Versetul de azi

[studentu]

„Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine, şi acum este chiar în lume. Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.“ (I Ioan 4, 1-11)
***
Fragmentul apostolic de astăzi pune alături dreapta credinţă şi iubirea creştină. Dacă, în prima parte, Sfântul Ioan îndeamnă la discernământ, la deosebirea dreptei învăţături de erezie, în parta a doua reiterează datoria dragostei faţă de Dumnezeu şi aproapele. Mulţi au pretenţia că vorbesc în numele lui Dumnezeu, însă credinciosul are datoria de a cerceta aceste afirmaţii, de a vedea şi de a urma autenticul. Instanţa care face această cercetare este Biserica, având ca reper Cuvântul Scripturii. În timpul întreitei ispitiri, Mântuitorul a cercetat provocările diavolului, punându-le în contrast cu Sfânta Scriptură a Vechiului Teastament. „Este scris“ - răspunde Dumnezeu-Cuvântul ispititorului (Matei 4, 4). Pornind de aici, începem să afirmăm dragostea şi deschiderea noastră, ca iubire a adevărului şi ferire de compromis. Părinţii Bisericii, mari filantropi, au fost intransigenţi atunci când s-a pus în discuţie valoarea credinţei. Dumnezeu este iubire, dar este şi adevăr, este dragoste, dar şi dreptate. Dragostea divină nu este un principiu sec, ci ea devine în istorie faptă, se întrupează şi se arată. Apostolul ne invită să privim dovada cea mai evidentă a iubirii lui Dumnezeu, anume trimiterea Fiului Său, cel Unul Născut, în lume pentru a salva creaţia. Aici avem icoana dragostei Sale, care jertfeşte din Sine, nu pentru a da celor de un rang cu El, ci celor creaţi de El. Indiferenţa sau nepăsarea sunt străine Domnului, care nu a aşteptat recunoştinţa creaturii, ci a dăruit fără să Se asigure că va primi răspuns de mulţumire. Dragostea, spune Sfântul Ioan, nu stă în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi. Învăţăm de aici că iubirea nu presupune calcule şi planuri, nu este investiţie din care aşteptăm profit, ci este, pur şi simplu, un dar, este plată fără a aştepta răsplată. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, L-a rupt din inima Sa, pentru ca drumul nostru să nu coboare în întuneric. El dă ce are mai scump, mai mult decât merităm, pentru că iubirea nu are măsură în generozitate. Însă omul care refuză să vadă această iubire este urmărit şi judecat de ea. Focul din iad este tocmai iubirea pe care a primit-o omul, dar a ignorat-o, a refuzat-o. Dragostea care e dată spre încălzire, în sufletul rece, ea se transformă în foc mistuitor.
http://www.ziarullumina.ro/articole;...i-planuri.html

Marcu 14: 43-72; 15: 1

43.Şi îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, şi cu el mulţime cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari şi de la bătrâni.
44.Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeţi-L şi duceţi-L cu pază.
45.Şi venind îndată şi apropiindu-se de El, a zis Lui: Învăţătorule! Şi L-a sărutat.
46.Iar ei au pus mâna pe El şi L-au prins.
47.Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoţând sabia, a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea.
48.Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu toiege, ca să Mă prindeţi.
49.În fiecare zi eram la voi în templu, învăţând, şi nu M-aţi prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile.
50.Şi, lăsându-L, au fugit toţi.
51.Iar un tânăr mergea după El, înfăşurat într-o pânzătură, pe trupul gol, şi au pus mâna pe el.
52.El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol.
53.Şi au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toţi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii.
54.Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în curtea arhiereului şi şedea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc.
55.Arhiereii şi tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau.
56.Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau.
57.Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând:
58.Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, şi în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi.
59.Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel.
60.Şi, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceştia?
61.Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?
62.Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului.
63.Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: Ce trebuinţă mai avem de martori?
64.Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte.
65.Şi unii au început să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: Prooroceşte! Şi slugile Îl băteau cu palmele.
66.Şi Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului,
67.Şi văzându-l pe Petru, încălzindu-se, s-a uitat la el şi a zis: Şi tu erai cu Iisus Nazarineanul.
68.El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu ştiu, nici nu înţeleg ce zici. Şi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul.
69.Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor de faţă că acesta este dintre ei.
70.Iar el a tăgăduit iarăşi. Şi după puţin timp, cei de faţă ziceau iarăşi lui Petru: Cu adevărat eşti dintre ei, căci eşti şi galileian şi vorbirea ta se aseamănă.
71.Iar el a început să se blesteme şi să se jure: Nu ştiu pe omul acesta despre care ziceţi.
72.Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoşul , de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi a început să plângă.

1.Şi îndată dimineaţa, arhiereii, ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au predat lui Pilat.

[georgeval]

Inceputul Triodului ne pregateste pentru perioada postului prin Evangheliile patimilor Mantuitorului pentru a trezi si in noi pocainta si rastignirea patimilor noastre.

[studentu]

„Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morţi, ca să aducem roade lui Dumnezeu. Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morţii; dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche. Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti! Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort. Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă; iar eu am murit! Şi porunca, dată spre viaţă, mi s-a aflat a fi spre moarte. Pentru că păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea. Deci, Legea e sfântă şi porunca e sfântă, şi dreaptă, şi bună. Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morţii? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos.“ (Romani 7, 4-13)
***
La prima vedere, este foarte simplu: trebuie să eviţi, să ocoleşti răul şi să înfăptuieşti binele. Dar nu este deloc uşor. Lucrurile se complică dacă ţinem cont de faptul că răul are multe feţe, că nu totdeauna îţi dai seama de existenţa lui, şi chiar dacă ştii că un anume lucru este rău, nu totdeauna ai puterea de a te opune singur. Apoi, nu de puţine ori răul este amestecat cu binele, astfel încât se cere mare discernământ şi mare atenţie în acest sens. Răul exercită o puternică influenţă asupra voinţei noastre, asupra simţurilor şi asupra sentimentelor noastre. Rareori ne sugerează anumite lucruri, aproape întotdeauna comandându-ni-le. Rareori conduce, de cele mai multe ori împinge de la spate, forţează. Ori de câte ori am citit sau am ascultat paraclisul Maicii Domnului, un cuvânt de rugăciune de acolo ne atrage atenţia: „sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea de iad s-a apropiat“. Atunci când sufletul nostru se umple de răutate, încă de aici viaţa devine un iad. Păcatul ne face viaţa un iad... pentru că este cauză a dezbinărilor din familie, a certurilor între rude, ne face sufletul mândru şi invidios, ne învaţă să minţim, să ţinem minte răul. Unii creştini spun că, deşi au fost botezaţi, miruiţi, cununaţi la Biserică, „ei nu prea sunt cu credinţa“, zic ei. A fi credincios nu este o abilitate de a te scuza mai bine de responsabilităţile pe care le avem faţă de credinţă. Firea ne poate juca feste, dar să nu uităm, înainte de toate, că noi am fost eliberaţi de sub puterea firii păcătoase şi am fost aşezaţi sub puterea lui Hristos. Astfel încât a crede astăzi, a săvârşi binele şi a fugi de toată răutatea nu mai este o chestiune de a putea, ci de a voi. Nu vom fi biruiţi de rău, ci, după cuvântul Apostolului Pavel, vom birui răul prin bine.
http://www.ziarullumina.ro/articole;...ta-in-iad.html

[cristiboss56]

"Iar Iisus a zis : < Vedeţi să nu fiţi amăgiţi , căci mulţi vor veni in numele meu zicând : Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei. Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu va inspăimântaţi ; căci acestea trebuie să fie intâi, dar sfârşitul nu va fi curând. Şi vor fi semne in soare, in lună şi in stele, iar pe pământ spaimă intru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi a valurilor. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi seama la voi inşivă, să nu se ingreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţih, şi ziu aceea să vină peste voi fără de veste, ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa intregului pământ. Privegheaţi dar in toată vremea rugându-vă, ca să vă intăriţi să scăpati de toate acestea care au să vină şi să staţi inaintea Fiului Omului. >" ( Luca 21 , 8-9 ; 25-27 ; 33-36 )

[cristiboss56]

"Fragmentul evanghelic de astăzi ne atenţionează asupra sfârşitului acestei lumi şi cum va fi acest sfârşit. In general, oamenii, când aud de sfârşitul lumii, se infricoşează şi incep să caute tot felul de explicaţii. De sfârşit ne temem pentru că atunci va fi judecata lui Dumnezeu, iar faptele noastre vor fi cele care ne vor judeca. Sfânta Scriptură, care este Cuvântul lui Dumnezeu revelat, adică descoperit oamenilor, ne vorbeşte despre momentul sfârşitului nu ca o fatalitate, ca un timp al pedepsei, ci ca un timp al cercetării şi al intâlnirii cu Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune de două ori < luaţi aminte> : prima dată referindu- Se la proorocii mincinoşi, iar a doua oară ne atrage atenţia să fim cu luare aminte la noi inşine, la viaţa şi la faptele noastre. Sfârşitul este un timp pe care nu-l putem cunoaşte, ci doar putem deduce din cuvintele Mântuitorului semnele premergătoare sfâşitului. Scepticii vor spune că a vorbi despre sfârsitul acestei lumi este un nonsens. Omul a evoluat mult in domeniul ştiinţei şi a tehnicii, deci ce rost ar mai avea să vorbim despre un sfârşit in mijlocul avântului ? Sfârşitul nu ţine de voinţa omului, ci de milostivirea lui Dumnezeu. El voieşte şi aşteaptă indreptarea şi mântuirea omului. Să ne intrebăm, dacă plecăm din această viaţă in acest moment, cum ne va găsi sfârşitul ? "

[tigerAvalo9]

EPISTOLA LUI PAVEL CĂTRE ROMANI Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.

10Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.

11În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.
12Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruinta.
13Ajutaţi pe sfinţi, când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
14Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi.

15Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.

16Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.


Răzbunarea este a Domnului. 17Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.

18Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.

19Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: "Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti", zice Domnul.



20Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.






Faptele apostolilor

[cristiboss56]

În prealabil postat de tigerAvalo9

EPISTOLA LUI PAVEL CĂTRE ROMANI Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.

10Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.

11În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.
12Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruinta.
13Ajutaţi pe sfinţi, când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
14Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi.

15Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.

16Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.


Răzbunarea este a Domnului. 17Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.

18Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.

19Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: "Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti", zice Domnul.



20Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.






Faptele apostolilor

Cea mai grea poruncă de infăptuit, dragostea, iubirea vrajmaşului . Spun de infăptuit, caci de grăit o facem atat de uşor. Dar, de ne este poruncă va trebui să o urmăm , fiecare după puterea şi râvna noastra. Domnul nu ne-a dat nimic peste puterea noastră , dar intelegerea şi râvna, diferă de la om la om .

[tigerAvalo9]

PSALMII - CARTEA ÎNTÂIA 1Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!



2Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!




3El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.

4Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.



5De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi.


6Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire

[cristiboss56]

Când va veni Fiul Omului intru slava Sa, şi toţi sfinţii ingeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna inaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Impăratul celor de-a dreapta Lui : << Veniţi , binecuvântaţi Tatălui Meu, moşteniţi impărăţia cea pregătită vouă de la intemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc ; insetat am fost şi Mi-aţi dat să beau ; străin am fost şi M-aţi primit ; Gol am fost şi M-aţi imbrăcat ; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; in temniţă am fost şi a-ţi venit la Mine >>. Atunci drepţii Ii vor răspunde, zicând : << Doamne , când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit ? Sau insetat şi Ţi-am dat să bei ? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am imbrăcat ? Sau când Te-am văzut bolnav sau in temniţă şi am venit la Tine ? >> Iar Impăratul, răspunzând, va zice către ei : << Adevărat zic vouă, intrucât ati făcut unuia dinr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut >> . Atunci va zice şi celor de-a stânga : << Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, in focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi ingerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc ; insetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau ; Străin am fost şi nu M-aţi primit ; gol , şi nu M-aţi imbrăcat ; bolnav şi in temniţă , şi nu M-aţi cercetat >>. Atunci vor răspunde şi ei , zicând : << Doamne, când Te-am văzut flamănd, sau insetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau in temniţă şi nu Ţi-am slujit ? >> El insă le va răspunde, zicând : << Adevărat zic vouă : Intrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut >> . Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. ( Matei 25 , 31 - 46 ) .