Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #381  
Vechi 30.03.2018, 01:16:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.439
Implicit

Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea
Sursa:
ΤΟ ΘΑΥΜΑ ΤΟΥ ΠΑΝΟΡΜΙΤΗ ΤΗΣ ΣΥΜΗΣ ΣΤΟΝ ΜΙΚΡΟ ΠΟΥ ΗΤΑΝ ΕΚ ΓΕΝΕΤΗΣ ΤΥΦΛΟΣ
Povestește domnul Argiris Malidakis, în vârstă de 91 ani, locuitor din Kalimnos, minunea pe care a trăit-o ca martor ocular în Mănăstirea Panormitului din Symi, în timpul sărbătorii Sfântului Arhanghel Mihail, acum aproximativ 50 ani:
„Mă pregăteam, împreună cu soția și cu copii mei, să mergem să ne închinăm Taxiarhului în Symi, pentru sărbătoarea acestuia, dar nu exista vreun mijloc de transport. Căpitănia portului ne-a anunțat că va trece un vas care transportă lemne și fier pentru mănăstirea din Symi și că doar acesta ar putea să ne ia și pe noi.
Ne-am îmbarcat pe vas. Acolo am întâlnit o femeie care mergea împreună cu copilul ei orb să se închine, la fel ca noi. Și astfel ne-am cunoscut pe durata călătoriei.
Când am ajuns la Panormit, era foarte multă lume și era greu să găsim un loc unde să ne odihnim. Într-un sfârșit am găsit un pat unde i-am culcat pe copiii noștri împreună cu celălalt copilaș orb.
În timpul nopții am auzit că era slujba Sfintei Liturghii în biserică, iar mama copilașului l-a trezit pe acela spunându-i: „Mergem, copilul meu, să te facă Sfântul Mihail bine!”. Cu acest motiv ne-am sculat și noi și am mers toți la slujbă. Întâi s-au închinat icoanei Sfântului Arhanghel copilul orb împreună cu mama sa, apoi am urmat noi ceilalți. După aproximativ 10 minute, copilul acela a început dintr-odată să facă câteva mișcări bruște și neobișnuite cu mâinile și să strige: „Mamă, mamă, mamă, văd!”. Mama lui atunci a început să strige: „Copilul meu vede, copilul meu vede, copilul meu vede!”.
S-a îndreptat îndată spre icoana Sfântului Arhanghel Mihail, a îmbrățișat-o și apoi a continuat să strige și să se bucure. Credincioșii care se aflau în biserică au ridicat copilul pe brațele lor și au mers în fața icoanei pe care au sărutat-o cu toții.
Vestea minunii s-a răspândit repede, astfel că veneau zilele următoare mulți oameni, din diverse zone, pentru a-l vedea pe copilul care se vindecase și să se închine Marelui Arhanghel Mihail”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #382  
Vechi 31.03.2018, 01:54:25
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.439
Implicit

S-a întâmplat în anul 1996. Trăiam fără nici o grijă. Aveam casă, mașină, o familie minunată și, ca fotograf, câștigam destui bani. Era vară. Împreună cu soția trebăluiam prin curte. Băiatul nostru de 9 ani, Dănuț-Nicolae, dormea într-un hamac. Între timp, eu am plecat în oraș să fac ceva cumpărături. Când m-am întors acasă, soția era neliniștită. L-a găsit pe Dănuț căzut din hamac. Se lovise cu capul de ciment și, chiar dacă mai respira încă, copilul era inert, ca o legumă. Nu mai avea memorie, nu mai recunoștea pe nimeni.
L-am dus urgent la Spitalul Județean, unde i s-au făcut primele investigații. La prima întâlnire cu doctorul, acesta a ridicat din umeri și m-a întrebat ce meserie am. Când a auzit că sunt fotograf, mi-a arătat radiografia. Am văzut numeroase clișee negative și puteam observa cel mai mic detaliu. Craniul prezenta o fisură longitudinală, prelungă de aproximativ 10 cm. Semăna cu un pepene plesnit. Doctorul a continuat spunându-mi: „Numai Dumnezeu ți-l mai poate salva. Oricum, chiar dacă trăiește, va fi un handicapat toată viața”.
Pe vremea aceea, nu știam prea multe nici despre Biserică, nici despre Hristos. Împins de disperare, m-am suit în mașină și am pornit spre Mănăstirea Ghighiu. Mai fusesem la mănăstire, ocazie cu care mi se întâmplase ceva ciudat. Pentru că intrasem în biserică să fotografiez o nuntă, maica Lavrentia m-a rugat să fotografiez și icoana Preasfintei Fecioare. Am fost avertizat că icoana nu se lasă fotografiată, dar eu mi-am văzut de meserie cum știam mai bine. Spre surprinderea mea, la developare, nunta a ieșit perfect, dar chipul Maicii Domnului nu se putea distinge. Apărea ca o pată de lumină. Pentru faptul că i-am promis maicii Lavrentia că-i voi aduce fotografii cu Icoana Maicii Domnului, am venit în zilele următoare cu toată aparatura necesară pentru a realiza o fotografie profesională. Am consumat două filme fotografiind icoana din toate unghiurile posibile. Rezultatul a fost același.
Din 72 de poziții foto, nu mi-a ieșit nici una. Am venit din nou dezamăgit la mănăstire și am întâlnit-o pe maica Lavrentia pe scările bisericii. I-am arătat pozele spunându-i că este tot ceea ce pot să fac. Atunci maica mi-a zis: „Fă ce fac eu” și a început să meargă în genunchi, bătând metanii, de la pridvorul bisericii până în fața icoanei. Maica a zis iar: „Acum fotografiază!”. Am făcut cum mi-a spus, dar cu convigerea că rezultatul va fi același. La developarea filmului am rămas impresionat că abia acum am reușit să redau chipul Preasfintei Fecioare pe peliculă.
Cu tulburarea acestei amintiri și cu gândul la ce se va întâmpla cu fiul meu, am intrat în biserică și, ajuns în dreptul icoanei, în sufletul meu s-a produs un vârtej teribil. Am început să plâng. Boceam fără rușine. Din ochi țâșneau lacrimile, iar din piept răbufneau toate strigătele mele de disperare, încât și preotul și-a întrerupt slujba și, ieșind din altar, a întrebat speriat: „Ce-i aici? Cine-a murit?”.
Impresionate, măicuțele au făcut cerc în jurul meu și, așezându-se în genunchi, potopite și ele de lacrimi, au început să se roage cu toatele, cerând milostivirea Maicii Domnului și vindecarea copilului, care se zbătea între viață și moarte la spital.
Vă mărturisesc că atunci, în fața icoanei, am simțit la modul cel mai palpabil cum se săvârșea minunea. Brusc, un clopot uriaș și transparent m-a acoperit, iar din toate părțile mă învăluia o căldură ca de forjă, de ziceam că din clipă-n clipă mă voi topi. Apoi, la fel de inexplicabil, clopotul s-a ridicat și am simțit pe cap o mângâiere pe care nu o voi uita toată viața, mângâiere însoțită de o voce caldă, învăluitoare: „Du-te acasă, omule. Copilul tău se va face bine”. M-am ridicat și am privit în jur. Nu era nimeni decât maica Lavrentia, care se ruga la câțiva metri distanță, în genunchi, cu mâinile împreunate și soția mea potopită de durere.
Nu știu de ce n-am mai putut plânge. Secase izvorul lacrimilor. O liniște de necuprins și o bucurie imensă mă învăluia și, senin, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, mi-am luat soția de mână, spunându-i: „Aurelia, copilul va fi bine”. Am mers direct la spital. Într-adevăr, minunea se săvârșise. Copilul ne aștepta. Se dăduse jos din pat. Evoluția lui în timp a fost favorabilă, spre mirarea medicilor. După o săptămână, l-am luat acasă. Mergea, mânca, se juca, alerga. După o lună, la insistențele unor prieteni medici l-am dus la București pentru a face un tomograf. Nu voiam să merg, dar pentru insistența lor am pornit la drum. Tot timpul m-am rugat la Maica Domnului să mă ierte și să nu considere acest lucru ca o neîncredere în puterea ei. Rezultatul la tomograf a ieșit perfect. Doctorița care l-a examinat pe Dănuț nu a putut crede că a avut craniul fisurat. Nu era nici o urmă de calcificare. Fisura prelungă dispăruse ca și cum nici n-ar fi fost. Dincolo de minunea vindecării în sine, a mai fost ceva care m-a impresionat profund. Când am adus băiatul la spital, în salon mai era o bătrână lovită ușor la cap. Se internase pentru niște analize de rutină. Câteva zile mai târziu, în timp ce externam copilul, rudele bătrânei îi țineau lumânarea. Murise, în timp ce copilul meu (considerat fără șansă) trăia.
Consider că minunea constă nu numai în vindecarea miraculoasă a fiului meu, dar și în faptul că viața familiei noastre a devenit una religioasă, apropiată de Dumnezeu și Biserică. Astăzi Dănuț-Nicolae are 27 de ani și este student la a doua facultate. După ce a terminat Facultatea de Informatică urmeză Dreptul, la Iași.
(Maica Domnului Apărătoarea Noastră. Editura Ortodoxia, București, 2015, pp. 7-11)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #383  
Vechi 10.04.2018, 22:36:27
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.439
Implicit

Am să vă spun o istorioară, ca să vedeți că taina jertfei pe Cruce s-a mai repetat uneori și în chip văzut. Iată ce s-a întâmplat.
Într-o casă oarecare bolea un biet creștin sărac și era aproape de moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunându-i:
- Uite, rămâi în casa mea, că eu acum mor și la urmă va rămâne la niște nepoți ai mei.
Când a murit creștinul acela, a rămas în casa aceea o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ură către creștini, a lăsat icoana pe perete și își vedea de treburile lui. Dar a venit într-o zi la dânsul alt evreu și i-a zis:
- Cum stai tu, măi, cu icoana în casă? Uite icoana lui Hristos!
Iar el a răspuns:
- Așa am găsit casa când am venit și n-am îndrăznit să iau icoana de la locul ei, că am auzit că acela-i lucru sfânt. Este Hristos!
Însă evreul acela, fiind rău și necredincios, a cerut icoana și nu s-a lăsat până ce nu i-a dat-o. Și a luat icoana Mântuitorului de acolo, a dus-o la el acasă, departe, a chemat și pe alții și le-a zis:
- Să facem și noi cu icoana lui Hristos cum au făcut părinții noștri!
Și au pus icoana pe un stâlp și au răstignit-o cu cuie. Unde erau pictate mâinile Mântuitorului au bătut cuie și, după ce au pus sfânta icoană acolo, au început a o lovi în față, bătându-și joc de ea. Unii Îl scuipau, alții strigau: „Hoo, coboară-Te de pe cruce!”. Și în fel și chip ziceau. După cum au făcut părinții lor, așa au făcut și icoanei Mântuitorului, ca să facă măcar simbolic din ceea ce au făcut părinții lor. Iar unul din ei a zis:
- Eu am auzit că unul L-a împuns cu sulița în coastă!
Și în batjocură, cum râdeau ei acolo, au luat o suliță și au împuns icoana. Dar deodată, când au împuns-o, a început să curgă sânge mult, încât i-a cuprins spaima pe toți, si au fugit la școala lor și au spus rabinului:
- Iată ce am făcut noi! Am răstignit icoana lui Iisus Hristos și, când am împuns-o, a curs sânge!
Și a venit învățătorul lor, rabinul, și a văzut adevărul. Apoi a zis:
- Vedeți? Acum s-a stabilit mai tare și mai clar decât toate că părinții nostri au fost ucigători de Dumnezeu Cel Viu și de Omul Iisus Hristos! Deci, dacă a curs sânge din icoana aceasta uscată de lemn, suntem toți vinovați de sângele Lui și trebuie să ne botezăm!
Și, ducându-se la scoală cu icoana însângerată, s-au botezat toți aceia, toată școala lor, și mult popor evreiesc a trecut la dreapta credință, văzând sângele lui Hristos curgând din Preasfântul Său Trup zugrăvit pe icoană, după atâtea sute de ani de la răstignirea Sa pe Golgota.
(Ne vorbește Părintele Cleopa 7, ediția a doua, îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2001, pp. 47-49)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #384  
Vechi 24.04.2018, 23:25:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.439
Implicit

Pururea pomenitul Stareț, Părintele Haralambie, în lupta sa dusă împotriva patimilor și puterilor întunericului, a dobândit multe cununi. Dar cununa cea mai prețioasă a dobândit-o în lupta sângeroasă dusă împotriva patimii akediei. Cu toate că aceasta se vede din descrierea vieții lui, am considerat că este folositor să afierosim un capitol separat despre aceasta, alcătuit din convorbiri cu fiii lui duhovnicești.
Redau aici convorbirea cu un monah din mănăs*tirea vecină.
Starețul: Cât despre akedie, de care te-ai înfricoșat atât de mult, trebuie să știi că este una dintre cele mai puternice arme ale satanei. Dar ca să îngăduie Dumnezeu să te chinuie această patimă, înseamnă că și tu ai dat un oarecare drept. Atunci când un începător dorește să înceapă nevoința privegherii în fiecare noapte, nu poate birui această patimă fără un povățuitor iscusit. Akedia este prietenă nedespărțită a celor ce umblă după voia lor și a celor mândri. Dacă auzi pe vreunul care umblă după voia lui, susținând că a dobândit rugăciunea minții, să fii sigur că acela este înșelat.
Așadar, să-ți spun câteva lucruri despre cum poți să priveghezi noaptea.
Mai întâi trebuie să înțelegi că privegherea înseamnă întâlnire, înseamnă convorbire cu Însuși Dumnezeu. Firește, în această întâlnire cererea cea mai mare este „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Dar ca să ne miluiască, a făcut El Însuși o înțelegere cu noi în Evanghelie spunând: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). (Starețul Haralambie)
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie ‒ Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 216-217)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #385  
Vechi 08.05.2018, 23:13:27
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.439
Implicit

După ce a petrecut doi ani cu Părintele Nicodim, Grigorie a avut parte de o vedenie dumnezeiască. Într-o zi, pe când se îndeletnicea cu rugăciunea minții, i s-a arătat un bărbat măreț și străluminat. Grigorie l-a recunoscut pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul, Fiul Tunetului, ucenicul cel iubit și prietenul lui Hristos.
Privindu-l pe Grigorie cu bunăvoire, Apostolul a spus:
- Din lumea cealaltă am venit la tine ca sol al Stăpânei a tot ce este sfânt, ca să te întreb pentru ce strigi mereu, zi și noapte, și în tot ceasul, „Luminează întunericul meu, luminează întunericul meu”?
Grigorie a răspuns:
- Ce altceva aș putea zice în rugăciunea mea către Dumnezeu, fără numai a cere milă și luminare ca să cunosc și să fac voia Lui, om pătimaș fiind eu, și plin de păcate?
Atunci, ucenicul cel iubit al lui Hristos a răspuns:
- Stăpâna tuturor ți-a poruncit să nu te temi, nici să șovăi, că eu voi fi ajutorul tău.
Apoi, Grigorie a întrebat:
- Oare în viața de acum ori în cea viitoare vrei a-mi ajuta ca împreună-lucrător al Maicii Domnului?
Marele Evanghelist al celor înalte a răspuns cu bucurie și dulceață:
- Te-am ajutat și mai înainte, și te ajut și acum, și încă și în viitor te voi ajuta!
Deci, după ce Evanghelistul i-a vestit despre acest dar mai presus de fire și negrăit al Maicii Domnului, s-a făcut nevăzut. Din această vedenie, putem înțelege că harul dumnezeiesc îl pregătea pe Sfântul Grigorie a păși pe urmele „Theologului”.
(Viața și nevoințele celui între sfinți părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului, traducere de Constantin Făgețan, Editura Egumenița, București, 2006, p. 13)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #386  
Vechi 23.05.2018, 00:53:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.439
Implicit

Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea
Sursa:
ΘΕΡΑΠΕΙΑ ΚΟΥΦΑΛΑΛΟΥ ΠΑΙΔΙΟΥ ΑΠΟ ΤΟΝ ΤΑΞΙΑΡΧΗ
Era luni, într-o dimineață de iarnă. În biserica Sfinților Arhangheli se săvârșise Sfânta Liturghie. O tânără doamnă, ținând de mână o fetiță, s-a înfățișat cu multă evlavie să ia anaforă. Sărutând mâna preotului, i-a spus aceluia în taină:
‒ Părinte, aș vrea să vă vorbesc puțin, se poate?
‒ Da. În puțin timp voi fi la birou. Veniți acolo.
Într-adevăr, peste puțin timp în birou intra o doamnă împreună cu soțul ei și copilul lor, însoțiți de un alt cuplu.
‒ Părinte, nu pot să mai țin în mine. Vreau să vorbesc. Cred că nu am făcut bine că nu am vorbit până acum. Însă simt înlăuntrul meu o greutate și vreau să fiu ușurată.
‒ Te ascult, copilul meu. Spune.
‒ Mă numesc Milona Eleni. Eu și soțul meu suntem militari. Pe 8 aprilie a venit din Germania sora mea împreună cu fetița ei, care fusese supusă unei operații pe inimă, în acea țară. Un efect nedorit al acestei intervenții asupra fetiței a fost că ea a rămas surdo-mută. Copilul avea atunci șase ani.
Sora mea citise despre Arhanghelul Mihail din Mantamados și despre minunata sa icoană. Credea în mijlocirea lui și a călătorit din Germania pentru el. Am venit imediat împreună aici, la biserică. Seara, după rugăciunea și paraclisul pe care le-am făcut în fața icoanei Arhanghelului, am urcat în camerele noastre.
Am rămas în cameră împreună cu nepoțica mea, Evghenula. Nu adormisem, pentru că se făcuse foarte frig și aveam grijă de micuța nepoată să nu se dezvelească, când am auzit pași grei pe scara de lemn a verandei. M-am temut, deoarece camera noastră era prima, numărul 1, exact lângă scară, o cameră cu 2 paturi. M-am ghemuit în păturile mele și așteptam... Pașii continuau să se audă, s-au oprit pentru puțin timp și după aceea s-au îndreptat spre camera noastră. M-am acoperit mai mult în pături și am lăsat în afara acestora doar ochii mei, pentru a vedea ușa.
Zăvorul ușii s-a mișcat și aceasta s-a deschis larg. Un tânăr, înalt, foarte frumos, îmbrăcat foarte bine, ce iradia în jurul lui o lumină puternică, a intrat în cameră.
A stat destul timp aplecat deasupra copilului. Camera se încălzise ca și cum ar fi fost vară și toate obiectele din cameră se vedeau erau ca și cum ai vedea un vis minunat. Cât timp a rămas tânărul acela nu pot să vă zic, parcă timpul nu curgea, ci s-a oprit.
Toată noaptea nu am dormit, ci m-am rugat. Nici nu îndrăzneam să ies și să merg în camera alăturată, la sora mea. Dimineața, Evghenula s-a trezit bucuroasă și bine dispusă. Sora mea, împreună cu toți cei din grupul ei, alături de fetița ei, au postit pentru a se putea împărtăși.
Am coborât în biserică și am participat la Sfânta Liturghie. La sfârșit, s-a împărtășit și nepoata mea, alături de ceilalți credincioși. Apoi, sfinția voastră ați încheiat slujba, închizând Sfintele Uși, când noi am mers înspre icoana Arhanghelului pentru a primi binecuvântarea lui și pentru a ne lua rămas bun. Atunci, o, Dumnezeul meu, ce mi-a fost dat să văd! Fața Arhanghelului Mihail a luat forma, culoarea și vioiciunea unei fețe de om cu totul viu! În timp ce o duceam pe Evghenula să sărute icoana, din marii și expresivii ochi ai Sfântului Arhanghel au curs lacrimi! Am scos repede puțină vată din geanta mea și le-am șters. Mai apoi am strecurat vata în gura nepoțelei mele. Nu am avut timp să stăm, deoarece trebuia să plecăm. Pe drum, Evghenula a început să audă și în puțin timp a început să strige tare:
‒ Maaaamaaaa!
Înțelegeți ce bucurie, ce surpriză și ce emoție ne-a cuprins! Am plâns, ne-am îmbrățișat și ne-am făcut semnul Sfintei Cruci. Evghenia noastră auzea și vorbea!
Când sora mea a ajuns în Germania, și-a dus fetița la spitalul unde făcuse operația atunci când era mai mică și unde rămăsese fără auz și fără glas. Acolo, medicul cardiolog grec Aramos a dus-o la consiliul chirurgilor, a arătat-o doctorilor și a subliniat:
‒ Această întâmplare minunată este o mărturie evidentă a puterii credinței noastre ortodoxe.
De atunci, fetița a început să se comporte și să trăiască normal, să audă și să vorbească. Acum este în vârstă de 12 ani și paradoxal este faptul că are și mari reușite la muzică. Se numește Evghenia Varuti și locuiește în Düsseldorf, Germania.
(Istoric poetic al bisericii și minuni ale Arhanghelilor din Mantamados, volumul IV, p. 116)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #387  
Vechi 11.07.2018, 19:23:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.439
Implicit

Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:
Într-o zi, un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheron Iosif a văzut deodată că fața Maicii Domnului strălucește. În același moment, o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce și-a revenit, a mărturisit cu lacrimi părinților că era necredincios, disprețuind poruncile lui Dumnezeu și se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenția miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-și schimbe viața și să devină un bun credincios.
Această icoană are de la Dumnezeu și harul deosebit de a vindeca înfricoșătoarea boală a cancerului. Sunt cunoscute foarte multe cazuri de canceroși vindecați recent, după citirea acatistului sau a paraclisului Maicii Domnului „Pantanassa”.
De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia, după ce au fost duse – la cererea Patriarhului Moscovei – trei copii ale icoanei „Pantanassa”: una la biserica Tuturor Sfinților din Krasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Față a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam.
Câteva icoane ale Maicii Domnului „Pantanassa” vindecătoare de cancer – copii după original – pot fi găsite spre închinare și în România: la Biserica Rusă din București, la Mănăstirea Oașa din județul Alba și la Mănăstirea Șinca Nouă din județul Brașov.
De asemenea, parohia ortodoxă română „Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Mucenic Alban” din Luton, Marea Britanie, a primit în primăvara anului 2014, ca binecuvântare, o copie a icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” de la Mănăstirea Vatoped.
Așadar, să alergăm cu credință la ajutorul acestor icoane, cerând ulei de la candela Maicii Domnului și aghiasmă și citind în fața icoanei acatistul sau paraclisul Maicii Domnului.
La Mănăstirea Vatoped, icoana Maicii Domnului „Pantanassa” este sărbătorită pe 15 Octombrie, în timp ce la Metocul „Sfântul Nicolae” din Porto Lagos prăznuirea se face pe 11 septembrie.
În Rusia, icoana este sărbătorită pe 18 August.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #388  
Vechi 30.07.2018, 01:02:18
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.439
Implicit

Într-o zi a fost adus la Sfantul Pantelimon un orb care cerea tămăduire și zicea: - Mă rog ție, ai milă de mine, cel care nu văd lumina. Căci am fost la toți doctorii din cetate și nici un folos nu mi-au adus. Ba am mai cheltuit și toată averea mea cu ei. - Dacă ai fost la toți doctorii și nu ai avut nici un folos și le-ai dat și toată averea ta, dacă vei primi tămăduire de la mine și vei vedea, ce-mi vei da mie? - Cea mai de pe urmă rămășiță pe care o am, ți-o voi da, a răspuns orbul. - Darul vederii luminii ți-l va da Tatăl luminii, Dumnezeu cel adevărat, prin mine, nevrednicul robul Său. Iar ceea ce zici că îmi vei da, să împarți săracilor. Auzind acestea, tatăl Sfântului i-a zis: - Fiul meu, ce vorbe sunt acestea? Să nu te atingi de acesta ca să nu te faci și tu de râs. Căci ce poți face tu mai mult decât ce au făcut doctorii cei mai pricepuți, decât tine? Sfântul a răspuns: - Nici unul dintre acei doctori nu are doctoria pe care o am eu. Așteaptă puțin, tată, și vei vedea puterea acestei doctorii. Apoi s-a atins cu degetele de ochii orbului, zicând: - În numele Domnului meu Iisus Hristos, Care a luminat pe cei orbi, caută și vezi! Îndată, ochii orbului s-au deschis și acesta a văzut. Din acel ceas, tatăl sfantului a crezut în Hristos și, împreună cu orbul tămăduit, au cerut să fie botezați. După aceea, tatal sau,a mai trăind puțină vreme,si s-a mutat la Domnul.
Astazi,multe lacase de cult, biserici si manastiri, cabinete si asociatii medicale, sunt puse sub ocrotirea Sfantului Pantelimon. Atat in afara tarii, cat si la noi, moastele Sfantului Pantelimon, aduc neincetate bucurii si tamaduiri.
In tara ,dar mai ales In Bucuresti, multe biserici s-au invrednicit de darul cel mare al prezentei unei particele din Moastele Sfantului Pantelimon. Acestea sunt urmatoarlee: Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfantul Dumitru Posta (in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei), Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului - Precupetii Noi, Biserica Sfantul Antonie cel Mare ((Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #389  
Vechi 11.08.2018, 22:28:14
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.439
Implicit

„Am să vă povestesc azi despre o întâmplare, ce a avut loc la câteva ore după ce am fost la mormantul parintelui Arsenie Boca. Era pe data de 7 Ianuarie, anul acesta. Era chiar in ziua de SF. Ion, o zi geroasă, -25 de grade. Fiind foarte frig, la Mănăstirea Prislop nu era prea multă lume. Drumul mi s-a părut de basm. M-am închinat, m-am plimbat și apoi m-am întors la superbul conac Archia, de lângă Deva, unde eram cazat.
Seara am ieșit să alerg. Am alergat vreo 14 km. pe o vreme cumplită, și eram foarte fericit că am rezistat. Nimic nu prevestea nenorocirea prin care era să trec… Se făcuse 1 noaptea și m-am dus să fac un duș. N-am apucat să intru in cadă pentru că am alunecat pe gresia care era udă. Am căzut din picioare la pământ intr-o fracțiune de secunda. În cădere m-am izbit cu capul de cadă și apoi de gresie. Am amețit și am început să văd negru în fața ochilor, am realizat că ăsta poate fi finalul… Simțeam cum mă lasă puterile. Mă luase frica. Frica de moarte și pt. că nu eram pregătit pt ce va urma. Am început să mă rog încontinuu: Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine păcătosul robul tău Daniel și Sfinte Părinte Arsenie Boca roagă-te pentru mine, pânâ mi-am revenit cât de cât. Nu-mi venea să cred ce mi se întâmplase și mai ales cât de rapid a fost totul, fulgerător!
După un timp am realizat că mâna dreaptă parcă nu mai exista. Îmi sărise din umăr și nu mai puteam s-o bag înapoi, n-o mai puteam mișca. Eram speriat să nu fac gangrenă și să se ajungă la amputare… Apoi au venit cei de la 112, iar la Spit. Jud. din Deva mi-au băgat mâna în umărul care era făcut praf. Am ajuns la București unde a urmat o operație de 5 ore, cu cui de titan, ca să fie treaba bună
În fine, trec peste durere, lunile grele de recuperare și peste sperietură și vreau să vă spun că perioada aceea a fost una foarte benefică sufletului meu, m-am întors la Dumnezeu, am fost mai aproape de El, m-am regăsit, mergând aproape în fiecare seară la biserică, la Patriarhie sau la Mănăstirea Radu Vodă. A fost o perioadă în care am fost foarte optimist și asta m-a ajutat mult, să trec foarte ușor peste acest necaz!
Dacă nu nădăjduiam în Dumnezeu aș fi fost deprimat, dezamăgit de viață, nervos, frustrat ș.a.m.d. Credința in Dumnezeu ne dă liniște sufletească în orice împrejurime ne-am afla! Da, da chiar în orice împrejurare! Suferințele prin care trecem, inevitabil se întâmplă cu un rost. Mi-am dat seama că nu întâmplător am pățit chestia asta la câteva ore de la prima mea vizită la mormântul părintelui Arsenie Boca.
Dacă nu poți muri pentru Dumnezeu, atunci poți trăi pentru El.
Daniel Buzdugan
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #390  
Vechi 15.08.2018, 21:57:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.439
Implicit

Auzind evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu de egumenul Ioan, din ținutul Argeșului și iubindu-l mult pentru înțelepciunea lui, în anul 1692 îl numește egumen și ispravnic al renumitei sale ctitorii de la Horezu, care atunci se zidea. Și a povățuit cuviosul arhimandrit Ioan timp de 33 de ani marea lavră de la Horezu, fiind întru toate râvnitor la cele sfinte, asemenea Mariei, și prea iscusit iconom al celor din afară, asemenea Martei.
Arhimandritul Ioan a condus mai întâi lucrările de zidire ale Mănăstirii Horezu (1692-1697). Apoi a împodobit-o cu aleasă pictură, învrednicindu-se să fie și el zugrăvit alături de familia marelui ctitor. A condus, de asemenea, lucrările de zidire ale bolniței (1696) și ale paraclisului ctitoricesc din incintă, prin dania soției evlaviosului domn. A ajutat personal la zidirea Schitului „Sfântul Ștefan”, peste apa Horezului, ctitorită de Ștefan, fiul lui Constantin Brâncoveanu (1698), iar în partea de nord a mănăstirii a ctitorit personal Schitul „Sfinții Apostoli” (1700), pe care apoi îl închină lavrei.
Cuviosul egumen Ioan a condus lucrările de zidire și înnoire și la alte mănăstiri, precum: Polovragi (1703); Surpatele, ctitorită de doamna Maria (1706); paraclisul Mănăstirii Cozia (1710) și altele, fiind considerat în vremea sa cel mai iscusit „ispravnic” de biserici și mănăstiri din Țara Românească. Iar călugărilor care se nevoiau în bisericile zidite de el le cerea numai să-l pomenească la rugăciunile lor, precum singur spune: „Cu plecăciune mă rog ca în toate joile de peste an, într-o săptămână o dată, să nu lipsească Sfânta Liturghie, ca să se bucure și sufletul meu de acea rugăciune a sfințiilor voastre, și să aibă ticălosul meu suflet nădejde întru slava lui Dumnezeu...”.
Cuviosul Ioan arhimandritul era, totodată, cel mai apropiat sfetnic de taină, colaborator și duhovnic al familiei domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Iar după mucenicia sa și a celor patru copii la Constantinopol (1714), egumenul Ioan era singurul părinte și mângâietor, după Dumnezeu, al soției fericitului ctitor, rămasă văduvă cu șapte copii.
Săvârșind bine călătoria acestei vieți, Cuviosul egumen Ioan și-a dat sufletul în mâinile Domnului, în vara anului 1726, fiind înmormântat de obștea mănăstirii în biserica voievodală.
Arhimandrit Ioanichie Bălan
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare