Mantuirea - numai la ortodocsi?!

[catalin2]

În prealabil postat de Raoul

Vream sa stiu daca mai exista marturii ale sfintilor si/sau pozitii ale Bisericii cu privire la mantuirea neortodocsilor.

Raspund dupa o saptamana, imi amintesc ca vazusem mesajul asta dar am uitat sa raspund.
Exista doua cazuri, le-am amintit de mai multe ori, sunt mentionate si de Sfantul Ioan Damaschin ca mari minuni si putere a rugaciunii. Sunt si in vietile sfintilor, sfanta Tecla s-a rugat pentru o fetita moarta pagana si a primit raspuns ca a fost mutata in Rai din Iad. Iar Sfantul Grigorie Dialogul (papa al Romei) s-a rugat pentur imparatul Traian si a primit raspuns ca a fost mutat in Rai, dar sa nu se mai roage pentru aceste persoane. Asadar la rugaciunea unor sfinti, asa cum si Biserica se roaga pentru ortodocsii care au ajuns in Iad si mai trece cate unul in Rai.

[Raoul]

Asa, si ce legatura are cu ce am intrebat eu??

Nu am spus daca un pagan din iad se poate "transfera" in rai, ci daca vreunul din pagani care "din fire a facut ale legii", se poate mantui. Sf. Ierarh Nifon a vazut "multime de pagani" in Rai, doar ca erau orbi (datorita lipsei Botezului), si nu puteau vedea slava lui Dumnezeu.

[Ekaterina]

"Biserica adevarata ramane una si neseparata, si singura care mantuieste. Aceasta este Biserica Ortodoxa Rasariteana. Nici o alta confesiune crestina, in afara de Ortodoxie, nu poate sa-l aduca pe crestin la desavarsirea vietii crestine si sa intregeasca curatirea de pacate, conducandu-l la nestricaciune, deoarece celelalte religii tin nedreptatea drept adevar (Romani 1, 18). Ele au amestecat superstitia si minciuna cu adevarul si nu detin acele mijloace date de Dumnezeu pentru curatire, pentru sfintire, pentru renastere si reinnoire, pe care le detine Biserica Ortodoxa."

[Mosh-Neagu]

Am zis ca voi fi mai retras pana se sfarseste postul, dar unele threaduri imi pun rabdarea la incercare. Nici nu mai stiu daca am mai spus despre asta si in ce conjunctura am facut-o. In principiu, daca mantuirea ar fi la latitudinea omului, atunci nimeni nu s-ar mai mantui, sau oricum, asta s-ar intampla numai in manastiri unde monahii reusesc sa se desprinda de orice rautate lumeasca si sa fie stapaniti in cat mai mare masura doar de Duhul Sfant.
Eu nu stiu de ce ne intereseaza atat de mult cine (altcineva) se (mai) mantuieste, cand grija noastra ar trebui sa fie intr-o singura directie: noi insine! Chiar daca exista pareri si sfaturi ale sfintilor parinti, Adevarul numai Dumnezeu il stie. Sunt suflete care s-au nascut, prin voia lui Dumnezeu, in cine-stie-ce religie si toata viata lor au constientizat un Dumnezeu si un Mantuitor "acolo sus", si intreaga viata si-au petrecut-o in cumpatare, iubire de aproape, pace si buna-intelegere cu toata lumea, fara ura, fara discriminare... In acelasi timp, altii au avut "privilegiul" sa se nasca ortodocsi, si au facut din asta un motiv de fala si slava desarta, de ura fata de celelalte fiinte de alta credinta, de alt neam, de alta culoare a pielii, etc., ba chiar fata de fratii lor pe care-i vad muuult mai pacatosi, numai fiindca in mandria lor, se vad in masura sa se substituie judecatii lui Dumnezeu!
"Numai ortodocsii se mantuiesc!" OK! Dar noi, cei care facem prognosticuri, ne mantuim? Avem certitudini in acest sens?
Parintele Calistrat Chifan povestea despre o femeie care se spovedea pentru prima data dupa 40-50 de ani, dar careia nu prea avea ce canon sa-i dea, fiindca toata viata traise in frica de Dumnezeu si in dragoste de aproape. Parintele Arsenie Papacioc spunea despre un om care a venit sa se spovedeasca pentru prima data dupa nu-stiu-cati ani, care nu tinuse post nici macar in ajunul acelei zile si caruia Parintele i-a dat dezlegare la Sfanta Impartasanie, fiindca locuia impreuna cu sotia lui, care era sectara dar care nu reusise in atatia ani sa-l convinga si pe el sa renunte la ortodoxie...
Fiecare caz este unic in fata lui Dumnezeu, iar judecata Lui nu prea are mare lucru in comun cu judecata noastra.
Si-apoi... ce e "mantuirea"? "In Imparatia Tatalui Meu, multe locuri sunt!" Lipsa suferintei, este tot un fel de mantuire, intr-o lume a vesniciei. E adevarat ca noi avem sansa unei stari privilegiate, dar egoismul si rautatea la care ne supune vrajmasul, ne osandeste mai mult decat pe cei care s-au nascut departe de ortodoxie! Pentru ca nu-i totuna sa renunti la ortodoxie din propria vointa, sau sa-ti randuiasca Dumnezeu sa te nasti catolic, protestant, etc. Eu nu cred ca Dumnezeu pedepseste dupa criteriile noastre!

[antiecumenism]

Sfantul Ignatie Briancianinov- CUVÂNT DESPRE ORTODOXIE ŞI DESPRE NEORTODOCŞI

"Nu există Ortodoxie nici în învăţăturile şi filozofările omeneşti, stăpânite de intelectul mincinos şi înşelător, rod al căderii. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată omului de Dumnezeu întru mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mântuire. „Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de toate trebuie să se ţină de credinţa sobornicească; iar cine n-o va păstra întreagă şi fără de prihană, acela va pieri în veci” (Simbolul Sfântului Anastasie cel Mare).

Biserica vesteşte: “Cei ce şi-au predat cugetul lor în ascultare faţă de descoperirea dumnezeiască, slujind-o pe ea, pe aceştia să-i fericim şi să-i lăudăm; iar celor ce se împotrivesc adevărului, dacă nu s-au pocăit înaintea lui Dumnezeu, Carele aşteaptă întoarcerea şi căinţa lor, dacă n-au voit să urmeze Sfintelor Scripturi şi Tradiţiei Bisericii Soborniceşti, să fie excomunicaţi şi predaţi anatemei”.
“Celor ce neagă existenţa lui Dumnezeu şi susţin că această lume s-a autoorganizat şi că toate se petrec fără ajutorul providenţei dumnezeieşti, aşa, ca din întâmplare: anatema!”’,
“Celor ce afirmă că Dumnezeu nu este Duh, ci materie şi care nu-L recunosc ca Sfânt, Atotmilostiv, Preaînţelept, Atotştiutor, rostind alte asemenea blasfemii: anatema!”;
“Celor ce îndrăznesc să declare că Fiul lui Dumnezeu n-ar fi de o fiinţă cu Tatăl, deasemenea Duhul Sfânt, Carele este de conceput: că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt n-ar fi Unul Dumnezeu: anatema!”;
“Celor care spun că venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat, patimile Sale de bunăvoie, moartea şi învierea Sa nu sunt necesare izbăvirii de păcate şi mântuirii noastre: anatema!”;
“Celor care nu acceptă harul răscumpărării propovăduit de Evanghelie, ca singurul nostru mijloc de îndreptăţire în faţa lui Dumnezeu: anatema!”;
“Celor care se îndoiesc de fecioria Preacuratei Fecioare Măria înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere: anatema!”;
“Celor care nu cred că Duhul Sfânt i-a înţelepţit pe prooroci şi pe apostoli şi a prevestit prin gura lor adevărata cale spre mântuire, prin atâtea minuni, mărturisind că Duhul şi acum sălăşluieşte în inimile adevăraţilor creştini şi-i călăuzeşte spre orice adevăr: anatema!”;
“Celor care nu recunosc nemurirea sufletului, sfârşitul acestui veac, judecata ce va să vină, răsplata cerească pentru faptele cele bune şi osânda pentru păcate: anatema!”;
“Celor care refuză Tainele Sfintei Biserici a lui Hristos: anatema!”;
“Celor care nu recunosc Sinoadele Sfinţilor Părinţi şi Predaniile lor, în conglăsuire cu revelaţia dumnezeiască şi păstrate cu sfinţenie de către Biserica Ortodoxă şi Sobornicească: anatema!”



Înţelepciunea dumnezeieştii Revelaţii se păstrează întreagă şi neştirbită doar în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Amin!



Sfantul Ignatie Briancianinov- DESPRE MÂNTUIREA NEORTODOCŞILOR


Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogorâtoare în iad, au fost înlocuite cu o singură faptă bună, plină de putere: credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Când iudeii L-au întrebat pe Domnul: Ce să facem ca să facem lucrurile lui Dumnezeu?, Domnul le-a răspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, să credeţi în Cel pe Care L-a trimis El. Ne mântuieşte credinţa în Hristos, nu „faptele bune”
Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: credinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă şi numai prin credinţă putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, şi cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară în iad. Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii şi ateii, care nu au cunoscut şi nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea, numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc, şi acesta este credinţa în Răscumpărătorul.
„Mântuirea” fără Hristos
Creştinilor! Cunoaşteţi-L pe Hristos! înţelegeţi că voi nu-L cunoaşteţi, că vă lepădaţi de El socotind mântuirea posibilă fără El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mântuire posibilă fără credinţa în Hristos este renegat de Hristos şi, poate din neştiinţă,cade în păcatul greu al hulirii de Dumnezeu.
Veţi replica poate: Sfântul Apostol Iacov cere neapărat fapte bune: el învaţă că credinţa fără fapte e moartă. Cercetaţi ce cere Sfântul Apostol Iacov şi o să vedeţi că el cere, ca şi toţi insuflaţii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinţă, iar nu faptele bune ale firii noastre căzute. El cere credinţa vie, învederată de faptele omului nou, şi nu faptele bune ale firii noastre căzute!Evanghelia ne învaţă că, prin cădere, noi ne-am agonisit o raţiune pervertită, că raţiunea firii noastre căzute, oricât de valoroasă ar fi prin natură, oricât de ascuţită ar fi prin învăţătura lumească, îşi păstrează caracterul căpătat prin căderea în păcat, continuă să rămână o raţiune pervertită. Trebuie să o lepezi, să te dai pe mâna călăuzitoare a credinţei şi, sub această conducere, la timpul său, după o însemnată nevoinţă întru evlavie, Dumnezeu dăruieşte robului Său credincios raţiunea Adevărului sau Judecata Duhovnicească, temelia judecăţii duhovniceşti fiind Dumnezeu.
Ceea ce numiţi dumneavoastră raţiune sănătoasă, noi, creştinii, cunoaştem că este o raţiune atât de bolnăvicioasă, atât de întunecată şi rătăcită, încât vindecarea ei nu poate avea loc decât prin retezarea cu paloşul credinţei a tuturor ştiinţelor şi cunoştinţelor care o compun şi prin lepădarea lor. Deşartă e rătăcirea minţii omeneşti, când caută să-L pătrundă pe nepătrunsul Dumnezeu! Când caută să explice inexplicabilul, să-L supună consideraţiilor sale pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea întreprindere e o întreprindere satanică!…Tu, care te numeşti creştin şi nu ai habar de învăţătura lui Hristos…
Ereticii nu sunt creştini
Dumneavoastră spuneţi că ereticii sunt aceeaşi creştini ca şi noi. De unde aţi scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeşte creştin şi nu ştie nimic despre Hristos, datorită nemărginitei sale ignorante, se va arăta de acord să se recunoască tot atât de creştin cât şi ereticii, fără să deosebească sfânta credinţă creştină, de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu.
Numeroasele soboare de Sfinţi au primit cununa muceniciei, au ales mai degrabă cele mai crâncene şi îndelungate chinuri, închisoarea, exilul, decât să-şi dea acordul la părtăşania cu ereticii în învăţătura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica Universală a recunoscut întotdeauna erezia ca un păcat de moarte, a recunoscut întotdeauna că omul molipsit de boala groaznică a ereziei e mort sufleteşte, străin de har şi de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul şi cu pieirea lui…
Desigur, dumneavoastră nu vedeţi în erezie nici o tâlhărie, nici hoţie! Poate nici nu o socotiţi un păcat? E renegat Fiul lui Dumnezeu, e renegat şi hulit Duhul Sfânt, nu mai mult!
Cel care a primit şi se ţine de o învăţătură hulitoare de Dumnezeu, cel care huleşte pe Dumnezeu cu gura, acela nu tâlhăreşte, nu fură, face chiar faptele bune ale firii căzute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu să-i refuze mântuirea?!…
Toată cauza ultimei dumneavoastră nedumeriri, ca şi a tuturor celorlalte, constă în adânca necunoaştere a creştinismului!… Esenţa nedumeririlor acestora este lepădarea de Hristos! Nu vă jucaţi cu mântuirea, nu vă jucaţi! Căci altfel veţi plânge veşnic!…

[antiecumenism]

Sfantul Ignatie Briancianinov-DESPRE FAPTELE BUNE ALE NEORTODOCŞILOR

"Cel ce crede în Hristos trage împotriva simţirilor inimii sabia lui Hristos şi îşi sileşte inima, tăind cu sabia ascultării faţă de El nu doar pornirile păcătoase vădite, ci şi acele porniri care par bune la arătare, dar în fapt sunt potrivnice legilor evanghelice şi, astfel, este întreaga lucrare a omului care se ia după imboldurile firii căzute. Faptele părute bune, făcute din imboldurile firii căzute, fac să crească în om „eu”-ul sau, nimicesc credinţa în Hristos, sunt potrivnice lui Dumnezeu; faptele credinţei omoară egoismul în om, fac să crească în el credinţa, fac să crească în el Hristos. De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus, spune Apostolul, şi vei crede întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui: căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 9-10).
Dreapta credinţă, adevărata faptă bună
Credinţa adevărată şi vie aduce omului mântuirea, chiar dacă acesta o mărturiseşte doar cu gura. Ea i-a adus mântuirea tâlharului răstignit pe cruce; a adus mântuire, prin pocăinţă, multor păcătoşi în ultimele clipe, cele dinainte de moarte, ale vieţii lor.
Atât de însemnată, de neapărat trebuincioasă este pentru mântuire mărturisirea cu gura a credinţei inimii şi încredinţării sufletului, că sfinţii mucenici din toate veacurile creştinismului, începând cu înşişi Apostolii lui Hristos, s-au învoit mai degrabă a răbda chinuri lungi şi înfricoşate, a vărsa sângele lor ca apa, decât a rosti lepădarea de Hristos, fie aceasta şi prefăcută, numai cu gura, fară ca inima să ia parte.
Dumnezeu cere de la om pentru a-l mântui numai credinţa vie, adevărată. Aceasta, ca zălog al mântuirii şi fericirii veşnice, trebuie să fie pentru creştin mai de preţ decât viaţa lui pământească. Mucenicia este roadă adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu, dăruite prin credinţă. Mucenicia este roadă credinţei. Această faptă au hulit-o şi o hulesc cei ce pun mare preţ pe faptele firii omeneşti căzute: în orbirea lor, ei numesc această preasfântă nevoinţă a celor mari la suflet „urmare a nebuniei”.
Atât de însemnată este fiecare idee a dogmelor date de Dumnezeu, că sfinţii mărturisitori, asemenea mucenicilor, au pecetluit mărturisirea de credinţă ortodoxă cu pătimiri grozave şi râuri de sânge. Potrivit însemnătăţii credinţei în lucrarea mântuirii, şi păcatele împotriva ei au o deosebită greutate în cumpăna dreptei judecăţi a lui Dumnezeu: toate aceste păcate sunt de moarte, adică sunt împreunate cu moartea sufletului şi le urmează veşnica pierzanie, muncile veşnice în adâncurile iadului.
Cea mai rea faptă – necredinţa
Păcat de moarte este necredinţa: ea leapădă singurul mijloc de mântuire, credinţa în Hristos. Păcat de moarte este lepădarea de Hristos: ea Îl lipseşte pe cel care se leapădă de credinţa vie în Hristos, ce se arată şi se păstrează prin mărturisirea cu gura. Păcat de moarte este erezia: ea cuprinde în sine hulirea lui Dumnezeu şi îl face pe cel molipsit de ea străin de adevărata credinţă în Hristos. Păcat de moarte este deznădăjduirea: ea este lepădare a credinţei lucrătoare, vii în Hristos.
Credinţa în Iisus Hristos, mai presus de toate faptele bune
Cel ce crede în Hristos, de va şi muri cu moartea păcatului, iarăşi va învia prin pocăinţă (In. 11, 25), şi vedem pe mulţi dintre sfinţi că au căzut din înălţimea sfinţeniei în adâncul unor păcate grele, iar apoi, cu ajutorul credinţei şi al pocăinţei insuflate de aceasta, s-au liberat din adâncul cel puturos şi întunecat, au suit iarăşi la înălţimea curăţiei şi sfinţeniei. "

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Ekaterina

"Biserica adevarata ramane una si neseparata, si singura care mantuieste. Aceasta este Biserica Ortodoxa Rasariteana. Nici o alta confesiune crestina, in afara de Ortodoxie, nu poate sa-l aduca pe crestin la desavarsirea vietii crestine si sa intregeasca curatirea de pacate, conducandu-l la nestricaciune, deoarece celelalte religii tin nedreptatea drept adevar (Romani 1, 18). Ele au amestecat superstitia si minciuna cu adevarul si nu detin acele mijloace date de Dumnezeu pentru curatire, pentru sfintire, pentru renastere si reinnoire, pe care le detine Biserica Ortodoxa."

"desavarsirea vietii crestine" - o formulare care imi produce o anumita nedumerire, in contextul citatului.
Va rog sa imi dati un sprijin pentru a intelege:
a) care e subiectul pasajului: mantuirea? sau desavarsirea?
b) mantuirea e similar aici cu desavarsirea? Se mantuiesc doar cei desavarsiti si cu o intreaga/deplina curatire de pacate?
c) nestricaciunea e aici mantuirea? viata vesnica?

Ceea ce ma nelinisteste legat de pasajul citat de sora Ekaterina este urmatorul aspect: daca, asa cum inteleg, mantuirea presupune desavarsire, atunci cum mai este posibil ca un crestin sa aiba o cat de mica nadejde ca va fi mantuit? Intrucat crestinul isi vede pacatele, faptuieste zilnic pacate stiute si nestiute etc.
Ca urmare:
- omul pacatos, tinindu-si mintea in iad (in constientizarea propriilor nevrednicii si dispozitii inca pacatoase, intrucat nu-i om fara de pacat), nadajduieste la Mila Domnului la Judecata (dar nu mai poate fi vorba de desavarsire in acest caz).
- or, cata vreme nu traieste desavarsit o viata crestineasca, crestinul nu mai poate nadajdui la mantuire.
Legat de aceasta ultima varianta, imi amintesc numeroase trimiteri la cuvantul care spune ca omul care nu L-a vazut/cunoscut pe Hristos inca de aici, nu Il va vedea/cunoaste niciodata. Oare toti cei care L-au vazut/cunoscut pe Hristos au fost / sunt desavarsiti? Iar cei care nu au apucat sa IL vada, sunt deja condamnati?

Mi se pare dificil sa inteleg criteriile sau reperele mantuirii din textul citat.
Uneori totusi, ambiguitatea unui text (ambiguitate asa cum receptez/interpretez eu textul in mintea si inima mea, asadar nu ambiguitate "obiectiva" a textului, ci una subiectiva in cadrul lecturii, intrucat textul poate sa para foarte clar unui alt cititor) mai degraba smereste si lumineaza, decat irita si mohoraste, deschide cugetul si simtirea iar nu inchide cu o lamurire definitiva, de piatra.
Va sunt indatorat, deja, pentru eventualele comentarii pe care le cer in ajutor.
Post binecuvantat, tuturor!

[leonte]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

daca mantuirea ar fi la latitudinea omului, atunci nimeni nu s-ar mai mantui, sau oricum, asta s-ar intampla numai in manastiri unde monahii reusesc sa se desprinda de orice rautate lumeasca si sa fie stapaniti in cat mai mare masura doar de Duhul Sfant.
...
Eu nu stiu de ce ne intereseaza atat de mult cine (altcineva) se (mai) mantuieste, cand grija noastra ar trebui sa fie intr-o singura directie: noi insine!
...
Lipsa suferintei, este tot un fel de mantuire, intr-o lume a vesniciei. E adevarat ca noi avem sansa unei stari privilegiate, dar egoismul si rautatea la care ne supune vrajmasul, ne osandeste mai mult decat pe cei care s-au nascut departe de ortodoxie! Pentru ca nu-i totuna sa renunti la ortodoxie din propria vointa, sau sa-ti randuiasca Dumnezeu sa te nasti catolic, protestant, etc. Eu nu cred ca Dumnezeu pedepseste dupa criteriile noastre!

"Iata un ortodox intru care nu este viclesug." Mare lucru!

[catalin2]

În prealabil postat de Raoul

Asa, si ce legatura are cu ce am intrebat eu??

Nu am spus daca un pagan din iad se poate "transfera" in rai, ci daca vreunul din pagani care "din fire a facut ale legii", se poate mantui. Sf. Ierarh Nifon a vazut "multime de pagani" in Rai, doar ca erau orbi (datorita lipsei Botezului), si nu puteau vedea slava lui Dumnezeu.

Tot in Rai au ajuns. Sunt singurele cazuri de care am auzit. Cartea despre sf. Nifon a fost descoperita acum cativa ani, eu am citit-o in intregime mai demult.

[catalin2]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

In principiu, daca mantuirea ar fi la latitudinea omului, atunci nimeni nu s-ar mai mantui, sau oricum, asta s-ar intampla numai in manastiri unde monahii reusesc sa se desprinda de orice rautate lumeasca si sa fie stapaniti in cat mai mare masura doar de Duhul Sfant.
Eu nu stiu de ce ne intereseaza atat de mult cine (altcineva) se (mai) mantuieste, cand grija noastra ar trebui sa fie intr-o singura directie: noi insine! Chiar daca exista pareri si sfaturi ale sfintilor parinti, Adevarul numai Dumnezeu il stie. Sunt suflete care s-au nascut, prin voia lui Dumnezeu, in cine-stie-ce religie si toata viata lor au constientizat un Dumnezeu si un Mantuitor "acolo sus", si intreaga viata si-au petrecut-o in cumpatare, iubire de aproape, pace si buna-intelegere cu toata lumea, fara ura, fara discriminare... In acelasi timp, altii au avut "privilegiul" sa se nasca ortodocsi, si au facut din asta un motiv de fala si slava desarta, de ura fata de celelalte fiinte de alta credinta, de alt neam, de alta culoare a pielii, etc., ba chiar fata de fratii lor pe care-i vad muuult mai pacatosi, numai fiindca in mandria lor, se vad in masura sa se substituie judecatii lui Dumnezeu!
"Numai ortodocsii se mantuiesc!" OK! Dar noi, cei care facem prognosticuri, ne mantuim? Avem certitudini in acest sens?
Parintele Calistrat Chifan povestea despre o femeie care se spovedea pentru prima data dupa 40-50 de ani, dar careia nu prea avea ce canon sa-i dea, fiindca toata viata traise in frica de Dumnezeu si in dragoste de aproape. Parintele Arsenie Papacioc spunea despre un om care a venit sa se spovedeasca pentru prima data dupa nu-stiu-cati ani, care nu tinuse post nici macar in ajunul acelei zile si caruia Parintele i-a dat dezlegare la Sfanta Impartasanie, fiindca locuia impreuna cu sotia lui, care era sectara dar care nu reusise in atatia ani sa-l convinga si pe el sa renunte la ortodoxie...
Fiecare caz este unic in fata lui Dumnezeu, iar judecata Lui nu prea are mare lucru in comun cu judecata noastra.
Si-apoi... ce e "mantuirea"? "In Imparatia Tatalui Meu, multe locuri sunt!" Lipsa suferintei, este tot un fel de mantuire, intr-o lume a vesniciei. E adevarat ca noi avem sansa unei stari privilegiate, dar egoismul si rautatea la care ne supune vrajmasul, ne osandeste mai mult decat pe cei care s-au nascut departe de ortodoxie! Pentru ca nu-i totuna sa renunti la ortodoxie din propria vointa, sau sa-ti randuiasca Dumnezeu sa te nasti catolic, protestant, etc. Eu nu cred ca Dumnezeu pedepseste dupa criteriile noastre!

Sper sa nu te superi, am vazut astfel de mesaje cu zecile pe forum, nu ar avea rost sa dau acelasi raspuns pe care l-am mai dat de fiecare data, nu ar avea importanta decat tot pentru cei ce au aceleasi conceptii ca si mine (dar care stiu deja care e raspunsul).
Daca o sa cauti pe forum o sa gasesti mesaje aproape identice cu al tau la persoane diferite, desi nu e sugerata o sursa. Aceasta se intampla din cauza insusirii unor conceptii din ecumenism (provenite la randul lor din protestantism). Toate persoanele care isi insusisera astfel de conceptii aveau un mod asemanator de a privi lucrurile.
In aceasta conceptie sunt prezente cam aceleasi idei: ce fac cei ce s-au nascut in alte tari, nu toti ortodocsii se mantuiesc, ce este mantuirea si desavarsirea, etc.
Mai poti observa ca cei ce au acest mod de a vedea lucrurile prezinta in mesajul lor rationamentul lor, eventual si unul sau mai multe citate din Sfanta Scriptura (de fapt nu e doar rationamentul lor, sunt idei provenite din ecumenism). In schimb nu iau in considerare ce spun sfintii sau invatatura Bisericii, considera ca rationamentul lor e superior. Modul de prezentare e asemanator celui protestant, rationament cu citate din Sfanta Scriptura, in timp ce cineva care nu a aderat la aceste conceptii moderniste va da citate din sfinti sau din invatatura Bisericii, cum s-a intamplat si pe acest topic. Desigur nu se intampla la fel in toate cazurile, e ce am observat eu.
Raspunsul detaliat este dat de sf. Igantie Briancianinov, inclusiv explicatii despre invatatura ortodoxa cu privire la mantuire: http://blog.pustniculdigital.info/articole/54/
O sa raspund si eu la problemele puse in mesajul tau. Toata invatatura ne-a fost data prin revelatie. Inclusiv cele zece porunci, pentru ca oamenii uitasera si ce e bine si rau sa faca. Tot din revelatie am aflat si ce trebuie sa facem pentru a ne mantui, dar si conditiile mantuirii. Citatele sfintilor nu sunt pareri, la fel si spusele Mantuitorului cu referire la cine nu se va boteza si cine nu se va impartasi. Unii protestanti au cautat sa rastalmaceasca invatatura ca sa intre si ei in aceasta, de aceea au minimalizat importanta Bisericii, a Sfintelor Taine, a preotilor, etc. Si au propagat aceste idei prin ecumenism, iar unii ortodocsi au ajuns, multi fara sa stie, sa puna pret pe ce spun unii protestanti, decat pe ce spun sfintii.
Raspunzand pe scurt la intrebarile din mesaj, bineinteles ca unii ortodocsi nu se mantuiesc, trebuie sa aiba si faptele credintei, pe langa har si credinta. Grija au mai mult cei ce au aceste conceptii, ei sunt preocupati daca se mantuiesc si altii, restul stiu raspunsul aproximativ. Despre cei care s-au nascut in alta tara si cei care s-au nascut intr-o tara ortodoxa da raspunsul si Parintele Galeriu cand a fost intrebat, spunand ca toti au aceeasi sansa. Cel care face fapte bune e luminat la fel ca Sf. Sutas Corneliu sa vina in Biserica. Exemplele date de tine sunt despre credinciosi ortodocsi, deci care fusesera botezati si miruiti. Cand un neortodox citeste ca nu e nevoie sa vina in Biserica Ortodoxa si ca e acelasi lucru daca ramane in cultul lui sau religia lui pagana, ajunge la acelasi rezultat, ce marturie despre Adevar mai poate da cineva? Marturiseste doar adevarul bazat pe rationamentul lui.