Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 22.02.2018, 20:18:20
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

– S-a bucurat domnul Tănase de dar.

– Sigur. Era un televizor performant, cel mai mare care exista. Îl mai au și astăzi. Gheorghe Tănase se uita foarte mult la televizor, în special la sport. Numai la sport și la știri se uita. I-am dus imediat televizorul, dar am constatat că de fapt nu are unde să-l agațe. Nu aveau nici cablu. Am dat imediat un telefon la un prieten, Bănică, și l-am rugat să vină în jumătate de oră să monteze cablul. “N-aveți contract, nu e cerere făcută?” Te-am întrebat eu de asta? Tu vii și pui, iar mâine facem și contract, și tot ceea ce trebuie. Îți spun eu despre ce este vorba. A venit Bănică, i-a întins cablul, iar când am plecat de acolo, domnul și doamna Tănase priveau la televizor.

– Vă aminiți acei pași pe care i-ați făcut dincolo de ușa apartamentului lor? Aveați inima ușoară pentru că, în sfârșit, ați putut face și dumneavoastră ceva pentru cel care vă ajutase atât de mult?

– Da, într-un fel, i-am făcut și eu puțin din binele pe care mi l-a făcut și el mie. Făcuse pentru mine două lucruri deosebit de importante, nu e cazul să le amintesc aici, dar, în afară de asta, Gheorghe Tănase merita să fie ajutat chiar dacă nu ar fi făcut nimic pentru mine. Făcuse atâta și pentru județul Vaslui, și pentru Ialomița, aici unde ne aflam, era un om atât de cumsecade… Apoi, un om de valoarea lui nici nu merita să trăiască în condiții nefavorabile.

– Cum era viața de zi cu zi a lui Gheorghe Tănase la Slobozia?

– A început să iasă în oraș, ne întâlneam la piață, după care ne întâlneam în familie, la masă, la sărbători. Venea la noi cu soția, ne duceam și noi la el. Făceam patru minute de la noi de acasă până la ei. Eram invitați la toate evenimentele din familia lor. Gheorghe Tănase avea mulți invitați de ziua lui. Avea mulți prieteni care veneau în vizită și stăteau și la masă. Era o frumusețe!

– Cine erau acești prieteni?

– Trei doctori cu soțiile lor, șeful de la Vinalcool, directorul Direcției Agricole, toți cei care avuseseră funcții mari înainte, când el fusese prim-secretar. Gheorghe Tănase își sărbătorea ziua de naștere pe 25 ianuarie. Era născut cu o zi înaintea lui Ceaușescu. Îmi amintesc că, o dată, a avut atât de mulți invitați, încât nu a putut să-i primească pe toți într-o zi. Îmi aduc aminte că noi am fost a doua seară invitați, alături de alte familii. A fost pentru prima dată în viață când l-am văzut atât de binedispus. Atât de mult se pregătise pentru ziua lui, că își notase într-un carnet bancuri. Nu-mi imaginam latura asta a domnului Tănase. Avea o sensibilitate ascunsă, pe care nu i-o bănuiam. Nu-și exterioriza sentimentele, dar simțeai că în interiorul lui e de o blândețe nemaipomenită și că trăiește intens totul. Toți musafirii care am fost atunci ne-am mirat și ne-am amuzat. Domnul Tănase nu știu unde umblase, ce făcuse, că scrisese în carnet foarte multe bancuri. El, pe care niciodată nu l-am văzut în postura asta, ne-a spus toată seara bancuri. Spunea: “Stați să vă mai spun un banc”, și dădea foile. Citea din carnet. Ne-am amuzat atunci! Îi plăcea să iasă de 1 Mai la pădure. Noi avem un crâng acolo, așa că ieșeam împreună, făceam grătar. Totul era bine. Domnul Tănase avea un obicei ciudat. De Anul Nou și de Paște, scria felicitări pe care le trimitea prin poștă în Slobozia, la toți cunoscuții. Eram sigur că de sărbători o să găsesc în cutia poștală felicitarea de la domnul Gheorghe Tănase.

– Fiul său, Nicușor, îl vizita la Slobozia?

– Nu. Ieșise inginer, se căsătorise cu o fată frumoasă și instruită, locuia în București, pe lângă Palatul Victoria. La un moment dat, a trăit o dramă și a murit. A avut un singur fiu, George, un copil foarte bun, care a făcut polo pe apă și care a fost foarte apropiat de domnul Gheorghe Tănase. De câte ori venea, când era mic, în Slobozia, venea și pe la mine. Îl așezam pe un scăunel în mijlocul camerei și el se uita ore în șir la desene animate, la video.

– Ce pasiuni avea Gheorghe Tănase?

– A devenit mare iubitor de câini. Și-a luat un cățeluș pe care îl plimba toată ziua și era foarte fericit. Se plimba prin parc, ieșea la piață. Ne întâlneam destul de des. “Să trăiți domnu’ Tănase!”, “Să trăiți domnu” prim-secretar!”, îi spuneau oamenii. Toată lumea îl cunoștea. Unii nu îndrăzneau să i se adreseze, dar absolut toată lumea se uita către el. Oamenii îl recunoșteau și aveau o tresărire de bucurie. Nimeni nu se uita încruntat sau urât spre el.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 22.02.2018, 20:19:37
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

Mi-am dorit foarte mult să ajung la Gheorghe Tănase, atât timp cât a fost în viață, de aceea, poate acum, la plecarea lui de pe pământ, Dumnezeu a rânduit în așa fel încât să-i întâlnesc pe cei care i-au fost apropiați, pentru ca și noi, vasluienii, pe care Gheorghe Tănase i-a iubit atât de mult, să aflăm despre dorul pe care ni l-a dus.

Au trecut cele 40 de zile de când și-a dat sufletul, care acum îi este la judecată. Eu, reporterul, îl rog pe Bunul Dumnezeu să îngăduie să strâng mărturiile despre ceea ce a făcut Gheorghe Tănase aici, pe pământ.

“Să trăiți, domnule prim-secretar” (vă spun și eu, așa cum vă spuneau ialomițenii), în casa aceea frumoasă pe care sigur o aveți în cer și pe care o meritați. Nu uitați ca de acolo să ne vegheați și pe noi!

Vă oferim în continuare a treia și ultima parte a interviului cu ziaristul George Stoian.

– Ce spunea Gheorghe Tănase despre faptul că Nicolae Ceaușescu a fost împușcat?

– Nu discutam despre asta.

– Evita?

– Da, și chiar dacă eu aș fi vrut să-i aflu părerea, el nu mi-ar fi spus nimic. Nu voia să avem niciun fel de discuție despre acest subiect. Nu comenta nimic despre revoluție.

– V-ați dorit, totuși, ca ziarist, să vorbiți despre aceste lucruri cu el?

– Nu, nu mi-am dorit o astfel de discuție pentru că îl cunoașteam foarte bine pe Gheorghe Tănase și știam că nu mi-ar fi răspuns nimic. O să-ți povestesc însă o ciudățenie, dacă tot ai adus vorba de Ceaușescu. Nicolae Ceaușescu făcea dese vizite la Ialomița. Chiar ultima vizită în țară, înainte de a muri, a fost tot la Ialomița, pe 1 octombrie 1989. Și prima lui vizită ca secretar general al partidului a fost tot în Ialomița, la un IAS care se numea Gheorghe Doja, cred că în 1965. Cum s-a putut închide cercul vizitelor lui Ceaușescu, tocmai aici, în Ialomița! Eu eram prezent la aceste vizite pentru că răspundeam de partea artistică. Pregăteam lăutarii care să-l întâmpine, fetele în costume naționale care-i ofereau colaci și sare, flăcăii frumoși din spatele lor.

La această ultimă vizită a lui Ceaușescu la Slobozia, am avut și incidente. M-am trezit că aceia care cântau nu aveau pantofii făcuți și a trebuit să luăm măsuri, să le facem pantofii; unul era nebărbierit și a trebuit să îl trimitem să se bărbierească rapid. Am fost atunci la Țăndărei, la fabrica de zahăr. Locul în care trebuia să ajungă Ceaușescu să întâlnească oamenii de la fabrică era sub un măr mare. Tocmai acolo se încrucișau niște alei. Era vremea fructelor, dar mărul avea puține mere, așa că am adus mere din altă parte și le-am agățat acolo, pe ramuri. Pentru că pomul era puțin cam trecut, s-a suflat vopsea verde cu o pompă peste crengi.

– Să ne întoarcem la Gheorghe Tănase. A devenit la un moment dat bolnav?

– Nu părea a fi bolnav. Era demn, nu se plângea, dar se simțea că are o mare suferință la genunchi. Ajunsesem să nu-l mai pot lua cu mașina, pentru că nu mai putea urca. Am vrut să îl aduc iarăși la Vaslui, la Festivalul Umorului din 2012, dar n-a mai vrut să vină. A spus că nu mai poate sta mult timp nemișcat pe locul din mașină.

– Povestiți ultimele întâlniri pe care le-ați avut cu Gheorghe Tănase.

– Ultima dată l-am văzut cu mult timp înainte de a muri. Întrerupsesem orice legătură în ultima vreme pentru că Tănase voia așa. Cred că a început să simtă că boala îl doboară și că nu mai era stăpân pe el din această cauză. Cred că avea o reținere să fie văzut în situația neplăcută de a fi bolnav și, încetul cu încetul, i-a îndepărtat pe toți oamenii care îl frecventau. Eu rămăsesem ultimul. Dar odată, când m-am dus să o ajut pe doamna să cumpere un frigider, să o duc la supermarket și să-i aduc frigiderul, atunci, în acea zi, l-am văzut cum a privit către mine într-un mod foarte neprietenos. L-am întrebat ceva și nu mi-a răspuns. Atunci mi-am spus că se întâmplă ceva. Era jos, stătea pe o canapea, cu mâinile în față și privea către mine. Eu meșteream ceva la un video, o ajutam pe doamna să învețe să lucreze la el, și când am întors capul, am simțit că mă înțeapă cu privirea. M-am mirat și m-am întrebat ce se întâmplă. Am plecat și, după un timp, m-am dus cu împărțitul la el. Eu și soția mea obișnuiam ca, la pomenirea morților, de moși, să ducem la familia Tănase două dintre cele două farfurii, cele pentru tatăl și mama mea. Eu aprindeam lumânările, iar el venea imediat în bucătărie din sufragerie și era foarte atent cu mine. “Ce mai faci, domnu’ Stoian?”, spunea, apoi, după ce terminam cu împărțitul, mă invita să bem o țuică sau să jucăm o tablă. De data asta, l-a strigat doamna ca de obicei, că el trebuia să-l primească: «Tănase, vino, că a venit domnul Stoian cu împărțitul!” L-a luat, nu m-a privit deloc, l-a pus pe masă și mi-a întors spatele fără să-mi spună nimic. Nu mi-a zis nici să bem țuică, nimic… Nu știu ce s-a întâmplat. De fapt, cam așa făcuse cu toți, ca să fie lăsat în pace, ca să nu fie văzut în situația de neputință în care se afla. Mi-am dat seama că nu dorește să mă mai vadă. Deși doamna Tănase îmi spunea, atunci când ne întâlneam pe stradă: “Dar mai veniți și pe la soțul, că este singur”. Aș mai veni eu, dar cred că nu mai are chef de mine, îi spuneam.

«Era dur, dar cu măsură și cu grija de a nu umili oamenii»

– Ce a reprezentat Gheorghe Tănase pentru dumneavoastră?

– Nu pot să spun că a însemnat al doilea tată și nici o persoană oficială, pentru că au fost foarte multe momente și foarte mulți ani în care el față de mine nu a fost un oficial. Gheorghe Tănase a fost omul de la care am învățat foarte multe, mi-a arătat ce trebuie să facă cineva în viață, cum trebuie să se comporte pentru a-și atrage admirația celor din jur și respectul lor. Am învățat că trebuie să fii harnic și dăruit muncii tale, așa cum a fost el. Este foarte interesant că, în întâlnirile noastre, el nu prea era interesat să discute politică, așa că vorbeam numai despre sport și despre Vaslui. Ne aminteam de toți oamenii pe care îi cunoșteam și eu și el, despre CAP-urile, fabricile din Bârlad și Vaslui, care crescuseră sub atenția lui. Era mai puțin interesat de viața din Slobozia, unde trăia acum, decât de Vaslui. Îi plăcea să rememoreze episoade ale vieții sale în Vaslui. Mi-am dat seama că Vasluiul a însemnat atât de mult pentru mine în momentul în care am ajuns în Ialomița, și am spus-o și o spun mereu: oameni mai cumsecade decât moldovenii nu există, iar Gheorghe Tănase a fost foarte atașat de orașul Vaslui, chiar mai mult decât mine. Și vreau să vă mai spun că erau foarte mulți oameni de la Vaslui care îi făceau vizite la Ialomița.

– Probabil că aceștia erau foști subalterni. Cum se purta Gheorghe Tănase cu oamenii atunci când era prim-secretar.

– E o întrebare bună. Eu sunt adeptul ideii că un șef își devoalează cel mai convingător caracterul, felul de a fi, atitudinea sa față de maniera în care pot fi rezolvate sarcinile de serviciu și, până la urmă, educația sa, prin modul – sau, și prin modul – în care se poziționează față de subalterni. Ei bine, un prim-secretar de pe vremuri era, desigur, șeful suprem al județului și, astfel, putea să se îmbete cu credința că trei-patru sute de mii de oameni îi sunt subalterni, ca să nu zic supuși. Să știți că în unele județe lucrurile erau chiar așa înțelese. Cu Gheorghe Tănase era altceva. El era foarte sever, dar drept. Era dur, dar cu măsură și cu grija de a nu umili oamenii. Era extrem de serios în muncă și, din această perspectivă, era un foarte bun exemplu și, în mod nerostit, pretindea ca exemplul său să fie urmat. Pot să afirm că oamenii din subordinea sa directă, colaboratorii săi, munceau și îi îndeplineau dispozițiile nu de frica lui, ci din convingerea că așa trebuie făcut, că așa e bine. El nu glumea cu oamenii, nu se întindea la vorbă multă, la comentarea unor nesfârșite variante de a rezolva ceva. Nu, dispozițiile lui erau precise, rostite tăios și cu vorbe puține. Oamenii se obișnuiseră cu el și, chiar dacă se simțeau prea mult ținuți din scurt, lucrau din convingere.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 22.02.2018, 20:20:18
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

Cea mai mare „pedeapsă” pe care o aplica unui subaltern era aceea de a-l critica de față cu alții, cât mai mulți. Era un fel al lui de a „globaliza” critica, de a prinde în plasa acelei critici cât mai mulți oameni, care se simțeau, cum se spune, cu musca pe căciulă. Interesant este faptul că, deși se purta atât de dur, nimeni nu zicea despre el că este un om rău. Asta este o afirmație pe care o susțin cu tărie, dar recunosc că nu-mi explic de ce lucrurile se petreceau astfel.

Era de o corectitudine fără cusur. Nu s-a putut afirma niciodată că l-ar fi văzut cineva că vine de pe teren, din județ, cu ceva cadouri în portbagajul mașinii, adică alimente, vin, fructe, mă rog, știți cum era pe vremea aceea, dar, desigur, nici acum nu s-a schimbat mare lucru, de pe teren se vine cu de toate. Nu, el nu admitea așa ceva și nostim este faptul că șoferului pe care-l avea îi atrăsese atenția să nu profite și să nu ia ceva de pe la CAP-uri și IAS-uri. Șoferului bineînțeles că nu-i convenea prea tare chestia asta, ceilalți șoferi ai șefilor făceau și haz pe seama lui. Plus că trebuia să vină la serviciu zilnic cu costum și cravată, proaspăt bărbierit și bine dispus, dar asta numai așa, fiindcă nu-și putea permite să facă glume cu „șeful”.

– Ați participat și la petreceri împreună. Cum se comporta?

– Nu era, cum s-ar spune, un petrecăreț. Avea însă grijă să nu adopte o atitudine care să le taie pofta de distracție celorlalți. Bineînțeles că nu toată lumea se simțea relaxată cu dumnealui de față. El nu era un consumator „serios” de alcool și se abțineau de la băutură în exces toți bărbații prezenți. Cea mai mare ”nenorocire” era însă faptul că, în sala de petrecere, fumatul era cu desăvârșire interzis și, în special pe la revelioane, fumătorii stăteau pe afară, în frig, ca să tragă o țigară. El nu mai fuma, dar fusese un fumător convins. Fuma țigări Aroma, fuma chiar mult, până a reușit să renunțe la viciu și să se transforme într-un mare dușman al țigărilor. În sfârșit, la petreceri dansa, și nu dansa chiar rău, deși se înțelege că nu prea avea prilejul să exerseze. Rămânea în dans numai când erau melodii mai lente, îi era teamă de ridicol și nu se lansa în bâțâieli de astea mai tinerești. Nu scăpa niciun revelion, participa în fiecare an la acest gen de petrecere și se retrăgea destul de repede, cel mai târziu pe la două dimineața, conștient fiind că abia după plecarea lui oamenii se eliberau de inhibiții și se distrau în voie. Avea obiceiul să nu rateze niciodată ziua de 8 Martie, când se îngrijea să organizeze petreceri cât mai frumoase pentru „tovarășele femei”. De regulă, „maestrul de ceremonii” eram eu și îi învățasem dorințele și obiceiurile, astfel încât să fie bine organizate aducerea felurilor de mâncare, repertoriul orchestrei, jocurile distractive, mersul tombolei și altele. Nu mă simțeam umilit că mă ocup de astea, aveam timp să mă distrez și eu cu soția în voie, de fapt îmi plăcea să conduc chestiile alea, adică „să mă dau mare”. Știți, eu sunt oltean și oltenilor le place să iasă în evidență.

– Era un om credincios?

– Nu am pătruns niciodată în această intimitate de conștiință. Cred mai degrabă că era detașat de postura practicantului religios ori, poate, credea într-un Judecător Suprem, la care voia să ajungă fără intermediari – preoți și biserică. Niciodată nu l-am văzut făcându-și cruce, dar înțelegeam că nu se împotrivea ca oamenii din jurul său să fie credincioși. De altfel, soția lui, doamna Flori, era foarte credincioasă și știu că își putea manifesta în voie toate câte le presupuneau obiceiurile și practicile religioase.

„Refuza să comenteze știrile proaste, derapajele de orice fel, inspirate și alimentate de așa-zisa noastră democrație”

– După revoluție, când s-a stabilit la Slobozia, și-a manifestat cumva intenția de a reveni, într-un fel sau altul, în politică?

– Doamne ferește! L-au căutat unii și i-au propus să fie consilier județean sau local, să-l pună pe tot felul de liste, dar s-a împotrivit cu mare hotărâre. Nici nu voia să audă. Nu l-am putut face să participe la niciun fel de adunare. Odată, m-am și supărat pe el. Era în anul 2011. Scrisesem o carte despre istoricul unui oraș din Ialomița, Țăndărei, și primăria de acolo a vrut să organizeze o lansare mai deosebită. Ar fi vrut toată lumea să participe și domnul Tănase. Știau că sunt în relații bune cu el și au insistat să-l conving să vină. Primarul chiar lansase zvonul că va veni și Tănase la lansare, astfel că a avut o participare de excepție la eveniment. Dar el nu a vrut să vină și mie nu mi-a căzut tocmai bine chestia asta. Citea însă ziarele locale, îi plăcea să știe ce se întâmplă în județ, dar refuza să comenteze știrile proaste, derapajele de orice fel, inspirate și alimentate de așa-zisa noastră democrație. Am vrut să-l mai scot, să-l mai plimb prin județ, dar s-a împotrivit fără explicații. Cât a fost mai sănătos, în primii ani de când a venit la Slobozia, îi plăcea să iasă la piață, piața fiind foarte aproape de noi, apoi s-a atașat foarte tare de cățelușul său, Tomiță, pe care îl plimba în fiecare dimineață într-un parc din apropiere. Dar cel mai mult timp petrecea acasă, în apartament, privind la televizor numai la emisiunile de știri și cele sportive.

– Care credeți că a fost cea mai mare bucurie sau realizare pe care a avut-o Gheorghe Tănase în viață?

– Nu cred că pot răspunde la întrebarea aceasta. Era un om care se exterioriza foarte rar, avea intimități care nu se devoalau complet niciodată. Îl ghiceai numai când era supărat, am spus supărat, nu nervos, fiindcă părea că nu se enervează. Era foarte stăpân pe el. Bucurie? Ce bucurie? Nu știu să fi avut, nu ne lăsa să vedem asta la el. Și totuși, să nu credeți că vreau să spun vorbe mari, dar cele mai mari bucurii ale lui erau numai cele legate de munca sa, de succesele sale, de asigurarea binelui pentru cei din jurul său. Era omul care se atașa de locul unde muncea. M-am convins de asta fiindcă l-am putut descifra în două județe. La fel se atașase și de Vaslui, și de Ialomița. Avea obiective în munca sa, nu se lăsa antrenat de fleacuri. La Ialomița, în ultimii ani, l-am văzut de câteva ori trăind mici bucurii. Asta s-a întâmplat când a intrat prima dată în apartamentul pe care i-l pregătisem la Slobozia. Aa, să nu uit, a fost în cea mai bună dispoziție când și-a sărbătorit împlinirea a 80 de ani, de care am mai povestit. Eram în vizită mai multe familii și pentru prima dată l-am văzut și l-am auzit spunând glume. Ni le citea făcând mare haz. Ne-am mirat toți fiindcă nu-l credeam în stare de asemenea efuziuni. Da, atunci cred că l-am văzut cu adevărat fericit.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 22.02.2018, 20:20:52
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

– Ce părere avea despre industria și agricultura distruse după revoluție?

– Să știți că nu vorbea despre asta niciodată. El nu critica starea României de după 1989. Sigur că avea părerile lui, dar se abținea să ni le spună. Cu atât mai mult, nu vorbea sau nu critica viața politică, nu-i blama pe politicieni. Nu fiindcă n-ar fi avut motive sau păreri despre asta, dar era un om echilibrat și complet, dar absolut complet lipsit de pornirea de a bârfi, de a critica așa, în genul mahala. Avea însă o părere foarte proastă despre Parlament, despre alcătuirea lui și era total împotriva modului în care erau selecționați oamenii din Parlament. Era intrigat că erau acolo prea mulți intelectuali și că țăranii sau muncitorii erau foarte slab reprezentați. Mă rog, asta era un fel de reminiscență a gândirii vechiului activist de partid.

– Ce își amintea despre Vaslui, cum s-a comportat când a venit din nou la Vaslui?

– Vedeți, convingerea mea este că, revenit la Slobozia după revoluție, în tihna și confortul noii sale locuințe, în starea aceea pe care el nu o cunoscuse niciodată în viață, anume aceea de a nu avea treabă, de a nu fi stresat de răspunderile pe care le presupunea munca lui de-o viață, ajunsese să-și revadă, să-și retrăiască și să-și evalueze tot ce făcuse până atunci. Și, desigur, așezând în aceste gânduri perioada petrecută la Vaslui, avea cu siguranță motive de satisfacție intimă. Se vedea asta în discuțiile pe care deseori le purtam, ocazii cu care amintea mereu despre Vaslui și despre oamenii de aici. Probabil că și asta ne apropia foarte mult, faptul că eu eram singurul cu care putea să vorbească despre toate acestea. Rememora figuri de oameni și întâmplări cu diverse persoane, nu știu, nu mi-i mai amintesc pe toți, dar vorbea despre Ciocoiu, Ciobanu, Aniței, Strungaru, despre Pârvu de la sindicate, despre doctorii Sepeniuc, Bârlădeanu, Nichifor, despre Neamțu de la Huși, profesorii Clisu și Gruia Novac de la Bârlad, despre arbitrul Rainea, despre directorii Manu, Buculeasa și Mihalache, cu care lucrase la Direcția Agricolă, despre Adrian Porumboiu ori dirijorul Nicu Bălan și încă despre mulți. Vorbeam despre Teatrul din Bârlad, despre Festivalul Umorului, despre Valentin Silvestru și doamna lui, Brândușa-Zaița, ca și despre scriitorii pe care-i aducea la Vaslui. Cel mai puțin discuta despre activiștii cu funcții mari, secretarii, cu care lucrase la comitetul județean de partid. Îl amintea doar pe cel care fusese director la Rulmenți și devenise secretar cu probleme economic, am uitat cum îl chema, și despre un alt activist, pe care îl chema Bran. Rămăsese cu multă simpatie pentru cineva care mi se pare că a fost prim-secretar la UTC, îl chema Horobeț. Legat de toate astea, să vă spun o nostimadă. Mi-a zis odată: „Măi, domnu’ Stoian, știi că mie îmi plăcea mult să joc table și apucam să mai joc cu ai mei, cu unii activiști, pe la sfârșituri de-astea de petreceri pe care le mai făceam împreună cu diverse ocazii. Ei, și ca să vezi, câștigam numai eu! Ei discutau, nu știu cine inventase că mie nu-mi place să pierd la table și ei se lăsau bătuți ca să-mi facă mie pe plac. Eu îmi dădeam seama, dar ce să le fac? Vedeți, domnule, ce servilism era la domnii-tovarăși aceia?”.

Îmi amintesc o chestie foarte frumoasă legată de Valeriu Penișoară, la care ținea ca la copilul lui. A venit Valerică pe la mine, la Slobozia, și eu bineînțeles că l-am dus la Tănase, de altfel și Valerică îmi ceruse asta. Am avut noroc că l-am găsit în sediu, nu era atunci pe teren și am vrut să-i facem o surpriză. Am mers amândoi la secretariat, acolo, la el, Vali era și cu chitara. I-am zis secretarei să-i spună că vrea să intre la el tovarășul Stoian pentru o problemă urgentă. Ne-a poftit secretara înăuntru, primul am intrat eu și am zis: „Tovarășu’ prim-secretar, vă rog să-mi permiteți să vă fac cunoștință cu cineva”. El a fost cam descumpănit un moment, apoi eu am zis: ”Să intre Vasluiul!” Și a intrat Penișoară – săracul de el, ce băiat excepțional era! – și Tănase a izbucnit într-o veselie nemaipomenită: ”Băăi, Penișoară!” Și l-a îmbrățișat, sincer să fiu, nu-l credeam pe Tănase capabil de un asemenea gest, fiindcă el era mai sobru, mai reținut. Și ne-a poftit pe scaune, ne-a tratat cu cafea și a vorbit cu Penișoară despre Vaslui și Huși, l-a pus să povestească de toate. Am stat vreo oră împreună și ce credeți? La un moment dat, i-a zis lui Valerică să-i cânte „aia cu Cuza domn”. Să-i cânte adică acolo, în biroul acela de prim-secretar, unde nu se pomenise niciodată să fie muzică. Și i-a cântat și l-a impresionat extraordinar. Apoi, ne-a poftit la cantina de partid să servim masa împreună. Vă dați seama ce bine ne-am simțit, în special eu, că eram de acolo și îmi creștea importanța locală că mă vedea lumea la masă cu primul-secretar.

„A fost un om care și-a făcut datoria”

– Vă mai întrebasem cum s-a comportat când a revenit la Vaslui.

– A, da. Se sărbătoreau nu știu câți ani de la înființarea Festivalului de umor și eu am fost invitat de organizatori în calitate de membru fondator. M-am simțit onorat, mă lăudam la Slobozia, le ziceam la cunoscuți: vedeți ce oameni sunt la Vaslui? L-am invitat și pe dumnealui și am venit amândoi cu mașina mea. Am stat aici câteva zile, el a fost cazat de Adi Porumboiu în apartamentul de lux de la ultimul etaj al hotelului Racova și a fost tratat regește. Eu mi-am văzut de festival, dumnealui a făcut tot felul de vizite. În ultima seară, Porumboiu, băiat simțit și civilizat, a organizat în cinstea lui o recepție deosebită, au fost invitați directori și activiști cu care el lucrase, a fost foarte frumos. Oamenii erau relaxați și povesteau întâmplări mai hazoase de pe vremea când Tănase era șef la Vaslui. A doua zi, am fost invitați la prânz la masă, în familie, la domnul Pârvu, care a fost președinte la sindicat. Ei erau buni prieteni, iar după ce am servit masa, am plecat la Slobozia. Când venisem, m-a rugat să-l port cu mașina pe străzi; l-am dus până la spital, apoi către fabrica de mobilă, pe la Copou, peste tot. Se minuna de cât de multe se făcuseră în oraș… Apoi, la plecare, l-am simțit că trăia un mare regret când am ieșit din oraș. Mi-a zis: „Măi, domnu’ Stoian, uite, aici, la Vaslui, să-mi fi făcut rost de casă, nu la Slobozia”.

– Trăia și anumite dureri, regrete?

– Eu cred că nu regreta nimic din ce făcuse în viață. Sunt convins că era împăcat cu faptul că își făcuse datoria, așa cum se cerea în vremea lui. Avea o satisfacție foarte mare când vedea că toată lumea îl apreciază, îl respectă. L-am întrebat odată: „Domnu’ Tănase, ați trecut prin funcții, prin revoluție, prin schimbări. Totuși, cum ați fi dorit să fie viața dumneavoastră?” Mi-a răspuns scurt și hotărât: ”Aș fi vrut să nu fie revoluție, să nu mă ia nimeni de la Vaslui și să fi muncit numai acolo până la pensie”. Durere ați zis? Da, știu că trăia durerea că toată viața lui nu a avut pe nimeni din familie, din rudele apropiate. Era singur, singur. A trăit și durerea de a nu-l vedea pe băiatul lui, Nicușor, la care ținea foarte mult, de a nu-l vedea împlinit, așa cum și-ar fi dorit. Îi dăruise o casă în București, l-a făcut inginer, l-a văzut și însurat, dar Nicușor nu i-a oferit satisfacții. Din păcate, a și murit de tânăr, l-a îndurerat foarte tare pe Gheorghe Tănase. Îi rămăsese nepoțelul, George, băiatul lui Nicușor, copil bun, dar pașii l-au purtat pe acesta prin străinătăți și n-a putut veni nici măcar să-l petreacă pe ultimul drum. Se atașase însă de soție, de doamna Flori, și de rudele ei, își făcuse un fel de a doua familie. Doamna Flori a fost foarte bună cu el. L-a respectat și l-a îngrijit, deși are și ea probleme de sănătate. Gheorghe Tănase a murit alături de ea, a murit creștinește, s-a stins pur și simplu în somn. Pe la șase dimineața. Doamna Flori povestește că stătea lângă el și îl urmărea necontenit. Când, deodată, zice ea, a avut o tresărire, un spasm ușor și apoi și-a dat ultima suflare. Senin, împăcat.

– Și apoi, înmormântarea?

– A fost deosebită. A fost depus la capela unei biserici din oraș, a venit acolo să-i spună adio lume multă, au fost aduse numeroase coroane de flori. L-au privegheat și mulți oameni simpli din oraș. Doamna Flori a organizat o ceremonie demnă, sinceră. L-am condus la cimitir, la locul de veci pe care și-l pregătise dinainte, un loc foarte bine plasat, pe o alee centrală a memorialului, loc pe care refuzase să-l vadă cât a fost în viață. Când groparii au început să coboare sicriul în mormântul acela rece și indiferent, s-a pornit o ploaie cuminte și măruntă, care ne-a sporit și mai mult tristețea.

– Domnule George Stoian, interviul nostru se încheie și vreau să vă mulțumesc cu multă recunoștință pentru această sinceră și impresionantă evocare a omului Gheorghe Tănase. Vă mulțumesc și în numele vasluienilor, cărora le-ați dăruit amintirile dumneavoastră despre omul pe care ei și-l amintesc cu gândul cel mai bun. Cum vreți acum să ne despărțim de Gheorghe Tănase?

– Să ne despărțim cu un ultim cuvânt, un cuvânt de adio. Să exprim credința mea că Gheorghe Tănase a fost un activist de frunte al partidului comunist, dar un activist căruia i-am putea reproșa doar apartenența la acest partid și în zona acestei ideologii falimentare. Altfel, el a fost un om al oamenilor, pe care nu i-a trimis la închisoare, ci la muncă, în școli, în săli de spectacole și în locuri de odihnă. A fost un om care a construit. A fost un om care și-a făcut datoria.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 22.02.2018, 20:21:57
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

Si un articol din accelasi ziar "Obiectivul de Vaslui" din 30 septembrie 2014, articol intitulat "A murit Gheorghe Tanase"

A plecat de pe pământ cel care a fost prim-secretar al Vasluiului în perioada decembrie 1968 – iunie 1978, Gheorghe Tănase. Excela prin exigență, punctualitate și modestie. A fost un exemplu de putere de muncă. A sprijinit foarte mult activitatea culturală, impunând Vasluiul la nivel național prin acțiuni distincte, care au dat personalitate județului, cum ar fi Festivalul Umorului «Constantin Tănase», inițiat sub directa lui coordonare.

Avea 86 de ani și, deși locuia la Slobozia, nu a uitat niciodată Vasluiul, nici oamenii lui. Mărturii despre viața sa – în interviul pe care ni l-a acordat Mircea Ciobanu, cel care a ridicat și condus Combinatul de Fire Sintetice Vaslui.

– Dumneavoastră sunteți cel care ne-ați adus trista veste că fostul prim secretar al Vasluiului, Gheorghe Tănase, nu mai este.

– A fost și este un moment greu, un moment dificil pentru mine. Gheorghe Tănase a reprezentat pentru mine un model, un reper din punct de vedere al ordinei și disciplinei. Respecta timpul lui, dar și timpul celor din jurului lui, astfel încât și eu am căutat să-l copiez. A fost un om deosebit, poate pentru mulți dur, dar în acea perioadă nu se putea altfel. M-a ajutat în primii ani de investiții la combinat, a fost un sprijin consistent cu acțiunile sale. Primele alei betonate de la CFS au fost realizate datorită lui. Ca un detaliu, fiind într-o vizită în șantier, și-a pierdut un pantof în mocirla care era acolo, în clisa aceea. Atunci a chemat constructorii și le-a dat ordin ca, într-o săptămână, aleile principale să fie betonate. Acele alei au rămas și astăzi, așa cum au fost atunci realizate datorită lui Gheorghe Tănase. De fapt, nu numai aleile au rămas la Moldosin, ci tot ce s-a construit acolo, cu sprijinul său. La alegerea amplasamentului, am fost împreună cu dumnealui și cu regretatul ministru de atunci, Florescu. Am ajuns împreună în câmp. Un sfert era teren cât de cât uscat, restul era mlaștină. A avut un comportament excelent, știind că această investiție va dezvolta orașul. Așa a și fost. Poate că și Vasluiul s-a dezvoltat ca urmare a combinatului nostru. Din fondurile asigurate de Ministerul industriei chimice s-a realizat un cartier întreg, unde stau și astăzi sute și mii de foști angajați ai Combinatului de Fire și Fibre Sintetice.

– În ce zonă se află aceste apartamente construite de și pentru salariații de la Moldosin?

– În cartierul de lângă stadion. Toate blocurile din preajma stadionului au fost realizate cu fondurile Moldosinului.

– Ce ne mai puteți spune despre Gheorghe Tănase?

– După revoluție, -a mutat la Slobozia. Soția mea a făcut liceul la Slobozia și a locuit în imediata apropiere a orașului. Are și pământ acolo. De câte ori ajungeam la Slobozia, mergeam și pe la el pe acasă. Gheorghe Tănase a murit ca un om simplu. Nu pot să spun sărac, poate doar obișnuit. Făcând o comparație cu se întâmplă acum cu cei la putere, care ajung să aibă bogății care nu pot fi justificate. Mai mult decât atât, pot să vă spun că apartamentul în care a locuit a fost cumpărat de cei care l-au iubit datorită faptului că în perioada în care a fost prim-secretar la Ialomița a avut merite incontestabile. Salariații de la fostul IAS Slobozia i-au cumpărat acel apartament cu două camere în care Gheorghe Tănase și-a trăit ultimele zile. Când am fost ultima dată la el, în urmă cu două luni, se putea vedea pe fața lui o mare tristețe. Nu arăta tocmai bine, dar era destul de coerent. Am discutat și ne-am adus aminte de toate cele petrecute împreună pe șantierul de la Moldosin. Soția lui, doamna Tănase, m-a sigurat că, atunci când va trece în neființă, mă va anunța, astfel încât, la două ore după ce domnul Tănase a decedat, ea m-a sunat și mi-a spus că soțul ei nu mai este. Am sunat imediat la Vaslui, la cei care l-au cunoscut: domnul Strungaru Vasile și fostul director de la ITA, Aniței. Ne-am dus și noi la catafalcul lui cu coroane de flori, așa cum se impunea. Am prezentat condoleanțe toți cei care l-am cunoscut.

«Primarul pe care îl aveți este un om de ispravă»

– Cum a ajuns Gheorghe Tănase să aibă un apartament cumpărat de alții, când el, cu funcția și salariul pe care le-a avut, ar fi putut să-și cumpere câteva case?

– Excela prin modestie și nu a fost omul care să acapareze sau să-și facă avere din ceea ce nu era munca lui. Nu a profitat niciodată de pe urma faptului că era prim-secretar al județului. A fost un om deosebit, iar eu pot afirma că toți prim-secretarii care au fost la Vaslui au fost oameni de excepție. Mă refer la Frățilă, la Pavel, cu care eu în continuare țin legătura, le telefonez de ziua lor, de Anul Nou. Au fost oameni deosebiți. Datorită lor, Vasluiul, care atunci când am venit eu, în 1976, era ca un sat mare, și-a schimbat fața. Lucrasem zece ani la Iași. De acolo m-au trimis director general aici, în orășelul acesta mai mult decât modest, cu infrastructură jalnică, fără apă. Eu apă caldă am avut pentru prima dată după trei ani de la venirea în Vaslui. Și apă rece era numai cu program, aducțiunea era numai din Pușcași, iar vara nivelul era scăzut și bineînțeles că se raționaliza apa și se dădea cam patru ore pe zi. Erai obligat să îți păstrezi apă pentru grupul sanitar în cadă, dar toate au fost învinse. Mie îmi place cum arată Vasluiul astăzi. Este un model pentru toată țara. Am fost curios să bat cu piciorul orașul zilele acestea și pot spune că primarul pe care îl aveți este un om de ispravă, dăruit pentru acest oraș. El continuă ceea ce au făcut înaintea lui Gheorghe Tănase și ceilalți prim-secretari și primari care i-au urmat. Nu trebuie să te afișezi la televizor ca să faci lucruri deosebite. Chiar l-am sunat pe primarul Pavăl ca să îl felicit în primul rând pentru piața asta care este un model pentru toată țara. Este unică în România.

– Cine face parte astăzi din familia domnului Gheorghe Tănase?

– Din păcate, băiatul lui, Nicușor, a murit în urmă cu doi ani și ceva, dar lui Gheorghe Tănase îi rămăseseră doi nepoți de la el. Unul dintre ei este în Germania. Aveau relații destul de apropiate. Știm cu toții: prima lui soție, Maria Tănase, a decedat după ce Gheorghe Tănase a plecat de la Vaslui. Eu i-am cunoscut bine și pe el și pe ea. Erau oameni de mare calitate și rafinament. Doamna Tănase își iubea mult copilul, pe Nicușor.

– Se pare că acest unic fiu, Nicu, a fost înfiat.

– Da, pot confirma asta. Nicușor a fost înfiat de la o rudă a lor din județul Bacău. Domnul Gheorghe Tănase a fost vecin cu mama mea, în satul care pe atunci se numea Ruptura, iar acum se numește Izvoare, din județul Bacău, lângă orașul Buhuși. Mama mea l-a și ținut în brațe pe domnul Tănase. Când el a ajuns secretar al Comitetului Central și răspundea de cadrele de pe cuprinsul țării, eu m-am dus la el ca să salvez un om de la Moldosin, care era inginer-șef la acea vreme. Nu mai aveam investiții și trebuia să desființez postul. Și alte unități din cadrul Centralei de fire și fibre sintetice au fost atunci desființate, dar eu am avut curajul să mă duc la dumnealui și, dintr-un inginer-șef desființat, am primit aprobarea să înființez o fabrică în cadrul combinatului, astfel încât persoana respectivă a ajuns director de fabrică. M-am întors la Vaslui, unde am mai făcut o fabrică, mecano-energetică, în cadrul combinatului, unde acel inginer a fost director. Și acesta a fost meritul 100% al domnului Tănase.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 22.02.2018, 20:22:28
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

– Vă amintiți când l-ațI cunoscut prima dată?

– Da, am fost prima dată la el în birou cu ministrul Mihail Florescu și directorul general al Centralei de la Săvinești, Valeriu Momanu. Așa ne-am cunoscut. Ne-a invitat apoi pe toți trei la UCA sau hotelul partidului, cum i se spunea la acea vreme localului de lângă parcul Copou. Eu aveam o față de morgă, dură, și îmi aduc aminte că a punctat asta. A vrut să mă înveselească. S-au adus mai multe feluri de vin și, parcă îl văd, în momentul în care a deschis o sticlă de busuioacă de bohotin, ne-a spus celor care eram acolo: “Și acum vă rog să vă ridicați în picioare pentru că se servește din regele vinului”. În 1978, trebuiau să vină americanii de la firma din SUA cu care am încheiat contract, ca să vadă amplasamentul fabricii. Eu eram foarte tânăr, aveam 33 de ani. Fiind în dificultate, nu am avut încotro, m-am dus la prim-secretar și l-am rugat să mă ajute cu cazare și cu masă pentru ei. Atunci, domnul Gheorghe Tănase m-a îndrumat la directorul general al trustului IAS de la vremea aceea, Vasile Strungaru, care m-a ajutat să aranjez totul în așa fel încât americanii, atunci când au venit, s-au simțit foarte bine și au avut numai cuvinte de laudă despre toți cei din Vaslui cu care au intrat în contact.

– Ce a făcut Gheorghe Tănase pentru Vaslui?

– Gheorghe Tănase a ridicat Vasluiul. A fost un motor. Și la Moldosin, a fost cel care a capacitat și constructorul și montajistul ca să se încadreze în termenele stabilite, ba chiar să le devanseze. De fapt, din cadrul Centralei pornisem cu decrete de înființare a unităților odată, și noi, și fabrica de fire poliamidice de la Roman. Cei de la Roman au pornit investiția mai devreme, dar noi, prin impulsul dat de prim-secretar și pentru că proiectantul lucra pe anumite zone, astfel încât nu așteptam să ne dea tot proiectul, ci pe părți, am reușit să pornim fabrica înaintea lor. Un factor determinant în această acțiune a fost domnul Gheorghe Tănase. Am colaborat cu el din 1976 până când a plecat din Vaslui și chiar și după aceea. El s-a perindat prin mai multe locuri. A fost secretar al Comitetului Central în două etape, apoi prim-secretar la Ialomița și Bacău.

«Gheorghe Tănase era întreprinzător și muncitor»

– Unde l-a găsit revoluția?

– Eu îi spun lovitură de stat. Era la Bacău. Nu a avut probleme pentru că el și-a făcut mereu numai datoria. Nu prea a avut nimeni ce-i reproșa și nu a avut acțiuni care să-i fie potrivnice. A fost un om de excepție.

– Ce s-a întâmplat cu el?

– S-a mutat într-o localitate aflată la nouă kilometri de Râmnicu Sărat, în satul Livada, unde s-a născut cea de-a doua soție a lui, doamna Floarea, o femeie extraordinară, care i-a fost alături până în ultima clipă. Au cumpărat împreună o casă, cu vie. Era foarte frumos acolo. Decembrie 1989 l-a găsit pe Gheorghe Tănase fără o casă a lui. Ca prim-secretar, a avut mereu locuințe de serviciu. Eu l-am vizitat, atunci, în primul an după ’89, acolo. L-am găsit culegând struguri. Era exact în perioada de acum, sfârșitul lui septembrie, începutul lui octombrie. Eram cu soția mea. Ne-a primit foarte frumos, chiar dacă, de la poziția pe care o avea el, era pus atunci să facă munci din acestea brute. I-am făcut o mare surpriză. A fost un moment emoționant și pentru mine, dar și pentru el. Și-a amintit și în urmă cu două luni, când l-am văzut ultima dată, de acea revedere a noastră, în perioada aceea fierbinte, când un avânt de neînțeles al unora a făcut mult rău. Gheorghe Tănase a depășit cu bărbăție momentul și era foarte lucid.

– Ce situație grea este în țară și ce datorii avem acum!

– A fost mâna rușilor, în primul rând. Nu le convenea poziția lui Ceaușescu față de lagărul socialist în cadrul CAER. El avea o poziție autoritară și fermă în ceea ce privește independența țării noastre, dar a plătit pentru asta, cu ajutorul altora, nu numai al rușilor. Din păcate, se vede acum realitatea. Nu mai avem agricultură, nu mai avem industrie, iar pentru niște aprobări trebuie să te duci la nu știu câte ministere și servicii. Acum, parcă mai mult ca oricând, ne dăm seama că toți cei care au venit la conducere din ’89 până în zilele noastre n-au vizat decât interesele lor personale. Sunt oameni care au fost bugetari o viață întreagă, iar acum au case peste case și averi. De unde sunt aceste averi?

– Iată, comuniștii au fost atât de blamați, dar Gheorghe Tănase a fost atât de corect!

– Da, a ajuns să moară într-un apartament cumpărat drept recompensă pentru activitatea și dăruirea lui, care s-a manifestat în perioada în care a fost prim-secretar în județul Ialomița. Cei care lucrau în agricultură, pe când era el prim-secretar, ajunseseră să aibă niște producții extraordinare. Ialomița ajunsese să fie primul județ din țară la producția de lapte pentru că Gheorghe Tănase era întreprinzător și muncitor. Călca fiecare loc, nu mergea numai acolo unde mergeau lucrurile bine, ci unde erau mai șubrede și avea o mare influență, îi ajuta pe cei de acolo să iasă din dificultate.

– Așadar, de la Râmnicu Sărat s-a mutat la Slobozia, în județul Ialomița.

– Da, l-am vizitat și acolo de nenumărate ori. Îmi spunea cât de mult îi este dor de Vaslui. Viața lui afost legată de Vaslui. Mă întreba de mulți dintre cei cu care a lucrat la Vaslui. El a ținut la cei în mijlocul cărora s-a aflat și a promovat oameni de mare calibru. Lângă el nu prea aveau loc impostorii sau oamenii care nu munceau. Eu știu bine că la ședințele care erau organizate de el venea cu cinci minute înainte. Nimeni nu îndrăznea să vină după ora stabilită. Asta pentru că trebuia respectat și cel care a convocat, dar era important și timpul celor care fuseseră convocați. Lucrul acesta l-am făcut și eu. Nu permiteam nimănui să vină după ce eu intram în sală. Aș putea spune că Gheorghe Tănase a fost, alături de ministrul Mihail Caranfil, care a fost cu adevărat mentorul meu din punct de vedere tehnic, profesional, un model pentru mine. Domnul Tănase a avut un rol important în formarea mea ca om, nu ca specialist. La Slobozia locuia într-un bloc turn, la etajul trei, într-un apartament cu două camere, cu trecere dintr-o cameră în alta. Deci a trăit modest, foarte modest. Toți oamenii îl prețuiau, iar el, la rândul lui, întreținea raporturi normale cu vecinii lui și nu numai, ci cu toți oamenii din oraș, așa cum a făcut și la Vaslui, și la Bacău, și peste tot unde a fost.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 22.02.2018, 20:23:17
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

– Vecinii știau că a fost o personalitate?

– Sigur că știau și îi purtau un respect deosebit. Am remarcat asta în multele rânduri în care l-am găsit în diferite ipostaze sau locuri. Mă uitam și mă întrebam: cum a ajuns domnul Tănase să trăiască în condițiile acelea, el care a fost un prim-secretar, nu un prefect de acum, care poate este o piesă neînsemnată. La acea vreme, un prim-secretar era o autoritate de necontestat. Dacă el spunea nu, nu rămânea. Puteai să te duci oriunde te-ai fi dus. Cu noi, conducătorii de unități, făcea analize. Fiecare dintre noi trebuia să gândească economic, nu politic, chiar dacă eram membri de partid, pentru că nu putea să fie nimeni măcar șef de birou altfel. Eu am fost făcut membru de partid când eram student. Trebuia să ai rezultate și probitate morală și profesională pentru asta. Gheorghe Tănase era un tip apropiat, plăcut, căruia îi plăcea să își aducă aminte de locurile prin care a fost, de timpul petrecut în Vaslui, unde a avut, fără discuție, o contribuție importantă.

«A fost un luptător»

– Ați reușit să-i faceți vreo bucurie în acești ultimi ani de viață?

– Cred că orice vizită pe care i-o făceam îl bucura. Stăteam la un pahar de vorbă. Vorbeam deschis și apropiat. Nu a fost un om care să aibă complexe că a fost în CPEx. Cred eu că și-a făcut și acolo datoria. Îi aduceam aminte cum mama mea l-a ținut în brațe pe când era copil. Gheorghe Tănase a rămas de mic fără mamă. Avea doi-trei ani atunci când peste mama lui s-a prăvălit pământul la lutăria satului. Mama lui a murit, iar el a fost crescut un timp de bunici. Tatăl lui lucra la Galați, în port. Știu că, pe când avea zece ani, tatăl său l-a luat la Galați. Au locuit împreună, dar peste ani, când Gheorghe Tănase a împlinit 14 ani, i-a murit și tatăl. Vedeți? Nu a avut deloc o viață ușoară. Poate de aceea voia să răzbată mereu peste greutăți. A fost un luptător.

– Cum a fost la înmormântare?

– Au fost multe personalități. Mulți dintre cei care i-au fost colaboratori au venit să își ia rămas bun de la el. Sunt mulțumit de ceea ce am văzut la înmormântare. Se simțea că a plecat dintre noi un om de seamă. Duminică dimineață, 21 septembrie, și-a dat sufletul și a fost înmormântat marți, 23 septembrie. Gheorghe Tănase ar fi împlinit 86 de ani pe 25 ianuarie 2015.

– Vă amintiți de ultima întâlnire cu Gheorghe Tănase?

– Sigur. Avea dureri de picioare, dar am vorbit foarte mult. Simțea că nu mai are mult de trăit. Era în ziua de 27 iulie. Știu data pentru că atunci soția mea a avut întâlnirea de la terminarea liceului, la Slobozia. Știind că soția mea este medic, domnul Tănase a ținut să o aduc și pe ea în vizită. Ea s-a uitat în dosarul lui cu analize, l-a consultat. Ce era să-i spună? Avea tratament foarte bun, dar probabil organismul lui era într-o oarecare uzură și nu se mai putea face mare lucru. Ne-am luat rămas bun, m-am pupat și eu cu el, s-a pupat și soția, i-am dorit sănătate, ne-a zâmbit.

– N-ați simțit că ar putea fi ultima dată când îl vedeți?

– Ba da. Am simțit că mult nu mai trăiește. Acesta a fost și motivul pentru care i-am spus doamnei ca, atunci când trece în neființă, să mă anunțe și pe mine. A murit acasă, la ora șase dimineață. Avea picioarele inflamate, nu se putea ridica. S-a chinuit în ultimele zile. Gheorghe Tănase a fost un model pentru noi toți. A transformat Vasluiul dintr-un sat care ținea de la moară până la gară într-un oraș frumos. Toate construcțiile importante din Vaslui au fost ridicate pe timpul lui: spitalul, policlinica, școlile, Casa de Cultură, Palatul Administrativ, fabricile din Zona industrială și din zona Textila. Sunt convins că foarte mulți vasluieni îl regretă, așa cum îl regretă și pe Ioan Frățilă, care a fost un bun continuator al operei lui și care și el este acum pe ultima sută. Mai vorbesc din când în când cu el. Are o voce schimbată, are și el mari probleme de sănătate. Vasluiul este inima mea, viața mea și asta a fost și pentru Gheorghe Tănase. Vă garantez. Perioada cea mai prolifică a unui om este până în cincizeci de ani. Eu am fost de la 33 de ani până la 50 de ani în Vaslui. Eu am crescut odată cu Vasluiul. Sunt îndrăgostit de Vaslui și le urez vasluienilor să aibă încredere în ei, să lupte, să muncească mai mult pentru că numai prin muncă se poate face mai mult. Și să nu îl uite prea repede pe Gheorghe Tănase pentru că el i-a iubit. Cred că pot astăzi să vă spun asta în numele lui. O bucată din inima lui a rămas la Vaslui atunci când a plecat!
Reply With Quote
Răspunde