Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #211  
Vechi 14.04.2018, 23:25:39
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

O alianță formată din SUA, Marea Britanie și Franța a lansat, sâmbătă dimineață (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancționa regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia orașului Damasc. Anunțul bombardamentului a venit de la președintele SUA, Donald Trump, într-o declarație de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor "bombardamente punctuale" asupra unor ținte asociate capabilităților de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad. Președintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administrației Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum și Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operațiune militară.
Pentagon: I-am transmis un mesaj foarte clar lui Bashar al-Assad
Pentagonul a anunțat, sâmbătă, că atacul efectuat de Statele Unite, Franța și Marea Britanie în Siria nu a vizat destituirea la putere a lui Bashar al-Assad, însă a precizat că regimul de la Damasc a primit un mesaj foarte clar.
Locotenent-generalul Kenneth McKenzie a anunțat că au fost lansate 105 rachete asupra țintelor din Siria, precizând că atacul a vizat descurajarea regimului condus de Bashar al-Assad pentru folosirea armelor chimice. Acesta a susținut că Statele Unite sunt de părere că armele chimice ale regimului sirian au fost stocate la centrul de cercetare Barzah, care a fost distrus în urma atacului.
”Unele arme chimice și unele infrastructuri au rămas în Siria, însă atacurile au redus semnificativ capabilitățile chimice ale acestei țări”, a declarat McKenzie, adăugând că Statele Unite sunt pregătite în cazul în care vor exista acțiuni simetrice ale Siriei sau ale aliaților săi.
McKenzie a afirmat că nu au fost înregistrate victime printre civili.
Dana W. White, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a susținut că atacul nu a vizat răsturnarea de la putere a lui Bashar al-Assad și că nu reprezintă o schimbare a politicii SUA în privința Siriei.
”Noi am acționat.
A fost o misiune de succes. Ce se întâmplă de acum încolo este decizia lui Assad”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, adăugând că sistemele de apărare antiaeriană din Siria au fost ineficiente.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #212  
Vechi 14.04.2018, 23:28:36
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Atacurile din Siria vor avea consecințe, avertizează Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington, precizând că Statele Unite, Marea Britanie și Franța poartă întreaga responsabilitate pentru aceste acțiuni.
"Cele mai sumbre temeri s-au adeverit. Avertismentele noastre au fost ignorate. Este aplicat un scenariu planificat. Suntem din nou amenințați. Am avertizat că acțiunile de acest gen nu vor rămâne fără consecințe. Întreaga responsabilitate pentru aceste acțiuni aparține Washingtonului, Londrei și Parisului. Insultarea președintelui Rusiei este inacceptabilă și inadmisibilă", afirmă ambasadorul rus.
"Statele Unite, care dețin cel mai mare arsenal chimic, nu au dreptul moral de a blama alte țări", a subliniat diplomatul rus.
MAE rus: Atacurile împotriva Siriei au avut loc chiar când țara avea o șansă la un viitor pașnic
Statele Unite și aliații au efectuat un atac militar împotriva Siriei precis în momentul în care țara a primit o șansă la un viitor pașnic, a declarat Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, informează site-ul agenției Tass.
"Cei responsabili se pretind liderii morali ai lumii și își declară exclusivitatea și unicitatea", a afirmat Zakharova.
"De fapt, este nevoie de un fel particular de unicitate să ataci capitala Siriei într-un moment în care țara a primit în sfârșit o șansă de pace", a conchis reprezentanta Moscovei.
SUA, Marea Britanie și Franța au lansat, sâmbătă dimineață, un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancționa regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia orașului Damasc.
Moscova ia în calcul furnizarea de sisteme antiaeriene S-300 către Siria
Generalul rus Serghei Rudskoi, a declarat, sâmbătă, că Moscova poate lua în calcul furnizarea de sisteme antiaeriene S-300 către Siria, ca urmare a atacurilor lansate de Statele Unite, Marea Britanie și Franța împotriva regimului condus de Bashar al-Assad, relatează site-ul agenției Tass.
”În urma cu câțiva ani, ținând cont de cererile unor parteneri din Occident, am renunțat la furnizarea de sisteme S-300 către Siria. Însă, ținând cont de ultimele evoluții, este posibil să reanalizăm această situație”, a declarat generalul rus.
De asemenea, Rudskoi a precizat că sistemele antiaeriene siriene au reușit să intercepteze 71 din cele 103 rachete de croazieră lansate asupra unor obiective militare ale regimului de la Damasc.
"Acest lucru demonstrează eficiența ridicată a acestor sisteme și excelenta instruire a personalului militar sirian format de specialiștii noștri", a adăugat Rudskoi.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #213  
Vechi 20.04.2018, 02:00:10
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Cercetătorii de la US Geological Survey (USGS) au determinat că regiunile cu permafrost (sol înghețat) din emisfera nordică ascund o surpriză extrem de neplăcută: mercurul în cantități enorme - de două ori mai mult decât restul mercurului natural de pe planetă.
Descoperirea poate avea implicații catastrofale dacă permafrostul se dezgheață, scrie Science Alert.
Mai grav este că permafrostul a început să se dezghețe, așa cum s-a observat mai ales în Siberia. Mai mult decât atât, permafrostul poate fi considerat o cutie a Pandorei, conținând compuși periculoși precum dioxidul de carbon, virusuri vechi de zeci de mii de ani și mai nou, mercur.
„Nu ar fi nicio problemă de mediu dacă totul ar rămâne înghețat, dar știm că Pământul se încălzește”, a precizat Paul Schuster, autorul principal al studiului și hidrolog la USGS. „Deși măsurătorile cu privire la la rata de dezghețare a permafrostului nu au făcut parte din studiu, un permafrost în această condiție poate duce la eliberarea mercurului - este fizică simplă”.
Mercurul natural intră în permafrost din atmosferă. Ca parte a ciclului mercurului, vaporii se leagă de materialul organic din sol, care apoi este îngropat în sediment. În timp, solul îngheață și devine permafrost.
Nivelul de mercur a fost măsurat în urma analizării a 13 mostre din diferite regiuni din Alaska, forajele petrecându-se în perioada 2004 - 2012, selectate pentru caracteristicile diverse ale solurilor.
Rezultatele au fost în concordanță cu alte studii asemănătoare. În urma calculelor, s-a aflat că există 793 milioane de kilograme de mercur înghețat în permafrostul emisferei nordice, cantitate de aproximativ 10 ori mai mare decât emisiile de mercur provocate de oameni în ultimii 30 de ani. Dacă includem și solurile neînghețate din regiunile nordice unde se găsește și permafrostul există 1,65 de miliarde de kilograme de mercur în subteran - de două ori mai mult decât tot mercurul găsit în restul regiunilor, în ocean și în atmosferă.
Mercurul poate ajunge în pânze freatice, iar de acolo, implicațiile pot fi catastrofale. Mercurul anorganic poate fi transformat în metilmercur, o toxină extrem de puternică ce afectează sistemul nervos. Dacă ajunge în atmosferă, poate călători prin întreaga lume.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #214  
Vechi 29.04.2018, 20:41:23
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Revine criza!

Datoria globală, ajunsă la un nivel record, de 164.000 de miliarde de dolari, este o amenințare la adresa stabilității financiare a lumii, a evidențiat întâlnirea de primăvară a Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Băncii Mondiale de la Washington, relatează Bloomberg.
Discuțiile din cadrul întâlnirii s-au axat pe creșterea economică, aflată pe o tendință pozitivă, fapt care a dat naștere la optimism, iar temerile legate de protecționismul aflat în creștere s-au aflat printre subiectele principale de analiză, potrivit Bloomberg.
Oficialii prezenți la întâlniri au declarat că perspectiva unui război comercial rămâne una dintre cele mai mari îngrijorări.
FMI a semnalat în cadrul reuniunii o multime câteva puncte de îngrijorare precum recordul datoriei globale care a fost evidențiat ca o amenințare la adresa stabilității financiare, oficialii avertizând că va avea loc o decelerare, pe măsură ce băncile centrale vor înăspri politica monetară, iar stimulentele fiscale din SUA vor dispărea.
Printre principalele subiecte atinse în cadrul întâlnirii de primăvară din 20-22 aprilie se numără și schimburile comerciale, riscurile financiare, activitatea băncilor centrale, datoria globală și tehnologia.
Președintele băncii centrale din Columbia a declarat că un război comercial ar fi „catastrofal", în timp ce omologul japonez a descris protecționismul drept „foarte nedorit”, potrivit Bloomberg.
FMI și-a formalizat avertismentul cu privire la amenințările financiare, precizând că riscurile privind stabilitatea financiară au crescut în ultimele șase luni.
Instituția este îngrijorată de faptul că piețele ar putea să subestimeze amenințarea creșterii inflației în SUA. O creștere a inflației ar putea forța Rezerva Federale să majoreze ratele dobânzilor mai repede decât se aștepta, o mișcare care ar putea provoca turbulențe în piața emergentă. Fondul a avertizat că datoria publică și privată globală a atins un record record de 164.000 de miliarde de dolari, iar o creștere a ratelor dobânzilor ar testa capacitatea debitorilor de a refinanța toată această datorie.
Un alt subiect de discuție din cadrul reuniunii de la Washington a fost legată de giganții online Facebook și Amazon, care s-au confruntat cu probleme în acest an.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #215  
Vechi 08.05.2018, 23:29:12
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Președintele american, Donald Trump, a anunțat marți seară decizia de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015.
Donald Trump a argumentat că el lansase de mult timp avertismente în legătură cu Acordul nuclear iranian, pe care l-a catalogat drept "defectuos".
Liderul de la Casa Albă susține că Iranul încearcă să fabrice arme atomice, oferind asigurări că Statele Unite nu vor permite acest lucru.
"După consultări cu aliații, îmi este clar că acest Acord nu poate împiedica activitățile atomice iraniene. Anunț astăzi retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian", a afirmat Donald Trump.
"Imediat, voi semna un decret prezidențial prin care voi începe reactivarea sancțiunilor contra Iranului. Pentru regimul iranian, vom reinstitui cel mai înalt nivel de sancțiuni economice. Orice națiune care oferă ajutor Iranului în încercarea de a se dota cu arme nucleare va fi, de asemenea, sancționată puternic de Statele Unite. America nu va fi ținută ostatică prin arme nucleare. Nu vom permite ca orașele americane să fie amenințate cu distrugerea, nu vom permite unui regim care scandează «Moarte Americii!» să obțină acces la cele mai letale arme de pe Terra", a spus Trump.
"Decizia de astăzi transmite un mesaj esențial: Statele Unite nu mai lansează amenințări fără conținut. Când fac promisiuni, le respect. Retragerea din acest Acord va face America mult mai sigură", a subliniat liderul de la Casa Albă.
Iranul vrea să mențină angajamentele asumate prin Acordul nuclear
Iranul va menține angajamentele asumate în cadrul Acordului nuclear cu marile puteri, în pofida retragerii Statelor Unite, a declarat marți seară președintele iranian, Hassan Rouhani, citat de site-ul agenției Reuters.
"Dacă atingem obiectivele Acordului prin cooperarea cu alți membri ai tratatului, documentul va fi menținut... Prin ieșirea din tratat, America a subminat oficial angajamentele asumate printr-un tratat internațional. Am cerut Ministerului de Externe să negocieze cu țările europene, cu China și Rusia în săptămânile următoare. Dacă la sfârșitul acestei perioade scurte vom concluziona că putem beneficia în totalitate de prevederile Acordului nuclear, acesta va fi menținut", a spus președintele Iranului.
Uniunea Europeană vrea menținerea Acordului nuclear cu Iranul
Uniunea Europeană a anunțat marți seară menținerea angajamentelor asumate în Acordul nuclear cu Iranul.
"Uniunea Europeană va continua implementarea totală și efectivă a Acordului nuclear", a declarat Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președintele Franței, Emmanuel Macron, au exprimat intenția "menținerii angajamentelor" asumate prin Acordul nuclear.
"Încurajăm Iranul să aibă o atitudine de reținere față de hotărârea SUA; Iranul trebuie să continue îndeplinirea obligațiilor asumate prin tratat", se arată în declarația comună.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că decizia SUA de retragere din tratat va genera instabilitate și noi conflicte.
Barack Obama: Donald Trump comite o "eroare gravă"
Președintele Donald Trump a comis o "eroare gravă" prin retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear cu Iranul, a reacționat fostul președinte Barack Obama.
"Fără acest Acord, Statele Unite riscă să se confrunte cu opțiunea perdantă între un Iran dotat cu arme nucleare și un alt război în Orientul Mijlociu. Acordul nu avea obiectivul soluționării tuturor problemelor cu Iranul, dar este funcțional. Știam că Iranul este implicat în comportamente destabilizatoare, inclusiv prin susținerea terorismului, prin amenințări adresate Israelului și altor vecini. Dar tocmai de aceea, este important să oprim Iranul să fabrice arme atomice", a spus Barack Obama.
"Cred că decizia de periclitare a Acordului nuclear în lipsa unei încălcări a tratatului de către Iran este o eroare gravă", a subliniat Obama.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #216  
Vechi 15.05.2018, 17:39:05
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

****editat****
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 15.05.2018 at 18:41:39.
Reply With Quote
  #217  
Vechi 15.05.2018, 18:41:58
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Fostul comentator sportiv Cristian Țopescu a murit, marți, la vârsta de 81 de ani. El a fost adus de urgență, în urmă cu o săptămână, la Spitalul Elias, în urma unor complicații cauzate de diabet, au anunțat reprezentanții unității sanitare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală, Silvius Negoiță, decesul fostului comentator sportiv Cristian Țopescu a survenit marți, în jurul ore 16.00, după ce pe parcursul zilei, starea sa s-a înrăutățit.

Cristian Țopescu a murit pe Secția de Terapie Intensivă, el fiind internat în urmă cu o săptămână din cauza unor complicații provocate de diabet.

"Cristian George Țopescu, în vârstă de 81 de ani s-a internat marți, 08.05.2018, la Spitalul Universitar de Urgență Elias, în stare gravă în contextul acutizării unor afecțiuni cronice. Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă și tratament în secția de Terapie Intensivă. Decedează azi, 15.05.2018, ora 16, prin stop cardiorespirator iresuscitabil", potrivit unui anunț al Spitalului Elias din Capitală.

Fostul comentator sportiv suferea și de alte boli cronice.

Cristian Țopescu avea 81 de ani și a fost comentator sportiv și politician, fiind ales senator de București, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Gheorghe Hagi: Vocea lui Cristian Țopescu va rămâne vie și inconfundabilă.

Marele fotbalist Gheorghe Hagi a transmis, marți, un mesaj de consoleanțe la moartea fostului comentator sportiv Cristian Țopescu, precizând că România pierde un om de o valoare imensă, un profesionist desăvârșit și un patriot.

"România pierde astăzi un om de o valoare imensă, un profesionist desăvârșit, un patriot. Vocea lui Cristian Țopescu va rămâne vie și inconfundabilă. Odihnește-te în pace, Cristian Topescu!", a scris, pe pagina sa de Facebook, marele fotbalist Gheorghe Hagi.

Actualul manager al FC Viitorul a atașat mesajului și un clipuleț în care Cristian Țopescu îi comentează celebrul gol împotriva Argentinei de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994.

Fostul comentator sportiv Cristian Țopescu a murit, marți, la vârsta de 81 de ani.

El a fost adus de urgență, în urmă cu o săptămână, la Spitalul Elias, în urma unor complicații cauzate de diabet, au anunțat reprezentanții unității sanitare. Cristian Țopescu avea 81 de ani și a fost comentator sportiv și politician, fiind ales senator de București, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Nadia Comăneci, despre cel care i-a comentat 10 de la Montreal: Va rămâne mereu in inimile noastre

"Astăzi este o zi trista. Un om extraordinar care va rămâne mereu in inimile noastre. Mulțumesc, Cristian pentru momentele minunate", a scris Nadia Comăneci pe Facebook după ce Cristian Țopescu a decedat la vârsta de 81 de ani.

Ivan Patzaichin: Cristian Țopescu știa tot despre mine și despre sportul meu

Ivan Patzaichin, fost canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, a declarat, pentru Prosport, că l-a cunoscut pe Cristian Țopescu la Jocurile Olimpice din Munchen și l-a respectat de-a lungul carierei entru seriozitatea de care a dat dovadă.

"Nu-mi vine să cred, pleacă cei mai buni oameni din sport în ultimul timp. L-am cunoscut la Jocurile Olimpice din Munchen, era cu zâmbetul pe buze, știa tot despre mine și despre sportul meu. Apoi, m-a invitat în studioul Televiziunii Române, imediat după Munchen, am făcut un reportaj foarte interesant. De atunci, s-a legat o prietenie solidă între noi doi. Un adevărat profesionist, se documenta enorm înainte de o transmisiune. Ultima dată ne-am întâlnit acum mai puțin de două luni, era cu zâmbetul pe buze, așa cum era mereu, cu o vorbă bună pentru fiecare", a declarat pentru ProSport legendarul Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic și mondial", a declarat Ivan Patzaichin, fost canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară.

Andreea Răducan, despre Cristian Țopescu: Mi-a insuflat hobby-ul pentru jurnalism

Multipla campioană Andreea Răducan, actual președinte al FR de Gimnastică, a declarat, pentru ProSport, că cel care i-a insuflat hobby-ul pentru jurnalism a fost Cristian Țopescu, fostul comentator sportiv decedat marți la vârsta de 81 de ani.
Dumnezeu sa-l ierte !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #218  
Vechi 09.06.2018, 18:26:37
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a câștigat, sâmbătă, primul său titlu de Mare Șlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.*
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #219  
Vechi 09.06.2018, 19:10:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a câștigat, sâmbătă, primul său titlu de Mare Șlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.*
"Vreau să vă mulțumesc tuturor. A fost minunat. În ultimul game am simțit că nu mai pot respira. Am făcut tot ce am putut. E uluitor. Am visat la acest moment de când am început să joc tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e un oraș special pentru mine. Sloane e o jucătoare foarte bună, foarte puternică. E dificil să joc contra ei.
E un moment emoționant să țin acest discurs din postura de câștigătoare. Mi-am dorit ca acest titlu să vină aici, în Franța. Vă mulțumesc tuturor. O felicit pe Sloane, s-a descurcat grozav. Sunt sigură că vei juca multe finale în viitor. Mulțumesc lui Darren, tuturor. Am simțit sprijinul vostru pe parcursul acestor două săptămâni. Sper ca, pe viitor, să mai joc măcar o finală aici. Mulțumesc tuturor, ne vedem la anul.", a spus Simona Halep imediat după triumful de la Paris.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #220  
Vechi 20.06.2018, 23:44:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Un nou studiu al cercetătorilor americani a ajuns la concluzia că religiozitatea poate veni laolaltă cu longevitatea.
Studiul, care a avut în vedere analizarea anunțurilor mortuare a mai mult de 1.000 de oameni de pe teritoriul SUA, a arătat că oamenii cu afiliere religioasă trăiesc în medie cu patru ani mai mult decât cei nereligioși, scrie Live Science.
Descoperirile au fost valabile chiar și atunci când cercetătorii au luat în considerare sexul și stare civilă, doi factori care influențează speranța de viață. Într-adevăr, femeile trăiesc în medie cu circa 4,8 ani mai mult decât bărbații, dar efectul religiei asupra longevității s-a apropiat de acesta.
„Afilierea religioasă are un efect aproape la fel de puternic ca efectul genului”, a precizat Laura Wallace, autorul principal al studiului de la Ohio State University.
Noul studiu publicat pe 13 iunie în jurnalul Social Psychological and Personality Science confirmă rezultatele anterioare ale altor studii care au arătat că participarea la serviciul religios este asociat cu o speranță de viață mai lungă. Totuși, acestea au fost bazate pe declarațiile persoanelor chestionate, astfel că nu este clar cât de precise sunt. Însă, studiul recent se bazează pe afilierea religioasă relatată de redactorul anunțurilor mortuare.
Cercetătorii au precizat că studiul a găsit doar o asociere, și nu o relație de cauză-efect.
Pentru lucrare, specialiștii au analizat circa 1.100 de anunțuri mortuare din 42 de orașe mari din SUA publicate online în 2010 și 2011. Determinarea afilierii religioase a fost pe baza declarației acestui aspect în text. De asemenea, cercetătorii au notat vârsta, sexul și starea civilă, dar și numărul de activități sociale și de voluntariat menționate.
Astfel, luând în considerare toate variabilele menționate mai sus, oamenii religioși au trăit în medie cu 3,8 ani mai mult decât cei nereligioși.
Factorii ce țin de stilul de viață pot ajuta la explicarea legăturii. Multe persoane religioase au reguli care limitează practici nesănătoase, precum consumul de alcool și droguri. Mai mult, „multe religii promovează practici care reduc stresul și care astfel pot îmbunătăți sănătatea, precum meditația, rugăciunea și recunoștința”, a precizat Baldwin Way, coautor al studiului.
Totuși, studiul nu a putut stabili factorii ce țin de stilul de viață pe baza anunțurilor mortuare.
De asemenea, cercetătorii au sugerat că nivelul general de religiozitate al unui oraș și cât preț pun locuitorii unui oraș pe respectarea normelor sociale poate fi un factor important.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde