E BINE SA PLANGI IN TIMPUL SLUJBELOR

[delia31]

În prealabil postat de Traditie1

Afirmațiile dvs. dovedesc o gândire instinctivă, o preluare mecanică a unor teorii din tradiția bisericească sau din societate. După ce vă ghidați când faceți niște afirmații? Ați analizat problema sau doar urmați niște opinii considerate normă de către alții?

A adopta niște puncte de credință fără verificare e un fanatism fără nici un rezultat benefic. Noi trebuie să ne însușim adevărul printr-o experiere a lui directă, nu prin adoptarea orbească a unor idei emise de ceilalți. Un adevăr acceptat fără înțelegere nu are nici o valoare. În plus, a adopta fără discernământ tot felul de învățături are mari șanse de înșelare.


Dacă veți căuta independent să înțelegeți psihologia plânsului, poate veți ajunge la aceeași concluzie cu mine: apariția lui în momente de puternică emotivitate (bucurie sau dimpotrivă durere) nu are o cauză duhovnicească ci este o manifestare a orgoliului. Pusă în cuvinte, trăirea care duce la apariția plânsului ar suna cam așa: "trăiești sentimente dramatice, ești o ființă nobilă". Aceasta e sugestia care provoacă plânsul, voce care poate fi foarte bine a diavolului. Plânsul este alintare, auto-încântare, cu alte cuvinte mândrie.


Căința adevărată pentru păcate sau pentru altceva nu se manifestă prin lacrimi ci printr-o durere mută. Plânsul e întotdeauna întors spre propria măgulire, e o formă de auto-compătimire, de mângâiere prin gâdilarea orgoliului.


Trebuie să ne învățăm să ne controlăm emoțiile și gândurile, aceasta ar trebui să fie activitatea noastră principală fiindcă numai așa ne vom curăța de patimi. Și cu timpul vom ajunge să înțelegem natura păcătoasă a diverselor manifestări pe care înainte le consideram nevinovate. Mândria are aspecte foarte subtile și învingerea ei este scopul principal al luptei duhovnicești.

fericiti cei ce plang ( nu cei ce se autovictimizeaza intr-o vaicareala patetica), ca a acelora este Imparatia cerurilor si mai ales fericiti cei sensibili la plansul si durerea muta a celorlalti.

uneori lacrimile se plang toate fara nici un rost daca nu aflam ca ceea ce ne doare e de fapt durerea departarii de Cel-pe-care-L-ranim-cu neiubirea-noastra.

,,Când, izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil, întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.
Lucian Blaga, Lacrimile

[anna21]

În prealabil postat de Traditie1

Dacă veți căuta independent să înțelegeți psihologia plânsului, poate veți ajunge la aceeași concluzie cu mine: apariția lui în momente de puternică emotivitate (bucurie sau dimpotrivă durere) nu are o cauză duhovnicească ci este o manifestare a orgoliului. Pusă în cuvinte, trăirea care duce la apariția plânsului ar suna cam așa: "trăiești sentimente dramatice, ești o ființă nobilă". Aceasta e sugestia care provoacă plânsul, voce care poate fi foarte bine a diavolului. Plânsul este alintare, auto-încântare, cu alte cuvinte mândrie.

Cred ca pe undeva ai dreptate.
Nu ai dreptate cand generalizezi.. foarte probabil ca oamenii sa planga din motive/trairi foarte diverse.

Eu plang cu f mare usurinta. Plang si la comedii romantice, si cand vad lucruri frumoase (bebelusi, de ex..), plang de mila, de tristete, de bucurie etc... Si am prietene care sunt exact la fel.. si in mod foarte penibil, plangem uneori impreuna din te miri ce tampenie vedem/gandim.

Asa ca eu NU plang la Sf. Liturghie, chiar daca uneori imi dadeau lacrimi. Dar de cand am analizat sursa plansului si am inteles ca nu are nimic "duhovnicesc" (evident!), nici nu imi mai vine sa plang!
Si daca plang la rugaciune, tot din inselare plang: de teama de Dumnezeu (pt ca am multe pacate), pt. c a nu sunt in stare sa-mi plang pacatele (deci plans de frustrare), de mila de mine etc.. Nimic bun, in opinia mea.

Sunt convinsa ca lacrimile sfintilor NU au nimic in comun cu motivele mele de plans.

[Solveig]

În prealabil postat de anna21

Asa ca eu NU plang la Sf. Liturghie, chiar daca uneori imi dadeau lacrimi. Dar de cand am analizat sursa plansului si am inteles ca nu are nimic "duhovnicesc" (evident!), nici nu imi mai vine sa plang!
Si daca plang la rugaciune, tot din inselare plang: de teama de Dumnezeu (pt ca am multe pacate), pt. c a nu sunt in stare sa-mi plang pacatele (deci plans de frustrare), de mila de mine etc.. Nimic bun, in opinia mea.

Sunt convinsa ca lacrimile sfintilor NU au nimic in comun cu motivele mele de plans.

Cum spui mai sus, plansul de teama de Dumnezeu, plansul ca nu suntem in stare sa ne plangem pacatele, de mila de sine-de ce sa nu fie bune?
Asa, la nivelul nostru, Dumnezeu primeste si lacrimile astea. Atata timp cat incercam sa fim sinceri, chiar daca nu ne iese intru totul. Nu stiu daca e constructiv sa ne tot comparam cu sfintii, in loc sa facem ce putem, nadajduind si noi in dragostea lui Dumnezeu.

[tigerAvalo9]

Uite,mie mi-au dat putin lacrimile in Sf.Biserica la sarbatoarea Sf .Arhangheli Mihail si Gavril.Lacrimi poate pentru pacatele mele in care se afirma parerea de rau,lacrimi poate ca l-am suparat pe Dumnezeu si mai pot fi alte surse...dar iti zic un lucrulansul face bine sufletului,inseamna cainta,parere de rau ,pocainta si truda si mai ales daca pocainta si schimbarea sufletului se face Dumnezeu este cel mai multumit.Sa plangem de cate ori ne vine fiindca lacrima goleste suferinta si pacatul sufletului ,asta cred eu cel putin si sa nu ne necajim pentru asta ca nu e nimic grav si urat.Doamne ajuta

[cristiboss56]

După învăţătura Sfinţilor Părinţi, plânsul este de două feluri . Întâi , plânsul cu lacrimi de pocăinţă , care este cel mai bun. Al doilea plâns este întristarea minţii după Dumnezeu , cu mâhnire şi suspine de căinţă pentru cele greşite de om înaintea lui Dumnezeu. << FERICIT ESTE OMUL CARE-ŞI CUNOAŞTE NEPUTINŢA SA , ÎNTRUCÂT CUNOŞTINŢA ACEASTA I SE FACE LUI TEMELIE , ŞI RĂDĂCINĂ , ŞI ÎNCEPĂTURĂ DE TOATĂ BUNĂTATEA >> ( Filocalia , vol. X , Cuvântul 25 ) .

[Raoul]

Eu personal nu cred ca e ceva rau sa plangi (bine,daca sunt lacrimi de pocainta,care izvorasc din suflet),dar si daca as ajunge la un astfel de nivel as prefera sa nu o fac in vazul tuturor. As avea impresia ca ma mandresc,precum fariseii care sa spoiau pe fata sa arate ca postesc,sau care se rugau la rascruce de drumuri si in piete. Deci mai bine sa avem o atitudine care sa ne tradeze credinta (daca o avem),mai bine sa ne arate lumea cu degetul si sa ne catalogheze (in mod fals) putin credinciosi,rai crestini si altele,decat sa ne luam plata (lauda) de la oameni. Rasplata adevarata si aprecierea vin de la Dumnezeu!

[calator prin ploaie]

.....chiar si baietii plang cateodata.....

ps. imi place melodia !

[cristiboss56]

Mi-am adus aminte de o povestioară cu tâlc din Pateric , care spunea că un frate l-a întrebat pe avva Pimen :" Ce să fac împotriva păcatelor mele ?" . Bătrânul îi zice : "Cine vrea să se izbăvească de păcate , se izbăveşte prin plâns , cine vrea să dobândească virtuţi , le dobândeşte prin plâns. Plânsul este calea pe care ne-a lăsat-o moştenire Scriptura şi Părinţii, care au zis :<<Plângeţi !>>. Nu există altă cale în afară de aceasta . ( Pateric ) -

În prealabil postat de Raoul

Eu personal nu cred ca e ceva rau sa plangi (bine,daca sunt lacrimi de pocainta,care izvorasc din suflet),dar si daca as ajunge la un astfel de nivel as prefera sa nu o fac in vazul tuturor. As avea impresia ca ma mandresc,precum fariseii care sa spoiau pe fata sa arate ca postesc,sau care se rugau la rascruce de drumuri si in piete. Deci mai bine sa avem o atitudine care sa ne tradeze credinta (daca o avem),mai bine sa ne arate lumea cu degetul si sa ne catalogheze (in mod fals) putin credinciosi,rai crestini si altele,decat sa ne luam plata (lauda) de la oameni. Rasplata adevarata si aprecierea vin de la Dumnezeu!

dragul meu ferice de cei ce pling, nu toti pot plinge,in momentul cind poti plinge starea ta, sau bucuria care ti-o da Dumnezeu,inseamna ca sa deschis un nou canal de comunicare cu Dumnezeu.deci sa ne rugam noi ca Dumnezeu sa ne ajute sa ne putem plinge pacatele pina la cea din urma suflare.si asta nu-i mindrie.


in noul tau avatar a cui sfint e icoana?

[Raoul]

Am mai spus si repet,nu condamn plansul,este ceva extraordinar sa ajungem la un asemenea nivel duhovnicesc. Insa daca ar fi sa plang mai bine o fac la mine in camera,cu usa inchisa,in fata icoanelor decat intr-o biserica plina. Nu zic ca ar rade lumea,poate m-ar aprecia,dar de ce sa imi iau plata (lauda) de la oameni?

In noul avatar este "icoana" mea,a unui pacatos...

Doamne-ajuta!