comunicarea in familie

[Carine]

În prealabil postat de adam000

A doua intrebare este daca tu crezi ca ai putea sa vorbesti eficient cu ea ref la suferinta ei, atata timp cat tu nu poti sa iti gestionezi suferinta ta ref la ea?
Oare nu ar fi mai firesc si eficient sa vorbesti intai cu tine insati si sa iti dai un sfat eficient tie, referitor la suferinta ta legata de ea?
Caci atunci cand te vei cunoaste tu pe tine si vei invata cum sa iti stapanesti/gestionezi tu gandurile, starile interioare, anxietatea ta, trairile emotiilor tale (ref la ea), abea atunci vei avea potentiale sfaturi pt ea.

Multumesc pentru raspuns :)

raspunsul la intrebarea 1 : nu cred ca i le-a dat medicul, daca nu ma insel a luat ceva de genu diazepam, ca vrea sa doarma sa nu se mai gandeasca la nimic;

pentru intrebarea 2 : exact, nu pot vorbi eficient cu ea pentru ca a) este mama, deci nu putem fi obiectivi, si b) din cauza sentimentelor mele, emotiilor, si trairilor mele, care sunt in legatura cu ea nu as putea deloc vedea clar, si nici nu as utea sa o ajut.

[Carine]

În prealabil postat de AlinB

Cunosc genul asta de situatie f. bine.
Pai sa lucrezi intens la asta, nu amana :)
Apropo, cati ani ai?

Daca iti dai seama unde gresesc ai tai, macar n-ai sa faci aceleasi greseli.
Bine, exista riscul sa aluneci la alta extrema, dar eu cred ca ai sa te descurci.

Cu el cum te intelegeai?

1) Am 24 de ani, proaspat casatorita. Las impresia de a avea mai putin, nu? De cate ori vorbesc despre probleme de familie vorbesc si ma comport ca un copil...

2) cu tatal meu am avut o relatie mai sanatoasa, am amintiri foarte frumoase cu el din copilarie, a avut grija de mine ca de o printesa cand eram mica. Dar au fost si probleme pentru ca dupa cum am mai spus la noi acasa nu se putea comunica pur si simplu, se ajungea foarte repede la tipete, subiectele sensibile erau inabordabile, nu se putea discuta pe un ton normal. De aici tot felul de certuri, intre toti membrii familiei (inclusif eu, dar am incercat sa ma sustrag indepartandu-ma). Fratele meu ma acuza ca am pus coada pe spinare si am fugit, dar ce sa fac, sa raman in sistemul asta? Izbucneste mereu cate un scandal pentru ceva. Si ma baga inapoi in "dans" de cate ori vin, sa-mi povesteasca ce a mai facut fratele meu, si ca ar trebui sa vorbesc cu el, sa-i zic eu sa se schimbe si se supara daca nu intervin. Chiar culpabilizez ca mie imi e bine si ei sufera (desi isi provoaca suferinta asta din tot felul de prostii).

3) intr-adevar lipsa de ocupatie ma innebuneste, inainte sa ma mut aveam un serviciu, lucram chiar excesiv, si dintr-o data m-am trezit fara nimic de facut, si nici nu am inca drept de lucru aici (dar va veni si asta). Sigur asta ma face sa vad lucrurile si mai in negru, si sa ma gandesc iar la trecut, desi de la un timp credeam facusem pace.

Este biserica ortodoxa romaneasca aici, asa cum era si in celelalte locuri unde am locuit, asta este o binecuvantare!

[Hartford]

În prealabil postat de Carine

1) Am 24 de ani, proaspat casatorita. Las impresia de a avea mai putin, nu? De cate ori vorbesc despre probleme de familie vorbesc si ma comport ca un copil...

2) cu tatal meu am avut o relatie mai sanatoasa, am amintiri foarte frumoase cu el din copilarie, a avut grija de mine ca de o printesa cand eram mica. Dar au fost si probleme pentru ca dupa cum am mai spus la noi acasa nu se putea comunica pur si simplu, se ajungea foarte repede la tipete, subiectele sensibile erau inabordabile, nu se putea discuta pe un ton normal. De aici tot felul de certuri, intre toti membrii familiei (inclusif eu, dar am incercat sa ma sustrag indepartandu-ma). Fratele meu ma acuza ca am pus coada pe spinare si am fugit, dar ce sa fac, sa raman in sistemul asta? Izbucneste mereu cate un scandal pentru ceva. Si ma baga inapoi in "dans" de cate ori vin, sa-mi povesteasca ce a mai facut fratele meu, si ca ar trebui sa vorbesc cu el, sa-i zic eu sa se schimbe si se supara daca nu intervin. Chiar culpabilizez ca mie imi e bine si ei sufera (desi isi provoaca suferinta asta din tot felul de prostii).

3) intr-adevar lipsa de ocupatie ma innebuneste, inainte sa ma mut aveam un serviciu, lucram chiar excesiv, si dintr-o data m-am trezit fara nimic de facut, si nici nu am inca drept de lucru aici (dar va veni si asta). Sigur asta ma face sa vad lucrurile si mai in negru, si sa ma gandesc iar la trecut, desi de la un timp credeam facusem pace.

Este biserica ortodoxa romaneasca aici, asa cum era si in celelalte locuri unde am locuit, asta este o binecuvantare!

Stiu exact prin ce treci nu e usoara acomodarea in alta tara,eu zic sa-ti vezi de tine si de casnicia ta si mai ales daca o sa ai un bebe. Nu te departa de comnunitate si mergi la slujba o sa te ajute mult stiu ce spun. Daca vrei imi poti scrie pe private.

[adam000]

În prealabil postat de AlinB

aceasta relatie care la modul cel mai concret, tine, in definitiv, de trecut. Dar lasand urme adanci, este si cea care iese cel mai mult in evidenta.

Nu Aline, relatia cu parintii Carinei, dupa cum vezi, prin urmele adanci lasate (care dainuie si in prezent), care ii influenteaza viata si in prezent, nu tine de trecut, ci de prezent.

De multe ori relatiile cu parintii nostrii nu tin de trecut nici dupa ce acestia mor. Pt ca o parte din ei (din parintii nostrii) ramane in noi prin toate ideile, crediintele si comportamentele, modurile de interactiune sau reactii (semi)automate pe care le-am invatat de la ei, pe care le-am adoptat inconstient sau imitat inconstient, etc (care ne-au format) - si care persista in noi ca un fel de parinte intern noua. Chiar daca parintii fizic nu mai exista, tot acest bagaj pe care l-am primit de la ei (constient sau pe care nu il constientizam noi in noi), inca persista in noi (pina facem bine sa ne cunoastem pe noi si sa ne / ni-l modelam intr-o maniera constienta - ca sa nu fie ca o parte din noi care actioneaza dupa tiparele lor, fara sa avem noi control asupra ei, poate uneori intrand in contradictie chiar, cu alte parti din noi) si produce efecte in prezent pina ce omul se decide sa ia masuri.

În prealabil postat de AlinB

Daca iti dai seama unde gresesc ai tai, macar n-ai sa faci aceleasi greseli.

Da, in zonele unde exista constientizare, nu vor fi repetate greselile. Insa in zonele unde nu sint constientizate comportamentele similare, imitate de la modelul parintilor, ca raportare / mod de gandire, ce se intimpla cu acelea? Oare nu se pot transmite copiilor care si ei imita la randul lor?

În prealabil postat de Carine

sa-mi povesteasca ce a mai facut fratele meu, si ca ar trebui sa vorbesc cu el, sa-i zic eu sa se schimbe si se supara daca nu intervin.

Iata, fara sa vrei (poate fara sa constientizezi?) imiti (pt ca asa facem de fapt toti, imitam intr-o maniera partial constienta, partial inconstienta, modelul parintilor), imiti modul mamei tale: ea doreste ca fratele tau (nu ea) sa se schimbe, iar tu doresti ca mama ta sa se schimbe (in modul ei de a interactiona cu tine). De fapt, aveti aceeasi raportare (de a dori ca celalalt sa se schimbe?).
Oare aceste modele pe care fara sa vrei si fara sa constientizezi le-ai dobandit de la ei, oare iti vor fi un bagaj pe care sa il transmiti fara sa vrei copilului tau - in caz ca nu le constientizezi si nu decizi constient cum doresti sa fi tu diferita de mama ta?

In aceasta priviinta, crediinta ar putea sa te ajute mult ca sa te schimbi in bine - prin stradania de a imita modelul lui Hristos, care in timp va sterge imitarea modelului parintilor.

Deci, daca tot ai timp liber, poti sa te apuci sa citesti Biblia si sa vezi ce doreste Dumnezeu de la oameni - ce porunci a dat oamenilor si sa cauti sa implinesti. Caci este Viata.
Sa mergi si la biserica ortodoxa, sa iti cauti un duhovnic cu care sa poti discuta si sa il intrebi orice nelamuriri. Sa incerci sa te schimbi pe tine in bine

[anita]

În prealabil postat de Carine

Cu parintii mei nu am putut niciodata sa comunic. Cand era vorba de subiecte superficiale da, dar lucruri serioase niciodata. Sa discutam despre o problema se transforma intotdeauna in cearta cu tipete, dialogul surzilor

Asta s-a intamplat si ultima data cand am incercat sa discut cu mama despre o problema cu care se confrunta. Eu am vrut sa o ajuta, ea prefera sa nu vorbeasca despre asta, ca ii trezea emotii negative; imi zice "gata, nu mai vreau sa vorbeasc despre asta, vreau sa ma simt bine, acum no o sa mai pot sa dorm la noapte". Adica bagam covoru sub covor si pretindem ca totul e bine. Chiar nu putem discuta despre o problema ca sa o rezolvam.

Eu am insistat ca sa-i spun ca ce vreau sa-i spun e positiv, nu ca sa se simta prost, vroiam sa o ajut. Dar nu ma auzea, tipa intr-una.

Pana la urma i-am spus ce ma doare : "Oricum noi niciodata nu am putut comunica, asa a fost mereu!" S-a enervat si mi-a inchis. De fiecare data cand nu-i place o discutie imi inchide telefonu in nas. Asa rezolva ea lucrurile. Cand era doar un copil de cativa anisori practica strategia "nu mai vorbesc cu tine", din te miri ce. Si ma ignora. Acum tot asa, nu mai vorbeste cu mine de cateva zile. Ma intreb cat de mult am gresit in povestea asta, dar nu mai pot sa-mi cer scuze, ca inainte imi ceream scuze si cand nu greseam, ca ma gandeam ca daca pe ea a ofensat-o e mai bine sa-mi cer scuze. Dar nu imi accepta scuzele, imi dadea cu flit mereu si zicea "nu te iert, ca o sa reincepi (ce?), asa face si fratitu." Precizez ca ma baga in aceeasi oala cu fratele meu care in anumite perioada o injura si o facea in toate felurile, si care e departe de a-si cere scuze pentru ceva. Mi se pare nedrept, mai ales ca eu imi recunosteam greselile, in timp ce ea NICIODATA nu-si cere scuze, ca ea are intotdeauna dreptate, ea are mereu o justificare si de raneste pe cineva...

Ma doare situatia asta, si cred ca nu se va schimba niciodata. Din cauza asta se nasc in mine sentimente foarte negative fata de ea. Acum astept sa se conecrteze pe internet ca sa vorbim dar nu o face, semn ca este inca suparata.

Incearca sa te apropii de mama ta discutand subiecte care ii fac ei placere.
Inconjoar-o cu dragoste si ea isi va deschide inima catre tine. Nu mai forta conversatia ,las-o sa spuna ce vrea ea.
Pomeneste-o la cateva manastiri din tara ,sunt manastiri unde pomenirea se face pe 80 zile ,cum ar fi Vladiceni ,Iasi sau man.Lainici.
Pentru ca prea mult nu te costa si vei culege roadele cat de curand.
Poti citi in post Paraclisul Maicii Domnului si inainte de a incepe sa citesti gandeste-te la mama ta ,pomeneste-i numele.
Poti vorbi cand vii in tara cu un parinte induhvnicit si sa te folosesti de sfatul lui.
Doamne ajuta !

[Hartford]

În prealabil postat de anita

Incearca sa te apropii de mama ta discutand subiecte care ii fac ei placere.
Inconjoar-o cu dragoste si ea isi va deschide inima catre tine. Nu mai forta conversatia ,las-o sa spuna ce vrea ea.
Pomeneste-o la cateva manastiri din tara ,sunt manastiri unde pomenirea se face pe 80 zile ,cum ar fi Vladiceni ,Iasi sau man.Lainici.
Pentru ca prea mult nu te costa si vei culege roadele cat de curand.
Poti citi in post Paraclisul Maicii Domnului si inainte de a incepe sa citesti gandeste-te la mama ta ,pomeneste-i numele.
Poti vorbi cand vii in tara cu un parinte induhvnicit si sa te folosesti de sfatul lui.
Doamne ajuta !

Apoi nu e telefonul asa ieftin sa stea la vorbe eu zic sa-si resolve problemele ei apoi sa mai vorbeasca, mama e femeie matura si stie ce e bine si ce rau dar ma rog citeodata si parintii mai au nevoie de sfaturi daca vor sa le primeasca. Sa ne rugam unii pentru altii e cel mai bine.Cred ca ai citit nu are drept de munca inca si nu e usor.

[AlinB]

În prealabil postat de Carine

1) Am 24 de ani, proaspat casatorita. Las impresia de a avea mai putin, nu? De cate ori vorbesc despre probleme de familie vorbesc si ma comport ca un copil...

Cateodata mai mult, ma gandeam ca scrii din perspectiva ca si cand ar fi prea tarziu pentru un copil :)
Sotul vrea o amanare, sau cum?

2) cu tatal meu am avut o relatie mai sanatoasa, am amintiri foarte frumoase cu el din copilarie, a avut grija de mine ca de o printesa cand eram mica. Dar au fost si probleme pentru ca dupa cum am mai spus la noi acasa nu se putea comunica pur si simplu, se ajungea foarte repede la tipete, subiectele sensibile erau inabordabile, nu se putea discuta pe un ton normal. De aici tot felul de certuri, intre toti membrii familiei (inclusif eu, dar am incercat sa ma sustrag indepartandu-ma). Fratele meu ma acuza ca am pus coada pe spinare si am fugit, dar ce sa fac, sa raman in sistemul asta? Izbucneste mereu cate un scandal pentru ceva. Si ma baga inapoi in "dans" de cate ori vin, sa-mi povesteasca ce a mai facut fratele meu, si ca ar trebui sa vorbesc cu el, sa-i zic eu sa se schimbe si se supara daca nu intervin. Chiar culpabilizez ca mie imi e bine si ei sufera (desi isi provoaca suferinta asta din tot felul de prostii).

Fratele tau cati ani are? Mai sta cu parintii?

3) intr-adevar lipsa de ocupatie ma innebuneste, inainte sa ma mut aveam un serviciu, lucram chiar excesiv, si dintr-o data m-am trezit fara nimic de facut, si nici nu am inca drept de lucru aici (dar va veni si asta). Sigur asta ma face sa vad lucrurile si mai in negru, si sa ma gandesc iar la trecut, desi de la un timp credeam facusem pace.

Citit.
Formare profesionala (studii)
Vizitat obiective turistice.
Sport. etc.

Este biserica ortodoxa romaneasca aici, asa cum era si in celelalte locuri unde am locuit, asta este o binecuvantare!

Foarte frumos.
Ai timp deci n-ai sa pierzi nici o slujba.
Poti cunoaste oameni noi, poate alte familii, eventual cu copii, ai putea avea grija de copii lor, socializare, etc

[AlinB]

În prealabil postat de adam000

Nu Aline, relatia cu parintii Carinei, dupa cum vezi, prin urmele adanci lasate (care dainuie si in prezent), care ii influenteaza viata si in prezent, nu tine de trecut, ci de prezent.

Hai sa fim seriosi.
Nu e ca si cand ai sta sub acelasi acoperis, ca n-ai unde si bani sa pleci.
Sau in acelasi bloc/cartier/oras si te viziteaza de 3 ori pe zi.
Sau are telefon cu 'shpemii de minute gratuite si te suna de 10 ori pe zi.

Pui problema deoparte, iti vezi de viata ta.
N-ai o viata? Atunci asta e problema. Dar nu grava. Ti-o faci. Cati nu au timp, bani sau nici timp si nici bani...

Sechele?
E altceva. Insa primul pas in directia buna este sa rupi legatura cu cei care ti-au provocat traumatismele, daca poti ai abilitatea si diplomatia necesara, nu inseamna sa rupi fizic sau sa incetezi orice comunicare ci sa pastrezi relatia in afara sferei cu probleme. Daca acele persoane vor sa o impinga in zona aia "aa, ma grabesc, mai vorbim, salutare".

Nu poti si nu vrei sa smulgi cuiul din rana? Atunci taci si suferi pana gasesti determinarea necesara pentru a face ce e bine.

[Carine]

În prealabil postat de adam000

Iata, fara sa vrei (poate fara sa constientizezi?) imiti (pt ca asa facem de fapt toti, imitam intr-o maniera partial constienta, partial inconstienta, modelul parintilor), imiti modul mamei tale: ea doreste ca fratele tau (nu ea) sa se schimbe, iar tu doresti ca mama ta sa se schimbe (in modul ei de a interactiona cu tine). De fapt, aveti aceeasi raportare (de a dori ca celalalt sa se schimbe?).

chiar asa este... si eu reproduc acelasi model, chiar asa este... uite de-asta uneori e bine sa vorbesti cu oamenii ca observa lucruri pe care noi nu le putem observa la noi insine ca suntem prea subiectivi.

[Carine]

[quote=AlinB;541780]

Fratele tau cati ani are? Mai sta cu parintii?

/QUOTE]

Sa ma ierti, te rog, cu fratele meu este o alta poveste si nu are niciun sens sa-l barfesc. De mama mea am vorbit ca sa caut solutii, pareri...


Va multumesc foarte mult tuturor pentru raspunsuri, deja ma simt mai bine, si mi-ati dat si atatea idei folositoare si intelepte.