nunta in zi de post

[Mihnea Dragomir]

Un lucru e clar din acest mega-topic despre ispitele postului.

Trebuie sa invatam sa traim intr-o societate multiculturala si multiconfesionala. Chestiunea pusa se refera la o situatie din occident, dar, in curand, tot asa va fi si in Romania. Ne place sau nu, va trebui sa ne adaptam. Adaptare nu inseamna neaparat sa mancam cum vor unii si sa ne imbracam cum vor altii. Adaptare inseamna niste reguli de urmat, care cel mai bine ar fi sa vina din partea Bisericii. Adaptarea mai inseamna o chestie de mentalitate. Pe aici, prin Franta, nimeni nu se mira cand, in restaurant, imi fac rugaciunea dinainte de masa. Nimeni nu se mira cand ma vad obligat sa refuz o iesire de Duminica dimineata la iarba verde, daca le explic ca trebuie sa ma intalnesc cu Altcineva. La randul meu, nu ma mir cand familii musulmane isi aseaza covorul in parcare si iau o asemenea pozitie incat ma fac sa ma gandesc daca nu si-au dat seama ca sunt medic si asteapta un tuseu rectal in strada. Ii ocolesc cu un zambet jovial. La randul lor, ma saluta din spatele tejghelei cand intru in kebaparia lor cu Rozariul infasurat in locul ceasului de la mana. Un ditamai crucifixul troneaza la locul de onoare in cabinetul meu: nimeni nu mi-a spus nimic. La randul meu, nu sunt deranjat de evreii ortodocsi care imi dau un pliant de cate ori trec pe langa sinagoga sambata.

Acesta va fi peisajul pestrit al viitorului apropiat si in Romania. Si nu doar la oras. Deja sunt sate in care majoritatea locuitorilor sunt adventisti. In Bucuresti, pe Mosilor si in Colentina, numarul musulmanilor este de pe acum semnificativ. Sinagogi care cazusera in ruina, am vazut ca sunt reactivate. Au deja magazinele lor, vor avea scolile lor, vor fi prezenti in adunari de bloc, in consilii locale, in ministere. Si este normal sa fie asa. Anormal este sa nu invatam sa convietuim.

[Copacel]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Trebuie sa invatam sa traim intr-o societate multiculturala si multiconfesionala.

"Multiculturaliti"

Chestiunea pusa se refera la o situatie din occident, dar, in curand, tot asa va fi si in Romania. Ne place sau nu, va trebui sa ne adaptam. Adaptare nu inseamna neaparat sa mancam cum vor unii si sa ne imbracam cum vor altii. Adaptare inseamna niste reguli de urmat, care cel mai bine ar fi sa vina din partea Bisericii.

Nu cred ca Biserica Ortodoxa o sa tradeze neamul romanesc.

Pe aici, prin Franta, nimeni nu se mira cand, in restaurant, imi fac rugaciunea dinainte de masa. Nimeni nu se mira cand ma vad obligat sa refuz o iesire de Duminica dimineata la iarba verde, daca le explic ca trebuie sa ma intalnesc cu Altcineva. La randul meu, nu ma mir cand familii musulmane isi aseaza covorul in parcare si iau o asemenea pozitie incat ma fac sa ma gandesc daca nu si-au dat seama ca sunt medic si asteapta un tuseu rectal in strada. Ii ocolesc cu un zambet jovial. La randul lor, ma saluta din spatele tejghelei cand intru in kebaparia lor cu Rozariul infasurat in locul ceasului de la mana. Un ditamai crucifixul troneaza la locul de onoare in cabinetul meu: nimeni nu mi-a spus nimic. La randul meu, nu sunt deranjat de evreii ortodocsi care imi dau un pliant de cate ori trec pe langa sinagoga sambata.

Pai daca sunteti aceiasi religie (cu dogme diferite) dar acelasi stapan cu
cornitze, e normal."Pretenii" intre ei se saluta.

Si este normal sa fie asa. Anormal este sa nu invatam sa convietuim.

Can't do that.Sfantul Constantin Brancoveanu ne interzice, iar
Sfantul Stefan Cel Mare este impotriva.

În prealabil postat de AlinB

Truisme imbracate in limbaj de lemn si potrivit la discutia de fata ca nunca in perete.

Ca şi acest răspuns?:

În prealabil postat de AlinB

Fii atent, erau unii mari fani la metoda asta: cand scoteau banul din buzunar aveau grija sa zdragane bine, sa vada toata lumea cum se face o donatie adevarata.
Din pacate, si-au luat-o peste nas de la o vaduva cu un (ultim) banutz.
Cand se rugau, o faceau cu alai mare, sa vada lumea cum arata o rugaciune adevarata, virtutea adevarata. Un vames pacatos le-a pus capac si de data asta.
Cand posteau, o faceau cu sac si cenusa, in mijlocul drumului, sa vada lumea cum arata un postitor adevarat.
Aici daca vrei te contrazici chiar cu Hristos care a zis "Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, a să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."

Interesant mod de încerca să justifici păcatul apelând la dragostea faţă de aproapele. În acest caz este de înţeles să dai un sens pervertit unor situaţii destul de clare.

Posturile randuite ca marturisire a lui Hristos (Cuv. Paisie Aghioritul)

Părinte, oamenii care trăiesc duhovniceşte în lume trebuie să arate celor lumeşti că postesc?

– Când e vorba de posturile rânduite de Biserica noastră – miercurea, vinerea, posturile mari – atunci trebuie, pentru că aceasta este o mărturisire a credinţei. Însă celelalte posturi, care se fac din nevoinţă, pentru dragostea lui Hristos, sau pentru a fi auzită rugăciunea noastră într-o anumită cerere, trebuie să se facă în ascuns”.


Postul şi sminteala (Parintele Epifanie Teodoropulos)
Unii spun:

– Nu postim când ne aflăm la vreo întrunire ca să nu supărăm sau să smintim pe cineva cu ceea ce facem. Şi comentau, spunând: oare, Hristos n-a spus ca să nu ne arătăm că postim, precum făceau şi fariseii cei făţarnici?

Stareţul a răspuns la asta în felul următor:

– Când postim, sau şi atunci când facem orice altă faptă bună, trebuie să acţionăm cu cuget smerit, ca nişte “robi netrebnici”, ascultând de poruncile Bisericii. Şi asta indiferent dacă ne văd sau nu ne văd oamenii. Aşa cum nu trebuie nici să ne temem de dojana şi comentariile lor când ne facem datoria faţă de poruncile lui Dumnezeu. Nu este corect ca în privinţa asta să depindem de faptul că se mâhneşte sau “se sminteşte” cineva.

Dacă noi ne facem datoria noastră, responsabilitatea smintelii cade asupra celui ce se sminteşte, care într-o ultimă analiză fie nu recunoaşte autoritatea lui Hristos şi a Bisericii Sale asupra vieţii noastre, fie că încearcă să-şi justifice propria sa slăbiciune. Ne gândim la aceia ce se vor “sminti”, când ne vor vedea că postim, şi nu ne gândim la cei ce ne văd că nu postim, eventual, că suntem creştini ortodocşi. In acest din urmă caz responsabilitatea smintelii cade în întregime asupra noastră, deoarece noi suntem călcătorii poruncii.

Pe de altă parte dacă această silogistică o aplicăm şi în celelalte porunci ale Bisericii, desfiinţăm toată legea morală a lui Dumnezeu. De pildă vreau să merg la biserică. Dar aproape întotdeauna voi întâlni oameni pe drum. Şi mă gândesc: “Dacă intru înlăuntru şi mă văd, dacă sunt atei şi potrivnici lui Hristos, se vor deranja şi se vor întărâta. Dacă sunt creştini evlavioşi, vor spune: “Ce creştin bun! Merge la biserică!” şi lauda lor îmi va răpi folosul mergerii la biserică. Aşadar, să nu merg la biserică. Voi merge la biserică atunci când nu mă va vedea nimeni”. Şi astfel s-a dus cu mersul la biserică. Unde s-au mai auzit acestea? Care Evanghelie spune astfel de lucruri?

Nu este dragoste adevarata aceea care incalca postul (Parintele Arsenie Muscalu)

– Cum putem sa postim atunci cand un prieten ne gateste ceva de dulce: daca mancam incalcam postul, iar daca nu mancam nu tinem dragostea aproapelui?

– E o intrebare care se pune de foarte multi oameni. Porunca dragostei este porunca desavarsirii, dragostea este cununa tuturor virtutiilor. Sa ne intrebam intai: cine ne-a adus intai porunca dragostei? Porunca dragostei ne-a adus-o Mantuitorul Hristos. Biserica este pastratoarea poruncilor Lui. Biserica insa ne recomanda postul, atunci ce facem? Nu ascultam de Biserica, nu ascultam de Mantuitorul Hristos. Atunci in numele carui fel de dragoste sa incalcam porunca postului? Si aici este vorba de o neintelegere. As zice ca atunci cand este un post randuit de Biserica, trebuie sa il respectam.

Nu este dragoste adevarata aceea care incalca postul. Faptul de a ne cere cineva sa nu ascultam de Biserica dovedeste ca el nu asculta de Biserica, deci in numele cui ne cere sa ascultam de porunca dragostei? Ce fel de dragoste este?

Deci atunci cand Biserica ne randuieste vreme de post, trebuie sa ascultam mai mult de Ea, pentru ca daca vom asculta de Ea, ascultand-o vom ajunge si la dragoste pe calea credintei si a postului. Sa renuntam la post din dragoste pentru aproapele, pentru a nu-l intrista, numai atunci cand e vorba de un post particular, adica avem noi o nevointa a noastra, in afara celor randuite de Biserica. Atunci putem sa reununtam la ea de dragul aproapelui, pentru a nu-l mahni.

Deci cand e vorba de un post particular, renuntam la el pentru aproapele, dar cand e vorba de un post randuit de Biserica, e mai bine sa spunem cu smerenie ca postim, caci vom marturisi prin asta pe Hristos.

În prealabil postat de AlinB

Cateodata ma intreb daca voi chiar aveti prieteni sau simtiti ceva pentru cineva.

Hâc! Bergenbier - prientenii ştiu de ce. Asta ai vrut să spui?

În prealabil postat de AlinB

Tu categoric nu, ca ai fi pus problema altfel, dar aproapele in dragostea ta?

Şi cum l-ai fi făcut tu să înţeleagă dragostea ta faţă de el prin pogorământul pe care l-ai făcut, el, care nu dă doi bani pe postul tău (dovada - petrecere în post) şi care clar nu ascultă de Biserică?

[Copacel]

Dar eu tot n-am inteles care este legatura intre post si dragostea pt
aproape.

[Yasmina]

În prealabil postat de Copacel

Dar eu tot n-am inteles care este legatura intre post si dragostea pt
aproape.

Pai n-ai inteles???
Daca nu-ti strici postul pt o nunta de prieteni neortodocsi,se spune ca nu ai iubire de aproapele,ca nu vrei sa participi la bucuria lui!!!
Unii chiar nu au suflet domnule!!

[Mihnea Dragomir]

Sunt surprins sa constat o polemica acolo unde nu ar trebui sa fie una. Sa fie de vina dezorientarea, sau sa fie de vina pasiunea polemicii de dragul ei si pornirea de a face teoria chibritului din orice ? Postul nu poate fi incalcat (fara dezlegare) decat din binecuvantate pricini. Caz in care nici nu mai vorbim tocmai de o incalcare. Bolnavul, calatorul, cel cazut rob pot incalca postul, in sensul ca sunt dezlegati automat de obligatia postului de insasi starea (situatia) lor. Este exact ca participarea la Liturghie, obligatie fata de care cea a postului nu poate trece inainte.

In toate celelalte cazuri este nevoie de dezlegare, care se poate da fiindca postul, ca si obligatia duminicala, este porunca a Bisericii si nu a lui Cristos. Prin urmare Biserica a primit autoritate de a ridica aceasta obligatie intr-un caz sau altul. Daca echipa mea are Duminica dimineata meci de rugby, sau daca trebuie sa stau sa pazesc zidarii care nu si-au gasit alta zi sa lucreze, ori daca trebuie sa duc copilul la scoala fiindca il cheama Duminica dimineata sa duca o coroana de flori la Statuia Democratiei: toate acestea NU sunt binecuvantate pricini ca sa nu ma duc la slujba. Si tot asa este si in cazul postului. Deci, am nevoie de dezlegare.

Vedem bine ca participarea la o nunta la care "trebuie sa particip", nunta insemnand cheful de la carciuma numita "salon" NU este binecuvantata pricina. Deci, am nevoie de dezlegare. Daca nu o obtin, nu ma duc. Fiindca alternativa de a ma duce si a posti la nunta se soldeaza cu o solutie din doua: fie reusesc sa tin postul si atunci eu nu ma voi simti bine, ceialalti nu se vor simti bine si voi fi pricina de sminteala pentru toti, fie voi cadea si atunci ma fac vinovat nu doar de nerespectarea postului, ci si de aceea ca nu am fugit de ispita.

De fapt, e foarte simplu. De ce, atunci, sa complicam lucrurile ?

În prealabil postat de Copacel

"Multiculturaliti"


Nu cred ca Biserica Ortodoxa o sa tradeze neamul romanesc.


Pai daca sunteti aceiasi religie (cu dogme diferite) dar acelasi stapan cu
cornitze, e normal."Pretenii" intre ei se saluta.


Can't do that.Sfantul Constantin Brancoveanu ne interzice, iar
Sfantul Stefan Cel Mare este impotriva.

Iar exagerezi.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sunt surprins sa constat o polemica acolo unde nu ar trebui sa fie una. Sa fie de vina dezorientarea, sau sa fie de vina pasiunea polemicii de dragul ei si pornirea de a face teoria chibritului din orice ? Postul nu poate fi incalcat (fara dezlegare) decat din binecuvantate pricini. Caz in care nici nu mai vorbim tocmai de o incalcare. Bolnavul, calatorul, cel cazut rob pot incalca postul, in sensul ca sunt dezlegati automat de obligatia postului de insasi starea (situatia) lor. Este exact ca participarea la Liturghie, obligatie fata de care cea a postului nu poate trece inainte.

In toate celelalte cazuri este nevoie de dezlegare, care se poate da fiindca postul, ca si obligatia duminicala, este porunca a Bisericii si nu a lui Cristos. Prin urmare Biserica a primit autoritate de a ridica aceasta obligatie intr-un caz sau altul. Daca echipa mea are Duminica dimineata meci de rugby, sau daca trebuie sa stau sa pazesc zidarii care nu si-au gasit alta zi sa lucreze, ori daca trebuie sa duc copilul la scoala fiindca il cheama Duminica dimineata sa duca o coroana de flori la Statuia Democratiei: toate acestea NU sunt binecuvantate pricini ca sa nu ma duc la slujba. Si tot asa este si in cazul postului. Deci, am nevoie de dezlegare.

Vedem bine ca participarea la o nunta la care "trebuie sa particip", nunta insemnand cheful de la carciuma numita "salon" NU este binecuvantata pricina. Deci, am nevoie de dezlegare. Daca nu o obtin, nu ma duc. Fiindca alternativa de a ma duce si a posti la nunta se soldeaza cu o solutie din doua: fie reusesc sa tin postul si atunci eu nu ma voi simti bine, ceialalti nu se vor simti bine si voi fi pricina de sminteala pentru toti, fie voi cadea si atunci ma fac vinovat nu doar de nerespectarea postului, ci si de aceea ca nu am fugit de ispita.

De fapt, e foarte simplu. De ce, atunci, sa complicam lucrurile ?

Cred ca nu mai e nimic de adaugat.

[sophia]

Sunt de acord cu mesajele lui Mihnea.
Mi-a placut mai ales primul de pe pagina.

Trebuie sa invatam sa traim in lume. Care se schimba mult.
Si cel mai mult ma surprind persoane care totusi traiesc in diaspora si in mijlocul atator confesiuni si religii si nu pot intelege niste lucruri si dusmanesc.

Si asta este valabil si pentru ceilalti, nu numai pentru ortodocsi.
Nu poti obliga numai pe unii sa se adapteze, incadreze si sa invete.
Trebuie toti sa faca acest lucru. Este conditia de baza impotriva dusmaniei si discriminarii.

Eu ies din discutie. S-a spus ceea ce era de spus.
Unii nu vor sau nu pot sa inteleaga niste lucruri si este inutil sa mai explici.

Daca noi, crestinii, suntem atat de dezbinati si nu gasim solutii pasnice, atunci ce sa mai cerem de la altii? Nu gasim zile de organizat nunti in care sa poata sa participe toti. Asta este problema.
Nu avem reguli comune. Asta este problema. Altii au. Ramadan este peste toti, nu numai pentru un fel sau altul de musulmani si in aceeasi perioada. Si toata lumea respecta si nu petrece. Ori toti, ori nici unul.

Si in final revin la modul in care fiecare intelege si traieste credinta.
Fiindca sunt unii aici care se incranceneaza sa nu accepte un lucru:
Credinta nu inseamna numai post si abstinenta.
Daca n-ai treaba cu aproapele, daca iti bati joc de el, daca stai incuiat in celula ta si dusmanesti pe toti, nu se cheama ca esti nici crestin si nici ortodox.
O credinta care nu are treaba cu omul, ci numai cu reguli si teorie nu este o credinta adevarata.

N-a spus nimeni sa nu respectam sarbatori si post si alte reguli. Era vorba de o exceptie.
Sa le respecte toti de acelasi Dumnezeu si sa respecte si omul.

Asa cum spunea Mihnea am invatat si eu aici respectul reciproc in credinta si este minunat. Sigur, nu este usor, dar se poate. Numai ca...nu peste tot.

Eu ma retrag din aceasta discutie.

[lidiap]

Va multumesc inca o data tuturor pentru ca v-ati implicat, cu muuult suflet, in elucidarea acestei probleme care ma framanta. In sinea mea stiu ce trebuie sa fac dar, avand in vedere ca nu traim singuri pe lume si e bine sa lasi loc de buna ziua, am hotarat sa mergem, am solicitat meniuri de post si vom trata evenimentul cu decenta, incercand sa nu facem nota discordanta si sa se simta toata lumea bine.
Indiferent de opiniile avute (unele extrem de bine inradacinate, de neclintit) aveti respectul meu.