a cui o fi vina?...

[AGabriela]

Greu de raspuns, stiu! Este doar o intrebare retorica. Nu ma astept la un raspuns si nici la o solutie, doar incerc sa am impresia ca am cui spune framantarile mele.
Sunt de 4 ani si ceva cu sotul meu in acte si de aproape 5 ani impreuna. M-a cerut in casatorie doar dupa 3 luni de prietenie si eu am spus da, desi nu eram sigura avand in vedere ca nu il cunosteam prea bine. Am vazut cateva lucruri in comportamentul sau dar am gandit ca nu este asa grav, nici nu o fi, doar ca lucrurile au ajuns in stadiul in care, din punctul meu de vedere nu mai merg. Avem doi copii frumosi, dintre care unul cu o boala genetica grava, si totusi, lucrurile intre noi nu merg. Eu nu am fost niciodata pentru el, el spune ca a fost pentru mine, dar nu am simtit eu. El ca nu il ibesc de la inceput si ca l-am luat de mila (este adevarat ca am avut oarecare indoieli, dar nu sa ma impiedice sa merg mai departe), eu am inceput sa cred ca toate spusele lui sunt adevarate. Din motivul unui abuz in copilarie dar si al pacatelor tineretii mele nu pot fi cu sotul meu asa cum isi doreste el in intimitate, acum am ajuns sa o fac ca pe o indatorire de casnicie si uneori, nici macar atat.
Am ajuns intr-un punct in care cred ca nu il mai iubesc si lipsa lui imi aduce liniste. Nu imi mai doresc sa fiu cu el, dar nici nu vreau sa provoc durere si suferinta lui si copiilor. Ma aflu intr-o stare de neputinta si razvratire si fizica si psihica si duhovniceasca si nu stiu incotro sa o apuc, macar sa ma linistesc. Nici rugaciunea, nici spovedania nici nimic nu mai merge. Mi-am pierdut credinta, de dragoste ce sa mai spunem, parca nu am avut-o niciodata...