Psalmii nepotilor lui David.

[Moroco]

Psalmul poftei bune.

In om avem 6 uniri ce te manca si te inghit.

1. Pofta de lume cu care esti conectat ca-n matrix si asta e bagata in sistemul de autoaparare si astfel orice atac si acuzare dreapta se invartoseaza din pricina interesului poftei de lume si se intoarce impotriva Duhului.

2. Pofta de trupuri, de a manca din viata si din pomul vietii este pofta de femei si de pacate dulci pe care le consuma omul cu ochii, cu iscodirea, cu cunoasterea necurata si aceasta vrea mereu calcarea Credintei, tradare, si consumarea pacatelor prin mancari, dezgoliri, aventuri, impliniri, vise, labordelatorie si tot felul de placeri si desfatari luxoase pedofile ca-n tinerete.

3. Pofta de cruzime care vine din obijnuinta in lene, trandavie si lacomie, devenind un parazit ce sta cu gura deschisa sa-i pice para malaiata in gura lui natafleata pentru ca sa nu fie nevoit nici macar sa mai mestece sau sa inghita ci doar sa curga para moale si tot ce-i bun in locul interior unde are loc petrecerea din interior unde omul se simte ca la nunta si ca la distractie, dansand, cantand si elucubrandu-se sarcastic prin glume proaste, sadice, ca-n stand-up comedy, manifestandu-se incantat si bucuros de placeri si petrecand in putoare cu gura deschisa ca sa devina o tzeava, un tub de vierme conectat la bunatati si la buda, la hazna, la psicina devenind astfel un parazit risipitor ce nu vrea sa fie miscat si scos din pile si privilegii, din bani si din bogatii, duhovnicesti si trupesti, pamantesti pana moare tot risipind asa nefacand nimic decat sa ingroape mortii fara sa-i mai dezgroape ca pe eroi iar apoi devine ”intelept” pana acolo incat nici sa-i mai ingroape nu mai vrea si nu-i mai pasa nici macar de viitorul lui si a trupului sau mort ce va ramane dupa el, ajungand sa se satisfaca cu aceasta betie si curgere de lichide si de paste si pireuri ce-i intretin existenta trupeasca de mare vierme de matase foarte intelept ce nu vrea sa devina pupa si sa prinda aripi, de frica ingerilor care i-ar putea da misiuni de lucru duhovnicesc si de frica pasarilor care l-ar putea hali ca pe mushte si tantari.

4. Pofta sateista de stiinta si tehnologie, de munca si de boala profesionala, de ultra competenta si de maiestrie desarta in care omul fugind de lucrarile duhovnicesti si bagandu-se in comoditati impreuna cu grija lumeasca pentru bani si parvenire ca sa-si plateasca facturile si impozitele se apuca pe invatat ca un student ucenic la multe facultati si universitati sau ca un vesnic autodidact mare carturar soarece de biblioteca ce-si zideste in minte un mare babilon al minciunilor si desertaciunilor care-l ingamfa la sufelt si-l semeteste la minte, mandrindu-l ca nu asculta de nimeni si ca le stie el pe toate ajungand sa dea lectii si indicatii ca ceausescu de pe pozitia de mare stapan ce impune tuturor parerile lui, niste pareri oculte, vrajitoresti moderne, matematico-fizico-chimice, geniale, mecanico-electro-tehnice, economice, politicie, militare incat acesti oameni leapada si uita pe Dumnezeu sateizandu-se treptat sa-si slujeasca mintea lor si voia lor si cunostintele pe care le detin avand impresia ca se vor mantui prin autoindreptare si autopocainta moralista care defapt nu vine din Credinta si din ascultare de Dumnezeu ci de la lume si de la om, iar omul nu mai este Dumnezeu dupa ce a cazut asa ca nu poate iesi din starea de moarte si de cadere oricat s-ar ruga luiushi si s-ar silnici pe sine insusi jertfindu-se pe altarul vechilor si noilor descoperiri stiintifico-fantastico-practice slujindu-si cresterii averilor acestui babilon stiintific al pseudo-dreptatii si moralei, inghitind mereu din pomul cunostiintei in zadar caci nu poate stii si nu poate face ceea ce stie fiindca si-a distrus credinta ca un handicapat care oricat se lacomeste silindu-se nu ajunge la niciun folos pentru ziua de maine decat isi robeste sufletul sa-l dea muncilor vesnice ale cunoasterilor in zadar, ca un chin si o desertaciune a desertaciune care oricat incerci s-o umpli, o deserti mereu prin indoieli si necredinta si ajungi sa reti tot mai putin pana nu mai ai nimic, ca bogatii care au flamanzit dupa faliment si ajung pe strazi niste boschetari cersetori ce-si amintesc cat de intelepti au fost candva, laudati ca mari savanti si mari oameni de stiinta, cazuti in cele din urma in gunoiul istoriei si al mortii, al muncii in zadar caci omul nemaicautand inDumnezeirea nu dainuie ci se pierde fara adevarul si mila de la Dumnezeu in haul haosului rautatii si neputintei.

5. Pofta de lene si credinta in minciuni si de necredinta plina de victimizare si autovictimizare avand impresia ca dandu-se victima mereu scapa de lucru, de cruce, de raspundere, de viitorul chinuitor. In starea asta mincinoasa primita mostenire traditionala de la satana in Rai, omul se crede victima si se da mereu victima vrednica, se da si se arata lovit, ranit, jignit, stresat, silnicit, nerespectat, tradat, chinuit, spurcat, marcat, terorizat, innebunit, inrait, stricat, distrus, ratat... de parca el insusi ar fi un peste, un porumbel, un miel sau un norisor curat si luminos pe care toti vor sa-l prade, uitand astfel pacatosul ca defapt el insusi e fix teroristul cel mai mare si tatal minciunii si al pacatului impreuna cu satana. Deci uita ca nu e nicidecum o victima ci doar un agresor, un purcelash agresiv ce creste dinozaur rex, un terorist, pradator, nebun, insistent, lovitor, bataus, criminal, rau, violent, viclean, violator, desfranat, uneltitor... el insusi fiind cel mai mare pericol pentru orice fiinta, faptura si orice duh... si culmea... tocmai el insusi se da victima si se crede agresat, ridicandu-si glasul revoltei si nemultumirii din adanc asupra altora pentru ca a intrat in el duhul rau satanic ce l-a pacalit si l-a mituit tzepuindu-l sa se creada victima... victima vrednica, victimizandu-se toata ziua si plangandu-si de mila ca ipohondrii ce se simt alungati, nedreptatiti si discriminati... culmea... de Dumnezeu si de sfintii, dreptii si mai micii Lui.

6. Pofta de sine insusi, pofta si iubirea de sine, de propriul egoism, dorul si placerea de tot ce este al lui insusi de parca ar exista doar relatii in sine intre sine si sine si intre propriile organe pana acolo incat nimic exterior nu mai poate patrunde pentru ca omul inchis in sine, omul om si atat, nu mai are nevoie de nimic decat de el insusi si de cunoasterea de el insusi respingand orice lucru exterior sau interior ce vine de la Dumnezeu sau din mediul inconjurator. In limba are acest pe mine mă... si devine un batjocuritor bucuros de batjocura caci se batjocureste pe sine spunand: mă pish, mă kc, mă desert si mă torn pe mine peste mine, cele de jos peste chipul meu spurcandu-ma mereu pana mă cioplesc facandu-mi chip si asemanare si apoi continui sa ma auto-batjocuresc si cioparțesc placandu-mi sa mă spurc si sa mă stric toata viata complacandu-ma intro labordelatorie idolatra vinovata. Asa cazi sclav patimii pacatoase ce te ipocrizeaza ca un drog ascunzandu-te in fatarnicie nesimtita, anesteziata si alimentata de iubirea de sine neintzarcata. Acest om interior cu cap si cu sine interior in care se afla doar el insusi traindu-si propriile placeri ce ies din sine ca niste ”sfintenii” purcezatoare ce se misca prin sine ca serpii, apreciindu-le, laudandu-le, mandrindu-le, desfatandu-le, pilindu-le, privilegiindu-le, indreptatindu-le doar pentru ca-s ale sale, este un om cu exterior si cu interior omenesc ce-si slujeste doar omenia lui si atat, numelui sau de om insemnat, mare si tare, beroic bataush, chitzibushar-pet al socotelilor mamomu-matematice de om si devine treptat cel mai mare tiran egoist si terorist caci pe toti mai micii si mai marii, bogatii si saracii, prostii si inteleptii ii pune sa-si puna semn pe mana dreapta sau pe frunte, sa se marcheze infierindu-se cu numele lui si cu simbolurile lui ca sa i se aduca doar lui slava, laude, supuneri, urmari, ceva in genul tuturor cezarilor si presedintilor care s-au auto-zeificat pana acolo de i-a supus pe toti sa i se plece si sa i se inchine si sa i se slujeasca. Nefiind el de la Dumnezeu ci fiind un travestit impostor ce implementeaza o desfranare de tip master-slave, sef-subaltern, stapan-sclav, tata-copil, patron-angajat, judecator-inculpat, dumnezeumincinos-fraier, idol-adulator ajunge de i se umfla orgoliile si egolatriile ingamfate cu cat se tine mai sus pe nedrept tot aducandu-i-se ode si laude silnicite erijandu-se la scaunul justitiar tiranic, luandu-si dreptul de viata si moarte, de libertate si de puscarie, de adevar si de minciuna asupra altor fapturi, oameni, plante si animale, ingeri sau organe, fatza de care el insusi nu este cu nimic mai bun, mai cinstit, mai drept sau mai sfant ci muuuult mai rau, caci n-are iubire decat fata de sine si fata de propria persoana nondivino-umana defapt mai mult demonico-umana mamoniaca si narcisista.

Ei bine aceste pofte se insumeaza amestecandu-se intru pofta majoritartara de duh josnic si stapanesc omul prin patimi si omul simte o sete, o foame, o pofta buna, o pofta mare pe care vrea mereu sa si-o satisfaca, neavand si nevrand lucrare duhovniceasca de ascultare, luminare prin adevar si Credinta, de iesire din minciuna si de ardere a tuturor gunoaielor si uleiurilor care-l lipesc pe interior de minte, suflet, inima si trup, de tot ce l-a inghitit pe sarmanul suflet nestiutor si naiv care nu pricepe in ce lene-puturoasa este ingrashat si crescut ca un purcelash agresiv, nedandu-si seama in ce lume desarta este bagat ca-ntro capcana ascunsa pana la moarte si apoi tot asa dincolo in vesnicie statornicindu-se ca un boier cersetor si risipitor in mortodoxie, in cadere, in boala profesionala ce-si ravneste competenta maxima mentalizand si invartind iluzii, gandiri, calauziri fara Duhul, uitand complet de Dumnezeu si de Cuvantul Lui mantuitor de om, de duh si de suflet prin umilinta si rabdare in urmarea Pastorului cu Crucea care face mila necerand jertfe.

[Moroco]

In concluzie aceasta pofta buna, foarte buna, cea mai buna, aceasta pofta mare, foarte mare, cea mai mare e insasi unealta satanismului-antihrist din om si din omul interior din om oricat isi ureaza oamenii unii altora cu respect traditional familial:

Pofta buna sau pofta mare!

...nepricepand nici cel ce ureaza si nici cel ce primeste urarea continuand telefonul fara fir ca asa te rupi si te distrugi cel mai usor... prin pofta... buna!

[Moroco]

Esti rau cu Dumnezeu!
De aia cârâi, pîrîi, bantui, te multumesti gresit, te nemultumesti gresit vicitimizandu-te la maxim si stand suparat, morocanos, sceptic si sarcastic, vrand si ambalandu-te ca sa vrei, ca sa-i faci cumva rau, razbunandu-te cumplit si crud. Nu crezi si faci minuni, mari minuni ale mitomamonaniei de personaj celebru, de caractere ciudate, furand chipuri, vorbiri, situatii, maimutzareli, bagandu-te pana peste cap in toate minunile astea gonflat-parazitare turnatoare de tip betiv ametit si laudaros ca sa impresionezi emotional ca un invingator supranatural care a scapat si se scapa din capcana si de lucru, si de scoala, si de raspundere, si de intalnirea cu profii si cu sefii, dar mai ales de starea cea rea de victima si de victimizare, te scapi (jertfulling) pe sfinvers, fiind rau cu Dumnezeu si fiind foarte bun si pilostiv cu toti raii, rai cu Dumnezeu, facandu-le pe plac (in faradelegi) , facand rautatea milupilu-minunata care cica aduce binele cica. Daca starea asta generatoare de minunile faradelegilor nu-i mitomanie viclean-ispititoare, satanista si antihrism aplicat practic, iesit de acolo din interior, din cugetul din sine in care vrei sa fi rau cu Dumnezeu mintind ca va fi bine, vai-vai ce ”minune” mare, atunci zi tu ce e? Esti smintit si stai defapt intr-o tzepuiala altoita sus in duh pe credulitatea ta naiva si pe socoteala naiva de pui prostut si lash, pe dorinta de a fi bine si a face bine gresind si neluand in seama si in serios ca minti, ca gresesti mult si fatal, ca esti naiv, fraier, ca te autotzepuiesti ca prostutii ratalai care cedeaza, ca incantatii ce se incanta artistic avand impresia ca ai gasit, ca e scaparea si lucrarea buna, petrecerea fericita si cand colo e ”minune” mare, esti rau cu Dumnezeu si-i faci rau si-ti zici ca va fi bine, visand bucurii in travestire de mascarici la curtea regilor unde se joaca baal mascat, delirand in ”minuni” intra-personale, cu personaje, cu povesti, cu basme de fraierit si pacalit, de adormit copiii... si asa stai cu mortu-n casa, cu cugetul asta bolnav in cadere, in sine ca o ghiulea de plumb ce atarna si te trage in jos ascunzandu-ti neputinta, ascunzandu-ti faptele interne ascunse, rele, ca sa nu se stie ca tu, fix tu, ca un parazit-minune-mare esti practic rau, rau cu Dumnezeu dandu-te tu victima, cea mai nevinovata victima, si ne-mai-rabdand vrei sa te razbuni cumplit cu cruzime energizata si concentrata, auto-indreptatindu-ti pofta, pofta de pacat, caci aia iubesti, pacatul ca porkul purcelash ce-si creste clisa prin dorinta trufashe de a manca si a calca in picioare, implinindu-si destinul de pork, de purcelash agresiv, rau cu Dumnezeu, fireste ca nu se vede, ca nu crezi, ca nu te vezi, fiind travestit in om cameleonic, lingusitor, ”bun” la suflet si minunat, care seamana cu personajele beroice din cartuliile cu benzi desenate, laudandu-se ca apara poporul si lumea... si dreptatea... aia de drak jertfindu-se ca sa fie... straduindu-se ca sa fie... uneltind ca sa fie foarte rau cu Dumnezeu si cu aproapele... ridicand calcaiul si u-mâna!

Asa se genereaza minunile faradelegilor si toate chipurile rautatii pacatoase generate in mod minunat din minciuni bezive ca-n filmele ce se toarna in timp ce vorbim, scriem si citim, revoltandu-te furios-isteric si exagerat provocand cearta, urlet, nebunie, distrugere pe banda rulanta ca iresponsabilii carora nu le pasa unde ajung laudandu-se in tot felul de comunitati complice cu minciuna.

[Moroco]

Duhurile rele, uniunile de diferite feluri ce stau unite toate in apartenenta la familia minciunii pe care o apara simt. Toate fiind fiare, animale, gandaci, fapturi, ele simt intentia dar nu tot timpul ci doar cand ea devine o intentie aplicata si vrand supravietuirea reactioneaza tzepuindu-te in auto-aparare stiind ca vrei sa scapi de ele fiindca sunt mincinoase, ipocrite, privilegiate, hoate, parazite, rele, si de aia te tzepuiesc in proorocie, in viitor ca sa faci in prezent pacatul, raul, neascultarea, faradelegea fara sa simti, ca si cum fapta ispitita din viitor fiind deja facuta acolo nu mai trebuie oprita in prezentul la care se va ajunge mergand de acolo mai departe in viitorul ce este prezentul in care revi si nu mai are rost sa te pazesti din moment ce esti deja cazut in pacat asa ca o faci si practic cu nepasare ca si cum n-ai face-o nepricepand ca trebuia sa nu-ti permiti sa risipesti ca sa nu o faci macar in prezent si nici in viitor sau teoretic. Deci toti demonii si toti dracii si toate duhurile necurate si chiar patimile rele din tine se unesc in clipa in care simt ca intentia ta devine practica, aplicabila, parca stiu cand ai luat decizia sa o implinesti si atunci dau atacul in interior si in exterior s-o invartoseze in favoarea lor, si daca nu reusesc mai urmeaza un atac pe la mijloc, unul aproape de final si alte douu intre acestea. Deci invartirea in porpozitie, in semantica, in fraza, in intelegere, in perceptia din tine se face din cauza acestei lupte interne prin care parazitii duhovnicesti puturosi cauta sa supravietuiasca intentiilor tale care-i deranjeaza pe ei si simt fix clipa cand intentia ta devine aplicata practic, se face si este in contra lor si atunci o invart cu disperare si furie aruncand totul pe altii, sintetizeaza si invinovatesc lovind ca un dorn, pe nevinovati, pe tine, pe Dumnezeu, pe sfinti, pe apropiati, pe parinti, pe frati, pe copii reusind sa te faca sa gresesti fatal si sa continui in gresala fatala cu nepasare auto-orbita prin solutia neagra simplificatoare comoda si cat mai simpla, simplificata, devenind alunecarea, caderea, distrugerea, moartea, pacatul, gresala, lipirea de fund, lenea, vrand tu apoi sa dainuiesti asa pilit, mituit, ”minunat”, orbit, auto-tzepuit silindu-te sa faci rautatea cea mai rea si simpla cu bine mincinos si bun, travestita in ”adevar” si sa insisti concentrat de parca ai curata, intarindu-te in piutere si dorinta, in vointa desi e gresit ce faci, e greshala fatala, e faradelege-pacat si continuarea e catastrofala, pieri si cazi in blestem dezbinand, in patimi si chinuri vesnice insa din naivitate de fraier puerilsi trufash si multa nepasre crasa ajungi sa te multumesti gresit si te tot nemultumesti gresit mereu exagerand si continuind in gresale grozavindu-te ca un nesimtit pentru ca prin invartosarea nevazuta si neluata in seama te mituie minciuna maririi de sinEU sau te ”scapa” si te supravietuieste, te supravietuiesc ei lingusindu-te ca paduchii lati si bubele dulci in balta omului peshte ce priveste orice ca pe icre poftind sa le spurce cu trufie de parca le-ar iubi si mangaia de frumoase si multe cica doar sa-i lasi la putere facandu-le pe plac si sa le fi pe mai departe sclav, fraier, tzepar-tzepuit, marele razboinic din familia lor brlestemata, armata si familia minciunii si tradarii in care te-au inhaitat spre dezbinare, blestem si chinuri vesnice caci atingerea lor, apropierea de tine e ca si cum ai fi spus da si te-ai invoit cu ei, dandu-te, defrica smintita te dai, te ia sa te dai lor, altora si lor, numai lor, primindu-i intro coabitare si comuniune ascunsa, "prieteneasca" a unitatii din bucuria nebunilor, euforie, entuziasm, "fericirea" scaparii ca vine prapadul uneltit de ei, vine peste toti raul si se scapa si ei asa, uneltind spre potop in haita minciunii in care te simti bine, erijat si parvenit la pile, privilegii si la ciolan caci curg banii turnandu-se labordelatorie si ai ce risipi.

Intentia poftita-visata-gandita e indelung analizata si la un momentdat intentia devine aplicata si instantaneu e simtita de fiare fix in clipa in care vrei s-o faci, atunci apare si invartirea si lupta parazitilor duhovnicesti pentru a te baga in cedare din partea ta prin strangeri in menghina, santaje emotionale, santaje materiale, fizice, de chinuri, viata si moarte, rai si iad, iar la urma daca mereu cedezi apare invartosarea definitiva a inimii spre scaparea lor de amenintarea ta si spre continuarea ducerii unei vieti in rautati viclene-desfranate: minciuna si placeri pacatos-patimashe, mite, pile, privilegii, lux, risipa si pierzare, razbunari pripite si deznadajduite de neputinte, remuschcari si cosmaruri.

[Moroco]

Doar de Mesia e bine sa te temi, doar frica asta ce vine din iubire, din respect, din seriozitate e buna caci daca ti-e frica de Mesia ca de un pacat rau ajuns faraon atunci te vei sminti in frica asta innebunitoare facand cu curaj lucruri rele, nesabuite ca sa scapi din ea, cazand prin ele in dezbinare, caci faptele tale de curaj beroic sunt decat niste razbunari pripite, niste necredinte si frici-furioase exagerate ca niste desfranari labordelatoare ce dau sa te scape prin "mila"-pila egoista euutanasiantihrista-exclusivista.

Si ce poti face tu altceva decat intelepciunea? Nici nu stii ca doar pe ea o poti face si o faci tot timpul fara sa stii, de frica sau cand prinzi putin curaj. Intelepciunea o faci! Insa fara Dumnezeu, fara s-o ceri, fara Mesia, cu ea se face zidirea turnului babel, turnul de apa ce va fi balta, care cazand cu mare faima si zguduind cerul si pamantul cu prabusirea, impreuna cu caderea si cu moartea ta va ajunge o sursa de shuvoaie cu valuri mari, ucigase, o furtuna ispititoare care se va linisti si se va stinge intro balta ce-ti va fi un iad in care-ti vei petrece vesnicia ca bogatul nemilostiv imbracat in purpura si stacojiu, in alb si negru vintigij, o balta-puscarie din care nu mai ai cum iesi oricata intelepciune ai avea stransa, caci de atunci fix intelepciunea cu care ai umblat iti va fi toata desertaciunea desertaciuniunilor care te va tine legat in neputinta si neascultare ca pe un sharpe inchis in cutie, in borcanul minciunilor si faradelegilor unde o sa zaci cu fata in jos, scurs in chipul cel spurcat si umflat de presiuni, revoltandu-te suparat si trist ca esti victima si urland cu reprosuri, hule si amenintari, simtind ca nu poti iesi din locul acela prea stramt si neschimbabil in care esti indesat si apasat spre strivire de te doare capul de la presiuniuni in minciuni.

Deci iata cum intelepciunea e mai periculoasa decat ispitirea satanei, caci de ispitiri te mai apara Dumnezeu sau te mai aperi si singur insa de intelepciune nu te poti apara caci numai pe ea o faci orice faci si fara de rugaciune si de credinta aplicata, fara Mesia, esti hot, esti criminal, esti neascultator si te omoara coshmarul iar vrand sa nu mori si sa scapi te dedai, te dedulcesti si mancand viatza ca sa scapi de rau si de frica ajungi sa innebunesti fiindca nici pana azi n-ai priceput ca nu viata si intelepciunea era de cautat si mancat ci ascultarea si implinirea ei de Credinta credincioasa, ca sa te poti si tu odihni in pace linistit fiindca in furt si faradelegi, in pacate si rautati, in uneltiri, parveniri si profituri, in pile si privilegii, in vina si consecinte grave si rele nimeni nu se poate odihni cu adevarat oricate pile mincinoase gonflate si teroriste si-ar pune si ar lua din gogosile si magogosile minciunii lepadarilor de sine insusi ca sa se ascunda si sa scape mai usor vrand sa nu se vada, si oricat s-ar gasi pe sinele eu si supraEU ca sa se pedepseasca invinovatindu-se cu maxima pocainta inaintea tuturor rabdand rusinea si umilinta aratandu-se smolit, boschetar si murdar, tacut sau limbut, lucrand nebunia si vrajitorind vrute si nevrute pe toate drumurile publice ca sa insele tot la nimic nu i-ar folosi si s-ar istovi in zadar caci si-ar imbraca baalta din viitor ca o nebunie la purtator, pe care o traieste bine mersi inca de aici ca un arici, ca un liliac, un pelican lingusitor, ca o bufnitza si o cucuvea cucucind a ghinion si daramaturi sinistre.

Iar rautatea care face rele din rautate rapind-violand si in timp ce le face sustine ca victima e rea, ca a fost rea, ca e rea si ca va fi rea dandu-se victima in locul lui, el care e singura victima, vrednica si de aia ambalandu-se mai tare si inraindu-se mai mult se razbuna cu rautate tot pe victima nevinovata ce se da cica victima in locul lui in timp ce in haita victimelor inchipuite, el-raul-rautatea se lauda, mangaindu-se cu lingushire in erijare parvenita ca un bucuros euforic, ca un vesel glumet semet si entuziast debordand de speranta, desarta si falsa ca un prooroc mincinos, ca un clei cu sclipici scaparici, ca un happyend de film american prost cu eroi de benzi desenate ce inving raul doar in povestea din scenariu pus la cale de regizor de parca l-ar fi invins in realitate, nutrind tot mai tare dorinta de a crede, tot... pe sfinvers, pe dos, adica afirmand cu putere ca e bine ce face, mandrindu-se afirmand, indreptatind auto-indreptandu-se si aparand cu "dreptate" o falsa supravietuire si o avere crescatoare ce-l tine captiv pe omul rau cresterii ei fara a putea fi ea folosita vreodata la ceva util, nerabdand apartinatorii ei sau invers, folosirea niciunei parti din ea, de frica, oricat de mici ar fi si asta e fix prostia, caci "prostul daca nu e si fudul parca nu e prost destul" ingamfandu-se cat e de mare-rau si vrand sa prosteasca si pe altii asa cum se prosteste mereu pe sine cu necredinta sa feroce, adanca si interioara ca sa trandaveasca, afara la umbra ei, a averii, caci Credinta se foloseste la lucru si daca tooot fugi de ea ca prostul ce se crede destept ajungi un lenesh neputincios plin de bani, ca un rege lacom si putred de bogat care dedandu-se si delasandu-se nu mai e bun de nimic si nu mai poate face nimic, mai ales din pricina nadejdii puse numai in avere, de-o viata de om, incantandu-se si orbind tot privind la cresterea bogatiei sale lucrata cu putori foarte muncitoare, care nu i-a folosit niciodata si nu-i mai foloseste la nimic altceva decat la chinuirea tuturor supusilor si apropiatilor pe care-i deposedeaza de averera lor, pentru ea, punandu-i sa o tot mareasca, s-o spele si s-o frece ca sa luceasca si cu ea sa se mandreasca toti in numele lui ca si cu un bibelou bun doar de spart si de distrus fiindca nefolosind-o niciunii la nimic ci aduland-o ca pe un idol gaunos vor vrea pana la urma impreuna, silnicindu-se unii pe altii, vor vrea a "curati" si "indrepta" in directia in care sa nu o poata folosi niciunii la nimic, la niciun ceva bun de facut, oricat de putin ar avea cineva din ea sau cu ea de facut, traind asa ca cu mamona, in adoratie si sclavie la avere dandu-se ei. Si astfel toti saracii sufera de saracie pentru bogatie strangand si poftind bogatia averilor, dorind pofte si lucrari imbogatitoare, bogatii tot mai multe si mai mari pe care insa nu le folosesc la nimic ca prostii, decat sa se laude si sa-si puna si ei nadejdea in ele desi nadejdea asta pacatoasa ii omoara pe toti imbolnavindu-i, silnicindu-i, istovindu-i si tzepuindu-i la greu si iata deci ca de asta sunt atatea boli pacatoase incurabile si suferinte ce nu pot fi mangaiate, caci toate bolile apar de la frica asta smintita si smintitoare, mitomamoniaca, terorista, faraonica, idoleasca, pacatoasa, innebunitoare caci tuturor le este frica de orice, de absolut orice, mai putin de adevaratul Mesia, de care chiar daca le este frica, le este frica si groaza in mod gresit, nu cum s-ar cadea si s-ar cuveni ci ca de un pacat mic ajuns mare faraon ce se razbuna crunt pe ei ca un rege prost necrutzator, crud si sadic, pervers si rau, aruncandu-i in iad si atunci, de la frica asta ipocrita si lingushitoare din care li se naste curajul cel nebun si nesabuit, indrazneala si razbunarea pripita, scaparea din rau in mai rau le apare toata visarea si dorinta ce le este doar spre rau inca din tineretile lor, spre potopul care nu mai vine, ingrozindu-i ca intr-o silnicie fara scapare, ca un iad de coshmar tot mai mare pe care si-l zidiesc inca de aici lucrand doar cu intelepciune pura, fara greshala, doar din aia de om, om si atat, sustinand ca astfel nu fura intelepciune de la Dumnezeu, nici cunostiinta si nici viata si nici puterea si iata asa fug mancand pamantul si indraznesc sa faca bani murdari si avere in toata vremea doar pentru ca mortii sa-si ingroape sau sa-i arda pe mortii lor, implind ei acest festivism deznadajduitor ca pe o mare datorie traditionala ce in mod fatal nu mantuie pe nimeni, caci e de la lume si de la oameni, de la fatimile lor, iar sufletele urmand tot asa pe mai departe raman captive in minciuna, pe veci... in lumea cazuta a celor suparati si prosti, a celor puturosi si nebuni, a celor rai care fug de Dumnezeu si de Mesia, de frica fiind foarte foarte fricosi, paraciosi, mincinosi, rai, pripiti, nesabuiti, "intelepti"-speriati sa nu cumva sa le mai dea Credinta... si de lucru.

[Moroco]

Justitia ipocrita a oamenilor = dezbinare! (adica cearta desfranata, sexy si dezbinare)