Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #41  
Vechi 15.01.2009, 11:16:32
Noesisaa's Avatar
Noesisaa Noesisaa is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.10.2008
Locație: Christendom
Religia: Catolic
Mesaje: 1.828
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut Vezi mesajul
...si un mail de la un prieten pe care mi-am luat libertatea sa-l postez si pentru voi:

"Cu toate asta Eminescu nu are cruce la cap in cimitir la Bellu iar autoritatile romane au impiedicat cu vehementa orice initiativa de crestinare a mormantului (legionarii au incercat de cateva ori sa puna o cruce de lemn..dar fara sanse ...)
Pe langa asta , Nu uita: Toate in Rromania INCEP si se TERMINA la Bucuresti ...si asta spune totul. Aici a inceput, s-a desfasurat si s-a terminat martiriul lui Eminescu si a mii de oameni de cultura pe care poporul nostru de cimpanezi nerecunoscatori i-a facut una cu pamantul ...
"
Sa va dau putina "food for thought" (mancare pentru gandire/minte).
Salvati-l pe Eminsescu sau lasati-l sa moara" -- Cartarescu si Manolescu despre cliseele despre Eminescu, etc -- niste idei mai putin prafuite decat cele care vad ca isi fac culcusul pe aici.
http://www.adevarul.ro/articole/salv...sa-doarma.html
[SIZE=2][COLOR=#cccccc][/COLOR][/SIZE]
Reply With Quote
  #42  
Vechi 15.01.2009, 11:44:47
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

[COLOR=Red]Cine este fara de pacat sa arunce cu pietre in Eminescu[/COLOR]...

Eminescu Si Ortodoxia:

http://ro.wordpress.com/tag/eminescu...va-ortodoxa-2/

Eminescu și Ortodoxia. De unde „budism”?!


Credea el în Buddha, în extincție, în Nirvana? O poezie postumă ne avertizează răspicat că nu. Eminescu admirase la Buddha faptul că acela luptase împotriva castelor și a nedreptății sociale. Însă mai mult decât interes cultural pentru textele sanscrite și decât admirație față de unele virtuți ale întemeietorului religiei budiste, Eminescu nu ne lasă să înțelegem de nicăieri că ar fi avut.
Iată însă și poezia la care ne refeream:
Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Visuri sunt și unul ș-altul,
Și totuna mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în veșnicie.
Toate-aceste taine sfinte
- Pentru om frânturi de limbă -
În zădar gândești, căci gândul,
Zău, nimic în lume schimbă.
Și fiindcă în nimic
Eu nu cred - o, dați-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.
Nu mă-ncântați nici cu clasici,
Nici cu stil curat și antic -
Toate-mi sunt deopotrivă,
Eu rămân ce-am fost: - romantic.
La prima vedere, pare că poetul declară că el nu crede nici în Dumnezeu, nici în Buddha. Însă, dacă privim cu mai multă atenție versurile, înțelegem că Eminescu afirmă aici ceea ce spunea și în Memento mori: omul nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu, ceea ce poate spune omul despre tainele sfinte ale Dumnezeirii sunt frânturi de limbă. De aceea e zădărnicie și vis să îți creezi în minte singur concepte despre Dumnezeire, despre care nu știi dacă sunt adevărate sau nu.
Așa încât poetul nu este în stare să-și afișeze o credință neîndoielnică în ceea ce el însuși nu cunoaște, fiindcă nu a primit printr-o revelație personală.
Să ne amintim versurile din Memento mori, în care Îl întreba pe Dumnezeu: Cine ești?… Să pot pricepe și icoana ta… pe om. / (…) Oare viața omenirei nu te caută pe Tine? / Eu, un om de Te-aș cunoaște, chiar să mor mi-ar părea bine.
Dumnezeu i-a hotărât o soartă veșnică și el nu cunoaște care este aceasta, de aceea primește orice îi stabilește Judecata divină, fie Raiul, fie Iadul: De-oi trăi în veci pe lume, / De-oi muri în veșnicie.
Aici nu este necredință în Dumnezeu sau credința că Dumnezeu nu există, ci doar necunoaștere cu privire la soarta veșnică a omului și la destinul etern al său însuși. Personal, vedem în aceste cuvinte mai degrabă smerenie decât resemnare. Expresia totuna mi-este mie nu credem că se traduce prin nepăsare sau indiferență, pentru că, dacă ar fi fost indiferență totală, atunci ar fi fost budist, ceea ce el neagă.
Totuna mi-este mie poate fi înțeleasă și ortodox, ca echivalentul părăsirii de sine și al lăsării în voia lui Dumnezeu. Un fel de: nu mai vreau să îmi bat capul, nu mai vreau să mă zbucium gândindu-mă dacă mă mântuiesc sau nu. Aștepta moartea ca pe o ispășire, ca pe o izbăvire de durerile acestei vieți, împăcându-se cu hotărârea divină.
Iehova din această poezie și Buddha-Sakya-Muni sunt, pentru Eminescu, dintre acele chipuri pe care umanitatea le-a asumat ca fiind reprezentări ale Divinității, de-a lungul istoriei. Putem rememora, din nou, versuri din poemul Memento mori, care să ne lămurească pe deplin cu privire la acest subiect:
Oamenii au făcut chipuri [idolii păgâni] ce ziceau că-Ți seamăn Ție,
Te-au săpat în munți de piatră, Te-au sculptat într-o cutie,
Ici erai zidit în stânce, colo-n așchii de lemn
[părut] sfânt;
Ș-apoi vrură ca din chipu-ți să explice toate. Mută
La rugare și la hulă idola de ei făcută
Rămânea!… Un gând puternic, dar nimic - decât un gând.
Dacă pe Buddha conștiința noastră ortodoxă îl asociază imediat, fără probleme, cu idola mută și păgână, în ce privește numele lui Iehova, avem nevoie de o discuție.
Iehova este numele lui Dumnezeu din Vechiul Testament, acel nume pe care evreii nu-l rosteau niciodată. Se pare că Eminescu a fost inițiat de un maestru oarecare în cunoașterea Talmudului, motiv pentru care jidovul apare sub chipul unui dascăl sau învățat în Sărmanul Dionis și în variante ale Scrisorii I.
Părerea noastră este că Iehova din acest poem nu este Dumnezeul Prorocilor și al Drepților, ci mai degrabă prototipul unui Dumnezeu distant, necomunicativ cu oamenii, aspru cu păcatele lor, așa cum apărea în optica evreilor care călcau adesea Legea și se luptau cu Dumnezeul lor.
Eminescu ar fi putut să scrie Dumnezeu în locul lui Iehova, cu atât mai mult cu cât nu încălca nici rațiuni de prozodie dacă ar fi optat pentru această soluție. Dar el nu a scris că nu crede în Dumnezeu.
Pentru Eminescu, valoarea omului se măsoară în gradul de intimitate pe care îl are cu Dumnezeu. Intimitatea cu Dumnezeu, cu cât este mai mare, cu atât mai mult înseamnă iubire și înțelepciune mai multă, cunoaștere mai desăvârșită.


Reply With Quote
  #43  
Vechi 15.01.2009, 11:46:23
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

Pentru omul care are îndoieli mari și neștiințe grele, ca pentru ipostaza în care ne apare Eminescu în această poezie, Dumnezeu este Iehova. Pentru zmeul din poemul Fata-n grădina de aur, care este o variantă anterioară a Luceafărului, Dumnezeu este Adonai, adică Dumnezeul cu care vorbești. Pentru că Adonai este numele lui Dumnezeu care se putea rosti din Vechiul Testament. Iar pentru Luceafăr sau pentru dacul din Rugăciunea unui dac, Dumnezeu este Părinte.
Așa încât, opțiunea poetului pentru Iehova, în poezia despre care vorbim, trebuie să ne trimită la o decriptare aparte.
Pe de altă parte, între Iehova și Buddha există o incomparabilă diferență. Iehova este Dumnezeul unui popor, singurul popor monoteist din lume vreme de mai multe veacuri. În timp ce Buddha-Sakya-Muni, ale cărui nume înseamnă Iluminatul, Înțeleptul sau Divinul, este un simplu om, creatorul unei religii, care toată viața a predanisit credința că totul este o iluzie și că de fapt nu există nimic (e drept, unui cerc restrâns de ucenici, în timp ce pentru neinițiați, mesajul era mai nuanțat) și care, în mod paradoxal, după moarte a început să fie adorat ca un zeu.
Prin afirmația pe care o face, Eu nu cred nici în Iehova, / Nici în Buddha-Sakya-Muni, Eminescu neagă atât credința într-un Dumnezeu față de care ar sta departe, așa cum și-l reprezintă sub forma cuvântului Iehova, cât și credința în zei inventați de imaginația și filosofiile umane, precum este Buddha-Sakya-Muni.
Primele două strofe sunt, în planul expresiei, echivalentul a tot ceea ce a compus vreodată Eminescu și a fost interpretat de critica literară ca viziune filosofică brahmană sau budistă. Însă ne lovim de un paradox colosal: acela că, în aceste versuri, care se pretează cel mai bine (la o evaluare sumară totuși) interpretării printr-o credință a poetului în Nirvana budistă, tocmai în aceste versuri se afirmă contrariul și este negată credința în extincție.
Și atunci ne rămân două soluții: ori îl decretăm pe Eminescu mai catolic decât papa, adică mai budist decât Buddha însuși, ori acceptăm că sensurile sunt mai enigmatice și mai profunde decât am putea crede noi mergând pe suprafața lor. Și, mai ales, că trebuie să ne îndreptăm spre o altă arie de cultură și spiritualitate, ca să aflăm răspunsul. Spre o religie care nu este deistă, în care Dumnezeu nu este perceput ca distant, precum era Iehova pentru evrei, și spre o spiritualitate și cultură care e mefientă față de filosofii umane zadarnice. Și credem că recunoaștem această religie, cultură și spiritualitate chiar în credința în care poetul a fost botezat, a crescut și a murit și care este cea ortodoxă.
E greu de împăcat declarația de aici a poetului, aceea că nu crede în extincție, cu interpretarea, pe care o oferă critica literară, ca dorință de extincție,a versurilor din finalul Rugăciunii unui dac. Ori Eminescu se contrazice, ori stingerea eternă în care dispar fără de urmă înseamnă altceva. Și cu toată reticența exegeților literari care au ales să fie străini de Ortodoxia neamului lor (precum Lovinescu sau Călinescu, dar și mulți alții), credem că întreg poemul Rugăciunea unui dac ne orientează spre cu totul alte semnificații decât cele ale întoarcerii în Nirvana sau în neființă. Semnificații despre care însă am avut ocazia să vorbim (vezi aici).
Mai ușor ar fi să înțelegem că visul și iluzia din lirica eminesciană sunt concepte puternice ale Ortodoxiei, identificabile ca atare în Sfânta Scriptură, la Sfântul Ioan Gură de Aur și la toți Sfinții Părinți și pe care Eminescu putea să le regăsească și în Cazanii, la Miron Costin sau Dimitrie Cantemir. Mai puternice, mai cutremurătoare decât pot fi ele în religia budistă.
În religia budistă, omul care este vis nu are nimic ce să-și reproșeze, pentru că întregul univers în care trăiește nu are decât valoarea iluziei, nu există nicio Ființă Personală Absolută și veșnică în fața Căreia persoana umană să-și măsoare ființa sa și să se valorifice pe sine. Maya nu conservă decât idealul indiferenței totale, până la urmă, pentru că nimic nu are nici un sens și nicio valoare în veșnicie.
Visul ortodox este interpretabil în mod contrar celui budist, ca sens al smereniei, pentru că el denumește discrepanța de netrecut dintre făptura creată și Dumnezeul și Creatorul ei veșnic și absolut desăvârșit. Viața este vis nu pentru că este o halucinație fără noimă a unei conștiințe impersonale, ci pentru că reperele mundane ale acestei vieți nu sunt veșnice, ci durata lor este de o clipă (Și o clipă ține poate - Glossă) în comparație cu veșnicia. De aceea, visul vieții în sens ortodox este mai zguduitor decât cel budist, pentru că el este doar o ispită a lumii care trece, pentru ca să renască apoi transfigurată. Însă omul care crede în acest vis se pierde pe sine pentru veșnicie.
[SIZE=4][COLOR=Red]De aceea Eminescu refuză să creadă în religii și filosofii false, cum sunt religia înstrăinării lui Dumnezeu de lume (simbolizată prin acel Iehova evreiesc pe care poporul nu îndrăznea nici să-l numească și prin care înțelegem un Dumnezeu străin de lume, necomunicativ cu omul, așa, ca în deism) dar și religia budistă.[/COLOR][/SIZE]
Nici faptul că Eminescu se desparte, în aceeași poezie, de antichitate și de clasicism și se declară romantic nu este unul nesemnificativ. Ar părea că autodefinirile sale din finalul poemului sunt superflue, în comparație cu restul versurilor. Rezistența sa este față de infiltrările insidioase ale unor opinii sociale care urmăresc să-i schimbe parcursul gândirii fără să înțeleagă că motivațiile sale au rădăcini adânci în conștiința sa.
Poemul începe cu refuzul unor anumite perspective religioase și se termină cu definiția sa ca romantic.[SIZE=3][COLOR=Red] Însă romantismul reprezintă tocmai întoarcerea și căutarea înfrigurată a lui Dumnezeu ca Dumnezeu al inimii (într-o poezie, Eminescu Îl numește Regele inimei sau Regele Lin, cu trimitere evidentă la Hristos)de către o Europă care se revolta împotriva tocmai a confiscării lui Dumnezeu de către deismul clasicist și raționalismul iluminist. Romantic a fost și este sinonim cu creștin.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=Red]Finalul poemului ne demonstrează și faptul că Eminescu se simțea romantic la modul contemplativ-religios, iar nu estetic sau artistic.[/COLOR][/SIZE][SIZE=4]
[/SIZE]
Reply With Quote
  #44  
Vechi 15.01.2009, 11:50:49
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

Eminescu și Ortodoxia. Eminescu versifică învățăturile isihaste ale Sfântului Nicodim Aghioritul [XI]

Eminescu și Ortodoxia. Poeme și fragmente cu temă creștină [VII]


În poemul Basmul ce l-aș spune ei, avem o prelucrare romantică a concepției ortodoxe și isihaste despre scara virtuților, expusă în mod explicit de Sfântul Ioan Scărarul în Scara. Aceasta se întemeiază pe o vedenie veterotestamentară, a Sfântului Iacov (Fac. 28, 12), în care scara văzută de acesta cu ochii inimii, pe care se suiau și se pogorau îngerii, este interpretată de Sfinții Părinți ai Bisericii ca reprezentând-o simbolic pe Maica Domnului, cea care este scara pe care S-a coborât Fiul lui Dumnezeu la noi. Iată și versurile lui Eminescu:
Am visat un vis frumos…
Pe un nor luminos
Am văzut la cer o scară
Ridicându-se de jos.
Într-a cerului mărire
Scara de-aur se pierdea,
Iar pe-un tron de nemurire,
Tron de-argint și strălucire,
Maica Domnului zâmbea;
Iar pe schițele de scară,
Îngeri stau treptat…, treptat,
Cu chip blând și luminat
Și pe lire sunătoare,
Cântau dulce și curat. (…)
Un poem care ne dovedește că Eminescu era pătruns de adevărul mântuirii, și nu agnostic, se numește Învierea:
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii Evanghelii.
C-un muc în mâini moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață,
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne Sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pe însuși Izvorul de viețe.
Nimic înainte-Ți e omul ca un fulg,
Și-acest nimic Îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme [psalmi] și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
Hristos este numit Izvorul de viețe, de vieți, adică, la fel cum este numit Dumnezeu în Luceafărul: Căci Tu izvor ești de vieți / Și dătător de moarte. Moșneagul din strofa a doua, nu se referă la preot în mod depreciativ, ci îl descrie ca pe un bătrân înțelept, demn să învețe norodul, ajuns la vârsta la care experiența și înțelegerile profunde albesc sufletul, îl fac curat. Cine cunoaște opera lui Eminescu, știe că acesta așază înțelepciunea sub forme (chipuri și icoane vechi, volume sau tomuri roase de molii, etc) pe care lumea iubitoare de străluciri vremelnice nu știe să le recunoască și să le prețuiască la valoarea lor supremă.
Ultimele două strofe sunt parafraze din cântări ortodoxe și din imnul pascal. Plecați-vă, neamuri amintește de binecunoscuta cântare: „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu”, preluată de la Is. 8, 9.
Eminescu păstrează chiar și forme gramaticale vechi, din cărțile de cult: au înviat, pre moarte, etc.
Alte două imne sunt închinate Maicii Domnului:
Rugăciune
Crăiasă alegându-te [pe tine Dumnezeu]
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Prea Curată,
Și pururea Fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila Sfântului [a lui Dumnezeu]
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
[tale],
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Prea Curată,
Și pururea Fecioară,
Marie!
Valul, scutul și zidul, din prima strofă, cu trimitere la „întreitele valuri” ale patimilor și la scutul și zidul de apărare care îl reprezintă Maica Domnului pentru creștini, sunt termeni profund bisericești, folosiți extrem de frecvent în cărțile de cult.
La fel, cu reverberații adânc ortodoxe, este și numirea Preacuratei ca Luceafăr, în timp ce mările reprezintă învolburarea vieților noastre, asupra cărora Sfinția sa veghează, ca să nu pierim în vâltoarea păcatelor. Negurile din care este implorată să se arate Maica Domnului sunt întunecările minților noastre, ale sufletelor noastre, a căror luminare și alinare se află la Maica Prea Curată a lui Dumnezeu, dar și a neamului omenesc, prin înfierea noastră.
Răsai asupra mea…
Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;
O, Maică Sfântă, pururea Fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
Speranța mea tu n-o lăsa să moară
Deși al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.
Străin de toți, pierdut în suferința
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.
Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința
Și reapari din cerul tău de stele:
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
Prea Curata este numită lumină lină, cu o sintagmă preluată din slujba Vecerniei, în care însă Lumina lină este Hristos. Dar Prea Curata este Maica lui Hristos Dumnezeu, pe care El Însuși ne-a dăruit-o nouă ca Maică a noastră. De aceea și Prea Curata Stăpână varsă, cu rugăciunile Sfinției sale, lumina lină a harului dumnezeiesc în sufletele noastre.
Ceea ce poetul numea în poezia anterioară neguri, aceeași realitate duhovnicească aici o denumește drept noaptea gândurilor, în care este chemată Maica Domnului să se pogoare cu mila sa și să facă lumină. Noaptea gândurilor este iarăși o expresie isihastă, care face referire la întunericul minții neluminat de harul dumnezeiesc, pe care numai rugăciunea neîncetată și fierbinte îl poate alunga.
Este interesant că primul vers al ultimei strofe reiterează dorința de liniște exprimată în Odă (în metru antic). Iar verbul reapari denotă un dor de reîntoarcere la credința și la nevinovăția primară, anterioară tulburărilor sceptice aduse de o viață plină de suferințe, așa cum a avut Eminescu.
Psa. Drd. Gianina Picioruș
Reply With Quote
  #45  
Vechi 15.01.2009, 22:05:44
georgeval's Avatar
georgeval georgeval is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.09.2007
Locație: Valenii de Munte
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.065
Implicit

Acesta este cel mai potrivit articol.
http://www.crestinortodox.ro/Eminescu__intre_credinta_si_cunoastere-160-24759.html[Eminescu]
Reply With Quote
  #46  
Vechi 15.04.2009, 15:46:00
Florin-Ionut's Avatar
Florin-Ionut Florin-Ionut is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.07.2008
Locație: Timișoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.411
Implicit

[COLOR=black]Eminescu - moartea misterioas[/COLOR][COLOR=black]ă[/COLOR][COLOR=black] a unui geniu[/COLOR]




[COLOR=#333333]La prima vedere, pare greu de crezut că tocmai Eminescu, marele poet național, să facă subiectul uneia dintre cele mai mari conspirații naționale, ale cărei interese și implicații depășeau la acea vreme granițele țării noastre. Nu există nici o indoială asupra valorii operei eminesciene, fie că vorbim despre poezie, fie că vorbim despre proză. Insă cat de multe lucruri stim noi, românii, despre activitatea jurnalistică a lui Eminescu?[/COLOR]

[COLOR=#333333]Cine este Eminescu?[/COLOR]
[COLOR=#333333]
Din articolele lui Eminescu scrise în perioada în care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea în care ocupa funcția de
[/COLOR][COLOR=#333333]redactor-șef la ziarul conservatorilor, Timpul,[/COLOR][COLOR=#333333] transpare nu numai o mare putere de analiză, un spirit critic și intrasingent, neiertător cu cei corupți și lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce în lumina reflectoarelor un mare naționalist. Acesta va face tot ceea ce ii stă în puteri pentru a-i susține pe moldoveni și pe ardeleni, care luptau, separat, impotriva marilor puteri care se pregăteau să îi absoarbă, va crea o societate secretă, va ignora toate avertismentele primite de la apropiați, și se va intoarce chiar și impotriva conducerii Partidului Conservator și, implicit, a lui Maiorescu. Tocmai acest naționalism și patriotismul său aproape naiv în acel context politic aveau sa-l piardă. [/COLOR][COLOR=#333333]Informat asupra a ceea ce i se pregatea, Eminescu nu a încetat să lupte până la sfârșit.[/COLOR][COLOR=#333333]

Ce informatii au parvenit generatiilor urmatoare de elevi și de studenți despre cel mai mare poet al României? Știm că
[/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu este poetul național, și în același timp, grad de comparație absolut (mai toți marii poeți români sunt pe locul 2 dupa Eminescu. [/COLOR][COLOR=#333333]Locul 3 nu există). Știm că a innebunit brusc la varsta de 33 de ani, doar pentru a se stinge câțiva ani mai târziu intr-un ospiciu, și (cu perdea) că suferea de sifilis. Insă știm prea puține despre activitatea lui jurnalistică (care are marele merit de a-l releva pe Omul Eminescu, față de Visătorul Eminescu, asa cum ne parvine din poeziile sale), și știm și mai puține lucruri despre contextul politic din acea perioadă, care a jucat un rol major nu numai în viața lui Eminescu, ci și în scenariul morții lui. La 120 de ani de la moartea lui Eminescu, o mulțime de informații surprinzătoare ies la suprafață, informații de natură să zugrăvească în alte culori epoca și situația jurnalistului politic, care departe de a fi “bietul”, reprezenta ținta unor puteri interne și internaționale.[/COLOR]
[COLOR=#333333]
[/COLOR][COLOR=#333333]Un context nefavorabil[/COLOR]
[COLOR=#333333]
[/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu devine ziarist în 1876[/COLOR][COLOR=#333333] și aceasta este meseria pe care o va profesa până la sfârșitul vieții. Lucrează la Curierul de Iași, după care ajunge la ziarul Timpul din București, publicație afiliată Partidului Conservator. În anul 1880 devine redactor-șef, iar funcția sa ii va permite să ia atitudine vizavi de mișcările politice care aveau loc în România și care erau departe de a servi interesele românilor. În doar trei ani, până în 1883, anul oficial al alienării sale, [/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu a reușit “performanța” de a-și face dușmani nu numai interni, ci și internaționali[/COLOR][COLOR=#333333]. Lucrurile vor merge atât de departe, incât dovezi care ies la suprafață par să indice atât implicarea în complot atât a celor apropiați, cât și a celor care îl susținuseră și îi sprijiniseră inițial în carieră.

[/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu s-a arătat foarte vehement și intransigent în ceea ce privește înstrăinarea Basarabiei[/COLOR][COLOR=#333333], a politicii interne care urmărea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renunțarea la Ardeal), dar și chestiunea spinoasă a invaziei evreiești în Moldova, care a sărăcit dramatic în doar câțiva ani întreaga populație, în mare parte rurală. Iată de ce Eminescu devenise o problemă internațională. În momentul în care va incepe să atace și conducerea partidului său și inclusiv pe Maiorescu, aceștia vor înțelege că [/COLOR][COLOR=#333333]este timpul să facă ceva pentru a-i astupa gura “slobodulului” Eminescu.[/COLOR][COLOR=#333333] În anul 1882, poetul îi mărturisea Veronicăi Micle: “[/COLOR][COLOR=#333333]TIMPUL acesta m-a stricat în realitate cu toata lumea. Sunt un om urât și temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâti din România…Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele, sau să piară, nu să li se plece lor[/COLOR][COLOR=#333333]”.

Eminescu și-a urmat acest crez până în ultima zi a vieții sale, pentru că în momentul în care nu a mai putut să le înfrângă, a pierit.
[/COLOR][COLOR=#333333]Celebrele vorbe: “și mai potoliți-l pe Eminescu” au fost rostite de Petre Carp, unul dintre politicienii influenți aflați la conducerea Partidului Conservator.[/COLOR][COLOR=#333333] Din cauza fervorii și pasiunii cu care iși susținea ideile, mânat de spiritul său patriot aflat în neconcordanță cu epoca în care traia, Eminescu se ceartă și cu alți membri ai partidului, printre care Zizi Cantacuzino și Lahovari, pe care îl apostrofează dur chiar în redacția ziarului Timpul. Alte “victime” ale spiritului său jusțițiar și critic sunt C.A. Rosetti și I.C. Bratianu.[/COLOR]
[COLOR=#333333]
Mai târziu,
[/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu avea să fie implicat în dezvăluirea afacerii Warszawsky[/COLOR][COLOR=#333333], în care intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky a oferit mită pentru a obține dreptul de a cumpăra la prețuri mici alimente din România și de a le vinde mai departe armatei țariste, la prețuri mult mai mari, desigur. O dată cu acest privilegiu a primit și dreptul de a achiziționa care cu boi, folosite pentru transportul mărfii. Această afacere a însemnat creșterea conșiderabilă a averii baronului și ruinarea țăranilor români din zonă, care își câștigau existența din transportul mărfurilor peste Dunare. După ce substraturile acestei afaceri au fost dezvăluite, organele judecătorești au fost sesizate, însă decizia Tribunalului Ilfov avea să fie incă o mostră a puterii și a influenței de care se bucurau anumite personaje din cercurile sus-puse: [/COLOR][COLOR=#333333]“nu este caz a se pune în mișcare acțiunea publică în contra cuiva.[/COLOR][COLOR=#333333][/COLOR]
[COLOR=#333333]
Jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioadă vine ca o confirmare a problemei care devenise Eminescu: “Grea epocă Eminescu…Articol al lui în chestiunea evreiască în contra mea”.

[/COLOR]
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele;
Psalmul 140, 4

Ascultați Noul Testament ortodox online.
Reply With Quote
  #47  
Vechi 15.04.2009, 15:46:33
Florin-Ionut's Avatar
Florin-Ionut Florin-Ionut is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.07.2008
Locație: Timișoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.411
Implicit

[COLOR=#333333]In 1882,[/COLOR][COLOR=#333333] Eminescu ia parte la înființarea unei societăți secrete, “Societatea Carpații”, care va atrage atenția marilor puteri europene prin natura conspirativă a discuțiilor ce aveau loc la aceste întruniri.[/COLOR][COLOR=#333333] Urmarea este una inevitabilă. Șimțindu-se amenințate de influența pe care Eminescu o avea ca formator de opine, la comanda Imperiului Austro-Ungar sunt inserate în cadrul grupului iscoade, pe langă faptul că jurnalistul avea tot timpul pe urmele sale un spion, care trimitea rapoarte regulate asupra activităților și discuțiilor purtate în cadrul întâlnirilor. Scopul principal al acestor reuniuni era [/COLOR][COLOR=#333333]susținerea Ardealului în favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar și alipirea lui de țară[/COLOR][COLOR=#333333]. Iată ce conținea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la București, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor săi: “[/COLOR][COLOR=#333333]S-a stabilit că lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuată…S-a recomandat membrilor cea mai mare prudență. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenții tranșilvăneni de naționalitate româna, care frecventează instituțiile de invățământ din România pentru a se instrui, să fie puși să acționeze în timpul vacanței în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcția unei Dacii Mari”[/COLOR][COLOR=#333333].

[/COLOR][COLOR=#333333]Misterioasa boala a lui Eminescu[/COLOR]
[COLOR=#333333]
Aceste lucruri se intamplau în 1882. Brusc, după numai un an, Eminescu avea sa innebunească. Cum comenta presa vremii evenimentul? “
[/COLOR][COLOR=#333333]Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl. Paleologu va lua direcțiunea sus-zisului ziar[/COLOR][COLOR=#333333]’'.

Fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioadă, menționarea frecventă și în contexte ascunse a numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sănătate a poetului, cât și faptul că imediat după prima internare forțată, atât Maiorescu, cât și alți apropiați au lipsit din țară timp de o lună jumatate, par să fie tot atâtea dovezi care îl implică pe Maiorescu în complotul împotriva jurnalistului politic incomod. În mare parte datorită poziției pe care o ocupa, dar și a influenței pe care o exercita,
[/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu nu putea dispărea brusc[/COLOR][COLOR=#333333]. Dacă ar fi fost concediat, și-ar fi conținuat fără indoială atacurile prin intermediul paginilor altor publicații. Cei care se loveau de intrasingența sa la tot pasul au ales calea cea mai lunga, dar și cea mai sigură, cu atât mai mult cu cât era dificil de probat.

[/COLOR][COLOR=#333333]28 iunie 1883 este o dată fatidică în istoria noastră, în care România nu numai că a pierdut un mare poet și jurnalist (este data la care Eminescu a fost internat prima dată[/COLOR][COLOR=#333333]), dar și starea politică a țării s-a aflat intr-o situație mai mult decât delicată. În această zi Austro-Ungaria a rupt relațiile diplomatice cu România pentru 24 de ore, timp în care Germania trimitea scrisori de amenințare României, prin intermediul cărora o soma să intre în alianța militară. În acea zi trebuia să se semneze un tratat secret intre Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, și România, pe cealaltă. [/COLOR][COLOR=#333333]Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricăror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre condiții era ca activitățile în acest sens care aveau loc la București să fie interzise.[/COLOR][COLOR=#333333] Tratatul, semnat în luna septembrie a anului 1883, a mutat teatrul mișcărilor de protest în Ardeal, domeniu care era deja sub dominația Imperiului Austro-Ungar, și prin urmare, mai usor de controlat. În aceste condiții extrem de delicate s-a produs prima internare a lui Eminescu. Defăimarea marelui poet național incepe aici. Este raspândit zvonul nebuniei lui, a bolii venerice de care suferea și nimeni nu vrea să iși mai amintească de jurnalistul politic Eminescu. Prin urmare, se simte necesitatea accentuării laturii creative, romantice și visătoare a personalității acestuia, așa cum reiese ea din opera sa poetică.

In realitate, încă de la prima internare, protocolul de examinare și de internare a fost incălcat întru-totul, însă nu cu intenția de a-i face vreun favor. S-a arătat că diagnosticele puse de anumiți medici erau fanteziste și nu se bazau pe observarea simptomelor, care păreau să indice altceva.
[/COLOR][COLOR=#333333]Atât familia, cât și Veronica Micle[/COLOR][COLOR=#333333]au fost ținuți departe de Eminescu și neinformați asupra stării acestuia.[/COLOR]
[COLOR=#333333]
[/COLOR][COLOR=#333333]Dupa ce i s-a pus diagnosticul nemotivat de sifilis (Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii) și având în vedere că la vremea respectivă nu exista un tratament concret împotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament-șoc pe bază de mercur[/COLOR][COLOR=#333333]. Tratamentul i se administra regulat, în ciuda faptului că era cunoscută încă de pe atunci toxicitatea acestei substante, chiar și în doze foarte mici. Însă pentru tratamentul lui Eminescu, dozele depășeau cu mult limita permisă. De la prima “îmbolnăvire” până la data decesului, viața lui Eminescu a însemnat un du-te vino între casă și ospicii, după bunul plac al puternicilor zilei, în mâna cărora devenise doar o marioneta. Dupa singurul moment în care a reușit să publice un alt articol denunțator într-o gazetă, sub protecția anonimatului, avea să fie depistat și ridicat, fără a mai fi eliberat. [/COLOR][COLOR=#333333]Unul dintre cei mai mari români avea să moară “în cea din urmă mizerie”, după cum anunța sora sa, Harietta[/COLOR][COLOR=#333333].[/COLOR]
[COLOR=#333333]
Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu notează: “
[/COLOR][COLOR=#333333]Oricum ar fi, sfârșitul total nu parea iminent, căci el se nutrea bine, dormea și puterile se susțineau cu destulă vigoare. Un accident insă de mică importanță a agravat starea patologică a cordului și a accelerat moartea” (Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun, care se afla în curte)[/COLOR][COLOR=#333333]. Și tot acesta notează dupa autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic…Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce și intensă a facultăților sale intelectuale”. [/COLOR][COLOR=#333333]În ciuda acestei recunoașteri, mitul fabricat s-a păstrat și s-a perpetuat.

Abia la reanalizarea recentă a autopsiei de către doctorul Vladimir Belis, specialist în medicina legală, și a doctorului Ovidiu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit că
[/COLOR][COLOR=#333333]bolile lui Eminescu nu erau decât simple fabulații, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimării acestuia[/COLOR][COLOR=#333333]. [/COLOR][COLOR=#333333]Dupa un studiu care s-a întins pe parcursul câtorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: [/COLOR][COLOR=#333333]“Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător științific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues și nu a avut demență paralitică[/COLOR][COLOR=#333333]”. Creierul său, în greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior la soare avea să fie dovada falsității diagnosticului de sifilis, întrucât această boală consuma materia cerebrala.

In acea tristă zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea să iși noteze în jurnal: “
[/COLOR][COLOR=#333333]Pe la 6 ore a venit Stemill și Vitzu la mine să-mi spună că astazi pe la 3 ore a murit Eminescu în institutul de alienați al d-rului Sutzu, de o embolie[/COLOR][COLOR=#333333]”.[/COLOR]
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele;
Psalmul 140, 4

Ascultați Noul Testament ortodox online.
Reply With Quote
  #48  
Vechi 15.04.2009, 16:18:22
valentin.viliga's Avatar
valentin.viliga valentin.viliga is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.11.2008
Locație: arad
Religia: Ortodox
Mesaje: 467
Implicit

Citat:
În prealabil postat de saccsiv Vezi mesajul
Voi aborda subiectul Eminescu , analistul si jurnalistul . Cred ca nu prea si-ar fi gasit loc in mass-media . De fapt cred ca daca ar fi fost la fel de bataios ca in sec. 19 , nu prea si-ar fi gasit loc pe pamant .

Iata argumentele :

Era greu sa inregimentezi un om ca el , sa-i canalizezi scrisul functie de simpatiile politice ale unui grup media . Spunea el ceva si de X si de Y , iar ca analist independent , i-ar fi sarit toti pigmeii de pe esicherul politic in cap .

Pe de alta parte , cred ca l-ar fi preocupat aspecte mult mai importante decat megacircul politico-mediatic , privind dincolo de el , la credinta , neamul , limba si tara romaneasca . Ce s-a ales de ele si de ce ? Patriot cum era , eticheta de extremist i-ar fi fost de mult pusa . Mai mult , cu toate ca n-ar fi fost antisemit ( semiti sunt si arabii ) si nici antievreu , ar fi fost catalogat ca nazist . El , ca orice ortodox real , ar fi iubit poporul lui Israel , dar n-ar fi putut sa taca la ratacirile putinilor dar bogatilor si influentilor ce-si zic iudei dar nu sunt . Caci iudeii fac parte din poporul ales , iar poporul ales il iubeste pe Dumnezeu , nu pe mamona zeul banului .

Cum l-ar fi vazut “ elitele “ , nu-i greu de ghicit .

http://saccsiv.weblog.ro/

cred ca a fost un fel de Vali Stan...Domnulu Gadea :))=)))
__________________
valentin_top_bizant
Reply With Quote
  #49  
Vechi 15.04.2009, 16:19:02
valentin.viliga's Avatar
valentin.viliga valentin.viliga is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.11.2008
Locație: arad
Religia: Ortodox
Mesaje: 467
Implicit

Citat:
În prealabil postat de valentin.viliga Vezi mesajul
cred ca a fost un fel de Vali Stan...Domnulu Gadea :))=)))
Domnule*, scuzati prima greseala
__________________
valentin_top_bizant
Reply With Quote
  #50  
Vechi 10.05.2009, 14:59:48
silviana's Avatar
silviana silviana is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 04.12.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 2
Wink

Citat:
În prealabil postat de saccsiv Vezi mesajul
Voi aborda subiectul Eminescu , analistul si jurnalistul . Cred ca nu prea si-ar fi gasit loc in mass-media . De fapt cred ca daca ar fi fost la fel de bataios ca in sec. 19 , nu prea si-ar fi gasit loc pe pamant .
[SIZE=4][COLOR=red]Eminescu interzis. Gandirea politica[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=navy]http://www.scribd.com/doc/4511706/EMINESCU-INTERZIS-GANDIREA-POLITICA[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=red]Spre Eminescu. Raspuns romanesc la amenintarile prezentului si la provocarile viitorului[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=navy]http://www.scribd.com/doc/2167565/ECONOMISTUL-EMINESCU[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=darkgreen]Aceste carti au copyLIBER.[/COLOR][/SIZE]
Attached Images
File Type: jpg SPRE EMINESCU.jpg (39,2 KB, 4 views)
File Type: jpg EMINESCU INTERZIS.jpg (92,6 KB, 2 views)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Eminescu canonizat? dorinastoica14 Stiri, actualitati, anunturi 116 19.01.2013 05:26:31
Crestinismul lui Eminescu Daniel777 Biserica Ortodoxa Romana 29 30.01.2010 15:38:33
Eminescu ateu? pisi Generalitati 39 18.01.2010 16:49:03
EMINESCU Gratiela20 Generalitati 0 21.03.2008 12:41:45
Mihai Eminescu - 157 silverstar Generalitati 8 15.01.2007 18:18:59