Tinerii si Biserica

[Copacel]

[quote=oitza ratacita;636684In general, pt majoritatea adolescentilor Dumnezeu nu exista sau apare ca o notiune abstracta, indepartata, intangibila si "batraneasca".[/QUOTE]
Acest lucru de fapt este valabil mult mai mult la adulti decat la copiii.

[simpllu]

În prealabil postat de oitza ratacita

Nu fuge; merge intr-un loc unde gaseste cu certitudine mai multi ca el sau cu aceleasi valori.

Sau poate va fi surprins de ceea ce va găsi şi în noul colectiv. În acest caz ce-i de făcut?

[ioan67]

Să rămână în chilie. (Care deocamdată e şcoala, lumea plină de toţi dracii.)
Altminteri, mai târziu va fugi și din familie...
Să învețe să trăiască printre "răi", păcătoşi de tot soiul.
Să deprindă condiţia unică de sare şi lumină a lumii.
(Deocamdată pare năzuros şi mândruţ foc că are pană la pălărie. Or, creştinul nu e un drăguţ cu pană la pălărie, unul aşa mai special, cum cred unii care nu-şi mai încap în piele că sunt, chipurile, creştini...)

[oitza ratacita]

În prealabil postat de simpllu

Sau poate va fi surprins de ceea ce va găsi şi în noul colectiv. În acest caz ce-i de făcut?

Sa faca introspectie, sa gaseasca in el problema pt inadaptare si sa munceasca cu el insusi.

[ioan67]

În prealabil postat de oitza ratacita

Sa faca introspectie, sa gaseasca in el problema pt inadaptare si sa munceasca cu el insusi.

În chilie, unde l-a pus deja Dumnezeu!
Nu în afara ei, în iluzorii lumi "mai bune"...
Să înveţe să trăiască printre copiii de vârsta lui, mai întâi!

[simpllu]

Şi eu cred că problema este la Alexandru şi singura soluţie este să-şi schimbe el comportamentul faţă de colegii lui. Să se arate un bun creştin care ştie să-i accepte pe fiecare cu bune şi rele, dar să nu facă compromisuri când se pune problema de a păcătui. Şi mai ales să se facă lumină pentru cei "răi" şi păcătoşi.

[simpllu]

În prealabil postat de oitza ratacita

Sa faca introspectie, sa gaseasca in el problema pt inadaptare si sa munceasca cu el insusi.

Păi ăsta e sfatul bun având în vedere că şi în gimnaziu a avut aceleaşi probleme. Dar nu să schimbe locul.

Mulțumesc foarte mult pentru mesaje :) .M-au ajutat foarte mult 😉

[ioan67]

În prealabil postat de oitza ratacita

Sa te transferi la un liceu teologic, de exemplu. Exista clase si cu alte specializari, nu doar teologie pastorala.
Sau sa vorbesti cu consilierul scolar, vei afla ca ceea ce ti se intampla se numeste bullying si va sti ce masuri sa adopte pt ca acest act comportamental sa fie combatut la nivel de clasa.
Bullyingul poate avea urmari extrem de grave pt. tot restul vietii.

Iniţial mi s-a părut nepotrivită varianta cu transferul însă, tot gândindu-mă, mi-am dat seama că sugestia dvs. ar putea să fie, da, o soluţie.
Am respins ideea transferului pentru că am lucrat cu adolescenţi aflaţi în situaţia asta şi cei care s-au transferat au avut, de obicei, probleme încă mai mari ulterior. Până la abandon şcolar, iar unul a rămas cu o severă fobie socială. Cu acesta din urmă am lucrat câţiva ani fără să dăm de cap problemei, iar părinţii regretă şi azi că l-au transferat atunci când era necăjit de colegi... Ar fi fost mai bună o mediere şi o consiliere atunci, când aveau loc întâmplările acelea neplăcute, iar nu după consumarea faptului.
Deci, ar putea fi o soluţie în cazul extrem însă, cred eu, doar dacă au fost nerodnice celelalte încercări.
Aţi sugerat, de pildă, să ia legătura cu psihologul şcolii. Desigur! Că doară pentru astfel de treburi e acolo un consilier...:)
Eu îl întrebasem şi dacă nu a vorbit cu părinţii, cu dirigintele şi, desigur, cu duhovnicul.
Tind totuşi, în limitele datelor pe care ni le-a oferit tânărul nostru coleg, să cred că mai degrabă ar fi potrivit ca tânărul frate să mediteze mai serios la întrebarea: cum să mă port creştineşte cu colegii mei? Poate că e loc de unele îmbunătăţiri ale conduitei proprii, mai întâi. Creştinismul nostru nu trebuie să fie demonstrativ, în nici un caz.

P.S. Îmi amintesc, în baza lecturilor din "Vieţile sfinţilor", că mulţi creştini vrednici de pomenire au fost luaţi ostatici. De turci, spre exemplu. Şi că acolo, între musulmani, ei se purtau creştineşte. Iar asta nu însemna că se certau cu turcii în probleme de dogmatică!...:) Ci, lucru uimitor în nobleţea lui, ei se supuneau în toate, fără crâcnire, făceau muncile cele mai grele, îi ajutau pe toţi la nevoie, se păstrau binevoitori şi chiar senini, văzîndu-şi în taină de rugăciune şi de celelalte bineplăcute Domnului.
Tot ostatici sunt şi creştinii încercaţi de o boală grea. Ei rabdă adeseori crucea bolii fără să crâcnească şi fără să supere pe nimeni. Ba chiar, bolnavi fiind, nu ştiu cum să ajute pe alţii... Ei nu caută, aşadar, pretexte şi contexte optime/ideale pentru a fi buni creştini. Ci, tocmai în ciuda unor condiţii vitrege îşi afirmă modul creştinesc plin de virtute.
Apăi, după aceste modele, cred că ar putea şi fratele nostru să se orienteze pentru început. Cu sfat şi cu rugăciune, cu ajutor potrivit de la cei dornici şi capabili să îl sprijine, cred că e posibil să progreseze mult şi să se învrednicească de mult har. Doar să se smerească niţel şi să ia treaba asta în serios, ca pe un prilej minunat pentru a învăţa încă mai bine cum e "meseria" asta de creştin...:)

[ioan67]

Titlul topicului ar putea să fie, mai degrabă, "Tinerii creştini şi relaţiile dintre ei", întrucât bănuiesc că Alexandru nu este elev într-o clasă de musulmani sau budişti...
Astfel că la ei în clasă se joacă acelaşi scenariu ca între adulţii creştini, precum vedem în societatea noastră, inclusiv pe forum.
Cam toţi suntem creştini, însă relaţiile dintre noi lasă de dorit.
Aşa că Alexandru nu se confruntă cu altă problemă decât noi ceilalţi. E vorba tot despre comunicare, întrajutorare, ifose, nervi, bumbăceli, conflicte de tot felul şi modalitatea (proastă) de a le traversa. Despre dragoste şi alţi demoni, vorba unui scriitor...
Câtă vreme majoritatea suntem creştini (păcătoşi de tot soiul, problema este pur şi simplu lumea dinlăuntrul Bisericii. Că doară noi, creştinii, trăim pe aici şi pretutindeni.
Nu cred că trebuie să facem "colonii de creştini virtuoşi" pentru a putea trăi în Ecclesia. Oare e nevoie de enclave de creştini? Oare soluţia la dificultăţile noastre e să ne reîntoarcem în catacombe?
Cred că prioritatea evidentă e să învăţăm cum să convieţuim.