|
|
|
|
|
#41
11.04.2014, 17:18:39
|
|||
|
|||
Citat:
Si nu doar cei care le-au comis faptic, sunt vinovati, ci si autorii morali, restul M.L, incepand cu Zelea Codreanu care nu s-a dezis nici de asasini nici de faptele lor, ba mai mult, li s-au ridicat si imnuri. Culmea ironiei, tocmai asasinatele astea au declansat evenimentele care au dus la asasinarea atat a asasinilor faptici cat si a celui moral, poate cel mai vinovat pentru ca putea sa se dezica de asta si n-a facut-o, Zelea Codreanu. Si cu ei, multi altii care ar fi putut sa se distanteze de ML asa cum si ML s-a distantat de morala crestina de care s-au folosit, se pare strict pentru propaganda, pana atunci. Unde vezi tu orientare crestina in tampenia asta? Ca au fost membri care s-au dovedit integri mai tarziu, in inchisoare, este partea a doua, dar astia cativa nu salveaza onoarea M.L care s-a facut singura de cacao, incepand de la cap si pana spre coada si a ramas ca atare in istorie. Cei care tot agita M.L. ca pe mortu' viu, sunt niste cretini, pentru ca in loc sa faca ceva in prezentul politic, nu fac decat sa idolatrizeze o ratare de proportii. Citat:
Poti sa iei ca exemplu oameni, dar facand abstractie de faptul ca la un moment dat au facut parte din ratarea asta monumentala, pentru ca asta nu-i onoreaza deloc, ba dimpotriva. Dar de fapt miscarea e alta, nu de oamenii astia le pasa neolegionarilor de Internet, ci vor sa invie o miscare politica ratata, ca asa cum s-a dovedit, n-are nici o treaba cu crestinismul sau Biserica dar de ce nu, ar putea fi folosita ca o arma impotriva bisericii si toate pacatele lor turnate in carca BOR. De fapt nu m-ar mira deloc ca in spatele neo-legionarismului, inclusiv cel implementat la Petru Voda sa fie niscai servicii secrete care incearca in felul asta sa dea o lovitura atat nationalismului romanesc care vor sa fie asimilat cu trecutul sangero al ML (nationalism care daca exista totusi, n-are nevoie sa fie infectat de trecutul legionar) cat si Bisericii Ortodoxe Romane (daca face greseala sa ofere si cea mai mica sustinere pe linia asta). Dar binenteles ca unul ca tine care gandeste "copy/paste" n-are cum sa-si dea sema asta, tie iti spun altii ce sa crezi si tu repeti ca papagalul.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. Last edited by AlinB; 11.04.2014 at 17:22:20. 
|
|
#42
11.04.2014, 20:28:42
|
||||
|
||||
|
Citat:
|
|
#43
11.04.2014, 21:49:23
|
|||
|
|||
|
Citat:
Poate ar fi bine ca acei de la Petru Voda sa fie nitel scuturati disciplinar, eventual caterisiti cativa, de un episcop mai inimos pentru turma lui Hristos. Zic si eu...
|
|
#44
11.04.2014, 22:43:12
|
|||
|
|||
|
Citat:
-este de ajuns invatatura ortodoxa,dar totusi am putea sa apreciem ML la momentul istoric respectiv,pt ca a facut mult bine si mai ales sa apreciem martirii si sfintii din temnitele comuniste,care majoritatea au fost legionari si nu s-au lepadat de miscare ,nu le-a parut rau ca au facut parte din ea,ci o laudau. -daca avem un pahar umplut 95% tu vezi partea goala a paharului desi e numai 5%; vezi numai crime,asasinate...cand ai putea sa vezi o gramada de lucruri bune la ML; -Stefan cel Mare este sfant si a omorat oameni,pt apararea ortodoxiei si a tarii -la liturghie se vorbeste de eroii celor 2 razboaie mondiale care au aparat tara -dar cand vorbim de legionari imediat o dai numai cu crime si iar crime,parca ar fi fost niste criminali in serie si nu niste crestini si romani adevarati...majoritatea -daca Eminescu,Iorga... si altii au vorbit negativ de evrei pt ca peste tot vroiau sa faca stat in stat...trebuie sa-i numim nazisti? sau ii numim asa doar pe legionari care au luptat impotriva masoneriei si comunismului-desi cu evreii oameni simplii nu aveau nimic,drept dovadaca primul teatru evreiesc din lume ! s-a construi fix cand erau legionarii la putere (culmea).
|
|
#45
11.04.2014, 23:51:31
|
||||||
|
||||||
|
Citat:
Da, au gresit daca au spus ceva impotriva bunului simt si a moralei Bisericii, chiar si prin omisiune, trecand sub tacere asasinatele ML, "binecuvantate" de "Capitan" si membrii ei. Citat:
Si merita sa trecem sub tacere restul? Nu e ipocrizie? Citat:
Citat:
Esti dispus sa maninci din mierea aia? Citat:
Du-te si omoara si tu niste parlamentari ceva, niste baroni, bancheri evrei, ca dusmani ai poporului. De ce nu o faci? Sau poate ne lamuresti tu, de la care romani au primit Decemvirii si Nicadorii mandat pentru asasinate? A trimis vreodata Stefan cel Mare ZECE oameni sa omoare pe unul singur pe patul de spital si ca si cand n-ar fi fost suficient ca era mort, sa-l si cioparteasca cu topoarele? Sunt astia modele crestine sau niste dezaxati? Citat:
Ori, in loc sa faca asta, le cantau imnuri. Ia sa vedem, cum suna unul: "In prigoana orsicât de amarã, Cântãm si ne gândim la Nicadori. Purtãm în crivãt si în soare, Lumini pentru biruitori, Pentru cei viteji zidim altare, Si-avem doar gloante pentru trãdãtori." Ghici cum se cheama si cine a scris-o. Mai vrei? "Suntem echipa rãzbunãrii legionare Si Decebal, in crâncen uragan, Se-naltã-n noi din vremuri milenare, Ca sã se rãzbune crunt pe Cãpitan. Suntem echipa rãzbunãrii legionare Si-n piept cu umbra sfintilor martiri Ca sã deschidem Gãrzii drum spre soare Urcãm din Nicadori si Decemviri."
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
|
|
#46
12.04.2014, 01:22:37
|
|||
|
|||
|
ADEVĂRUL DESPRE MOARTEA LUI I. GH DUCA. De ce a fost asasinat primul ministru liberal.
http://www.buciumul.ro/2013/12/29/ad...rea-s-o-apere/ ANGAJAMENTUL PARTIDULUI LIBERAL Deși Partidul Național-Țărănesc dăduse suficiente dovezi de energie în reprimarea „agitațiilor” legionare, adversarii Mișcării erau tot nemulțumiți de Vaida-Voevod, președintele acestui guvern. El era, după părerea lor, prea slab, prea legat de trecutul său naționalist de pe vremea în care luptase împotriva opresiunii maghiare, pentru întreprinderea hotărâtă a unei radicale operațiuni contra Mișcării. Presa partidului liberal îl acuza de „toleranță față de Mișcare”, de „cochetărie cu extrema dreaptă” și cerea îndepărtarea guvernului. Presa externă, asmuțită de Nicolae Titulescu, îl acoperea cu aceleași acuzații, cerând să se pună capăt agitațiilor „hitleriste” în România ; pe de altă parte, țara noastră risca să-și piardă creditul politic și financiar al străinătății. A-l îndepărta pe Vaida-Voievod era un lucru simplu ; însă mai dificil era de găsit partidul și șeful de guvern dispuse să-și asume rolul de călău al tineretului românesc. Căci regele, în acel moment, nu mai atribuia puterea decât pe baza unui criteriu unic : partidului și conducătorului care își vor lua angajamentul să trimită la închisoare sau în mormânt tineretul naționalist. Partidul Poporului era prea slab numeric și conducătorul lui, mareșalul Alexandru Averescu, n-ar fi acceptat niciodată puterea cu acest preț. Celelalte formațiuni politice erau și mai slabe, pentru a fi luate în considerare în ceea ce privește succesiunea. Nu rămânea deci disponibil, pentru executarea acestui sângeros mandat, decât Partidul Liberal. Acest partid nu se bucura de nici o popularitate ; el dispunea, în schimb, de cadre puternice și disciplinate. Trecutul îl desemna în afară de asta, pentru acest rol riguros și brutal. El comisese primele asasinate politice din România ! El dăduse frumoasele dovezi „de energie” când, în 1907, fuseseră masacrați 11.000 de țărani. Totuși, exista o dificultate privind trecerea succesiunii acestui partid. Raporturile sale cu regele Carol II erau încordate. I.G.Duca, conducătorul Partidului Liberal, se pronunțase, la 8 iunie 1930, împotriva restaurației și încă mai era pornit contra metresei regelui, Elena Lupescu. La rândul lor, regele și doamna Lupescu îl detestau profund pe șeful Partidului Liberal. Pentru încetarea acestei aversiuni, regele a fost supus unor puternice presiuni interne și externe, ca să ia în seamă serviciile pe care Duca le-ar putea aduce „cauzei”, în acel moment. Problema legionară încurca orizontul și unea toate clanurile politice, deasupra intereselor sau a caracterelor disparate : regele Carol nu putea suporta ascendentul lui Corneliu Codreanu asupra tineretului ; Elena Lupescu îl instiga pe rege să persecute pe legionari, prin solidaritatea cu coreligionarii ei ; Partidul Liberal își vedea viitorul amenințat de creșterea curentului naționalist ; iar Titulescu, în calitate de eminență cenușie a conspirației comuniste, refuza colaborarea cu orice guvern ce n-ar fi luat măsuri radicale în vederea lichidării „pericolului Gărzii de Fier”. În ceea ce privea Partidul Liberal, clauza nimicirii Gărzii de Fier nu era o condiție care să-i displacă. Partidul Liberal nu era un partid de mase. Singura lui posibilitate de a supraviețui politic era de a nu fi oprit de la sursa puterii : Coroana. El nu putea ajunge la guvern decât de sus în jos, adică prin bunăvoința factorului constituțional. Mai mult, o dată instalat la conducerea țării, el s-ar fi aflat în situația de a falsifica alegerile, pentru a-și asigura majoritățile parlamentare. Dacă climatul politic se schimba (așa cum voia Corneliu Codreanu) în direcția unei aplicări sincere a legalității constituționale, acest partid ar fi fost măturat de pe scena politică. Pe calea liberă a sufragiului universal, niciodată Partidul Liberal n-ar fi ajuns la putere. Impopularitatea cronică de care suferea îl împiedeca să înfrunte o luptă politică loială, lăsând țara să-și aleagă liber dintre diversele grupări politice. În fața popularității crescânde a Mișcării Legionare, Partidul Liberal se vedea iremediabil pierdut. Când s-a cerut lui I.G.Duca, ca o condiție „sine qua non” a venirii la putere, combaterea Gărzii de Fier prin cele mai energice mijloace, el și-a dat consimțământul. Deși în fața acestei perspective Duca avusese câteva ezitări, așa cum mărturisesc mai multe personalități politice, și chiar el avusese presentimentul unui sfârșit violent, până la urmă rațiunea partidului a învins, eliminarea Mișcării fiind socotită drept o condiție de supraviețuire pentru Partidul Liberal. Nu în aceeași situație se afla Partidul Național-Țărănesc. Acesta era un partid de mase, cu o solidă popularitate și, în consecință, nu depindea, în aceeași măsură, de sprijinul Coroanei. Activitatea politică a lui Corneliu Codreanu nu-i amenința existența politică. La nevoie, se putea chiar avea în vedere o alternativă de guvern între legionari și național-țărăniști, cu perpetua excludere a liberalilor. Evident, conducătorii acestui partid se bucurau, în forul lor interior, de perspectiva unei lupte între legionari și liberali. Aripa marxistă a partidului saluta lupta aceasta ca o proiecție a propriei lor ideologii ; în timp ce aripa conservatoare specula posibilitatea de a vedea tinerimea legionară, decapitată și dezorientată, căutându-și refugiul în rândurile acestui partid. Începând cu vara anului 1933, „VIITORUL”, organul oficial al Partidului Liberal lansă o vehementă campanie împotriva Mișcării, acuzând totodată pe primul-ministru, Vaida-Voevod, de complezență față de „agitatorii” Gărzii de Fier. O directă invitație, conform intenției evreilor din străinătate, de a face presiuni asupra suveranului român, înainte de a veni la putere ; căci era singurul mod, pentru ei, de a se debarasa de coșmarul Gărzii de Fier. “Zilele acestea vom coborî ca neam pe scara celei mai mari umiliri românești. Doi bărbați de stat români, I.G.Duca și N.Titulescu, vor aranja cu fața politică a trustului bancherilor jidani de la Paris, interesați, pe de-o parte, de exploatarea nemiloasă a bogățiilor țării și, pe de altă parte, în a asigura o cât mai fericită situație coreligionarilor lor din România, venirea la putere a Partidului Liberal. Aceasta, cu condiția formală, cu angajamentul de exterminare, prin orice mijloace, a Mișcării Legionare. Bancherilor străini nu le convine o nație românească legionară, tânără, puternică, mândră și care să-i scuipe afară din țară, cu toate capitalurile de pradă. Și astfel, ca o împlinire a suferințelor de peste zece ani, ni se pregătește, fără a fi cu nimic vinovați, cununa morții” (C.Z.C.,Pentru legionari, p.441,ed 1940).
|
|
#47
12.04.2014, 01:31:29
|
|||
|
|||
|
Din această epocă s-au păstrat trei scrisori prețioase, de o mare valoare documentară, scrise de Vasile Marin. Una era adresată lui Nicolae IORGA, alta lui Grigore IUNIAN, conducătorul Partidului Radical-Țărănesc, și a treia lui Charles MAURRAS, pe care Vasile Marin îl cunoscuse în timpul studiilor sale în Franța.
În scrisoarea către Charles Maurras se găsesc rândurile următoare : „Această treabă de călău revine guvernului defunctului Duca, aceluia care se asigurase de sprijinul finanței internaționale, mai ales a «Băncii din Paris și din Țările de Jos», ca și protecția cabinetului masonic al d-lui Chautemps, totul încoronat de cauțiunea burgheză a d-lui Titulescu, unul din reprezentanții bancherilor internaționali în România”. La 7 noiembrie 1933, la cererea regelui, Vaida-Voevod își prezintă demisia. Șeful Partidului Liberal, I.G.Duca, e însărcinat cu formarea noului guvern. Parlamentul a fost dizolvat și noi alegeri sunt fixate pentru 20 decembrie 1933. Mișcarea Legionară participă la alegeri. Abia deschisă campania electorală, că la sediul central al Legiunii au venit în număr mare știri din cele mai neliniștitoare. În toată țara domnea o teroare fără precedent. Planul guvernului era de a provoca cât mai multe posibile incidente cu legionarii, în perioada campaniei electorale, de a-i sili să reacționeze, pentru ca la urmă să poată răspunde „dezordinilor”, prin dizolvarea organizației. Aflând de acest plan, Căpitanul dădu ordin echipelor de propagandă legionare să evite orice provocare. În regiunile în care nu se putea pătrunde, mai bine să se renunțe la propagandă. Mai degrabă să piardă câteva mii de voturi, decât să dea satisfacție guvernului. Dar guvernul nu se mărgini la sectorul propagandei. El inventă un gen de provocări ce nu putea fi evitat : dădu instrucțiuni organelor executive să împiedice pe legionari să-și depună listele cu candidaturi. Conform legii românești, alegerile erau de competența judiciarului. Puterea executivă era exclusă de la operațiunile de votare. Comisia Centrală Electorală, Comisiile Electorale Județiene și toate Birourile de votare erau prezidate de magistrați. Listele cu candidaturile diferitelor partide erau depuse la Tribunale, unde Comisia Electorală a Județului își avea reședința. Cu noua măsură, tribunalele fură plasate sub supravegherea poliției, și, îndată ce apăreau legionarii, agenții săreau asupra lor, cotrobăindu-i prin buzunare, confiscându-le listele și trimițându-i înapoi pe jos, din jandarmerie în jarndarmerie. În anumite județe, pentru mai multă siguranță, tribunalele au fost împresurate de trupe, și, oricărui suspect i se interzicea intrarea în Palatul de Justiție. Într-o asemenea situație, cum să eviți provocările ?! Sfidarea guvernului depășise toate limitele. Legiunea putea să se încline în fața unor astfel de măsuri excesive ? Putea ea să renunțe să-și depună candidaturile, pentru a nu provoca mânia guvernului, ceea ce echivala practic cu abandonarea alegerilor. Această atitudine ar fi avut drept urmare numai încurajarea abuzurilor guvernamentale, dar ar fi suprimat chiar posibilitatea, pentru Mișcare, de a se afirma în viața politică ; și acest procedeu ar fi putut fi aplicat, apoi, de toate guvernele. Lupta pentru înregistrarea candidaturilor, Mișcarea lupta pentru existența ei politică, pentru dreptul legitim, pentru prestigiul ei, sub acoperământul legilor statului. În această încleștare de forțe, legionarii nu s-au lăsat dominați. Fiecare organizație s-ar fi considerat dezonorată, dacă nu și-ar fi depus lista. Capacitatea de sacrificiu a legionarilor sfârși prin înfrângerea aparatului de teroare a guvernului. Mișcarea reușește să-și depună candidaturile în 66 de județe din 71. Între timp, simpatiile față de Mișcare se afirmau în popor ca o avalanșă, pe măsură ce ura creștea contra Partidului Liberal. Mijlocul pus în acțiune de guvern în alegerile acestea (interzicerea de depunere a listei cu candidaturi) era, fără îndoială, cel mai eficace pentru provocarea atâtor incidente câte dorea el. Dar, această violare gravă a legii electorale în vigoare nu era principala caracteristică a prigoanei. Exista un aspect mult mai tragic. Pentru prima oară se folosea asasinatul drept mijloc de distrugere a Mișcării. Arestările, reținerile, și toate celelalte ilegalități, nu erau suficiente, și guvernul merse și mai departe : legionarul se afla expus în mod deschis morții. Era un „vânat liber” asupra căruia se putea trage, fără teama nici unei consecințe. Polițiștii contra legionarilor. Acei care se arătaseră nemiloși, în lupta lor împotriva „infractorilor statului”, erau recompensați de guvern, pentru „act de curaj în slujba patriei”. Ordinul de vărsare de sânge nevinovat provenea direct de la I.G.Duca, șeful guvernului. Cel care supraveghea executarea planului de exterminare a Legiunii era Victor Iamandi, subsecretar de stat la Interne. Cea dintâi victimă a teroarei a fost studentul Virgil Teodorescu, din Constanța, omorât de un sergent de stradă, atunci când lipea afișe. Asasinarea lui Virgil Teodorescu a inspirat lui Ion Moța, care asistase la înmormântarea sa, ca reprezentant al Căpitanului, un articol emoționant, „Cranii de lemn”, publicat în revista legionară „AXA”, din 7 decembrie 1933 : “Era atât de bombată fruntea camaradului, acolo între flori și lumânări aprinse . . . Cât de simplu se rezolvă pentru dânșii totul. Câteva coale de hârtie înnegrită prin cancelarii, procese-verbale, autorizații de înmormântare, și totul se face repede și în bună regulă . . . Astăzi cu unul, mâine cu altul . . . Cu timpul, stăpânirea va câștiga chiar o foarte bună experiență administrativă în această „materie”, și totul se va aranja și mai ușor. Se va putea chiar înființa un serviciu public administrativ pentru satisfacerea acestei noi funcțiuni sociale : eliminarea din societate, până sub țărâna gropii, a acestor indezirabili care sunt totuși elementele cele mai pure sufletește ale tineretului actual, cei mai patrioți, fruntași în școli și la examene, cei mai buni și scumpi copii ai familiilor și, deasupra, întruparea masivă a visului regelui Carol I : caractere. Tineri care știau și știu că pe calea aceasta îi așteaptă toate jertfele, toate ofensele și nici un folos personal, care primesc însă cu bucurie această mucenicie pentru Neam și Cruce . . . De aceea, autorii uciderii camaradului nostru, ca și inițiatorii sistemului „craniilor de lemn”, vor purta o nesfârșită povară în fața lui Dumnezeu, în fața Justiției viitoare și în judecata istoriei românești” (Ion Moța, „Cranii de lemn”. P.159,160,162).
|
|
#48
12.04.2014, 01:41:56
|
|||
|
|||
|
Câteva zile mai târziu, un alt asasinat avu loc la Iași. Studenții din acest oraș făceau o slujbă religioasă pentru camaradul lor omorât la Constanța. Armata interveni, opri procesiunea și obligă pe studenți să se refugieze la Căminul Cultural Creștin. Armata încercui atunci Căminul și menținu starea de asediu timp de trei zile. Un muncitor legionar, Niță Constantin, aruncă câteva pâini studenților blocați, deasupra capetelor soldaților ce formau cordonul. Unul dintre aceștia trase asupra lui și Niță Constantin căzu la pământ, trăznit . . .
Nici o anchetă judiciară nu a fost efectuată, nici într-un caz, nici în celălalt. Afacerea fu închisă și aceste două asasinate, comise de agenții forței publice, trecură la rubrica „incidentelor electorale”. Sergentul de stradă care l-a omorât pe Vrgil Teodorescu la Constanța a fost doar transferat într-un alt oraș, și nu ca o sancțiune, ci pentru că guvernul se temea ca el să nu sufere ceva de pe urma răzbunării legionarilor. De asemenea, se ignoră până astăzi cine a tras asupra lui Niță Constantin. Puțin timp după aceea, s-a aflat la Centru moartea unei a treia victime a teroarei liberale : legionarul Ion Bălăianu, mort la spitalul din Giurgiu, în urma torturilor suferite. Și lista morților abia se deschidea . . . Guvernul începu să creeze un climat de teroare, declanșă gustul violenței ; și polițiști și jandarmi se năpusteau cu ferocitate asupra legionarilor, oriunde îi întâlneau. Guvernul însă nutrea planuri și mai tenebroase. Intenția lui era, printr-o încăierare între legionari și polițiști, să lichideze pe însuși Corneliu Codreanu, și să treacă moartea lui ca un nou „incident electoral”. Conștient de pericol, Căpitanul nu se mișcă din București, contrar obiceiului său de a parcurge multe județe în timpul campanei electorale. Totuși, teroarea nu dădu rezultatele scontate de guvern. Autoritățile n-au putut impiedeca Mișcarea să-și depună candidaturile și să câștige, din ce în ce mai mult simpatia populară. Acuzațiile de „mișcare anarhică” și „teroare”, lansate împotriva ei de presa guvernală, n-aveau priză în popor. Rapoartele care soseau la Ministerul de Interne semnalau că, dacă Mișcarea participa la alegeri, ea ar obține un număr de voturi considerabil ; și pericolul pe care guvernul voia să-l ocolească creștea. De aceea, Mișcarea nu ajunse la alegeri. Înainte de a deveni prim-ministru, I.G.Duca se angajase să dizolve încă o dată Legiunea. DIZOLVAREA MIȘCĂRII LEGIONARE Guvernul hotărâse ca desființarea organizației legionare să nu aibă loc înaintea termenului pentru depunerea candidaturilor. Numai anunțând măsura, în acel moment, s-ar produce și efectele. Pe de altă parte, dacă ea ar avea o singură zi de răgaz, exista riscul ca legionarii să introducă alte liste de candidaturi, în numele unor organizații create de circumstanță, ce ar fi scăpat atunci voinței Consiliului de Miniștri. Pentru a preveni această eventualitate, Jurnalul, anunțând dizolvarea Mișcării, n-a fost făcut public decât în noaptea de 9 spre 10 decembrie, după ce, conform dispoziției legii electorale, nici o candidatură nu mai putea fi depusă. Este semnificativ că desființarea Gărzii de Fier n-a fost obiectul unui Decret Regal, ci a rezultat dintr-o decizie a Consiliului de Miniștri. Cu toate că regele a fost amestecat în complotul de lichidare a Mișcării Legionare, el refuză să-și pună semnătura pe un asemenea Decret, lăsând să cadă întreaga răspundere asupra lui I.G.Duca. Acționând în grabă și improvizație guvernul se acoperi de ridicol. Jurnalul Consiliului de Miniștri anunța dizolvarea „Legiunii Arhanghelului Mihail” și a „Gărzii de Fier”, grupări politice ce nu figurau la Comisia Centrală Electorală. Aceste organizații fuseseră desființate în 1931. Mișcarea prezentase candidaturi sub numele „Gruparea Corneliu Zelea Codreanu”, denumire de care Căpitanul uzase la alegerile generale din 1932. După câteva ore, guvernul își dădu seama că dispozițiile din Jurnalul Consiliului de Miniștri nu erau aplicabile listelor legionare, și îl completă printr-o hotărâre, specificând că actul se dizolvare se întinde și asupra „Grupării Corneliu Zelea Codreanu”. Suferințele abia începeau ! . . . După dizolvare, guvernul ordonă arestarea tuturor legionarilor, de la Șeful suprem până la membrii cei mai recenți. România politică nu strălucise niciodată prin respectul legalității. Cetățenii, în ciuda tuturor garanțiilor constituționale, s-au aflat mereu fără apărare în fața vexațiunilor puterii executive. Și totuși, nu se mai văzuse niciodată o asemenea prigoană. Peste 11.000 de persoane au fost ridicate de la domiciliile lor și aruncate în închisoare. După legile țării, nici un cetățean nu putea fi deținut mai mult de 24 de ore fără un mandat judiciar. I.G.Duca suprimă toate garanțiile constituționale și el se substituie abuziv puterii judecătorești, pentru a ordona toate aceste arestări. Deținuții nu erau prizonierii justiției, erau într-un fel escamontați de guvern și păziți cu forța în temnițe. Arestările nu fuseseră sfectuate de către parchetele civile sau militare, ci de poliție, jandarmi și prefecții județelor. Nuci un deținut nu a fost obiectul unei anchete a vreunui judecător de instrucție ori procuror. N-a fost lansat nici un mandat de arestare. Au fost eliberați , fără asistența justiției, două săptămâni mai târziu, când alegerile erau deja „câștigate” de guvern . . . Moța și Marin, de exemplu, au rămas 19 zile în închisoarea militară Jilava. Ei au fost chemați să-și clarifice situația, pentru a fi traduși în justiție. Făcură chiar greva foamei, timp de cinci zile. Au trimis proteste în toate părțile, chiar și regelui. S-au adresat procurorilor din toate instanțele, cerându-le să intervină pentru a pune capăt detențiilor ilegale. Zadarnic ! Nimeni nu răspunde la apelurile lor ! Când au fost în fine eliberați, colonelul Izet, directorul închisorii, consimți să le emită, la cererea lor, certificate de detenție ilegală. Cu documentele acestea, ei au făcut apel la justiție, cerând pedepsirea lui Victor Iamandi, subsecretar de stat la Interne. Printre deținuți se găseau numeroase personalități din elita Capitalei : prințul Alexandru Cantacuzino, poetul Radu Gyr, scriitorul și ziaristul Mihail Polihroniade, inginerul Virgil Ionescu, av.Vasile Marin, av.Ion Moța, etc. Diverse închisori din țară adăposteau alți prizonieri importanți : avocații Ilie Gârneață și Corneliu Georgescu, fondatori ai Mișcării Legionare, profesorul Vasile Christescu, profesorul Ion Zelea Codreanu, protopopul Ion Moța, avocatul Mille Lefter, profesorul Nicolae Petrașcu și mulți alții . . . Prin aceste arestări în masă, guvernul voia să impună poporului teroarea. „Cine se asociază acestor anarhiști nu se bucură de protecția legii”, se repeta pe toate tonurile. Puteai fi deținut , maltratat, omorât, fără ca autoritățile competente să intervină. Guvernul dădea, prin aceasta, un avertisment imperios țării și trasa o linie de demarcație între marea majoritate a neamului românesc, ce suporta cu docilitate toate abuzurile, și acest grup de „revoltați”, de „insurgenți”. Avertismentul se adresa și părinților, angajându-i să interzică fiilor lor să se compromită cu „aventurierii” aceștia, căci însăși viața lor depindea de ei. Atunci când era vorba de menținerea ordinii publice, statul nu se dădea înapoi de la nimic, chiar cu riscul de a părea crud și inuman, cu însuși riscul de a lovi pe cei nevinovați. Îndepărtarea legionarilor urmărea și un obiectiv imediat, direct legat cu situația electorală a guvernului. Curentul favorabil Mișcării era atât de puternic, încât guvernul se temea de o înfrângere, în cazul în care legionarii ar fi fost lăsați în libertate după actul de dizolvare. Cum era de prevăzut, ei vor merge să voteze și să facă propagandă pentru partidele de opoziție, în intenția de a slăbi pe liberali. Ținându-i sub cheie în timpul alegerilor, guvernul se punea la adăpost de orice neplăcută surpriză, Corneliu Codreanu, într-adevăr, dăduse instrucțiuni, în dimineața lui 10 decembrie, după dizolvare, ca legionarii să voteze în favoarea partidelor de opoziție : în Transilvania, pentru Iuliu Maniu ; în vechiul Regat și în celelalte provincii, pentru Gh.Brătianu și mareșalul Averescu. Căpitanul evalua modest voturile legionare la 200.000. cei 11.000 de legionari întemnițați nu reprezentau doar 11.000 de voturi mai puțin, ci 11.000 de propagandiști fervenți, care, lăsați liberi, puteau să ducă la eșecul guvernului în alegeri.
|
|
#49
12.04.2014, 01:46:15
|
|||
|
|||
|
MOARTEA VIOLENTĂ A LUI DUCA
Alegerile trecuseră. În ajunul Crăciunului, cea mai mare parte dintre legionari au fost puși în libertate. Cu cei importanți, s-a făcut totuși o excepție, li s-a impussă petreacă Crăciunul în închisoare, sub privirile batjocoritoare ale gardienilor. Era o cruzime inutilă, dorită de guvern pentru a umili sufletul torturat al oamenilor acestora. Opinia publică se înduioșă de această situație și protestele se ridicară din toate părțile : demnitari ai Bisericii, politicieni din toate partidele de opoziție, profesori universitari, generali, toți cereau terminarea cu detențiile arbitrare. În anumite regiuni, intervențiile au fost încununate de succes ; autoritățile au fost obligate, sub presiunea opiniei publice, să elibereze pe legionari ; în altele, dimpotrivă, ele continuau să aplice cu strictețe ordinele guvernului. Ion Moța, Vasile Marin, Sterie Ciumetti rămăseseră în închisoare și n-au fost puși în libertate decât în după-amiaza zilei de 29 decembrie 1933. Soarta veghea asupra lor, căci în aceeași zi, la orele 9 seara, I.G.Duca, primul-ministru al țării și șeful Partidului Liberal, căzu fulgerat pe peronul gării Sinaia, împușcat de trei legionari. Opinia publică s-a așteptat la o reacțiune. Nedreptățile comise de guvern suscitaseră un spirit de revoltă și o tensiune explozivă în toată țara. Atmosfera era încărcată până la saturație. De unde va veni gestul eliberator ? Nimeni nu știa, dar fiecare gândea că lucrurile nu pot să se oprească la stadiul acesta. Istoria Legiunii nu putea fi închisă prin triumful forței brutale. O fatalitate plana asupra politicii românești. Duca se plasase într-o poziție intolerabilă, atrăgând asupra sa toate urile și toate inamicițiile. El se făcuse odios, de asemenea, și în rândurile celorlalte partide. Alegerile fuseseră desfășurate într-un mod atât de scandalos, și cu atâta sălbăticie, încât opoziția era literalmente decimată. Un partid atât de impopular ca Partidul Liberal obținuse la alegerile din 20 decembrie o zdrobitoare majoritate. Îndată ce s-a aflat de asasinarea lui Duca, faptul produse o puternică impresie ; dar nu era o surpriză. Comentariul -de la cel mai umil cetățean până la oamenii politici- era pretutindeni același : „Trebuia să se aștepte !”
|
|
#50
12.04.2014, 01:53:07
|
|||
|
|||
|
Autorii atentatului erau trei studenți : Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica. Ei vor fi cunoscuți de aici înainte, în istoria Legiunii, sub numele colectiv de „NICADORII”, cuvânt format din silabele luate din prenumele lor.
Gândul de a atenta la viața lui Duca se născuse în mintea lui Nicolae Constantinescu, în timpul în care se afla în închisoarea Făgăraș. Revolta, la el, spărsese cadrul disciplinei legionare, împingându-l către hotărârea de a trage asupra aceluia pe care-l socotea drept principalul responsabil de nenorocirea Legiunii și de tot sângele vărsat. În timp ce era închis, comunică acest plan unui camarad, Toader Ioraș ; ei hotărâră, de îndată ce se vor elibera, să plece la București, ca să-și procure revolvere și să tragă asupra lui Duca la prima ocazie favorabilă. Într-adevăr, abia ieșit din închisoare, Nicolae Constantinescu își pune planul în aplicare cu o inflexibilă energie. Totuși, în loc să se țină de proiectul inițial, el luă drept tovarăși pe cei doi tineri macedoneni, Belimace și Caranica, pe care-i considera mai fermi și mai pregătiți sufletește pentru o asemenea acțiune. Primul-ministru fusese chemat în audiență la rege la Sinaia, pe 29 decembrie 1933. Seara, trebuia să se întoarcă în Capitală. Cei trei legionari, informați de deplasarea lui, plecară și ei la Sinaia și petrecură ziua așteptând întoarcerea lui Duca. Acesta apăru pe peron, îndreptându-se spre tren. Nicolae Constantinescu îl strigă pe nume ; Duca întorcându-se, trase asupra lui de mai multe ori și îl atinse la cap. Moartea a fost fulgerătoare. Constantinescu se predă imediat autorităților. Belimace și Caranica aveau drept misiune să arunce petarde pe peron, pentru a provoca panică printre agenții care-l însoțeau pe Duca. Ei au fost arestați, la rândul lor, câteva ore mai târziu. Căpitanul reușise să evite arestarea în noaptea de 9-10 decembrie 1933, aflând, cu câteva ore mai devreme, decizia guvernului de dizolvare a Mișcării. Părăsise sediul și se ascundea în Capitală. Corneliu Codreanu știa că guvernul, în asemenea împrejurări, nu dă înapoi chiar în fața unui asasinat. În atmosfera de teroare ce domnea atunci în țară, nu era greu unui oarecare agent, sub pretextul că ar fi rezistat la arestare, să tragă asupra lui. Este foarte evident că un om hăituit ca un vânat nu putea să se ocupe totodată de urzeală de comploturi și că nu putea deloc, din aceleași motive, să controleze organizația. În afară de asta, în vreme ce Căpitanul era căutat de întreaga poliție și se ascundea din casă în casă, responsabilul principal al atentatului, Nicolae Constantinescu, se afla el însuși în închisoare, la Făgăraș. Încă de la primele declarații, Nicolae Constantinescu explică tragicul său caz de conștiință. Era gata să dovedească în fața martorilor, și prin martori, că era în închisoare când luase hotărârea de a-l ucide pe Duca. O dată eliberat, căutase tovarăși pentru această acțiune și așteptă momentul pentru executare. Nu-l văzuse pe Corneliu Codreanu și nu luase contact cu nici unul din conducătorii Legiunii. Întreaga răspundere a actului său cădea asupra lui. Conducerea Mișcării Legionare nu era nici într-un fel amestecată în atentat. Dacă încălcase disciplina legionară, aceasta se petrecu într-un moment de adâncă tulburare, întrucât nu mai putea să suporte umilințele și loviturile primite din partea autorităților. Voise să răzbune, totodată, crimele comise de guvern împotriva lui și a camarazilor săi. Aceste declarații nu conveneau defel guvernului. El voia un complot, un complot cu orice preț, pentru că numai o conspirație îi permitea să implice conducerea Legiunii în atentat. Complotul neexistând, se apucă să fabrice unul, cu ajutorul pieselor forjate de poliție. În timpul anchetei, cei trei studenți au fost supuși la torturi înspăimântătoare, pentru a li se smulge declarațiile dorite de guvern. Rezistară eroic la toate supliciile. Își dădeau perfect seama de urmările catastrofale pe care le-ar fi putut avea pentru Legiune o declarație făcută în sensul voit de guvern, chiar smulsă cu forța. Ei au dus o prodigioasă luptă contra slăbiciunilor lor epuizate și însângerate. Din fericire, poliția română nu cunoștea, la acea dată, „metodele polițienești avansate ale sovieticilor”, fiindcă și-ar fi atins cu siguranță scopul . . . Moartea lui Duca provoacă accese de furie indescriptibilă în Partidul Liberal. Guvernul era decapitat, chiar în momentul în care își sărbătorea triumful electoral, obținut prin zdrobirea Legiunii. Ministerul de Interne ordonă arestarea și aruncarea în închisoare a tuturor legionarilor din țară, dintre care majoritatea abia fusese eliberată cu câteva zile înainte. De această dată, numărul deținuților era cu mult mai ridicat decât în momentul precedentei dizolvări : peste 18.000 de legionari. Scenele de teroare de la începutul lui decembrie se repetaseră la o scară înzecită. Oameni care nu avuseseră măcar timp să afle știrea atentatului au fost ridicați în puterea nopții din sânul familiilor, tratați ca și cum ar fi fost criminali feroci, și din nou încarcerați, fără nici o inculpare, fie și formală, contra lor. Guvernul nu efectuă arestări în raport cu atentatul, ceea ce ar fi presupus respectul anumitor forme legale, el arestă pur și simplu pe toți legionarii și chiar pe amicii și simpatizanții Mișcării, cum procedase și în momentul dizolvării."
|
|
|
Mod linear
