Cine s-ar casatori cu o desfranata ?

[aurelia1984]

În prealabil postat de axios

eu unul...
cu o desfranata nu m-as casatori.
dar cu o fosta desfranata as putea sa ma casatoresc fara probleme...

dragii mei, decat o virgina ipocrita, mai bine o fosta desfranata recunoscatoare pentru mila lui Dumnezeu...

raspunsul este: da!

Sa incerc raspund si eu in registrul (tau) shukar: stim cu totii de pe topic, banuiesc, ca acesta este raspunsul corect: DA! I Wanna save the world too!

Numai ca fiecare va vedea pe propria piele in ce masura ii va reusi " pe viu".
:)

[axios]

În prealabil postat de aurelia1984

Sa incerc raspund si eu in registrul (tau) shukar: stim cu totii de pe topic, banuiesc, ca acesta este raspunsul corect: DA! I Wanna save the world too!

Numai ca fiecare va vedea pe propria piele in ce masura ii va reusi " pe viu".
:)

copilu',
cand am scris lucrurile acelea nu am facut-o ca sa salvez lumea sau ca sa fiu "shukar"... nu e o bravura sau falsa incercare de a pune semnul egal intre toate femeile. nu sunt nici ipocrit, incercand sa arat ca toti suntem pacatosi si ca meritam aceeasi tratatie.
am scris, constient de pocainta, bucuria si recunostinta unuia care a avut o viata murdara si L-a descoperit pe Dumnezeu. unul ca acesta apreciaza mai mult milostivirea Lui decat unul care a trait mereu cu Dumnezeu in suflet. daca pentru ultimul e obisnuinta, pentru cel dintai, fiind la inceput, se minuneaza de ce a descoperit si traieste totul cu o intensitate sporita.
si daca pastreaza harul acesta in inima sa cu siguranta sporeste duhovniceste.
deci, daca am spus DA! stiu de ce am spus... de aceea am subliniat - fosta desfranata...

hai, sa fiti cuminti!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de aurelia1984

Andrusca, asa este, iubire si iertare. La mine situatia a fost in felul urmator: intalnisem un baiat care se arata foarte respectuos fata de ideea de casatorie, intelesese (chipurile) ca sunt o persoana serioasa si ca am principii si s-a aratat dispus sa respecte regulile. Numai ca el avea un trecut incarcat care i se parea firesc, potrivit pentru varsta tineretii si pretindea sa i-l accept cu seninatate. Mi-a spus clar ca nu regreta nimic si ca ce-a fost, a fost frumos. Problema era ca nu mai avea chef de introducere, nu mai intelegea rostul plimbarilor, gesturilor mici si romantice, omul trecuse deja prin astea si nu mai avea capacitatea de a se bucura de noutatea unei relatii. Mai mult, din orice vorbe reiesea ca sunt prietena numarul n, inca o incercare, poate reusita sau poate nu, un nou element dintr-o serie, poate ultima, poate nu. Sincer, pe mine m-a obosit foarte mult atitudinea asta si mi-a ranit inocenta si puterea de a ma bucura.

Cu cine am mai vorbit despre problema asta mi-a spus ca sunt geloasa si ca gelozia e o boala (eu cred ca gelozia e confundata des cu paranoia); ca nu trebuie sa ma supar pe trecutul lui, ca nu ma cunostea, etc.

De asta spun, poate ca in situatia cand omul lasa trecutul in urma si te respecta cu toata fiinta lui si te pretuieste ca pe ceva unic e firesc sa mergi bucuros inainte. Dar cand partenerul asteapta sa te descurci singur cu fantomele din trecutul lui, atunci e firesc sa te simti ranit si sa-ti doresti pe cineva ca tine, care sa cunoasca sacrificiile si greutatile asteptarii.

De acord cu tine in cele spuse...asa gandesc si eu. Nici eu nu cred ca intra gelozia in ecuatie, cand pur si simplu nu poti accepta...nu poti, aia e...nu accepti, fara explicatii si chin de a accepta.

Oricum ar fi, stii cum e...degeaba tocam noi ideea asta pe toate partile, cand nu am auzit in viata mea ca cineva sa imi sugereze ca ar fi trebuit sa ma chinui sa iubesc, sau sa ma fi certat vreun preot ca vezi Doamne ar fi trebuit sa iubesc cu tot sufletul pe vreunul, ca asa e crestineste. La urma urmei daca eu nu as fi putut iubi un om pentru ca avea sosetele in dungi...ala ar fi fost motivul meu, nu trebuia sa fie al tuturor...sau sa ma inteleaga cineva.

Doamne ajuta!

[iana]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Oricum ar fi, stii cum e...degeaba tocam noi ideea asta pe toate partile, cand nu am auzit in viata mea ca cineva sa imi sugereze ca ar fi trebuit sa ma chinui sa iubesc, sau sa ma fi certat vreun preot ca vezi Doamne ar fi trebuit sa iubesc cu tot sufletul pe vreunul, ca asa e crestineste. La urma urmei daca eu nu as fi putut iubi un om pentru ca avea sosetele in dungi...ala ar fi fost motivul meu, nu trebuia sa fie al tuturor...sau sa ma inteleaga cineva.

Doamne ajuta!

Corect! Nu e treaba nimanui ca nu poti, la fel cum tot asa nu intereseaza pe nimeni daca poti. In ultima instanta nu trebuie sa ne justificam pentru asta. Hristos cand spunea ca "trebuie sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti" vorbea despre dragostea frateasca (agape) si nu despre dragostea dintre femeie si barbat (eros)! Aceasta din urma e problema intima a fiecaruia.

[Vladimir-Adrian]

În prealabil postat de aurelia1984

Eu am alta dilema. ca fata, am constatat ca nu pot sa concep ideea sa ma apropii sufleteste de un om care si-a impartit intimitatea cu altcineva inainte sa ma cunoasca. Am stiut intotdeauna ca e bine sa-ti pastezi castitatea, dar, fara sa imi spuna cineva, am considerat ca daca eu respect principiul asta, am dreptul sa am aceeasi pretentie de la omul cu care vreau sa ma casatoresc.

cand baietii pretind castitate de la sotie, toata lumea ii intelege, dar pe mine toata lumea ma condamna cand aduc vorba de asta. nu inteleg de ce se face diferentierea aceasta. nici chiar fetele cu care am mai vorbit nu considera normal sa aiba pretentia asta de la sotii lor.

poate e dovada de mandrie, dar nu pot sa ma abtin sa-mi imaginez pe cel drag mie in ipostaze indecente cu alta! e peste puterea mea. am incercat o sigura data sa trec peste asta intr-o relatie si rezultatul a fost ca am suferit foarte mult. dar, mai ales, am simtit tot timpul ca in relatia respectiva eram comparata cu fostele. pana si comportamentul partenerului "experimentat" tradeaza uzura fizica prin toti porii.

nu stiu cum ar sta situatia in momentul in care "experimentatul" ar regreta tot trecutul sau glorios si ar incerca sa se schimbe de dragul noii iubiri. din pacate, mai ales la barbati, cred ca putini se caiesc cu adevarat de relatiile inainte de casatorie.

Doamne-ajuta!

aurelia 1984, martusisesc ca n-am mai auzit de asa ceva pana acum. Ti se trage de la mandrie. Nu uita ca ,,mandria e radacina pacatelor mari"(Ps19.13). Sunt sigur ca iti va trece cu timpul, cand te vei maturiza

[anna21]

În prealabil postat de Vladimir-Adrian

aurelia 1984, martusisesc ca n-am mai auzit de asa ceva pana acum. Ti se trage de la mandrie. Nu uita ca ,,mandria e radacina pacatelor mari"(Ps19.13). Sunt sigur ca iti va trece cu timpul, cand te vei maturiza

Hmmm... eu o inteleg perfect, nu mi se pare deloc absurda.
Cred doar ca femeile s-au adaptat la conditiile actuale.. .
Ba eu inca sunt si mai absurda.. vreau sa nu pacatuiasca nici cu gandul.

[felixlivadaru]

Si ce daca si-a impartit intimitatea cu altcineva? Poate din alte puncte de vedere noi suntem mult mai pacatosi decat ei. Te-ai gandit la asta? Este ca si cum un baiat care ani de zile a fumat, talharit, jefuit etc i-ar spune unei fete: eu nu pot sa ma casatoresc cu tine pentru ca ai avut patima betiei si de multe ori te-ai imbatat chiar daca tu acum te-ai lasat de baut desi eu de viciile mele nu m-am lasat. Uneori ma intreb asa; Daca daca presupunem prin reducere la absurd ca Iisus ar fi trebuit sa se casatoreasca, desi in dogmatica se vorbeste adesea despre unirea dintre Mirele Hristos si Mireasa Biserica, ce ar fi ales el: o persoana precum Aurelia sau o pacatoasa care s-a pocait cu lacrimi? La asta va las pe voi sa raspundeti.

[anna21]

În prealabil postat de felixlivadaru

Si ce daca si-a impartit intimitatea cu altcineva? Poate din alte puncte de vedere noi suntem mult mai pacatosi decat ei. Te-ai gandit la asta? Este ca si cum un baiat care ani de zile a fumat, talharit, jefuit etc i-ar spune unei fete: eu nu pot sa ma casatoresc cu tine pentru ca ai avut patima betiei si de multe ori te-ai imbatat chiar daca tu acum te-ai lasat de baut desi eu de viciile mele nu m-am lasat. Uneori ma intreb asa; Daca daca presupunem prin reducere la absurd ca Iisus ar fi trebuit sa se casatoreasca, desi in dogmatica se vorbeste adesea despre unirea dintre Mirele Hristos si Mireasa Biserica, ce ar fi ales el: o persoana precum Aurelia sau o pacatoasa care s-a pocait cu lacrimi? La asta va las pe voi sa raspundeti.

Pai, Felix, asta este problema: pocainta.

[aurelia1984]

Dragii mei, vad ca fetele inteleg perfect ce am pe suflet, iar baietii ma arata cu degetul. Eu consider ca am facut destul de clar distinctia intre experimentatii pocaiti si experimentatii fuduli. Eu am avut de a face cu cea de a doua categorie, din pacate.

Pt baieti: ia incercati si voi sa duceti o viata de comuniune perfecta cu o tipa trecuta prin toate cele care considera ca trecutul ei o defineste ca persoana! Ba mai mult, va compara la tot pasul cu fostii, isi aminteste amuzata si cu voce tare "picanterii" din relatiile anterioare, pastreaza legatura "amical" pe messenger cu domnii dinainte... MAI ZIC? Sau e clar.

Si apropo, mai sus scrisesem si povestea mai amanuntita, din care zic eu ca se intelege mai bine de ce am avut greutatile de care vorbesc.

:)

[ella87ella]

DESFRÂNÁT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. depravat, destrăbălat, dezmățat, imoral, stricat, (pop.) curvar, (înv.) preacurvar, preacurvitor. (Un bărbat ~; e un ~.)


DESFRÂNÁ//T ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care s-a dedat desfrâului; depravat; destrăbălat. /v. a se desfrâna


DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Des1- + [în]frâna.



desfrâná vb., ind. prez. 1 sg. desfrânéz, 3 sg. și pl. desfrâneáză


A SE DESFRÂN//Á mă ~éz intranz. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se deprava; a se destrăbăla; a se strica. /des- + a [în]frâna