,Invatatura ortodoxa a Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe despre faptele bune"

[dobrin7m]

Acesta este un subiect vast, multumesc pe aceasta cale userului Scotland the Brave care a venit cu aceasta propunere noua ortodocsilor.
Fiecare dintre noi vom putea arata aici , cum ne invata Sfintii Parinti sa facem faptele bune, cum sa le impletim cu credinta, cum putem sa ne crestem credinta infaptuind binele.
Si incep in acest post al meu aratand ce spune Pravila bisericeasca despre faptele bune, aceasta fiind un bun punct de plecare spre dezvoltarea acestui subiect.

"749. - Faptele bune sunt roade ale credintei (Iacob 2,14). Ele se refera la sinea omului, cum sunt ingrijirea de cele trupesti si sufletesti conform cu legea Domnului, la aproapele ca om trupesc si sufletesc, fata de care avem datorii trupesti si sufletesti si fata de Dumnezeu, prin evlavie, rugaciune si marturisirea legilor si dogmelor sale (V. Dogmele, Marturisitor). Sentimentele morale ale aprecierii faptelor nu sunt decat un inceput, si fara actiunea vointei, ele devin fapte, nascute moarte. Numai judecatile morale active, in cadrul legilor evanghelice, fac pe om sa se imbrace in camasa faptelor cerute de Hristos (Ioan 15,5).

750. -Faptele bune Fata de aproapele sunt:

a) Trupesti

1).a hrani pe cel flamand;
2). adapa pe cel insetat;
3). a imbraca pe cei gol;
4) a cerceta pe cei inchisi;
5). a ingriji de cei bolnavi;
6). a adaposti pe cei straini;
7). a ingropa pe cei morti;

b) Sufletesti

1) a converti la pocainta - misiunea;
2). a invata pe nestiutor - dascalia;
3). a povatui la bine - indrumarea
4). rugaciunea pt. aproapele - preoti;
5). a mangaia descurajatii - fratietatea;
6). rabdarea in ocari - iubirea;
7). iertarea gresitilor - credinta;

Toate acestea au de scop perfectionarea sufletului omenesc. "Fiti desavarsiti precum si Tatal vostru ceresc, desavarsit este", fiindca de la aproapele ne vine viata si moartea. Ca de vom dobandi pe fratele nostru, pe Dumnezeu dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim". -Pateric p. 9.

[dobrin7m]

751. - Faptele bune fata de Dumnezeu sunt acelea care au drept temelie credinta, nadejdea si dragostea (I Cor. 13, 1, 28). Prin credinta omul imprumuta adevarurile legilor lui Dumnezeu, facandu-le ca aic sale, prin nadejde el asteapta cu rabdare implinirea celor crezute, iar prin caldura dragostei el se lupta statornic in viata aceasta ca sa implineasca ceea ce crede, si aceasta lupta nu se va sfarsi decat atunci cand cele crezute si nadajduite se vor implini, toate topindu-se ca un foc al iubirii vesnice, alaturi de Dumnezeu in biserica triumfatoare. Mijloacele de a ajunge aici, virtutile practice ale evlaviei, infranarii, barbatiei, dreptatii si ale intelepciunii, care fac pe omul duhovnicesc, in stare de a judeca totul, iar pe el sa nu-l poata judeca nimeni ( I Cor. 2, 6-16; Ioan 5,24).

752. -"Dintre virtuti, unele sunt ale trupului, altele ale sufletului. Ale trupului sunt de pilda: postul, privegherea, culcarea pe jos, slujirea, lucrul miinilor, spre a nu ingreuna pe cineva sau spre a darui si pe cele urmatoare. Iar ale sufletului sunt de pilda: iubirea, indelunga rabdare, blindetea, infranarea, rugaciunea si cele urmatoare. Daca, prin urmare, din vreo nevoie sau imprejurare trupeasca, de pilda din pricina de boala, sau altceva de felul acesta, ni s-ar intampla sa nu putem sa implinim pomenitele virtuti ale trupului, avem iertare de la Domnul, care cunoaste si pricinile. Dar neimplinind pe cele ale sufletului, nu vom avea nici-o aparare, caci sunt supuse nevoii, necesitatii". -Filoc. II, p. 67,57.

753. -"Credinta autentica slujeste adevarului, neavand in ea minciuna, iar constiinta cea buna poarta in ea puterea iubirii, neaflindu-se in ea vreo calcare a poruncii dumnezeiesti". -Filoc. III. p. 253,21-

[dobrin7m]

754. -"Sa ne strangem cu toata puterea spre implinirea poruncilor Domnului, ca sa nu fim stransi de lanturile greu de dezlegat ale poftelor rele si ale pacatelor stricatoare de suflet, - caci atunci se va rosti si asupra noastra hotararea rostita asupra smochinului neroditor: "Taie-l ca sa nu faca si locul netrebnic; caci tot pomul care nu aduce roada, se taie si in foc se arunca". -Filoc. IV, p. 204,5.

755. -"Nimic nu este mai de trebuinta si mai de folos decat cuvantul drept si decat constiinta. Caci de aici vine frica de Dumnezeu si dorul dupa el. Iar din acestea, cea dintai curateste prin evlavie si sfiala, iar cealalta desavarseste prin desprinderea luminatoare si prin dreapta socoteala, si face mintea sa calatoreasca pe culmi, prin inalta suire si vedere. Dar fara frica este cu neputinta mintii sa ajunga la dragostea dumnezeiasca si prin ea sa zboare spre cele nadajduite si sa se odihneasca in ele". -Filoc. iv, p. 256,22.

756. - "Faptuitorul doreste sa se dezlege, din pricina ostenelilor, si sa fie cu Hristos (Filip. 1, 23). Iar contemplativul voieste mai bine sa ramana in trup, atat pentru bucuria pe care o primeste din rugaciune, cat si pentru folosul ce-i vine de aici aproapelui". - Filoc. IV, p. 308,165.

[dobrin7m]

Maxim Marturisitorul - Cuvant ascetic - Filocalia Vol. II

"42. Să ne iubim aşadar unii pe alţii şi vom fi iubiţi de
Dumnezeu. Să fim cu îndelungă răbdare întreolaltă şi va fi
şi El cu îndelungă răbdare faţă de păcatele noastre. Să nu
răsplătim răul cu rău şi nu vom primi după păcatele
noastre. Căci iertarea greşelilor noastre o aflăm în iertarea
fraţilor. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea
noastră faţă de aproapele. De aceea a zis Domnul: «Iertaţi
şi vi se va ierta vouă».(Luca 6:37) Şi iarăşi: «De veţi ierta
oamenilor greşalele lor şi Tatăl vostru cel din ceruri va
ierta vouă greşalele voastre».(Matei 6:14) Sau: «Fericiţi cei
milostivi, că aceia se vor milui»(Matei 5:7) Sau: «Cu ce măsură
veţi măsura, cu aceea se va măsura vouă».(Matei 7:2).
Iata ne-a dăruit nouă Domnul chip de mântuire şi ne-a dat nouă
putere veşnică de a ne face fii ai lui Dumnezeu. Prin
urmare în voia noastră stă mântuirea noastră."

Iata asadar faptele bunatatii si a iubirii de semeni, faptele iertarii.

[dobrin7m]

Maxim Marturisitorul - Filocalia Vol.II Cuvant ascetic

8. Şi zise fratele: Fiindcă ai zis, Părinte, că trebuie să,
punem iubirea faţă de tot omul mai presus decât toat ecele
văzute şi decât trupul nostru însuşi, cum pot să iubesc pe
cel ce mă urăşte pe mine şi se întoarce de la mine? Şi cum
pot să-l iubesc dacă mă pizmuieşte şi mă înţeapă cu ocări
şi îmi întinde vicleşuguri şi îmi pregăteşte curse? Mi se
pare, Părinte, că acest lucru este prin fire cu neputinţă,
însăşi supărarea silindu-ne în chip firesc să ocolim pe cel
ce ne-a supărat. Răspunse bătrânul: Târâtoarelor şi
fiarelor, purtate încolo şi încoace de fire, le este întradevăr
cu neputinţă să nu se ferească de cel ce le aduce
durere. Dar celor făcuţi după chipul lui Dumnezeu şi
cârmuiţi de raţiune şi învredniciţi de cunoaşterea lui
Dumnezeu, care au primit legea de la El, le este cu putinţă
să nu ocolească pe cei ce-i supără şi să iubească pe cei ce-i
urăsc. De aceea şi Domnul spunând: «Iubiţi pe vrăjmaşii
voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi...» şi celelalte,
nu le-a poruncit ca pe nişte lucruri cu neputinţă, ci ca pe
unele cu putinţă. Căci altfel nu ar pedepsi pe cel ce calcă
această poruncă. Şi însuşi Domnul ne arată aceasta prin
fapte, ca şi ucenicii Lui, care toţi s-au străduit pentru
iubirea aproapelui până la moarte şi s-au rugat cu căldură
pentru cei ce i-au ucis pe ei. Noi nu putem să iubim pe cei
ce ne urăsc, fiindcă suntem iubitori de materie şi de
plăcere şi le punem acestea mai presus de poruncă. Ba de
multe ori ocolim din pricina acestora şi pe cei ce ne
iubesc, fiind mai răi ca fiarele şi târâtoarele. De aceea,
neputând păşi pe urmele lui Dumnezeu, nu putem
cunoaşte nici scopul Lui, ca să primim puterea."

[Dumitru73]

felicitari pentru initiativa

[dobrin7m]

Maxim Marturisitorul - Cuvant ascetic - Filocalia Vol. II
Cuvantul 17.
"Iar de vei înţelege, îţi vei da seama că, precum tu
eşti ispitit, la fel şi fratele tău se ispiteşte şi vei ierta pe cel
ispitit; iar celui ce vrea să te ispitească, făcându-te să
urăşti pe cel ispitit, îi vei sta împotrivă, nesupunându-te
uneltirii lui. Aceasta este ceea ce spune Iacob, fratele
Domnului, în Epistolele Soborniceşti: «Supuneţi-vă lui
Dumnezeu, staţi împotrivă diavolului, şi va fugi de la
voi!» (Iacob 4:7)"

[dobrin7m]

De ce trebuie sa facem fapte bune?
Faptele savarsite de noi ne pot indrepta sau strica. Faptele bune ne curata de rau. Fiecare fapta buna smulge din sufletul nostru rautatea si o arunca cat colo. Dar uneori un pacat este greu de smuls. Nu renuntati sa faceti fapte bune pana se desprinde pacatul si apoi ca sa prisoseasca cum spune in Scriptura pana parasim aceasta lume. Esti zgracit si iubitor de arginti? Daruie saracilor. Daruie, daruie. Prima data cand darui, simti o gheara in piept care stringe si o voce care zice, dai tu din munca ta, din stransul tau? Merita acesta? Ignora, si da. Va veni vremea cand vei da cu bucurie si vei zice Slava tie Doamne. Vei alerga atunci sa ajuti necajitul cu bucurie si cu pace. De aici este pragul de la care dai sa prisoseasca virtutea.

Intelegeti dar acum cum sa intelegem pe toti oamenii? cel care da cu fatarnicie, inca nu a smuls pacatul. Nu a ajuns sa dea sa prisoseasca virtutea. Sa nu il certam. Sa il iubim.

Prin faptele bune sa ne imblanzim, sa ne curatam si sa facem loc in inima lui Dumnezeu.

"7. Sufletul, cata vreme se afla intr-o stare potrivnica firii, salbaticit si napadit de spinii placerilor, este locuinta fiarelor straine, dupa cuvantul care s-a zis: acolo se vor odihni centaurii, acolo s-a incuibat ariciul si dracii se intalnesc cu centaurii (Sfantul Evagrie Ponticul). Iar acestea sunt felurite patimi de ocara. Dar cand se va intoarce la starea cea dupa fire (caci poate daca vrea, pana e impreunat cu trupul) si se va imblanzi pe sine prin ingrijirea iubitoare a faptelor si va petrece potrivit cu Legea lui Dumnezeu, fiarele incuibate mai inainte vor fugi si in locul lor vin ingerii, pazitorii vietii noastre,, facand din intoarcerea omului zi de bucurie; si Harul Preasfantului Duh coboara in el, invatandu-l cum sa se pastreze in bine si inaintand spre cele mai inalte." Parintele Teodor, marele ascet si episcop al Edesei - Filocalia Vol. IV Pag.205

[dobrin7m]

"Barbat puternic este acela care alunga pacatul prin faptuire si cunostinta.

Slava desarta o stingi faptuind in ascuns; iar mandria o izgonesti nedispretuind pe nimeni.

Nu uita de faptuire si ti se va lumina mintea ta. "Comori ascunse si nevazute, zice, iti voi deschide tie in chip ascuns." Is. 45:3

Omul nenorocit este acela care pretuieste prin fapte mai mult trupul decat sufletul si lumea mai mult decat pe Dumnezeu.

In ziua judecatii ne va cere Dumnezeu sa dam socoteala, pentru cuvinte, fapte si ganduri.

Pacatul cu cugetul este reaua intrebuintare a gandurilor iar pacatul cu fapta este reaua intrebuintare a lucrurilor.

De gandul chibzuit tine cuvantul de folos iar de sufletul bun faptuirea virtuoasa.
" Parintele Talasie Libianul - Filocalia Vol.IV

[dobrin7m]

"Există posibilitatea ca în străfundul sufletului să te consideri netrebnic,
cu toată curăţenia vădită a sufletului sau cu toată corectitudinea şi cinstea în purtări. Dar cum
ar putea să fie altfel? Presupuneţi că Dumnezeu ne cere să fim cu totul drepţi sau să avem
virtute desăvârşită, şi că numai o asemenea dreptate şi o astfel de virtute pot fi puse la temelia
mântuirii noastre şi să ne hrănească cu bună nădăjduire.

Dreptatea desăvârşită, sau virtutea atotcuprinzătoare, se compune din următoarele trei
componente:
1) Din faptele bune vizibile tuturor, săvârşite cu trupul, la vreme potrivită şi în locul
potrivit. Iată despre ce este vorba: daca îţi cere cineva de pomană, dă-i. Dacă ţi-a pricinuit
careva supărare, iartă-l. De va veni la tine un duşman, dă-i să mămânce. Când te-ai aşezat la
masă, mănâncă după pravilă şi înfrânare. A venit vremea rugăciunii - roagă-te cu evlavie şi
cum ţi s-a poruncit... Când mergi la serviciu, munceşte cu sârguinţă, şi aşa mai departe.
Orice clipă şi fiece loc îşi au faptele lor bune, pe care trebuie negreşit să le făptuiască cel ce trece
prin ele. În această privinţă, toată viaţa omului trebuie să fie lanţ neîntrerupt de fapte bune, din
momentul în care devine conştient pe această lume şi până când iese din ea...
Numai atunci va considera Domnul pe cineva că
este virtuos, când acesta va dezvolta întreg tabloul vieţii sale, asa fel încât să nu omită nici un loc
şi nici un moment în care să nu facă o faptă obligatorie pentru el în momentul şi la locul
respectiv. Stai acum aici, sprijinindu-te pe dreptatea ta, şi spune: oare aşa trăieşti tu, încât faci
întotdeauna binele şi n-ai omis niciodată un lucru obligatoriu pentru tine, şi nu ai îngăduit un
lucru bun numai pe jumătate ori chiar cu totul rău? Dacă-i aşa, bazează-te pe dreptatea ta, iar
dacă nu, caută-ţi un alt sprijin pentru mântuire!

2) Cea de-a doua parte, care intră în componenţa dreptăţii desăvârşite, constă din bunele
simţăminte şi dispoziţii, ascunse sub faptele săvârşite în mod văzut. Acestea sunt iubirea,
pacea, răbdarea, blândeţea, mila, stăpânirea de sine, smerenia, evlavia, renunţarea la toate şi
altele. Faptele bune săvârşite în mod văzut, ca să fie într-adevăr bune şi să slujească mântuirii,
trebuie să fie negreşit expresia unuia dintre bunele simţăminte lăuntrice; astfel încât, dacă la
baza lor nu se află un simţământ bun, de care acestea trebuie să fie însufleţite, atunci ele sunt
netrebnice şi neplăcute lui Dumnezeu. Astfel, de pildă, îndreptarea evlavioasă a minţii şi a
inimii către Dumnezeu este o dispoziţie interioară bună şi bineplăcută lui Dumnezeu. Când ea
există în suflet, ea cere, indiscutabil, şi fapte pe măsura ei, cum se şi întâmplă, şi anume:
rugăciunea de acasă, metanii îndelungate, mersul la slujbe, la biserica lui Dumnezeu, vizitarea
locurilor sfinte, cinstirea icoanelor, aprinderea candelelor şi a tămâii şi altele.
O asemenea sumă de fapte vădite există şi pentru exprimarea fiecărui simţământ
lăuntric; de pildă, pentru exprimarea milostivirii există şapte fapte ale milei trupeşti şi şapte
fapte ale milei sufleteşti. Dar întotdeauna trebuie reţinut că ultimele, adică faptele văzute,
numai atunci au preţ, când slujesc exprimării celor dintâi, adică simţămintelor lăuntrice.
Astfel, toate faptele văzute ale cucerniciei: metaniile, rostirea de rugăciuni, mersul la biserică
şi altele vor fi într-adevăr bune numai atunci, când vor sluji exprimării evlaviei noastre
lăuntrice sau îndreptării evlavioase a minţii şi a inimii noastre către Dumnezeu, iar fără
aceasta din urmă, ele sunt de nimic. Acelaşi lucru trebuie spus şi despre toate faptele
milostivirii, că ele numai atunci sunt într-adevăr bune, când exprimă sincera iubire frăţească
faţă de toţi, spre slava lui Dumnezeu, şi nu vreo ataşare faţă de unii, dorinţa de a poza, sau,
cum se spune astăzi adesea, o dorinţă de manifestare a umanismului; aceasta este păgânism în
haine creştine.
Acelaşi lucru trebuie să spunem şi despre toate celelalte fapte văzute: că adevărata lor
valoare este stabilită de dispoziţia lăuntrică... Căci altminteri se poate ca, de pildă, cu trupul să
fii în biserică, iar cu sufletul în rătăcire, cu limba să ierţi cu mărinimie, iar în inimă să
osândeşti, prin atitudinea corpului să arăţi preţuire, iar înlăuntrul tău să nutreşti dispreţ, cu
ochii, în aparenţă să nu te uiţi la feţele oamenilor, dar în suflet să te aprinzi de pofte trupeşti,
şi aşa mai departe.
Privite din afară, toate aceste fapte sunt bune, însă valoarea lor este anulată în faţa lui
Dumnezeu de simţămintele nutrite în suflet la săvârşirea lor. Ca urmare, ne putem întemeia
mântuirea pe dreptate numai atunci când putem fi încredinţaţi că toate simţămintele şi
dispoziţiile noastre sufleteşti sunt drepte şi pe placul lui Dumnezeu - şi asta nu numai pentru
un ceas-două, ci pentru toată viaţa şi fără întrerupere.
Aşadar, vino aici, cel ce vrei să-ţi întemeiezi mântuirea pe buna ta purtare, şi spune: în
spatele faptelor tale bune vădite, nu s-au strecurat niciodată simţăminte rele, care să le
murdărească?... Dacă nu (dar cine poate spune aceasta?), atunci linişteşte-te în dreptatea ta;
dar dacă s-au strecurat - aşa cum oricine trebuie să recunoască - atunci resemnează-te şi caută
o altă temelie pentru nădejdea mântuirii tale!