mesaj de la noul ierusalim

[vsovivi]

Oare nu v-am răspuns la toate răutăţile? Uite aici.

Şi iată şi în Scriptură este scris ce înseamnă prooroci mincinoşi:

''12. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa i-au prigonit pe profetii de dinaintea voastra.''


''1. Nu judecati, ca sa nu fiti judecati''


''15. Feriti-va de profetii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinlauntru sunt lupi rapitori.
16. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara se culeg struguri din spini sau smochine din maracini?
17. Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele.
18. Nu poate pomul bun sa faca roade rele, nici pomul rau sa faca roade bune.
19. Iar orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc.
20. De aceea, dupa roadele lor ii veti cunoaste.
21. Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra in imparatia cerurilor, ci acela care face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.
22. Multi Imi vor spune in ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu in numele Tau am profetit? si nu in numele Tau demoni am scos? si nu in numele Tau multe minuni am facut?
23. Si atunci le voi marturisi: Niciodata nu v'am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine, voi, cei ce lucrati faradelegea!
24. De aceea, tot cel ce aude aceste cuvinte ale Mele si le plineste, i se va asemana barbatului intelept care si-a cladit casa pe stanca.
25. Si a cazut ploaia si au venit puhoaiele si au suflat vanturile si au izbit in casa aceea, dar ea n'a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.
26. Dar cel ce aude aceste cuvinte ale Mele si nu le plineste, i se va asemana barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip.
27. Si a cazut ploaia si au venit puhoaiele si au suflat vanturile si au izbit in casa aceea si ea a cazut. Si mare i-a fost caderea!"
28. Iar cand Iisus a sfarsit cuvintele acestea, multimile erau uimite de invatatura Lui,
29. ca ii invata ca unul care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor. ''


''4. Si Iisus le zicea: "Un profet nu este dispretuit decat in patria sa si intre rudele sale si in casa lui".
5. Si n'a putut sa faca acolo nici o minune, decat ca Si-a pus mainile pe cativa bolnavi si i-a vindecat.
6. Si Se mira de necredinta lor. Si strabatea satele dimprejur, invatand.''


''20. Ca va spun: Daca dreptatea voastra n'o va intrece pe a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor.''


''23. Si El le-a zis: "Nici o'ndoiala ca-Mi veti spune zicala aceasta: Doctore, vindeca-te pe tine insuti!; pe toate cate-am auzit ca s'au facut in Capernaum, fa-le si aici, in patria ta?". 24. Si le-a zis: "Adevar va spun Eu voua ca nici un profet nu este bineprimit in patria sa.
25. Si adevar va spun ca multe vaduve erau in Israel in vremea lui Ilie, cand s'a inchis cerul trei ani si sase luni, incat foamete mare a fost in tot pamantul,
26. si la nici una din ele n'a fost trimis Ilie, ci numai in Sarepta Sidonului, la o femeie vaduva.
Si multi leprosi erau in Israel in vremea profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s'a curatit, ci numai Neeman Sirianul".''


''22. Luminatorul trupului este ochiul; deci, daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat;
23. dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care se afla'n tine este intuneric, cu cat mai mult intunericul!
24. Nimeni nu poate sluji la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va alipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona''


''31. Asadar, nu va ingrijorati spunand: Ce vom manca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom imbraca?
32. - deoarece pe toate acestea paganii le cauta -; ca stie Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de toate acestea;
33. ci cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea vi se vor adauga.
34. Nu purtati deci grija zilei de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. I-ajunge zilei rautatea ei!''


''20. Si ridicandu-Si ochii spre ucenicii Sai, zicea: "Fericiti sunteti voi, cei saraci, ca a voastra este imparatia lui Dumnezeu.
21. Fericiti sunteti voi, cei ce flamanziti acum, ca va veti satura. Fericiti sunteti voi, cei ce plangeti acum, ca veti rade.
22. Fericiti veti fi cand din pricina Fiului Omului va vor uri oamenii si va vor izgoni dintre ei si va vor ocari si cand ca pe un rau va vor lepada numele.
23. Bucurati-va in ziua aceea si tresaltati, ca iata, rasplata voastra multa este in cer; ca parintii lor asa le faceau profetilor. ''
.
.
.
.
.
Dar să vezi ce o să mă ''distrez'' eu de feţele pe care o să le faceţi voi atunci când veţi afla că defapt Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, de la Pucioasa este chiar Domnul Dumnezeu...

Atunci eu voi râde şi voi vă veţi pune cenuşă în cap... sau nisip... sau altele asemenea...

Ferice de cei ce Astăzi aud glasul Său... (Nu al meu păcătosul, mare păcătos păcătosul şi trufaşul de ochii gLumii, căci e catastrofă să trăieşti cu o viaţă de ochii gLumii, trăire de ochii gLumi; Asta în paranteză.)

[mariamargareta]

254. „Meşterii Manole” de la Pucioasa: Marian şi Victoria Zidaru

Oricât ar părea de ciudat, paradoxal chiar, Marian şi Victoria Zidaru (cei care i-au susţinut ani de zile pe liderii pucioşi, pucioşismul şi himerele lui – şi au făcut-o din toată fiinţa lor şi din toată punga lor şi cu o dăruire dusă până la jertfă) au ajuns până la urmă să fie victimele şarpelui pe care l-au încălzit la sân.

Ghinionul Zidarilor a început odată cu o vizită inopinată a unor pelerini pucioşi la Ghelari, acolo unde soţii Zidaru şi ucenicul lor Sandu Dan se osteneau ca să săvârşească o poartă monumentală pentru biserica păstorită de părintele Nerva Florea. Pelerinii pucioşi li se părea că vin din alte timpuri, de mult apuse, de unde aduceau cu ei creştinismul autentic al bisericii primare, iar lelica Maria, cea care îi conducea, dădea impresia că primeşte mesaje direct de la duhurile lui Dumnezeu. De la început, Zidarii au fost fascinaţi de perspectiva de a se alătura unor creştini care păreau de pe altă lume (şi chiar erau!) conduşi pe „calea cea strîmtă” de o „proorociţă” a lui Dumnezeu. De aceea ei s-au şi grăbit să-i dea curs, lăsând în urmă lumea şi tentaţiile ei şi înrolându-se în „obştea” de la Pucioasa. Apoi, după moartea lelicăi Maria, li s-a părut firesc ca frâiele „afacerii” să le preia cea mai şcolită, cea mai dinamică, cea mai destupată dar şi cea mai insolită urmaşă a lelicăi: Mihaela Tărcuţă.

„Proorociţa” Mihaela promitea acum să împingă pucioşismul pe noi culmi ale puritanismului şi fundamentalismului religios, iar Zidarii n-au pregetat să-i cânte isonul, fără a realiza că de bunăvoie se bagă slugă la dârloagă. Pe vremea aceea (prin anii ’90) Zidarii erau în stare să-i lingă şi tălpile Mihaelei, pe care o considerau „proorociţa Domnului” şi „sfânta lui Dumnezeu”. La rândul ei, Mihaela (care avea ascuţimea privirii şi descusutului, încât nimic nu-i scapă la interogatoriile ei) a văzut instantaneu în cuplul făcut de cei doi Zidari o mină de aur. În consecinţă, a adoptat instantaneu faţă de ei o conduită preferenţială: i-a adulat, i-a copleşit cu daruri şi cu linguşiri, i-a pomovat în funcţii inventate special pentru ei (Marian – preşedinte de onoare al „Fundaţiei Şfânta Virginia”, Victoria – administrator şi casier al sectei, iar pentru amândoi le-a rezervat poziţia de interfaţă unică între „Noul Ierusalim” pe de o parte, şi Biserică, lumea artistică şi lumea laică pe de altă parte. Nimeni nu mai putea ajunge la cei doi lideri maximi, Nicolae şi Mihaela „Pucioşescu”, decât prin aprecierea, bunăvoinţa şi acceptul cuplului Marian şi Victoria Zidaru. Zidarii fuseseră făcuţi peste noapte purtători de cuvânt oficiali ai sectei, aşa că vrând-nevrând, Marian Zidaru s-a pomenit că este perceput de mass media, de oamenii Bisericii şi apoi de toată lumea, drept „lider al sectei Noul Ierusalim de la Pucioasa”. În acelaşi timp, adevăraţii lideri Mihaela şi Nicuşor stăteau în umbră, de unde trăgeau sforile şi îi manevrau pe Zidari ca pe nişte marionete. Păpuşarii pucioşi au reuşit astfel să răspândească pretutindeni ideea falsă că Zidarii au pâinea şi cuţitul în pucioşism, iar în exterior s-a cimentat sintagma mincinoasă „secta lui Marian Zidaru”.

Odată cu trecerea timpului, Zidarii şi-au luat în serios sarcinile primite. Peste tot erau respectaţi de către adepţii pucioşi ca nişte soli ai lui Dumnezeu. Lucrările lor artistice erau admirate şi considerate pline de încărcătură spirituală şi profetică. Fetele pucioase închinoviate la Pucioasa, dar mai ales cele de la Târgovişte, o iubeau şi o apreciau pe Victoria ca pe o mamă grijulie şi iubitoare. Cei doi moguli pucioşi, Nicolae şi Mihaela „Pucioşescu”, au realizat că stratagema de a-i promova pe Zidari în faţa adepţilor şi a întregii lumi se întoarce împotriva lor şi începe să-i pună în umbră peste măsură. Pentru a rezolva acest neplăcut impediment, ei au conceput un plan: dacă i-ar separa definitiv pe Zidari unul de altul, ar putea mai bine să-i controleze. Mihaela a început o campanie furibundă de denigrare a Victoriei Zidaru, ajutată fiind de sfetnicul ei cel mai credincios şi mai lipsit de scrupule: Viorel Ivan. Scenariul conceput de Mihaela conţinea şi secvenţa punerii Victoriei pe linie moartă şi înlocuirea ei cu Viorel Ivan. De aceea, ea a conceput o „consfătuire” denumită conspirativ „proces”, care urma să aibă loc la Bucureşti, cu motivaţia inventată de a aplana un aşa-zis conflict de interese apărut între Victoria şi Viorel. Planul Mihaelei era de a o discredita atât de puternic pe Victoria în faţa „obştei” de la Bucureşti, încât adepţii de aici să voteze de bunăvoie şi cu sinceră convingere înlocuirea ei cu Viorel Ivan. Mihaela a conceput şi un „Cuvânt” ca de la Dumnezeu, din care să reiasă preferinţa lui Dumnezeu pentru Viorel, ca viitor lider al „obştei” de la Bucureşti şi intermediar între adepţii bucureşteni şi mogulii de la Pucioasa. Deşi Mihaela a condus magistral „procesul” de la Bucureşti împotriva Victoriei, susţinându-l pe faţă pe Viorel ca fiind „plăcutul şi alesul Domnului”, la votul secret făcut cu bileţele s-a înregistrat o surpriză de proporţii: adepţii nu l-au ales ca lider de grup nici pe Viorel, n-au ales-o nici pe Victoria, ci... pe Marian Zidaru. Supărată foc pe nătângii care n-au înţeles că „Dumnezeu” îl prefera doar pe Viorel în acest post, Mihaela şi-a luat echipa de sfetnici credincioşi cu care venise de la Pucioasa şi i-a lăsat baltă pe cei din obştea de la Bucureşti, refuzând să valideze votul liber exprimat care-l fixa pe Marian Zidaru ca lider de grup. Lucrurile au rămas de atunci în „coadă de peşte”: deşi nu s-a mai desemnat oficial nici un lider de grup pentru bucureşteni, Victoria a continuat să facă mai departe muncile de uzură pe care le făcuse şi până acum, dar Mihaela a început să se folosescă tot mai mult de Viorel ca de un sfetnic credincios şi singura interfaţă, locvace, persuasivă şi mobilă, între adepţii bucureşteni şi liderii lor de la Pucioasa.

De atunci lucrurile au evoluat din rău în mai rău. Promisiunile făcute Zidarilor, în special cele legate de clădirea de la Târgovişte ( denumită conspirativ de către pucioşi ”Ro-Emaus”), care urma să fie amenajată ca un centru artistic, spiritual şi de reprezentare a sectei, au rămas suspendate sine die. Zidarii erau tot mai des contestaţi de mogulii pucioşi în tot ceea ce făceau: nimic din ce făceau ei nu mai era bun, nimic nu mai era „rod al ascultării”, iar legăturile lor cu lumea – favorizate şi încurajate altădată pe faţă – erau acum privite de către cuplul dictatorial Nicolae şi Mihaela „Pucioşescu” drept o expresie a promiscuităţii şi a apetitului Zidarilor pentru legăturile cu „lumea”. Acuzată că l-a atras şi pe Marian spre lume, Victoria era acum cotată pe faţă drept „capul răutăţilor”. „Cuvinte” meşteşugite de Mihaela şi prezentate ca venind din cer de la „Dumnezeu” o acuzau în faţă pe Victoria că-l „slăbeşte” pe Marian, în loc să-l dirijeze spre o supunere oarbă faţă de liderii pucioşi. Ultima încercare disperată a Mihaelei de a-i separa pe cei doi soţi definitiv, plasând-o pe Victoria la atelierul din Bucureşti şi pe Marian în obştea de la Pucioasa, a eşuat: cei doi au găsit tăria să rămână împreună, deşi Mihaela prezenta acum statornicia lor în căsătorie ca pe un exemplu rău pentru ceilalţi creştini şi chiar ca pe o ruşine, îndată ce politica oficială a pucioşilor era destrămarea cuplurilor căsătorite, pentru ca pucioşii să poată trăi apoi în obşti diferite, în care bărbaţii locuiau separat de femei.

Zidarii trăiau acum, zi după zi, o mare şi sfâşietoare dramă. Zilele frumoase de altădată erau acum doar o amintire. Dragostea frăţească fusese înlocuită cu ura, delaţiunea, minciuna şi dispreţul. Vorbele frumoase ale Mihaelei, de laudă şi apreciere la adresa Victoriei, erau acum înlocuite cu vorbe de ocară, cu jigniri şi expresii de mahala. Cu fiecare zi ce trecea, în inimile Zidarilor se dărâma tot zidul pe care ei îl zidiseră cu trudă şi cu speranţă disperată, ca nişte meşteri Manole ai secolului XX, la Pucioasa: o cetate imaginară, în care urma să curgă veşnic laptele şi mierea: „Cetatea Sfântă Noul Ierusalim de la Pucioasa”.

Când totul a fost pierdut, când ultima speranţă s-a stins, când Zidarii şi-au găsit lucruşoarele scoase în stradă de ciracii Mihaelei Tărcuţă, atunci au înţeles că trebuie să se întoarcă de unde au venit şi să o ia de la început. Au înţeles că viaţa e plină de întorsături şi de surprize, iar minunile promise de pucioşi au rămas doar nişte minciuni ieftine, dar frumos meşteşugite. Singura minune văzută de Zidari în „Cana” Pucioasei a fost transformarea vinului în apă, apă rece cu care ei s-au îmbătat aproape zilnic, timp de aproape 20 de ani, apă rece şi amară şi tulbure pe care au sorbit-o cu nesaţ, cu vadra, până la fund.

[vsovivi]

Mai minţi mult? Defapt eşti liberă să-ţi găseşti ceea ce-ţi cauţi... hula.

[mariamargareta]

255. Mogulii pucioşi de la „Noul Ierusalim” tac mâlc

În urmă cu mai bine de o lună, liderii pucioşi erau provocaţi pe blogul noul-ierusalim.info (în postările #249 şi #250) să răspundă unui test de onestitate: să reflecteze asupra necesităţii unei restituiri (restitutio in integrum) a unui teren către proprietarul de drept (Iliuţă Bunea), teren pe care ei l-au acaparat cu ani în urmă de la acesta, prin presiuni şi înşelăciune.

Anticipam că acest test se va dovedi (citez) “o probă extrem, extrem de dificilă, dacă nu imposibil de escaladat, pentru rapacii lideri pucioşi. Ar fi trebuit ca această dorinţă să se fi conturat deja la ei, din proprie iniţiativă, nu să fie nevoie ca să li se sugereze din exterior că aceasta este singura cale spre intrarea lor în normalitate, în cinste şi în sfinţenie în raport cu drepturile fireşti ale lui Iliuţă Bunea.”

Nici un semn nu s-a înregistrat până acum că mogulii pucioşi ar avea de gând să aşeze lucrurile pe făgaşul lor firesc. Din 24 august, data la care s-a consemnat prima luare de poziţie pe acest blog faţă de nedreptatea liderilor pucioşi, s-au consemnat încă 4 predici pucioşeşti supranumite „Cuvântul lui Dumnezeu”. În niciuna dintre acestea nu s-a remarcat vreo luare de poziţie, sau vreo aluzie măcar, faţă de acest subiect.

Tăcerea liderilor pucioşi este oarecum explicabilă: orice poziţie ar adopta, imaginea lor tot va ieşi profund şifonată. Dacă recunosc că recomandările de a restitui terenul păgubaşului sunt corecte, ei recunosc indirect şi faptul că însuşirea terenului nu s-a făcut în condiţii de deplină sinceritate, ci prin presiuni care au determinat o donaţie forţată din partea proprietarului. Dacă insistă în a susţine contrariul, în intenţia de a păstra pe mai departe pământurile în folosinţă, atunci se dovedesc a fi de un egoism şi de o rapacitate incompatibile cu imaginea de detaşare faţă de cele lumeşti, pe care tot ei se străduiesc din răsputeri să şi-o promoveze în mass-media.

Puşi în faţa acestor alternative incomode, liderii pucioşi au preferat să adopte „politica struţului”. Ei nu realizează că în acest mod îşi conservă imaginea (în aparenţă), dar îşi zugrăvesc propriul lor „Dumnezeu” cu culori sumbre.

Dacă „Dumnezeul” pucioşilor a luat deja cunoştinţă de necesitatea de a i se face dreptate unui om care a fost înşelat pe pământ, dar nu ia nici o atitudine, se acoperă cu culoarea întunecată a superbiei şi nepăsării.

Dacă „Dumnezeul” pucioşilor n-a aflat încă de acestă necesitate, după mai bine de o lună de când ea a fost făcută publică pe internet, înseamnă că el nu este Atotştiitorul, ci un impostor ca mulţi alţii dinaintea lui.

[vsovivi]

Eşti cumva avocata lui Bunea? Sau eşti avocatul diavolului? Sau probabil te-ai erijat în instanţă judecătorească?

Păi dacă vă mână cel rău, adresaţi-vă celor în măsură deci fă plângere în altă parte căci aici noi avem poruncă Împărătească:

''Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi!''

Deci nu te judec şi nu te osândesc... ci iată te apăr de mine! Ca nu cumva să te blestem căci este scris:

''Voi iubiţi pe vrăjmaşii voştrii (şi luptaţi şi staţi contra puterilor întunericului acestei gLumi plină ochi de duhuri rele)'' ... ''Ridicaţi ochii voştrii şi vedeţi că holdele sunt albe!''

Aveţi grijă ca dreptatea şi credinţa voastră să nu sfârşască în trup căci pentru asta aţi primit Harul şi păziţi-vă ca să nu cădeţi în judecată, pismuind şi urând şi hulind ca din mândrie şi pentru îngâmfare, după ce ai iertat şi ai făcut binele, să te laşi ispitit şi împrietenit apoi cu nemulţumirea pentru ca să-ţi reaminteşti dorinţa cea rea şi pofta ca să nu uiţi şi atunci când s-a ivit şi a revenit prilejul tu iată că te-ai răzbunat şi deci ai făcut apoi şi răul... căci nu ai suferit şi nu ai suportat pe Domnul nostru Hristos Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa şi de peste tot, nu ai suferit şi nu ai răbdat şi nu ai suportat decât aşa de ochii gLumii... căci ai vrut altceva defapt... o trăire făţarnică... o modă, un moft, un privilegi... o iubire deşartă... artă... ceartă, ce artă? Păi artă marţială! Adică din aia de marţi şi de joi pe programul doioioioioi!

Păi oile nu sunt ale tale... ci tu măi Petrule eşti doar un câine... ciobănesc. ''...şi tu vino după Mine...''

...o viaţă plină de întietate şi mărire în rele şi o trăire frumoasă de ochii gLumii... blând de ochii gLumii... că defapt tu eşti un trufaş şi un laş fără pereche şi rupt în jumate iată cum te ascunzi în semeţia dracoolului ispitochiulhulului... e.

Şarpele hoţ e înţelept adică viclean că cu puţin face mult... rău: are ochi ager, maţ foarte lung, şi multă minciună şi desfrânare în capul ăla al lui... aşa e şi omul rău şi necredincios... tot ce prinde gOMoară! El nu aude decât prin pântece... dacă ridică de jos capul său deasupra colacului, ca să atace, el nu mai aude şi e pregătit să te otrăvească.

[AngelicaKroner]

Dar tu, mai Vsovivi, esti avocatul Puciosilor?
Cunosti tu speta in cauza, de te bagi asa, ca musca in ... calului?
Se vede bine de pe acest Forum cum ai evoluat in timp, de la un admirator la sustinator infocat al sectarilor. Si mai te bati cu pumnul in pept ca esti orthodocs!
Acum te-ai facut si avocatul lor, ca sa le acoperi faradelegile.
Bai, sectant mititel, baga-ti sabia in teaca si mintile in cap! Numai prostii debitezi de un an incoace.

[vsovivi]

În prealabil postat de AngelicaKroner

Dar tu, mai Vsovivi, esti avocatul Puciosilor?
Cunosti tu speta in cauza, de te bagi asa, ca musca in ... calului?
Se vede bine de pe acest Forum cum ai evoluat in timp, de la un admirator la sustinator infocat al sectarilor. Si mai te bati cu pumnul in pept ca esti orthodocs!
Acum te-ai facut si avocatul lor, ca sa le acoperi faradelegile.
Bai, sectant mititel, baga-ti sabia in teaca si mintile in cap! Numai prostii debitezi de un an incoace.

Păi dacă eram avocat sau judecător vă blestemam şi vă băgam exact cum se bagă tău-un-iţele în... calului... dar degeaba repet la nesfârşit că probabil voi pricepeţi viceversa... vicentoarsa viceglobul pământesc... şi doar v-am mai zis că nu e glob. ''În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă!'' (Trâmbiţa nr.3)

Nu sunt sectari nici eu şi nici ei ci tu eşti, căci ''cine zice ăla e!''.

Şi nu eu mă bat cu pumnul ci iată că voi vă bateţi în piept mereu că cică numai voi sunteţi ăia ortodocşii... adică drepţii credincioşi... dar să vezi ce feţe o să faceţi voi cândva... voi ăştia care v-aţi autoîntronat la întietate... mai ales când o să constataţi că Domnul de la Pucioasa, Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu este însuşi Domnul Dumnezeu. Amin.

Învaţă să vorbeşti înainte de a deschide pliscul cu care minţi asemenea celor trei graţii pardon garagaţii... că asta faceţi pe forum...

Şi nu uita că eu scriu pe aici de vre-o 2, 3, 4... ani, deci scriu de mai mult de un an încoace şi-ncolo. (Nu mă laud că chiar sunt multe ''prostii'' pe care le tot scriu... năravuri ca să mă las de ele...)

Deci marş cu intimidările astea josnice sau şiţ sau zât! Că nu mi-e mie frică de spatele vostru asigurat la balaure...

Şi învaţă să citeşti, să pricepi, să scrii şi să vorbeşti înainte de a deschide ciocul... iar până atunci: papa-Ciocu' mic! stimată domnişoară sau doamnă...

Doamne ajută căci nu ele sunt vinovate ci duhul rău care le poartă în grabă să cadă... din lac în puţ... unde spânul o să sece fântâna şi o să pună bolovanul deasupra pe ele... Iar Harap-Alb alias Făt frumos nu o să mai vie căci povestea este sadică... horor... şi ele nici până azi n-au priceput... Iartă-le Doamne că nu ştiu ce fac şi nici unde se află... şi nici încotro se îndreaptă... Nu le lua în seamă... ci alungă duhul cel rău din aceste frumoase şi drăgălaşe graţii...

[mariamargareta]

261. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 27-09-2010

O contradicţie flagrantă cu Sfânta Scriptură apare în ideologia noilor lideri pucioşi atunci când ei susţin că Hristos cel întrupat (mai întâi prin Naştere şi apoi prin Înviere) ar fi suferit între timp o nouă despărţire de trup (aşadar, o nouă moarte?) şi aşa, despărţit de trup, li se arată lor “în duh şi cuvânt” şi le şopteşte poliloghii la ureche, şi-i dădăceşte, şi-i învaţă tot soiul de învăţături, despre care pretinde că ar trebui să fie adăugate de către oameni la canonul Scripturii, pentru ca astfel s-o “desăvârşească” şi s-o “împlinească”. Pe vremea Verginicăi farsa era ceva mai rudimentară, dar cu atât mai credibilă, îndată ce “Cuvântul” se întrupa în trupul de carne şi în gura de lut însufleţit a Verginicăi. Temerarii ideologi pucioşi de astăzi inovează sistematic, cu o imaginaţie debordantă, apoi se lansează (inclusiv în ultima lor predică), în lecţii de propagandă asupra unui “Hristos” întrupat în istorie şi apoi destrupat cu forţa de către doctrina pucioşească:

“...Eu, Domnul Iisus Hristos, Îmi desăvârşesc venirea Mea cea scrisă în Scripturi să fie ea cu oamenii în zilele cele de apoi, şi dau, cumva, să vestesc pe oameni mai întâi, şi apoi să împlinesc, şi altfel Eu n-am lucrat, căci Dumnezeu aşa este: mai întâi Se vesteşte şi apoi lucrează între oameni lucrarea Sa. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Duhul care se pretinde astăzi a fi “Cuvântul neîntrupat şi Hristosul destrupat de la Pucioasa” nu se vesteşte însă oricum, ci numai şi numai prin intermediari, pe care el îi numeşte “împărţitorii Lui”. Este vorba, desigur, de cei doi lideri pucioşi Mihaela şi Nicuşor, singurii care împart şi despart, iau şi dau, fac şi desfac, amestecă şi separă toate cele de la Pucioasa:

“Mă vestesc la porţi că vin cuvânt în carte, ca să Mi se deschidă cartea Mea cea de azi şi să intru şi să-Mi las în ea cuvântul venirii Mele, că Eu, Domnul, vin cuvânt pe pământ în zilele acestea şi-Mi lucrez mult pe poporul cuvântului Meu, şi dau din hrana Mea de pe masa lui cu Mine oamenilor, prin împărţitorii Mei, care de la Mine iau şi dau...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Adepţii de la Pucioasa sunt de acum noul “popor ales”, “Noul Israel”; Pucioasa este “Noul Ierusalim”; România este “Noul Canaan”; şi aşa se rescrie istoria religiilor, ca o piesă veche cu decoruri noi şi cu cabotini în loc de actori, în timp ce spectatorii ei dorm în a lor “necredinţă” şi nepăsare în mesajul înnoitor al “Dumnezeului” de la Pucioasa, care vine azi în duh şi în cuvânt pe pământ, în mijlocul oamenilor:

“Mă vestesc ţie, poporul Meu, cu sărbătoarea crucii, că pe tine te am acum casa Mea şi masa Mea şi cale a venirii Mele în mijlocul oamenilor pe pământ. O, oamenii de pe pământ dorm, tată, şi somnul lor este negrija de suflet şi de Dumnezeu şi este necredinţa la mulţi între cei prinşi de duhul trufiei vieţii şi al poftelor ei celor din trupurile lor.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Se proclamă apoi teza că aceia care trăiesc mai mult pentru trup decât pentru suflet îşi pierd mintea şi sunt mai rău decât diavolii, de aceea “Dumnezeul de la Pucioasa” se declară neputincios în a-i mai ajuta ca să se corecteze şi să se mântuiască; în schimb, îi poate ajuta ca să-i pedepsească cu răzbunare, dându-le răsplata ce li se cuvine pentru faptele lor, pentru că I-au întors spatele şi n-au voit să-L primească şi să-L aibă ca păstor, şi nu I-au primit învăţătura pucioşească:

“O, poporul Meu, omul trăieşte mai mult în pântecele lui, în care el se desfată cu inima. Îşi pierd mintea cei ce cad din slava lor cea de pe pământ şi care le ameninţă strânsura lor, şi sunt mai rău ca diavolii, bieţii de ei. Nu-i mai pot ajuta, căci sunt orbi de tot. O, nu-i mai pot ajuta decât cu răsplata cea pentru fapte ca să le deschid ochii şi să-şi privească înşelăciunea vieţii lor faţă în faţă cu ei, căci pe Mine, Domnul, ei n-au voit să Mă aibă, fiindcă viaţa lor şi-au dat-o deşertăciunii vieţii.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Spre deosebire de “lume”, “poporul ales” de la Pucioasa se înveleşte mereu în “Cuvântul” pucioşesc care anunţă solemn trei veniri ale Domnului:
- o primă venire în trup, acum 2000 de ani;
- o a doua venire în duh şi cuvânt, care are loc astăzi la Pucioasa şi în împrejurimi, dar care se tot prelungeşte, îndată ce pucioşii pretind că a început de prin anul 1955 încoace şi nu prea dă semne că se va sfârşi mai repede;
- o a treia venire întru strălucire şi slavă (aşa cum promite de altfel şi Scriptura că va fi cea de-a doua venire a lui Hristos), numită şi “Ziua Domnului”.
Contradicţia dintre textul pucioşesc şi Sfânta Scriptură, care vorbeşte limpede doar de două veniri ale lui Hristos pe pământ, rămâne inexplicabilă:

“Tu eşti învăluit în cuvântul Meu, pe care oamenii nu l-au iubit nici atunci, nici acum, căci am venit acum două mii de ani între oameni, şi acum iarăşi vin, şi stau învăluit în cuvânt şi cuvintez, şi nu fac semne şi minuni cu tine şi lângă tine ca să Mă vadă oamenii cu ochii, ci Îmi fac lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ şi Îmi pregătesc strălucirea şi slava zilei Mele şi ziua când toate noroadele de pe pământ vor vedea umilinţa Mea cu care am locuit între ei şi prin care am răbdat dispreţul tuturor, în vreme ce Eu M-am descoperit cuvânt din cer între ei, iar ei nu M-au cunoscut şi n-au înţeles împlinirea profeţiilor mari şi mici cu acest pământ, şi mai cu seamă pământul neamului român, dat Mie de Tatăl să-Mi fie casă de venire acum, la sfârşit de timp, şi de credinţă în oameni.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

“Mânăstirea” mixtă de la Pucioasa este considerată o arcă de scăpare, asemenea cu arca lui Noe, în care vor fi primiţi doar puţini, doar “cei credincioşi” ideologiei pucioşeşti, adică “poporul” pucios cel “credincios”:

“O, puţini, puţini trag cu duhul credinţei, de la care să vină învierea Mea în om! Pe aceia Eu, Domnul, îi iau în arca Mea, şi prin ei Îmi mai trag în ea pe cei ce întind mâna spre Mine ca să le dau scăparea, şi aşa Îmi voi întocmi Eu popor credincios şi de nebiruit pe pământ ...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Iubirea “Dumnezeului” de la Pucioasa pentru om nu este infailibilă, căci diavolul are putere asupra ei ca s-o ofilească şi s-o chinuiască:

“Mi-e calea grea între pământ şi cer până la inima omului, iar aşteptarea Mi s-a făcut grea. Aştept să se unească omul cu Mine un duh şi o iubire, şi aşteptarea Mi-e grea, şi diavolul Îmi chinuieşte iubirea Mea cea după om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Liderii pucioşi lungesc şirul inconsecvenţelor lor şi propovăduiesc acum crucea dreaptă, ca semn al preţuirii jertfei lui Hristos, după ce ani de-a rândul au promovat crucea strâmbă ca o inovaţie artistică pucioşească de excepţie, având pentru ei o valoare morală inegalabilă:

“Te-am povăţuit să-ţi faci cruce frumos pe trupul tău, să te închini frumos şi sfânt prin semnul sfintei cruci, şi multe cruci ţi-am spus, tată, să închini vieţii tale cu Mine.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Este blamată apoi reprezentarea lui Hristos pe cruce, aşa cum s-a primit în Biserică prin Sfânta Tradiţie, din generaţie în generaţie. În schimb, se promovează cruci strâmbe, înflorate şi bălţate, care de altfel se vând mai bine pe piaţă, fiind originale şi deci mai atractive din punct de vedere artistic, cumpărătorii fiind mai lesne de “atins la inimă” cu astfel de artificii ieftine, intens colorate:

“ O, vă aduc mulţumire mare că umpleţi de flori semnul sfintei cruci, semn făcut de mânuţele voastre din lemn sau din lut şi apoi împodobit cu flori şi cu îngeri şi cu chipuri sfinte, fiilor, şi nu cu răstignirea Mea pe cruce... iar Eu voi veghea cu voi şi pentru voi şi vom atinge la inimă oamenii...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Pucioşii ignoră aşadar că reprezentarea lui Hristos răstignit pe cruce este făcută de creştini cu adâncă evlavie şi cu respect, nicidecum cu gânduri de blasfemie. Ea este o mărturisire vie a jertfei Lui pe cruce de acum 2000 de ani, făcută pentru toţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile (şi nu numai pentru pucioşi, aşa cum cred şi speră ei!)

[mariamargareta]

262. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 14-10-2010 (I)

Liderii pucioşi excelează în jocurile de cuvinte, prin care îi amăgesc pe adepţii lor cei naivi. Ultima predică a lor ne oferă un excelent exemplu în acest sens.
În încercarea disperată de a legitima o himeră , în numele căreia să vorbească ei vrute şi nevrute, spunând că himera este Însuşi Hristos, liderii pucioşi apelează la o stratagemă simplă, dar eficientă: jocul de cuvinte. Ei pretind că Hristosul Pucios este mărturisit din două surse complementare: odată se mărturiseşte singur pe Sine, şi apoi Îl mărturisesc şi martorii Lui. Cine sunt aceşti martori, nu se spune, dar se subînţelege: sunt cei doi lideri pucioşi, adică tocmai cei mai interesaţi ca să “demonstreze” existenţa “Hristosului” lor. Aşadar, punerea în ecuaţie este simplă: dacă sunt doi sau trei martori care mărturisesc, mărturia lor este adevărată, pentru că aşa spune şi Scriptura (Ioan 8,17). Desigur, cu condiţia să aibă ce mărturisi, şi să mai fie şi sinceri în mărturia lor. Dar să cugetăm drept: au ce mărturisi cei doi lideri pucioşi? L-au văzut ei pe Hristos în carne şi oase, ca să-L mărturisească, aşa cum au făcut-o Moise şi Ilie?
Liderii pucioşi operează un “glissando” în “mărturisirea” lor. Mai întâi promit că-L vor mărturisi pe Hristos (aşadar, Persoana Lui dumnezeiască), dar în alunecarea cuvintelor ajung să mărturisească numai “cartea cea de azi”, noua “Scriptură” de la Pucioasa. Cititorul va trebui să accepte că jocul de cuvinte este ingenios făcut, deci mărturisirea cărţii de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu” (carte imaginată, gândită, rumegată, scrisă, tipărită, diortosită şi din nou tipărită într-o nouă ediţie, intens falsificată de către liderii pucioşi) trebuie considerată a fi echivalentă cu mărturisirea lui Hristos în Persoană. Or, Persoana lui Hristos nu poate fi mărturisită decât de către cineva care L-a văzut aievea pe Hristos cel întrupat şi viu, nu de cineva care zice doar că aude glasul unui duh şoptindu-i la ureche vorbe de “auto-mărturisire” a lui Hristos. Liderii pucioşi fac însă cu deplină ştiinţă această escrocherie dialectică, dovedindu-se maeştri ai diversiunii verbale şi scrise:

“Sunt Domnul Iisus Hristos, şi mărturisesc că Eu sunt, şi, iarăşi, Mă mărturisesc cei ce-Mi sunt martori, aşa cum M-au mărturisit la schimbarea la faţă cei ce au făcut dovada strălucirii feţei Mele pe muntele Tabor, între Moise şi Ilie stând Eu şi grăind cu ei pe munte în ziua aceea, şi a fost adevărată mărturia a doi sau trei martori, şi a fost de ajuns să rămână scrisă ea şi apoi crezută de cei credincioşi, de cei ce iubesc pe Dumnezeu pe pământ. Aşa este şi cartea Mea de azi. Ea este dovedită adevărată prin mărturia martorilor Mei, prin multele mărturii vreme de mai bine de cincizeci de ani şi până azi, când Mă deşert cu multul Meu cuvânt în carte, mărturisit fiind Eu de cei ce Mă primesc când vin ca să cuvintez.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Cum operează aşadar acest “glissando”? Pasul întîi: se face o afirmaţie benignă, care nu aduce cu sine nici o informaţie, dar ne introduce ex abrupto în subiect: “Pe Mine Mă mărturisesc martorii Mei”. Apoi se trece la pasul al doilea: proclamarea unui adevăr cunoscut, dar situat într-un registru cu totul diferit: “Cartea Mea de azi este mărturisită de martorii Mei şi mărturia lor este adevărată”. Cine poate nega existenţa “Cărţii de azi” de la Pucioasa şi câte valuri nu a stârnit ea, câte păreri pro şi contra? Pucioşii o consideră a fi “o nouă Evanghelie a lui Hristos”. Deci această “Carte” este o realitate palpabilă: şocantă prin controversele ei şi prin discordanţele ei cu Scriptura, dar perfect adevărată ca existenţă de sine şi ca provocare gnoseologică. Urmează pasul al treilea: “Eu sunt mărturisit de cei care mă primesc – aceştia fiind cei care girează şi Cartea, şi care am văzut că este adevărată; deci şi existenţa Mea este adevărată”. Quod erat demonstrandum. Cei care-L primesc pe Cel pe care-L mărturisesc sunt cei doi lideri pucioşi. Şi de fapt, cei doi “mărturisitori” sunt doar unul, deoarece numai Mihaela pretinde că-L aude pe Hristos, în timp ce Nicuşor doar îi ţine hangul. Ea nu a pretins că a avut contact direct, prin toate simţurile sensibile, cu Hristos (exceptând simţul auzului), deoarece o astfel de pretenţie ar fi echivalat cu o recunoaştere a revenirii a lui Hristos în trup pe pământ; or, pucioşii pretind că încă mai aşteaptă această revenire, deci ea nu a avut loc încă, iar Hristos a venit la ei numai în duh, deci sărac cu trupul. Mihaela pretinde că doar a auzit (sau, i se pare că au auzit) un glas care îi striga în cap sau în vâjâia în urechi că el “este Hristos”, situaţie reprodusă şi în această predică a ei: “Sunt Domnul Iisus Hristos, şi mărturisesc că Eu sunt”.
“Hristosul” de la Pucioasa este un “Dumnezeu” al elitelor, şi nu al vulgului. Spre deosebire de Hristosul Biblic (Cel adevărat, Cel care a venit pentru orbi, şchiopi, surzi, ologi, tâlhari, vameşi şi desfrânate), “Dumnezeul” Pucioasei este mărturisit de către “martorii lui cei credincioşi” (liderii pucioşi) ca fiind un “Dumnezeu” al celor frumoşi, al celor perfecţi, al celor curaţi la cuget şi la haine şi la trup, aparent sfinţi chiar, aleşi şi credincioşi ai noilor directive pucioşeşti; este un “Dumnezeu” aristocrat, elitist, lăudăros, pretenţios, nemulţumit, neînţeles, adesea bolnav de mania persecuţiei, întors pe dos şi reorientat spre valorile vechi-testamentare ale trecutului, spre Avraam, Isaac şi Iacov:

“Eu sunt Dumnezeul celor credincioşi, aşa cum am fost în toate vremile până azi, şi nu sunt Dumnezeul celor mulţi, căci Eu Mă numesc Dumnezeul celor aleşi. Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, şi în toate vremurile am preţuit mai mult un om credincios decât un popor întreg, ... şi aşa Mă mărturisesc Eu, Domnul, prin martorii Mei cei credincioşi.... O, poporul Meu... Te-am ales să-Mi fii martor în zilele acestea până la marginile pământului pentru cuvântul Meu cel de azi şi să fii credincios Mie în toată lucrarea ta cu Mine, în toată lucrarea Mea cu tine şi să fii frumos, frumos înaintea Mea de-a pururi, fiule.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

A venit, sau n-a venit Hristos la Pucioasa? După ce pe aceste meleaguri dâmboviţene s-a susţinut şi s-a proclamat de atâtea ori că “Hristos a venit în duh şi Cuvânt”(aşa încât deşi nimeni nu L-a văzut, cu toate acestea El se pare că totuşi “a venit”: cu putere puţină, dar cu învăţătură multă), iată că liderii pucioşi o dau acum din nou la întors: A doua venire a avut loc, dar Domnul a venit cu mâinile goale, n-a venit cu strălucirea promisă şi cu Împărăţia Sa cu care trebuia să vină. Această Împărăţie este pe mai departe aşteptată şi chiar trebuie făcute rugăciuni stăruitoare ca să fie grăbită încă o venire a Domnului, cea promisă de Scripturi, cu putere strălucire şi slavă, care va aduce cu El şi Împărăţia Lui, care va fi să cuprindă întreg pământul :

“ Aşa lucrez eu azi pentru neamul român, căci ştiu că el este azi ţarină a Domnului şi vine Domnul, Fiul meu, pe vatra lui cu a doua Lui venire pentru judecată peste vii şi peste morţi şi pentru noua Lui împărăţie pe pământ, împărăţia lui Dumnezeu cu oamenii, iar voi cereţi-o să vină, şi ea va veni şi va cuprinde în lung şi în lat pământul, numai să ştiţi şi să iubiţi voi puterea rugăciunii cea plină de pocăinţă şi s-o daţi de ştire neamului român, ca să se împlinească ea. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Liderii pucioşi fac distincţie netă între aproapele omului şi aproapele Domnului. Contextul general şi o logică simplă ne arată că “aproapele Domnului” sunt chiar ei, cei doi lideri pucioşi, “Fraţii care arată Calea”, “fiii unşi” şi “solii Cuvântului de la Pucioasa” şi “împărţitorii Lui”. Faţă de ei păcătuiesc cu păcatul trufiei toţi aceia care nu i se supun, nu-i înţeleg, nu-i iubesc şi nu le cântă în strună. Pedeapsa răzvrătiţilor aceasta va fi: fie vor fi alungaţi înapoi în lume de către “Fraţi”, fie că vor cădea în disperare şi vor alege singuri calea dezertării şi a despărţirii de “comoara ce scumpă” ( tutela şi jugul) a “Fraţilor”, pe care îi vor pierde definitiv:

“ Cel ce urăşte pe aproapele său sau, mai mult, pe aproapele Domnului, acela ajunge la acest păcat după ce el are în inimă păcatul trufiei, al îngâmfării, al măririi de sine, păcat care-l cade pe om de la Dumnezeu. Toţi cei care alunecă de pe calea cea cu mărire, calea cea cu fraţi... Iată păcatul îngâmfării, păcatul de la care se naşte nemulţumirea în om, acest păcat îi hrăneşte omului mintea şi inima şi pierde omul ceea ce are mai scump, pierde fraţii, cea mai mare comoară, cea mai scumpă, şi mai întâi ajunge la dispreţ şi la ură pentru ei şi apoi îi pierde...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

[mariamargareta]

262. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 14-10-2010 (II)

Cei care nu se pot birui pe sine, intrând sub ascultare absolută de “Fraţi”, este bine să le dea lor mână liberă, ca să-i “probeze” ei şi să-i “lucreze cu iubire”, înhămându-i cu tot felul de munci cazone şi înjositoare şi cocoşându-i cu acuze închipuite, dar “educative” prin efectul lor umilitor, care îi încovoaie pe cei demni şi drepţi şi-i face mici, mici de tot:

“Când omul nu se poate birui pe sine, e bine să lase loc celor din jurul lui să facă aceasta, şi cu umilinţă mare să stea el în faţa a toate câte vin şi-l probează pe el la umilinţă şi la răbdare, prin iubire lucrate acestea peste el. O, e bine să se lase mic omul şi e bine să stea cuminte în faţa a toate câte vin să-i încerce viaţa, căci omul este mic de tot, chiar dacă lui nu-i place să stea mic.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Liderii pucioşi proclamă instaurarea curând, curând, a celui mai mare regat de pe pământ: regatul pucioşesc cu capitala la Pucioasa. Toţi românii se vor numi creştini, şi invers. Poporul român va impune pe tot mapamondul înnoirea lumii prin generalizarea doctrinei pucioşeşti, zise “creştineşti”:

“Mare putere are rugăciunea celui ce poate să se aplece vieţii, aşa cum eu am povăţuit azi pentru taina vieţii şi a rugăciunii omului credincios, care să-L ajute pe Dumnezeu cu rugăciunea lui pentru cele ce trebuie să se aşeze pe pământ curând, curând, cel mai mare regat, neamul Fiului meu Iisus Hristos, neamul creştinesc, neam nou, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu dintre oameni, aşa cum Duhul grăieşte prin Scripturi despre noua împărăţie, despre înnoirea lumii ce va să fie. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Propensiunea liderilor pucioşi pentru politica românească se manifestă prin noi bufeuri belicoase. Toate formele de protest împotriva actualilor guvernanţi (greve, marşuri de protest, manifestaţii de stradă) sunt cotate invariabil ca “răzvrătiri” puse la cale ce către cei “ lacomi de trufie şi de dreptate” şi ca atare periclitează liniştea şi bunăstarea “celor drepţi ai acestui neam” (adică a celor aflaţi acum la putere). Ei se roagă la “Dumnezeul” lor ca planurile răzvrătiţilor să se risipească şi să fie pace între români. Adică, cei care au nedreptăţit până acum să nedreptăţească mai departe, cei care au furat până acum să doarmă liniştiţi că nimeni nu se va atinge de ceea ce au agonisit, cei care au condus căruţa în şanţ să o împingă şi mai departe, spre prăpastie, iar vulgul să stea cuminte, să nu mai strige pe la colţurile uliţelor şi să se mulţumească cu “ce i se dă” de cei care sunt în fruntea bucatelor şi le împart pe ochi frumoşi. În fine, toate se vor rezolva de la sine atunci când neamul român se va învrednici să primească şi să cunoască pe pielea lui ideologia de la Pucioasa, intitulată pompos “Cuvântul lui Dumnezeu”:

“Curăţă, Doamne, de trufie pe toţi cei trufaşi în neamul român şi pune iubire şi milă în inimile fiilor acestui neam şi pune duhul păcii şi al cuminţeniei, căci se tot scoală cei răzvrătiţi şi lacomi de trufie şi de dreptate şi se tot întorc unul împotriva altuia prin păcatul trufiei dintre ei! Umileşte-i pe cei trufaşi şi apleacă-i spre umilinţă, şi ridică-i cu mână tare şi ţine-i pe picioare pe cei ce vor bine acestui neam şi păzeşte-i pe ei de ura cea din jur asupra lor, căci Tu ai zis mereu peste fiii neamului român: "Pace vouă!" Risipeşte, o, risipeşte planurile cele rele ale celor ce fac cu mintea lor planuri duşmănoase asupra celor drepţi ai acestui neam, şi apoi pune pacea Ta între fiii români, căci Tu vii şi Te slăveşti în cuvânt în mijlocul acestui neam şi ai pe poporul cuvântului Tău cel de azi mijlocitor în mijlocul lui pentru el înaintea Ta! O, slavă venirii Tale cuvânt pe vatra neamului român, şi fă acest neam să Te cunoască în acest cuvânt şi, Doamne, să Te asculte apoi. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Poporul pucios este chemat şi el la rugăciune, astfel ca toate speranţele politice ale liderilor pucioşi să se împlinească: neamul român să ajungă la pocăinţă şi umilinţă deplină, mulţumindu-se doar cu atât cât are, iar oamenii trufaşi şi răi care vor cu orice preţ puterea să fie măturaţi de pe scena politică pentru totdeauna, aşa cum se mută munţii în mare prin rugăciunile stăruitoare ale drepţilor:

“O, cum să nu fac Eu după miloasa rugăciune a ta pentru neamul român, popor al cuvântului Meu? Te-am aşezat să mijloceşti din partea Mea pentru el, tată. Roagă-te cu pocăinţă, fiule, ca să ajungă şi pentru el pocăinţă înaintea Mea, şi-i voi da lui de ştire rugăciunea care se urcă la Mine din mijlocul lui pentru el, ca să lucrăm bine, tată, şi bisericeşte să strigăm şi să ştim toţi strigarea. O, pace ţie! Încă îţi întăresc puterea cea pentru lucrările Mele cu tine şi pentru sporul lor prin mânuţele tale, dar şi tu să ai spor în lucrarea mărturisirii, fiule, şi să ai rugăciune plină de pocăinţă, tată, ca să putem muta aceşti munţi din locurile lor, aceşti oameni răi şi trufaşi în neamul român, care nu vor binele Meu acestui neam, şi îl vor doar pe-al lor, de parcă ar fi ei veşnici aşa cum sunt ei acum, potrivnicii păcii Mele şi ai dreptăţii pe vatra neamului român.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

După părerea liderilor pucioşi, soarta opozanţilor puterii actuale, care îşi doresc făţiş răsturnarea bravilor cârmaci Boc şi Băsescu, este ca şi pecetluită. “Dumnezeul de la Pucioasa” îi va ocroti pe cei de pe scaunele cele mai înalte şi nu-i va lăsa pe trufaşii aspiranţi Ponta şi Antonescu să ajungă mari şi tari peste neamul român, aşa cum ei doresc din răsputeri acum:

“Îi voi ocroti sub acoperământul Meu şi al mamei Mele Fecioara pe cei bravi pentru sufletul cel sfânt al acestui neam şi pentru duhul dreptăţii a toate, şi voi muta din locurile lor pe cei trufaşi în duhul lor, care se vor mari prin puterea lor faţă în faţă cu cele ce vin şi sunt spre slava Mea peste neamul român. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Expresia “îi voi muta din locurile lor” să însemne oare că trufaşii Ponta şi Antonescu, care “nu vor binele acestui neam”, îşi vor pierde până şi scaunele de lideri pe care cu greu şi le-au adjudecat? “Proorocia” asta chiar are ceva şanse de reuşită: în politică totul este posibil.