Ispasirea pacatelor

[anna21]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Cu siguranţă, DA !



Este exact ceea ce susţine credinţa catolică. Diferenţa este de terminologie. Iadului în care se fac canoane noi i-am atribuit termenul de "purgatoriu".

Eu nu cunosc invatatura catolica despre purgatoriu, dar sunt sigura ca nu este doar o problema de terminologie deoarece chiar parintele Cleopa considera teoria purgatoriului ca fiind falsa.

[George.m]

În prealabil postat de anna21

Evident ca nu primim iertarea ca o meritam, ci este doar din mila lui Dumnezeu.
Dar asta nu inseamna ca nu exista nici o responsabilitate din partea noastra. Ca asa sunt unii car se marturisesc abia in groaza mortii, in ultimele zile ale vietii. Merg ei in rai?

Anna, cred ca responsabilitatea noastra consta in a ramane in legatura cu Dumnezeu, in a pastra comuniunea cu El. Si prin canon suntem ajutati sa pastram legatura cu Dumnezeu. Ne ajuta sa ne schimbam viata. Nu-i vorba de nicio ispasire, de nicio pedeapsa.

Referitor la cei ce se pocaiesc la sfarsitul vietii, eu cred ca merg in rai. Spun asta ducandu-ma cu gandul la pocainta talharului rastignit alaturi de Hristos. Chiar si acest talhar, pe cruce fiind, L-a ocarat pe Hristos; dar a primit, dupa pocainta, promisiunea raiului.
Hristos l-a iertat pur si simplu si l-a luat cu El in rai.

[glykys]

Si eu sper sa mearga in rai si cei care se marturisesc pe ultima suta de metri... Oricum, au mari sanse de mantuire, daca se roaga pentru ei Biserica. Asa zice parintele Cleopa, ca ii scoate din iad Biserica cu rugaciunile ei, pe cei care nu au apucat sa isi faca canonul pentru pacate, dar s-au marturisit. Gandeste-te la pilda lucratorilor tocmiti la vie, unii au lucrat de la bun inceput, altii de abia un ceas, si aceeasi rasplata au luat. Fireste, e de dorit sa lucrezi dintru inceput...

Iar despre talharul cel mantuit, imi aduc aminte ca am citit, cand eram mica, o legenda frumoasa - o apocrifa: cum ca atunci cand Fecioara Maria fugea de mania lui Irod, a intalnit in drumul ei o mama cu doi copii in brate, care voia si ea sa scape. Fecioara Maria a ajutat-o sa alapteze un copil, in timp ce al doilea a supt de la mama sa. cand au crescut, copiii au ajuns talhari si au fost rastigniti langa Mantuitor, iar cel care supsese de la Fecioara Maria L-a marturisit pe Hristos. Mie tare mi-a placut povestioara asta, imi explica de unde a avut atata putere talharul sa isi marturiseasca vina si sa cunoasca intr-o clipa ce nu cunoscusera apostolii in trei ani.

În prealabil postat de anna21

Eu nu cunosc invatatura catolica despre purgatoriu, dar sunt sigura ca nu este doar o problema de terminologie deoarece chiar parintele Cleopa considera teoria purgatoriului ca fiind falsa.

Parintele Teofil Paraianu despre purgatoriu :

(...) existenta unui loc intermediar între rai si iad, adicã a purgatoriului. Purgo, purgare, în limba latinã, înseamnã „a curãti"; „purgatoriu" înseamnã „loc curãtitor". Noi nu credem în existenta purgatoriului, dar credem în posibilitatea de a se trece sufletele de la iad la rai prin interventia Bisericii (nu prin ispãsire) pânã la cea de-a doua venire a Domnul nostru Iisus Hristos.

Catolicii cred într-o ispãsire, adicã te duci în purgatoriu, faci stagiul de ispãsire, te chinui acolo, iar dupã ce ti-ai plãtit pãcatele, te primeste Dumnezeu în rai, pentru cã esti curãtit. Este o conceptie diferitã. Nu-i vorba numai de un loc diferit, ci si de o conceptie diferitã. Dupã credinta noastrã ortodoxã, cei condamnati la iad sunt condamnati pentru totdeauna, dar noi credem în posibilitatea de interventie a Bisericii; nu în întelesul cã sufletul s-a chinuit acolo ca sã-si ispãseascã pãcatele, ci în întelesul cã cel care a ajuns în iad – de acolo nu mai iese cu puterile lui, nu iese când i se împlineste stagiul de iesire, ci iese când îl primeste Dumnezeu pentru rugãciunile Bisericii si pentru milosteniile care se fac pentru sufletul lui. Aceasta este conceptia noastrã, a ortodocsilor.

Deci noi nu credem în purgatoriu, ci în posibilitatea de a se trece de la iad la rai. Domnul Hristos a spus în pilda cu sãracul Lazãr si cu bogatul nemilostiv cã „Între noi si voi s-a întãrit prãpastie mare, ca cei care voiesc sã treacã de aici la voi sã nu poatã, nici cei de acolo sã treacã la noi" (Luca 16, 26). Înseamnã cã nu este posibil prin puterile omului, dar credem că este posibil prin rugãciuni, pentru cã Dumnezeu este împlinitorul rugăciunilor.

[MariS_]

În prealabil postat de Melissa

Parintele Teofil Paraianu despre purgatoriu :

(...) existenta unui loc intermediar între rai si iad, adicã a purgatoriului. Purgo, purgare, în limba latinã, înseamnã „a curãti"; „purgatoriu" înseamnã „loc curãtitor". Noi nu credem în existenta purgatoriului, dar credem în posibilitatea de a se trece sufletele de la iad la rai prin interventia Bisericii (nu prin ispãsire) pânã la cea de-a doua venire a Domnul nostru Iisus Hristos.

Catolicii cred într-o ispãsire, adicã te duci în purgatoriu, faci stagiul de ispãsire, te chinui acolo, iar dupã ce ti-ai plãtit pãcatele, te primeste Dumnezeu în rai, pentru cã esti curãtit. Este o conceptie diferitã. Nu-i vorba numai de un loc diferit, ci si de o conceptie diferitã. Dupã credinta noastrã ortodoxã, cei condamnati la iad sunt condamnati pentru totdeauna, dar noi credem în posibilitatea de interventie a Bisericii; nu în întelesul cã sufletul s-a chinuit acolo ca sã-si ispãseascã pãcatele, ci în întelesul cã cel care a ajuns în iad – de acolo nu mai iese cu puterile lui, nu iese când i se împlineste stagiul de iesire, ci iese când îl primeste Dumnezeu pentru rugãciunile Bisericii si pentru milosteniile care se fac pentru sufletul lui. Aceasta este conceptia noastrã, a ortodocsilor.

Deci noi nu credem în purgatoriu, ci în posibilitatea de a se trece de la iad la rai. Domnul Hristos a spus în pilda cu sãracul Lazãr si cu bogatul nemilostiv cã „Între noi si voi s-a întãrit prãpastie mare, ca cei care voiesc sã treacã de aici la voi sã nu poatã, nici cei de acolo sã treacã la noi" (Luca 16, 26). Înseamnã cã nu este posibil prin puterile omului, dar credem că este posibil prin rugãciuni, pentru cã Dumnezeu este împlinitorul rugăciunilor.

E bine ca ai adus in discutie aceasta pozitie ortodoxa a parintelui Teofil, pentru ca sunt si ortodocsi care interpreteaza ispasirea in sens contabilicesc, adica daca pacatul aduce un minus celui care il face atunci doar prin ispasire se regleaza balanta contabiliceasca la zero sau plus pentru ca, spun acestia, prin ispasire penitentul aduce acel plus care sa refaca balanta. Ori nu aceasta e pozitia ortodoxa, ci aceea ca iertarea la spovedanie e totala atunci cand cel ce a gresit se caieste sincer si din toata inima de pacatul facut. Dar care este rolul canonului in viziunea ortodoxa? Noi credem ca nu Dumnezeu impune canonul, ca atunci intr-adevar fara el omul nu s-ar putea mantui, ci pacatosul CERE SINGUR sa i se dea canon. De ce e asa? Pentru ca viziunea ortodoxa nu e una contabiliceasca ci una de relatie personala vie intre Dumnezeu si om. Omul prin pacat il intristeaza pe Dumnezeu, prin spovedanie Dumnezeu il iarta dar omul se simte dator sa-I aduca si bucurie lui Dumnezeu, nu numai necaz, si atunci cere canon ca prin el sa arate ca intr-adevar s-a schimbat ceva in el, ca numai face acel pacat si prin asta il va bucura pe Dumnezeu. Faptul ca tu te duci la spovedanie ca sa-ti marturisesti pacatul e doar o jumatate de bucurie pentru Dumnezeu atata timp cat inca nu dovedesti schimbarea. Am sa dau un exemplu concret, poate putin deplasat, dar ca sa fiu mai clar. Vine copilul la mama-sa si-i spune: "mama azi am luat un patru la istorie." Mama ii spune: "dragul meu, fiindca ai fost sincer si mi-ai spus, te iert". Copilul spune: "ura, ce bine ma simt, acum pot sa merg sa trag un fotbal!" sau poate spune si: "multumesc, mama, ca m-ai iertat, dar eu vreau sa-ti fac si o bucurie asa ca spune-mi dta ce sa fac ca sa-ti aduc si bucurie", iar mama ii spune: "o, mi-ai face o bucurie daca ti-ai rezerva doua ore pe zi ca sa repeti la istorie si sa iei note bune de acum inainte". Vedeti, iertarea s-a produs si fara ispasire, dar ispasirea CERUTA de penitent aduce bucuria care sa stearga intristarea de pe chipul "mamei". Aceasta e viziunea ortodoxa pentru ca ortodoxia nu lucreaza contabiliceste, nu masoara cu metrul meritele, nici nu instituie "mecanisme" si proceduri birocratice in procesul mantuirii omului, ci el este o relatie vie, personala, intre Dumnezeu si om.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[glykys]

Am gasit un pasaj la par. Tepfil care cred ca s-ar potrivi aici:

Credinciosul: - Cum trebuie sa imbinam pocainta cu bucuria?
Par. Teofil: - Pai, foarte simplu,cu bucuria nadejdii, adica sa ai incredere ca Dumnezeu primeste pocainta. Pocainta este, de fapt, parasirea pacatului, asta este esential in pocainta. Daca parasesti pacatul, esti pe calea pocaintei, daca nu parasesti pacatul, daca te tii de pacat, daca traiesti intr-un sistem de pacatuire, atunci nu esti in rosturile pocaintei. Pacatul trebuie neaparat sa fie la trecut. Daca e la prezent si viitor, adica faci ceva care continua, nu esti in sfera pocaintei.

[tot-Laurentiu]

În prealabil postat de George.m

Anna, cred ca responsabilitatea noastra consta in a ramane in legatura cu Dumnezeu, in a pastra comuniunea cu El. Si prin canon suntem ajutati sa pastram legatura cu Dumnezeu. Ne ajuta sa ne schimbam viata. Nu-i vorba de nicio ispasire, de nicio pedeapsa.

Referitor la cei ce se pocaiesc la sfarsitul vietii, eu cred ca merg in rai. Spun asta ducandu-ma cu gandul la pocainta talharului rastignit alaturi de Hristos. Chiar si acest talhar, pe cruce fiind, L-a ocarat pe Hristos; dar a primit, dupa pocainta, promisiunea raiului.
Hristos l-a iertat pur si simplu si l-a luat cu El in rai.

Acela este talharul care "a furat raiul", "al raiului talhar" cum spun Parintii...

Ci acel talhar nu l-a ocarat pe Hristos pe cruce fiind, iar apoi s-a pocait, unde ai vazut tu asa ceva ? ce facem reinventam Noul Testament?

El si-a marturisit nelegiurile, pacatele sale.
Tocmai ca el a fost un talhar intelept si a judecat lucrurile si situatia de fata cu dreptate.

Auzi ce spune talharul cel intelept, dupa ce l-a ocarat pe talharul din stanga Mantuitorului, a facut pocainta zicand :

Nu te temi tu de Dumnezeu, de vreme ce eşti în aceeaşi osândă?
Noi, cu dreptate primim ce ni se cuvine după faptele noastre, dar Acesta nici un rău n'a făcut.
Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.
Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. (Luca 23)

[costel]

În prealabil postat de anna21

Am gasit prea putine informatii despre ispasirea pacatelor.

In general se insista pe pocainta care te indeamna la spovedanie.. dar ce se intampla dupa? Cum ispasesti pacatele daca nu primesti canon de la duhovnic? (sau daca acel canon este simbolic, sa spunem).
Se mai poate vorbi de ispasire de bunavoie in astfel de conditii? Cum se realizeaza?
Mai ales ca pocainta.. nu stiu daca o am (pt. ca eu o diferentiez de parere de rau/ regret. Parerea de rau exista intotdeauna, dar de pocainta nu sunt sigura..)

Se intampla ca pentru acelasi pacat savarsit, parintele duhovnicesc sa raspunda diferit, pentru ca diferiti suntem noi cei ce l-am savarsit. Asa ca unii nu au nevoie de canon dupa marturisire, altii au nevoie de canon pentru acelasi pacat savarsit.

E ceva asemanator cu cei operati. Unii dupa ce sunt operati - pot face pasi la putin timp dupa operatie, in timp ce altii pentru aceeasi operatie stau mult timp la pat. Asa ca acolo unde apare canonul, el e dat pentru cei ce nu se pot ridica la putin timp din patul suferintei.