Inchipuirea = puntea demonilor

[anna21]

Deschid acest thread in urma discutiei purtate intre doi useri pe alt thread, discutie in care incercau sa se puna de acord ca imaginatia este un lucru bun, pozitiv, util.

NU este un topic despre slava desarta, ci despre inchipuire in sens de imaginare a lucrurilor.

Desi in societatea ne invata ca imaginatia este o calitate umana de mare folos, eu am gasit scrieri care sustin ca de fapt este o piedica in evolutia duhovniceasca.

Imaginatia a ajuns azi un idol prin care ne slavim pe noi (parerea mea).

Sper sa contribuiti cu materiale despre acest subiect. Voi incepe eu.

[anna21]

Cine vrea sa-si vindece patimile, adica cine vrea sa-si schimbe patimile, sa le intoarca catre Dumnezeu si sa se vindece inauntru, acela are nevoie sa scape de imaginatie. Deoarece pentru realizarea oricarui pacat joaca un important rol imaginarul, inchipuirea formeaza in om chipul persoanei sau al lucrului si in continuare misca placerea sa inrobeasca mintea omului si aceea inrobita savarseste pacatul. De aceea trebuie sa studiem marea importanta a imaginatiei pentru viata pacatoasa, dar si marea importanta a scaparii de imaginatie pentru pasirea omului spre viata in Hristos. Este una din chestiunile fundamentale ale asceticii Bisericii ortodoxe. Sfintii Parinti, cunoscatori savanti in ce priveste calea ascezei, ne ajuta sa vedem chestiunea aceasta clar.
Trebuie sa stabilim exact ce este imaginatia si sa cercetam "caracterul" si mobilurile ei.
Sfantul Ioan Scararul defineste inchipuirea precum urmeaza: "inchipuirea este amagirea ochilor in gandirea adormita; inchipuirea este extazul mintii, al trupului in stare de veghe, inchipuirea este contemplatia neintemeiata". Intr-adevar, inchipuirea este o contemplatie care nu are substanta, care nu are nici o baza. Si mai mult, inchipuirea lucreaza cand gandirea devine inerta. Acest lucru se vede clar in vise, cand gandirea omului nu vegheaza. Dar inchipuirea este prezenta si cand omul este treaz, si atunci este posibil ca mintea lui sa se extazieze. Aceasta stare si lucrare a fanteziei o vom cerceta in alt paragraf. Aici simplu o definim.
Trebuie sa facem o distinctie clara. Un lucru este imaginarul si altul inchipuirea. Imaginarul este potenta naturala a sufletului in timp ce inchipuirea este activarea imaginarului. Imaginarul este intre minte si simtire. Nu este nici lucrarea curata a mintii, dar nici lucrarea simturilor. Sfantul Grigorie Palama scrie: "Iar acest imaginar al sufletului, in fiinta rationala, devine granita mintii si a simtirii". Astfel deci, dupa acest sfant, imaginarul este granita mintii si a simtirii si lucrarile imaginarului, adica inchipuirile, cum vom vedea mai jos, nu existau in Adam inaintea caderii; acestea sunt o stare de dupa cadere. Sfantul Maxim, explicand pe Sfantul Dionisie Areopagitul, scrie ca una este inchipuirea si altceva este gandirea. Aceasta deosebire apare din diferitele actiuni, deoarece "gandirea este actiune si fapta; iar inchipuirea patima si forma vestitoare a ceva perceptibil, sau a ceva ca si perceptibil". Cu alte cuvinte, gandirea este actiune a mintii care are legatura cu un sens, in timp ce inchipuirea este patima si preformare a unui lucru perceptibil. Acest lucru arata deosebirea intre gandire si inchipuire.
Trebuie sa observam ca Hristos intrupandu-Se a luat tot sufletul si trupul, patimitor si muritor, insa fara pacat. Aceasta inseamna ca a luat starea naturala a omului dinaintea caderii, dar in ce priveste consecintele (distrugere, moarte) a luat starea de dupa cadere. De aceea Hristos prin intruparea Lui, desi a luat ratiunea, vointa, psihicul omului si prin urmare si imaginarul, totusi ultimul nu lucra; Hristos nu avea inchipuiri. Sfantul Nicodim Aghioritul prezinta parerea lui Georgius Cartesius, conform careia "mintea lui Hristos nu a fost dependenta de inchipuiri". Aceasta arata ca inchipuirea este un fenomen de dupa cadere. Omul nu avea la inceput inchipuiri. Acest lucru il analizeaza mai amanuntit Sfantul Maxim Marturisitorul cand spune ca omul nu a fost creat la inceput sa aiba in trup placere si durere, nici sa aiba in suflet uitare si nestiinta si inca "nici in minte intiparirea si retiparirea prin imaginile evenimentelor, caci incalcarea acestora a atras nasterea". Cu alte cuvinte, placerea si durerea in trup, uitarea si nestiinta in suflet si inchipuirea in minte sunt rezultatul neascultarii omului. De aceea este necesara scaparea de acestea. Acest lucru il are in atentie Sfantul Maxim si sutine in invatatura lui ca cine scapa de placere si durere a dobandit curatirea inimii, cine s-a eliberat de nestiinta si uitare are vesnica amintire de Dumnezeu, si prin urmare traieste iluminarea mintii si cine s-a eliberat de forme si inchipuiri a ajuns la teologia mistica. Aceasta inseamna ca teologul este acela care se elibereaza de inchipuire si de idoli. Deoarece prin inchipuire Si idoli este imposibil ea omul sa teologhiseasca fara ratacire si in siguranta, adica inspirat de Dumnezeu, cum invata Sfintii Parinti ai Bisericii noastre.


mai departe:
http://www.crestinortodox.ro/credint...tia-69864.html

[anna21]

Parintii filocalici disting roadele unei minti curate de cele ale unei minti cazute din demnitatea ei de "strajer" al sufletului. Spre deosebire de mintea curata, care primeste ganduri sau continuturi de la Dumnezeu, de la Sfintele Puteri sau de la firea lucrurilor contemplate, mintea cazuta, "sfasiata" de impastierea pe care o produce pacatul, isi nascoceste singura sau cu ajutorul duhurilor rele, ispite variate si grele.
Din cauza simturilor, mintea are in fata doua cai, alegandu-o pe care o vrea. Cea dintai este o cale nerationala, de supunere fata de ceea ce este material, trupesc. Aceasta este, de fapt, caderea mintii din lucrarea ei spirituala fireasca, intr-o lucrare paranaturala, care o transforma, dupa expresia deja mentionata a Sfantului Maxim Marturisitorul, intr-un "laborator de ganduri rele". Cea ce a doua cale este una rationala, de curatire si supunere a simturilor unei lucrari ascetice elaborata. Prin aceasta, mintea este restaurata, devenind un adevarat "cer", "soare" duhovnicesc si "tron al Duhului Sfant". Alegerea intre aceste doua cai este dovada a discernamantului spiritual.


.................................................. ....................




Fanteziile sau inchipuirile constituie o forma esentiala prin care intra in planul constiintei ispitele sau momelile diavolesti. Functia esentiala a imaginatiei sau a inchipuirii, in starea originara a fost aceea de a permite omului sa-si reprezinte realitatile cu care intra in legatura. Ea transforma, deci, reprezentarile pe care omul le primeste prin simturile sale, de la lumea exterioara. In starea initiala, lucrarea ei era legata de descoperirea si descifrarea ratiunilor primordiale ale lucrurilor. Prin caderea in pacat, insa, si lipsita de discernamant, ea nu mai are puterea de a vedea aceste sensuri dumnezeiesti, care stau la radacina tuturor celor ce exista, ci, intunecata de pacat, ca si celelalte facultati sufletesti, cu care ea este in legatura, trimite mintii imaginea contrafacuta, pervertita a lucrurilor. Ea nu mai descopera si nu mai exprima, la omul cazut, ratiunile dumnezeiesti sau ideile divine, care stau la baza creatie, ci ispitele si momelile variate ale diavolului, cu referire la aceste lucruri, sub aparenta adevaratelor ratiuni, dar de fapt, niste false ratiuni. Puterea sufleteasca a inchipuirii sau a fanteziei, constituie, dupa cadere, un mijloc de materializare a momelilor diavolesti, alimentand, intr-o prima faza declansarea lor, iar, odata declansate, le sustine in dezvoltarea si exacerbarea lor.
sursa:
http://www.crestinortodox.ro/editori...lor-70237.html

[mihailt]

Gandirea imaginativa este buna sau rea in functie de cum o foloseste omul.
Gandirea imaginativa este ceva foarte normal pentru oameni si toti suntem inzestrati cu ea de Dumnezeu de la creatie.
Este scris in cartea "Viata si Invatatura Sfantului Grigorie Palama " de parintele Staniloae ca Sfintii au avut insuflate de Dumnezeu imaginatii Sfinte.
(vedenii).
Puteti vedea cartea Apocalipsei care a fost scrisa de Sfantul Ioan Teologul dupa ce a primit a acea vedenie Sfanta de la Dumnezeu.
Dealtfel se istoriseste destul in Sfanta Scriptura si in Noul si in Vechiul Testament de imaginatii Sfinte.

Nu este vreun Sfant Sinod panortodox care sa fi condamnat imaginatia da este Sfant Sinod Ecumenic care a startornicit in Biserica Ortodoxa (pentru ca BC nu asculta in totalitate acel Sfant Sinod) cultul Sfintelor Icoane,Sfantul Sinod Ecumenic al VII-lea.
Cum atunci cand privesti faci uz de imaginatie se poate intelege foarte bine ca imaginatia nu te desparte de Dumnezeu ca atunci ni s-ar fi zis sa nu ne inchinam la Sfintele Icoane.

Parerea mea.

[anna21]

Icoanele sunt reprezentari ale unor persoane sau fapte reale, nu inchipuite.
Altfel spus, nu inteleg punctul tau de vedere.

[ionutpopa]

Eu sunt foarte imaginativ, am o imaginatie bogata, va spun sincer, cand vad o femeie frumoasa, imaginatia mea nu cunoaste limite, ma smintesc foarte tare.

Deci, chiar e adevarat cu imaginatia de la demoni, daca si ele ar umbla un pic mai decent, macar sfarcurile sa nu li se vada ca ma ia cu ape, darmite mai mult.

Cred ca daca ne rugam o vreme atunci, dupa aia nu mai vedem asa lucrurile, asta numai daca ne rugam.

[Bast-et]

Ei, chiar ati ajuns la limite: in crestinism nu pot sa-ti imaginezi prea mult, nu trebuie sa gandesti, nu trebuie sa mananci, nu trebuie sa faci dragoste, nu fa aia, nu fa cealalta, zau asa, da chiar nu v-ajung toate interzicerile astea? Orice miscare va este controlata, sunteit ca niste roboti. Hey lume, un pic de relaxare nu dauneaza, sau si aia ii lucru diavolesc?

adevarata credinta=cedarea totala a vointei. "dai vointa, iei putere"

Nu e nimic de imaginat. Cum spunea Petre Tutea- Intelectul este dat omului nu sa cunoasca adevarul ci sa primeasca adevarul.

Imaginatia este cam la fel de greu de biruit ca si mandria... poate doar sfintii au ajuns la nivelul asta. Dar trebuie sa incerce fiecare...

[Traditie1]

Părinții se referau la imaginația ca formă de divere de la realitate, de cădere în plasa gândurilor.

Dar imaginația ca formă de cunoaștere științifică sau artistică nu este un păcat, fiind un act conștient, controlat.

[Rodica50]

În prealabil postat de Traditie1

Părinții se referau la imaginația ca formă de divere de la realitate, de cădere în plasa gândurilor.

Dar imaginația ca formă de cunoaștere științifică sau artistică nu este un păcat, fiind un act conștient, controlat.

Sunt de acord!