Lepadarea de sine si chipul Lui Dumnezeu in om.

[glykys]

"Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este". (Steinhardt) Iata ce simplu si frumos!

[anna21]

În prealabil postat de MariS_

Cand am folosit cuvantul impacare m-am gandit la urmatorul
aspect: Chipul Lui Dumnezeu in noi sta la baza persoanei
noastre, a unicitatii si libertatii sale, iar lepadarea de sine
ar putea fi interpretata de cineva din afara crestinismului ca
un fel de depersonalizare. Cum argumentam ca nu e asa?

Aaa, mai mai adaug ceva: eu nu cred ca omul poate construi chipul lui Dumnezeu in el.
Din cat am inteles, cred ca omul trebuie doar sa arunce afara tot ceea ce este a lui.. dar TOT ce este lumesc si omenesc, sa-i faca loc lui Dumnezeu in inima sa, iar Dumnezeu va restaura chipul Lui in om.
Eu traiesc cu convingerea ca oricum Dumnezeu face cam tot, noi doar vrem si credem ca facem ceva! Doar un pic sa ne miscam in directia buna si Dumnezeu ne poarta, iar noi credem ca suntem grozavi. Renunti la voia ta inseamna ca-L lasi pe Dumnezeu sa te poarte pe drumul bun.

[MariS_]

În prealabil postat de anna21

http://www.crestinortodox.ro/editori...-in-crestinism

Poate te ajuta acest articol.

Eu nu vad nici o contradictie intre lepadarea de sine si restaurarea chipului lui Dumnezeu in om.

Nu poti sa te afirmi pe tine (cu tot ce ai tu.. inclusiv unicitate, libertate..) si in acelasi timp sa il afirmi pe Hristos. Eu asta inteleg.
Iar libertatea nu o ai decat in Hristos... ceea ce omul contemporan considera libertate, este altceva. Libertate nu inseamna pentru crestin sa o ia catre stanga sau dreapta sau sa faca ce vrea, ci sa fie LIBER DE PATIMI.

Sunt unii oameni care intr-adevar au renuntat la tot ce au gasit in ei.. la viata, la inteligenta lumeasca (nebuni intru Hristos), la orice parere despre ei (smerenie)..
Trairea crestina este o permanenta renuntare..
Depersonalizare?
Eu cred ca oricum doar pentru Dumnezeu suntem persoane!

Nu unii pentru altii, nu pentru diavoli... este interesanta o descriere a salasului din vazduh duhurilor cazute in cartea Sufletul dupa moarte a lui Seraphim Rose:
"El a calatorit de trei ori intr-un loc de "pace desavarsita", plutind printre nori calzi, pufosi, care erau mangaiati de raze de lumina, care isi schimbau culoarea neincetat; fremata impreuna cu muzica fara cuvinte a corurilor. In jurul sau se aflau in aceeasi stare, fiinte fara nume, cu care nu avea nici o legatura sufleteasca."
(http://www.crestinortodox.ro/carte-9...pitolul-vii-12)
Descrierea este mai lunga... foarte interesant ca slujitorii lui satan erau impersonali.

Nu suntem persoane decat pentru Dumnezeu, daca pe pamant suntem admirati, unici, originali... total irelevant!
Important este sa traim viata nu cum vrem noi, ci dupa voia lui Dumnezeu. Cel putin asa inteleg eu lucrurile.

Un monah a scris: "Nu e treaba mea sa construiesc case sau sa Ie varuiesc. Nu e treaba mea sa scriu si sa citesc. Care e chemarea mea? E aceea, daca e cu putinta, de a muri in Dumnezeu. Atunci voi trai si voi fi miscat de o alta putere. Atunci voi putea face toate lucrurile - sa sap, sa fac ordine, sa citesc si sa scriu - in chip liber, fara a ma alipi de nimic. Pot merge oriunde, insa oriincotro merg, trebuie sa merg cautand "singurul lucru de care e nevoie" (cf. Luca 10,42). Pot sa las sa treaca prin mine tot felul de "distractii" cata vreme caut in ele acel singur lucru care da seama de ele. Cand construiesti pentru a construi, iti largesti mormantul. Cand scrii pentru a scrie, iti tesi giulgiul. Dar cand traiesti si respiri cautand intotdeauna mila lui Dumnezeu, atunci un vesmant nestricacios se tese in jurul tau si gasesti dulceata unei incredintari ceresti tasnind inauntrul tau. Ce anume construiesti sau ce anume scrii, e cu totul secundar". (sursa: http://www.crestinortodox.ro/cuvinte...ata-suntem-vii)

Multumesc mult! Foarte frumoasa argumentare. As concluziona asa:
Eu sunt cu adevarat persoana doar daca PERSOANA traieste in mine!
Noi trebuie sa murim pentru noi si pentru pacat ca Hristos sa traiasca
in noi (Costel).
Asta e mai mult decat restaurarea Chipului, cred ca tinde spre asemanare.
Am putea spune ca ne apropiem de asemanare cu cat ne desertam de noi?

[MariS_]

Mi se pare ca Traditie1 a adancit si mai mult problema cand
a vorbit de "înlaturarea eului fals". Lepadarea de sine nu
inseamna renuntarea la "eu", ci renuntarea la falsul "eu",
adica la eul egocentric si egoist. Acest "eu" fals se pare ca
paraziteaza adevaratul "sine". Daca am renunta la adevaratul
"sine", am gandi cu totii la fel. Cum scapam de eul cel fals?

[MariS_]

În prealabil postat de somasema

Lepadarea de sine inseamna ca noi trebuie sa murim (spiritual) pentru ca Dumnezeu sa inceapa sa traiasca in noi,adica sa lasam la o parte toate poftele carnii care le gasim in GALATENI 5:19-21
Trebuie ca acest trup al nostru sa fie o jertfa vie lui Dumnezeu pentru ca El ne-a pus deoparte spre slujire cand vom invia

Despre restaurarea Chipului Lui Dumnezeu in noi aceasta este lucrarea de sfintire a Duhului Sfant in noi,care prin credinta si supunere o putem accelera sau incetini
Biblia spune in EVREI 12:14 : "Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul"

Cat despre impacarea cerintei "lepadarii de sine" cu necesitatea de care zici,asta e o chestiune mai delicata care aduce uneori multe controverse
Astazi multi preoti in Biserica mai ales in cea Ortodoxa si cea Catolica "incurajeaza" uneori oamenii sau le lasa impresia ca pot avea pe amandoua,si viata vesnica si liberatea vietii lor; Asta se intampla pentru ca e MULTA PRESIUNE din partea credinciosilor si preotii fac ENORMA greseala sa lase oamenilor impresia asta
Bunul Dumnezeu insa stie ca trebuie sa ne ingrijim si de cele necesare vietii dar cu conditia sa nu primeze aceste griji slujirii si iubirii lui Dumnezeu,pana la urma Iisus ne-a spus in MATEI 6:33 "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă."

Draga somasema, mi-a placut ceea ce ai scris. Spui, insa, la un moment
dat ca acea impacare "e o chestiune mai delicata care aduce uneori multe
controverse".
Cu ajutorul fratilor s-a inaintat in problema foarte mult. Traditie1 ne vorbea
de necesitatea inlaturarii falsului eu si astfel am depistat ca noi avem un
"sine" fals si unul adevarat. Pe cel fals trebuie sa-l lepadam. Pare ca am
ajuns de unde am plecat, adica inlaturam un "sine" si ramanem cu altul?
Nu cred ca e asa, ba din contra, cred ca suntem foarte aproape de a
decela esentialul. Tu ne-ai putea ajuta printr-o imagine, pe care te rog
s-o dai in postare (e vorba de imaginile sufletului inainte si dupa primirea
lui Hristos in noi). Te rog sa mai adaugi la ea (la prima imagine, cea cu
sufletul inainte de primirea lui Hristos pe tronul sau), deci sa adaugi un soi
de coaja neagra la sinele din centrul sufletului. Pe acea coaja neagra a
sinelui sa scrii egou sau egoism. Atat. Si posteaz-o. Ne va clarifica foarte
mult sa aflam cine este adevaratul "sine". Multumesc anticipat.

[glykys]

MariS, vorbe ca vorbe, fapte ne trebuie!

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

MariS, vorbe ca vorbe, fapte ne trebuie!

Este adevarat ce spui, glykys draga, ca faptele sunt de baza. Dar
faptele vin din ceea ce gandim, si daca aceasta gandire nu e clara
atunci si faptele pot fi confuze si ne amagim crezand ca facem pe
cele bune. Nu trebuie sa ne speriem sa atingem cutele sufletului, sa
le cunoastem bine, pentru ca in ele ar putea sa stea ascuns calul
troian al celui rau. El trebuie demascat si lepadat cat mai rapid.

[MariS_]

Se pare ca somasema nu e conectata pe forum. Nu-i nimic. Cine
doreste sa vada cele doua imagini, le poate gasi pe threat-ul
Apocalipsa, postul 31.
Voiam sa adaug doar un singur lucru care face mai pe inteles ca
lepadarea de sine si restaurarea chipului se sustin reciproc. Sinele
adevarat al nostru este chiar chipul Lui Dumnezeu in noi. El ne da
unicitatea persoanei, libertatea ei, el contine "ochiul si gura" Lui
Dumnezeu in noi, constiinta. Dar din negrija noastra el este cel
mai adesea acoperit de mizga lipicioasa a altui chip: cel al celui
rau. Acest chip urat, dizgratios este egoismul si egocentrismul
din noi, cel ce acopera ca o scoarta neagra miezul luminos din
sufletul nostru: adevaratul chip si adevaratul sine.
Lepadarea de sine se talcuieste acum ca lepadare de chipul cel
urat, ca sa se descopere chipul cel frumos, de lepadare a calului
troian al celui rau din noi ca sa patrunda duhul Lui Hristos.
Cand batranii rugatori ne invatau ca rugaciunea se spune cu
inima zdrobita, aveau in vedere spargerea acestei cruste care
acopera chipul nostru cel frumos. Si cu ce se spala el cel mai
bine, daca nu cu lacrimi curate din inima noastra.

[Traditie1]

În prealabil postat de MariS_

Mi se pare ca Traditie1 a adancit si mai mult problema cand
a vorbit de "înlaturarea eului fals". Lepadarea de sine nu
inseamna renuntarea la "eu", ci renuntarea la falsul "eu",
adica la eul egocentric si egoist. Acest "eu" fals se pare ca
paraziteaza adevaratul "sine". Daca am renunta la adevaratul
"sine", am gandi cu totii la fel. Cum scapam de eul cel fals?

Lepadarea de sine, golirea sau chenoza nu trebuie sa însemne o amputare, atrofiere sau modificare a propriei personalitati, dimpotriva, o protejare a ei. Fiinta umana e o fiinta psihica si psihicul e o structura fragila, afectata de gânduri si experiente. Trebuie sa dobândim întelepciunea de a trece peste experiente fara ca ele sa ne modifice decât în sensul avansarii în virtutile crestine.

Pastrarea functiilor spirituale, memoria, simturile, judecata sanatoasa e scopul ascezei mintale.

Eul fals este constituit de o suma de impresii, este un efect al gândurilor, al parerilor false despre sine. Prin aparitia acestui eu fals omul se pierde pe sine, îsi construieste o identitate noua, schimbatoare, îsi modifica comportamentul, principiile de viata.

[MariS_]

În prealabil postat de Traditie1

Lepadarea de sine, golirea sau chenoza nu trebuie sa însemne o amputare, atrofiere sau modificare a propriei personalitati, dimpotriva, o protejare a ei. Fiinta umana e o fiinta psihica si psihicul e o structura fragila, afectata de gânduri si experiente. Trebuie sa dobândim întelepciunea de a trece peste experiente fara ca ele sa ne modifice decât în sensul avansarii în virtutile crestine.

Pastrarea functiilor spirituale, memoria, simturile, judecata sanatoasa e scopul ascezei mintale.

Eul fals este constituit de o suma de impresii, este un efect al gândurilor, al parerilor false despre sine. Prin aparitia acestui eu fals omul se pierde pe sine, îsi construieste o identitate noua, schimbatoare, îsi modifica comportamentul, principiile de viata.

Asa este. Sunt intru totul de acord. Prin egocentrism si egoism
vroiam sa subliniez ca sunt cei mai puternici factori de falsificare,
dar, desigur, nu sunt singurii. Si ca modelul lor e satana, cea mai
egoista si egocentrista fiinta.