Nedumeriri fata de spovedanie

[costel]

Am intalnit la Avva Moise un cuvant de invatatura care mi-a ridicat niste intrebari. Multi isi spun cand vine vorba de spovedanie, ca nu e important la cine te marturisesti, esential e sa o faci. Din cuvintele Avvei reiese ca e foarte important si la cine mergi pentru marturisire: "Sa nu destainui gandurile oricui ti-ar iesi in cale, ci sa le vestesti batranilor duhovnicesti care au darul deosebirii, si nu celor ce nu-s decat albiti de vreme. Caci multi, uitandu-se la varsta, si-au marturisit gandurile lor, dar, in loc sa primeasca tamaduire, au cazut in deznadejde pentru neiscusinta batranilor". Din marturia Avvei reiese ca Dumnezeu nu lucreaza prin orice duhovnic, de vreme ce unii nu primesc tamaduire. Si atunci cum ramane cu spovedania in fata unor preoti care nu au darul deosebirii?

Din cuvântul acesta eu înţeleg că e vorba de alegerea duhovnicului, căci de la el aşteptăm pricepere şi tămăduire.

[costel]

Asa este, e vorba de alegerea duhovnicului, dar ce se intampla cu cei dintr-un sat care s-au spovedit la un preot lipsit de darul deosebirii? Nu pot crede ca toti au ramas netamaduiti. Mantuitorul spune ca "Toate cate cereti, cand va rugati, sa credeti ca le veti lua si le veti avea". Daca ne rugam cu credinta primim cuvant de mantuire si prin acesti preoti, iar de aici reiese ca noi suntem cauza netamaduirii si nu preotul. De aici vine nelamurirea mea.

[Tina06]

În prealabil postat de costel

Am intalnit la Avva Moise un cuvant de invatatura care mi-a ridicat niste intrebari. Multi isi spun cand vine vorba de spovedanie, ca nu e important la cine te marturisesti, esential e sa o faci. Din cuvintele Avvei reiese ca e foarte important si la cine mergi pentru marturisire: "Sa nu destainui gandurile oricui ti-ar iesi in cale, ci sa le vestesti batranilor duhovnicesti care au darul deosebirii, si nu celor ce nu-s decat albiti de vreme. Caci multi, uitandu-se la varsta, si-au marturisit gandurile lor, dar, in loc sa primeasca tamaduire, au cazut in deznadejde pentru neiscusinta batranilor". Din marturia Avvei reiese ca Dumnezeu nu lucreaza prin orice duhovnic, de vreme ce unii nu primesc tamaduire. Si atunci cum ramane cu spovedania in fata unor preoti care nu au darul deosebirii?

Mintea mea ingusta din asta intelege urmatoarele:

"batrani duhovnicesti" - se refera la preoti , calugari. Nu neaparat "batrani" in sensul fizic, ci oameni care au primit harul preotiei si al dezlegarii pacatelor si inainteaza pe calea Domnului Iisus Hristos

Apoi spune "nu celor care nu-s decat albiti de vreme" - daca se referea la Duhovnic, ar fi spus "nu preotilor care nu-s decat albiti de vreme" - dar eu cred ca aici Avva se refera la oamenii mai in varsta in general , mirenii - multi credem ca cineva in varsta, are experienta de viata si ne poate ajuta si tot asa, dar daca nu au harul preotiei destainuirea gandurilor mirenilor ( la asta cred ca se refera) nu aduce folos duhovnicesc, cel mult psihologic, dar nu duhovnicesc, care se obtine in Sfanta Spovedanie prin primirea harului .

minutul 1: 36: 40, întrebare din public: „Daca glasul constiintei imi spune altceva decat duhovnicul, ce sa fac? Merita sa-ti asumi riscul ascultarii pana la capat, ascultare oarba, fara sa iei in seama eventualele semnale de neliniste, impotrivire launtrica? E mai bine sa ma las cu totul in voia lui Dumnezeu, cu credinta ca daca drumul e undeva gresit, Domnul il va corecta pe cale? Nu este posibil ca prin aceasta taiere sa se ciunteasca si un firav glas al lui Dumnezeu in noi?”

Răspunsul îmi pare relevant pt topicul de față.

[cristiboss56]

În prealabil postat de costel

Asa este, e vorba de alegerea duhovnicului, dar ce se intampla cu cei dintr-un sat care s-au spovedit la un preot lipsit de darul deosebirii? Nu pot crede ca toti au ramas netamaduiti. Mantuitorul spune ca "Toate cate cereti, cand va rugati, sa credeti ca le veti lua si le veti avea". Daca ne rugam cu credinta primim cuvant de mantuire si prin acesti preoti, iar de aici reiese ca noi suntem cauza netamaduirii si nu preotul. De aici vine nelamurirea mea.

Dupa cum nu toti calugarii incepatori au aceeasi ravna a duhului, nefiind toti invatati cu bunele moravuri si randuielile monahicesti, la fel nu toti batranii au in aceeasi masura desavarsire si iscusinta. Bogatia batranilor nu este parul cel carunt, ci roadele invataturii din anii incepatoriei, roadele ostenelilor castigate in vietuire. Ceea ce nu ai adunat in tineretele tale, zice Scriptura, cum vei afla la batranetele tale (Sirah, 25, 5). Caci batranetele sunt cinstite, nu cele de multi ani, nici cele ce se numara cu numarul anilor; ci caruntetele sunt intelepciunea oamenilor, si varsta batranetelor, viata nespurcata (Int. Sol. 4, 8-9). De aceea noi trebuie sa urmam si sa luam pilda vietuirea, trebuie sa primim si sa ne insusim traditia si povatuirea nu a tuturor batranilor, al caror cap este acoperit cu caruntete, a caror marturie este numai viata cea de multi ani, ci numai a acelora despre care stim cu siguranta ca ei s-au osebit cu o viata vrednica de lauda, ca ci in cultivarea lor au fost indrumati nu de randuiala de sine si de parerea de sine trufasa si desarta, ci au fost invatati dupa traditia parintilor.

Multi - spre parere de rau ei alcatuiesc majoritatea - au imbatranit caldicel (Apoc. 3, 15-16) si in nepasare, insa se bucura de respectul si increderea altora nu din pricina maturitatii morale, ci din pricina anilor multi pe care i-au trait. Pe buna dreptate li se poate adresa mustrarea Domnului cea prin proorocul: Mancat-au strainii taria lui si el nu a cunoscut si caruntetele i-au inflorit, si el nu a cunoscut (Os. 7, 9). Astfel de batrani infatiseaza atentiei celor incepatori nu neprihanirea unei vieti, nu o zidire prin cuvant sau pilda vrednica de urmat, ci numai multimea anilor. Vrajmasul siret, diavolul, intrebuinteaza caruntetele unor astfel de batrani spre inselarea celor tineri, scotand la iveala pentru cei tineri cinstea de care se bucura acesti batrani: cu o siretenie subtire el se sileste prin pilda acestor batrani sa-i insele si sa-i doboare chiar pe acei incepatori care sunt in stare sa ajunga la desavarsire si dupa intocmirea proprie si cu o indrumare cuvenita; sau se sileste sa-i introduca cu ajutorul povetelor date de acesti batrani, in nepasare, in neputinta sufletului, in descurajarea cea aducatoare de moarte. Dorind sa dau o dovada de indreptatire cuvintelor mele, voi expune in fata voastra pe scurt o intamplare care nu s-a petrecut tocmai demult :
CUM NE ALEGEM POVATUITORUL DUHONICESC !

[Fani71]

Stiu mai multe cazuri de influenta rea sau problematica a unui duhovnic.
Cred ca asta ne arata pericolele absolutizarii duhovnicului ca autoritate.
El nu este un guru, ci un frate mai mae intru Hristos, care ne indruma, ne ajuta, ne sfatuieste, ne mai si struneste poate.
Cred si ca ceea ce e bun pentru monahi, o stare de ascultare foarte mare, nu este in aceeasi masura bun pentru mireni. Ei nu au facut legamant de ascultare.
Problema provine din situatia ortodocsilor dupa caderea imperiului bizantin. Atunci, calugarii au fost cei care au salvat ortodoxia, dar in acelasi timp multe din traditiile pentru calugari au inghitit traditiile pentru mireni (incepand cu formele liturgice; am invatat la liturgica ca pana atunci existau alte slujbe pentru mireni, mai adaptate vietii lor, si mai scurte).
La fel si spovedania: se pare (am aflat-o de curand de la profesorul de drept canonic de la institutul de la Bruxelles) ca pana pe la acea epoca nu exista spovedania pentru mireni in forma pe care o stim astazi. Trebuie aprofundat acest subiect. Nu inseamna ca trebuie sa ne intoarcem in urma, dar poate putem corecta niste lucruri.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de costel

"Sa nu destainui gandurile oricui ti-ar iesi in cale, ci sa le vestesti batranilor duhovnicesti care au darul deosebirii, si nu celor ce nu-s decat albiti de vreme. Caci multi, uitandu-se la varsta, si-au marturisit gandurile lor, dar, in loc sa primeasca tamaduire, au cazut in deznadejde pentru neiscusinta batranilor".

Sacramentele au consecinţe:
-asupra Graţiei Sfinţitoare
-asupra graţiilor actuale (=harurilor lucrătoare, în terminologie răsăriteană).

Efectele asupra Graţiei Sfinţitoare sunt independente de vrednicia ministrului, după cum a clarificat Biserica cu ocazia controversei donatiste.
Pe de altă parte, efectele asupra graţiilor actuale depind de ministrul care săvârşeşte Taina sau Ierurgia respectivă. De credincioşia lui. De vrednicia lui.


Efectul asupra Graţiei Sfinţitoare a spovezii (ca şi a botezului) este de restabilire a Graţiei Sfinţitoare. Deci, orice spovadă bună (=care întruneşte atât condiţiile de validitate a actului, cât şi condiţiile de pregătire din partea penitentului) duce la restabilirea Graţiei Sfinţitoare indiferent cât de nepriceput, nevrednic ori chiar cu sufletul căzut este preotul. Dubiul nejustificat în această privinţă este păcat grav.

Dar Sacramentele mai sunt, cum am arătat deja, purtătoare de alt fel de graţii: sunt graţiile sacramentale. Spre exemplu, spovedindu-mă după fiecare păcat aşa cum se cuvine, nu numai că sunt iertat "şi de şaptezeci de ori câte şapte", adică sunt din nou în stare de Graţie Sfinţitoare de fiecare dată, dar şi mai "armat", mai puţin predispus spre păcat (dacă nu spre păcat în general, cel puţin spre păcatele din specia spovedită). Această proprietate a Sacramentului Penitenţial de a lucra pentru viitor, făcându-mă mai puţin predispus spre păcat o numim graţia sacramentală a spovezii.

Ei bine, altitudinea spirituală a preotului influenţează această graţie sacramentală. Dumnezeu mă iartă chiar dacă mă spovedesc la ruşinea Corpului Sacerdotal. Dar întărirea capacităţii de luptă a sufletului meu nu va fi egală în aceast caz cu situaţia în care m-aş spovedi la un sfânt în viaţă.

[Fani71]

Sigur ca iertarea pacatelor nu este afectata de calitatea preotului.
Insa mi se pare ca in Biserica Ortodoxa din vremurile noastre, adesea se cere de la preot mult mai mult; i se cere sa fie ca un ghid spiritual. Si se faceun idol din puterea lui in acest sens.

[costel]

Fani, daca eu ma rog lui Dumnezeu sa-i dea parintelui cuvant de mantuire pentru mine, cred ca nu cad in idolatrie, implinind sfatul parintelui chiar daca el contravine principiilor mele. Sunt multe exemple in Pateric de taiere a propriei vointe in acest sens si Vlad a precizat foarte bine mai sus. E adevarat ce spui numai daca mergem la duhovnic fara rugaciune. Acesta e punctul meu de vedere.