Stareții de la Optina

Este știut faptul că țarul Petru cel Mare a plănuit să facă din Rusia o țară „europeană” și printre cele pe care a intenționat să le „europenizeze” s-a numărat și Biserica. Și pentru aceasta a început să introducă cu forța în Biserică tot ce era apusean.

Disprețuind și prigonind tradiția ortodoxă bizantină în arhitectură, în muzica bisericească și în înțelegerea vieții duhovnicești, încuraja ideea unei „iluminări” a „rusescului” cu ajutorul duhului apusean.

Dar conștiința ortodoxă s-a opus. Petru cel Mare era considerat înaintemergătorul lui Antihrist sau chiar Antihrist însuși. sistemul patriarhal a fost desființat, căci era „nărăvit”, iar Biserica a devenit o „afacere” statală, fiind chivernisită de câțiva oameni credincioși țarului sub conducerea „epitropului împărătesc” (ober-procuror). Pentru formalități exista un „Sfânt Sinod guvernamental”. Biserica Rusiei, decapitată, a fost silită să se depărteze de adevăr fiind impregnată de influențe apusene.
Cu toate acestea, Dumnezeu n-a părăsit pe poporul Său. Pornind de la Sfântul Munte, ieromonahul Paisie Velicikovski a reamintit rușilor începuturile de demult ale Ortodoxiei și sămânșa lui a „rodit”. S-a creat un mare curent duhovnicesc al tradiției filocalice, al studiului adevăratei spiritualități ortodoxe, care, îndată, a găsit o primire entuziastă din partea necăjitului popor rus. S-au format atunci focare puternice de rezistență ortodoxă împotriva influenței din Occident. În toiul acestor dispute a fost înființată Mânăstirea Optina. Aceasta a fondată în 1825 prin grija și râvna mitropolitului Filaret al Kievului. La început a avut opt monahi, dar duhul curatei vieți duhovnicești ortodoxe a stareților ei a făcut din ea cel mai mare centru duhovnicesc al Rusiei. Atunci s-a născut și proverbul: „În Rusia sunt multe mânăstiri, dar numai o Optină”.

Optina a fost un mare complex monahal alcătuit din mânăstirea Optina cu două sute cincizeci de monahi, Schitul Optina cu cincizeci de monahi și mânăstirea de maici, ce se afla sub supraveghere duhovnicească a Bătrânilor Optinei.

(...)În paralele s-au tipărit și viețile renumiților stareți ai Optinei, dinre care au strălucit Leonid, Macarie, Antonie, Moise, Ambrozie, Anatolie, Varsanufie, Isachie, Iosif, Nectarie și Nicon.

(...) Optina a continuar să aducă aminte rușilor de sfințenia Bătrânilor ei, motiv pentru care comuniștii au considerat-o dăunătoare și au distrus-o. Ceea ce a mai rămas apoi din ea au fost doar niște ruine.
Dar starețul Varsanufie spunea că Optina nu va înceta să existe. Și iată că, după șaizeci și trei de ani, Optina redevine mânăstire, așa cum ne informează săptămânalul „Noutățile Moscovei” din decembrie 1987.
(Mitropoplitul Meletie de Preveza - Starețul Varsanufie; Editura Evanghelismos)

Numele lui din lume a fost Pavel Ivanovici Plexancov.(...) A fost cazac de origine.
A studiat la Școala Militară și a devenit ofițer superior în armata țarului. Printre îndatoririle lui se numărau și acestea: organizarea de recepții, de baluri, festivale muzicale, jocuri de cărți și altele. Dar toate acestea îl oboseau sufletește.

În timp ce trăia în această stare, s-a întâmplat să meargă odată la o Sfântă Liturghie pe care o săvârșea Sfântul Ioan de Kronștadt. Cum stătea și se ruga în biserică, Sfântul Ioan, imediat după sfinșirea Cinsitelor Daruri, a ieșit prin ușile împărătești, s-a îndreptat către tânărul ofițer, s-a aplecat înaintea lui, i-a sărutat mâna, apoi s-a întors în altar. Mulți, care știau darul proorocesc al fântului, au început să spună: „Tânărul acesta va deveni cleric”. Discuțiile acestea l-au făcut pe Pavel să se supere, căci atunci nici nu voia să audă de așa ceva. Și totuși a devenit nu un cleric simplu, ci ieromonah și apoi stareț al vestite mânăstiri din pustia Optina a Rusiei.

Odată s-a îmbolnăvit de plămâni. Starea lui se înrăutățise atât de mult , încât era în primejdie să moară. O servitoare era mereu lângă el. La un moment dat a rugat-o să-i citească un fragment din Sfânta Evanghelie. În timp ce aceea citea și el asculta cu credință, a văzut că se deschide cerul și că din el coboară o lumină lină. A simțit că sufletul său s-a umplut de bucurie și de lumină dumnezeiască, după care a auzit o voce care i-a spus: „Să mergi la Optina!”.

Și într-adevăr, cînd s-a făcut bine, a mers acolo. Starețul Avrosie l-a primit, dar nu l-a făcut monah, ci i-a dat un canon, zicându-i: „Să mergi și în trei luni să-ți închei toate treburile tale. Nici o zi mai mult. Ascultarea este viață; neascultarea, moarte”.
Atunci toată lumea s-a năpustit asupra lui. I-au adus bani, i-au oferit posturi mai mari, i-au adus o fată minunată pentru a o lua de soție, se purtau cu el cu dragoste și făceau tot felul de presiuni ca să-i schimbe părerea și să nu-și „piardă viața”.
Numai mama lui - ofemeie sfântă - s-a bucurat.
Pavel Plexancov a rămas neînduplecat. Și-a aranjat toate treburile și obligațiile și, în zia când s-a împlinit sorocul pe care i-l fixase starețul Amvrosie, a ajuns la Optina, ca să rămână acolo pentru totdeauna. Dar pe starețul Amvrosie nu l-a mai găsit în viață.
Noul egumen, arhimandritul anatolie, l-a rânduit ucenic la starețul Nectarie, care a fost povățuitorul lui în viața duhovnicească și în preoție.

În Zadonsk trăia un pustnic cu numele Gheorghe. A fost foarte cunoscut în vremea sa. Încă de foarte tânăr a disprețuit deșertăciunea lumii și a mers într-o mânăstire. Dar nici acolo n-a fost mulțumit. Și-a ales atunci un loc izolat, ce semăna cu o închisoare. Acolo își petrecea vremea în post, rugăciune și pomenirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea ispitele nu-l slăbeau. Când era în lume a îndrăgit-cu o dragoste curată-o fată. Și îi apărea mereu chipul ei în minte. văzându-și slăbiciunea sa în acest război, în cele din urmă a strigat:
- Doamne, dacă aceasta este crucea mea, dă-mi putere să o duc. Iar dacă nu, șterge din mintea mea orice închipuire a ei.
Domnul a auzit rugăciunea lui și iată că în aceiași noapte vede în somnul său o fecioară de o frumusețe negrăită, îmbrăcată în haine aurite, iar chipul ei strălucea. Avea atâta măreție cerească și atâta curăție îngerească, încât pustnicul nu și-a mai putut dezlipi privirea de la ea. Apoi a întrebat-o cu un respect adânc:
- Cine ești? Care este numele tău?
- Mă numesc Fecioria, a răspuns tânăra și apoi a dispărut.
Pustnicul și-a venit în sine și a mulțumit Domnului pentru că a binevoit să-l înțelepțească. Chipul care i-a apărut în somn a rămas atât de adânc întipărit în mintea sa, încât a șters cu desăvârșire orice altă închipuire.
De aceea vă rog să alungați orice gând din mintea și din inima voastră, ca să rămână acolo întipărit numai un chip, chipul lui Hristos.
Dar cum vom putea izbuti aceasta?
Prin rugăciune. Prin rugăciunea minții.

Odată a venit la mine (la mărturisire) un schimonah și mi-a spus:
- Părinte, am ajuns la deznădejde. Nu văd în mine nici o schimbare spre mai bine. Și am mai luat pe deasupra și marea schimă îngerească. Și știu că domnul va cerceta cu de-amănuntul care a fost cu adevărat monah și care a fost numai un purtător de schimă. Cum să mă îndrept? Cum să mor păcatului? Îmi simt toată slăbiciunea.
- Ai dreptate, i-am spus. Am dat „faliment” cu totul. Dacă Domnul ne va judeca după lucrurile noastre, ne vom pierde în vecii vecilor, deoarece nu avem nimic să-i aducem.
-Mai este oare vreo nădejde de mântuire?
-Sigur că este. Rostește cât poți de des rugăciunea și le lasă pe toate în mâinile lui Dumnezeu.
-Dar care este folosul rugăciunii, dacă nu participă la ea și mintea și inima?
-Un folos uriaș. Se știe că rugăciunea are mai multe trepte. De la rostirea simplă a cuvintelor rugăciunii până la rugăciunea făcătoare de minuni. Și chiar de ne-am afla pe treapta cea mai de jos a rugăciunii, dar și atunci ea ne este foarte folositoare și mântuitoare. Uneltirile vrăjmașului nostru se depărtează de la omul care rostește rugăciunea. Iar unul ca acesta cu siguranță se va mântui.
-Am înviat, a strigat schimonahul. De acum înainte nu voi mai cădea în trândăvie și în deznădejde.

Așadar vă spun și vă repet: Rostiți rugăciunea. Chiar și numai cu gura. Și Domnul nu vă va lăsa.
Ca să spui rugăciunea, nu trebuie să cunoști vreo știință. Iată, contele Tolstoi a fost un om cu o cultură vastă, dar n-a avut pe Hristos și s-a pierdut. Științele pământești nu i-au folosit la nimic. A lepădat Biserica și a fost și el lepădat de ea.
Perioada ce o trecem acum este veselitoare. Ne aflăm la Sfintele Paști. „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”. Cine sunt cei „din mormânturi”? Toți cei păcătoși care au murit pentru Dumnezeu, dar pe care moartea Mântuitorului Hristos i-a înviat la o viață nouă.
Fie ca și vouă să vă dea Domnul această mângâiere.
Amin.

Cine însetează de mântuirea sa și-I strigă lui Hristos: „Mântuiește-mă, Doamne, cum știi și cum vrei”, acela se va mântui.
Să vă povestesc ceva din viața mea.
Totdeauna am avut dorința să mă mântuiesc. Cu toate acestea oamenii anturajului meu au fost foarte diferiți. La nimeni n-am găsit sprijin duhovnicesc. Gândul meu îmi spunea clar că nu este cu putință să trăiesc așa. Nu știam ce trebuie să fac. Spre fericirea mea, un monah, cunoscut de al meu m-a mângâiat spunându-mi: „Lasă-te în mâna lui Dumnezeu. Când te rogi, seara și dimineața să nu uiți să zici: ŤCu judecățile pe care le știi, mântuiește-mă, Doamne!ť Și te va mântui”.

[adam000]

Frumos topic! Mai spune-ne!

Apropo, ce carti despre staretii de la Optina ne-ai recomanda?

Eu am citit două: Starețul Varsanufie (de mitr. Meletie de Preveza) și Filocalia de la Optina, care contine bucati extrase din corespondentele lor. Ambele m-au impresionat...sunt de o mare simplitate si in acelasi timp foarte profunde.

Să citiți cărți, dar să nu vă istoviți să înțelegeți sensurile lor cele mărunte și să nu alunecați în explicații personale, ci rugați pe Dumnezeu să vă lumineze. Odată, când l-am întrebat pe starețul Anatolie, de ce să nu fac aceasta, mi-a răspuns: „Te vei încurca”. În cărțile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți nu se găsesc texte care să pricinuiască îndoială sau nedumerire. De exemplu: vămile, jertfelnicul cel ceresc, cetele îngerilor și altele ca acestea. toate acestea trebuie să le înțelegem duhovnicește. Sunt o altă realitate, necunoscută, neapropiată nouă și de neexplicat de limba omenească. Unii chiar se smintesc pentru că nu înțeleg că aceste cuvinte nu trebuie înțelese după literă, ci duhovnicește.

[anita]

În prealabil postat de VladCat

Eu am citit două: Starețul Varsanufie (de mitr. Meletie de Preveza) și Filocalia de la Optina, care contine bucati extrase din corespondentele lor. Ambele m-au impresionat...sunt de o mare simplitate si in acelasi timp foarte profunde.

Mi s-au parut foarte bune cartea despre viata sfantului Nicon scrisa de monahia Maria si "Sfaturi pt vremuri de prigoana" ,care contine chiar scrieri ale sfantului.
M-a impresionat simplitatea si smerenia acestui sfant ,care prin vietuirea lui a implinit cuvantul lui Hristos ,faptele lui au vorbit.

[stefan florin]

În prealabil postat de VladCat

Și iată că, după șaizeci și trei de ani, Optina redevine mânăstire, așa cum ne informează săptămânalul „Noutățile Moscovei” din decembrie 1987.
(Mitropoplitul Meletie de Preveza - Starețul Varsanufie; Editura Evanghelismos)

Doamne ajuta. O veste imbucuratoare!