Preotul si medicul

[Dumitru73]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Domnul a vindecat nu pe unii, ci pe toti cei care L-au cautat. Un schilod care nu putea merge si era transportat pe targa. Un orb din nastere. Un alt slabanog care nu apuca sa sara intr-o fantana binefacatoare la momentul potrivit, ca nu era nimeni sa-l ajute. O femeie cu hemoragie veche. Toti s-au adresat Domnului, fie direct, fie prin intermediar, precum sluga sutasului. Dar, in aceste suferinte Domnul ne invita sa vedem suferinta spirituala, iar in aceste vindecari, vindecarea spirituala. El este doctor al trupurilor si al sufletelor. El exorcizeaza o femeie pacatosa cu sapte pacate capitale. El vindeca un posedat din care ies mii de draci.
Ce-i indeamna Domnul sa faca pe cei zece leprosi care Ii cer sa il ajute ? Le spune: mergeti sa va aratati preotilor. Tot asa trebuie, deci, sa facem si noi. Si cei care avem o eruptie vizibila pe corp, ce ajunge sa ne mutileze degetele si nasul. Si cei care suferim de lepra cea numai de noi stiuta.

S-a intamplat mereu ca oameni stimabili sa aiba copii in teribila suferinta. S-a intamplat si in urma cu aproape 2000 de ani unui rabin, pe nume Iair. Fiica lui era bolnava si urma sa moara. De fapt, chiar a murit, fiindca Domnul, ocupat sa vindece femeia cu hemoragii de mai sus, a ajuns prea tarziu. Dar a ajuns pe cand deja murise. Si a inviat-o.

Ca Iair, trabuie sa faca si acei parinti. Sa se arate preotilor, sa Il caute pe Domnul. Chiar daca copilul lor va ajunge sa moara, Domnul parand ca intarzie prea mult, copilul lor va fi inviat.

Toti bolnavii care L-au cautat pe Domnul sunt vindecati acum, si traiesc. Nici unul nu a murit. Din zece leprosi care Il roaga sa se indure de ei, toti zece s-au curatat.

milioane de Iari "se arată preoţilor".
rezultatul? zero.
a, nu chiar zero. în unele cazuri câte un medic reuşeşte imposibilul.
şi surpriză ... cui crezi că îi este atribuită "minunea"?

[Dumitru73]

:........................

Dumnezeu ingaduie sa ne imbolnavim cu un rost. Daca vedem mana lui Dumnezeu in bolile si in ispitele noastre, atunci crucea suferintei noastre este usoara. Oare ni se cuvine sanatatea pentru a putea pacatui in voie?

Dumnezeu ne iubeste cu iubire dumnezeiasca, nu omeneasca.

Cunosc o familie in care sotia era credincioasa, iar el nu prea. Aceasta a alergat la preoti si calugari sporiti in rugaciune pentru a-l ajuta prin rugaciuni sa se vindece de cancer. Unul dintre ei a mers si i-a facut Sfantul Maslu acasa si i-a spus sa renunte la fumat si sa se roage si el. Nu stiu cat s-a rugat, dar pe ascuns fuma si in scurt timp a murit.

Prin rugaciuni, s-au vindecat multi oameni, dar nu toti. Pur si simplu, pentru mantuire, unora le e mai de folos boala decat sanatatea:

http://www.carteaortodoxa.ro/2008/04...-si-acatistul/

Important este sa invatam sa o ,,valorificam'' duhovniceste. Ne rugam pentru sanatate, dar fiind dispusi sa acceptam voia lui Dumnezeu in caz ca aceasta nu coincide cu a noastra. Caci spunem in rugaciune ,,Faca-se voia Ta'', nu voia ,,mea".

Sfantul Grigorie Decapolitul si multi alti sfinti nu s-au rugat pentru sanatatea proprie. Dumnezeu nu poate fi privit ca un comerciant. Adica ii spun o rugaciune sau las un acatist la o biserica, ma inchin mai mult sau mai putin si se face musai voia mea.

Poate ca prin boala acceptata ca nevointa duhovniceasca si primita cu multumire, Dumnezeu ne pregateste ceva mai bun decat ne putem imagina.

De aceea, in caz de boala, sa nu deznadajduim. Deznadejdea este de la diavol, sa fie clar. Sa-i iertam pe cei ce ne-au gresit, ca sa ne ierte si pe noi Dumnezeu. Sa ne apropiem de Dumnezeu cu smerenie, sa ne spovedim si sa ne impartasim, sa ne rugam pentru sanatate, cercetand apoi medicii. Si sa acceptam si voia lui Dumnezeu.

[glykys]

Desi am putina experienta, marturisesc ca in familia mea au fost cazuri de boala care s-au rezolvat prin credinta.
In rest sunt taine mari.
Insa cateodata rugaciunea se poate transforma si intr-o ispitire: ia sa ii cer eu ceva lui Dumnezeu sa vad daca mi se indeplineste!
Alteori e si interes la mijloc. Divagand putin, stiu ca m-a intristat o afirmatie a cuiva care, in copilarie, era credincios, apoi devenise mai liber cugetator. Auzind ca multi s-au convertit citind despre pariul lui Pascal, a dorit sa citeasca, sperand intr-o convertire - nimic mai imbucurator, fireste. Numai ca respectivul avea un interes egoist: nu Il dorea pe Dumnezeu pentru El insusi, ci pentru ca isi amintea ca pe vremea cand era credincios, avea o stare de spirit mult mai buna si un echilibru pe care si l-a pierdut acum. Nu Il cauta pe Dumnezeu, ci o stare sufleteasca mai buna. E ca si cum ti-ai dori sa te casatoresti cu cineva pentru ca are multi bani, iar cand respectivul nu isi deschide baierele pungii, pentru ca se prinde ca e folosit, atunci nu il mai socotesti bun de nimic.
Prea mult ne-am invatat sa cerem, nedaruind nimic!

În prealabil postat de glykys

Desi am putina experienta, marturisesc ca in familia mea au fost cazuri de boala care s-au rezolvat prin credinta.
In rest sunt taine mari.
Insa cateodata rugaciunea se poate transforma si intr-o ispitire: ia sa ii cer eu ceva lui Dumnezeu sa vad daca mi se indeplineste!
Alteori e si interes la mijloc. Divagand putin, stiu ca m-a intristat o afirmatie a cuiva care, in copilarie, era credincios, apoi devenise mai liber cugetator. Auzind ca multi s-au convertit citind despre pariul lui Pascal, a dorit sa citeasca, sperand intr-o convertire - nimic mai imbucurator, fireste. Numai ca respectivul avea un interes egoist: nu Il dorea pe Dumnezeu pentru El insusi, ci pentru ca isi amintea ca pe vremea cand era credincios, avea o stare de spirit mult mai buna si un echilibru pe care si l-a pierdut acum. Nu Il cauta pe Dumnezeu, ci o stare sufleteasca mai buna. E ca si cum ti-ai dori sa te casatoresti cu cineva pentru ca are multi bani, iar cand respectivul nu isi deschide baierele pungii, pentru ca se prinde ca e folosit, atunci nu il mai socotesti bun de nimic.
Prea mult ne-am invatat sa cerem, nedaruind nimic!

Mă regăsesc oarecum în exemplul dat de tine, în sensul că şi eu am căutat şi m-am rugat să fiu aproape de Dumnezeu căci îmi aduceam aminte ce bine mi-era în perioadele din trecut, când simţeam prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea. Până la urmă Dumnezeu înseamnă bucurie şi bunătate, iubire .... în general o stare de bine. Şi dacă suntem strâmtoraţi sau bolnavi sau neîmpliniţi după anumite standarde lumeşti, a fi cu Dumnezeu înseamnă a ne păstra în suflet bucuria şi nădejdea. Eu nu văd aici un interes egoist.
S-ar putea să fie doar o problemă de interpretare a textului.

În prealabil postat de GENU007

Nu este adevarat ca omul s-a departat de Dumnezeu.Sint foarte multi credinciosi care sint grav bolnavi si nici credinta si nici doctorii nu ii mai pot face bine !!!

Mărturie despre o excepţie, subsemnata, care poate murmura în fiecare zi "Că mari daruri m-am învrednicit a dobândi de la izvorul cel pururea curgător de bunătăţi al Mântuitorului nostru", căci m-am trezit nu doar sănătoasă după ce analizele ziceau că sunt bolnavă, ci şi cu o viaţă nouă în dar...

Cu prima propoziţie sunt de acord. Există oameni care se străduiesc să se apropie de Dumnezeu.

De urmarit filmul urmator, minutele 23-27:
http://www.youtube.com/watch?v=zBltI7xb0uQ