Jertfa

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Si daca nu iesea soarele, ci ploua si mai tare , in plus la asta adaugam si
vant puternic cu trasnete si fulgere, ce se intampla ?

Uite că a venit şi ploaia, tare, cu vânt şi întuneric... Era mai frumos cu soare, eu mă simţeam mai bine. Atâta tot.

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Annyta

Uite că a venit şi ploaia, tare, cu vânt şi întuneric... Era mai frumos cu soare, eu mă simţeam mai bine. Atâta tot.

Probabil este un test.Sa vada cati vin sa ia Lumina.
Hmm, pilda semanatorului pusa in aplicare ? Se separa cei care vor cu
adevarat sa ia Lumina fata de cei care s-ar duce doar de dragul modei
si al traditiei ? Vom afla in curand.

[iustin10]

Putine exemple de jertfa s-au gasit pe acest fir. Oare a disparut jertfa dintre noi?
E greu sa ne jertfim caci pentru aceasta trebuie iubire fata de cel pentru care te jertfesti.
Am ceva de daruit,dar sunt sute de oameni care au o nevoie.De unde sa stiu eu care merita si care nu,catre care sa dau si pe care sa il refuz.
Dar cand iubesti ,aceste intrebari dispar. Stii ca daca pentru un singur om ai indeplinit o jertfa ,cu toata dragostea, ai atins scopul jertfei.
Jertfa ta nu va rezolva problemele omenirii .Dar iti va arata tie si celuilalt calea catre dragostea adevarata.
Doar cand iubesti deplin poti aduce o jertfa totala catre nevoia cuiva , fara a interveni acel blestemat sentiment al masurii : 'oare nu dau prea mult? oare mie imi ramane ceva?"

[Florinvs]

Cu jertfa cred ca ar trebui inteleasa pe mai multe planuri:

-intai in relatiile inter-umane in general- in anumita colectivitate umana: prieteni, vecini, colegi de munca, etc. Aici important ar fi ca si caracter uman in general, sa fii un om calm, intelegator, sa-i ajuti pe ceilalti cu posibilitatile care le ai. Aici din pacate multa lume intelege ajutorul numai sub forma banilor, insa in unele cazuri o vorba buna, un sfat potrivit sau o incurajare poate valora destul de mult.
De exemplul pentru un om care trece printr-o suparare, necaz, etc, sau printr-o situatie de viata nefericita, uneori poate fi mult mai important a-l incuraja sau a-i da un sfat concret cum sa procedeze, decat bani.
Apoi- tinand cont si de situatia socio-ecenomica generala de azi din Romania, daca de exemplul eu sunt aranjat din punct de vedere al locului de munca, si aflu de un alt loc de munca disponibil , atunci normal mi se pare a ajuta alt om care nu are servici, fara a-i cere spaga sau ciubuc sau alte folosea in schimb.
Sau de exemplul mai sunt acele situatii- din pacate destul de des intalnite in satele romanesti- de oameni cu anumite patimi, mai ales cea a bauturii, care desi sunt sanatosi si buni de munca, prefera sa astepte ajutorul social si sa nu munceasca. In asemenea cazuri a le da pur si simplu bani nu-i ajuti cu nimic, ci mult mai bine le faci daca incerci sa gasesti o formula in a-i pune la munca si apoi sa-i platesti.
Apoi jertfa poate fi intalnita si in lucruri aparent marunte, fara insemnatate, dar care intr-o situatie de viata sunt foarte importante. Inclusiv promovarea unei atitudini de buna intelegere si convietuire pasnica intre cetateni, atat la locul de munca, cat si in societate in general.

-in privinta relatiilor cu rudele, neamurile in general, aici evident ca fiecare isi doreste sa aiba relatii cat mai bune. Insa vorba proverbului- "rudele nu ti le alegi, ti le da Dumnezeu", sunt cazuri cand comportamentul unor rude sau neamuri face imposibila buna intelegere. In acest caz, micile rautati sau neintelegeri se iarta, insa daca ruda sau neamul nu vrea sub nici o forma sa ajunga la o atitudine rezonabila, atunci nu ne ramane decat sa-i lasam in pace, fara a cauta a ne razbuna sau a le dori raul.
Din pacate mai ales in mediul rural dupa 1990, pe fondul impartirii pamantului in special (ce bine era daca ramaneau CAP-urile), s-a ajuns la situatii extrem de grave- cu omoruri chiar intre frati, si totul pentru cateva de hectare de pamant in plus, cand in final la fiecare ne ajung 2 metri de pamant!

-apoi ultimul plan- si cel mai important probabil- ar fi cel al relatiei sau casatoriei cu o persoana pe care o iubesti cu adevarat. Aici cred ca ar trebui tinut cont de doua aspecte esentiale: in primul rand, pentru a nu putea exista nici un fel de "scuza" ulterior, atunci cand esti cu cineva, sau te casatoresti cu cineva, trebuie sa fii ferm convins in sufletul tau ca aceea este persoana care o iubesti cu adevarat, pentru ceea ce este ea, sub toate aspectele. In al doilea rand, cand esti cu cineva sau esti casatorit cu cineva pe care o iubesti cu adevarat, atunci ea trbuie sa fie cea mai importanta persoana din viata ta (dincolo de orice altceva- prieteni de fotbal sau de table, rude, neamuri, cunostiinte, colegi de munca, etc), si, in acest caz, nici o jertfa nu este prea mare, inclusiv a-ti da viata pentru persoana iubita!

[tabitha]

În prealabil postat de Annyta

Pentru că mă preocupă ideea jertfei în sens creştin şi pentru a nu mai încărca alte topice deschise în alte scopuri, şi pentru că nu am mai găsit un topic similar, vă invit aici la a ne împărtăşi înţelegerea, aşteptările, experienţa şi alte aspecte legate de jertfă.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=402

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=404

Link-urile de mai sus sunt la nişte mesaje de început pe această temă.

M-ar interesa şi exemple ... de genul celor adunate de părintele Steinhardt în Sfinţi şi oameni iubiţi

http://nicolaesteinhardt.wordpress.c...oameni-iubiti/

Aici nu e vorba numai de jertfă, ci şi de alte exemple de atitudine, trăire a creştinismului.

Eu cred că, creștinul adevărat trăiește permanent în stare de jertfă, dar fără să conștientizeze asta. Cine sunt sfinții? sunt cei care se străduiesc să se asemene lui Hristos, atât cei de pe pământ, precum și cei din ceruri. Și unii și alții aruncă pe altarul dragostei [de Dumnezeu si cea de aproapele] ceea ce au mai scump. Jertfe mai mari sau mai mici, toate sunt binevenite dacă sunt făcute din suflet, cu dragoste adevărată. Doamne ajută!

[tabitha]

În prealabil postat de iustin10

Putine exemple de jertfa s-au gasit pe acest fir. Oare a disparut jertfa dintre noi?

Nicidecum, doar că ea nu prea se lasă examinată cu microscopul public. :)
Sunt multe exemple de jertfă chiar aici pe forum...
și pe "forumul" nevăzut din spatele celui public.

[fallen]

În prealabil postat de Annyta

În legătură cu discuţiile anterioare, în care se pomenea şi de jertfa de a renunţa la (ataşamentul de) un anumit confort material, aş vrea să înţeleg mai bine acest lucru.

Nu cred că e obligatoriu ca existenţa unui confort să presupună, mereu, ataşamentul de acesta. Deşi e foarte probabil, într-adevăr. Asta Domnul ştie cel mai bine.

De exemplu, dacă ar fi vorba de o problemă de sănătate a unui membru al familiei, aş considera normal să mă mut ... cu chirie, să zicem, pentru a avea bani de o operaţie...

Am o prietenă care vrând-nevrând a renunţat la un anumit confort, că are patru copii şi normal că e greu să-i creşti... Mi se pare clar că a ales bine, dar Dumnezeu a pus-o (pe ea şi pe soţul ei), într-o situaţie concretă...

Eu nu prea văd în jur, în zilele noastre, ocazii de jertfe din astea, mari. (De altfel am şi postat citatul din Steinhardt în care suntem invitaţi la a face jertfe mici, zilnice, de genul politeţe, bunăvoinţă etc. - care cer şi ele un anumit efort şi o anumită stare, dacă ne gândim că putem fi obosiţi, stresaţi, solicitaţi la datorie etc.).

Adică azi nu mai suntem duşi în închisoare sau nu ni se confiscă averea pentru mărturisirea credinţei...

Dacă ar fi, aşa de bună voie, să aleg sărăcia, păi m-aş gândi serios la călugărie, măcar să fac un lucru ca lumea...

Referitor la carieră, care a fost şi ea adusă în discuţie - dacă ar fi de exemplu un chirurg foarte bun, care evident a studiat şi a muncit enorm pentru a fi astfel, pe lângă darul primit de la Dumnezeu... ar trebui el să se ducă medic la un dispensar... pentru a alege sărăcia şi a se feri de păcatul mândriei, inerent, cred unii, pentru un om care are o carieră?

În prealabil postat de Annyta

Păi da. Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

În prealabil postat de Annyta

Nu mi se pare neapărat o deviere. E de fapt o problemă de viață. Ce facem ca să nu trăim degeaba. Să nu fim furați de carieră, de confort. Eu m-am simțit cumva acuzată de aceste lucruri. Și cum aș da-o, nu sunt convinsă că sunt vinovată, sau că mă aflu în înșelare etc.

Oricum, mă bucur pentru link-ul cu profesoara, precum și pentru că ați răspuns la topic. Mi se pare util să discutăm... constructiv (vă rog :-))

În prealabil postat de iustin10

Putine exemple de jertfa s-au gasit pe acest fir. Oare a disparut jertfa dintre noi?
E greu sa ne jertfim caci pentru aceasta trebuie iubire fata de cel pentru care te jertfesti.
Am ceva de daruit,dar sunt sute de oameni care au o nevoie.De unde sa stiu eu care merita si care nu,catre care sa dau si pe care sa il refuz.
Dar cand iubesti ,aceste intrebari dispar. Stii ca daca pentru un singur om ai indeplinit o jertfa ,cu toata dragostea, ai atins scopul jertfei.
Jertfa ta nu va rezolva problemele omenirii .Dar iti va arata tie si celuilalt calea catre dragostea adevarata.
Doar cand iubesti deplin poti aduce o jertfa totala catre nevoia cuiva , fara a interveni acel blestemat sentiment al masurii : 'oare nu dau prea mult? oare mie imi ramane ceva?"

Depre ce e de fapt vorba in acest topic? Despre renuntarea ( jertfirea) la un anume confort material, sau a unuia psihic, spiritual?
Desi de multe ori unul il include si pe celalalt, nu e intotdeauna obligatoriu. Unii isi gasesc confortul spiritual atunci cand au o anumita siguranta materiala si nu depind de altcineva si nici nu trebuie sa isi faca griji pt maine, au incredere in ei, le place ce fac, etc, altii din contra si-l gasesc in renuntare, izolare, o viata cat mai simpla si lipsita de griji inutile, cu un minim de confort material, dar fara obligatii fata de altii si responsabilitati mari.
Bineinteles ca e greu sa renunti la confortul material daca acesta iti conditioneaza confortul psihic...iar sa iesi in zona de confort psihic, e intr-adevar o provocare riscanta pentru oricine, atat pt cel care si l-a gasit intr-o multinationala de succes, cat si pentru cel care si l-a gasit in saracie si izolare ( omul se obisnuieste si cu raul, la fel cum se obisnuieste si cu binele, si ii este greu sa iasa dintr-o anume stare si sa treaca in alta, chiar daca teoretic ar fi una mai buna).
Cand ma gandesc la asta imi amintesc de un amic care atunci cand am vorbit despre lacurile care se formeaza in saline, foarte adanci dar cu o concentratie de sare atat de mare incat te tine la suprafata, a zis ca el n-ar intra acolo nici daca ar veni Cristos...
Apoi mi-am amintit un alt aspect : cand El a venit la corabie mergand pe mare, sf. Petru a fost cel care a cerut sa vina la El ( ca daca le-ar fi zis El sa vina, s-ar fi codit, ca si alte dati, cum sa facem asa ceva???), chiar daca ulterior s-a inspaimantat si a fost nevoie de interventia Mantuitorului pt a-l recupera din valuri :)...
Asadar, ma gandesc ca orice fel de jertfa, indiferent ca e una materiala, sau e vorba de o iesire dintr-o zona de confort ( asumarea unui risc) cred ca nu poate fi dcat una asumata voluntar, nu ceruta, pretinsa de cineva din afara...si m-as risca sa presupun ca necesita si oarecare grad de interventie divina :)
Daca esti sau nu pe calea cea buna si ziditoare atunci cand esti in zona ta de confort, sau din contra, te ascunzi si te feresti de unele responsabilitati, asta e discutabil si difera de la caz la caz...dar iarasi cred ca nu e o situatie din care sa iesi asa usor prin propriile puteri, si cu atat mai putin daca incearca cineva sa te traga, sa te forteze sa iesi afara; cum spuneam, poate unii ar iesi daca ar vedea pe Cristos venind la ei pe apa, pecand altii nici atunci :D; ( aspect caruia sincer nu stiu ce corespondent i-am mai putea gasi in lumea si la vremea de azi, ceva care sa ne dea atata incredere incat sa ne permitem sa riscam tot ce ne facea pana acum sa ne simtim in siguranta....

[forever...]

Dacă vrem să trăim creştineşte, atunci modelul nostru ar trebui să fie Însuşi Hristos. El şi-a arătat dragostea faţă de noi până la jertfa pe cruce. Dacă nu spun o prostie, dintr-o înţelegere greşită a lucrurilor, acceptarea de către Hristos a morţii pe cruce (dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă) a avut ca urmare posibilitatea noastră de a dobândi viaţa veşnică.
(Aş fi recunoascătoare dacă cei ce ştiu vor dezvolta/ corecta acest aspect).

Deci şi noi, creştinii, suntem chemaţi la jertfă, aceasta fiind poate chiar măsura dragostei noaste pentru Dumnezeu şi pentru semeni. Poate că îndemnurile din Evanghelii privind a-ţi lăsa/ urî părinţii/ familia, până şi sinele tău se referă la o jerfă (Arhimandritul Sofronie spune că lepădarea aceasta de sine este de fapt o pregătire (golire) a locului în care să se poată sălăşlui Hristos.)
Sau a fi slujitorul tuturor - este o jertfă a orgoliului...?

Asta încerc şi eu să înţeleg, care este jertfa la care suntem chemaţi, ca următori ai lui Hristos?
Cu menţiunea că mi s-a întâmplat şi mie ca unele renunţări, eforturi... să nici nu le simt ca atare (greutăţi), uneori...

[gpalama]

Problema "jertfei" cred ca este putin pusa gresit.

Jerfta este o calitate a unei actiuni crestinesti, fapta de milostenie sau ajutor, indeplinita cu un sacrificiu personal.


Problema ar trebui pusa in felul urmator: la locul nostru trebuie sa facem corect lucrurile care sunt in fata noastra, cu echilibru.

Din cand in cand, poate trebuie sa lasam de la noi pentru a face si pentru altii, sa ne jertfim putin pentru altii, dar si asta cu echilibru.

Nu cred ca trebuie ca "jertfa" sa devina un scop in sine. Mai degraba asumarea corecta a CRUCII din fata noastra trebuie sa fie scopul. Iar jertfa vine singura la momentul ei.


Pentru ca daca urmaresti "jertfa" cu siguranta urmaresti si "mandria indeplinirii la maxim" a unui lucru.

Eu zic ca ASUMAREA CRUCII corect este calea mai corecta.

[fallen]

Mda, din punct de vedere crestinesc, cam asa e corect sa ne exprimam, " asumarea crucii"...

Asta insa pare sa nu aiba nimic de-a face cu alegerile noastre personale...

Desi, nici acestea nu sunt suta la suta personale. Daca unii dintre noi se simt impliniti intr-o cariera de succes ( care poate insemna 2 lucruri : 1) sa faci ceva care iti place foarte mult si la care te pricepi foarte bine, sau 2) sa faci ceva care iti place mai putin, dar iti aduce mari castiguri), iar altii intr-o viata retrasa, modesta, eventual in sanul familiei, aparent lipsita de griji si responsabilitati foarte mari ( fireste ca si familia implica responsabilitati, dar nu ca acele ale unui controlor de trafic aerian, spre exemplu), pana la urma nu mi-e clar in ce masura asa a ales fiecare, sau astea au fost oportunitatile pe care i le-a oferit viata, la momentul respectiv, indiferent ca asa au vrut sau ar fi preferat contrariul, si au fost nevoiti sa si le asume...

Pana la urma nici familia nu e suta la suta alegerea ta; mi-e greu sa cred ca i se ofera cuiva sansa de a o avea, iar el/ea sa o refuze din proprie initiativa..in conditiile in care sunt atatia oameni care au si familie si cariera, dupa cum sunt si care nu au nici una nici alta...
( asa ca mi-e lehamite cand aud ca cineva si-ar fi " sacrificat cariera pt familie sau familia pt cariera", sau ca " in viata trebuie sa faci astfel de sacrificii", atata timp cat nici una nici alta nu depind suta la suta de ce alegeri faci tu ...)
Acum, daca odata ce ne-am asumat ( ne-am adaptat, ne-am impacat cu) un mod de viata sau altul, ne-am acomodat cu el, cu bune si cu rele, ni se ofera oportunitatea sa il schimbam...nu stiu, sincer, daca, si in ce conditii, e posibila o atare schimbare..desigur, daca ti se impune dinafara, dar nu de catre o anume persoan ( vreau eu, care am aparut dupa ce te-ai chinuit sa te descurci singur/a atatia ani, sa-ti lasi serviciul si sa te muti la tara cu mine, sau viceversa, sa iti lasi cuibul linistit din creierii muntilor, sa vii cu mine in America sa muncesti pe Broadway :), sau pe Wall street, nu mai stiu care cu ce e :)), ci de situatie in sine ( se desfiinteaza compania, vine razboiul, moare cineva, dintre parinti, Doamne fereste, si trebuie sa pleci sa stai cu celalalt la tara, etc...), poate ca asta e voia lui Dumnezeu, pentru tine, si trebuie, esti nevoit sa ti-o asumi si de data asta...

Atata doar ca poate nu e corect sa interpretam ca fiind voia lui Dumnezeu, atunci cand de fapt e voia altcuiva, respectiv a sefilor, a parintilor, a sotilor, care ne pun in fata " faptului implinit", sau ne determina intr-un mod sau altul ( pe care nu-l putem refuza :), ne " santajeaza")), sa facem cum zic ei ( sa acceptam sa muncim mai multe ore pe aceeasi bani sau mai putini, sau sa ne mutam pe alta sectie, sa ne mutam cu parintii /socrii, sa nu mai avem copii, etc ....)