Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Să fie cunoscut bunilor luptători și eroi ai acestei nevoințe a rugăciunii că nu este, cum ar crede, simplu și ușor să-și stăpânească mintea nestăpânită. Și aceasta din varii motive. Mai întâi, din pricina firii minții, fiindcă este foarte subtilă și zboară întotdeauna aproape fără nici un discernământ. Este prin fire iscoditoare, s-a obișnuit cu împrăștierea din timpul vieții trândave de mai înainte și nu se încrede în zăvorârea rugăciunii pe care i-o impunem. Apoi, este și răutatea demonilor care închipuiesc în minte multe feluri de înșelări, care aruncă în reverii mintea iubitoare de iscodire. Mai e și faptul că
semnele harului sunt indirecte, mijlocite prin credință , în timp ce cele ale înșelării sunt nemijlocite și întărite de obiceiul îndelungat. Și în final, sunt și înstrăinările și abaterile de la rugăciune, care taie obiceiul cel bun și plăcuta percepție a harului care ne mângâie de obicei.
Vindecarea de toate acestea o dobândim prin îndemnul paulin în rugăciune stăruiți . Având experiența Scripturii și Părinților noștri, cunoaștem că sunt necesare stăruința și răbdarea , virtuți pe care le cere această mare virtute a rugăciunii. Pentru aceea, să nu deznădăjduim, ci să stăruim cerând, căutând și bătând și credem că ne va deschide Dumnezeu, Cel Care ascultă pe cei care Îl cheamă pe El neîncetat și Care dă rugăciune celor care se roagă și oamenilor cunoștință.
( Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere,
traducere de Laura Enache )

[cristiboss56]

Domnul îl cercetează pe om într-un mod personal, de aceea fiecare dintre noi își are
propria-i cale către Dumnezeu . Am auzit istorisiri uimitoare despre cum și-au trăit unii oameni „dragostea cea dintâi”. Adeseori cea mai mică
deschidere a inimii este de ajuns ca Dumnezeu să intre înlăuntrul omului și să i Se descopere .
Părintele Sofronie povestea despre un țăran rus care, în timp ce bea vodkă într-o cârciumă, a primit un gând bun și împreună cu el cercetarea harului dumnezeiesc. Acest har l-a scos pe țăran din cârciumă și l-a dus mai apoi în Sfântul Munte, unde a devenit monah în Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” .
Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul și chipul în care îl atrage la Sine! Bunăoară, cineva care fură de zece ori într-o zi se poate hotărî odată să fure numai de nouă ori, și aceasta este de ajuns pentru ca Dumnezeu să Se strecoare în inima lui și să-l întoarcă de la calea păcatului.
Dragostea lui Dumnezeu este adevărată nebunie, dar nebunia Lui este mai înțeleaptă decât
înțelepciunea lumească .
(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie , traducere din limba engleză de Monahia Porfiria )

[cristiboss56]

Rugăciune, cunoaştere şi apropiere de Dumnezeu. 17 citate duhovniceşti ale Sf. Siluan Athonitul :
Pentru a cunoaşte pe Dumnezeu nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie.
Calea nevoitorului ortodox este aceasta: el caută pe adevăratul Dumnezeu-Ziditorul.
Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, ştie şi care sunt nevoile oamenilor, şi îl doare pentru ei. Rugăciunea curăţă mintea şi ea vede mai bine totul.
Duhul smereniei bucură pe Domnul mai mult decât toate.
Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pământului şi chiar dacă ar împărăţi peste lumea întreagă.
Dacă vrei să cunoşti pe Domnul, smereşte-te până la sfârşit, fii ascultător şi înfrânat în toate, iubeşte adevărul şi negreşit Domnul îţi va da să-L cunoşti prin Duhul Sfânt; şi atunci vei şti din experienţă ce este iubirea lui Dumnezeu şi ce este iubirea de oameni.
Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul îşi săvârşeşte slujirea sa în Duhul Sfânt şi de aceea trebuie să avem evlavie faţă de el.
Dacă încercările ni se par anevoioase, e semn că nu ne-am încredinţat pe deplin voii lui Dumnezeu.
Pentru cel care se roagă neîncetat, lumea întreagă devine biserică.
Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea.
Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui.
Dacă vrei să ai în mod simţit harul Duhului Sfânt, atunci smereşte-te, ca şi Sfinţii Părinţi.
Noi credem că adevărata libertate este a nu păcătui, a iubi din toată inima şi din toate puterile pe Dumnezeu şi pe aproapele.
Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubeşte, omul nu poate să o ştie, căci e cu neputinţă pentru mintea pământească să înţeleagă din ştiinţă ce fel de iubire are Domnul pentru oameni.
Dacă vrei rugăciunea curată, atunci fii smerit, înfrânat, mărturiseşte-te cu sinceritate şi rugăciunea te va iubi.
Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.
Orice acțiune înaintea căreia sau după care nu poți spune o rugăciune e mai bine să nu o faci.

[cristiboss56]

Niciodată un om curat cu inima nu va fi rău!
Deci, când vedeți oameni răi, aceea nu au treabă cu Dumnezeu!
Calcă porunca a treia..
„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul” (Mt. 5, 5)
Blândețea este cel dintâi rod al bunătății și iubirii!
“Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, cu sare dreasă, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia” (Col. 4, 6).
Ce a făgăduit Dumnezeu celor blânzi?
Dumnezeu a făgăduit celor blânzi ca vor moșteni pământul.
Răsplata îi vine celui blând chiar din practicarea blândeții. Fiind împăcat cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine, CU TOATE FĂPTURILE PĂMÂNTULUI.. Astfel trebuie înțelese cuvintele Mântuitorului: “Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Răsplata deplină, însă, va fi dată celor blânzi în viața viitoare.
“Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul” (Matei 5, 5).

Predica integrală: - https://www.youtube.com/watch?v=xl3Lr5gB7Ew&t=2s

[cristiboss56]

Leadership creștin | 8 sfaturi ale Sf. Domnitor Neagoe pentru o persoană care ocupă funcție de conducere :
Judecata lui să fie dreaptă şi sinceră.Să fie blând şi îngăduitor cu ceilalţi.Să-i ajute pe cei slabi şi să-i îndrepte, să nu facă doar voia lui, ci şi pe cea a semenului său, sărac ori neputincios.Să citească Sfânta Scriptură, să cugete la cuvintele ei.Să cinstească sfintele icoane, să meargă la biserică, să asculte slujbele şi să se roage mereu, căci i se va lumina inima şi va vedea pe Dumnezeu.Să aibă înţelepciunea albinei şi să culeagă de la ceilalţi doar ce este bun, iar de ceea ce este rău să se păzească.Să nu se grăbească să se ascundă în altă parte, părăsind poporul, atunci când ţara este atacată de duşmani mai puternici, pentru că este un lucru nedemn. Să ia pe Dumnezeu în ajutor în inima lui şi să se roage. Să lupte fără teamă, căci Dumnezeu este milostiv şi îl va ajuta pentru credinţa sa.Să nu se făţărnicească celui bogat, nici să miluiască cu jumătate pe cel sărac, ci să facă judecată dreaptă şi bogaţilor şi săracilor.

[cristiboss56]

Prinzând putere, slava deşartă naşte mândria.
Mândria este încrederea în sine extremă, care respinge tot ce „nu-i al meu”; izvor al mâniei, cruzimii şi răutăţii, refuz al ajutorului dumnezeiesc , „fortăreaţă demonică”. Ea este „perete de aramă” între noi şi Dumnezeu (Avva Pimen); ea este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu, început a tot păcatul; ea e în fiecare păcat, pentru că fiecare păcat înseamnă că te laşi de bunăvoie pradă patimii tale, că încalci în mod conştient legea dumnezeiască, înseamnă că te obrăzniceşti împotriva lui Dumnezeu, cu toate că „tocmai cel supus trufiei are nevoie neapărată de Dumnezeu, pentru că oamenii nu-l pot scăpa pe unul ca acesta” ( Scara).
Dar de unde vine această patimă? Cum începe? Cu ce se hrăneşte? Ce trepte străbate în dezvolta*rea sa? După ce semne poate fi recunoscută?
Această ultimă problemă este deosebit de importantă, fiindcă cel mândru nu-şi vede, de obicei, păcatul. Un oarecare bătrân iscusit îl povăţuia pe un frate să nu se mândrească, însă acela, orbit de mintea sa, i-a răspuns: „Iartă-mă, părinte, în mine nu se află trufie” . Înţeleptul bătrân i-a răspuns: „Cu ce puteai, fiule, să-ţi dovedeşti trufia mai bine, decât cu acest răspuns?”.
În orice caz, dacă omului îi este greu să-şi ceară iertare, dacă este supărăcios şi bănuitor, dacă pomeneşte răul şi îi osândeşte pe alţii, toate aces*tea sunt fără îndoială semne ale mândriei.
Despre aceasta scrie minunat Simeon Noul Teolog : „Despre cel pe care, atunci când îl necinsteşte ori îl supără cineva, îl doare inima, cunoscut să fie că-l poartă în sânurile sale pe şarpele cel vechi (trufia). Dacă va începe să rabde în tăcere supărările care i se fac, îl va face pe acest şarpe neputincios şi lipsit de vlagă; dar dacă se va împotrivi cu amărăciune şi va vorbi cu obrăznicie, îi va da şarpelui putere să verse otravă în inima lui şi să mănânce fără milă măruntaiele lui”.
În Cuvântul împotriva păgânilor al Sfântului Atanasie cel Mare există pasajul următor: „Oa*menii au căzut în poftirea de sine, preferând contemplarea de sine, în locul contemplării celor dumnezeieşti”. În această definiţie scurtă este surprinsă însăşi esenţa mândriei : omul, pentru care până atunci centru şi obiect al dorinţei era Dumnezeu, l-a întors Acestuia spatele, „a căzut în poftirea de sine” , s-a dorit şi s-a îndrăgit pe sine mai mult decât pe Dumnezeu, a preferat contemplării celor dumnezeieşti contemplarea de sine.
( Cum să biruim mândria , traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 51-52)

[cristiboss56]

Ispitele , după firea lor, au ca însuşire de bază durerea cea cuprinzătoare. Însă după felul lor, ele se schimbă de multe ori, după cum cere împrejurarea, pentru un folos mai înainte hotărât de Dumnezeu, Care le îngăduie. Nu vom arăta amănunţit felurimea ispitelor – de ce, unde, cât şi de unde –, pentru că, potrivit Psalmistului, „îi vor număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi”.
Ele au fost explicate în amănunt şi fără greşeală de Părinţii noştri în scrierile lor. Noi numai atât vom aminti: că datoria de căpetenie a celor ce vor să se mântuiască este înfruntarea ispitelor, spre dovedirea credinţei şi mărturisirea acesteia împotriva lepădării, la care răul ne îmbrânceşte cu sila.
( Monahul Iosif Vatopedinul , Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, p. 53)

[cristiboss56]

Calea cea mai bună şi sigură pentru a ne apropia de Dumnezeu este rugăciunea neîntreruptă, făcută în Duh şi în adevăr , lauda, preaslăvirea, cântările duhovniceşti şi cugetarea adâncă în legea Domnului, însoţite de înnoirea vieţii. „Priveghiaţi şi vă rugaţi neîncetat, ca să nu cădeţi în ispite” (Luca 11, 1-13; 18, 1-8; Matei 26, 41). O viaţă nouă şi o petrecere duhovnicească mai aprinsă de flacăra dragostei de Dumnezeu o aflăm în viaţa creştinilor apostolici şi patristici.
Îndeletnicirea cea mai de căpetenie erau
rugăciunile. Sfântul Apostol Pavel, ca şi ceilalţi Apostoli, urmând porunca Domnului, îndeamnă pe creştini să se roage neîncetat . Aşa au făcut toţi drepţii, patriarhii, prorocii şi credincioşii Vechiului Testament; aşa să facem şi noi .
( Protosinghel Nicodim Măndiță)

[cristiboss56]

Crucea este simbolul jertfei de sine pentru ceilalți. Dar cel care se dăruiește celorlalți, care îi iubește și îi ajută, nu simte această jertfă. Când această Dragoste se dăruiește, Însăși Dumnezeiasca Dragoste este în inima celui care dăruiește; nu omul este cel care dăruiește. El nu simte nici o jertfă, căci el nu are știință despre acest lucru. Pentru el este ceva firesc ‒ nimic nu se schimbă în viața sa, în sănătatea sa ‒ dimpotrivă, el se bucură fără de încetare, căci el este în același timp și dătătorul și primitorul Dumnezeieștii Iubiri, acestei Puteri. Hristos ne-a demonstrat-o prin Viața și Învățătura Sa, prin Răstignirea Sa, prin Învierea Sa. Astfel, și Dragostea adevărată se află totdeauna pre Cruce, dar în același timp, ea este și în Lumina Învierii .
…și rămâne tot timpul pre Cruce?
Totdeauna. Dar nu putem rămâne pre Cruce dacă nu avem dragoste . Căci în dragoste se găsește sămânța jertfei. Nu este posibil să iubești și să nu fii gata să oferi. Nu-i așa? Ajunsă la capăt, jertfa devine Cruce. Adesea, dragostea pre care o oferi altora nu va fi înțeleasă de aceștia. În acest moment, rămâi singur cu Dumnezeu. Dar El are totdeauna pre ai Săi și nu este posibil să nu ți-i scoată pre cale. Nu este posibil. Din moment ce te vei apropia de modul de a viețui pre care El îl vrea pentru tine, ai Săi vor începe să vină imediat către tine…Ce să mai spui! Eu însămi mă minunez. Altădată, trebuia să-mi aleg prietenii. Cine știe, acest prieten, această prietenă, s-ar potrivi cu gusturile mele, cu viața mea? Astăzi nu mai simt această nevoie. Oricine ar veni să-mi spună un simplu bună ziua va fi pentru mine trimisul lui Dumnezeu și chiar am impresia că întrupează un înger. Dumnezeu alege pre cei pre care îi trimite.
( extras dintr-un dialog cu Maica Gavrilia Papaiannis)

[cristiboss56]

Dacă încetăm să iubim, încetăm să existăm. Fără
Duhul Său nu putem trăi. Așa că dacă pre unul iubești și pe celălalt nu iubești, ceasta înseamnă că nu iubești pe nimeni. Înțelegi? Dumnezeu ne-a dat Dragostea, ochii, inima, totul… în acest scop. Mai întâi, pentru a-L iubi pe El dintru toată
puterea sufletului nostru , cum se spune în cea dintâi poruncă, și apoi, de asemeni, pentru a nu ne simți diferiți de ceilalți, El adaugă: și pe aproapele tău ca însuți pre tine .
Cine sunt eu ca să zic: Dar cesta este rău, nu trebuie să-l iubesc. Celălalt, este un mincinos. Ce am eu în comun cu el? Ah, nu așa, fratele meu. Dragostea nu este așa . Dragostea iubește pe toți, așa cum Dumnezeu iubește pe toți , așa cum suntem, în ciuda stării noastre de păcătoșenie. Nu are El motive să nu ne iubească pe noi? Cu toate cestea, El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni, și plouă și peste cei drepți și peste cei nedrepți.
(Extras dintr-un dialog cu Maica Gavrilia Papaiannis)