Ganduri despre dogmatica in general

[Mihnea Dragomir]

"Fericit bărbatul care (...) ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea" (Psalmul 1).

Aceste cuvinte, aşezate chiar la începutul Psaltirii, ne arată importanţa eminentă a dogmaticii între ştiinţele sacre.
Trei sunt virtuţile teologale: credinţa, speranţa şi iubirea. În această ordine. Baza este credinţa: în ce anume să speri dacă nu crezi ? Şi, mai ales, cum ai putea să iubeşti pe Cineva despre care nu ştii nimic ?

Şi totuşi, vedem limpede cum azi, mai mult decât în oricare epocă anterioară, importanţa fundamentală a dogmaticii este subminată. Nimeni nu ştie mai bine decât duşmanul lui Dumnezeu şi al oamenilor că nu se poate speranţă, nici iubire autentică, fără credinţă şi fără fundamentul dogmatic al ei. Or, constatăm că mulţi oameni, chiar dintre cei care îşi spun creştini şi nu mai pot de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, îi subminează importanţa, făcându-se agenţii lui inconştienţi. Despre deriva iubiristă am mai scris cu alt prilej. Aici vreau să mai adaug doar observaţia că în majoritatea, chiar în covârşitoarea majoritate a cazurilor, eu aud cuvântul "dogmă" şi flexiunile lui în conotaţie negativă. În cadrul luptei pe toate planurile pe care modernismul o duce contra regulei de orice fel, nimic nu întrece aversiunea faţă de dogmă, cu care doreşte să inoculeze minţile oamenilor. Astfel, dogma ajunge, din adevăr de credinţă pe care îl cunoaştem de la Dumnezeu, ceva care încorsetează libertatea oamenilor. Dogmaticul este un cap pătrat. Un om cu gândire rectangulară, dacă nu chiar obtuză. Este un cineva lipsit de inimă şi incapabil de emoţie. Hotărât lucru: dogma este o nenorocire, iar dogmaticul un monstru.

Care sunt primele consecinţe ale unui asemenea tip de mentalitate antidogmatică ? În mod clar, primele consecinţe sunt de ordin moral. Adevăr de credinţă şi adevăr moral sunt ca obiectul şi imaginea lui în oglindă. Fracturează-l pe primul şi îl vei vedea încă şi mai fracturat pe al doilea. Nu există teologie morală fără teologie dogmatică. Conceptului pe care îl numim "morală naturală" îi corespunde, de fapt, o "dogmatică naturală" dacă se poate spune astfel. Unei dogmatici mişcătoare îi va corespunde o morală mişcătoare. Dacă adevărurile noastre de azi sunt altele decât adevărurile în care au crezut cei cu 100 de ani în urmă, atunci nu e cel mai firesc lucru ca morala de azi să fie alta decât morala de acum un secol ?

[Tartaruga]

Spunea cineva:
"Cum poti afirma ca il iubesti pe Dumnezeu pe care nu il vezi, daca pe omul de langa tine pe care il vezi nu il iubesti?"

Ca atare Ap. Pavel are dreptate cand spune ca toata porunca este cuprinsa in aceea de a-l iubi pe aproapele.

In alta ordine de idei, cine se poate lauda ca il cunoaste pe aproapele ca pe propriile buzunare? Daca deci nici pe aproapele care este o fiinta creata si limitata nu este posibil a-l cunoaste ca pe propriile buzunare, cum atunci se poate lauda cineva ca L-ar cunoaste atat de bine pe Dumnezeu care este infinit? Nimeni nu se poate lauda ca ar cunoaste la perfectie nici macar propria persoana dar se lauda ca l-ar cunoaste la perfectie pe Dumnezeu, gandirea Sa si planurile Sale.

Daca de aceasta cunoastere depinde intr-adevar a iubi, atunci rezulta ca nimeni nu iubeste cu adevarat pe acest pamant, nici pe Dumnezeu si nici pe ceilalti, pentru ca nu numai ca este imposibil sa ii cunoasca la perfectie, dar nici macar pe sine insusi nu se poate cunoaste la perfectie. Cine insa accepta sa iubeasca si sa cunoasca putin cate putin iubind, si astfel sa cunoasca tot mai mult pe masura ce iubeste, acela este omul care intr-adevar il cunoaste pe Dumnezeu pentru ca Dumnezeu este iubire dupa cum a venit El insusi sa marturiseasca... Si iubind va ajunge sa accepte ca nu-i musai sa si cunoasca totul, care oricum ii este imposibil omului. Si astfel acest corset va disparea iar Adevarul iubirii il va elibera... Si aceasta iubire il va ajuta sa nu faca rau aproapelui, si astfel implineste poruncile lui Dumnezeu care nici nu cere altceva de la om, ci toate poruncile Sale sunt date tocmai in acest scop: ca oamenii sa nu isi faca rau nici lor insisi nici altora. Nu exista profesor mai bun pentru a invata acestea decat Iubirea, deci decat Dumnezeu. Caci Dumnezeu este iubire, credinta este una in iubire, speranta vine din iubire, si tot ce este bun izvoraste din iubire iar in afara iubirii nu este decat intunericul, deznadejdea, necredinta etc. Pentru ca iubirea este Dumnezeu, izvorul a toate virtutile si aceasta iubire este de fapt izvorul vietii vesnice care se da oamenilor din iubire si este intretinut viu in oameni tot prin iubire. Fara iubire tot restul moare, nu mai suntem nimic, dupa cum l-a afirmat si apostolul...

[Tartaruga]

Scuze, mesaj aparut de doua ori.

[iustin10]

Adriana
Nu o sa o repet de fiecare data ,dar e clar ca gandim la fel,si ca sunt de acord cu tine. Si pentru mine e la fel de importnata iubirea,atat ca motor al cunoasterii,cat si ca tinta a cunoasterii .Poate esti tu anglicana sau ce esti ,nu ma intereseaza ,important pt mine este cum gandesti ,si mai ales ca nu uiti partea esentiala a credintei ,care este iubirea.
Pe oricine ar gandi ca tine as placea ,fara a ma interesa religia lui,pentru ca stiu ca adevarul este unul singur ,si anume iubirea , cea din vorbe,cea din fapte ,sau cea din credinta. De fapt eu plac adevarul,nu persoana,si nici diferentele dogmatice nu constituie o piedica,cand fondul este bun.

Mihnea
Ca o continuare a ce am spus adrianei,dogma nu poate fi rupta de iubire. Pentru ca dogma la aceasta se refera ,la calea de a ajunge sa indeplinim porunca lui Hristos ,care este iubirea. Nu exista o alta porunca,lege ,dogma mai mare decat iubirea.Aceasta este dogma suprema. De 2 ..3 ori fiind intrebat Hristos,asa a raspuns,ca aceasta e cea mai mare porunca a legii:iubirea fata de Dumnezeu si de oameni" Chiar si in VT ,cea mai mare porunca era iubirea fata de Dumnezeu.E devarat ca nu inflorise inca iubirea fata de oameni,care abia prin NT se desavarseste ca si dogma.
Normal ca dogma nu se poate reduce la iubire,ca are multe capitole : despre Dumnezeu,despre mantuirea realizata de Fiul,despre desavarsirea in Biserica realizata prin Duhul,har si libertate,Tainele , cultul, virtuti,pacate,legi.
Toate acestea fac parte din dogma,si sunt de folos pentru orice crestin.
Dar dupa cum se vede,intreaga dgoma merge crescendo catre scopul final ,care este practicarea virtutilor ,adica iubirea. Mai mult,si calea ortodoxa a sfintilor tot acest drum ascendent il are ,iubirea fiind ultima dintre dogme,care nu mai este o simpla cunoastere,ci o transfigurare cu totul,a celui care ajunge la ea.
Respingerea fata de dgome despre care vorbesti,nu este atit o respingere a continutului dogmelor ,o antipatie fata de acestea. Este respingerea celor care inverseaza prioritatile,si rup dogma din mediul ei firesc,care este iubirea. Cei care fac un scop in sine din dogma, dar vorbesc urat ,nu au mila,sunt indiferenti fata de aproapele. Pe acestia dogma i-a zapacit ,caci le-a aratat un alt zeu decat cel firesc:adica cunoasterea in locul iubirii.Este un pericol f mare acesta. Atata vreme cata dogma se pastreaza in iubire ,ambele mina in mina ,nu pot duce decat la sporirea celui ce nu le desparte : si in cunoastere,si in rugaciuni ,si in inspiratia de a vorbi celorlalti ,si in intelegerea sufletului propriu.
Dogma este f importanta pentru noi,caci cei ce nu au cunoastere sunt supusi ignorantei si superstitiilor si nu pot vedea armonia care este in toate . Dar cel putin la fel de important este modul in care ne comportam ,nu peste 10 ani,cand vom ajunge nu stiu ce maestrii ai dogmei ,nu in viitor,ci chiar acum,azi,cu primul om care ne iese in cale.
Daca nu se vor mai face compromisuri pe acest plan,atunci cel care va transmite ambele lucruri ,si cunoasterea si blandetea,va fi placut de toti ,cum au fost cativa useri chiar si pe acest forum,cum sunt si anumiti preoti in Biserica.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de iustin10

Mihnea
Ca o continuare a ce am spus adrianei,dogma nu poate fi rupta de iubire.

Am spus eu că dogma ar trebui sau ar putea fi ruptă de iubire ? A spus altcineva pe aici asta ? Dacă nu, atunci limitează-te la tezele existente, nu inventa teze care nu există. Sunt sătul de iubiriştii care inventează teze care nu există, pentru a-şi crea până la urmă adversari imaginari, în care să împroaşte cu veninul lor parfumat.

E devarat ca nu inflorise inca iubirea fata de oameni,care abia prin NT se desavarseste ca si dogma.

Asta de unde e ? Că nu e din Biblie.

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Am spus eu că dogma ar trebui sau ar putea fi ruptă de iubire ? A spus altcineva pe aici asta ? Dacă nu, atunci limitează-te la tezele existente, nu inventa teze care nu există. Sunt sătul de iubiriştii care inventează teze care nu există, pentru a-şi crea până la urmă adversari imaginari, în care să împroaşte cu veninul lor parfumat.

Pai nu ai spus tu asta .De fapt acum am citit mai atent ,si vad ca tu de fapt condamni atitudinea crestinilor care nu acorda importanta dogmei:

Or, constatăm că mulţi oameni, chiar dintre cei care îşi spun creştini şi nu mai pot de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, îi subminează importanţa, făcându-se agenţii lui inconştienţi.

Apoi o atribui modernismului ,care si el ar lupta impotriva regulilor.
Deci vizezi 2 categorii : crestinii ignoranti (sa zicem unii de pe la sate) ,si lumea moderna care din comoditate ignora tot ce e greu,cautind placerea imediata in orice teorie.
Ma scuzi ca in raspunsul meu vedeam si o a 3 a categorie ,o parte din crestinii practicanti ,care si ei pe undeva desi inteleg in mare parte dogmele li se par greoaie ,si uneori ca provoca rigiditate in comportament,celor care le aplica tot timpul. Raspunsul meu mai mult aici s-a concentrat ,pe impresia unor crestini practicanti ca ceea ce ne cere Dumnezeu in fond e simplu,adresat direct inimii,si limbajul inalt al dogmelor atenueaza mesajul acela simplu
Cat despre iubiristi :) ,amuzant termen, acestia ar fi o a 4 a categorie,care desi cunosc dogmele si nu le neaga importanta,se pun in veritabila contradictie cu cu cei care ar tinde sa innabuse trairea prin dogma,sau,in extenso privind,cu insasi ideea de disciplina si de regula.

Nimeni nu ştie mai bine decât duşmanul lui Dumnezeu şi al oamenilor că nu se poate speranţă, nici iubire autentică, fără credinţă şi fără fundamentul dogmatic al ei. Or, constatăm că mulţi oameni, chiar dintre cei care îşi spun creştini şi nu mai pot de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, îi subminează importanţa, făcându-se agenţii lui inconştienţi.

Ba se poate iubire ,dar nu desavarsita,nu completa . Fara a intelege jertfa Mantuitorului,rolul desavarsitor al Duhului, intermedierea care o ofera Tainele si de ce trebuie ele sa cuprinda elemente concrete paine ,apa,ulei etc, fara a intelege rolul harului in economia evolutiei personale , nici sufletul nu poate inainta liber catre iubire.
Astfel ca cei mai multi aleg o iubire incompleta ,asa cum le vine lor la suflet ,si pur si simplu iubesc,asa cum ii invata natura,si cum isi mai amintestesc ei unele chestii rostite de la Biserica,prin pildele Evangheliei de exemplu,care patrund la inima tuturor imediat. Deci mai practica : iertarea , nejudecarea (cand pot sa se abtina) ,milostenia, neingrijorarea si alte virtuti care sunt mai evidente din Evanghelie.
In plus se roaga,si astfel inteleg sa isi puna speranta in Dumnezeu si nu in ei.Deci unele virtuti teologice le mai au si oamenii simplii,ca nu degeaba merg la biserica.Dar nu sistematice,nu cultivate prin vointa ,nu adapate direct de la sfinti.Si mai ales nu insotite de ajutorul mintii.
Scuza-ma dar aici iar devin iubiriist :) (dragut termen) Mai imperastii putin venin parfumat,dar asta e realitatea .Un rol il joaca si aceia care desi stiu dogmele si le cunosc, si sunt plini de eruditie,si practica multe dintre poruncile credintei,si au smerenia necesara,cu toate acestea ,nu stiu din ce cauza, nu resusesc sa fie umani ,se umplu cumva de multa lor cunoastinta ,si mai mult sperie pe oamenii simpli,in loc sa ii taraga spre cunoasterea dogmelor .Probabil e un fel de compensatie gandita de Dumnezeu,ca unii sa nu inateze fara altii : nici iubirea simpla fara cunoastere,dar nici cunoasterea fara centarea in permanenta la iubire.
Bineinteles ca nu toti sunt asa ,si cei care reusesc sa imbine dogma cu iubirea,sunt cautati de puhoaie de oameni ,si nu mai par nimanui rigizi.

În cadrul luptei pe toate planurile pe care modernismul o duce contra regulei de orice fel, nimic nu întrece aversiunea faţă de dogmă, cu care doreşte să inoculeze minţile oamenilor. Astfel, dogma ajunge, din adevăr de credinţă pe care îl cunoaştem de la Dumnezeu, ceva care încorsetează libertatea oamenilor. Dogmaticul este un cap pătrat. Un om cu gândire rectangulară, dacă nu chiar obtuză. Este un cineva lipsit de inimă şi incapabil de emoţie. Hotărât lucru: dogma este o nenorocire, iar dogmaticul un monstru.

Aici nu pot fi decat de acord. Dar a cui e vina? Daca nu ar exista si exemplele negative enumerate...Daca nu ar fi foc,nu ar iesi fum....Dusmanul imediat le va specula, si va transforma lenea noastra (de a ne apleca asupra unei vieti crestine autentice),in ideea ca oricum dogma e ceva sterp ,prafuit ,care oricum nu te duce la iubire.
Exista tentatii mai mari adresate spiritului,se propun placeri mai mari ale ratiunii si simtirii,si dogma pare incapabila sa mai asigure fericirea celor multi . Aceasta ar trebui sa aratam noi ortodocsii ,si in general crestinii,ca credinta te poate duce la fericire, si ca dogma iti poate furniza acel suport,acele resurse ,pentru a te ajuta sa inaintezi in drumul catre cunoasterea lui Dumnezeu,si castigarea adevaratei iubiri.
Daca pe fata noastra s-ar vedea fericirea si bucuria ,si dogma s-ar mula perfect pe interiorul nostru,atunci am deveni exemple,si tot mai multi oameni ar fi interesati de calea aceasta aspra.
Pina atunci...ne vom imparti in continuare in dogmatici si iubirisiti :) ...inclinind balanta intr-o directie sau alta,pentru ca in fine,toti suntem nedesavirsiti,si criza de sfinti este cea mai acuta problema a acestui secol
,

[Decebal]

În prealabil postat de iustin10

Pina atunci...ne vom imparti in continuare in dogmatici si iubirisiti :) ...

Ăsta este un diktat sau ce este? Este vreo sentinţă? Pe cuvântul tău de Tartarug ?

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Iustin: "E
devarat ca nu inflorise inca iubirea fata de oameni,care abia prin NT se desavarseste ca si dogma."

Asta de unde e ? Că nu e din Biblie.

.

Scriem nu vorbim,si nu putem da toate detaliile . E clar pentru oricine ca legea VT era ochi pt ochi si dinte pt dinte,deci nu se punea accentul pe iubirea de oameni in mod desavarsit.
Doar prin Hristos coboara adevarata iubire de oameni ,de fapt o desavarsire a poruncilor din VT,dar la o scara mult mai inalta . Discursul fericirilor de pe munte,nu chiar asta cuprinde,desavarsirea legii vechi? "A-ti auzit ca s-a spus in vechime sa nu desfranati, dar Eu va spun ,cine se uita doar cu ochiul a si curvit in inima lui"

[sophia]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Fericit bărbatul care (...) ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea" (Psalmul 1).

Aceste cuvinte, aşezate chiar la începutul Psaltirii, ne arată importanţa eminentă a dogmaticii între ştiinţele sacre.
Trei sunt virtuţile teologale: credinţa, speranţa şi iubirea. În această ordine. Baza este credinţa: în ce anume să speri dacă nu crezi ? Şi, mai ales, cum ai putea să iubeşti pe Cineva despre care nu ştii nimic ?

Şi totuşi, vedem limpede cum azi, mai mult decât în oricare epocă anterioară, importanţa fundamentală a dogmaticii este subminată. Nimeni nu ştie mai bine decât duşmanul lui Dumnezeu şi al oamenilor că nu se poate speranţă, nici iubire autentică, fără credinţă şi fără fundamentul dogmatic al ei. Or, constatăm că mulţi oameni, chiar dintre cei care îşi spun creştini şi nu mai pot de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, îi subminează importanţa, făcându-se agenţii lui inconştienţi. Despre deriva iubiristă am mai scris cu alt prilej. Aici vreau să mai adaug doar observaţia că în majoritatea, chiar în covârşitoarea majoritate a cazurilor, eu aud cuvântul "dogmă" şi flexiunile lui în conotaţie negativă. În cadrul luptei pe toate planurile pe care modernismul o duce contra regulei de orice fel, nimic nu întrece aversiunea faţă de dogmă, cu care doreşte să inoculeze minţile oamenilor. Astfel, dogma ajunge, din adevăr de credinţă pe care îl cunoaştem de la Dumnezeu, ceva care încorsetează libertatea oamenilor. Dogmaticul este un cap pătrat. Un om cu gândire rectangulară, dacă nu chiar obtuză. Este un cineva lipsit de inimă şi incapabil de emoţie. Hotărât lucru: dogma este o nenorocire, iar dogmaticul un monstru.

Care sunt primele consecinţe ale unui asemenea tip de mentalitate antidogmatică ? În mod clar, primele consecinţe sunt de ordin moral. Adevăr de credinţă şi adevăr moral sunt ca obiectul şi imaginea lui în oglindă. Fracturează-l pe primul şi îl vei vedea încă şi mai fracturat pe al doilea. Nu există teologie morală fără teologie dogmatică. Conceptului pe care îl numim "morală naturală" îi corespunde, de fapt, o "dogmatică naturală" dacă se poate spune astfel. Unei dogmatici mişcătoare îi va corespunde o morală mişcătoare. Dacă adevărurile noastre de azi sunt altele decât adevărurile în care au crezut cei cu 100 de ani în urmă, atunci nu e cel mai firesc lucru ca morala de azi să fie alta decât morala de acum un secol ?

Mai intai ceva off-topic (oarecum):
Si eu am inteles cam ca Iustin, din ceea ce ai scris aici.
Pe urma am incercat sa urmaresc discutia, pentru ca mi s-a parut interesanta si din pacate dupa 1-2 pagini am abandonat pentru ca s-a imprastiat prea mult. Ati ajuns sa va luptati cu Tartaruga si Decebal si altii si ati pierdut tema firului.
Asa se intampla pe fiecare fir de discutie. Chiar ma surprinde ca nu pot oamenii sa tina o discutie si tema ei si tot ies "pe aratura".

Acum on-topic:
Postarea ta a vrut sa fie interesanta, dar te-ai pierdut in termeni si pana la urma se pare ca lumea a inteles altceva decat trebuia.
Incearca sa citesti si tu ce ai scris si vezi ce pricepi.

1. Ce este aia "iubirism"?
2. Cred ca se facde aici o confuzie intre dogma si canoane/reguli, poate si traditie.
3. Cred ca ideea cuiva de aici de a porni discutia de la intrebarea "cum l-am descoperit noi pe Dumnezeu si cum traim credinta" este f.buna.
Asta trebuie sa fie de fapt punctul de plecare.
4. Mi se pare f.gresita afirmatia ta ca nu putem sa-l cunoastem pe Dumnezeu decat prin dogma.

Deci sa o luam de la capat:

a. Dogma = invatatura, teza fundamentala a unei religii, care nu admite obiectii
Aici ar trebui sa definim in cateva cuvinte dogma ortodoxiei, a catolicismului, etc.
Incerc eu: dogma ortodoxiei: smerenie, iubire de aproape plus cele 7 porunci.
Eu asa vad.
A fost adusa prin Noul Testament. Vechiul Testament (pentru ca s-a adus si acest aspect in discutie) era altceva. Nu vorbea despre iubire, ci de "ochi pentru ochi", violenta, pedepsirea omului, etc.
Noul Testament a venit si a adus/explicat/propovaduit iubirea. Cel mai frumos exemplu este definitia din Cor.1.

b. Canoane/reguli - sunt regulile de functionare ca sa spun asa.
Din pacate sunt dure si ele sperie oamenii. De aceea multi vad credinta ca fiind fara iubire, fara uman, ca "bau-bau". Multe interdictii.

c. Credinta - termenul are mai multe acceptiuni, asa cum a explicat si Mihnea.
Eu cred - presupun, dar nu sunt sigur
Eu cred in Dumnezeu - stiu ca exista, Il accept si Il traiesc
In general : credinta = religie, sau confesiune (dupa caz)

d. Cum il cunoastem pe Dumnezeu?
In general exista doua cai: din scripturi sau din experiente de viata/social.
Mersul la biserica l-as considera ca un efect acelor de mai sus, dar poate fi inclus la partea de scripturi.
Eu n-am auzit sa spuna Iisus undeva ca trebuie ca oamenii sa citeasca pentru a-L cunoaste si a se numi credincios.
Dar peste tot spune despre iubirea de aproape, despre ajutat, fapte bune, ceva concret.
As spune ca majoritatea oamenilor l-au cunoscut pe Dumnezeu prin a doua cale, adica prin iubire de aproape, fapte bune. Ceva ce a trait persoana insasi, respectiv prin minuni directe (lucruri pozitive care i s-au intamplat).
Asa a fost si in vremea lui. Toti cei pe care Iisus i-a ajutat prin minuni, l-au cunoscut atunci, direct si fara a citi din carti, fara a cunoaste mai intai o dogma.
Nici nu stiau atunci ca ceea ce propovaduia El se numea crestinism.
Il iubeau pe Iisus pentru bucuria pe care le-a facut-o. Atat.
Si se ducea apoi si spuneau lumii.
Si apostolii tot astfel l-au cunoscut. Unde sa fii citit?
Poate ca esenta credintei si a modului de cunoastere a ei a fost pilda de la lacul Vitezda: cautarea Omului.

Si as spune ca de fapt omul nici nu poate sa-l cunoasca pe Dumnezeu altfel decat prin iubire.

Si ca sa intelegem mai bine as face si o paralela: un medic (fiindca Mihnea este medic).
Un medic poate fi teoretician sau mai mult orientat spre practica si pacient.
Primul este f.bun la teorie, la a preda medicina, la a pune diagnostice. Dar...il lipseste iubirea de om. Nu se pricepe sa umble cu pacientul, sa comunice cu el, sa-l mangaie, sa-l linisteasca. Si mai ales nu prea stie nici cum sa-l trateze practic. Zic eu.

Al doilea nu stie sa fie profesor la facultate, nu stie sa puna diagnostice sofisticate, sa scrie carti sau mai stiu eu. Dar...stie sa ingrijeasca un bolnav, sa comunice cu el, sa-l mangaie.

Am cunoscut medici care stiau multe, dar la capitolul pacient...l-au facut pur si simplu praf (psihic mai ales).

In credinta exista in acelasi fel: oameni care stiu multa teorie, citesc mult, pricep mult, au talent, filozofeaza, jongleaza cu termenii.
Stiu dogma. Ei poate ca asa l-au cunoscut pe Dumnezeu si asa il traiesc.
Si la categoria asta intra: teologi, multi preoti, monahi (cei de rand si cei binecunoscuti), fariseii din pilda, etc.
Ei l-au cunoscut pe Dumnezeu si traiesc credinta la modul dogmatic, adica teoretic (n.b - rugaciunea monahilor o pun tot la partea teoretica).

Si exista si oameni care nu stiu teorie, nu citesc (ori ca nu au scoala, ori ca nu pricep scripturile, ori ca nu le spun nimic), dar traiesc practic credinta si pe Dumnezeu, asa cum a indemnat El, prin iubire de aproape: cei care se implica in social.

Ce reprosa Iisus fariseilor: ei stiau dogma, canoanele, traiau asa cum scriau ele: post, rugaciune, mers la biserica, etc. Dar le lipsea iubirea. Traiau pentru ei, judecau pe aproapele.

Credinta, iubire, speranta - iubesc aceste trei surori (de altfel fiicele Sophiei, adica ale intelepciunii).
Nu se pot pune intr-o anumita ordine, ele se intrepatrund.
Nu poti crede fara a iubi, nu poti spera fara a crede si iubi, nu poti iubi fara a spera si a crede.

Eu fac parte dintre aceia care nu stiu teorie, dogme, canoane si nu le iubesc. Eu l-am cunoscut pe Dumnezeu, pe toti cei ai lui (maica Lui, sfintii) prin iubire.
Am avut ocazia sa cunosc lucruri palpabile, traibile.
Eu fac parte din generatiile care nu au avut unde sa gaseasca cateheza, carti (nu existau). Dar am avut ocazia sa cunosc un mare preot (par. Galeriu) care si el traia credinta prin iubire, prin fapte concrete.
Apoi am aflat la biserica pildele Lui si asa am inteles nu dogma ci...iubirea care sta la baza credintei.

In incheiere inca ceva: toate religiile si confesiunile au dogma si reguli, care sunt de fapt lucruri bune, te invata la bine si cam la aceleasi lucruri. Ceea ce le diferentiaza este modul de aplicare, practica. Mai multa sau mai putina...iubire, pace.

[iustin10]

În prealabil postat de sophia

Si ca sa intelegem mai bine as face si o paralela: un medic (fiindca Mihnea este medic).
Un medic poate fi teoretician sau mai mult orientat spre practica si pacient.
Primul este f.bun la teorie, la a preda medicina, la a pune diagnostice. Dar...il lipseste iubirea de om. Nu se pricepe sa umble cu pacientul, sa comunice cu el, sa-l mangaie, sa-l linisteasca. Si mai ales nu prea stie nici cum sa-l trateze practic. Zic eu.

Al doilea nu stie sa fie profesor la facultate, nu stie sa puna diagnostice sofisticate, sa scrie carti sau mai stiu eu. Dar...stie sa ingrijeasca un bolnav, sa comunice cu el, sa-l mangaie.

Am cunoscut medici care stiau multe, dar la capitolul pacient...l-au facut pur si simplu praf (psihic mai ales).

.

Excelenta comparatia ta sophia. Ideal ar fi un doctor care sa stie si meserie ,dar sa stie sa arate si incredere pacientilor,si sa puna suflet pentru ei.
Eu nu militez impotriva dogmei ,este foarte buna . Caci fara aceasta dogma am pluti in multa nestiinta si arbitrar ,si nu am sti nici cum sa ii ajutam pe ceilalti . Caci raspunsul ortodox e simplu: fa-te bine intai pe tine ,si ii vei putea ajuta si pe ceiallti.
Toti care indragesc dogma sa ramina cu ea si sa nu renunte la nici o virgula din ea ,caci neindoios acesta este Adevarul.
Eu zic doar sa adauge si lucruri umane firesti la aceasta cunoastere dogmatica,ca nu vor pierde nimic,si in nici un caz nu il vor supara pe Dumnezeu,ci mai mult vor fi placuti Lui.Caci Dumnezeu este dumnezeul si al celor invatati si al celor neinvatati.
Tot din medicina un exemplu:daca suferi de o boala ,astepti neaparat nu stiu ce miracol? Sau te duci la farmacie sa iei un medicament ,cat se poate de lumesc ?
Ar putea sa astepte iubirea aia supranaturala care ii va invada atunci cand vor pune in aplicare calea ortodoxa,dar,tinind cont ca aceea cale este grea,sa practice pina atunci iubirea asta mica si naturala,aflata la indemina lor .
Nu stiti parabola cu Stapinul sosit pe neasteptate ,si pe sluga care a gasit-o ingrijind de fratii sai si dindu-le mincare la vreme i-a spus: "Bravo sluga credincioasa,peste putine ai fost credincioasa,peste multe te voi pune"
Multi spun ca nu au har . Oare pina ce harul Domnului va veni peste ei,nu e bine sa ii gaseasca intr-o stare de intelegere si iubire si efort pentru ceilalti ?
Oare pina va veni harul ,trebuie ca ei sa stea sa faca remarci rautacioase pe aici?
Nu ar putea sa inalte si ei ode iubiriii,in primul rand fata de Dumnezeu,apoi fata de oameni,sa incerce sa o arate ,sa o practice ,bineinteles numai si numai din perspectiva ortodoxa,fara nici un fel de deviatii sau diminuari ?
De ce tot timpul sa fim amari , reci,'glumeti' ,sa punem la punct, sa invatam superior, sa ne impunem, sa dam in vileag, sa corectam in loc sa indreptam, sa taiem in loc sa legam ,sa impartim tristete in loc ca cel cu care vorbim sa plece castigat de aici?
Nu propun altceva decat sa fim atenti ce spunem celuilalt si ce gust ii lasam.Atit.Nimic mai mult . Fara compromisuri legate de continut. Oare chiar nu se poate?
Dogma si iubirea sunt inseparabile.Dogma este despre iubire ,si iubirea are nevoie de dogma.
Dogma fara iubire....ce lucru trist !
"De as avea toata stinta din lume,iar dragoste nu am,facutum-am alama sunatoare .."