Momentele de pustiire

[CarareaImparatiei]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Imi cer scuze in cazul in care va supar cu ceva,nu am acesta intentie,dar nu cred ca in acel verset invocat de dvs este vorba despre ,,Rugaciunea inimii".Sunt mai multe argumente in acest sens ce reies atat din contextul in care apare acel verset cat si din verset,daca este citat complet.Cand am vazut opinia dvs am cautat sa vad si eu acel verset pt ca stiam de un alt context si de aceea nu cred,chiar daca ideea este frumoasa si generoasa,ca acel verset este temeiul biblic pt ,,Rugaciunea inimii".Va pot,daca doriti,argumenta pozitia mea si daca gresesc ar fi un bun prilej sa corectez acest aspect.

Cum am specificat, cuvintele nu-mi aparţin. Sunt culese din cartea menţionată mai sus. Fragmentul citat de mine, îl puteţi viziona şi aici: http://sfioaniacobhozevitul.wordpres...de-mare-folos/

Mai multe nici eu nu pot să vă spun. Nu mă supăraţi cu nimic. Eu îmi cer iertare dacă am creeat confuzie.


Versetul acesta este: "Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe altţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină" (1 Corinteni 14, 19).


Şi iată şi o mică tâlcuire, dacă-mi permiteţi, a părintelui Ilie Cleopa:

"Când ne rugăm cu limba, cu gura şi cu buzele, suntem în treapta cea mai de jos a rugăciunii. Trebuie să trecem cu rugăciunea noastră de la limbă şi de la gură, la minte, pentru că sufletul nostru are două părţi domnitoare, cum arată Sfântul Ioan Damaschin în "Dogmatica": mintea şi inima.

Mintea izvorăşte permanent gânduri. Creierul este unealta raţiunii, iar inima este unealta sentimentelor, a simţirilor celor duhovniceşti. Că unde simţi întâi bucuria, scârba, frica? Nu în inimă? Vezi că simţirea sufletului se află în inimă?

Deci, vreau să vă spun un lucru. Când ne rugăm cu gura, ne aflăm la începutul rugăciunii. Iar, dacă eu zic o rugăciune cu gura: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", sau "Tatăl nostru", sau "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară...!" sau oricare şi, dacă o înţeleg şi cu mintea, ea atunci nu se mai cheamă rugăciunea gurii, ci trece în altă treaptă, şi anume la rugăciunea minţii.

Iar, dacă această rugăciune, care o zic cu gura şi o înţeleg cu mintea, o duc până la simţirea inimii - ea a devenit atunci rugăciunea inimii, altă treaptă mai înaltă. Deci, auzi ce spune Sfântul Apostol Pavel: Vreau mai bine să zici cinci cuvinte cu mintea în biserică, decât zece mii de cuvinte cu limba. Aţi auzit cu cât este mai înaltă rugăciunea minţii decât a limbii? Că preferă apostolul mai degrabă să zică cinci cuvinte cu mintea în biserică, decât zece mii de cuvinte cu limba; fiindcă, a te ruga cu mintea, este rugăciune mult mai înaltă decât a limbii.

Dar rugăciunea minţii este desăvârşită? Nu! Nici a minţii nu-i desăvârşită. Rugăciunea minţii de-abia o numesc dumnezeieştii Părinţi, jumătate de rugăciune, sau pasăre cu o aripă, sau rugăciune cu-n picior, că nici rugăciunea minţii nu-i desăvârşită. Îi mai trebuie ceva. Trebuie să ducem această rugăciune de la înţelegerea minţii la simţirea inimii.

Când noi zicem o rugăciune cu limba şi o înţelegem cu mintea şi o simţim cu inima, ea devine sferică, rotundă, în mişcarea sufletului nostru. Această rugăciune este mult mai desăvârşită şi se numeşte rugăciunea inimii."

Va multumesc frumos,interesanta abordare,mi-am notat-o,am citit mai multe cu privire la acest verset.O sa va las si opinia la care ma refer eu,strict pe textul biblic: "Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe altţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină" (1 Corinteni 14:19).

,,În pofida unei performanţe lingvistice evident superioare, Pavel spune că mai degrabă ar spune cinci cuvinte cu înţelegere, adică cuvinte înţelese de alţii, decât zece mii de cuvinte într-o limbă străină. Pe el nu-l interesa folosirea acestui dar în scopuri de afişaj. Scopul principal urmărit de el era să-i ajute pe copiii lui Dumnezeu. Prin urmare, el s-a hotărât ca atunci când va vorbi să procedeze în aşa fel încât să-l înţeleagă.

Sintagma "înţelegerea mea" (din original) este un exemplu al aşa-numitului "genitiv obiectiv"(redarea literală este: "înţelegere a mea"), în care "a mea" este în cazul genitiv, fiind obiectul acţiunii sugerate de substantiv. Aceeaşi formă" poate fi şi genitiv subiectiv. Contextul stabileşte care formă trebuie folosită.Ea nu înseamnă "ceea ce înţeleg eu însumi", ci "ceea ce înţeleg alţii când vorbesc eu."

Hodge demonstrează că ideea care se desprinde din context nu se referă la înţelegerea de către Pavel a ceea ce rostea el însuşi în limbi, ci ce înţelegeau alţii când vorbea el în limbi: ideea potrivit căreia Pavel i-ar mulţumi lui Dumnezeu că era înzestrat mai mult cu darul limbilor, dacă acel dar consta în capacitatea de a vorbi în limbi pe care el însuşi nu le înţelegea, a căror folosire, plecând de la această premisă, nu i-ar fi de folos nici lui, nici altora, nu poate fi acceptată. Rezultă tot atât de limpede din acest verset că a vorbi în limbi nu însemna a vorbi într-o stare de inconştienţă mentală.

Pavel spune că deşi el ar putea vorbi în limbi străine mai mult decât corintenii(I Corinteni 14:18), el preferă să vorbească cinci cuvinte cu înţelegerea sa, adică într-un mod inteligibil, decât zece mii de cuvinte într-o limbă necunoscută. În Biserică, adică, în adunare, ca să-i pot învăţa pe alţii (katecheo), adică să-i instruiesc oral (a se vedea in acest sens Galateni 6:6). Asta arată ce se înţelege prin a vorbi cu înţelegere: a vorbi în aşa fel încât a da învăţătură."

[MariS_]

Momente de pustiire? Ce fac in momente de pustiire sufleteasca?
Pai, cam tot timpul cand ma cercetez "cu amanuntul" imi gasesc inima pustie, iar mintea o gasesc plecata haihui sau punand la cale vreo talharie, pocinog ori rautate. Ce fac atunci? Incerc sa gasesc la altii ceea ce ar fi trebuit sa gasesc la mine. Si deobicei gasesc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

În prealabil postat de Scotland The Brave

Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe altţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină[/i]" (1 Corinteni 14:19).
,,În pofida unei performanţe lingvistice evident superioare, Pavel spune că mai degrabă ar spune cinci cuvinte cu înţelegere, adică cuvinte înţelese de alţii, decât zece mii de cuvinte într-o limbă străină.

Si multe se pot spune.
Am spus si eu si altii si vor spune...

Iar Domnul spune: cele 5 cuvinte sunt "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu".
Acestea sunt cele 5 cuvinte. AMIN+

[Hartford]

În prealabil postat de Yasmina

Cu o plimbare printre strazi,prin cartier cu picioarele sau cu bicicleta.
Ar mai fi si hikingul la sfarsit de saptamana in parcuri special amenajate pt asta.
Eu evit masina in drumurile scurte daca vremea o permite.

Imi aduc aminte din Romania,ca oricat de suparata,stresata sau obosita ma intorceam de la serviciu cand imi scoteam afara cainele bucuria acestuia ma molipsea si pe mine.La fel si cand imi scoteam verisoarele mai mici sa se joace prin zapada.Sau orice alta activitate care presupune insotirea unei alte fiinte;cu regret am constatat ca singuratatea ma prostdispune,ma melancolizeaza,ma inactiveaza pana la lenevire dubioasa.Pt a scapa de aceste stari eu trebuie sa fiu in contact cu alte fiinte vii :)

Eh da vara mai merg si eu pe jos prin zona mea, mai cu catelul mai fara el, dar cum tara asta este asa de imprastiata nu prea poti merge pe jos pe unele locuri nici nu este trotuar,eu stau mai la tara,cu bicicleta nu stiu sa merg

Mesajul Apostolului, asa cum bietul de mine inteleg, este acesta:

"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu"

sunt 5 cuvinte, fratilor

Fara temeiul acesta nici zece mii de cuvinte nici chiar miliardele vorbelor noastre nu inseamna nimic.
Duc nicaieri.
Altfel spus: suntem in afara mantuirii. Pe langa aratura.

Temeiul, asadar, si girul este marturisirea Dumnezeirii lui Iisus Hristos.
Miezul viu al credintei noastre ortodoxe. Culminatia vietii: dogma.

Fireste ca pentru Apostol aceste 5 cuvinte aveau, singurele, cert inteles.
Piatra de temelie.
Restul riscau oricnd sa fie pura aberatie - cata vreme nu aveau temelia Adevarului.
Orice spunem rupt de afirmatia de capatai (cele 5 cuvinte sfinte) este, in duhul crestinului, de neinteles.
Este o limba straina, a unui alt popor (diferit de limba noului popor, cel al Dumnezeului nostru Iisus Hristos).

Asadar, cred ca ne invata Apostolul, daca voieste cineva sa capete inteles in cuvintele sale (si pretinde sa fie auzit intre oameni spre Slava lui Dumnezeu), atunci sa binevoiasca sa invete limba poporului crestin. Al carei ABC este din 5 cuvinte sfinte: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu".

Abia apoi, in baza temeliei acesteia de nezdruncinat, are sansa de reusita vreo ruga sau cerere, precum, de pilda, sfintitoarea intru pocainta: "miluieste-ma, pe mine, pacatosul".

Altminteri, unii ar fi putut zice (si asta voia sa amendeze Apostolul): "Zeus, Afrodita, Heraclie, ... miluieste-ma pe mine, pacatosul." O aberatie deplina, nu-i asa? Un buf in groapa mortii preasatule.

Sa ma ierte bunul Scotland, dar nu fac fata culturii teologilor exegeti. Sunt strain de lingvistica si de altele. Rusine mie! - om cu facultati si cu pretentii, vai...
Doar inima, rastignita deja intre iad si dragoste (prin Mila Domnului) ma invata sa strig: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu".
Pur si simplu ca sa nu pier acum, pacatosul ce sunt. AMIN+

Am intrat in aceasta familie mare si buna a forumului, vorbind.

Desi pot sa verific primul meu cuvant, de la "nastere", n-o voi face. (Vor face-o, poate, altii, din nestiute motive...) Cine, vorbind, isi mai aminteste ganguritul?... Si cum i-ar folosi?...

Caci pocainta, mi-a vorbit Dumnezeu printr-o blanda prietena, se face cu privirea spre viitor... Fericita fii tu, bunul meu inger cu nume de sfanta, fericita fii tu intru Domnul Hristos!

Mosit am fost de voi si cred ca am crescut. Slava lui Dumnezeu! Lauda (sfanta) voua!

Plang pentru Geonektarios (m-a iubit), pentru Scotland (l-am ranit), pentru Mara (+) si MariS si CristiBoss s.a.m.d... Plang pentru vremea mea fara voi, de acum.
Si nu deznadajduiesc....... :)+

Am vorbit, oare, doar ca sa ma auziti? Sa ma fac auzit spre lauda mea? Spre naltare?
Da, da, imi impun sa o spun: da, da, da.
Orice prunc vrea sa fie primit. Si, in plin gangurit, asa cum aude asa cearca sa faca: vorbeste.

M-am rusinat de cuvintele mele, o stiti. Nu putine ori eu am spus-o. Nu fara de plans, nu de forma, ci-n miezul neintelegerii mele a stat o rusine mai inalta ca mine. Slava lui Dumnezeu!

Veti rade, iar unii, batrani, vor surade... Dar eu chiar am luat-o "pe bune"!........

Vorbind, pe drept cuvant ma spovedesc acum, vorbind eu doar vroiam sa aflu.
Ca n-am putut sa cred nicicum, bunii mei, alt fel de-nvatatura decat prin indrazneala de a iesi din sine. Iar aici pe forum aceasta a insemnat: scrie! spune tot ce simti, tot ce crezi! (cu incercarea, deseori ratata, de a nu rani pe altul...)

Am vorbit spre a afla Drumul spre Domnul.

Doream, prin asteptatele voastre replici la cuvintele mele, sa aflu despre ceva mai desavarsit decat mine. Aveam neaparat nevoie de un corabier mai incercat decat mine.
Ati fost, cu totii, aceasta!

Nu stiam: sunt, Doamne, pe calea Ta dreapta?...
M-ati ajutat sa aflu. Eu nu sunt.

Dar nu deznadajduiesc...:)

AMIN+
AMIN+
AMIN+
Am intrat in lume vorbind, fratilor si surorilor.
Si am aflat, prin Voia Domnului, intre voi (si va multumesc pentru asta, o, nespus va multumesc!) ca "a vorbi despre ceea ce este mai presus de noi se poate preschimba in graire in desert". (Sofronie Zaharov)

Ioane nu am de ce sa ma supar,in tine tresalta atitudinea contemplativa a Rasaritului,cu largi expuneri in extenso, care pe un pragmatic cu influente nordice cum sunt eu il trimite direct la intrebari hamletiene.Oricum cred ca acum am inteles ce vroiai sa spui desi a trebuit sa scrii un tratat pentru asta :)