Sotia - piedica de mantuirea a barbatului?

[windorin]

Chiar daca este intrebare, titlul este evident necrestin... "Sotia - piedica de mantuirea a barbatului ?"

Acela care ar indrazni sa gandeasca asa, cred ca ar gandi si urmatoarele:

Preotul (nesfant), piedica de mantuire a celor din parohie.
Episcopul (nesfant), piedica de mantuire a celor din Biserica.
Staretul (nesfant), piedica de mantuire a ucenicilor ravnitori.

Dar, oare, stim noi mai bine decat Dumnezeu ce avem nevoie pentru mantuire ?!

Sotia este calea celui credincios.
Doar cel mandru o va vedea piedica.
Daca ne supara, ni se face prilej de smerenie, deci... cale spre sfintire, iar nu spre mantuire.

Consider aceasta pilda este utila si pentru viata de familie.

LA SFARSITUL VIETII, MAI TARE NAPADESC DRACII ASUPRA OMULUI. PENTRU CARE TREBUIE FOARTE A LUA AMINTE

Un oarecare Evloghie, scolastic alexandrin, fiind ranit de dragoste dumnezeiasca, lepadandu-se de lume si risipind cele ale sale, afara de putine ce si-a lasat spre chiverniseala si neputand lucra, a socotit cum sa puna in randuiala cele pentru sine. Ca nici in sobor de parinti nu indraznea sa intre, nici singur sa petreaca nu voia.

Deci asa aflandu-se, a gasit un bubos, lepadat in targ care nu avea nici maini, nici picioare, decat limba intreaga si mila astepta de la oricine trecea pe langa dansul. Vazandu-l Evloghie, si umilindu-se la inima, s-a rugat lui Dumnezeu si a facut fagaduinta Domnului, zicand : Doamne, pentru numele Tau iau acest bubos si il odihnesc, pana la ziua mortii lui, ca si eu printr-insul, sa ma mantuiesc. Daruieste-mi dar, Doamne, rabdare de a-i sluji !

Apoi, apropiindu-se de bubos, i-a zis : voiesti, sa te iau in casa mea si sa te odihnesc ? Zis-a acela : macar de ai vrea dar eu sunt nevrednic. Si i-a zis Evloghie : ma duc sa aduc un magar si te iau acolo. Deci s-a invoit acela cu multa bucurie. Si aducand magarul, l-a ridicat si l-a dus la gazda sa. Si ingrijea de dansul cu toate cele de trebuinta, spalandu-l, ungandu-l, purtandu-l si cu osardie intru toate slujindu-i, cincisprezece ani.

Apoi a napadit diavolul asupra bubosului si salbaticindu-l fara socoteala impotriva lui Evloghie, l-a intaratat spre ocari si vorbe rele. Acela a inceput sa-l ocarasca pe Evloghie, zicand : mancatorule de stapan, ai furat bani straini si poate rob fiind l-ai pradat pe stapanul tau si cu neputinta mea vrei sa tainuiesti ca si cu o facere de bine si m-ai luat la casa ta ca prin mine sa te mantuiesti. Iar Evloghie i se ruga, zicand : nu ! Nu-mi zice astfel de cuvinte ! Spune-mi eu ce te-am mahnit si ma indreptez !

Iar el zicea : nu-ti voiesc aceste momeli, du-ma si ma leapada in targ ! Mai bun imi este mie targul acela decat odihna ta. Evloghie zicea : ma rog, odihneste-te, de orice te mahnesti.

Iar el mai vartos salbaticindu-se de manie, strigand zicea : nu doresc sa fiu cu tine singur ! Gloate voiesc ! I-a zis Evloghie : eu iti aduc acum multime de frati. Iar el necajindu-se iarasi, i-a zis : vai mie ticalosului ! Fata ta nu vreau s-o vad si nici sa-mi aduci pe cei asemenea tie mancatori in zadar ! Si scuturandu-se, iarasi a strigat : nu voiesc, nu voiesc ! In targ voiesc ! O, sila ! Arunca-ma unde m-ai gasit ! Daca ar fi avut maini, n-ar fi pregetat sa se spanzure, sau cu sabie sa se omoare, intr-atata l-au salbaticit dracul.

Atunci Evloghie, nepricepand ce sa faca, cu sfatul pustnicilor cei aproape de dansul, a hotarat sa mearga la marele Antonie cu bubosul si sa-i spuna pricina si cum va zice lui acela, asa sa faca. Momindu-l si punandu-l in luntre l-a dus la manastirea ucenicilor marelui Antonie, unde se zicea ca vine sfantul din munte, uneori, la zece zile, alteori la douazeci, spre folosul celor adunati. S-a intamplat ca dupa ce a venit Evloghie, a doua zi a venit si marele Antonie, seara tarziu, imbracat cu o haina de piele ( precum Cronie mi-a povestit, care atunci era de fata ).

Heretisindu-i pe toti cei ce erau acolo si sezand, intai pe Evloghie l-a chemat pe nume, cu toate ca niciodata nici nu l-a vazut, nici despre dansul n-a auzit ceva. Evloghie, cu toate ca de trei ori a fost chemat de marele Antonie pe nume, n-a raspuns, socotind ca altcineva este chemat de Antonie, cu numete acesta. Iar el iarasi a zis : tie iti zic, celui ce ai venit din Alexandria ! Atunci i-a raspuns Evloghie : ce poruncesti, rogu-te ? I-a zis lui Antonie : de ce ai venit aici ? A raspuns Evloghie : Cel ce ti-a descoperit numele meu si toate cele despre mine ti-a descoperit.

Zis-a sfantul : stiu pentru ce ai venit ! Dar inaintea tuturor fratilor spune, ca sa stie si ei ! Atunci a spus Evloghie inaintea tuturor, de fata fiind si bubosul : omule al lui Dumnezeu, pe acest bubos l-am gasit in targ lepadat si trecut cu vederea. Fiindu-mi mila de dansul, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare pentru dansul si m-am fagaduit lui Hristos Dumnezeu ca pana in sfarsit sa-l caut ca pe un bolnav, si el sa odihneasca prin mine iar eu sa ma mantuiesc printr-insul. Asadar, l-am luat la casa mea si iata, de cincisprezece ani, dupa putinta mea, ii slujesc ! Si acum, dupa atata vreme, nu stiu ce rau a patimit de la mine, ca tare ma tulbura. Si am socotit sa-l leapad, fiindca ma sileste la aceasta. De aceea am venit la sfintia ta, sa ma sfatuiesti ce trebuie sa fac si sa te rogi pentru mine, ca tare ma tulbura.

Atunci i-a zis Antonie cu glas apasat si aspru : il lepezi, Evloghie ? Dar Cel ce l-a facut nu-l leapada. Tu il lepezi pe el ? Ridica Dumnezeu pe cel mai bun decat tine, si il aduna. Iar Evloghie acestea auzind, s-a sfiit si s-a speriat. Apoi intorcandu-se sfantul catre bubos, a inceput cu vorba a-l bate ca si cu un bici : bubosule, nevrednicule de pamant si de cer, nu incetezi luptandu-te cu Dumnezeu si intaratandu-l pe frate ? Nu stii ca Hristos este Cel ce iti slujeste tie ? Cum indraznesti asupra lui Hristos unele ca acestea a grai ? Oare nu pentru Hristos s-a robit spre slujba ta ? Astfel batandu-l pe bubos cu cuvinte usturatoare, lasandu-i, a vorbit cu ceilalti frati cele spre trebuinta fiecaruia. Apoi iarasi luand cuvantul catre Evloghie si catre bubos a zis : duceti-va, fiilor, cu pace si nu va despartiti unul de aitul, ci lepadand toata mahnirea pe care dracul a bagat-o in voi, cu curata dragoste intoarceti-va la chilia in care ati zabovit ! Ca ispita aceasta v-a venit de la satana. Fiindca a vazut, ca amandoi sunteti spre sfarsit si de cununi va veti invrednici de la Dumnezeu, el prin tine si tu prin el. Deci nu cugetati altceva, nu cumva venind ingerul, pe care acum Dumnezeu vi-l trimite, sa nu va afle impreuna la un loc si sa va lipsiti de cununi.

Grabindu-se barbatii, s-au intors la locul lor cu desavarsita dragoste. Peste trei zile s-a savarsit fericitul Evloghie, si dupa alte treizeci si sapte, s-a dus catre Domnul si cel la trup bubos iar la suflet sanatos. Deci Cronie, zabovind la locurile Tebaidei, s-a pogorat dupa patruzeci de zile la manastirile Alexandriei si s-a intamplat in aceeasi zi a i se savarsi de catre frati, lui Evloghie, pomenirea cea de patruzeci de zile, iar bubosului cea de trei zile. Afland Cronie s-a inspaimantat. Si a povestit parintilor, ceea ce mai inainte a zis pentru ei Antonie. Ca acesta a fost atunci talmaci cuvintelor si celor ce a spus Evloghie catre Antonie, graind elineste si celor ce a raspuns Antonie catre Evloghie si catre bubosul, vorbind in limba egipteana, in care tuturor le vorbea cuviosul, nestiind alta limba.

Sursa : Patericul egiptean

[richard_d]

În prealabil postat de antoniap

Consider aceasta pilda este utila si pentru viata de familie.

LA SFARSITUL VIETII, MAI TARE NAPADESC DRACII ASUPRA OMULUI. PENTRU CARE TREBUIE FOARTE A LUA AMINTE

Un oarecare Evloghie, scolastic alexandrin, fiind ranit de dragoste dumnezeiasca, lepadandu-se de lume si risipind cele ale sale, afara de putine ce si-a lasat spre chiverniseala si neputand lucra, a socotit cum sa puna in randuiala cele pentru sine. Ca nici in sobor de parinti nu indraznea sa intre, nici singur sa petreaca nu voia.

Deci asa aflandu-se, a gasit un bubos, lepadat in targ care nu avea nici maini, nici picioare, decat limba intreaga si mila astepta de la oricine trecea pe langa dansul. Vazandu-l Evloghie, si umilindu-se la inima, s-a rugat lui Dumnezeu si a facut fagaduinta Domnului, zicand : Doamne, pentru numele Tau iau acest bubos si il odihnesc, pana la ziua mortii lui, ca si eu printr-insul, sa ma mantuiesc. Daruieste-mi dar, Doamne, rabdare de a-i sluji !

Apoi, apropiindu-se de bubos, i-a zis : voiesti, sa te iau in casa mea si sa te odihnesc ? Zis-a acela : macar de ai vrea dar eu sunt nevrednic. Si i-a zis Evloghie : ma duc sa aduc un magar si te iau acolo. Deci s-a invoit acela cu multa bucurie. Si aducand magarul, l-a ridicat si l-a dus la gazda sa. Si ingrijea de dansul cu toate cele de trebuinta, spalandu-l, ungandu-l, purtandu-l si cu osardie intru toate slujindu-i, cincisprezece ani.

Apoi a napadit diavolul asupra bubosului si salbaticindu-l fara socoteala impotriva lui Evloghie, l-a intaratat spre ocari si vorbe rele. Acela a inceput sa-l ocarasca pe Evloghie, zicand : mancatorule de stapan, ai furat bani straini si poate rob fiind l-ai pradat pe stapanul tau si cu neputinta mea vrei sa tainuiesti ca si cu o facere de bine si m-ai luat la casa ta ca prin mine sa te mantuiesti. Iar Evloghie i se ruga, zicand : nu ! Nu-mi zice astfel de cuvinte ! Spune-mi eu ce te-am mahnit si ma indreptez !

Iar el zicea : nu-ti voiesc aceste momeli, du-ma si ma leapada in targ ! Mai bun imi este mie targul acela decat odihna ta. Evloghie zicea : ma rog, odihneste-te, de orice te mahnesti.

Iar el mai vartos salbaticindu-se de manie, strigand zicea : nu doresc sa fiu cu tine singur ! Gloate voiesc ! I-a zis Evloghie : eu iti aduc acum multime de frati. Iar el necajindu-se iarasi, i-a zis : vai mie ticalosului ! Fata ta nu vreau s-o vad si nici sa-mi aduci pe cei asemenea tie mancatori in zadar ! Si scuturandu-se, iarasi a strigat : nu voiesc, nu voiesc ! In targ voiesc ! O, sila ! Arunca-ma unde m-ai gasit ! Daca ar fi avut maini, n-ar fi pregetat sa se spanzure, sau cu sabie sa se omoare, intr-atata l-au salbaticit dracul.

Atunci Evloghie, nepricepand ce sa faca, cu sfatul pustnicilor cei aproape de dansul, a hotarat sa mearga la marele Antonie cu bubosul si sa-i spuna pricina si cum va zice lui acela, asa sa faca. Momindu-l si punandu-l in luntre l-a dus la manastirea ucenicilor marelui Antonie, unde se zicea ca vine sfantul din munte, uneori, la zece zile, alteori la douazeci, spre folosul celor adunati. S-a intamplat ca dupa ce a venit Evloghie, a doua zi a venit si marele Antonie, seara tarziu, imbracat cu o haina de piele ( precum Cronie mi-a povestit, care atunci era de fata ).

Heretisindu-i pe toti cei ce erau acolo si sezand, intai pe Evloghie l-a chemat pe nume, cu toate ca niciodata nici nu l-a vazut, nici despre dansul n-a auzit ceva. Evloghie, cu toate ca de trei ori a fost chemat de marele Antonie pe nume, n-a raspuns, socotind ca altcineva este chemat de Antonie, cu numete acesta. Iar el iarasi a zis : tie iti zic, celui ce ai venit din Alexandria ! Atunci i-a raspuns Evloghie : ce poruncesti, rogu-te ? I-a zis lui Antonie : de ce ai venit aici ? A raspuns Evloghie : Cel ce ti-a descoperit numele meu si toate cele despre mine ti-a descoperit.

Zis-a sfantul : stiu pentru ce ai venit ! Dar inaintea tuturor fratilor spune, ca sa stie si ei ! Atunci a spus Evloghie inaintea tuturor, de fata fiind si bubosul : omule al lui Dumnezeu, pe acest bubos l-am gasit in targ lepadat si trecut cu vederea. Fiindu-mi mila de dansul, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare pentru dansul si m-am fagaduit lui Hristos Dumnezeu ca pana in sfarsit sa-l caut ca pe un bolnav, si el sa odihneasca prin mine iar eu sa ma mantuiesc printr-insul. Asadar, l-am luat la casa mea si iata, de cincisprezece ani, dupa putinta mea, ii slujesc ! Si acum, dupa atata vreme, nu stiu ce rau a patimit de la mine, ca tare ma tulbura. Si am socotit sa-l leapad, fiindca ma sileste la aceasta. De aceea am venit la sfintia ta, sa ma sfatuiesti ce trebuie sa fac si sa te rogi pentru mine, ca tare ma tulbura.

Atunci i-a zis Antonie cu glas apasat si aspru : il lepezi, Evloghie ? Dar Cel ce l-a facut nu-l leapada. Tu il lepezi pe el ? Ridica Dumnezeu pe cel mai bun decat tine, si il aduna. Iar Evloghie acestea auzind, s-a sfiit si s-a speriat. Apoi intorcandu-se sfantul catre bubos, a inceput cu vorba a-l bate ca si cu un bici : bubosule, nevrednicule de pamant si de cer, nu incetezi luptandu-te cu Dumnezeu si intaratandu-l pe frate ? Nu stii ca Hristos este Cel ce iti slujeste tie ? Cum indraznesti asupra lui Hristos unele ca acestea a grai ? Oare nu pentru Hristos s-a robit spre slujba ta ? Astfel batandu-l pe bubos cu cuvinte usturatoare, lasandu-i, a vorbit cu ceilalti frati cele spre trebuinta fiecaruia. Apoi iarasi luand cuvantul catre Evloghie si catre bubos a zis : duceti-va, fiilor, cu pace si nu va despartiti unul de aitul, ci lepadand toata mahnirea pe care dracul a bagat-o in voi, cu curata dragoste intoarceti-va la chilia in care ati zabovit ! Ca ispita aceasta v-a venit de la satana. Fiindca a vazut, ca amandoi sunteti spre sfarsit si de cununi va veti invrednici de la Dumnezeu, el prin tine si tu prin el. Deci nu cugetati altceva, nu cumva venind ingerul, pe care acum Dumnezeu vi-l trimite, sa nu va afle impreuna la un loc si sa va lipsiti de cununi.

Grabindu-se barbatii, s-au intors la locul lor cu desavarsita dragoste. Peste trei zile s-a savarsit fericitul Evloghie, si dupa alte treizeci si sapte, s-a dus catre Domnul si cel la trup bubos iar la suflet sanatos. Deci Cronie, zabovind la locurile Tebaidei, s-a pogorat dupa patruzeci de zile la manastirile Alexandriei si s-a intamplat in aceeasi zi a i se savarsi de catre frati, lui Evloghie, pomenirea cea de patruzeci de zile, iar bubosului cea de trei zile. Afland Cronie s-a inspaimantat. Si a povestit parintilor, ceea ce mai inainte a zis pentru ei Antonie. Ca acesta a fost atunci talmaci cuvintelor si celor ce a spus Evloghie catre Antonie, graind elineste si celor ce a raspuns Antonie catre Evloghie si catre bubosul, vorbind in limba egipteana, in care tuturor le vorbea cuviosul, nestiind alta limba.

Sursa : Patericul egiptean

iti impartasesc punctul de vedere