Ce este Harul ,mai pe inteles?

[Traditie1]

Prin har se înteleg lucrarile lui Dumnezeu realizate asupra credinciosilor, atât prin Sfintele Taine cât si actiune nemijlocita individuala asupra fiecaruia. Harul nu este o proprietate transmisa omului ci o actiune a lui Dumnezeu. Harul personal este o calauza si învatator al credinciosului dar dupa cum spune Sf. Siluan sunt rare sufletele ale caror Calauza este Domnul (pentru ca sunt rari oamenii ce se încredinteaza pe ei însisi total lui Dumnezeu).

De asemeni har mai sunt numite si experientele vederii Luminii necreate.



Din cunostintele mele, despre harul individual cel mai mult si mai explicit a vorbit Sf. Siluan (selectii din capitolul dedicat Harului):

Despre har


N-am adus în mănăstire decât păcatele mele şi nu ştiu de ce Domnul mi-a dăruit, pe când eram încă tânăr înce­pător, atât de mult har al Sfântului Duh, că sufletul şi tru­pul meu erau pline de har, şi harul era ca la mucenici, şi trupul meu dorea să sufere pentru Hristos.
Nu cerusem de la Domnul pe Duhul Sfânt: nici nu şti­am că este Duh Sfânt, cum vine şi ce lucrează El în suflet, dar acum scriu cu bucurie despre aceasta.
O, Duhule Sfinte, drag eşti Tu sufletului! Nu e cu putinţă să Te descriu, dar sufletul cunoaşte venirea Ta şi Tu dai pace minţii şi dulceaţă inimii.
Domnul spune: „învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 19]. Aceasta o spune Domnul despre Duhul Sfânt: căci numai în Duhul Sfânt îşi găseşte sufletul odihna desă­vârşită.
Fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi, pentru că mult ne iubeşte Domnul şi ne dă harul Duhului Sfânt şi în Du­hul Sfânt ne dă să vedem slava Lui. Dar ca să păstrăm ha­rul, trebuie să iubim pe vrăjmaşi şi să mulţumim lui Dum­nezeu pentru toate întristările.
Domnul a chemat la pocăinţă un suflet păcătos, şi acest suflet s-a întors spre Domnul, şi El 1-a primit cu mi-lostivire şi i S-a arătat lui. Domnul e foarte milostiv, sme­rit şi blând. După mulţimea bunătăţii Lui, El nu şi-a adus aminte de păcatele sufletului, şi sufletul L-a iubit până la capăt şi se avântă spre El cum zboară pasărea din colivia ei strâmtă spre tufişurile înverzite.
Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu, un Dum­nezeu milostiv, mărinimos şi dulce, şi L-a iubit până la sfârşit şi după mulţimea dogorii iubirii e atras nesăturat spre El, pentru că harul Domnului e nesfârşit de dulce şi el încălzeşte mintea, inima şi tot trupul neputincios.
Şi dintr-o dată sufletul pierde acest har al Domnului; şi atunci el se gândeşte: „Trebuie să fi întristat pe Stăpânul. Voi cere mila Lui, poate îmi va da din nou acest har, pen­tru că sufletul meu nu mai doreşte nimic din această lume decât pe Domnul”. Iubirea Domnului e atât de arzătoare încât o dată ce a gustat-o, sufletul nu mai doreşte nimic altceva, şi dacă o pierde sau dacă harul slăbeşte, ce fel de rugăciuni nu va înălţa atunci sufletul către Dumnezeu do­rind să afle din nou harul Lui. Astfel, Cuviosul Serafim din Sarov a stat în genunchi pe o stâncă, zi şi noapte, vreme de trei ani de zile, rugând pe Dumnezeu să aibă milă de el, păcătosul, pentru că sufletul lui cunoscuse pe Domnul şi gustase harul Lui şi L-a iubit până la sfârşit.
Sufletul care a cunoscut pe Domnul e atras spre El de iubire, şi dogoarea acestei iubiri nu-i îngăduie să-L uite nici ziua, nici noaptea, nici măcar pentru o singură secun­dă. Iar dacă noi iubim atât de puţin pe Domnul şi sufletul nostru năzuieşte atât de arzător spre El, atunci cine va descrie plinătatea iubirii Maicii Domnului pentru Fiul şi Dumnezeul ei? „Spune-ne, Preacurată, cum îl iubeai pe Fiul şi Domnul Tău şi care au fost rugăciunile Tale când Fiul Tău s-a înăl­ţat la cer?”
Nu putem înţelege aceasta.
Domnul iubeşte sufletul fericit care păzeşte curăţia su­fletească şi trupească şi-i dă harul Duhului Sfânt, şi acest har leagă sufletul să iubească pe Dumnezeu atât, încât din pricina dulceţei Duhului Sfânt el nu se mai poate rupe de Dumnezeu şi nesăturat năzuieşte spre El, pentru că iubi­rea lui Dumnezeu nu are sfârşit; deşi cunosc un om pe care Domnul Cel Milostiv 1-a cercetat cu harul Său şi, dacă l-ar fi întrebat pe el Domnul: „Vrei să-ţi dau un har mai mare?”, sufletul care e neputincios în trup ar fi spus: „Doamne, Tu vezi că dacă e mai mare, nu-1 sufăr şi mor!”. Omul nu poate să poarte plinătatea harului; aşa pe Tabor, ucenicii lui Hristos au căzut cu faţa la pământ din pricina slavei Domnului.
................
Când sufletul este în Duhul Sfânt, el este plin şi nu mai tânjeşte după cele cereşti, pentru că împărăţia cerurilor este înăuntrul nostru [Le 17, 21], fiindcă Domnul a venit şi s-a sălăşluit întru noi [In 14, 23]. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci el tânjeşte după cele cereşti şi cu lacrimi îl caută pe Domnul.
Înainte de a fi atins de har, omul trăieşte gândind că totul e bine şi în bună rânduială în sufletul lui; dar când harul îl cercetează şi locuieşte în el, atunci se vede pe sine cu totul altfel, iar când harul îl părăseşte din nou, numai atunci îşi dă seama în ce mare nenorocire se găseşte.
Un fiu de împărat a plecat departe la vânătoare şi, pierzându-se în codrul des, nu s-a mai putut întoarce la palatul său. Multe lacrimi a vărsat căutând calea, dar nu a găsit-o. Pierdut în codrul sălbatic, el tânjea după împăra­tul, tatăl Iui, şi după împărăteasa, maica lui, după fraţii şi surorile lui. Cum să trăiască el, fiul de împărat, într-un co­dru sălbatic şi des? Hohotea cu amar, gândindu-se la viaţa sa de altădată în palatul tatălui său şi suspina cu putere după mama sa.
Aşa, şi mai mult încă, se întristează şi tânjeşte sufletul atunci când pierde harul.
.............
Cocoşul de la ţară trăieşte într-o mică ogradă mulţumit cu soarta lui. Dar vulturul care zboară în înălţimi şi vede de sus depărtările azurii, cunoaşte multe ţări, a văzut pă­duri şi câmpii, râuri şi munţi, mări şi oraşe; dacă însă îi tai aripile şi-1 pui să trăiască împreună cu cocoşul în ograda de la ţară, cât de mult îi vor lipsi cerul albastru şi stâncile pustii!
Aşa şi sufletul, când este părăsit de harul pe care 1-a cunoscut, e nemângâiat în nimic şi nu-şi găseşte odihna.
Domnul „nu ne-a lăsat orfani”, ca o mamă iubitoare care nu-şi lasă orfani copiii, ci ne-a dat Mângâietor pe Du­hul Sfânt [In 14,16-18] şi El ne atrage nesăturat să iubim pe Dumnezeu şi să tânjim după El, şi cu lacrimi îl caut ziua şi noaptea.
O, cât de rău îi este sufletului când pierde harul şi în-drăznirea; atunci în plânsul inimii strigă după Dumnezeu: „Când voi vedea iarăşi pe Domnul şi mă voi desfăta de pa­cea şi iubirea Lui?”
..........
Domnul îşi retrage adeseori harul Lui de la suflet şi prin aceasta povăţuieşte cu milostivire şi înţelepciune sufletul, pentru care în mari chinuri şi-a întins braţele pe cruce, ca el să fie smerit. El lasă sufletul să-şi arate alege- rea liberă în lupta cu vrăjmaşii noştri, dar prin el însuşi sufletul e lipsit de putere pentru a-i birui şi, de aceea, sufletul meu e trist şi tânjeşte după Domnul şi îl caută cu lacrimi.
............
Prin el însuşi omul este lipsit de puterea de a împlini poruncile lui Dumnezeu, de aceea s-a zis: „Cereţi şi vi se va da” [Mt 7, 7]. Dacă nu cerem, ne chinuim pe noi înşine şi ne lipsim de harul Duhului Sfânt; fără har însă, sufletul se tulbură mult, pentru că nu înţelege voia lui Dumnezeu.
Pentru a avea harul, omul trebuie să fie înfrânat în toa­te: în mişcări, în cuvinte, în priviri, în gânduri, în hrană. Şi oricui se înfrânează îi vine în ajutor învăţătura din cuvân­tul lui Dumnezeu, care spune: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”.
...........
Păstraţi harul lui Dumnezeu: cu el viaţa e uşoară, totul se lucrează bine, după Dumnezeu, totul e plin de dragoste şi bucurie, sufletul are odihnă în Dumnezeu şi merge ca printr-o grădină minunată în care trăieşte Domnul şi Mai­ca Domnului. Lipsit de har, omul nu e decât pământ pă­cătos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamănă după minte îngerilor.
.............
Slavă Domnului că ne dă să înţelegem venirea harului şi ne învaţă să cunoaştem pentru ce vine harul şi pentru ce se pierde. Sufletul celui ce păzeşte toate poruncile va simţi întotdeauna harul, chiar dacă e puţin. Dar el se pierde uşor pentru slava deşartă, pentru un singur gând de mân­drie. Putem să postim mult, să ne rugăm mult, să facem mult bine, dar dacă pentru aceasta vom cădea în slavă de­şartă, vom fi asemenea unui chimval care răsună, dar înă­untru e gol [Co 13, 1]. Slava deşartă face sufletul gol pe dinăuntru şi e nevoie de multă experienţă şi de o îndelun­gată luptă pentru a o birui. în mănăstire am cunoscut din experienţă şi din Scripturi vătămarea slavei deşarte, şi acum, ziua şi noaptea, cer de la Domnul smerenia lui Hris-tos. Aceasta e o ştiinţă mare şi neîncetată.
Războiul nostru e şi crud, şi greu, şi totodată simplu. Dacă sufletul iubeşte smerenia, el sfărâmă toate cursele vrăjmaşilor noştri şi ia toate întăriturile lor. în lupta noas­tră duhovnicească trebuie să ne uităm de asemenea cu gri­jă să nu ne lipsească muniţiile şi proviziile. Muniţiile sunt această smerenie a noastră, iar proviziile sunt harul dum­nezeiesc; dacă le pierdem, duşmanii ne biruiesc.
Războiul e crâncen, dar numai pentru cei mândri: pen­tru cei smeriţi, dimpotrivă, el este uşor, pentru că ei îl iu­besc pe Domnul, iar El le dă o armă puternică: harul Du­hului Sfânt, de care vrăjmaşii noştri se tem, fiindcă îi arde cu focul lui.
.........
http://sfantulioancelnou.trei.ro/car...#_Toc411864249

În prealabil postat de iustin10

Harul Duhului Sfant mi se pare un lucru f misterios si tainic.
Am citit destule definitii ale Harului,si tot nu pot spune ca am inteles bine,tot mi se pare ceva tainic .
El e practic cel ce ne daruieste mantuirea,si aduce pe Hristos in noi.
M-ar bucura sa aflu opinii ale voastre mai docte sau mai personale,despre experienta voastra cu aceasta misterioasa entitate

Citeşte Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca Despre îndumnezeirea omului prin har.Vei găsi multe răspunsuri.
Dacă cineva a simţit harul din cei care scriu pe forum fii sigur că are şi suficientă smerenie pentru a păstrea aceasta pentru el, căci a spune este mândrie (am spus cam acelaşi lucru pe care l-a spus Jenica dar cu alte cuvinte)

[iustin10]

În prealabil postat de dorinastoica14

Citeşte Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca Despre îndumnezeirea omului prin har.Vei găsi multe răspunsuri.
Dacă cineva a simţit harul din cei care scriu pe forum fii sigur că are şi suficientă smerenie pentru a păstrea aceasta pentru el, căci a spune este mândrie (am spus cam acelaşi lucru pe care l-a spus Jenica dar cu alte cuvinte)

Am sa citesc,multumesc.Am desprins 2 abordari pina acum .
Unii care vorbesc despre har ca despre o taina,pentru ca este neaparat insotit si de smerenie si smerenia e tacuta.Acest har vine mai ales la anumiti oameni sfinti,cel mai sugestiv parandumi-se din ce mi-ati recomandat sf Sefaim de sarov dar probabil si la ceialalti e la fel Teofan zavoratul,sf Siluan etc. Acestia,simt mai mult harul,au darul de a scrie despre aceasta lucrare minunata a Duhului,si au smerenia de a astepta totul de la Duhul
A 2 a abordare ,este harul explicat in manualele de Teologie .Bineanteles ca e vorba de acelasi har.Fara acel har,noi nu putem face nimic ,nici macar nu ne putem numi crestini.Deci logic acel har ar trebui sa il avem fiecare din noi,care am primit sf Taine.Cel mult ,noi toti,nu simtim acest har asa ca sfintii,sau nu lucram cu el,si nu rodestein noi.Dar lucrarea Duhului este una,si pentru cel mic si pentru cel mare.
Traditie1
Multumim pt citatul din sf Siluan,foarte graitor,despre ce inseamna harul lui Dumnezeu in cei ajunsi la varsta sfinteniei.

[iustin10]

ai intrebat despre ce este harul acum reo doua saptamani, eu astazi am vazut.. harul il trimite Dumnezeu si ca sa vindece anumite rani, deobicei la noi cei patimasi el sta ascuns caci noi imediat ne -am trufi, altfel viata la care suntem chemati este o disfrutare de fericire mai presus de fericire.. de ce spun asta? eu sunt mandru si nu iti voi ascunde mai ales aici pe net as fi pe de-o parte ipocrit sa acopar ceva ce nu este al meu caci harul nu se obtine, e drept ca se da mai mult la cei ce se nevoiesc dar nu pentru asta se da dovada sunt eu care dupa niste caderi groaznice, mi-am facut harcea parcea viata ,sufletul, familia, tot tot tot, si m-am indreptat catre Dumnezeu, si traiam un sentiment de vinovatie foarte acut, aveam ochii incinsi in continuu ..intr-o zi dupa ce m-am intalnit cu sora mea intorcand-ma acasa cu troleibuzul.. gandindu-ma la ingrozitoatele mele fapte si la bunatatile cu care m-a reprimit Dumnezeu, intocmai ca pe fiul risipitor, caci sora mea imi daduse si bani ,vesti bune, isi ceruse tot ea iertare pentru grselile mele si asta mi-a incarcat constiinta..mergeam in picioare cu teoleibuzul, asta vara se intampla si stateam in picioare, nu puteam sa stau jos.. m-a cuprins o umilinta si fara hohote d genul ala de plans ho ho ho, ala am descoperit mai apoi ca este mandrie curata caci da majoritatea plansurilor sunt de la satana vezi sfantul nil ascetul.. ne planhgem de mila din iubire de sine.. acum plangeam sincer pentru pacate ca niciodta simteam ca fac asta pentru prima oara in viata mea si ca inima mea simte pentru prima oara.. in cateva secunde mi s-a incins in dreptul inimii carnale in interiorul cum sa-l numesc, duhovnicesc acolo unde simtim sentimentele de bucurie de tristete, ei acum era viu acest sentiment deci de alta natura si s-a incins exact ca un cui de foc caci aveam sa aflu aceasta expresie mai tarziu, eu nu stim despre aceste lucruri aboslut nimic, nu le poti banui inainte de ale trai..dar iata totusi cum a fost.. am uitat sa spun ca incepusem sa spun rugaciunea aveam cam o luna de cand ma aucasem serios dupa invataturile sfintilor parinti si cand spuneam miluieste-ma pe mine pacatosul la cuvantul miluieste-ma inima lua foc si mai tare ca si cand eu ceream aceasta mila si El mi-o dadea.. era atat de placut de pasnic, de bland, de linistitor, de plin si de ritmic.. bataile inimii erau ca un vals care imi incalzea tot trupul, incepand cu sira spinarii, apoi tot trupul i toate ungherele sufletului si o voce spunea ca un tunet bland in interiorul inimii dar miscand pe cuvintele rigaciunii toata fiinta mea Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul.. izbucnea din acest cui totul si a atins niste cote ca nu mai simteam daca traiesc sau nu, daca mai trece timpul, totul era fericre si umilinta dulce, inima era atat de bucuroasa la auzul NUmelui Domnului ca nu pot explica acest lucru.. Domnul imi facuse aceasta vizita ca sa imi vindece adancile rani.. am simtit caci m-a lasat sa vad cat si cum ne iubeste si pentru cene-a creat.. eu sau El eram tot una, asta mi-a dat cea mai mare bucurie, eu simteam ce simte El si El simtea ce simt eu, eu ma bucuram de El, El se bucura ca ma bucur si El se pocaia pentru suferinta meamai tare decat o faceam eu.. si inca ceva.. ma iubea mai mult decat se iubeste pe El sau decat se iubesc persoanele divine intre ele.. noi suntem mai importanti decat El insusi.. asta mi-a usurat inima... m-am rugat si la Maica Domnului, am profitata de ocazie, de fapt am simtit ca Dumnezeu vrea sa mi-o prezinte.. "fiule. iata Mama ta".. si ea ma iubea exact la fel ca el cu singura diferenta ca avea aroma specifica dar la fel de intens l fel de mult si de frumos..asta a tinut aproape o jumatate de ora prima oara caci asa mi-a provocat o spartura in suflet.. lumea nu mai exista in acea perioadastai sa dau enter si mai scriu unul, da ca am impresia ca are o limta..

[iustin10]

asa.. cum spuneam asta a fost prima oara.. am mai trait asta de inca vreo 5v ori o data a fost cam 12 ore de la 12 noaptea pana a doua zi la 12.. si mult mai intens.. Dumnezeu nu retrage El darurile dar noi le inchidem accesul mandrindu-ne.. asa le-am pierdut eu..au fost de multe feluri intr-una din ele vedeam prin ochii Sai lumea.. se facea ca soarele nu mai stralucea, ca oamenii erau fantomatici si imi venea sa-i opresc si sa le sarut picioarele de mila pe care o simteam.. si traim cu atata dezinvoltura aceasta stare dar nu avem de unde sa stim, fiecare dar venea si-mi explica sau imi anula defectele sau ranile mele.. in alta la rostitul cuvintelor Iisus Hristos sau Fecioara Maria imi izbucneau lacrimile dar nu le vedeam adica fata ramanea uscata eu ma stergeam in continuu simteam ca am deja ochii ca ceepele si cand ma frecam pe fata eram uscat, ma uitam in oglinda nimic.. asa m-am spovedit deltfel.. ca am fost la manastire ca sa caut indrumare..toate starile ma faceau sa cred ca sunt pentru totdeauna si usor usor, nu brusc ca sa nu cazi in deznadejde ci fara sa te raneasca asa se retragea harul..in acele momente am spus simti ce simte El esti ferict ca El ba inca si mai mult vazand cat de bun este El cu o fatura asa de mica si de insemnata ca noi ba inca si murdara ca eu nu aveam nimic in comun cu aceasta maretie.. iar El ma respecta ca pe unul de rangul sau, ba chiar mai mult, nu stiu cum sa explic, dar Dumnezeu este atat de Smerit, de Bland, iar iubirea lui nu e am uitat sa subliniez nu e ce numim noi iubire! nu! Doamne bine ca nu! este cu ttul altceva! in iubirea Lui El se transmite adica exact cum raza pleaca din soare ei mai mult , El intreg nu partial se oferea sa traiasca prin mine nu mai vroia sa traiasca prin El, nu stiu cum sa spun asta, era fierbinte la un mod fiintial, frigeam ,ardeam de iubire, unul pentru celalalt si cu cat ma smeream mai tare se oferea,in anumite momente eram El intreg fara nici cea mai mica separare adica am simtit ca m-am parasit cand a plecat nu ca a plecat un Altul.. Intelegi? asta este foarte important nu o pot explica caci noi iubim exact pe dos, este doar o idee si noi il consumam pe celelalt , suntem reci si nu ne unim..nu mai stii care cine e, dar amestecatura asta nu e deloc haotica, dimpotriva ,ea este o bucurie,si toate su bucurau in jurulnostru, obiectele animalele , imi zambeau, plantele, toate erau si uimite parca excalamau un AAAAA!!!PRIVITI! ce Dumnezeu avem!eh.. cam atat frate Iustin.. sper ca ti-ai facut o parere despre cum e Raiul.. unii nu pot intelege de ce nu sunt femei in rai., apropo femeile nu faceau nici cat o ceapa degerata, toate la un loc inmultite la infinit, nu existau.. Dumnezeu este Totul, este Plenitudinea.. nu iti poti dori mai mult.. eu imi amintesc ca spuneam asa: Doamne, ai mila sa nu ma arzi de tot cu dragostea ta ca simteam ca nu mai imi simt trupul, trupul era coplesit ca intr-o oboseala placuta dar participa si el insa foarte cuminte si secundar si pe cat ii ceream sa aiba mila mai tare ma ardea iubindu-ma cazi intr-un fel de lesinuri dar aceste lesinuri sunt invers, ele te trezesc, te trezesti din ce in ce si viata capata niste cote ce sa spun? contrare a ce traim noi acum.. "bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri" ..toate suferintele din lume sunt nimic pe langa o secunda de fericire cu Dumnezeu.. as muri de mii de ori , de fapt visez la mucenicie si stii de ce?cu cat e mai mare durerea fizica noi adica cu cat ne rastignim , traim adica prin noi mai putin , ca durerea ne obliga sa ne retragem in inima si asta inseamna smerenie, iar smerenia , deschide usa Harului..nevoieste-te frate si nu uita ca asta se face mergand spre iad nu spre rai, adica de Dumnezeu pe masura ce te pierzi te apropii pe masura ce te vezi mai pierdut de El esti mai apropae.. ca si eu vroiam sa revin la acea stare si fugeam catre cer si m-am dat cu tampla de cer de cateva ori.. e pus inger acolo.. singura cale e a lui hristos.. spre iad, in jos.. iadul ne curata mintea, ne vedem cat de urati suntem.. asa se dobandeste Duhul Sfant, da nu se dobandeste ca se da in dar insa nu se da la lenesi..
Dumnezeu este iubire frate , fa-te mic si vei simti mari bucurii!!
amin!

[sherlock_holmes]

În prealabil postat de iustin10

... sper ca ti-ai facut o parere despre cum e Raiul.. unii nu pot intelege de ce nu sunt femei in rai., apropo femeile nu faceau nici cat o ceapa degerata, toate la un loc inmultite la infinit, nu existau.. Dumnezeu este Totul, este Plenitudinea

Dar Maica Domnului unde traieste acum ?

din rugaciunile de seara:

...Toate Sfintele Femei:mironosite,mucenite,tematoare de Dumnezeu si fecioare,care ati slujit lui Hristos cum se cade,rugati pe Dumnezeu pentru mine pacatosul.

Dinsele unde traiesc acum ?

[cataalexa]

"Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine DE LA VOI, ci ESTE DARUL LUI DUMNEZEU.

NU prin fapte ca sa nu se laude nimeni." Citat din Efeseni 2:8,9

Cat de simplu pare si totodata cat de complicat este pt unii, harul este darul nemeritat al lui Dumnezeu pt omenire, pt noi, pt fiecare om in parte.
"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca ORICINE CREDE IN EL( adica in Iisus Hristos) sa nu piara ci sa aiba viata vesnica ( cu alte cuvinte, sa fie mantuit)." Citat din Biblie din Evanghelia dupa Ioan 3:16.
Pentru ce sarbatorim Craciunul, Pastele, sau mai bine zis ce sarbatorim in aceste sarbatori? Oare nu Nasterea( pe 25 decembrie) si Moartea si Invierea Mantuitorului ( de Pasti) ?
Intrebarile care se pun sunt simple: Pt ce S-a nascut Iisus Hristos? Pentru ce/cine a murit si inviat El?
Oare nu pt noi, oamenii, care eram morti in pacatele noastre? Iisus Hristos este cheia oricarei intrebari pe care o aveti. El S-a nascut, a murit si a inviat pt noi!! Si-a dat viata Lui la Golgota, pe o cruce pentru ca noi sa avem viata, si sa o avem din belsug, pentru ca noi sa traim eliberati de pacate, sa avem o relatie cu Dumnezeu-Tatal, sa avem iertare si siguranta vietii vesnice prin Iisus Hristos.

"Voia Tatalui Meu este ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica. Si Eu Il voi invia in ziua de apoi." Evanghelia dupa Ioan 6:40

Cititi Biblia-singura carte capabila si indreptatita sa dea raspunsuri la orice intrebare, nelamurire. Ea este Cuvantul lui Dumnezeu pt noi, Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pt vietile noastre. " Cercetati Scripturile( Biblia) pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine." Evanghelia dupa Ioan 5:39

CITITI BIBLIA!

[roryta]

În prealabil postat de sherlock_holmes

Dar Maica Domnului unde traieste acum ?

din rugaciunile de seara:

...Toate Sfintele Femei:mironosite,mucenite,tematoare de Dumnezeu si fecioare,care ati slujit lui Hristos cum se cade,rugati pe Dumnezeu pentru mine pacatosul.

Dinsele unde traiesc acum ?

Or fi probabil în fundul Iadului, după părerea unora care CRED doar că Harul vine în autobuz, pe bancheta din spate.
Dar ce ne facem cu atâtea Sfinte?
Să fi greşit Dumnezeu destinaţia lor?
Ce facem cu Sfânta Teodora de la Sihla, cu Maria Egipteanca, cu Fecioara Maria - cea mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care este Doamna Raiului, cea imediat după Sfânta Treime, ce facem cu Împărăteasa Elena, cu Cuvioasa Parascheva etc.?
Să scriu toată lista de femei?
Ar însemna să nu mai termin nici mâine.

Mă tem că pe domnul X l-a luat gura înaintea minţii, să-mi fie cu iertare.
O mai mare ofensă ca aceasta nu am mai citit pe undeva...