O mare framantare....

[pacatoasa..]

Sunt atat de fericita pe de o parte, dar si atat de mahnita in acelasi timp!
Fericita, pentru ca ieromonahul pe care il voiam ca duhovnic m-a acceptat, avand chiar el initiativa(eu nu am avut curajul sa il intreb, ci doar i-am dat subtil de inteles).
Am 2 probleme.Le voi expune pe rand.
1. Data trecuta cand m-am spovedit si m-am impartasit am fost f bucuroasa si pt ca am reusit sa imi zic toate pacatele, dar si pt ca acel ieromonah mi-a devenit duhovnic. Ii multumesc lui Dumnezeu mult ca m-a ajutat sa las o gramada de pacate in urma, sa imi indrept viata. Si chiar si duhovnicul meu s-a bucurat pentru mine. Dar dupa o saptamana de la impartasanie si spovedanie, mi-am adus aminte de un pacat din copilarie. Apoi altul, apoi altul. Eu, de la 7 la 14 ani, am fost paralela cu biserica. La 14 ani m-am spovedit la cel ce acum imi e duhovnic; la acea spovedanie nu stiam practic nimic, raspundeam doar la ce ma intreba el. Si desigur ca au ramas o gramada de pacate nespuse. Cand m-am spovedit datile urmatoare, am zis numai pacatele ce le-am facut de la ultima spovedanie pana in momentul in care voiam sa ma spovedesc din nou.
Asadar m-am hotarat sa fac o spovedanie generala. Am luat indreptarul de spovedanie facut de P Cleopa Ilie si mi-am gasit 60 de pacate!!!!!!!!!!pe care le-am facut in copilarie si 3-4 pe care le-am facut acum.(P Cleopa are in indreptar peste 400 de pacate); dar 60 am facut!!! VAIIIIII!!!!!!!!!! Va dati seama? M-am ingrozit! As dori sa va intreb: CE INSEAMNA LUCRUL ACESTA? Cum de mi-am adus aminte chiar acum de ele, cand am lasat multe pacate si nu mai aveam de lucru doar cu 2-3(cu mila de sine, cu crutarea de sine, cu purtarea baticului) ? In acelasi timp mi-e si teama sa nu se scarbeasca duhovnicul meu de mine. Credeti ca inainte ar trebui sa vb cu el sau ceva de genu sau sa il intreb daca vrea sa imi faca o spovedanie generala? Pur si simplu ma doare sufletul si simt ca vreau sa ma spovedesc cat mai repede.
2. E in legatura cu duhovnicul. De cate ori vreau sa merg sa il intreb ceva imi vin ganduri de genu:"Nu te du ca poate e ocupat", "Nu te du ca sigur nu are chef sa iti asculte toate bazaconiile", "Nu te du si nu te du" si tot asa. El mi-a zis sa vin la el sa vorbim, dar mai stiu ca e ieromonah si poate nimeresc intr-un moment nepotrivit. Si am nevoie de sfaturi. Dar pe cand sa merg sa ii cer sfatul mi se pare ca ceea ce vreau sa il intreb e un mizilic si iar imi vin gandurile pe care le-am scris. Cand ajung acasa de la manastire, iar ma mustra constiinta: De ce nu l-ai intrebat? Ce stii tu sa faci acum?
Ce sa fac?
Va rog, ajutati-ma.