Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #421  
Vechi 02.04.2015, 00:09:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Iubirea și Adevărul sunt deoființă; cresc una prin cealaltă, se întrepătrund în infiniturile nesfârșite. Iubirea trăiește prin Adevăr, iar Adevărul trăiește prin Iubire. Dacă Iubirea are un limbaj, acesta e Adevărul; și iarăși, dacă Adevărul are o limbă, aceasta-i Iubirea. Cel ce are Adevărul are Iubirea. Adevărul nu poate trăi într-un suflet în care nu este sălășluită Iubirea, fiindcă Iubirea este viața Adevărului, suflarea Adevărului și inima Adevărului. Iubirea e cea care vădește ce-i din Adevăr în om: acolo unde nu e Adevărul, nu e Iubirea. Fără Adevăr, Iubirea și-ar pierde vederea, s-ar afunda în întuneric și ar ajunge oarbă; fără Iubire, Adevărul s-ar veșteji și ar muri pentru totdeauna. Adevărul și Iubirea sunt vasele sfinte de nesfărâmat ale harului, milei și păcii lui Dumnezeu. Sufletul care le are, se umple îndată de harul dumnezeiesc. Fiindcă doar datorită Iubirii și Adevărului ce sunt înlăuntrul omului, acestea trei sunt unite armonios. Iar darul acesta vine de la Preasfânta Treime. Dragostea crede totul, iartă totul, dar se bucură numai de Adevăr.

Iustin Popovic
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #422  
Vechi 03.04.2015, 00:01:15
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Fă-ți timp să te întrebi mai des: cărei înțelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ține constant în viață și îl direcționează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toți oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conștiinței, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui și osândirea răului?
Dumnezeule Atotputernic, Preaînțelept și Atotbun! Tu ții mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, și nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit! Fă-mă să-Ți pot săruta mereu, cu credință vie, dreapta Ta. De ce-ar trebui oare să caut undeva departe semnele bunătății, înțelepciunii și atotputerniciei Tale?!
Mă bucur nespus că le pot găsi, mai evident ca oriunde, în mine însumi. Eu sunt un miracol al bunătății lui Dumnezeu, al înțelepciunii și atotputerniciei Sale. Eu cuprind în mine în mic un întreg univers. Sufletul meu este o expresie a lumii nevăzute, trupul, o expresie a lumii văzute.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #423  
Vechi 04.04.2015, 00:46:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Sfântul Siluan Athonitul – cugetări duhovnicești

„Sufletul meu tânjește după Domnul și cu lacrimi îl caut. Cum aș putea să nu te caut? Tu m-ai găsit mai întâi și mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, și sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, întristarea mea și lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras cu iubirea Ta, nu Te-aș căuta așa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc și sufletul meu se bucură că Tu ești Dumnezeu și Domnul meu și până la lacrimi tânjesc după Tine.”

„Sufletul meu tânjește după Dumnezeu și Îl caută cu lacrimi.”

Sufletul trăiește mult pe pământ și iubește frumusețea pământului; iubește cerul și soarele, iubește grădinile frumoase, marea și râurile, pădurile și câmpiile; iubește sufletului și muzica și toate aceste lucruri pământești desfătează sufletul. Dar când cunoaște pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.”

„Tu zici: „Cutare e un criminal și e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ți-ar da un loc bun în rai și de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ți va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un dușman al Bisericii?” Sau vei avea și tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie și de iubirea lui Hristos, care are milă de toți.”

„Mă rog Ție, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„…iubirea lui Dumnezeu e raiul desfătărilor în care trăia înainte de cădere părintele nostru Adam.”

„Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bucuros să șadă ca Iov pe gunoi și să-i vadă pe ceilalți în slavă; atunci sufletul se bucuros că e mai rău decât toți.”

„Tu zici: „Viața mea e amară”. Dar eu îți voi spune sau degrabă Domnul Însuși îți spune: „Smerește-te și vei vedea că nenoricirile tale se vor preface în odihnă așa încât te vei minuna și vei spune: <>“.”

„Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut fața apelor, după care se scufundă în adâncuri. Așa se cufundă întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el. Unde locuiești tu, suflet smerit? Cine viază întru tine? Și cu ce te-aș putea asemăna? Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui și încălzești pe toți cu căldura ta. Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului. Tu ești asemnea unei grădini în floare în mijlocul căreia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască. Pe tine te iubesc cerul și pământul.”

„Omul mândru se teme de reproșuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos dorește totdeauna să i se facă reproșuri, primește cu bucruie ocările și se întristează când este lăudat. Dar acesta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaște prin Duhul Sfânt cât de blând și smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuși mai rău decât toți păcătoșii și se bucură să stea în gunoaie și zdrențe ca Iov și să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucitori și asemenea lui Hristos.”


„Dacă vom iubi pe vrăjmași, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris și dulce. Dacă oamenii ar ști aceasta, tot pământul ar învăța această știință.”

„Sunt multe feluri de smerenie. Unul e ascultător și se învinuiește pe sine însuși întru toate; și aceasta e smerenie. Un altul se căiește pentru păcatele sale și se socotește nemernic înaintea lui Dumnezeu; și aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt; cunoașterea și gustul celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt sunt altele. Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând și smerit e Domnul, atunci se smerește pe sine până la capăt. Și această smerenie e cu totul deosebită și nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaște prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toții: bogații ar disprețui bogățiile lor, savanții știința lor, ocârmuitorii slava și puterea lor, și toți s-ar smeri și ar trăi în mare pace și iubire, și mare bucurie ar fi pe pământ.”

„Când sufletul este în Duhul Sfânt, el este plin și nu mai tânjește după cele cerești, pentru Împărăția cerurilor este înăuntrul nostru [Lc 17, 21], fiindcă Domnul a venit și s-a sălășluit întru noi [In 14, 23]. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci el tânjește după cele cerești și cu lacrimi îl caută pe Domnul.”

„Iată o cale scurtă și ușoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzește-ți mintea și inima de gândurile cel rele și gândește că toți oamenii sunt vuni și Domnul îi iubește. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine și vei zice: “Milostiv este Domnul!”“

„Omul mândru nu vrea să viețuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă pe sine însuși și nu înțelege că omul nu are destulă minte să se conducă pe sine însuși, fără Dumnezeu.”

„Când, prin Duhul Sfânt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu și de atunci primesc toate întristările care vin asupra mea și zic: “Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?” Dar înainte nu puteam trăi așa.”

„Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viața e mult mai ușoară, pentru că și atunci când în boală, în sărăcie și în prigoană, el gândește așa: “Așa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele”.

„Orice suflet tulburat de ceva trebuie să întrebe pe Domnul, și Domnul îl va povățui. Și aceasta mai cu seamă în ceas de nenorocire și tulburare; de obicei, însă, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru înseamnă smerenie.”

„Toți oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări și, deși întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat și îi întristează, și aceasta pentru că nu vor să-și smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.”

„Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu ușurință.”

„…cine iubește mult, acela și suferă mult.”

„Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt și cel în care Acesta viază simte în el raiul.”

„Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povățuiască ce anume trebuie să facem, și Domnul nu ne va lăsa să rătăcim. Adam n-a avut înțelepciunea să întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, și pentru aceasta pierdul raiul.”

„Mi-e milă și plâng și suspin pentru oameni. Mulți gândesc: “Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defăimat, am desfrânat și am făcut multe alte lucruri”, și de rușine nu vin la pocăință. Dar ei uită că înaintea lui Dumnezeu toate păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare.”

„Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăști păcatul înseamnă că Domnul ți-a iertat păcatele tale.”

„Sufletul care a cunoscut pe Domnul simte în chip nevăzut prezența Făcătorului său și rămâne în El foarte liniștit și bucuros. Și cu ce s-ar putea asemăna această bucurie? Este asemenea celei pe care o simte un fiu iubit care se întoarece după o lungă despărțire dintr-o țară îndepărtată în casa sa părintească și vorbește pe săturate cu tatăl său, cu iubita lui mamă, cu frații și surorile lui dragi.”

„Sufletul meu tânjește după Domnul și-L caut cu lacrimi. Cum să nu Te caut, Doamne? Tu Însuți m-ai aflat întâi și mi-ai dat dulceața Duhului Sfânt; și acum sufletul meu tânjește după Tine. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine și mă rog Ție: Dă-mi să rămân până la sfârșit în iubirea Ta; dă-mi pentru iubirea Ta să îndur toate întristările și bolile.”

„O, cât de bucuros aș fi dacă toate noroadele ar cunoaște pe Domnul!”

„Frică și cutremur cuprind sufletul meu când vreau să descriu iubirea lui Dumnezeu. Sufletul meu e sărman și n-are putere să descrie iubirea Domnului.”

„Mă rog Ție, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„Domnul iubește pe toți oamenii, dar încă și mai mult îl iubește pe cel care îl caută.”

„Fericit sufletul care iubește pe fratele său, căci fratele nostru este viața noastră.”

„Trebuie să învățăm să ne cunoaștem sufletele, ca să știm ce ne este de folos. Unuia îi este de folos să se roage mult, altuia să citească sau să scrie.”

„Harul vine de la tot binele, dar mai mult decât de la orice vine de la iubirea de frați.”

„Dacă te vei ruga pentru vrăjmași, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmași, să știi că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har desăvârșit, dar e de ajuns pentru mântuire… Dacă nu-i iubești, măcar nu-i ponegri și nu-i înjura; și acesta va fi un lucru bun.”

„Nu pot înțelege de ce oamenii nu cer pace de la Domnul. Doar Domnul ne iubește atât de mult, încât nu ne va refuza nimic.”

„…când cineva ne supără și ne ocărăște trebuie să ne rugăm pentru el lui Dumnezeu ca pentru noi înșine, și așa aceasta va ajunge o obișnuință.”

„Sufletul meu e întristat până la lacrimi multe: mi-e milă de oamenii care nu cunosc dulceața străpungerii sfinte [a inimii].”

„Cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu trăiește în pace, mulțumit de soarta lui, chiar dacă ar fi bolnav, sărac sau prigonit.”

„Duhul Sfânt unește pe toți și de aceea sfinții sunt aproape de noi; și când ne rugăm lor, atunci prin Duhul Sfânt ei aud rugăciunile noastre și sufletele noastre simt că sfinții se roagă pentru noi.”

„Și dacă aici iubirea nu poate uita pe frate, cu atât mai mult nu ne uită sfinții și se roagă pentru noi.”

„Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa este întortocheată și nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în Împărția cerurilor.”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #424  
Vechi 04.04.2015, 00:47:32
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Sfântul Siluan Athonitul – cugetări duhovnicești

„Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul își săvârșește slujirea sa în Duhul Sfânt și de aceea trebuie să avem evlavie față de el. Credeți, fraților, că dacă s-ar întâmpla cuiva să moară de față cu un duhovnic și cel ce moare spune: „Părinte sfinte, dă-mi binecuvântare să văd pe Domnul în Împărăția cerurilor”, iar duhovnicul spune: „Du-te, copile, și vezi pe Domnul”, va fi după binecuvântarea duhovnicului, pentru că Duhul Sfânt în cer și pe pământ Același este.”

„Monahul e un rugător pentru întrega lume; el plânge pentru întreaga lume și aceasta e lucrarea lui de căpetenie.”

„Cine s-a smerit pe sine, acela a biruit pe vrăjmași. Dar cel ce se socotește în inima sa vrednic de focul cel veșnic, nici un vrăjmaș nu se poate apropia și nici un gând lumesc nu pătrunde în sufletul lui și toată inima lui rămân în Dumnezeu.”

„Mergi la duhovnic cu credință și vei dobândi raiul.”

„Domnul e milostiv față de cel ce e în ascultare, chiar dacă uneori acela e cu nebăgare de seamă; dar cel ce nu ascultă depărtează el însuși de la el harul lui Dumnezeu.”

„Sfântul Apostol Ioan Teologul spune că poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, ci ușoare. Dar el sunt ușoare numai din iubire și, dacă nu este iubire, atunci totul e un chin.”

„Un monah lipsit de experiență suferea din partea demonilor, și când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl urmăreau. Dacă ți se întâmplă și ție ceva asemănător, nu te înspăimânta și nu fugi, ci stai cu bărbăție, smerește-te și zi: „Doamne, miluiește-mă, că sunt un mare păcătos” și demonii pier; dar dacă vei fugi în chip laș, ei te vor goni în prăpastie. Adu-ți aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, se uită la tine și Domnul, să vadă cum îți pui nădejdea în El.”

„Chiar dacă îl vezi limpede pe Satana și el te va arde cu focul lui și vrea să înrobească mintea ta, nu te teme, ci nădăjduiește cu tărie în Domnul și spune: „Sunt mai rău decât toți” și vrăjmașul se va depărta de tine.”

„…când sufletul tău se va smeri cu totul, atunci vei găsi odihna desăvârșită.”

„Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; așa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot așa și pe ele vrăjmașul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmașul le amăgește ușor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului și stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile.”

„…cine a biruit patimile, acela nu mai are luptă…”

„Ia aminte la două gânduri și teme-te de ele. Unul îți spune: „Ești un sfânt!”, altul: „Nu te vei mântui!” Aceste două gânduri vin de la vrăjmașul și nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, El îi iubește mult pe oameni și-mi va ierta păcatele mele” Crede aceasta și-ți va fi așa: Domnul te va ierta. Dar nu-ți pune nădejdea în nevoințele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult.”

„Domnul vrea ca sufletul să fie smerit și să ierte tuturor cu iubire; atunci și Domnul îl va ierta cu bucurie.”

„A venit un nor, a ascuns soarele și s-a făcut întuneric. Tot așa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul piede harul și îl năpădește întunericul. Dar, tot așa, și nu mai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am făcut această experiență pe mine însumi.”

„Cercetează-ze pe tine însuți și vezi: cum se înalță sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta și vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu și pentru aceasta sufletul se smerește. Dacă nu se smerește, atunci vine o ispită mică. Dacă iarăși nu se smrește, începe lupta curviei. Și dacă tot nu se smerește, cade într-un păcat mic. Și dacă nici atunci nu se smerește, va veni un păcat mare. Și așa va păcătui până ce se va smeri. Dar de cum sufletul se va pocăi, Domnul Cel Milostiv va da sufletul pace și străpungere [a inimii], și atunci tot răul va trece…”

„…fiecare trebuie să învețe să lupte cu gândurile și din rele să le facă bune.”

„Când vezi că se luptă altă minte [a demonului] cu mintea ta, smerește-te și lupta va înceta. Dacă ți se întâmplă să vezi demoni, nu te înspăimânta, ci smerește-te, și demonii vor pieri; dar dacă te stăpânește frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ți aminte că Domnul te prinvește să vadă dacă-ți pui nădejdea în El.”

„Așa cum oamenii intră și ies dintr-o casă, așa și gândurile iscate de demoni vin și iarăși pleacă dacă nu le primești. Dacă gândul îți spune: “Fură!” și tu-l asculți, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta… Și așa, dacă gândul fiecărei patimi te va stăpâni, vei ajunge un bârlog de demoni. Dar dacă înțelegi să te pocăiești cum se cuvine, vor tremura și vor fi siliți să plece.”

„Îndeosebi omul a cărui minte e stricată de lucrarea demonilor nu trebuie să se încreadă în sine însuși și în ei, ci să asculte de duhovnic.”

„…dacă te năpădesc vrăjmașii [demonii] sau te chinuie gândurile rele, aceasta înseamnă că în tine nu e smerenie, și de aceea, chiar dacă n-ai înțeles mândria ta, smerește-te.”

„Adam tânjea pe pământ și suspina cu amar, și pământul nu-i mai era drag. Suspina după Dumnezeu și grăia: “Sufletul meu tânjește după Domnul și Îl caut cu lacrimi. Cum să nu-L caut? Când eram cu El, sufletul meu era vesel și liniștit, și vrăjmașul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rău a pus stăpânire pe mine, și el tulbură și chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tânjește după Domnul până la moarte; duhul meu se avântă spre Dumnezeu și nimic de pe pământ nu mă poate veseli, și sufletul meu nu vrea să se mângâie cu nimic, ci vrea să vadă din nou pe Domnul și să se sature de El. Nu-L pot uita nici măcar pentru un singur minut și sufletul meu se chinuie după El, și de mulțimea întristării plâng cu suspine: Miluiește-mă, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea căzută!” Și eu am pierdut harul și strig împreună cum Adam…”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #425  
Vechi 04.04.2015, 00:48:05
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Sfântul Siluan Athonitul – cugetări duhovnicești

„O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te caută neîncetat, ziua și noaptea, și strigă: “Tânjesc după Tine, Doamne, și cu lacrimi Te caut. Cum să nu te caut? Tu mi-ai dat să Te cunosc prin Duhul Sfânt, și această cunoaștere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu să Te caute cu lacrimi.”“

„E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea căzută. Unii cad în deznădejde, socotind că Domnul nu le va ierta păcatele. Asemenea gânduri vin de la vrăjmașul. Domnul e atât de milostiv, că nu putem pricepe aceasta.”

„Un diacon mi-a povestit: “Mi s-a arătat Satana și mi-a zis: <>. Dar eu i-am răspuns Satanei: <>, și Satana s-a făcut nevăzut.”“

„…nici un suflet nu va pieri dacă se pocăiește, pentru că nici un cuvânt nu poate descrie cât de bun după fire este Domnul. Întoarce-te suflete la Domnul și spune: “Doamne, iartă-mă!” și nu gândi că Domnul nu iartă: mila Lui nu poate să nu ierte, și El iartă și sfințește degrabă.”

„Un nevoitor m-a întrebat: “Plângi pentru păcatele tale?” I-a spus: “Puțin, dar plâng mult pentru cei morți”. Atunci mi-a zis: “Plânge pentru tine însuți, de ceilalți se va milostivi Domnul. Așa spunea egumenul Makari.” L-am ascultat și am început să fac ce mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru morți, dar atunci au încetat și lacrimile pentru mine însumi. Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor care avea darul lacrimilor… L-am întrebat…:

- Să mă rog pentru morți?

El a suspinat și a zis:

- Dacă mi-ar fi cu putință i-aș scoate pe toți din iad și numai atunci sufletul meu și-ar găsi pacea și s-ar bucura.

Zicând aceasta a făcut o mișcare cu brațele ca și cum ar aduna snopi pe câmp, și lacrimi picurau din ochii lui. După aceea nu m-am oprit din rugăciunile pentru morți; lacrimile s-au întors și suspinam mult rugându-mă pentru ei.”

„Într-o zi, fără vreo nevoie anume am omorât o muscă și ea, nenorocita, se târa în chinuiri pe pământ; trei zile după aceea am plâns pentru cruzimea mea față de o făptură a Domnului, și din acea clipă îmi aduc aminte purutea de această întâmplare.”

„…puterea de căpetenie stă în smerenie.”

„…tot războiul se duce pentru smerenie.”

„Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălțimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu și vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în timpul nopții…”

„Dacă vorbești sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te și cere de la Domnul să te ajute și să-ți lumineze înțelegerea, și Domnul te va ajuta și povățui.”

„Când cel căruia nu i s-a dat să învețe pe alții învață totuși, el întristează pe marele Dumnezeu.”

„Sunt oameni, și chiar oameni mari, care atunci când se ivește o nedumeriere, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om păcătos și nu înțeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înțelegerea cum și ce trebuie să fac!”“

„Cunoaște că atunci când o nenorocoire lovește un norod și sufletul tău plânge penru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet și îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiți.”

„Celui ce iubește pe cei întristați, Domnul îi dă o rugăciune fierbinte pentru oameni.”

„Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Domnul îl ascultă negreșit.”

„Domnul face minuni și pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smerește, fiindcă atunci când omul învață smerenia, Domnul ascultă rugăciunile lui.”

„Ca să ții rugăciunea, trebuie să iubești pe oamenii care te ocărăsc și să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, și atunci Domnul îți va da rugăciune neîncetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmași.”

„Cu cât mai mult te vei smeri; cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.”

„Ca să rămâi în Dumnezeu, mulțumește-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic.”

„Dacă te lupți cu tărie cu păcatul, Domnul te iubește. Dacă iubești pe vrăjmași, ești și mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ți pui sufletul pentru oameni, ești mult iubit Domnului, Care și-a pus El Însuși sufletul pentru noi.”

„Dacă ai căzut în înșelăciune (ispită, păcat, tulburare), fugi degrabă la părintele tău duhovnicesc și povestește-i totul, pentru ca să te acopere cu epitrahilul său. Crede că ai fost îndreptat, și demonul primit de tine pentru greșeala ta s-a dus de la tine.”

„Dacă omul se mânie, demonul intră în el; dar dacă se smerește, demonul îl lasă.”

„Dacă am fi fost smeriți, Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi.”

„Cine mulțumește lui Dumnezeu pentru întristările sale va avea mai puține, fiindcă și-a predat sufletul voii lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu veselește sufletul care-și pune nădejdea în Dumnezeu.”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #426  
Vechi 05.04.2015, 00:28:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

A iubi este însăși Legea vieții, este una dintre cele mai sublime acțiuni pe care o poate realiza o ființă umană. Iubirea poate să însoțească toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Dacă învățăm plini de iubire (cu pasiune) vom memora și vom înțelege mult mai ușor. Dacă ascultăm cu iubire, vom auzi mai multe și mult mai bine. Dacă vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor căpăta o forță neînchipuit de mare. Dacă vom adormi cu dragostea în suflet, somnul nostru va fi odihnitor și profund ca al unui copil. Dacă vom gândi atunci când suntem plini de iubire, gândurile noastre vor căpăta profunzime și strălucire. Gândurile care se clădesc prin iubire vor fi mai luminoase decât razele soarelui și mai pătrunzătoare decât săgețile lui Arjuna. Toate acestea și multe altele apar atunci când iubirea este prezentă în ființa noastră.
A iubi înseamnă a trăi viața celuilalt. Să uiți de tine și să te dăruiești cu totul celuilalt fără a aștepta vreodată ceva în schimb, aceasta este adevărata iubire care te înalță și te purifică de tot ce e murdar în lumea aceasta.
Dumnezeu este iubire. Când facem loc iubirii în sufletul nostru, practic Îi facem loc lui Dumnezeu Însuși. Pentru ca iubirea Sa să poată intra în noi, egoul trebuie să plece. Dacă intră egoul, iubirea pleacă. Dacă pleacă egoul, intră iubirea. Un om egoist nu va putea să iubească. Egoul și iubirea se exclud reciproc, tot așa cum finitul nu poate să se compare cu infinitul, tot așa cum întunericul nu poate fi acolo unde este lumina.
Cei mai mulți se plâng că nu sunt iubiți. Mulți spun: “L-am iubit din toată inima, iar el nu mi-a răspuns niciodată iubirii”. Dar dacă l-ai iubit cu adevărat, de ce suferi că el nu te-a iubit? Nu știți oare că iubirea adevărată nu așteaptă NICIODATĂ, dar absolut niciodată, NIMIC în schimb? Ea este fericită că se poate manifesta, că se poate dărui. Atât timp cât suferiți din cauza iubirii înseamnă că încă nu ați cunoscut iubirea adevărată. Dacă Dumnezeu ar condiționa iubirea Sa de dragostea noastră pentru El, ne-am prăbuși cu toții într-o clipă.
Iubirea înseamnă dăruire totală, înseamnă uitare de sine. Și așa cum se întâmplă în lumea spirituală, plină de paradoxuri, abia atunci când vom uita de sine vom începe să ne reamintim de cel de lângă noi.
Atât timp cât tu ceri ceva în schimbul iubirii tale, înseamnă că nu ți-ai depășit egoul. Cum poate să încapă nelimitatul în ceva limitat? Atât timp cât suntem egotici, iubirea noastră nu este iubire. Este altceva ce seamănă cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atracție sexuală, poate fi milă, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decât reflexe limitate ale iubirii nelimitate.
Să învățăm să iubim cu adevărat, fără a cere vreodată ceva în schimbul iubirii noastre. Ba din potrivă, să ne bucurăm că ni se permite să manifestăm iubirea. Par nebunești aceste cuvinte astăzi când o asemenea iubire este aproape de negăsit. N-o mai întâlnim nici în filme (nici măcar în filmele de desene animate). Dar atât timp cât cineva o mai pomenește și își dorește din toată inima să o manifeste, mai există o speranță ca ea să renască. Iubiți-vă din toată inima pe voi înșivă și nu vă fie rușine de această iubire. Foarte mulți oameni se urăsc pe ei înșiși, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din plictiseală sau din ignoranță. Iubiți-vă așa cum sunteți dacă doriți să vă transformați. Nu așteptați să vă transformați pentru a ajunge să vă iubiți, pentru că nimic nu poate fi transformat în bine, în lipsa iubirii.
“Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, dar cum să-ți iubești aproapele când tu nu te iubești pe tine însuți? Așa cum te îngrijești de propria ta viață, îngrijește-te de viața tuturor și atunci viața ta va căpăta o dimensiune sublimă.
Mulți sunt de acord că iubirea adevărată e minunată și se întreabă cum să ajungă la ea. Ea este deja în noi, nu există nicio rețetă magică a iubirii pure. Dăruirea de sine, sacrificiul total, rugăciunea și Grația Divină ne vor conduce cu siguranță acolo unde dorim, dar trebuie să dorim asta din toată inima, din tot cugetul și din tot sufletul nostru.

fragment din cartea “Arta de a trăi” de Cristian Țurcan
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #427  
Vechi 05.04.2015, 23:24:18
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Oare cat pot lacrimile tale ?



Oare cât pot lacrimile tale? Pot mult. Deschid cerul, inundă pământul. Spală mintea, ușurează sufletul. Durerile de peste zi, încercările, ghinioanele, nu sunt altceva decât butoane prin care ajungem la starea în care să ne eliberăm. La început, lacrimile sunt de furie sau de durere, de pierdere sau de iertare, apoi se fac perle, lacrimi dulci și curate. Țâșnește după ele izvorul curat. După ce iese murdăria, se curăță fântâna sau izvorul sufletului. Vor picura în inimă multe daruri. Am înțeles lecția: puține lacrimi, multă bucurie. Sau multe lacrimi, multă bucurie. Și nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de ele, ci pentru că noi avem de ele și suntem anesteziați. Câtă iubire necondiționată, atâtea lacrimi. Lacrima este 1% apă și 99% sentimente. Există un drum al sufletului către inima curată, pe care lacrima, picătura aceea binefăcătoare, te însoțește. Este eliberatoare! Dar numai Dumnezeu știe cât pot lacrimile. Lacrimile le adună îngerii, le așază pe chipurile lor și le prefac în zâmbete.
Ierom. Hrisostom Filipescu
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #428  
Vechi 07.04.2015, 23:43:25
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Dragostea lăuntrică îl trădează pe cel care o are, deoarece îndulcește chiar și pe întreg omul din afară și îl înfrumusețează cu harul dumnezeiesc, care nu se poate ascunde, fiindcă iradiază.
Îngerul întotdeauna împarte ca un înger ceea ce are, bucurie și veselie cerească, în timp ce diavolul care se camuflează în înger împrăștie tulburare (ceea ce are) sau irită puțin inima, ca să înșele sufletul cu plăcerea trupească, ca și cum aceasta ar fi, chipurile, duhovnicească, dumnezeiască.
Omul smerit, chiar și fără experiență de ar fi, deosebește pe îngerul lui Dumnezeu de diavolul, pentru că are curăție duhovnicească și se „înrudește” cu îngerul. Pe când omul cel egoist și trupesc, pe lângă faptul că este înșelat lesne de cel viclean, transmite și el viclenia și senzualitatea sa, vătămând sufletele bolnăvicioase cu „microbii” săi duhovnicești.
Omul lui Dumnezeu cel harismatic transmite harul dumnezeiesc și preschimbă pe oamenii trupești. Și eliberându-i din robia patimilor, îi apropie de Dumnezeu și se mântuiesc.
Cuviosul Paisie Aghioritul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #429  
Vechi 08.04.2015, 19:27:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În noaptea Învierii, această noapte sfântă, ne bucurăm, facem efortul – fie nu dormim, fie venim și suntem în biserică, unde cântăm: „Să zicem: Fraților! și celor ce ne urăsc pe noi. Să iertăm toate pentru Înviere...”.
Să ne iertăm unii pe alții mai întâi, pentru ca să ajungem la iubire, căci Hristos este Iubire. Să nu-L răstignim iarăși pe Hristos, cum L-au răstignit aceia.
Aceia L-au răstignit o dată, dar noi Îl răstignim de multe ori, cu păcatele noastre... Și iar ne iartă, și iar ne iartă, și iar ne iartă, și iar ne dă bucuria Învierii Sale...
Preot Nicolae Tănase
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #430  
Vechi 08.04.2015, 19:28:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Vorbind de om în întregul lui, Sfânta Scriptură folosește în diverse rânduri cuvintele trup, om sau suflet. Și într-adevăr, între trup și suflet, și chiar între trup și însăși trăirea sufletului, există o legătură de nedesfăcut. Avem mărturia Sfântului Apostol Pavel, care ne spune: „Credința vine de la ceea ce auzim, și ceea ce auzim vine de la Cuvântul lui Hristos” (Romani 10, 17). Cuvântul este rostit și poate fi auzit prin intermediul trupului: de pe buzele celui care vorbește, ajunge la urechile celui care ascultă; și cuvântul ajunge la inimă, la minte, ajunge în miezul ființei, atinge persoana în ceea ce are mai profund, așa fel încât doar un cuvânt al lui Dumnezeu poate să-i transforme viața.
Cu toții știm cât de mult participă simțurile noastre la fiecare eveniment al minții și al inimii, câtă dragoste exprimă o mamă atunci când își atinge pruncul, când îl îngrijește; câtă mângâiere poate fi dăruită, doar prin atingerea unei mâini; cum dragostea, în toate formele ei de manifestare, își găsește expresia prin trup. Așa că, dacă privim trupul unei persoane care a plecat dintre noi, nu vedem (așa cum mulți încearcă cel puțin să spună pentru a se mângâia sau pentru a înlătura durerea) un veșmânt care a fost înlăturat, un înveliș de care ne-am dezbărat. Nu este vorba de un veșmânt și nu e ceva care a fost lepădat. Este un trup care este tot atât de real pe cât e persoana, pe cât e sufletul. Doar în unimea trupului și a sufletului putem fi o persoană deplină.
Aceasta o arată clar, într-un mod oarecum surprinzător, Sfântul Isaac Sirul, când spune că destinul final al omului nu poate fi hotărât înainte de învierea trupului, deoarece trupul are tot atâtea drepturi cât și sufletul, să aleagă și să determine destinul veșnic al persoanei – cuvinte care ne par misterioase, deoarece nu ne putem imagina cum poate fi aceasta. Și totuși, da, eu sunt acest trup, tot atât de mult precum eu sunt acest suflet. Persoana nu poate fi considerată decât în integralitatea ei, în împreuna lor ființare.
De aceea, când privim trupul neînsuflețit, noi îl privim cu adânc respect. Vedem în el toată suferința, toată bucuria, toată taina vieții care a aparținut persoanei. Trupul poate fi numit partea văzută a nevăzutului. În acest sens, poate nu întâmplător, în limba slavonă, în slujbele Bisericii, folosim pentru trup cuvântul „moaște”. Trupul care a fost înconjurat cu dragoste și prețuire, privit cu minunare, trupul care a fost chemat la înviere, care a contribuit de-a lungul unei vieți întregi la tainica părtășie cu Dumnezeu prin Botez, prin Mirungere, prin Sfânta Împărtășanie, prin primirea binecuvântărilor, acest trup este o grăunță – pentru a folosi cuvintele Sfântului Apostol Pavel – semănată întru stricăciune pentru a învia întru slavă (I Corinteni 15, 43)... Acest trup stricăcios, de care Sfântul Apostol Pavel dorea să se elibereze pentru a trăi deplin față către față cu Dumnezeu, este în același timp chemat la veșnicie.
Mitropolitul Antonie al Surojului
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare