Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan67

Curios lucru, tocmai un psiholog incearca sa iti puna frane la povestea asta.
Incerc sa iti atrag atentia la pericolul psihologismului, a reductionismului psihologic, sesizezi oare?
*
Spiritualitatea a devenit psihologie doar dupa ce oamenii au pierdut simtul sacrului. Inainte, cele doua paliere/modalitati de vietuire/functionare/asezare ale omului erau clar distincte.
Deci, spiritualitatea nu poate fi o "specie" a psihologiei umane, decat pentru cei cazuti cu totul in psihologie.
Necazul asta a aparut mai intai la vestici. Mai intai s-a ticnit/alienat/scorojit batrana Europa. Acum iata ca morbul se raspandeste....

Spiritualitatea este acea fanta ingusta, carare stramta pe care omul se nevoieste sa inainteze. Este esentialmente psihologica pentru ca mantuirea se joaca/castiga pe terenul mintii, nu in afara lui. Cine nu are grija de mintea sa si crede ca mantuirea este altceva se inseala amarnic.

Cum poate cineva sa aiba grija de sufletul sau dar sa-si neglijeze mintea? Sa nu-i inteleaga miscarile si natura?

[ioan67]

Intelegerea sufletului/spiritului se poate face in moduri variate.
Vezi de pilda istoria filosofiei antice grecesti, cu nenumarate "De anima".

Intr-un fel intelege stiinta psihologica sufletul, altfel il intelege Biserica si Teologia.
Reductionismul psihologic este acea interpretare care accentueaza functionarea naturala, strict omeneasca a sufletului, pana acolo incat crede ca totul e psihologie. Si, evident, nu este!
Teologia crestina, insa, vorbeste despre lucrarea Harului in om. Sub lucrarea Harului sufletul are alte miscari decat la omul natural, alte tendinte, alte finalitati.

Omul spiritualizat transcende conditia pe care o studiaza stiinta psihologica. Obiectul de studiu al Psihologiei nu este omul spiritualizat, dupa cum Teologia nu abordeaza miscarile sufletului omenesc in afara impreuna-lucrarii cu Harul.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan67

Curios lucru, tocmai un psiholog incearca sa iti puna frane la povestea asta.
Incerc sa iti atrag atentia la pericolul psihologismului, a reductionismului psihologic, sesizezi oare?
*
Spiritualitatea a devenit psihologie doar dupa ce oamenii au pierdut simtul sacrului. Inainte, cele doua paliere/modalitati de vietuire/functionare/asezare ale omului erau clar distincte.
Deci, spiritualitatea nu poate fi o "specie" a psihologiei umane, decat pentru cei cazuti cu totul in psihologie.
Necazul asta a aparut mai intai la vestici. Mai intai s-a ticnit/alienat/scorojit batrana Europa. Acum iata ca morbul se raspandeste....

Inteleg reticenta, refuzul de a privi spiritualitatea prin microscopul psihologiei - teama ca o astfel de abordare ar dezbraca spiritualitatea de propria ei aura, de frumusetea tainei, de necunoscutul mistic care potenteaza aspiratia catre sublim; teama ca se pierd valentele indumnezeitoare si este redusa la o rationalizare searbada; ca rationalizarea spulbera misterul dinamizator.

In esenta este o problema de cum percepem psihologia, ce principii recunoastem si validam.

O psihologie matura reconciliaza ratiunea si misterul prin clarificarea principiului cunoasterii negative, ofera suportul rational necesar evitarii derapajelor, exagerarilor la care este predispus empirismul spiritual.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Spiritualitatea este acea fanta ingusta, carare stramta pe care omul se nevoieste sa inainteze. Este esentialmente psihologica pentru ca mantuirea se joaca/castiga pe terenul mintii, nu in afara lui. Cine nu are grija de mintea sa si crede ca mantuirea este altceva se inseala amarnic.

De ce n-ai fi tu ala care se inseala amarnic?

Da, mantuirea e altceva decat a face pe filosoful psihologist.

Cum poate cineva sa aiba grija de sufletul sau dar sa-si neglijeze mintea? Sa nu-i inteleaga miscarile si natura?

Miscarile da, si nu e greu ca nu-ti trebuie nu stiu ce filosofie aberanta ca a ta sa intelegi notiunea de pacat.

Insa asta cu "natura" e cu dus si fara intors, se pare, pe taramul unei false teologii, cu falsi dumnezei si etc.

[ioan67]

În prealabil postat de florin.oltean75

Inteleg reticenta, refuzul de a privi spiritualitatea prin microscopul psihologiei - teama ca o astfel de abordare ar dezbraca spiritualitatea de propria ei aura, de frumusetea tainei, de necunoscutul mistic care potenteaza aspiratia catre sublim; teama ca se pierd valentele indumnezeitoare si este redusa la o rationalizare searbada; ca rationalizarea spulbera misterul dinamizator.

In esenta este o problema de cum percepem psihologia, ce principii recunoastem si validam.

O psihologie matura reconciliaza ratiunea si misterul prin clarificarea principiului cunoasterii negative, ofera suportul rational necesar evitarii derapajelor, exagerarilor la care este predispus empirismul spiritual.

Cand subliniem posibilitatile psihologiei, cred ca ar fi bine sa avem simultan in atentie si limitele ei.
A fi constient de limite e, deja, o buna psihologie. Si un pas catre smerenie.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan67

Cand subliniem posibilitatile psihologiei, cred ca ar fi bine sa avem simultan in atentie si limitele ei.
A fi constient de limite e, deja, o buna psihologie. Si un pas catre smerenie.

"Psiho-logia" este doar un termen la care-i putem asocia un domeniu limitat de intelegere sau unul extins care sa acopere si fenomenul spiritual.

Este o chestiune de optiune. Preferinta.

Daca il limitam, in raport cu aceasta optiune putem suscita o traire de smerenie privind capacitatea noastra restransa de intelegere.

Daca il extindem, putem conceptualiza trairea spirituala cu o rezolutie mai mare si sesiza/intelege mai bine relatiile de cauzalitate in planul trairilor interioare. Pentru ca toate experientele noastre isi au originea in actiunile propriei noastre minti.

[ioan67]

În prealabil postat de florin.oltean75

Pentru ca toate experientele noastre isi au originea in actiunile propriei noastre minti.

Exceptindu-le pe acelea care au origine in afara propriei noastre minti.
Cum ar fi, de exemplu, in relatia dintre doua minti sau mai multe.

P.S. Experientele se realizeaza si cu participarea mintii proprii, desigur. Dar nu au izvorul acolo. Chiar daca, traindu-le, avem impresia ca le suntem mai mult decat un eventual cuibar germinativ.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan67

Exceptindu-le pe acelea care au origine in afara propriei noastre minti.
Cum ar fi, de exemplu, in relatia dintre doua minti sau mai multe.

P.S. Experientele se realizeaza si cu participarea mintii proprii, desigur. Dar nu au izvorul acolo. Chiar daca, traindu-le, avem impresia ca le suntem mai mult decat un eventual cuibar germinativ.

Nu putem experimenta ceva fara mintea proprie.

Prin mintea proprie cunoastem orice fenomen.

Sursa mintii noastre isi are originea in Dumnezeu. Dumnezeu in care se regasesc toate, in care toate comunica intre ele ca intr-un singur Trup.

Desi se pare ca sursa experientelor se afla in afara noastra, de fapt ea se afla intotdeauna inlauntrul nostru. Aceasta este dreptatea Lui Dumnezeu.

"Cel ce scote sabia de sabie va pieri." Sursa experientelor este actiunea propriei minti, chiar daca intre cauza si efect se afla un interval mare de timp. Experimentarea iadului sau a raiului, de asemenea nu eludeaza acest principiu.

Ce este de fapt Mintea? Budismul are propria metodologie, variata si sofisticata pentru elucidarea acestui aspect fundamental. "Iluminarea nu este altceva decat cunoasterea propriei minti."

[AlinB]

Asta e religia ta, oricat ai impana-o cu filosofie si pseudo-psihologie, oricat ai face harcea-parcea crestinismul in iluzia ca ar exista o cat de mica asemanare, in final, tot idolatrie banala si pierzatoare de suflet este.

Din punct de vedere mantuitor, nimic mai presus decat papuasul care se inchina la stalpul lui cioplit.
Cu diferenta ca ala macar are o scuza, neam de neamul lui n-a vazut picior de misionar crestin.

Tu insa, cu pretentiile de om intelectual si citit, cu biserica ortodoxa peste drum, sa fii blocat in aiurelile astea, e foarte greu de inteles si de obicei are o explicatie comuna: orgoliul.

Ti-e imposibil sa te imaginezi un om care intra intr-o biserica pentru a sta doua ore la Liturghie sau pleca capul sub patrafir.

Ai nevoie sa fii "mai mult" de atat, ca si Satan care a vrut sa fie mai sus ca Dumnezeu, si a ajuns mai jos decat toata Creatia.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de AlinB

Asta e religia ta, oricat ai impana-o cu filosofie si pseudo-psihologie, oricat ai face harcea-parcea crestinismul in iluzia ca ar exista o cat de mica asemanare, in final, tot idolatrie banala si pierzatoare de suflet este.

Din punct de vedere mantuitor, nimic mai presus decat papuasul care se inchina la stalpul lui cioplit.
Cu diferenta ca ala macar are o scuza, neam de neamul lui n-a vazut picior de misionar crestin.

Tu insa, cu pretentiile de om intelectual si citit, cu biserica ortodoxa peste drum, sa fii blocat in aiurelile astea, e foarte greu de inteles si de obicei are o explicatie comuna: orgoliul.

Ti-e imposibil sa te imaginezi un om care intra intr-o biserica pentru a sta doua ore la Liturghie sau pleca capul sub patrafir.

Ai nevoie sa fii "mai mult" de atat, ca si Satan care a vrut sa fie mai sus ca Dumnezeu, si a ajuns mai jos decat toata Creatia.

Nu stim de ce Primul Inger a simtit nevoia de "inaltime".

Insa chiar daca nu a reusit sa identifice sursa psihologica a acestui imbold "spontan", a acestei lucrari in inima lui, ar fi trebuit cel putin sa incerce sa-l inteleaga. Inainte de a intra "in rol", inainte de a-si asuma o atitudine. Una care sa atenteze la Atotputerncia Lui Dumnezeu.

Deci se face vinovat de lipsa de atentie, perspicacitate, neingrijire...inteligenta.