Parabolele lui Iisus

Combaterea altora abordari era un element al crestinismului primar,nu neaparat cel principal,se poate spune ca este un element intrinsec intr-o miscare care a avut drept motor propovaduirea prin afirmare.Limbajul folosit,precum cel apocaliptic,era mitologic in sensul ca imprumuta o imaginistica din mitologia Orientului Apropiat dar nu pentru a fi inteleasa literar,ar fi facut din mesaj un prizonier al unei perceptii primitive,ci limbajul si imaginile folosite includeau,cum remarca un cercetator,avertismentele si fricile,sperantele si ideile acelor comunitati,in haine ultimative in anumite situatii,cu privire la modul cum Dumnezeul Creator va actiona in istorie,nu intr-un plan filosofic,pentru a-si implini promisiunile mantuitoare.Acest limbaj,inclusiv al miturilor eschatologice,era utilizat in literatura biblica si chiar extrabiblica ca o metafora complexa pentru descrierea unor experiente istorice incarcate cu semnificatie teologica.Aceasta probeaza ca scriitorii Noului Testament aveau o intelegere complexa trans-istorica.

Ca sa parafrazez in continuare.Iisus s-a nascut,a trait si predicat,murit si inviat intr-un mediu iudaic impregnat,spre surprinderea multora,de elenism dar iudaic in esenta.Dimensiunea religioasa a panoramei elenistice,Giulia Gasparro remarca asta,care traverseaza intreaga cultura a timpului are doua caracteristici,spre diferenta de iudaism:deschiderea cosmopolita si primatul individului.La aceasta confluenta,intre iudaism si elenism,crestinismul a inceput,cu tot cu limbajul lui,in context iudaic iar relatarile timpurii erau intr-o forma ce tinea de tiparele iudaice,abia ulterior ele capata o alta forma,cand crestinismul avansa in contextul Neamurilor iar matricea iudaica se pierdea in zarea istoriei,intrucat forma iudaica de prezentare devenea irelevanta,mai ales ca principalele simboluri iudaice(Templu,Tora,Sabat,Legamant,etc)fusesera redefinite in context crestin.Nici macar primii Parinti Apostolici nu erau complet rupti de perspectiva iudaica,ruptura intervine mai tarziu.Exista o perioada intermediara,care permitea de exemplu redefinirea monoteismului radical iudaic in termeni incipient trinitari,precum la Clement Romanul care la nici 70 de ani dupa Inaltare,in ,,Epistola Bisericii din Roma catre Biserica din Corint"folosea un limbaj(46,6 si 58,2)evident trinitar dar care isi avea originea inca din perioada apostolica(vezi I Corinteni 12:4-6).In tot acest context ma refer eu la limbaj,este perioada de formare,nu am pus concluzii dpdv al unei etape patristice tarzii,cand iudeo-crestinismul era deja o amintire mai mult decat prafuita.Cat despre transmiterea orala in context iudaic spre o lume crestina,cu tot ce a insemnat asta,este o discurie separata,la fel ca si combaterea ereziilor acelui timp.Opinia mea vizeaza altceva:in ce masura domnul Plesu a tinut cont de un anumit context al parabolelor si in ce masura a transmutat analiza limbajului lor in categorii tarzii de analiza.Adica ne referim la aspecte diferite,pe scurt :)

În prealabil postat de Annyta

Luca, Capitolul 16
1. Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile.
2. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom.
3. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.
4. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie.
5. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu?
6. Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci.
7. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.
8. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.
9. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.
10. Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.
11. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată?
12. Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru?
13. Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Întrebarea mea este ce se va întâmpla cu iconomul: stăpânul l-a lăudat, dar îl va mai ţine în funcţie sau nu?
Cum se aplică această parabolă în viaţa noastră?

Mă puteţi ajuta cu un răspuns?
Vă mulţumesc ...

[fallen]

M-ai omorat cu parabola asta! Cred ca o sa cuget o spatamana sau doua sau poate toata viata si tot n-o sa o scot la capat! De fapt, nici nu sunt chiar atat de inteligenta...

În prealabil postat de fallen

M-ai omorat cu parabola asta! Cred ca o sa cuget o spatamana sau doua sau poate toata viata si tot n-o sa o scot la capat! De fapt, nici nu sunt chiar atat de inteligenta...

Nici eu :-)

[Mihailc]

În prealabil postat de fallen

M-ai omorat cu parabola asta! Cred ca o sa cuget o spatamana sau doua sau poate toata viata si tot n-o sa o scot la capat! De fapt, nici nu sunt chiar atat de inteligenta...

Ei bine, dacă ar ţine numai de inteligenţă,
erau deja tâlcuite, cu precizie matematică, de către Einstein sau Max Plank.

[glykys]

Cred ca o parte din talc se gaseste in pilda datornicului nemilostiv, caruia i s-a iertat datoria de 10.000 talanti, dar el nu a fost in stare sa ierte, la randul lui, o datorie de 100 dinari.

Asta e frumos in ortodoxie, taina, misterul, paradoxul, care nu pot fi cuprinse cu mintea omeneasca.

În prealabil postat de glykys

Asta e frumos in ortodoxie, taina, misterul, paradoxul, care nu pot fi cuprinse cu mintea omeneasca.

Şi mai frumos cred că e când o anumită taină, necuprinsă cu mintea, se descoperă inimii...

[delia31]

În prealabil postat de Annyta

Luca, Capitolul 16
1. Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile.
2. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom.
3. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.
4. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie.
5. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu?
6. Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci.
7. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.
8. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.
9. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.
10. Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.
11. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată?
12. Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru?
13. Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Întrebarea mea este ce se va întâmpla cu iconomul: stăpânul l-a lăudat, dar îl va mai ţine în funcţie sau nu?
Cum se aplică această parabolă în viaţa noastră?

Dupa cei mai multi experti in exegeza, pilda aceasta a iconomului nedrept e pasajul cel mai enigmatic din scriptura.
Iar daca nici nu putem s-o intelegem in originalul grecesc sau macar s-o comparam cu alte traduceri, e cu atat mai enigmatica.

Ce (ma) nedumereste la aceasta parabola, e atitudinea stapanului. Vorba lui Plesu: „Cum poate stapanul (in subtext, Iisus insusi) sa-l laude pe iconomul nedrept pentru o „smecherie’’ discutabila, ba chiar sa-l dea de exemplu „fiilor lumini’’?

Iar ce ma nedumereste la tine, e ca pe tine nu te (mai?) nedumereste, singura dilema care a mai ramas fiind daca respectivul isi mai pastreaza functia sau nu.

Imi cer scuze, poate s-a dezbatut anterior parabola iar eu n-am fost pe faza pe aici in ultima vreme si s-a clarificat deja atitudinea stapanului.

Desi n-as zice, dat fiind ca in versiunea in romana pe care ne-o propui, versetul 9 e cel putin ciudat ca sa nu zic „scandalos”. Numai mie mi se pare suspecta traducerea? „Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice" (Luca 16, 9).

Nu ca in originalul grecesc, ar fi mai limpede, as zice chiar dimpotriva (daca nu tinem cont de anumite nuante), contrazicand ceea ce ziceam mai sus.

Acolo “bogatia nedreapta” e in greaca “mamona tis adikias” . Cum sa fi zis Hristos “faceti-va prieteni cu mamona”?

Or, daca ai reusit sa nu te poticnesti de Luca 16,9, fara o traducere corecta, inca macar una de comparatie si o exegeza suplimentara, ce sa zic? Te felicit.

Personal, dintre toate traducerile romanesti, prefer de departe versiunea diortosita de mitropolitul Bartolomeu.
Fara sa elimine definitiv ambiguitatea, uite totusi cum traduce v.9 din Luca 16
“Şi Eu vă spun: Faceţi-vă prieteni prin bogăţia nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, ei să vă primească în corturile cele veşnice”.

Iata pt. comparatie si in engleza: “I tell you, use worldly wealth to gain friends for yourselves, so that when it is gone, you will be welcomed into eternal dwellings".

Iar la sfarsitul pildei, la notele de subsol , mitropolitul Bartolomeu precizeaza: “ Stăpânul nu-l laudă pentru nedreptăţile de dinaintea concedierii, deja sancţionate, ci pentru abilitatea de a face faţă unei situaţii-limită. Potrivit unor exegeţi, iconomul nu a falsificat chitanţele, ci le-a redus la valoarea lor nominală, diferenţa fiind comisionul la care funcţia îi dădea dreptul şi pe care şi-l pune astfel în rezervă pentru zilele negre ce-l aşteaptă”.

In multe din predicile sale pe tema asta, mitropolitul a explicat ideea acestui verset enigmatic in sensul ca daca cineva, inainte de “a-si veni in fire(a)” umana restaurata, si-a facut averi din coruptie si nedreptati fata de cei slabi, atunci sa caute sa le redirectioneze, sa le reinvesteasca in folosul acelora, iar cei pana atunci coplesiti de sumele datorate sa resimta aceasta ca o usurare si de ce nu, chiar sa ii considere prieteni de-acum incolo.

[delia31]

În prealabil postat de Annyta

Întrebarea mea este ce se va întâmpla cu iconomul: stăpânul l-a lăudat, dar îl va mai ţine în funcţie sau nu/

Scuze, Annyta, m-am luat cu vorba.
Raspunsul la intrebarea daca iconomul va mai ramane in functie sau nu, il putem afla daca reusim sa raspundem la intrebarea: a reusit iconomul sa devina din “fiu al veacului acestuia” “fiu al luminii”?

[delia31]

În prealabil postat de Annyta

Cum se aplică această parabolă în viaţa noastră?

Din perspectiva lui Plesu, miezul parabolei iconomului nedrept graviteaza in jurul unui singur cuvant.
Pentru ce anume merita laude acest manager risipitor ? (King James version 2000 il numeste “unjust stewart” :)).

“Pentru ca a lucrat intelepteste – zice Plesu- in originalul grecesc: phronimos epoiesen. Imediat, cuvantul revine, pentru a caracteriza superioritatea (neasteptata) a fiilor veacului, care sunt mai intelepti (phronimoteroi) decat fiii luminii. Echivalenta phronimos-intelept revine si in “Casa zidita pe stanca”, si in Parabola celor zece fecioare si in Parabola slujitorului credincios si intelept.

Dar nu e prea mult sa acordam tuturor acestor personaje rangul suprem al intelepciunii? Sau mai exact: nu reducem astfel, intelepciunea la o facultate de ordin practic, la o inzestrare relativ comuna de tipul cuminteniei rationale, al bunului simt, al mintii sanatoase?

Textul evanghelic stie, de altfel, sa faca deosebirea dintre "sophia” si “phronesis”, intre ‘intelepciune’ si ‘pricepere’.

Sa nu uitam, pe de alta parte, ca ni se recomanda sa fim “intelepti” (greaca: phronimoi) ca serpii si nevinovati ca porumbeii.
E limpede ca termenul nu se refera la sublimitati sapientiale, ci la abilitate eficace, la perspicacitate sau, spus pe sleau, la viclenie.

“Aner phronimos” e, prin urmare, insul ingenious, ager, sagace, opus celui nechibzuit, necugetat, neghiob, netot, narod, tont, prost. Virtutea lui principal este “sophrosyne”, buna asezare a mintii, mintea intreaga, echilibrul rational, prudent, incluzand spiritul de moderatie, autocontrolul, capacitatea de a evalua corect si prompt orice situatie si de a decide comportamentul adecvat. E de adaugat sensul de "cu-mintenie”, sobrietate.

Nu e vorba, deci, de spatiul unei solemnitati initiatice, al unui rafinament cognitiv de elita. Ne aflam pur si simplu in spatiul inteligentei, al prezentei de spirit, al unei subtile adecvari la realitate.

Ce spune, prin urmare, Iisus in aceasta parabola? Mai intai ca, daca am desfasura, pentru intrarea in Imparatie, tot atata ingeniozitate, tot atata preocupare si zel, tot atata dexteritate cata cheltuim pentru rezolvarea crizelor lumesti, pentru o profitabila si stabila instalare in imediat, am fi salvati. Ceea ce e laudabil in purtarea iconomului intreprinzator nu e astutia sa, oarecum dubioasa, ci capacitatea de a se mobiliza, de a se focaliza asupra solutiei. El cauta o iesire din vartejul vitreg al conjuncturilor si, pentru asta, isi pune harnic, mintea la contributie.
E un “model" pe care “fiii luminii” l-ar putea prelua cu folos de la “fiii veacului”.
(A.Plesu)