Suntem straini in ochii si inimile celorlalti

[costel]

"Mitropolitul Antonie al Surojului, intr-una din predicile dinaintea Nasterii Domnului, ne indeamna sa ne imaginam urmatorul tablou: când Mântuitorul trebuia sa Se nasca, Fecioara Maria, impreuna cu Iosif, a batut la toate usile din Betleem, cautând un loc unde sa se odihneasca putin si sa poata naste. Si nimeni nu i-a deschis. Imaginându-ne cum Maica Domnului nu afla o usa deschisa, deprindem un cuvânt infricosator: strain. Suntem straini unii in ochii si inimile celorlalti, asa cum Maica Domnului era straina locuitorilor Betleemului.

In filmul „Joyeux Noel“ se povesteste urmatoarea intâmplare: in iarna lui 1914, trupele scotiene, franceze si germane luptau, se intâlnisera pe frontul de vest din Franta, purtând lupte sustinute, fara victoria vreunei parti. In seara de Ajun, a incetat focul, ca de obicei, pentru a fi reluat dimineata urmatoare. In transee, soldatii din toate taberele erau tristi din cauza departarii de casa, a prietenilor morti, erau chinuiti de frig si de foame, dar si speriati de un posibil atac din partea inamicului. La un moment dat, in linistea inghetata a noptii, se aude glasul unui german, care in ciuda ordinelor, incepe sa cânte colinde. Asteptându-se sa se reia focul in orice moment, nemtii sunt surprinsi vazând ca scotienii si francezii se alatura lor. Iesind din transee, soldatii decid incetarea conflictului in acea noapte, isi impart mâncarea, isi ofera unii altora cele necesare: haine, caciuli, bocanci, isi arata pozele cu familiile de acasa, isi poarta impreuna suferinta. A doua zi, dimineata devreme, un preot oficiaza Liturghia pentru toti soldatii, urmând ca apoi sa reia lupta. Numai ca odata ce s-au cunoscut, odata ce s-au impartasit unul de celalalt, acestia nu mai pot lupta, nu mai pot deschide focul asupra celor care le devenisera frati in noaptea de dinainte.
In felul acesta a lucrat sarbatoarea Craciunului in ei: nu si-au mai fost straini. Nu au mai fost dusmani, ci din dragoste s-au odihnit unul pe celalalt".