Povesti adevarate , de prin lume adunate !

În prealabil postat de Grabriella

...
cine nu va primi pecetea, nu va muri de foame, Domnul le va ajuta
creștinilor să se ascundă și niciunul nu va muri de foame ...'

Iar pecetea?
Tot aia cu 666 scris pe mana si pe frunte?
Si iarasi ascunderea si iarasi obsesia mortii prin infometare...
Cliseul se repeta mecanic, obsesiv, la nesfarsit...

Mare-i gradina Ta, Doamne!
Fereste-ne, Stapane, de "credinciosi", de cipofobi si "evlaviosi", ca de noi am invatat sa ne mai ferim si singuri, cu mare Mila Ta!

[cristiboss56]

Bună mireasmă - smirnă: a trecut şi anul acesta slujba Prodromiţei cu bună rânduială, slujbă frumoasă, masă aleasă. După plecarea oaspeţilor, merg în Biserica Mare şi rostesc o scurtă rugăciune înaintea Sfintei Icoane a Prodromiţei, de smerită mulţumire pentru ajutor. Deodată simt un puternic miros de smirnă. M-am ridicat de la sfânta icoană, am mers în Sfântul Altar să văd dacă nu cumva vine mireasma de la cădelniţă. Nu era nimic, iar smirnă nu aveam deloc pentru tămâiere.
„Bucură-te trandafir cu bună mireasmă, bucură-te crin cu dulce miros!” (12 iulie 1990)
(Părintele Petroniu de la Prodromu )

[cristiboss56]

Odată Stareţul a povestit: „Era în ziua Sfântului Isidor Pelusiotul. Treceam printr-o perioadă cu multe supărări şi de aceea aveam dureri mari de cap. Din cauza tensiunii ridicate mi se zbătea un ochi și mă primejduiam să fac comoţie cerebrală. Simţeam ca şi cum cineva mi-ar fi lovit ochiul pe dinauntru cu un ciocan, iar acesta voia sa iasă afară. Pe Ia ora 9 seara, pe când stăteam întins pe pat, am văzut un înger foarte frumos, cu chipul ca al unui copil de doisprezece ani şi care mi s-a părut că a ieşit din mine. Părul lui era foarte blond şi ajungea până Ia umeri. Mi-a zâmbit şi mi-a atins uşor ochii cu mâna. Îndată mi-a dispărut toată rnâhnirea și mi-au încetat durerile. Am simțit atâta dulceaţă, încât preferam să sufăr din nou, numai să mai văd o dată pe îngerul meu păzitor...”.
(Ieromonahul Isaac , Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritu l )

[cristiboss56]

Doctoriţa P. îl cinstea foarte mult pe Arhiepiscopul Serafim şi, trecând pe lângă Biserica Rusă, întotdeauna intra să se roage la mormântul lui. Iar când ieşea în oraş cu soţul ei, care era necredincios, îl lăsa în bulevard, iar ea cobora la criptă să se roage. Odată, fiul lor s-a îmbolnăvit foarte greu, până la pierderea cunoştinţei. Medicii erau nedumeriţi ce diagnostic să-i pună: meningită sau altă boală. Mama şi-a chemat colegii de serviciu acasă să-i consulte fiul bolnav, iar ea, singură, a alergat la Vlădica Serafim ca să-l roage să-i lumineze pe medici şi să-i salveze fiul.
Şi s-a întâmplat o minune! Când s-a întors acasă, şi-a găsit băiatul ridicat din pat, în deplină cunoştinţă. El i-a spus: „Mamă, unde ai fost? Dă-mi să mănânc, mi-e tare foame!”.


(Viața, minunile și învățăturile Sfântului Ierarh Serafim (Sobolev), făcătorul de minuni din Sofia )

[gpalama]

În prealabil postat de cristiboss56

Sfântul Nifon, Episcopul Constanțianei celei din Alexandria :

Într-o noapte, vede fericitul în vis că se afla într-o casă mare și lungă. Deodată, acolo unde stătea într-un capăt, vede doi bărbați negri și amenințători că se repezeau asupra lui, vrând să-l omoare. Ca să scape de ei, a început să alerge cu sufletul la gură spre celălalt capăt al casei, în timp ce negrii îl vânau din spate. În clipa în care și-au întins mâinile să-l apuce, a ajuns dincolo. A găsit o ușă pe care a deschis-o ca un nebun, a dat buzna înăuntru și a închis-o apoi în urma lui cu putere.

Atunci a văzut că intrase într-o biserică a lui Dumnezeu. S-a simțit în siguranță. Într-adevăr, urmăritorii lui nu îndrăzneau să intre acolo. A răsuflat ușurat și s-a liniștit. După puțin timp a deschis cu prudență ușa și a ieșit afară. A înaintat destul de mult, când cei doi negri care pândeau la fiecare colț al casei s-au arătat dintr-odată și au început din nou să-l vâneze. De cum i-a văzut, Nifon, a luat-o iar la fugă acum spre un alt capăt al casei. Și acolo a găsit o ușă care l-a dus și l-a adăpostit într-o altă biserică sfântă. Negrii, descumpăniți, se ațineau iarăși pe la colțuri. Când mai târziu a ieșit și de acolo cu frica în sân, s-a repetat scena dinainte.

Acest vis l-a văzut noapte de noapte timp de o săptămână. Și în timp ce încerca să înțeleagă semnificația lui, Duhul Sfânt i-a vorbit tainic în minte și i-a zis: „Este cu neputință să scapi din cursele demonilor dacă nu te refugiezi în Bisericile lui Dumnezeu și dacă nu te lupți prin rugăciuni și postiri”.

De atunci Nifon se ducea adeseori în biserici – și erau multe și preadesfătate în „împărăteasa cetăților” – și totodată se preda pe sine postului și rugăciunii. Uneori, însă, îl rodea acest gând: „Nu cumva e mai bine ca în loc să alerg prin biserici, să mă așez într-un loc și să cer mila Domnului?”.

Nu a întârziat Milostivul Dumnezeu să-i descopere lui iarăși că de fiecare dată când un om se duce la Biserică să se roage, fie ziua sau noaptea, pașii lui sunt numărați de sfinții îngeri, pentru a fi răsplătiți cu plată cerească în ziua Judecății. Ba încă și cum îngerii păzitori ai bisericilor îi însemnează pe cei care intră înlăuntru, și în fiecare seară transmit puterilor cerești care înconjoară Cerescul Jertfelnic. Atunci îngerii din Cer cu și mai mare râvnă și bucurie își cântă slavosloviile lo, zicând: „Cât de mare cinste este pentru acești oameni faptul că nu încetează ziua și noaptea să-L slăvească pe Preabunul Dumnezeu, măcar că trăiesc în deșertăciunea lumii! Să ne sârguim, deci, și noi mai cu râvnă să slăvim Preasfânta Treime, cântând întreit sfânta cântare”. Aflând Nifon toate acestea de la Duhul Sfânt, se nevoia să se roage neîncetat, refugiindu-se pe cât putea în biserici.

Cat de folositoare imi este invatatura asta...

[cristiboss56]

În cei 50 de ani petrecuți în Mănăstirea Sfântului Dionisie am văzut multe minuni pe care le-a făcut sfântul însuși. Una dintre acestea s-a întâmplat unui copil de 7-8 ani, din satul Vanato, Zakinthos. În timp ce se juca în via familiei, un vânător își desfășura activitatea în acea zonă. Doar ce văzuse că se ridică o prepeliță și a și tras cu pușca fără să-l vadă pe copil, ce era acoperit de frunzele viței de vie. Din greșeală l-a lovit pe acela în față, mai exact în ochi. Părinții lui l-au dus la doctor, care a spus că trebuie să-i scoată globii oculari, în caz contrar poate să moară din cauza infecției ce va interveni. Într-un final s-au hotărât părinții și doctorul să-i scoată ochii. Copilașul a fost astfel scufundat în întuneric pentru 20 de ani. Orb cum era, cerșea pentru a-și agonisi cele necesare trăirii pe acest pământ.
În fiecare an, la hramul său, obișnuim să-l ridicăm pe Sfântul Dionisie în poziție verticală și să facem o procesiune prin oraș. Atunci mulți bolnavi se așază la pământ pentru a se trece pe deasupra lor cu sfânta raclă. La o astfel de ceremonie, respectivul orb a spus cuiva:
‒ Frate, sunt orb! Nu mă așezi și pe mine pe drum când va trece Sfântul Dionisie? Poate îmi va reda lumina ochilor.
Omul acela bun l-a așezat, iar orbul, când a simțit că sfântul este deasupra lui, și-a ridicat mâinile și a apucat picioarele sfântului și din toată inima i-a spus:
‒ Sfinte al lui Dumnezeu, dă-mi lumina ochilor, ca să te las să pleci!
Responsabilii procesiunii s-au grăbit să-i ia mâinile de pe sfânt, însă acela avea brațele puternice și continua să strige:
‒ Nu, nu-l las să plece! Sfinte Dionisie, dă-mi lumina ochilor!
Dintr-odată a căpătat noi ochi. Sfântul Dionisie pur și simplu i-a dăruit o nouă pereche de ochi!
Această minune mărturisesc că am văzut-o cu ochii mei.



O altă impresionantă minune este următoarea:
O fetiță din California, Statele Unite ale Americii, era paralizată. Avea o problemă gravă la coloana vertebrală. Deseori, atât ea, cât și mama ei, vedeau în vis un călugăr care le invita să vină în Zakinthos, promițându-le că fetița se va face bine.
În cele din urmă, s-au hotărât să vină pe insula noastră, chiar dacă nu vorbeau grecește. Un doctor bun, pe nume Koumanis, vorbind bine limba engleză, i-a spus mamei cuprinsă de nedumerire:
‒ Ați venit din California în Zakinthos? Cine este capabil dintre noi, doctorii de aici, să o vindecăm pe fetița dumneavoastră?
Mama i-a răspuns că au văzut un călugăr ce le-a îndemnat să vină până acolo. Imediat medicul a înțeles despre cine era vorba și le-a arătat să meargă la biserica Sfântului Dionisie. Nu în mod întâmplător a fost faptul că în acea zi era și ziua de prăznuire a sfântului. Au venit așadar la Vecernie, iar în momentul în care am scos racla Sfântului Dionisie în fața ușilor împărătești, deși fetița era paralizată, a făcut un salt și a venit de a îmbrățișat picioarele sfântului, spunând în grecește (pe care nu o vorbea, așa cum am amintit):
‒ Acesta venea în California și îmi spunea că mă voi face bine.
Ce s-a întâmplat atunci nu poate nimeni să descrie. Ce bucurie! Iar mama ei, mulțumind Sfântului Dionisie, a plecat spre casă cu fetița foarte sănătoasă.

[cristiboss56]

In vremea în care a împărăţit, Leon cel prea Înţelept avea o soţie îmbunătăţită foarte şi sfântă, numele ei fiind Teofana, care s-a sfinţit mai de pe urmă pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în 16 zile ale lui decembrie. Deci mai înainte de a se săvârşi Sfânta Teofana, a venit mare boală împăratului, şi durere nevindecată, care se zice piatră, că se nasc oarecare pietre înăuntru în mădularul cel ascuns, şi astupă drumul udului, şi nu poate să iasă udul, pentru care pricină mulţi au murit. Aşadar, chinuindu-se Leon, s-au adunat toţi doctorii şi nu puteau să-l vindece. În săptămâna zisă a brânzei l-au strâns durerile atât, încât au hotărât doctorii cum că moare, şi au pregătit cheltuielile morţii.
Atunci, fericita împărăteasă văzând că nici un doctor pământesc nu putea să-l vindece, a alergat la Cel Ceresc. A intrat în cămara cea împărătească, şi căzând înaintea Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu lacrimi fierbinţi se ruga ca să-i dăruiască puţină viaţă bărbatului ei, până ce ar veni în vârstă Constantin, fiul lor, ca să nu se primejduiască împărăţia. Făcând rugăciune, dar, împărăteasa cetăţii şi rugând pe Stăpâna cerului şi a tot pământul, a auzit un glas nevăzut zicând: „Nu te întrista, Teofano, că astăzi vine buruiana cea vindecătoare, ca să vindece pe bărbatul tău”.
Aceasta auzind Sfânta, s-a bucurat foarte şi, alergând către cel bolnav, îl văzu cum că era în ceasul cel mai de pe urmă, ca să-şi dea sufletul, şi doctorii au făcut sfat ca să-l spintece. Iar ea le-a zis lor că degrabă vine alt doctor ca să-l vindece, şi după multe ceasuri, când socotea cum că de tot a murit, văd că vine degrabă o călugăriţă, Agati cu numele, care era în Biserică, şi ţinând Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Hrisopighi un vas cu apă din acea vindecătoare, a zis acestea către împărăteasă: „Astăzi când m-am sculat de dimineaţă şi împodobeam biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, am auzit un glas, zicându-mi: «Agati, ia degrabă puţină apă din izvorul meu, ca să duci împăratului să o bea, ca să se vindece şi el şi să înceteze şi durerea Teofanei iubitei mele, care cu lacrimi strigă către mine»”. Deci i-a dat împărăteasa apa celui bolnav şi îndată, o! grabnică izbăvire!, cum a băut-o, s-a vindecat desăvârşit, şi atâta putere a luat, încât s-a sculat din pat sănătos, ca şi cum n-ar fi avut nici o boală.
Minunea aceasta a înspăimântat pe toţi, iar împăratul a poruncit de au făcut un praznic de veselie întru aducerea aminte a acestei faceri de bine şi mulţumire a Preaslăvitei Stăpânei noastre şi a Celui ce S-a născut din ea negrăit, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
(Din minunile Maicii Domnului )

[cristiboss56]

În India, unii din misionarii noștri creștini predică Evanghelia cu râvnă, mai ales cei catolici. Un biet misionar a reușit într-o comună să convertească la credința creștinească vreo câteva familii din hindușii aceia, credincioși ai lui Brahma Krisna. Și aceia, convertindu-se la creștinism, misionarul a ridicat în satul lor o troiță, o cruce a lui Hristos sculptată în lemn, cu Mântuitorul, în mărime naturală, și a împodobit-o frumos.
Cei ce crezuseră în Hristos se închinau la crucea Mântuitorului răstignit și la acea sfântă troiță. Iar ceilalți păgâni, care erau mulți, după cum sunt și astăzi, au pornit cu ură mare asupra acelor puțini creștini și-i băteau și-i ucideau, martirizându-i pentru că au crezut în Hristos. Ba, s-au dus la acea troiță unde era Hristos răstignit și au început a-L batjocori și a-L scuipa pe Mântuitorul de pe cruce, bătându-L cu ciomegele și ungându-I Crucea cu murdării. Iar când erau în toiul acestor batjocuri, Mântuitorul de pe cruce a întors Fața la dreapta, spre ei, și a zis: De ce Mă batjocoriți?
Când au văzut ei că Cel pe care Îl scuipau S-a întors cu fața ca un om viu și i-a întrebat de ce Îl batjocoresc, câțiva au murit de frică, iar ceilalți au dat fuga la învățătorii lor, din legea sanscrită, păgână, și au spus:
‒ Veniți să vedeți o minune! Noi L-am batjocorit pe Hristos și am văzut cu ochii noștri cum a întors Fața și a zis către noi: De ce Mă batjocoriți?
Și au mers cu toții și, când au văzut și învățătorii lor că Mântuitorul stă cu Fața întoarsă, s-au speriat și toți s-au botezat, și mare cutremur i-a cuprins pe locuitorii din ținutul acela. Și acolo unde a fost sfânta troiță, se află azi o catedrală mare. Iar acea cruce dumnezeiască cu Mântuitorul care și-a întors fața, a fost și este până astăzi în altarul acelei catedrale.
Și așa Mântuitorul a băgat groaza în cei ce-L batjocoreau, numai ca să-i întoarcă pe dânșii la calea pocăinței.
Deci, frații mei, dacă numai atât semn de la crucea lui Hristos a fost în stare să facă pe oameni să moară de vii, să-i întoarcă la pocăință și să trezească atâtea suflete, ce va fi oare când va veni Mântuitorul pe norii cerului și când crucea lui Hristos, adusă cu slavă multă de milioane și milioane de arhangheli și îngeri, va străluci de milioane de ori mai tare decât soarele?
Părintele Cleopa

[cristiboss56]

Cu aproximativ 25 de ani în urmă, o femeie pe nume Carmen, din Iași, a fost chemată la credinţă de Sfânta Parascheva. Femeia nu prea credea în Dumnezeu, sfinţi şi minuni. S-a întâmplat că pe data de 6 ianuarie a acelui an trecea pe lângă catedrala mitropolitană chiar în momentul în care se săvârşea acatistul Sfintei Parascheva. Deşi de obicei trecea mai departe, în acea zi, curiozitatea a făcut-o să intre în biserică. S-a închinat la icoane şi s-a aşezat în genunchi alături de ceilalţi oameni. Era pentru prima dată când se afla în faţa raclei Sfintei Parascheva. Femeia avea un ulcer mai vechi, pe care a tot încercat să-l trateze cu medicamente. Durerile îi luau toate puterile, iar uneori aveau crize groaznice. În timp ce părintele rostea acatistul, Carmen s-a adresat în gând Cuvioasei Parascheva: „Dacă eşti atât de sfântă cum spun părintele şi oamenii care vin la tine să îi ajuţi, atunci ajută-mă şi pe mine şi ia-mi durerile astea, că nu mai rezist...”. Durerea de stomac a dispărut pe loc, fără să fie nevoie să se atingă de moaştele Sfintei Parascheva. Cu o singură minune, sfânta a întors-o pe femeie cu faţa spre Dumnezeu. Nu doar bucuria vindecării, ci dragostea pentru Cuvioasa Parascheva au început să o aducă din ce în ce mai des pe Carmen la catedrală. Altădată, Sfânta Parascheva i s-a arătat de câteva ori în vis şi a rugat-o să intre şi pe la ea atunci când trece pe lângă catedrala mitropolitană. De atunci au trecut 25 de ani, iar Carmen vine zilnic la Sfânta Parascheva şi se închină.
Cuvioasa salvează viaţa unui copil
Cu peste 41 de ani în urmă, Sfânta Parascheva a oprit o femeie de la avort. Femeia avea mare evlavie la sfânta. În ziua în care trebuia să meargă la persoana care ar fi ajutat-o să scape de copilul nedorit, femeia a intrat în catedrală pentru a se ruga. Teama a fost cea care a dus-o în acele momente la Sfânta Parascheva. S-a închinat la icoane, iar când a dorit să se aşeze la rândul ce ducea spre racla sfintei, a leşinat. Au udat-o oamenii cu apă şi au scos-o afară, la aer. Ieşeanca nu înţelegea care ar fi putut fi motivul pentru care Cuvioasa Parascheva a oprit-o de la a i se închina. Femeia a înţeles că sfânta i-a aflat gândul ucigaş şi nu a mai făcut avortul. Ea a născut un copil sănătos, care a devenit la rândul lui un iubitor de Dumnezeu.

[cristiboss56]

Anul trecut (1939), povesteşte bătrânul Hrisant, am fost pentru o perioadă trapezar. Se apropia prăznuirea Sfintei Drepte a Sfântului Ioan Botezătorul, în Duminica a IV-a din Postul Mare, când de obicei săvârşeam un mic hram. Cu două zile mai înainte, am numărat pâinea şi am văzut că erau 250 de pâinişoare (pe vremea aceea, în loc de pâinea obișnuită, se coceau niște pâinișoare, câte una pentru fiecare persoană). Acestea trebuia să-mi ajungă pentru patru mese. Ştii că la fiecare masă se consumau 70-80 de pâinişoare? Pe lângă aceasta la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul trebuia să dau fiecărui închinător câte una-două pâinişoare de binecuvântare. Am făcut socoteala şi mi-am dat seama că nu-mi vor ajunge pâinile.
Aşa că m-am dus la egumen să îi spun că pâinea nu ne va ajunge şi că a doua zi, în ajunul hramului, va trebui să fac pâine.
Nu ştiu la ce s-a gândit egumenul, dar mi-a spus:
– Nu! Nu trebuie să faci pâine.
– Dar, Gheronda, nu o să ajungă pâinea şi ne vom face de ruşine faţă de străini. O să spună că nu a ajuns pâinea la hramul Sfântului Ioan Botezătorul.
Acela însă a spus din nou:
– Nu, o să ne ajungă!
Ce puteam face? Nu am spus nimic şi am plecat mâhnit şi întristat. Am mers în trapeză şi am împărţit pâinea în două coşuri. Într-unul am pus 150 de pâinişoare, iar în celălalt 100. Toate acestea s-au petrecut vineri dimineaţa. Între timp mă gândeam ca la masa de sâmbătă seara să pun posmag înmuiat, ca să economisesc pâinile. La cele două mese de vineri şi sâmbăta dimineaţă am folosit cele 150 de pâini care erau într-un coş. După ce s-a terminat masa de sâmbătă dimineaţa, am luat coşul gol şi l-am dus în mica magazie unde ţineam posmagul şi rachiul. Îmi rămăseseră numai 100 de pâinişoare, pe care le-am păstrat pentru masa de hram, care era a doua zi.
În după-amiaza zilei de sâmbătă am mers la magazia despre care am amintit mai sus ca să iau posmagul şi vasul în care să-l înmoi, aşa cum hotărâsem. Dar cum am intrat – o, minunile tale, Cinstite Înaintemergătorule! –, am văzut coşul, pe care îl pusesem gol acolo, plin cu pâini proaspete. Am început să mă frec la ochi, gândindu-mă că nu cumva să fie vreo înşelăciune a vrăjmaşului. În acest coş aveam 150 de pâini, dar, parcă le dădusem la cele două mese. Ce-i asta? Cu adevărat, este minunea Sfântului Ioan Botezătorul. Am alergat la egumen bucuros şi i-am spus toate, chemându-l totodată să vină să vadă cu ochii lui minunea şi să creadă. Când a venit şi a văzut, s-a încredinţat de minune şi împreună am preaslăvit pe Sfântul Ioan.
Iar a doua zi, să fi văzut cum îi rugam pe pustnici şi pe închinători să ia nu numai câte o pâine, ci câte cinci-şase fiecare, spunându-le tuturor minunea Sfântului Ioan Botezătorul”.
(Monahul Lazăr Dionisiatul )