Depresia

Durerea lui Dumnezeu pentru încercările oamenilor

[COLOR=#0000ff]Câte suferinţe are lumea! Câte probleme![/COLOR] Şi unii vin aici să mi le spună stând în picioare, fie şi numai pentru două minute, pentru a se mângâia puţin. O mamă îndurerată îmi spunea: "Părinte, vin clipe când nu mai pot suporta şi atunci spun: «Hristoase al meu, fă să înceteze p ntru puţin suferinţele şi apoi pot să înceapă iarăşi»". Câtă nevoie de rugăciune au oamenii! însă orice încercare este un dar al lui Dumnezeu, este un examen pentru cealaltă viaţă. Această nădejde a răsplătirii în cealaltă viaţă îmi dă bucurie, mângâiere şi curaj şi pot suporta durerea ce o simt pentru toţi oamenii care trec prin încercări.
Dumnezeul nostru nu este Baal, ci Dumnezeul dragostei. El este Părintele Care vede suferinţa copiilor Săi pricinuită de diferite ispite şi încercări prin care trec, şi Care ne va răsplăti pentru aceasta, numai noi să facem răbdare în mica mucenicie a încercării sau, mai degrabă,a binecuvântării pe care o suferim.
Părinte, unii spun: [COLOR=#0000ff]Oare nu este dureros ceea ce îngăduie Dumnezeu? Oare nu-l doare pe Dumnezeu[/COLOR][COLOR=#0000ff] pentru aceasta?".[/COLOR]
Durerea lui Dumnezeu pentru oamenii care sunt chinuiţi de boli, de diavoli, de barbari, etc, are înacelaşi timp şi bucurie prin răsplata cerească pe carele-a pregătit-o. Adică, Dumnezeu cunoscând răsplătirea pe care o va primi în cer cel care trece prinî ncercări, şi bunătăţile care îl aşteaptă, "suferă" cu uşurinţă durerea ce o simte pentru acela. Iată, Dumnezeu a îngăduit ca Irod să facă atâtea crime. Păi unsprezece mii de prunci a junghiat şi încă nenumăraţi părinţi care nu i-au lăsat pe soldaţi să le omoare copiii. Acei ostaşi barbari, ca să se arate mai buni în faţa mai-arilor lor, i-au tăiat pe copii bucăţele. Cu cât copiii erau mai chinuiţi, cu atât mai mult îl durea pe Dumnezeu, dar şi mai mult se bucura pentru cea mai mare slavă de care aveau să se desfăteze în cer. Se bucura pentru aceşti îngeraşi, care urmau să alcătuiască tagma mucenicească şi îngerească totodată,îngeri şi Mucenici!
În mâhniri dăruieşte Dumnezeu adevărata mângâiere Dumnezeu vede de aproape suferinţele copiilor Lui şi îi mângâie ca un Părinte bun. Pentru că, ce crezi, suferă să-şivadă copilaşul Său chinuindu-se? Toate suferinţele şi lacrimile lui, Dumnezeu le ia în considerare şi după aceea răsplăteşte. Numai Dumnezeu dăruieşte în mâhniri adevărata mângâiere. De aceea omul care nu crede în adevărata viaţă, care nu crede în Dumnezeu ca să-Ic eară mila Sa în încercările prin care trece, cade mereu în deznădejde, iar viaţa lui nu are niciun sens. Întotdeauna rămâne neajutorat, nemângâiat şic hinuit în această viaţă, dar îşi osândeşte şi sufletul său în cea veşnică.
Însă oamenii duhovniceşti, care înfruntă toate încercărilealături de Hristos, nu au propriile lor mâhniri, ci adună amărăciunile altora, dar în acelaşi timp primesc din belşug dragostea lui Dumnezeu. Atunci când cânt troparul:"[COLOR=#0000ff]Ajutorului omenesc nu ne încredinţa pe noi. Prea Sfântă Stăpână[/COLOR]", câteodată mă opresc la "ci primeşte rugăciunea robilor tăi...". Căci de vreme ce nu am mâhniri, cum să spun"că scârbele ne cuprind şi nu putem răbda"? Să spun minciuni? în înfruntarea duhovnicească a încercărilor nu există mâhnire, pentru că atunci când omul se aşează corect, duhovniceşte, toate se schimbă. Dacă omul îşi atinge amărăciunea durerii sale de Preadulcele Iisus, atunci toate amărăciunile şi otrăvurile sale se preschimbă în miere.
Dacă cineva înţelege tainele vieţii duhovniceşti şi modul tainic în care lucrează Dumnezeu, încetează să se mai mâhnească pentru tot ceea ce i se întâmplă, pentru că primeşte cu bucurie medicamentele amare pe care i le dă Dumnezeu pentru însănătoşirea sufletului său. Pe toate leconsideră răspunsuri la rugăciunea sa, de vreme ce neîncetat îi cere lui Dumnezeu să-icurătească sufletul. Însă atunci când oamenii înfruntălumeşte încercările, se chinuiesc. De vreme ce Dumnezeune supraveghează pe toţi, trebuie ca fiecare să se predea Lui cu totul. Altfel se va chinui. Cere să-i vină toate aşa precum vrea el, dar lucrurile nu se petrec după dorinţa lui, şi de aceea nu află odihnă.
Fie sătul, fie flămând de ar fi cineva, fie că este lăudat,fie că este nedreptăţit, trebuie să se bucure şi să le înfrunte pe toate cu smerenie şi răbdare. Şi atunci unuia ca acestuia Dumnezeu îi va dărui mereu binecuvântări, până când sufletul său va ajunge să nu mai poată "încăpeaşi suporta" bunătatea lui Dumnezeu. Şi cu cât va înainta duhovniceşte, cu atât va vedea dragostea lui Dumnezeu într-o măsură mai mare şi se va topi de recunoştinţă.
Va urma

Ispitele şi mâhnirile ce vin din îngăduinţa lui Dumnezeu

Încercările care ne vin sunt uneori antibioticul pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care neajută mult duhovniceşte. Omul mănâncă numai o palmăuşoară şi îndată i se înmoaie inima. Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să necunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii. Pentru că, de ar trece cu vederea patimile noastre şi ne-ar lua în Rai aşa cum suntem, şi acolo am crea probleme. De aceea Dumnezeu îngăduie diavolului să creeze aici ispite ca să ne scuture, astfel încât să se smerească şi să se curăţe sufletul nostru prin mâhniri,după care ne umple de har.
Adevărata bucurie se naşte din amărăciunea pe care cineva o gustă cu bucurie pentru Hristos, Care s-a umplutd e amărăciune ca să ne mântuiască. Creştinul trebuie să se bucure mai ales atunci când trece prin vreo încercare fără ca el să fi fost pricina ei.
Uneori spunem lui Dumnezeu: "Dumnezeul meu, nu ştiu ce voi face, dar eu mă predau Ţie cu totul, ca să mă faci om". Şi atunci Dumnezeu nu mă face numai om, ci mai presus de om, şi-1 lasă pe diavol să vină să mă ispitească şi să mă chinuiască. Şi în cancerul care bântuie astăzi văd vicleşugurile diavolului şi râd. Măi, şi diavolul acesta! Voi ştiţi cu ce săpun îl spală diavolul pe om atunci când Dumnezeuî ngăduie să-l ispitească, să-l încerce? Cu spuma răutăţii lui. Şi încă ce săpun bun are! Aşa cum cămila scoate spume atunci când se mânie, la fel face şi diavolul în astfel desituaţii. Şi după aceea îl freacă pe om nu ca să-1 cureţede murdărie, ci din răutate. Iar Dumnezeu îl lasă pe diavolsă-1 săpunească pe om numai atât cât trebuie pentru a-l curăţa. Căci dacă l-ar lăsa să-1 frece aşa cum se freacă rufele, l-ar sfâşia.
- Părinte, putem spune despre diferitele ispite care se întâmplă în viaţa noastră, că aceasta a fost [COLOR=#0000ff]voia lui Dumnezeu[/COLOR]?
- Nu. Să nu amestecăm voia lui Dumnezeu cu ispita şi cu cele pe care le aduce ea. Dumnezeu îl lasă pe diavolul libersă-1 ispitească pe om până la un punct, iar pe om îl lasă liber să facă binele sau răul. Dar nu Dumnezeu este vinovat pentru răul pe care îl va face omul. Iuda, de pildă, era ucenicul lui Hristos. Dar oare putem spune că a fost voia lui Dumnezeu ca el să devină vânzător? Nu, ci luda însuşi a îngăduit diavolului să intre în el. Cineva a spus unui preot: Părinte, te rog fă un Trisaghion pentru Iuda". Iar aceastaeste ca şi cum ar fi spus: "Tu, Hristoase, eşti nedrept. Aceasta a fost voia Ta, ca să Te vândă Iuda. Şi de aceeaa cum ajută-l".
Puţine sunt cazurile în care Dumnezeu îngăduie să fie ispitiţi unii creştini evlavioşi pentru a-şi veni în simţire cineva care duce o viată păcătoasă şi să se pocăiască. Oamenii aceştia vor avea o îndoită răsplată. Adică Dumnezeu le dă unora care, cu încercările prin care trec,îşi plătesc păcatele în această viată, dar care în acelaşi timp cârtesc fără motiv, posibilitatea de a fi ajutaţi de răbdarea celor care, deşi nu au greşit, suferă dar nucârtesc. Să presupunem că un familist foarte bun şi foarte evlavios se află în casă cu toată familia sa şi dintr-odată seface un cutremur şi cade casa peste ei strivindu-i, iar dupăo înfricoşătoare suferinţă mor cu toţii. Oare de ce a îngăduitDumnezeu aceasta? Ca să nu cârtească ceilalţi care sunt pedepsiţi atunci când greşesc.
De aceea toţi cei care se gândesc la crucile mari pe carele-au purtat drepţii niciodată nu se mâhnesc pentru micilelor încercări. Şi văd că, deşi au greşit în viata lor, cu toate acestea suferă mai puţin decât acei drepţi,şi de aceea spun ca tâlharul cel bun: "Dacă aceştia care nu au făcut nimic rău au suferit atât de mult, atunci noi ce trebuie să pătimim?". Din păcate însă unii seamănă cu tâlharul cel răstignit de-a stânga lui Hristos şi spun: "Au mers cu crucea în mână şi uite ce au păţit!".
Există şi cazuri - acestea sunt foarte rare - în care Dumnezeu îngăduie din dragoste ca unii nevoitori aleşi săt reacă prin mari încercări, pentru a fi încununaţi. Aceştia sunt următorii lui Hristos. Vedeţi, la Sfânta Singlitichia,deoarece ajuta duhovniceşte multe suflete cu poveţele ei, a mers diavolul ca să o împiedice de la această lucrare. Trei ani şi jumătate a rămas fără glas din pricina bolii pe care a suferit-o.
Altădată un adevărat următor al lui Hristos cere de la Dumnezeu să ierte greşalele semenilor săi, să-şi întoarcăde la ei urgia Sa cea dreaptă şi să fie pedepsit el în loculacelora, deşi nu este vinovat cu nimic. Unul ca acesta se înrudeşte mult cu Dumnezeu, Care este înduioşat deaceastă mare şi nobilă dragoste a copilului Său. în afară de darul pe care i-1 face, iertând greşelile celorlalţi, îngăduie ca acesta să aibă şi sfârşit mucenicesc, după cererea lui stăruitoare. În acelaşi timp însă îi pregăteşte în Rai cel mai frumos şi mai minunat palat, precum şi o slavă încă şi maimare, deoarece mulţi oameni l-au nedreptăţit prin judecata lor superficială, crezând că Dumnezeu 1-a pedepsit pentru păcatele lui.
Să comparăm încercarea noastră cu una mai mare a altuia. Medicamentul cel mai bun pentru fiecare încercare a noastră este încercarea mai mare a semenilor noştri, pe care este de ajuns să o comparăm cu a noastră pentru a ne putea da seama de marea diferenţă dintre ele şi de marea dragoste pe care ne-a arătat-o Dumnezeu, Care ne-a îngăduit o încercare mai mică. Atunci îi vom mulţumi, ne va durea pentru cel ce suferă mai mult şi ne vom ruga din toată inima ca să-1 ajute Dumnezeu. Mi-au tăiat, de pildă, un picior? să spun "Slavă Ţie, Dumnezeule, că am cel puţin un picior. Aceluia i le-au tăiat pe amândouă". Şi dacă aş rămâne un buştean, fără mâini şi picioare, tot va trebui să spun: "Slavă Ţie,Dumnezeule, că am umblat atâţia ani, în timp ce alţii s-au născut infirmi". Eu, din clipa în care am auzit că un familist are hemoragii de unsprezece ani, mi-am spus: "Ce fac eu? Acesta este mirean şi are hemoragii de unsprezece ani, are copii şi trebuie să se scoale dimineaţa ca să meargă la serviciu, iar eu nici şapte ani nu am împlinit de când am hemoragii". Dacă mă gândesc la celălalt care suferă atât de mult, nu mă mai pot îndreptăţi pe mine. Iar dacă mă voi gândi că eu sufăr iar ceilalţi o duc bine, că mă scol noaptea la fiecare jumătate de ceas, deoarece am probleme cu intestinul gros şi nu pot dormi, în timp ce ceilalţi dorm liniştiţi, mă îndreptăţesc pe mine însumi dacă murmur.
[COLOR=#0000ff]Cuviosul Paisie Aghioritul[/COLOR]

[gdf-fdc]

În prealabil postat de florinna01

Ce parere aveti despre depresie.Cum putem sa scapam de ea?.Stiu ca prin rugaciune,mersul la biserica,duhovnic,maslu,etc.Uneori trecem prin aceste stari care se spune ca sunt consecinta pacatelor insa trebuie sa mai fie ceva in plus.Am aceasta stare de 2 saptamani si nu-mi mai vine sa ies afara din casa,maine trebuie sa ies si ma gandesc cu groaza ca trebuie sa ma comport ca un om care nu are nicio problema,deoarece asa te vor ceilalti.Voi ce credeti?

pe langa lucrurile enumarate mai sus care sunt ff bune mai trebuie sa-ti recunosti boala si in fata familiei si a prietenilor.daca vei juca in continuare rolul de de persoana fara probleme acest lucru te va macina f tare .trebuie si un tratament de specialitate(psihiatrie).nu te gandii ca vei fi marginalizata din cauza problemei tale,RECUNOASTETI BOALA SI O VEI INVINGE.DOAMNE AJUTA SI MULTA SANATATE

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de gdf-fdc

pe langa lucrurile enumarate mai sus care sunt ff bune mai trebuie sa-ti recunosti boala si in fata familiei si a prietenilor.daca vei juca in continuare rolul de de persoana fara probleme acest lucru te va macina f tare .trebuie si un tratament de specialitate(psihiatrie).nu te gandii ca vei fi marginalizata din cauza problemei tale,RECUNOASTETI BOALA SI O VEI INVINGE.DOAMNE AJUTA SI MULTA SANATATE

Inainte de a da sfaturi, te intreb daca tu cunosti rolul unui psiholog si pe cel al unui psihiatru. Eu zic s-o lasi mai moale cu sfaturile...de specialitate, ca risti s-o apuce pe sarmana fata si mai tare depresia.

[ory]

În prealabil postat de florinna01

Ce parere aveti despre depresie.Cum putem sa scapam de ea?.Stiu ca prin rugaciune,mersul la biserica,duhovnic,maslu,etc.Uneori trecem prin aceste stari care se spune ca sunt consecinta pacatelor insa trebuie sa mai fie ceva in plus.Am aceasta stare de 2 saptamani si nu-mi mai vine sa ies afara din casa,maine trebuie sa ies si ma gandesc cu groaza ca trebuie sa ma comport ca un om care nu are nicio problema,deoarece asa te vor ceilalti.Voi ce credeti?

Daca o ai doar de doua saptamani, fa tot posibilul sa o alungi ( depresia ) ca sa nu se inradacineze si sa dezvolte noi si noi afectiuni, care mai de care mai bizare, nici nu-ti dai seama cat de urata poate fi, in aceasta faza este acceptabila si, fireasca , as putea spune. In primul rand ; IESI DIN CASA !, mediul cel mai prielnic pentru formarea si dezvoltarea depresiei este izolarea. Iesi din casa, forteaza-ti creierul sa gandeasca pozitiv prin autosugestie, chiar daca pare acum potrivnic, se va adapta, si, da, fa ce vor ceilalti, comporta-te ca un om sanatos, fiindca jucand acest rol iti vei intra in el in mod firesc si, nu doar ca te vei comporta ca un om sanatos, ci vei deveni un om sanatos. Este mai bine ca ceilalti sa vrea ceva de la tine, sa te considere sanatos, decat bolnav, decat sa te compatimeasca, astfel ai sansa sa te afunzi mult mai tare.
Ar fi multe de spus, dar mai bine sa lasam vorbaria si ; SMILE !, viata este frumoasa, foarte frumoasa, si chiar de creierul acesta uman este atat de tampit, are o asa mare forta distructiva, sa stii ca o forta la fel de mare o detine si pentru autovindecare, pentru remediu. Iesi din casa si fa orice, fie si lucruri banale, fii in activitate, iar odata cu activitatile vin si dorintele...care insufletesc omul. Iti doresc sanatate si voie buna ! Vezi, sa ai un echilibru nutritional, lipsa de anumite vitamine la nivelul creierului provoaca si astfel de stari.
Si, NU, depresia nu este o consecinta a pacatoseniei....lumea este plina de pacatosi, dar nu si de depresivi. Stai fara griji, nu esti tu cel mai pacatos...

[ioanna]

În prealabil postat de florinna01

Ce parere aveti despre depresie.Cum putem sa scapam de ea?.Stiu ca prin rugaciune,mersul la biserica,duhovnic,maslu,etc.Uneori trecem prin aceste stari care se spune ca sunt consecinta pacatelor insa trebuie sa mai fie ceva in plus.Am aceasta stare de 2 saptamani si nu-mi mai vine sa ies afara din casa,maine trebuie sa ies si ma gandesc cu groaza ca trebuie sa ma comport ca un om care nu are nicio problema,deoarece asa te vor ceilalti.Voi ce credeti?

Momente depresive, stare de apatie si oboseala, de nemultumire sufleteasca, cand pur si simplu nu ai chef sa faci nimic avem cu totii, caci toti ne confruntam cu probleme, mai mari sau mai mici, e un stress zilnic caruia abia ii facem fata. Pe masura ce le rezolvi si tonusul tau se schimba de la sine, important e sa le iei treptat si sa sa gasesti o solutie pentru fiecare.

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de ioanna

important e sa le iei treptat si sa sa gasesti o solutie pentru fiecare.

Iar daca nu gasesti, sa ceri ajutorul Celuia care poate oferi solutii la orice. Si....rabdare! Domnul nu lasa pe nimeni!

În prealabil postat de ioan cezar

Eu cred, la modul cel mai serios, ca suferi de confuzie.
Se vede din ce scrii.
Ma voi referi la un singur aspect, deoarece il consider o cheie a depasirii situatiei in care te afli: negasirea rostului in viata e cu totul altceva decat ratarea.
Uite, de pilda, bebelusul nu si-a gasit inca rostul in viata. Asta inseamna ca e un ratat???
Ratatul, in schimb, si-a gasit rostul in viata (sau asa i se pare) dar nu a fost in stare sa il indeplineasca (sa cel putin asa crede el ori lumea de guracasca din jurul lui).
iarta-ma dar simt nevoia sa te indrum intr-un fel: lasa prostiile si treci la o viata concreta. daca nu stii cum e asta, intreaba. in stanga in dreapta si, desigur, in sus.
Domnul cu tine, cu noi toti! AMIN+

Da cred ca am gresit cand am asociat ratarea cu sensul vietii,poti sa te ratezi cand iti cunosti sensul vietii,insa am facut asta pentru ca initial credeam ca am gasit un sens in viata dar l-am ratat .

Sunt multe de analizat in problematica inmultirii talantului,insa vreau sa traiesc stiind ca fac ceea ce vrea Dumnezeu.

Oricum va multumesc tuturor acelora care mi-ati raspuns,nu prea agreez citatele interminabile din sf parinti deoarece am si spus ca am citit destul despre asta,parintele arsenie boca are o conceptie interesanta despre bolile nervoase si cum se trateaza ele cu ajutorul unei alimentatii sanatoase,influenta familiei,tarele ei etc.

Ma ajuta faptul ca-mi trimiteti mesaje frumoase de incurajare,iar unul extrem de util pe care l-am apreciat cel mai mult m-a facut sa ies pt un moment din starea asta.

[ory]

Ne pare bine Florina, ai aratat deja o stare pozitiva, macar te regasesti intr-un mesaj, iar asta nu mai inseamna deloc confuzie. Asadar, acesta-ti oglindeste sufletul, exact ca in cartea aceea " Urmarea Lui Hristos " care se deschide acolo unde gasesti si starea propriului suflet. Oricum , tu stii ce vrei, iar acest lucru semnifica deja un pas mare pentru ceea ce vei face, fie si cu povara depresiei (o stare frecvent intalnita azi) in minte care, de altfel, se va diminua , dupa cum am mai spus, pin dorinte si satisfactii.
Cat despre credinta, trebuie si ea echilibrata cu celelalte trasaturi ale vietii, fie ele mult prea pamantene, nu poti sa faci nici abuz de credinta, caci dezechilibrul, cum s-ar spune, cu echilibru se combate, nicidecum cu exces. Iar daca esti si tanara, este dreptul tau sa fii " nonconformista " , caci toti am fost...
Pupici de la noi, cu prietenie, pentru un om deosebit ca tine!

[fallen]

În prealabil postat de ioan cezar

Eu cred, la modul cel mai serios, ca suferi de confuzie.
Se vede din ce scrii.
Ma voi referi la un singur aspect, deoarece il consider o cheie a depasirii situatiei in care te afli: negasirea rostului in viata e cu totul altceva decat ratarea.
Uite, de pilda, bebelusul nu si-a gasit inca rostul in viata. Asta inseamna ca e un ratat???
Ratatul, in schimb, si-a gasit rostul in viata (sau asa i se pare) dar nu a fost in stare sa il indeplineasca (sa cel putin asa crede el ori lumea de guracasca din jurul lui).
iarta-ma dar simt nevoia sa te indrum intr-un fel: lasa prostiile si treci la o viata concreta. daca nu stii cum e asta, intreaba. in stanga in dreapta si, desigur, in sus.
Domnul cu tine, cu noi toti! AMIN+

Da, si eu sunt in aceeasi situatie. Am crezut ca mi-am gasit rostul in viata, dar n-am fost in stare sa-l indeplinesc, o vreme am incercat sa-l reneg (sa zic ca nu-l mai vreau), dar acum imi pare rau ca nu l-am indeplinit si am renuntat la el. Si eu imi doresc "o viata concreta", dar nu stiu ce ar trebui sa fac sa nu imi reamintesc mereu de posibilitatile pe care le-am pierdut.
Uite, o vreme am zis "fac orice altceva decat faceam pana acum, nu ma intereseaza";acum am gasit un job care-mi reaminteste oarecum de ce faceam pana acum, dar e sub nivelul de pregatire si asta s-ar putea sa ma deranjeze. Teoretic ar trebui sa ma tina ocupata, 12 ore pe zi, fara calculator, si nu stiu cum voi rezista, mai ales ca vor fi si momente in care o sa stau degeaba si mintea o sa-mi zboare sloboda pe "aratura". Sunt curioasa daca si ce o sa mai scriu dupa ce o sa traiesc o vreme in conditiile astea.