Modele de casnicie

[glykys]

Dragi forumisti, deschid si eu un topic despre aceasta Sfanta Taina, inspirata fiind de multe din postarile voastre. Mi-ar placea sa impartasiti tuturor experienta voastra de viata (majoritatea sunteti casatoriti), experienta voastra de familie crestina, modelul vostru de vietuire in familie, lupta cu greutatile zilnice, framnatarile, esecurile si victoriile in aceasta lupta in doi. Cu totii aveti cate un cuvant de spus si cu totii puteti oferi un model pentru un tanar aflat la inceput de drum, care nu stie nici macar cu ce se mananca asa ceva. Toate fetele isi doresc de mici sa se casatoreasca, sa isi puna rochie de mireasa si sa aiba o nunta ca in povesti, dar ce se intampla dupa aceea? Vreau sa imi vorbiti mai ales despre lupta si despre izbanzi. Pe mine m-au impresionat povestea Dnei Elena Violeta, cea cu sotul protestant, exemplul Omului Bun cu sotia vaduva la 42 de ani, care a avut o casnicie zbuciumata, dar a reusit sa isi aduca sotul pe calea credintei, pozele din albumul lui Fani si al lui Cristiboss, lupta zilnica a Annei21, sacrificiul si fericirea lui FelixLivadaru, si poate mai sunt si multi altii despre care am citit, dar nu ii mai tin minte acum. Poate ca sunt unii care au o casnicie cu adevarat model, care se iubesc la fel de mult unul pe celalalt si nu au probleme majore in casa lor, unii poate lupta de ani de zile pentru ca sa el mearga casnicia, unii, precum Windorin, s-au casatorit de curand si de abia acum experimenteaza ce inseamna sa fii casatorit. Pe toti acestia si pe multi altii, ii rog, asadar, sa ne impartaseasca sau sa ne detalieze experientele lor. Multumesc.

[GeorgeS]

Este foarte greu sa dai sfaturi in asemenea caz. Casatoria si, implicit ,familia presupune, in primul rand, multa jertfa. Nu mai conteaza ce vrei tu, ci ceea ce este de folos pentru toti din familie. Atat sotul cat si sotia trebuie sa inteleaga ca nu sunt perfecti, ca fiecare are defecte dar si calitati , si ca trebuie sa repare defectele si sa-si sporesca calitatile cu ajutorul celuilalt. Trebuie sa inteleaga , de asemeni, ca la "jugul" casatoriei trebuie sa traga in mod egal amandoi si sa nu adandoneze lupta unul in defavoarea celuilalt.
Nu stiu daca mai cunoasteti urmatoarea legenda antica:
Se spune ca , in vechime, zeii l-au facut pe om, ca pe o sfera, atat de perfect incat au fost invidiosi pe frumusetea si perfectiunea lui. Din acesta cauza , au luat hotararea de a sparge sferele ca sa nu mai existe ceva atat de perfect. Sferele s-au spart pe din doua dar nu chiar pe la mijloc , ci cu unele neregularitati. Apoi jumatatile au fost imprastiate in toata lumea, asa incat oamenii isi cauta pana astazi jumatatea care le lipseste.
Intelepciunea omului este sa netezeasca cu multa rabdare imperfectiunile sale pentru a redeveni ca odinioara inainte de spargerea sferelor.

[glykys]

Se spune că, departe, există un loc foarte frumos, în care trăiesc vulturii aurii. Nu au toate penele de această culoare nobilă, ci numai o aripă; masculii pe cea dreaptă, iar femelele pe cea stângă. An de an, pe măsură ce puii cresc, părinţii bătrâni pleacă în ultima lor călătorie: zboară zile îndelungate până ajung la Muntele Liniştii. Acolo unde au murit şi părinţii lor.
(Vulturii încearcă să zboare cu o singură aripă. Nu reuşesc, dar nici nu cedează.)
Şi se mai spune că într-un an ultima călătorie a păsărilor a fost cât se poate de tristă: oprindu-se să doarmă peste noapte, vulturii au fost prinşi, printr-o meşteşugită cursă, de către nişte oameni care credeau că se vor îmbogăţi vânzând penele care străluceau ca soarele. Oamenii le-au tăiat păsărilor preafrumoasele aripi şi şi le-au agăţat la brâu, ca pe nişte scalpuri.
De durere şi de amărăciune, vulturii mai slabi au murit imediat. (Mai moare unul dintre vulturi.) Cei tari se încăpăţânau însă să zboare cu o singură aripă. Fâlfâiau din ea, cu răbdare, având o voinţă de fier; dar tot nu puteau zbura.
(Mai rămân în viaţă doar doi vulturi.)
A mai rămas doar o pereche de vulturi; ei care se gândeau cu tristeţe: „Ce vor zice puii noştri când vor veni să moară lângă trupurile noastre şi vor vedea că noi nu am fost în stare să ajungem la Muntele Liniştii?”
(Cei doi vulturi se sprijină unul de altul.)
Sprijinindu-se unul de altul, şi gândindu-se la urmaşii rămaşi acasă, cei doi vulturi au simţit cum suferinţa începe să li se aline. Şi stând aşa, aşteptând parcă să le crească aripi, ei au simţit că durerea li se preschimba în putere. Da, da, chiar aşa: stând lipiţi unul lângă altul, durerea li se preschimba în putere. Au încercat să zboare aşa; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfială. Pe măsură ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu două aripi. Se vedea o singură cruce.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de glykys

Se spune că, departe, există un loc foarte frumos, în care trăiesc vulturii aurii. Nu au toate penele de această culoare nobilă, ci numai o aripă; masculii pe cea dreaptă, iar femelele pe cea stângă. An de an, pe măsură ce puii cresc, părinţii bătrâni pleacă în ultima lor călătorie: zboară zile îndelungate până ajung la Muntele Liniştii. Acolo unde au murit şi părinţii lor.
(Vulturii încearcă să zboare cu o singură aripă. Nu reuşesc, dar nici nu cedează.)
Şi se mai spune că într-un an ultima călătorie a păsărilor a fost cât se poate de tristă: oprindu-se să doarmă peste noapte, vulturii au fost prinşi, printr-o meşteşugită cursă, de către nişte oameni care credeau că se vor îmbogăţi vânzând penele care străluceau ca soarele. Oamenii le-au tăiat păsărilor preafrumoasele aripi şi şi le-au agăţat la brâu, ca pe nişte scalpuri.
De durere şi de amărăciune, vulturii mai slabi au murit imediat. (Mai moare unul dintre vulturi.) Cei tari se încăpăţânau însă să zboare cu o singură aripă. Fâlfâiau din ea, cu răbdare, având o voinţă de fier; dar tot nu puteau zbura.
(Mai rămân în viaţă doar doi vulturi.)
A mai rămas doar o pereche de vulturi; ei care se gândeau cu tristeţe: „Ce vor zice puii noştri când vor veni să moară lângă trupurile noastre şi vor vedea că noi nu am fost în stare să ajungem la Muntele Liniştii?”
(Cei doi vulturi se sprijină unul de altul.)
Sprijinindu-se unul de altul, şi gândindu-se la urmaşii rămaşi acasă, cei doi vulturi au simţit cum suferinţa începe să li se aline. Şi stând aşa, aşteptând parcă să le crească aripi, ei au simţit că durerea li se preschimba în putere. Da, da, chiar aşa: stând lipiţi unul lângă altul, durerea li se preschimba în putere. Au încercat să zboare aşa; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfială. Pe măsură ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu două aripi. Se vedea o singură cruce.

Foarte frumos!!!!!!

[glykys]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Foarte frumos!!!!!!

E din Danion Vasile. Daca vrei sa citesti toata piesa, se cheama Taina iubirii - uite-o aici - http://www.danionvasile.ro/taina-iubirii.php

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de glykys

E din Danion Vasile. Daca vrei sa citesti toata piesa, se cheama Taina iubirii - uite-o aici - http://www.danionvasile.ro/taina-iubirii.php

Mersic, cu siguranta ma pun pe citit imediat ce termin de scris acest mesaj

Despre casnicia mea nu pot spune decat ca este modelul pe care eu l-am cautat si aflat. Nu stiu daca poate fi considerat insa un model si pentru altii, deoarece experientele de viata sunt diferite, expectantele diferite in functie de cum ne dorim sa ne fie casnicia. Ca si idee...desi nu am avut niciodata o imagine bine conturata a relatiei ideale, am simtit-o ca este. Am avut si eu sentimente de frica legate de faptul ca partenerul se poate schimba dupa Cununia Religioasa, sau ca relatia se poate schimba...fara ca noi sa ne deam seama neaparat. Relatia s-a schimbat, insa a devenit mai frumoasa, completa, oferindu-ne satisfactia si convingerea ca suntem un intreg. Am mai avut si noi divergente datorate modului de perceptie sau de exprimare diferit in legatura cu unele aspecte ( nu esentiale insa), si cred ca sunt inevitabile deoarece nu putem fi identici...de fapt tocmai acesta e misterul iubirii, ca uneste doua suflete, doua personalitati care se formeaza impreuna si ajung una desi raman oarecum diferite .

Acestea insa sunt aspecte minore ale relatiei...pentru ca eu cred ca ceea ce conteaza este ca cei doi sa aiba sentimente puternice unul pentru altul, sa simta ca pentru partener sunt capabili sa faca totul, ca timpul sta in loc pentru ei, ca cel intalnit e o surpriza extrem de frumoasa in viata lor, sa aiba conceptii de viata asemanatoare, o moralitate si o conduita la fel si sa reuseasca sa isi transmita mesajul astfel incat cel de alaturi sa il primeasca.

Ar mai fi muuulte lucruri de spus cred, lucruri pe care poate le simt dar nu le pot transpune inca in cuvinte, lucruri pe care le descoperi zi de zi....

Acestea fiind spuse, cred ca iubirea care ulterior devine completa prin binecuvantarea lui Dumnezeu, este unul dintre cele mai frumoase lucruri de pe pamant, un adevarat dar de la Dumnezeu pe care nu putem sa nu il pretuim.

[windorin]

În prealabil postat de GeorgeS

Intelepciunea omului este sa netezeasca cu multa rabdare imperfectiunile sale pentru a redeveni ca odinioara inainte de spargerea sferelor.

Cu cat tinerii se casatoresc mai repede, cu atat e nevoie de mai putina "slefuire".
Cat insa trec anii si fiecare se intareste intru ale sale neputinte si patimi, atunci devine foarte grea modelarea impreuna.

Parintele Paisie Aghioritul spunea ca omul e precum lemnul, cand e tanar se poate modela usor, insa daca s'a uscat, are nevoie de rindea pentru a se mai indrepta.

[melb26]

În prealabil postat de windorin

Cu cat tinerii se casatoresc mai repede, cu atat e nevoie de mai putina "slefuire".
Cat insa trec anii si fiecare se intareste intru ale sale neputinte si patimi, atunci devine foarte grea modelarea impreuna.

Parintele Paisie Aghioritul spunea ca omul e precum lemnul, cand e tanar se poate modela usor, insa daca s'a uscat, are nevoie de rindea pentru a se mai indrepta.

Foarte frumos spus si adevarat

[E_my]

Asa este, eu am 25 de ani si ma simt deja prea inflexibila. Am locuit singura multicel si acum imi este tare dificil sa stau in apartament cu alte persoane, sa le accept si sa le iert..

Se spune ca cu cat inaintezi in varsta, scad sansele de casatorie pt ca vezi toate defectele celuilalt, vezi toate situatiile in care el nu este potrivit pt tine, nu mai ai flexibilitatea sau dorinta de a te modela de dragul celuilalt.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de E_my

Asa este, eu am 25 de ani si ma simt deja prea inflexibila. Am locuit singura multicel si acum imi este tare dificil sa stau in apartament cu alte persoane, sa le accept si sa le iert..

Se spune ca cu cat inaintezi in varsta, scad sansele de casatorie pt ca vezi toate defectele celuilalt, vezi toate situatiile in care el nu este potrivit pt tine, nu mai ai flexibilitatea sau dorinta de a te modela de dragul celuilalt.

Eu nu inteleg totusi daca aceasta flexibilitate e neaparat o calitate sau poate fi la fel de bine si un defect. Cu ce anume sa fii flexibil???? Cu patimile celuilalt, dar cand te casatoresti faci o suma, ce am eu + ce are el = o mare tocanita???

Eu nu am fost prea flexibila niciodata cu ce nu mi-a convenit, si prima relatie mai serioasa am inceput-o la 21 de ani( sper sa nu spuna cineva ca eram batrana) dar cine spune ca trebuie sa fii flexibil si sa nu iti vezi de drum atunci cand simti ca nu se merita?

As putea sa citesc carti peste carti, ca nu ma intereseaza...eu am fost o scorpiuta, si nu am lasat aproape mai nimic de la mine ( si asta m-a facut sa realizez ca nici nu am iubit prea mult si ca oamenii aia nu erau partea mea de la Dumnezeu).

As spune ca atunci cand iti intalnesti partea de la Dumnezeu, devii flexibil fara ca macar sa iti dai seama, deci practic nu mai e nevoie sa devii flexibil pentru ca deja esti de la sine...

Edit: Imi amintesc si acum ca la prima mea experienta( in care am iesit doar de cateva ori cu un baiat) eram atat de inflexibila incat m-am speriat si eu, nu numai baiatul respectiv :)). Pur si simplu nu stiam ce sa vorbesc cu el, mai rau e ca nu faceam nici un efort...si la cei 20 de ai mei m-am gandit cu tristete " Apoi daca de asta-mi sunt, inseamna ca fata batrana cu dintii de lana ma numesc!" dar slava Domnului, am avut o evolutie pozitiva si exact invers decat se povesteste prin batrani...maritandu-ma la 27 de ani, si destul de flexibila as zice eu...de moment ce sotul meu e si cu 2 ani mai mic =))