Calea de mijloc

[Rodica50]

Calea de mijloc este o autentica vietuire intru Hristos !

Calea \\\"de mijloc\\\" este o autentica vietuire intru Hristos, este o schimbare radicala a vietii de mai inainte, fara a cadea insa in nici una dintre extreme. Sfintii nu au fost extremisti, in pofida tuturor nevointelor lor, adesea greu de imaginat, ei fiind oricand gata sa renunte la nevointele lor, de dragul oamenilor si pentru ascultare.
Biserica Ortodoxa pastreaza, asadar, calea \\\"de mijloc\\\" prin reprezentantii sai cei mai inalti, adica prin sfinti. Calea \\\"de mijloc\\\" este deci pastrata si aratata neincetat de catre sfinti, care, desi nu au fugit de pacatosi, nu s-au amestecat cu faptele acestora. Desi sfintii nu au iesit din lume, ba inca multi dintre ei au vietuit chiar in orase si sate, ei au murit pacatelor din aceasta.

Calea \\\"de mijloc\\\" inseamna a intrupa Evanghelia lui Hristos si a urma sfintilor Sai.

Teodor Danalache

[Florin-Ionut]

Intru totul de acord!

[windorin]

Calea de mijloc mi se pare cel mai greu lucru de implinit.
Aceasta necesita multa rabdare... multa ascultare... multa si adevarata smerenie !

A merge pe calea de mijloc inseamna a pasi sigur pe calea mantuirii.
Eu tind tot timpul spre mai mult... si desi imi dau seama de iminenta caderii... tot nu ma invat minte.

[daniil96]

"calea imparateasca" imi suna mai bine decat "calea de mijloc"

din Sf. Ioan Casianul:

„Cu întreaga noastră tărie şi cu întreaga noastră străduinţă, să ne silim a dobândi darul cel bun al trezviei, care ne poate ţine nevătămaţi de excesele ambelor părţi. Căci, precum grăiesc Părinţii, ambele extreme sunt la fel de dăunătoare – atât prea-multa postire, cât şi umplerea pântecelui, prea-multa priveghere, cât şi somnul peste măsură, şi celelalte exagerări“. Trezvia „îl învaţă pe om să umble pe calea împărătească, evitând ambele extreme: de-a dreapta nu îi îngăduie să cadă în înşelare din pricina abstinenţei excesive, la stânga nu îi îngăduie să fie târât în nepăsare şi destindere“.

Iar ispita „cea de-a dreapta” este chiar mai primejdioasă decât cea „de-a stânga”:

„Abstinenţa excesivă este mai dăunătoare decât îmbuibarea sinelui; căci, împreună cu pocăinţa, cineva ar putea ajunge, de la aceasta din urmă, la dreapta înţelegere, însă de la cea dinainte, nu este cu putinţă” (de ex., din pricină că mândria cuiva asupra „virtuţii” proprii îi stă în calea smereniei pline de pocăinţă care l-ar putea izbăvi)