Despre frumusetile Raiului

[glykys]

Initiez si eu primul meu topic. Vad ca a fost multa agitatie pe topicul cu chinurile iadului, asa ca m-am gandit ca ar fi bine sa vorbim si despre ce ii asteapta pe cei drepti, sa ne bucuram citind cum au vazut altii Raiul in care cred ca dorim toti sa ajungem. Va astept cu frumoase citate din Sf. Parinti (din care eu nu prea am citit) sau pareri personale. Eu voi cita din par. Cleopa:

Despre frumusetile Raiului (22. 07. 1988)

Raiul este un loc de desfatare, unde vazandu-L pe Dumnezeu, asa cum este El, fata catre fata si iubindu-l in mod desavarsit, sufletul se bucura de o fericire vesnica. Paradis sau rai inseamna un loc foarte placut, fie o gradina, fie un loc cu pomi, fie o padure. gradina placuta, unde l-a pus Dumnezeu pe om, dupa ce l-a creat, este numita paradisul terestru sau raiul pamantesc. se mai intelege prin rai locul unde dreptii Il asteptau sa vina pe Hristos. Talharului cel bun i-a zis Hristos: "Astazi vei fi cu mine in Rai". In Rai, adica in sanul lui Avraam. Rai inseamna locul unde sfintii, cei alesi, cei randuiti se bucura cu Dumnezeu de viata vesnica, caci zice Sf. Ap. Pavel: "Caci a fost rapit in Rai la al treilea cer". raiul sau cerul este un loc de desfatari, adica un loc in care afla multimea bunatatilor, fara de niciun amestec al raului,un loc de dorinte fara neincetare si din cele mai vii, unde se gusta din plin cele mai dulci bucurii, un loc de unde este alungat pentru totdeauna ceea ce ar putea cauza cea mai mica greutate, cel mai mic necaz, un loc se bucura de o fericire atat de mare "pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit".
Ceea ce face multimea bucuriei celor alesi in rai este vederea lui Dumnezeu fata catre fata. Intariti in lumina slavei si in stare de a suporta stralucirile Fiintei divine, ei contempla adorabila Treime, se satura in viata vesnica cu aceasta cunoastere desavarsita a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. VA URMA.

[Florin-Ionut]

Pe mine nu m-a lamurit nimeni daca Raiul este Imparatia Cerurilor sau daca face parte din Imparatia Cerurilor. Sau daca este un loc sau o stare temporara inainte de Parusie pentru cei mantuiti.

[glykys]

Sfintii in cer il poseda pe Dumnezeu, precum sunt si ei ai Lui. Aceasta posedare a lui Dumnezeu este insotita de bucuria cea mai perfecta, ei se odihnesc cu desfatarea in El, sunt fericiti de fericirea Lui si din torentul propriei sale voluptati ei sunt imbatati (Apoc., 19.7-9). Vederea lui Dumnezeu face sa dispara intunecimea, posedarea pune capat lipsei si departarii, si bucuria nu mai lasa loc celei mai mici nelinisti, nici celei mai mici tulburari. fericirea sfintilor nu este toata la fel, ci dupa osteneala fiecaruia: "In casa Tatalui Meu multe lacasuri sunt!" (Ioan, 14.2), adica sunt mai stralucite unele decat altele. Sfintii sunt incoronati si fiecare are o cununa de la Dumnezeu, cu o aureola, podoaba a sufletului.
Zice Sf. Ioan Gura de Aur in Omilia 6 la Evrei: "Ridicati-va si voi mai presus de tot ceea ce va apare inaintea ochilor vostri si de acolo, mai presus de acest acoperis al cerului, treceti prin mijlocul ingerilor si al arhanghelilorsi al Duhurilor ceresti, aproape de Tronul lui Dumnezeu Insusi, in palatele pe care le locuieste El, chiar acolo se gasesc adevaratele cununi in cer. Inchipuiti-va fericirea in care petrecea Adam inainte de a cadea in pacat, in gradina placerilor sale si ziceti-va ca este inca cu mult prea departe cerul de pamant".
Sfintii in cer participa la natura divina intr-un chip real. Caci, ale caror suflete merg in rai, imediat dupa moartea lor, sunt:

1. cei morti in starea de har: spovedanie, impartasanie, fapte bune
2. cei care nu au pe constiinta niciun pacat
3. cei care si-au facut canonul dupa pravila bisericeasca, dreptatea divina cere aceasta.

In Rai vor fi cei care vor fi vrednici sa petreaca impreuna cu cetele ingeresti, sa Il laude pe Dumnezeu si sa se bucure de slava cea cereasca in vecii vecilor.

[truthtostone]

Vin si eu daca nu se predau materii tampite acolo : ).Glumesc.

Chiar nu stiu ce sa zic,si eu imi inchipui Raiul tot in aceasta maniera,adica paduri,dealuri,fara griji sau dorinte fara foame ori sete.

Dar s-ar putea sa fie doar o simpla stare de multumire absoluta,fara peisaje.Cine stie...

[glykys]

CUVANT DESPRE RAI


Oare cum as putea eu, nepriceputul si cu totul neiscusitul, sa zugravesc prin cuvinte patria noastra cea veche din care am cazut? Daca dumnezeiescul si marele Apostol Pavel ne spune ca: Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima de om nu s-au suit, acelea a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, apoi cum o limba de tarana si o minte intunecata de pacate se va pricepe a spune cele nespuse?

Dar, fiindca nu este bine nici a tacea despre acea fericire si frumusete, voi indrazni a aduce prin cuvant, din cele ce ne-am invatat din Sfanta Scriptura si din invataturile Sfintilor Parinti, o umbra oarecare a acelor neumbrite si vesnice veselii, ca prin cele prea mici sa suim intelegerea noastra dupa putere la cele prea mari si cu prea minunata frumusete impodobite.

Sfanta Scriptura ne spune despre rai ca este asezat de Dumnezeu spre rasarit: Si a sadit Dumne-zeu rai in Eden spre rasarituri. N-ati auzit ce spune Isaia? Rasarit este numele Lui. N-ati auzit ce spune Psaltirea? Dumnezeu S-a suit peste cerurile ceruri-lor, spre rasarituri.

Sfantul Vasile cel Mare intelege raiul, dupa el si dupa toti sfintii, ca o desfatare, caci Eden inseamna raiul desfatarii. Aici trebuie sa intelegem o desfatare vrednica de Dumnezeu, desfatare care este potrivita sfintilor.

Mai departe, aratand despre acele nespuse duhovnicesti veselii, zice: Acolo pornirile raurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu (Psalm 45, 4). Sfintii Parinti ai Bisericii au spus ca raiul este indoit, adica este alcatuit si din cele simtite si din cele gandite, vazut si nevazut, dupa cum omul este format din trup si suflet. Raiul il intelegem si trupeste dar il talcuim si duhovniceste. In rai va fi o desfatare duhovniceasca desavarsita a celor cinci simturi ale omului.

Raiul nu-i imparatia cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam si unde stau dreptii pana la judecata de apoi. O stare provizorie. Nu-i hotarat sa stea dreptii acolo pentru totdeauna, ca de la judecata inainte, sufletele dreptilor nu se mai duc in rai, ci in imparatia cerurilor.

Iar deosebirea intre cer si rai este negrait de mare, pentru ca atata iubire a avut Dumnezeu de neamul omenesc, incat in locul raiului i-a dat imparatia cerurilor. Satana l-a scos pe Adam din rai, iar Dumnezeu, venind pe pamant si suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai baga in rai pe omul care face voia Lui si poruncile Lui si se teme de El, ci in ceruri. In Evanghelie ce s-a zis? "Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia raiului?" Nu, ci altfel: "imparatia cerurilor". Sau zice: "Fericiti cei izgoniti pentru dreptate, ca acelora este imparatia raiului?" Nu, ci imparatia cerurilor.

"Iata dar - zice Sfantul Vasile -, a pierdut omul raiul, iar prin mila lui Dumnezeu cea negraita, a castigat cerul". Ca unde a prisosit pacatul, zice Apostolul Pavel, acolo darul a prisosit.

Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant. Iar ca sa intre cineva in Imparatia cerurilor trebuie sa se nasca din apa si din Duh, sa fie nevinovat ca pruncii, sa rabde multe scarbe in viata si sa se sileasca in toata viata la lucrul poruncilor Domnului.

Raiul, ca cineva sa-l poata descrie, nu se poate. Niciodata nu poate sa descrie cineva frumusetile raiului. Nici oamenii, nici ingerii. Auziti pe Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima de om nu s-a suit. Aceasta a pregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dansul.

Marele Vasile, aratand pe cat este noua cu putinta despre rai, zice asa: "Omule, daca-ti inchipui ca raiul este mancare si bautura si veselie si gradina si flori si cantari si pasari si palate de aur, nu te opresc. Macar asa sa-ti inchipui, dar ravneste la rai, adica sa doresti raiul. Ca dorind raiul, te lasi de pacat. Inchipuie-ti si tu cum vrei, dar orice vei inchipui tu despre rai, nu este ceea ce iti inchipui tu, ca raiul este mai presus de minte".

Apoi zice: "Deci ispiteste-te ca prin invataturile acestea sa vii intru intelegerea raiului aceluia si sa ajungi si tu la zorile dumnezeiestii lumini. De esti trupesc si mare indulcire socotesti din cele simtite, sa ai acea inchipuire a Raiului celui trupesc si saturarea cea prea dulce, si sa te sarguiesti catre acestea, fiindca acolo vei afla desfatarea neincetata! Dar mai bine decat indulcirile cele trupesti, suie-te cu gandul catre frumusetea ingerilor si invata-te cu de-amanuntul roadele dreptatii!"

Sfantul Vasile cel Mare vorbeste in Hexaime-ron despre rai, zicand: "Acolo sunt livezi prea dulci la vedere, cu multa si negraita verdeata si foarte fru-mos impodobite. Acolo floarea nu straluceste putina vreme si apoi lipseste, ci indelungata vreme si este o mireasma a Duhului Sfant, pe care omul nu o poate spune.

[glykys]

Buna lor mireasma este fara de sat, frumoasa lor culoare de-a pururea straluceste si puterea vanturilor nu le slabeste. Lunile cele noi nu le vestejesc, inghe-turile nu le ingheata, arsura soarelui nu le usuca; ci un duh masurat, care da oarecare subtire si dulce suflare, usor si cu dulceata sufla asupra lor, neimpilat de vreme si nevestejit in veac, pazind sporul lor. Iar frumusetea sadurilor celor de acolo este si ea vrednica de facerea si sadirea Celui ce le-a sadit".

Si dupa multe, zice: "Care cuvant va putea sa arate multimea dulcetii si frumusetii aceleia?... Acolo sunt si neamuri de nenumarate feluri de pasari, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasuri-lor, aduc o dulceata negraita, incat oamenii cei drepti de acolo se desfateaza si se indulcesc prin toate simtu-rile: pe unele vazandu-le, pe altele auzindu-le". Mai departe zice: "De esti duhovnicesc si cugeti mai mult decat la indulcirile trupesti, urca-te cu gandul catre frumusetile ingerilor si invata-te roadele dreptatii ce sunt in ei. Vezi raurile lui Dumnezeu cele pline de ape, ale caror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu si a caror mester este singurul Dumnezeu".

Dar, intr-adevar, raiul in care a stat Adam era indoit. Avea o parte simtita si una gandita, fiindca in rai erau pomi din care se putea manca. Ceea ce spune Sfanta Scriptura: pomul cunostintei binelui si raului, se poate inchipui ca a fost intr-adevar pom.

Dar de ce-i spune pomul cunostintei binelui si raului? Stiti voi ce inseamna pomul cunostintei binelui si raului, din care a mancat Adam si de ce se cheama asa? Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre acest pom: "Pomul cunostintei binelui si rau-lui din rai se chema asa pentru ca doua lucruri mari a aratat el dupa ce au gustat Eva si Adam dintr-insul: A aratat binele si raul".

A aratat cat de bine era daca nu manca din pom, ca Adam, care a stat 700 de ani in rai, s-a desfatat acolo de atatea bunatati - si de cele simtite si de cele gandite, ca auzea si ingerii in ceruri si ii vedea cum il lauda pe Dumnezeu. Iar atunci cand l-a scos afara din atata dulceata si frumusete, a cunoscut cat de bine era daca nu mancam din pom. Si iarasi, a cunoscut si raul: "Cat de rau este, si ce mare rautate ne-a ajuns pe noi, fiindca am mancat din pom".

Iata ce inseamna pomul cunostintei binelui si raului. A cunoscut cat de rau a facut ca a calcat porunca lui Dumnezeu si cat de bine era daca nu o calca si nu manca din pom. Asa se talcuieste pomul cunostintei binelui si raului dupa Sfintii Parinti.

Dar sa continuam despre rai. Marele Vasile spune acolo: "Pasarile raiului nu mai mor ca cele de pe pamant si nu mai imbatranesc, ca sunt pline de Duhul Sfant. Acolo cele patru stihii care sunt pe pamant: aerul, apa, pamantul si cerul, sunt atat de impodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele patru anotimpuri ale anului: primavara si vara, toamna si iarna, asa de frumos sunt imbinate unele cu altele, incat nu se mai satura omul in veacul veacului de a trai acolo.

Acolo niciodata nu este sila a vanturilor si nepotrivire a anotimpurilor. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici prea cald. Nu-i nici prea mare vant, dar nici sa nu fie deloc. Nu-i niciodata acolo ploaie prea multa, dar nici sa nu fie. Deci cele patru stihii, cele patru anotimpuri, sunt imbinate in asa fel, incat pro-voaca o negraita placere la cele cinci simtiri ale omului.

Gustul. Poamele din rai au atata dulceata si atata felurime de gusturi, incat omul nu mai poate pofti nimic peste dulceata lor.

Auzul. Cantarile de acolo care desfateaza nu gustul, ci alt simt al omului, auzul, atata frumusete au, incat o mie de ani se pare un ceas in rai, cum citim si in Mantuirea pacatosilor.

Pipaitul cel indoit, inauntru si in afara, acolo atat frumusete are si atata blandete in zidiri, incat niciodata spini nu exista, lucru aspru nu exista, lucru care sa te arda nu exista, lucru care sa te otraveasca nu exista, asa incat pipairea si cea dinauntru si cea din afara este fara nici o vatamare.

Mirosul. Atata mireasma a Duhului Sfant este acolo si florile acelea atata mireasma au, incat nu mai poti sa-ti inchipui ca ar mai exista altceva in lume sa miroasa mai frumos ca acelea.

Vederea. Iar vederea se desfateaza intru atata frumusete (Gan-Eden, adica vesnica desfatare), incat nu poate omul nici intr-un fel sa mai cugete ca ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo.

Se desfateaza cele cinci simtiri ale omului de nu pot mai mult. Ai vazut ce spune in Psaltire: Pornirile raurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. Stiti voi ce inseamna pornirile raurilor? Raurile Duhului Sfant se varsa in rai si veselesc cetatea lui Dumnezeu - raiul si sufletele -, incat nu poate omul sa spuna cu limba asta de tarana ce mangaiere a Duhului Sfant vine acolo.

Pornirile raurilor, pornirile darului Duhului Sfant care se varsa in rai, atat veselesc inima si mintea omului, incat el nu mai poate cugeta, nici cu inima, nici cu mintea, nimic mai presus decat acele manga-ieri ale darului Duhului Sfant. Si acesta-i raiul, daca-ti poti inchipui asa, dar nu imparatia cerurilor.

V-am spus ca omul este indoit, o parte vazuta si una nevazuta. Raiul este si simtitor, ca omul sa poata gusta si cu trupul si cu vederea dulcetile lui; si ganditor, pentru ca sufletul omului acolo nu este impiedicat sa vada cerul sau dantuirile arhanghelilor si ale ingerilor sau sa auda cantarile din cer. Intre partea vazuta si cea nevazuta este mare legatura.

In rai Dumnezeu a spus lui Adam sa lucreze raiul si sa-l pazeasca. Dar stiti ce lucrare era aceea? Intreaba pe Sfantul Nil Ascetul. Era lucrarea ruga-ciunii si pazirea mintii. Raiul cel cuvantator din sufletul lui! A lucra raiul este totdeauna a fi in rugaciune necontenita cu Dumnezeu, asemenea cu ingerii, caci Adam ii auzea rugandu-se si cantand lui Dumnezeu; iar a-l pazi este de a-si pazi mintea, sa nu alunece cumva spre gandire impotriva lui Dumnezeu.

Inchei aici prin cuvintele Sfantului Vasile cel Mare: "Invata-te, omule, ca din niste invataturi ca acestea sa vii intru intelegerea Raiului si sa ajungi la zorile dinaintea luminii, unde rasare lumina cunos-tintei si unde raiul desfatarii s-a sadit". Amin.(P. Cleopa)

[glykys]

Vederea Raiului de catre calugarul Cosma (intreg articolul se gaseste aici - http://www.socat.ro/archives/1072), eu am selectat doar pasajele despre rai


Atunci şi-a dat el seama că a fost răpit în cealaltă lume şi a zis ucenicilor săi: [...] Şi am mers după ce am trecut de arapul acela şi am dat de nişte câmpii verzi cu milioana de milioane de flori de multe feluri de culori şi era o mireasmă de flori cum nu este pe faţa pâmăntului şi cum nu poate să-şi închipuie nimeni. Şi florile acelea le bătea un vântişor aşa cald, iar deasupra florilor erau cete, cete de copii cu aripi strălucitoare, care mergeau şi zburau deasupra florilor şi cântau aşa: “Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta”.
Mergând noi printre milioanele acelea de grupuri de copii, care zburau pe deasupra florilor, în mijlocul acelei câmpii am zăzut un bătrân cu barbă albă, frumoasă, veşmintele lui străluceau ca soarele şi am mers acolo. Şi când am mers noi cu apostolii, cu Andrei şi cu Ioan, bătrânul acela a binecuvântat pe apostoli şi i-a sărutat pe frunte, iar ei i-au sărutat mâna. Atunci am întrebat eu pe apostoli:
- Domnii mei, cine este bătrânul acesta aşa de frumos şi de ce sunt atâtea milioane de copii care zboară pe aici?
- A auzit de “Sânul lui Avraam”?
- Am auzit în Evanghelie.
- Ei, acesta este Avraam Patriarhul, iar milioanele de copii care cântă aici şi zboară pe deasupra florilor sunt sufletele drepţilor care au intrat în “Sânul lui Avraam” şi care au fost drepţi şi milostivi ca el.
După aceea ne-am luat rămas bun, de la acela care zicea că este Avraam şi am pleact zburând; mergeam prin văzduh cu iuţeală mare şi am ajuns în altă parte şi acolo odată s-au făcut nişte ziduri de aur şi de pietre scumpe şi nişte porţi în forma fulgerului, iar nişte tineri foarte frumoşi, încinşi cu curcubee de aur, stăteau la porţi şi aveau săbii de foc; la poartă şi pe poartă era, ca şi cum ar răsări soarele, lumină ca fulgerul. Şi au întrebat acei de la poartă pe Apostolul Andrei şi pe Ioan:
- Unde duceţi sufletul acesta?
Şi a zis Apostolul Andrei:
- Avem poruncă de la Maica domnului şi de la Domnul nostru Iisus Hristos să-l ducem până la Raiul desfătării.
Atunci s-au deschis porţile singure şi am intrat după acele ziduri. Acolo am văzut nenumărate biserici şi palate ale cerului. Nimeni nu putea să numere atâtea biseric, şi atâtea minuni se vedeau, încât limbă de om nu poate povesti. Erau pomi care numai pe o singură ramură rodeau 60-70 feluri de roade.
Florile şi frunzele pomilor cântau slavoslovia lui Dumnezeu. Şi fiecare pom avea un cort; dar nici pomii nu semănau unii cu alţii şi nici corturile. Şi în cort era o masă şi un scaun de aur şi bucate şi băututri scumpe pe masă. Dar bucatele nu semănau, iar la fiecare cort, la fiecare masă stătea o persoană foarte frumoasă, ca de treizeci de ani.
Toţi erau de această vârstă, căci la judecată toţi vor învia cu vârsta de treizeci de ani, după cum arată Sfinţii Părinţi. Şi acolo cântau păsări, milioane şi milioane, dar nici păsările dintr-un pom nu semănau cu cele din alţi pomi. Culoarea aripilor păsărilor numai Dumnezeu o ştia şi păsările acelea unele erau albastre, altele roşii, altele vişinii, altele gri, altele albe, altele trandafirii, şi cântau negrăită frumuseţe, psalmi şi rugăciuni.
La unul pomul era de mărgăritar, la altul de onix, la altul era de rubin, la altul era de safir, la altul era de ametist, şi aşa mai departe. Şi mesele, la unul era de marmură, la altuş de aur, la altul de argint, şi nici scaunele nu semănau. Şi era atîta frumuseţe şi atâta cântare acolo, iar mulţimea pomilor şi a corturilor şi felurimea aceea atât de frumoasă nu mai avea margini.
Şi mergând noi pe acolo, eram uimiţi de atâta frumuseţe şi cântare. Atunci am întrebat pe Apostolul Andrei:
- Domnii mei, aici este Raiul desfătării?
- Nu frate, de abia am ajuns la pământul celor blânzi.
Vezi ce spune în fericirea a treia din Evanghelie: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Să nu credeţi că este vorba de pământul acesta stricăcios. Auzi ce pământ îi aşteaptă pe cei blânzi! Şi de-abia am ajuns la pământ şi am întrebat:
- Dar de ce corturile sunt altfel şi bucatele şi băuturile altfel şi pomii altfel şi scaunele altfel şi păsările cântă altfel dintr-un copac în altul?
Atunci mi-a spus Apostolul Andrei:
- N-ai auzit ce spune Mântuitorul în Evanghelie? În casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri şi Eu Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Deci aici, frate Cozma, să ştii că şi cortul şi masa şi pomul şi poamele şi păsările toate sunt după mărimea faptelor bune ale fiecărui om. Cum şi-a împodobit cineva pomul pe faţa pământului cu post, cu facere de bine, aşa îl găseşte dincolo şi se va veseli în vecii vecilor, că aici nu mai este bătrâneţe, nu mai este boală, nu mai este moarte, nu mai este durere.
De aceea este depărtare şi deosebire de la un pom la altul, pentru că este după măsura faptelor bune ale fiecărui suflet care a ajuns aici. Şi a mers sufletul dreptului aceluia zburând ca gândul, că aşa merge sufletul ca razele soarelui de repede. Şi a mers cam cât ar merge un om cinci sute de ani pe jos. Noi am mers deci în câteva minute, pentru că mergeam ca gândul.
Şi am dat de alte zidiri de milioane de ori mai frumoase ca cele dintâi. Şi la alte porţi în forma fulgerului şi la ele nu mai erau tineri, ci erau serafimi cu şase aripi care păzeau. Şi am întrebat:
- Domnii mei, ce ziduri, ce cetate este aici?
Şi au zis:
- Acum, frate, ne apropiem de Palatul Noului Sion al lui Hristos, care-l va da celor doisprezece Apostoli după Judecata de Apoi.
Şi îndată porţile cele în chipul fulgerului s-au deschis şi serafimii aceia au întrebat:
- Unde duceţi sufletul acesta?
Şi a zis Apostolul Ioan Evanghelistul:
- Poruncă avem de la Mântuitorul şi de la Maica Domnului să-l ducem până la Raiul desfătării.
Atunci ne-au dat drumul şi am intrat.
Când am intrat dincolo de aceste ziduri, am văzut munţi de aur şi am văzut un palat, care avea douăsprezece temelii, cum spune la Apocalipsă, cu douăsprezece pietre scumpe şi douăsprezece uşi în douăsprezece părţi şi acoperit cu aur curat şi lumina ca ziua şi era o lumină acolo care strălucea de milioane de ori ca soarele, iar soarele nu se vedea acolo.
Şi palatul acesta avea douăsprezece uşi şi n-am văzut acolo nici pasăre, nici om, nici fiară, nici îngeri, nici oameni. Şi am întrebat pe Apostolii care mă conduceau:
- Domnii mei, ce este palatul acesta şi câtă mărime are?
Şi a zis Apostolul Andrei:
- Acest palat este atât de mare, cât ar merge un om o mie de ani pe jos şi nu-l înconjură. Acesta este palatul celor doisprezece Apostoli, care se cheamă Noul Sion şi care-l vor lua Apostolii după Judecata de Apoi pentru osteneala lor, că au predicat Evanghelia în lume şi au murit martiri şi li s-au tăiat capetele pentru dragostea şi credinţa în Iisus Hristos.
Şi am trecut şi de acel palat şi zburam peste munţii cei de aur şi era o mare de cristal, cu apa ca cristalul de limpede şi avea o mireasmă de trandafiri care nu se poate spune pe faţa pământului. Şi am trecut pe deasupra acelei mări şi am ajuns la un râu care curgea ca cristalul şi erau ierburi şi flori multe şi nişte copaci înalţi şi foarte frumoşi, cum nu am mai văzut pe faţa pământului şi erau flori până sus şi nişte păsări mari cântau acolo şi ziceau aşa:
Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Şi am întrebat pe Apostolul Andrei:
- Domnul meu, ce zic păsările acestea, căci cântă din psalmi?
- Ai auzit ce zic? Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Păsările acestea, fiule, nu mai mor în veacul veacului. Ele sunt pline de Duhul Sfânt şi proorocesc şi arată că aici în frumuseţea aceasta nu are să poată intra nimeni decât acela căruia i se vor ierta păcatele şi i se vor acoperi fărădelegile.
Atunci am întrebat:
- Dar care păcate se iartă la om şi care se acoperă?
Şi a zis:
- Păcatele pe care le-a cunoscut omul că sunt păcate şi le-a mărturisit la duhovnic şi i-a părut rău şi a făcut canon pentru ele, se iartă. Iar acelea pe care omul nu le-a ştiut că sunt păcate sau le-a uitat, nu din rea voinţă, ci din neputinţă, acelea se acopăr din mila lui Dumnezeu, că altfel nici un suflet nu ar fi ajuns aici. Pentru că, auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra întru împărăţia cerurilor.
Mergând noi aşa, s-a făcut un tunel, un munte de aur şi un tunel mare, dar tunelul acela lumina ca soarele şi acolo era o masă mare, căreia nu i se vedea marginea. Şi stăteau oamenii la mese şi îngerii slujeau la mese şi puneau băuturi cereşti şi mâncăruri cereşti şi era mare veselie. Şi erau mii şi mii care se veseleau şi cântau şi stăteau la mese.
Şi spune Sfântul Cozma:
- Când m-am uitat la masă, am început a cunoaşte oameni de la noi din oraş, din Constantinopol şi din sat şi călugări de-ai noştri şi neamuri care au mers la bine şi foarte mă bucuram că am dat acolo peste oameni cunoscuţi. Dar ce folos, că am stat acolo numai câteva minute şi numai am auzit un glas: “Luaţi pe stareţul acesta de aici, şi-l duceţi înapoi, iar în locul lui aduceţi pe monahul Atanasie de la Mânăstirea Trăian!” Că era mânăstirea de la Alfa apropiată de mânăstirea Trăian cum este mânăstirea noastră, Sihăstria, aproape de mânăstirea Secu, aproape. Şi îndată a venit îngerul Domnului, zicând:
- Frate Cozma, iată n-am ajuns la Raiul desfătării.
- Dar unde suntem?
- Dacă treceam tunelul acesta ajungeam în Raiul desfătării, dar este porunca lui Hristos să te ducem înapoi în trup, căci plâng călugării după tine, că au rămas fără păstor. [...]

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

Initiez si eu primul meu topic. Vad ca a fost multa agitatie pe topicul cu chinurile iadului, asa ca m-am gandit ca ar fi bine sa vorbim si despre ce ii asteapta pe cei drepti, sa ne bucuram citind cum au vazut altii Raiul in care cred ca dorim toti sa ajungem. Va astept cu frumoase citate din Sf. Parinti (din care eu nu prea am citit) sau pareri personale. Eu voi cita din par. Cleopa:

Despre frumusetile Raiului (22. 07. 1988)

Raiul este un loc de desfatare, unde vazandu-L pe Dumnezeu, asa cum este El, fata catre fata si iubindu-l in mod desavarsit, sufletul se bucura de o fericire vesnica. Paradis sau rai inseamna un loc foarte placut, fie o gradina, fie un loc cu pomi, fie o padure. gradina placuta, unde l-a pus Dumnezeu pe om, dupa ce l-a creat, este numita paradisul terestru sau raiul pamantesc. se mai intelege prin rai locul unde dreptii Il asteptau sa vina pe Hristos. Talharului cel bun i-a zis Hristos: "Astazi vei fi cu mine in Rai". In Rai, adica in sanul lui Avraam. Rai inseamna locul unde sfintii, cei alesi, cei randuiti se bucura cu Dumnezeu de viata vesnica, caci zice Sf. Ap. Pavel: "Caci a fost rapit in Rai la al treilea cer". raiul sau cerul este un loc de desfatari, adica un loc in care afla multimea bunatatilor, fara de niciun amestec al raului,un loc de dorinte fara neincetare si din cele mai vii, unde se gusta din plin cele mai dulci bucurii, un loc de unde este alungat pentru totdeauna ceea ce ar putea cauza cea mai mica greutate, cel mai mic necaz, un loc se bucura de o fericire atat de mare "pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit".
Ceea ce face multimea bucuriei celor alesi in rai este vederea lui Dumnezeu fata catre fata. Intariti in lumina slavei si in stare de a suporta stralucirile Fiintei divine, ei contempla adorabila Treime, se satura in viata vesnica cu aceasta cunoastere desavarsita a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. VA URMA.

Draga glykys, eu cand ma gandesc la Rai, desi nu cred ca o
sa-l apuc, nu mi-l pot inchipui fastuos si cu frumuseti de
necrezut, nu zic ca n-ar fi asa dar nu ma duce pe mine
mintea, ci il vad ca pe o zi nesfarsita, blanda, senina,
de toamna, cu pomi plini de fructe, cu vii pline de
struguri, cu albine si faguri de miere si o fantana
cu apa rece si limpede ca aceea a samarinencei.

[MariS_]

Dumnezeu a pregatit pentru om Raiul ca scoala domneasca
intru indumnezeirea sa. Dar omul a picat examenul si a ramas
repetent. Atunci a pregatit Dumnezeu o alta scoala, cea
pamanteasca, o scoala a incercarilor zilnice, a luptei cu raul,
a caderilor si ridicarilor succesive, a calirii si otelirii vointei.

[georgeval]

Eu raman la starea negraita a Sfantului Apostol Pavel care n-a reusit sa descrie raiul rapit fiind in el "ceea ce ochiul nu a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s-au suit"