Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Ce facem în cazul în care omul s-a îndrăgostit de un catolic?
Ce să facem, din iubire acela va trece la ortodoxie, îi cununăm şi gata. Nu este o problemă asta, este o problemă simplă să treci la ortodoxie din iubire. Să ţinem cont că de obicei ne îndrăgostim de cine nu trebuie, adică de cineva care nu ne împărtăşeşte dragostea.
Este adevărat că se mai întâmplă, putem crede că nu este de la Dumnezeu această iubire sau că nu este de folos sufletului nostru sau că nu iubim cu adevărat. Putem să credem că n-ai fost atent când ai ales. Trebuie puţină meditaţie, trebuie văzut cine eşti, observată potrivirea, iar pe urmă te îndrăgosteşti. Căci îndrăgostirea nu trebuie să fie doar aşa, orbeşte, adică vezi şi te îndrăgosteşti imediat, ci mai este şi reflecţie, mai studiezi un pic persoana care îţi place.
(Părintele Nicolae Tănase, Sotul ideal, sotia ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 76)

[cristiboss56]

Clevetirea este vorbirea de rău împotriva fratelui, nefiind el de faţă, cu scopul de a-l ponegri măcar de sunt şi adevărate cele spuse (după cuvântul Sfântului Vasile cel Mare). Clevetirea este o fărădelege şi o mare nedreptate pe care o facem împotriva aproapelui. Porunca dumnezeiască spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca însuţi pe tine!”. Deci noi dacă vorbim de rău pe fratele nostru de aceeaşi credinţă, oare mai putem zice că iubim pe aproapele nostru? Însă unii dintre noi poate vor căuta să se îndrepteze zicând: „Dacă spun ce este adevărat, oare fac vreo nedreptate cuiva? Cu asta doară nu răpesc nici averea şi nici dregătoria nimănui. Nu am gând rău ca să-i fac vătămare, când vorbesc de cineva. Dimpotrivă, eu caut să-l folosesc, arătându-i neputinţele şi lipsurile, cu durere de inimă!”. Cam aşa caută să se apere cei care clevetesc pe fraţii şi pe vecinii lor. Dar iată ce ne spun Sfinţii Părinţi pentru asta: Când zugrăveşti către alţii greşalele fratelui tău, pricinuieşti o pagubă negrăit de mare, chiar dacă spui adevărul şi chiar când faci aceasta frăţeşte, din compătimire, fară să ai scop a-i face vreo vătămare.
(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 369)

[cristiboss56]

Să mai fie ştiut şi aceasta, că otrava care se adună în trup din multă băutură, nu stă degeaba nici o clipă. Ea lucrează pe nesimţite ca şi viermii în lemn. Ea atacă organele cele mai gingaşe ale trupului (mai ales plămânii, stomacul, ficatul şi creierii). Dar omul nu pricepe aceasta decât atunci când îl ruinează desăvârşit. Viermele băuturii lucrează mocnit, însă merge în plin spre distrugere. Pot să treacă 5, uneori 10 şi chiar 20 de ani până când se iveşte boala. Însă boala nu vine singură, ci vine mai totdeauna însoţită de alte două sau trei boli grele. Atunci nu mai este vindecare, căci toţi doctorii spun că bolile care se ivesc din alte pricini, se pot vindeca prin leacuri sau prin operaţii, însă cele care se ivesc din băutură, nu mai au sfârşit decât la moarte. (Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 368)

[cristiboss56]

Nimeni nu poate să se elibereze de răul febrei dacă nu se supune prescripţiilor doctorului înţelept. De asemenea şi cârmaciul, trăind în sărăcie pe mare, nu poate să îndrepte spre port corabia sa fără vânturi prielnice. Tot astfel şi sufletul: dacă nu spală toate murdăriile lui prin toate poruncile dumnezeieşti, nu poate să ajungă cu bine la portul sigur pentru că nu are harul Sfântului Duh să îl conducă.
(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Traducere de Florentina Cristea, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 43)

[Mihailc]

Cuvinte din Pateric potrivite pentru cei căzuţi în înşelarea "înduhovnicirii egoiste" şi trec în aceste zile prin experienţa delirului mistic sezonier:

Un frate oarecare l-a întrebat pe un părinte, zicând: cum şi în ce chip este, părinte, dragostea de fraţi? Dar nedragostea? Răspuns-a lui bătrânul, zicând: dragostea de fraţi, aceasta este, fiule: să îndemni pururea şi să înveţi şi să povăţui şi pe fratele tău, mai ales pe cel mai tânăr şi de curând călugărit, la calea mântuirii şi spre faptele cele bune, folositoare şi plăcute lui Dumnezeu şi să mângâi pe cel necăjit, supărat şi deznădăjduit, să cercetezi pe cel bolnav şi să adăposteşti pe cel străin. Aceasta este dragostea frăţească şi acestea sunt, fiule, faptele dragostei frăţeşti. Iar nedragostea frăţească, aceasta este: a nu purta grijă pentru cercetarea, îndemnarea, învăţătura şi povăţuirea celor mai tineri spre calea mântuirii şi spre faptele cele bune şi folositoare şi plăcute lui Dumnezeu şi a nu mângâia, după putinţa ta, pe cel scârbit, supărat şi deznădăjduit, a nu odihni pe cel străin, a nu cerceta pe cel bolnav, ci numai de sine şi pentru sine a te îngriji. Cel ce face acestea, este iubitor de sine, nu de fraţi. Aceasta este, fiule, nedragostea de fraţi, pentru care Dumnezeu ridică şi ia darul Său de la purtătorii în zadar ai cinului şi numelui călugăresc.

***

Un frate l-a întrebat pe un părinte oarecare, zicând: pentru ce, părinte, acum fraţii care se ostenesc prin pustie şi prin mânăstiri, nu pot câştiga darurile lui Dumnezeu precum câştigau părinţii cei de demult? Răspuns-a lui bătrânul, zicând: fiule, părinţii cei de demult aveau dragostea frăţească cea desăvârşită şi fiecare ridica în sus, spre cer, pe fratele său. Acum, fiindcă s-a stins dragostea între preoţi fiecare îl trage în jos pe fratele său, şi pentru aceea nu câştigă fraţii noştri darul lui Dumnezeu ca părinţii cei de demult.

***

Un frate l-a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: părinte, sunt doi fraţi şi unul dintr-înşii şade cu tăcere în chilia sa şi posteşte cu mare înfrânare toată săptămâna şi mult lucru lucrează în toate zilele. Celălalt slujeşte bolnavilor în bolniţă cu osârdie şi silinţă. Deci, al cărui lucru dintre aceşti doi fraţi este mai iubit şi mai primit de Dumnezeu? Răspuns-a bătrânul: cel ce şade cu tăcere în chilia lui şi multă rugăciune face şi posteşte şase zile, dar nu are dragoste şi milostenie către fraţi, şi de s-ar spânzura de nările lui, nu poate să fie asemenea celui ce slujeşte bolnavilor.

***

Ziceau bătrânii că ceea ce este al aproapelui trebuie fiecare să simtă şi să pătimească împreună cu el întru toate, să se bucure împreună şi să plângă împreună. Şi aşa să se afle, ca şi cum ar fi purtat trupul aceluia, precum este scris: un trup suntem întru Hristos. Şi iarăşi: a celor ce au crezut, inima era una singură.

***

Un pustnic aflând un om îndrăcit şi care nu putea să postească, s-a rugat lui Dumnezeu să se mute la dânsul dracul şi acela să se slobozească. L-a ascultat deci Dumnezeu şi a intrat dracul în pustnic, depărtându-se de la omul acela. Iar pustnicul fiind îngreuiat de drac, răbda nevoindu-se în post şi rugăciune. După puţine zile, pentru dragostea lui, mai mult a izgonit Dumnezeu şi de la dânsul dracul.

***
Zis-a un bătrân oarecare: fiilor, eu niciodată, din tinereţile mele, n-am vrut să mă folosesc numai pe mine, iar pe fratele meu să-l las nefolosit. Totdeauna m-am silit după putinţa mea, ca să-l folosesc pe fratele meu întâi şi apoi pe mine, ştiind că folosul fratelui meu este roada mea.

***

A fost ponegrit un frate la mănăstire că curveşte şi plecând s-a dus la avva Antonie. Şi venind fraţii din chinovie să-l îngrijească şi să-l ia, zicând: ai făcut aşa. El se apăra zicând: n-am făcut aşa ceva. Şi era acolo din întâmplare avva Pafnutie zis Kefalas, care le-a zis această pildă:
Am văzut pe malul râului un om împotmolit până la genunchi, şi venind alţii să-i dea mâna l-au înfundat până la grumaz.
Atunci le-a spus avva Antonie despre avva Pafnutie: Iată un om de-adevăratelea, în stare să vindece şi să mântuie suflete. Iar ei au încuviinţat cuvântul bătrânului, făcând metanie. Şi îndemnaţi de părinţi au luat fratele în chinovie.

***

A mai spus avva Antonie: de la aproapele vine şi viaţa şi moartea. Că dacă ne câştigăm aproapele, îl câştigăm pe Dumnezeu; dar dacă ne smintim aproapele păcătuim faţă de Hristos.

***

Avva Antonie a zis: într-o zi în care ședeam așezat lângă Avva Arfat, o fecioară a venit la noi și spuse: Părinte am postit două sute de săptămâni, mâncând doar la șase zile, am învățat pe derost Noul și Vechiul Testament, ce-ar mai trebui să fac?”. Zis-a bătrânul:”Disprețul este pentru tine ca onoarea?”. Ea spuse: ”Nu”, ”Pierderea ca și câștigul, străinii ca și părinții, sărăcia ca și bogăția?”. Ea zise:”Nu”. Bătrânul hotărî: ”Deci nu ai postit mâncând la șase zile, nici nu ai învățat Noul și Vechiul Testament, ci te amăgești singură. Du-te și muncește pentru că n-ai nicio virtute.

Şi mai sunt o grămadă.....

Povestirile sunt minunate, fără îndoială.

Mai știam una, care îmi plăcea, despre un frate care ațipea în timpul slujbei, în biserică. Un altul a zis că dacă-l vede așa, îi pune capul pe genunchii săi, să îl odihnească.

Sunt și alte povestiri, care pot exemplifica dreapta socoteală.

Ar trebui să ne cercetăm fiecare, cu sinceritate, pentru a nu ne amăgi.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mihailc

Cuvinte din Pateric potrivite pentru cei căzuţi în înşelarea "înduhovnicirii egoiste" şi trec în aceste zile prin experienţa delirului mistic sezonier:


Şi mai sunt o grămadă.....

Multumim mult , Mihailc , si te astept cu drag si aici : http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=5749

[Mihailc]

În prealabil postat de cristiboss56

Multumim mult , Mihailc , si te astept cu drag si aici : http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=5749

Cu mare drag, Cristian, doar că acolo nu-mi dau seama repede care au mai fost postate, ca să nu ne repetăm. Sau nu-i o problemă dacă mai bisăm câteo pildă?

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mihailc

Cu mare drag, Cristian, doar că acolo nu-mi dau seama repede care au mai fost postate, ca să nu ne repetăm. Sau nu-i o problemă dacă mai bisăm câteo pildă?

Asta sa fie singura noastra "greseala " !
Slava lui Dumnezeu pentru toate !

[cristiboss56]

Până la lacrimi mi-e milă de oamenii care nu cunosc pe Domnul, care nu cunosc milostivirea Lui. Dar nouă Domnul ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi noi vieţuim în lumina sfintelor Sale porunci.
Lucru minunat: harul mi-a dat să înţeleg că toţi oamenii care iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui sunt plini de lumină şi asemenea Domnului; dar cei ce se împotrivesc lui Dumnezeu sunt plini de întuneric şi asemenea vrăjmaşului.
E şi firesc aceasta. Domnul e Lumină (I Ioan 1, 5) şi El luminează pe robii Săi, dar cei ce slujesc vrăjmaşului au primit de la el întunericul.
Am cunoscut odată un băieţel. Era ca un înger: ascultător, conştiincios şi blând, alb şi îmbujorat la faţă, cu ochi luminoşi, adânci, buni şi liniştiţi. Dar când a crescut, a început să trăiască în necurăţie şi a pierdut harul dumnezeiesc; iar când a ajuns la treizeci de ani semăna în acelaşi timp cu un om şi cu un demon, cu o fiară sălbatică şi un tâlhar, şi toată înfăţişarea lui era aspră şi înfricoşătoare.
Am cunoscut şi o fată foarte frumoasă, cu o faţă atât de luminoasă şi plăcută, că multe fete pizmuiau frumuseţea ei. Dar păcatele au făcut-o să piardă harul, şi abia de te mai puteai uita la ea.
Dar am văzut şi altceva. Am văzut oameni care veneau în monahism cu feţe urâţite de păcate şi de patimi dar care prin pocăinţă şi printr-o viaţă cucernică s-au schimbat şi au ajuns foarte plăcuţi la vedere.
Odată Domnul mi-a dat să văd la Vechiul Russikon un ieromonah duhovnic la vremea mărturisirii, în chipul lui Hristos. Stătea în picioare în locul în care se ascultă mărturisirile strălucind în chip negrăit şi, deşi părul său era cu totul alb din pricina vârstei înaintate, faţa lui era frumoasă şi tânără, ca a unui băiat. Am văzut un asemenea chip la un episcop în timpul Liturghiei. L-am văzut aşa şi pe părintele Ioan din Kronştadt, care prin fire era la înfăţişare un om obişnuit, dar prin harul lui Dumnezeu faţa sa strălucea ca un Înger şi voiai să te uiţi la ea. Astfel, păcatul urâţeşte pe om, dar harul îl face frumos.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 102-103)