Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Slujbele Bisericii Ortodoxe > Slujba inmormantarii
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #31  
Vechi 19.06.2012, 21:07:44
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.197
Implicit

Citat:
În prealabil postat de costel Vezi mesajul
Nu consider ca un copil trebuie sa uite de bunici in momentul in care acestia au murit. Biserica ne cheama sa ne luam ramas bun de la cel ce a facut trecerea la cele vesnice si prin cuvintele "veniti sa dam mortului sarutarea cea mai de pe urma". Datoria sta a-ti lua ramas bun macar prin participarea la slujba.
Sa fim seriosi, asta cu ramasul bun e o metafora mai mult, eu cel putin inteleg "ramasul bun" ca o chestie bilaterala, ori mortul nu poate raspunde.

Citat:
Realitatea ca suntem muritori.
E o realitate care are multe fetze.
Esti sigur ca un copil surprinde pe cea care trebuie?

Citat:
Persoana decedata nu trebuie rezumata la un cadavru in descompunere, e in primul rand o persoana care se roaga pentru cei cunoscuti. Cel putin eu asa ii vad pe bunicii mei.
Daca esti sigur de mantuirea lor, poate..
Si repet, te-ai intrebat cum percepe un copil situatia?

Citat:
Sunt copii care confunda lumea ingerilor cu a noastra din cauza falselor explicatii cum ca bunicii au devenit ingeri.
Ma cam indoiesc ca asta ar fi consecinta logica a unei astfel de afirmatii.
Oricum, e aiurea sa le spui ca "au devenit ingeri". E prima data cand aud de asa ceva.

Ca au plecat la Domnul, este o metafora mult mai frumoasa si mai ales, mult mai realista.

Si cred ca ar ajuta mai mult un copil o intelegere in acest sens, imaginea celor dragi cand inca mai erau in viata decat ultima imgine - cea a unui cadavru.

Last edited by AlinB; 19.06.2012 at 21:10:36.
Reply With Quote
  #32  
Vechi 19.06.2012, 21:34:46
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.103
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AlinB Vezi mesajul
Sa fim seriosi, asta cu ramasul bun e o metafora mai mult, eu cel putin inteleg "ramasul bun" ca o chestie bilaterala, ori mortul nu poate raspunde.



E o realitate care are multe fetze.
Esti sigur ca un copil surprinde pe cea care trebuie?



Daca esti sigur de mantuirea lor, poate..
Si repet, te-ai intrebat cum percepe un copil situatia?



Ma cam indoiesc ca asta ar fi consecinta logica a unei astfel de afirmatii.
Oricum, e aiurea sa le spui ca "au devenit ingeri". E prima data cand aud de asa ceva.

Ca au plecat la Domnul, este o metafora mult mai frumoasa si mai ales, mult mai realista.

Si cred ca ar ajuta mai mult un copil o intelegere in acest sens, imaginea celor dragi cand inca mai erau in viata decat ultima imgine - cea a unui cadavru.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=12113
Eu inca imi amintesc acest thread Alin!
Ba chiar mama respectiva a devinit ostila cand ceilalti i-au explicat ca nu are cum sa devina inger...
In fine,pierderea copilului este o cruce foarte grea pt cei ramasi aici!
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #33  
Vechi 19.06.2012, 23:35:12
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.712
Implicit

Nici eu nu sunt de acord cu faptul ca niste copii sa participe la inmormantare. Pe mine, de cand ma stiu, ma duceau ai mei duminica la biserica si apoi la cimitir, la niste morti pe care nu ii cunoscusem niciodata, dar unde era pace, frumos si verde, ne rugam, aprindeam lumanari si mereu ceream sa fiu dusa in dreptul unei case de veci, cu geamuri de sticla, plina de jucarii, unde odihnea o fetita, Mona, care murise din cauza unei prajituri. Asadar, pentru mine, copil, cimitirul era un spatiu tare prietenos.

In rest, fusesem invatata de micuta ca toti oamenii pleaca de pe pamant intr-o zi, dar ca sufletele lor nu mor, imi placea slujba parastasului si, mai ales, coliva si pomenile de dupa, imi placeau dricurile cu cai negri si muzica de fanfara ce acompania mortul, imi mai spunea bunica mea ca o sa se duca si ea candva, dar eu sa ii aprind o lumanare si sa ii spun in gand problemele mele, ca, de acolo de unde va fi, ea ma va auzi si imi va da, dupa puteri, ajutor. Dar de dus la inmormantari nu m-au dus niciodata. Stiam din auzite tot ce se intampla acolo, dar de vazut nu vazusem niciodata. Era un mister total. Devenisem chiar foarte curioasa la un moment dat sa stiu ce se intampla acolo, ca tot vedeam in filme cum se desfasoara o ceremonie de inmormantare - fireste, catolica sau protestanta.

Ba chiar imi aduc aminte ca aveam vreo noua ani si ca murise o prietena de familie si noi ne-am deplasat cu totii in alta localitate, dar copiii toti au fost lasati acasa, in ciuda insistentelor noastre, care doream sa vedem o inmormantare pe viu. Vazusem doar pret de cateva secunde, pe furis, o moarta foarte frumoasa, care parca dormea, intr-o trasura si multa, multa lume. Atat.

Tot cam pe atunci sau putin inainte murise si strabunica mea, cea mai apropiata ruda care murise in copilaria mea. Imi aduc aminte dimineata in care bunica a primit telefonul, a izbucnit putin in plans, apoi s-a dus pe balcon sa se linisteasca si a imbracat o rochie neagra. A fost mohorata toata ziua, dar apoi si-a scos rochia cea neagra si a redevenit bunica mea, pe care o stiam eu. Clipele acelea au fost foarte importante pentru mine, pentru ca era, practic, in familia noastra, o intalnire marcanta cu moartea, prima pe care o percepeam si eu mai de aproape. Cu aceasta ocazie, doar observand comportamentul bunicii mele, in special, am inteles eu ce inseamna comuniunea cu cei adormiti si care este raportarea corecta la moarte (nu bocete si regrete, ci seninatate, credinta si rugaciune) si la cei adormiti.

Si la noi in familie exista ideea ca degeaba vii la inmormantare sa vezi mortul pe masa, daca in timpul vietii nu te-ai purtat cum a trebuit si am dezvoltat si eu dezgustul fata de parada la inmormantari, bocete, superstitii, manifestari exterioare ostentative si haine negre.

Cred ca primul mort pe care mi s-a ingaduit sa il vad a fost un preot batran care slujise intr-o biserica pe care o frecventam. Aveam vreo 10-12 ani, nu am retinut decat faptul ca era imbracat in haine preotesti, ca era alb la fata si ca mancam inghetata cand am intrat, cu multa teama si retinere, in tinda bisericii sa il vad pret de cateva secunde. Nu m-am speriat deloc, dar eram destula de marisoara.

Apoi, in copilarie, am facut cunostinta cu Pelerinul parintelui Cleopa, cu raiul si cu iadul din cartile lui si cu toate sfaturile acestea practice. Plus toate povestile despre morti pe care le auzeam la piata, din nenumaratele socializari ale bunicii cu diversi oameni. Apoi a intervenit si repulsia, si frica, si dezgustul... poate ca literatura si-a spus si ea cuvantul. Si multe inmormantari transmise in direct, dintre care cea de care imi amintesc cel mai bine a fost a P.F. Teoctist, ca au cantat "Hristos a inviat" cand l-au depus in spartura aceea de zid, iar inima mea a tresaltat atunci de bucurie, dupa mahnirea pe care o incercasem in fata TV-ului. Ma bucuram ca viata omului se termina cu "Hristos a inviat".

De abia in facultate, in primul an, am aflat despre latura sociala a inmormantarii, ca ar fi un prilej de manifestare a grijii fata de familia raposatului, cu care ne aflam in relatii formale, chiar daca nu am cunoscut niciodata mortul. Dar cum discursul acesta ni se parea a cultiva ipocrizia, nu am dat curs solicitarii de a participa la funeraliile unui profesor despre care doar auzisem cate ceva, numai ca sa fim bine vazuti de alti profesori.

Asa ca, dupa toate aceste tentative, la varsta de 20 de ani am participat pentru prima data la un priveghi crestinesc, al unui profesor pe care l-am iubit foarte mult si despre care am mai scris pe forum. Tot timpul cat a durat slujba, m-am uitat la el, ca eram si destul de aproape. Un mort frumos, care mi se parea ca s-ar putea ridica in orice moment ca sa isi tina lectia. Pe fata lui citeam, in acordurile Stalpilor, aceeasi demnitate si maretie pe care o avusese intreaga viata. Cu cat se apropia mai mult slujba de sfarsit, cu atat mi se dezvaluia, la lumina lumanarii si a trasaturilor mortului, taina nemuririi sufletului omenesc si certitudinea Invierii. La inmormantare nu am mai participat, imi fusese suficienta experienta din ajun.

Asa ca prima inmormantare la care am participat si eu a fost tot la 20 de ani, la cateva luni dupa aceasta experienta si luati cu arcanul de la facultate. Un mort vanat, respingator, foarte, foarte multa desertaciune, multa lume care mi se parea ca venise doar din obligatie sociala, discursuri rasuflate... Eram spectatori, nu rugatori. Nu m-a marcat deloc.

Apoi a urmat bunica mea, care, cu adevarat, se roaga pentru noi, in ceruri.
... o experienta foarte dura, pe care am putut-o depasi, in primul rand, cu ajutorul Domnului si al rugaciunii, dar si prin intermdiul tuturor roadelor pe care mi le-au dat trairile anterioare, din copilarie, cartile si, mai ales, credinta pe care mi-a insuflat-o ea. Dar nu ma mai pot raporta la cimitir asa cum ma raportam in copilarie. Simt o apasare, desi la mormantul bunicii ma pot concentra cel mai bine la rugaciune si as sta acolo ore in sir.

Dupa aceea, la urmatoarea inmormantare, a surorii unei colege, m-a ajutat Domnul de am descoperit latura de milostenie sufleteasca pe care o presupune participarea la inmormantare, de rugaciune pentru cel mort si de mangaiere pentru rudele ramase, dar nu in scop social, cum mai intalnisem inainte, ci crestinesc. Dar a durat destul de mult.



Eu nu mi-as lasa copiii sa participe la inmormantari... Se pot speria foarte usor. Imaginea vizuala marcheaza. Insa trebuie sa le fie sadita credinta de mici copii si invatatura Bisericii si sa aiba o corecta raportare sufleteasca fata de cei plecati dintre noi. Dar asta nu se poate fara un model in familie, de la care sa invete teorie si, mai ales, practica. Pentru asta insa nu e nevoie sa vada un cadavru pe masa, la varsta cand nu pot intelege anumite lucruri. Parintii stiu mai bine cand au atins aceasta putere de intelegere.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #34  
Vechi 20.06.2012, 01:02:11
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Consider ca ai scris un text foarte frumos, Ana-Maria. Foarte folositor. Foarte...
Iti multumesc!
Reply With Quote
  #35  
Vechi 20.06.2012, 21:52:17
Theodor_de_Mopsuestia
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ioan cezar Vezi mesajul
Prima inmormantare de care imi amintesc a fost a unei rude, o matusa octogenara. M-a dus mama acolo, nu stiu de ce...
Am ramas cu amintirea vie, vie de tot, ca am intalnit ceva respingator, nebanuit de urat.
Am si acum o incruntare in mine cand imi amintesc episodul.
E unul din momentele cele mai neplacute din intreaga viata.
Iar atmosfera era jalnica. Un miros urat, femei cu conduita isterica, barbati care filosofau dincolo de intelegerea mea si care imi pareau caraghiosi, mama bocind si facindu-se urata (altminteri mama a fost mereu pentru mine, copilul, cea mai frumoasa fiinta din lume), o lume de-a dreptul oribila. Apoi, mai tarziu, nu pricepeam de ce aceiasi oameni care plangeau si jeleau, acum mancau cu pofta, radeau, se imbatau, vorbeau tot felul de nerozii... Totul tulbure, foarte...
Iar mortul... uh... un imens buboi umflat, o fata impietrita si galbejita, niste maini de ceara cu unghii urate, oribil...
Acuma, ca sunt mai invatat in rele, pot filosofa detasat sau pot mima adinca intelepciune fara sa ma simt prea derutat sau confuzat. Dar atunci cred ca eram total nepregatit pentru asa intalnire.
S-ar cuveni o educatie atenta pentru acest moment. Si, categoric, un copil e o fiinta mereu vulnerabila si imprevizibila in fata unor astfel de surprize de proportii.
Ca psiholog zic acum: de mor in curind, eu sper ca nu ma vor vedea copiii in cosciug. Vorbesc serios! As mai accepta, poate, de vor avea vreo 20-30 ani ...:) (acum au 2, 6, 12)
Chiar si atunci, as prefera sa ii scutesc de spectacol. N-au decat sa cunoasca moartea oamenilor din poze si din sala de anatomie patologica, la L.P., de voiesc. Zic si eu, nu va suparati...
Sa iti traiasca copilasii, frate Ioan Cezar! Apoi, da sunt de acord cu ce ziceti fratia ta si Alin; eu ca si copil eram speriat de ilustratiile cu drq din cartile lui ion creanga (bine au facut "marelui scriitor", probabil mason, ca l-au caterisit, stiau sfintitii ierarhi ce stiau), asa ca mai bine ca nu am vazut chipurile celor dragi morti din familia mea (ma refer la cei patru bunici, un unchi, etc.) cand eram mic. Ei s-au mutat la Domnul cand am intrat la facultate, deci...poate nu o sa credeti, dar m-am simtit neutru la inmormantarile respective. Si ca stare generala foarte bine, si afectiv detasat. De ce? Cerul stie. Si, repet, aveam 19 ani...

Last edited by Theodor_de_Mopsuestia; 20.06.2012 at 21:54:34.
Reply With Quote
  #36  
Vechi 22.06.2012, 16:35:42
costel's Avatar
costel costel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.09.2006
Mesaje: 4.834
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AlinB Vezi mesajul
Esti sigur ca un copil surprinde pe cea care trebuie?
Alin, fiecare este liber sa-si creasca copilul cum crede ca este mai bine. Am deschis acest topic plecand de la faptul ca sunt parinti care incearca sa-si creasca copiii ca si cand in aceasta lume nimic rau nu se poate intampla. Si acest lucru insemna a-l creste intr-o lume falsa.

Last edited by costel; 22.06.2012 at 16:45:26.
Reply With Quote
  #37  
Vechi 22.06.2012, 17:36:59
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.197
Implicit

Citat:
În prealabil postat de costel Vezi mesajul
Alin, fiecare este liber sa-si creasca copilul cum crede ca este mai bine. Am deschis acest topic plecand de la faptul ca sunt parinti care incearca sa-si creasca copiii ca si cand in aceasta lume nimic rau nu se poate intampla. Si acest lucru insemna a-l creste intr-o lume falsa.
Este prea abstract ceea ce spui.
Poate ar trebui sa vii cu un exemplu concret care te-a marcat.

Oricum de aici si pana la a generaliza si a indica ca terapie participarea la inmormantari..trebui sa fie niste cazuri extreme.

Involuntar, copiii invata de mici, pe "pielea" lor ce inseamna boala, durerea, frica, legile fizicii (gravitatia, rezistenta materialelor) stiu ce inseamna sa piarda pe cineva drag (chiar daca doar temporar).

Ceea ce ii corupe mai tarziu este o educatie proasta iar terapia e mult mai complexa decat sugereaza topicul sau justificare ta pentru topic.

Iar masurile extreme - risca sa creeze caractere extreme si poate nu tocmai cele scontate.

Last edited by AlinB; 22.06.2012 at 17:41:40.
Reply With Quote
Răspunde

Tags
inmormantarea

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
inmormantarea celor ucisi ralucapurcel Slujba inmormantarii 7 14.09.2012 20:33:01
Inmormantarea celor nenascuti andreicosmovici Dogmatica 35 23.08.2012 17:26:49
Aducerea de pamint dupa mormintul celor dragi dinel marian Intrebari utilizatori 6 31.05.2012 19:17:08
Care este rostul pe pamant a celor necasatoriti si a celor fara copii? sophia Nunta 52 18.10.2010 12:02:02
in ce situatie preotul poate refuza sa participe la o pomana? nela_27 Preotul 5 31.08.2009 01:04:51