Frica neintemeiata

[Danuta]

De 2 ani de zile ma confrunt cu o mare problema. Mi-e foarte frica si sunt mereu ametita. Medical nu am nimic. Este foarte delicat ceea ce simt eu si mi-ar prinde tare bine niste sfaturi sau povestiri despre cum s-a trecut peste experiente asemanatoare.
Va multumesc

[getasart]

Danuta,am citit mesajul tau ;daca medical nu ai nimic,atunci este altceva si medicul tau este numai Domnul Iisus;nu ai spus de unde esti;dardacaesti pe aproape de o manastire ,da fuguta si vorbeste cu un preot calugar,stai la Sf.Maslu,platesti niste rugaciuni ale lui Sf.Vasilie cel Mare si apoi vorbim;dacamai pot sa te ajut ,scrie-mi la getasart@yahoo.com-Geta Petrescu

[bulgardepamant]

Danuta, Danuta, trebuie operatie duhovniceasca - spovedanie!
Frica este pacat. In Apocalipsa se spune:"Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua." cap. 21,8. Se mai vorbeste in Sf. Scriptura despre frica dar, ca virtute pe care parintii biserici o traduc cu termenul de "evlavie": "Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi" (Psalmul 33, 8).
Departe de mine gandul de a te speria si mai mult cu textul din Apocalipsa, insa ti l-am prezentet pentru a te convinge ca este un pacat. Daca nu este tratata ca atare riscam sa ne luptam cu vantul sa lovim fara sa stim in ce.
De ce este un pacat? Frica tradeaza o neincredere in purtarea ne grija a lui Dumnezeu, adica ne arata (daca suntem realisti cu noi) credinta noastra cu o valoare de 2 le vechi. Si ucenici Mantuitorului la inceput se scundeau de "frica iudeilor" pentru ca nu erau intariti.(vezi Ioan 7,13;19.38;20.19)
De unde vine frica? Sfinti parinti spun ca, din MANDRIE.
Deci, MANDRIA ne departeaza de Dumnezeu; odata departati intervine singuratatea (nimeni si nimic in lume nu poate umple golul)iar efectul singuratatii este frica.
Ar mai fi multe de spus nu mai este timp fizic pentru mine ca sa raman mai mult, dar ideea de final aceasta este: bine ar fi sa ne facem o cercetare amanuntita si obiectiva in interiorul nostru, sa ne depistam cangrena mandriei sub ce forma(e) ne stapaneste, o legam cu sfoara umilentei ca sa nu se intinda si mai mult in suflet si apoi sa ma doara sufletul mai tare, si o duc la operatie / la duhovnic. la inceput va durea putin dar cu timpul, tot luptandu-ne cu ea , ii vor slabi puterile. De luptat nu trebuie sa ne luptam cu frica ci cu mandria, izvorul fricii. Nimeni care doreste sa scoata apa din rau, nu se apuca sa o pompeze cu pompa, daca izvorul nu este intai secat sau deviat. asa ca izvorul trebuie sa ne fie in atentie, adica MANDRIA. In fond...Hristos a inviat!

[karlaa_26]

din pacate si eu m-am confruntat cu frica aceasta si pot sa iti spun ca intr-adevar spovedania rezolva aceasta boala. trebuie sa discuti mult cu duhovnicul tau, sa ii spui exact ce anume te sperie cel mai tare. eu cred ca in momentul in care duhovnicul tau afla ce probleme ai, incepe sa se roage pentru tine. eu nu imi pot explica altfel, cum mi se rezolva orice problema, dupa ce ii spun duhovnicului de ea. si mai cred ca nu conteaza ce fel de duhovnic este, adica cat de rugator pare, ci conteaza faptul ca este duhovnicul tau.poate e acelasi lucru ca si in cazul rugaciunilor mamei pt copii, care au atata putere, iar aici e vorba de fii duhovnicesti si pt asta Dumnezeu ne ajuta pt rugaciunile duhovnicilor. sa ai nadejde ca Dumnezeu te va ajuta, sa participi daca ai timp la Sf. Maslu si daca vrei sa mai comunicam, poti sa imi scrii pe adresa karlaa_26@yahoo.com

[ana2]

Cum spunea karlaa , spovedania este un medicament foarte bun pentru frica, si pentru orice problema. Incearca sa te spovedesti mai des, nu numai in posturi, ci ori de cate ori simti nevoia. Vorbeste deschis cu duhovnicul. Participa la Sf. Maslu de cate ori poti. Si nu uita sa fi prezenta la Sf. Liturghie, e deosebit de important. Toata copilaria mea am fost foarte fricoasa. Eram ingrozita sa stau singura in casa, ma inchideam intr-o camera cu radioul deschis si nu prea ieseam de acolo. Printre rugaciunile mele de copil era si: "sa nu-mi fie frica". Cred ca stiu ce zici cand spui ca simti si ametita, pentru ca frica poate fi aproape paralizanta, aproape nu esti tu insati. Ai mei ma duceau uneori la Sf. Liturghie, iar la sfarsitul slujbei un preot citea rugaciuni pentru sanatate. Cand ajungeam acasa dupa slujba ma simteam curajoasa, chiar ma verificam inchizandu-ma in baie cu lumina stinsa si minunandu-ma ca nu mai simteam frica (tu sa nu faci verificari de genul asta, astea erau...lucruri de copil).
Dumnezeu m-a ajutat si incet-incet a mai disparut frica. Nu pot sa spun ca sunt complet vindecata (pentru ca mai am de luptat cu multe, in special cu mandria). Dar medicamentele duhovnicesti (participarea regulata la Sf. Liturghie, spovedania deasa, rugaciunile duhovnicului, Sf. Maslu,...) m-au ajutat si ma ajuta enorm, din mila lui Dumnezeu.
Citeste si carti duhovnicesti, cauta mai ales despre invingerea fricii.
Roaga-te mult, citeste Paraclisul Maicii Domnului cu multa nadejde.
Dumnezeu sa-ti ajute!

[Siluan]

Dana,
Cu ajutorul lui Dumnezeu, al prietenilor, a rugaciunilor (a lor si ale tale) si sfaturilor lor, cu rabdare si cu trecerea timpului, cred ca o sa reusesti sa scapi de starea de frica pe care o traiesti.
Rugaciunile facute la manastire (Sfanta Liturghie, Sfantul Maslu, celelalte slujbe) si ajutorul unui preot duhovnic (Spovedania,rugaciunile,sfaturile) sunt foarte importante. Si cred ca daca o sa tii legatura cu cele care ti-au dat deja adresa lor de e-mail (Carla, Geta) o sa iti faca bine.
Important este sa stii ca nu esti singura si ca se poate trece si peste aceasta problema si peste altele care vor mai veni in viitor.
Siluan

[Siluan]

Danuta,
Poti sa ne mai spui cate ceva despre tine?
Ce mai faci?
Tare m-as bucura sa aud ca te simti mai bine. Siluan

[ory]

Danuta,nu stiu daca mai citeste careva acest top,observ ca n-a mai intervenit nimeni,dar m-a atins putin la suflet "chemarea"ta pentru ajutor.Eu,personal cred ca trebuie sa fie ceva psihologic,cred ca teama,mai ales nejustificata,este un dusmat de temut al omului...ea poate surveni in urma unor stari tensionate,sau a unui stress real,ori al unei probleme de natura obsesiva.Doamne fereste!,nu spun ca ai avea cu adevarat probleme,far trebuie sa cauti radacinile problemei si sa le "tai",caci astfel ea capata forme diverse,in timp,si este mai greu de tratat.Eu vorbesc din experienta,uneori poate sa se manifeste aceste lucruri ca simtome ale unei fobii....nu se stie.Un lucru este cert,fiinta umana este destul de fragila,iar unele neputinte sunt,efectiv,datorate ADN-ului.Am citit aici tot felul de feplici religioase,fratilor "Dumnezeu nu baga in traista",nu ajunge sa te temi ca nu e de la Dumnezeu aceasta stare,sau doar sa te rogi,trebuie sa faci si lucruri concrete,caci traim intr-o lume foarte complexa si trebuie sa reactionam in orice siruatie cu toate posibilitatile care ne-au fost date.SA AUZIM DE BINE!

[sovidiu]

Danutza, fi serioasa, tuturor ne e frica, asa cum cu totzii avem si curaj, si ura si dragoste, si mandrie si pocaintza, si parere de rau si bucuria implinirii... si multe altele...
Dar, parerea mea este ca nu are rost sa luptzi cu frica, fiindca itzi pierzi timpul inutil, adica fie te inrolezi intr-o armata de imbecili si devi in cele din urma un robot potrivit pentru a ucide simtzind chiar satisfactzie, fie iti estompezi simtzurile si devi un ... nesimtzit...
Ca atare, cred ca ar trebui sa-ti fie mai degraba frica si incontinuare, adica sa nu cumva s-o tai sau sa bravezi, ci preocupa-te sa-ti folosesti si sa-ti urmezi chemarea... cu frica cu tot.. ori cu ce sentimente mai salashluiesc in tine...
Itzi spun si eu care m-am luptat cu frica si cred ca am facut rau ca sunt lafel de fricos, poate chiar mai fricos ca in copilarie... si frica izvoraste din multe, asha ca nu cred ca are rost sa astupi izvorul mandriei ca sa scapi de frica, nu, ca acea frica este o frica ipocrita, adica sa nu cumva sa nu fi aplaudat sau luat drept extraordinar de comunitate, de colegi, de public, dar tu aici vorbesti de alte frici... adica cata frunza si iarba... parerea mea ca frica asta ar trebui sa-ti cam fie un prieten speriat dar prieten... pe care de multe ori ar cam trebui sa-l iei in seama... si ascultand ce vrea sa zica... frica... vei dobandi curajul de care probabil cam ai nevoie... eu asha vad problema asta... dar catzi oameni atatea pareri...
-sigur ca bulgardepamant poate ca are dreptate, dar el vorbeste de o anumita frica perfida care sta la panda si ne "fariseaza", si acea tip de frica este specifica mai mult credinciosilor, celor inaintatzi in credintz, calugarilor... asha banuiesc, si nu copiilor ori tinerelor ori laicilor care se confrunta cu alte probleme... dar e bine de tzinut seama ca si aia din mandrie vine la un moment dat sa ne covarseasca... banuiesc, mai stii... :satisfied::hmmm:???

[apolonia]

Eu m-am confruntat cu problema fricii timp de 2 ani si ...Cu siguranta DUMNEZEU STIE DE CE.Am incercat sa aflu ce se intampla. In timp ce ma purtam intr-un mod cat mai firesc cu putinta si nu dadeam nici un semn ca as fi in pragul nebuniei,am cautat ajutor la sot,la mama, la frate, la prieteni...Nimeni nu ma putea ajuta, mai rau, nu ma credeau pentru ca nu aratam.Ajunsesem ca, imediat ce ramaneam singura acasa ori in alta parte, sa ma arunc la pamant si sa ii cer iertare lui DUMNEZEU.Inebuneam de frica.De frica ca se intampla ceva rau.Aveam ganduri negre,huleam.Ralizam ca eu nu sunt in stare sa gandesc asa,eu am gandit toata viata mea frumos despre toti si despre toate,il iubesc pe DUMNEZEU nu mi-am inchiput niciodata ca va veni o zi in care sa ma simt abandonata.Departarea de DUMNEZEU, iata fratilor o experienta pe care nu o doresc nimanui.M-am departat de EL.Poate nu am facut mai mult rau decat au facut altii dar cu siguranta am facut ceva care L-a suparat.Am inceput sa fac ceea ce simt .A fost un prim pas.Am simtit nevoia permanenta sa imi cer iertare mai mult decat nevoia de a merge la doctor.Asa am aflat ca fata de DUMNEZEU am gresit.Am fost la un Sf. Maslu si l-am rugat pe preot sa ma lase si pe mine sa citesc psalmi si sa cant in corul bisericii.Spre marea mea uimire a fost de acord pe loc.Apoi am inceput sa merg la cor si sa cant la Sf.Liturghie, eu care in viata mea nu am stat la o Liturghie cap-coada.Ca sa nu mai zic ca de multe ori nici nu ajungeam.La Sf. Maslu merg de 1 an.La slujba de Paste am stat toata noaptea.Va dati seama?M-a facut sa realizez ca am gresit,ca fara dragostea lui nu putem trai,ca nu trebuie sa fi bisericos ci sa ai credinta iar daca esti ispitit si ti-e greu, intoarce-te si du-te la slujba pentru acele cuvinte pe care DUMNEZEU le pune in gura preotului pentru tine.Acele cuvinte iti dau putere si te vindeca.