Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 11.05.2017, 20:07:20
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.206
Implicit Scoase de la naftalină

Răsfoind subiectele mai vechi de discuție, am constatat că altădată forumul era mult mai bogat, iar postările adesea mai pline de substanță.

M-am gândit, prin urmare, că ar merita să scuturăm praful de pe unele dintre acestea și să le scoatem la lumină pe cele care ne plac în mod deosebit.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 11.05.2017, 20:36:04
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.206
Implicit Mihailc

Am dat peste o postare a fratelui nostru Mihailc, în care îl citează pe Olivier Clément, cel atât de apreciat și de alt frate al nostru, Adrian:


Citat:
În prealabil postat de Mihailc Vezi mesajul
Am găsit un text care țintește un pic mai departe decât nedumerirea lui gmbh27, capabil să nuanțeze complementar meditațiile interesante postate pe acest topic.
Aparține lui Olivier Clement, un gânditor creștin al cărui merit excepțional a fost, și este printre altele, acela de a construi o interfață semantică eficientă între evanghelia (buna vestire) a Bisericii lui Hristos și lumea seculară occidentală sau occidentalizată.

Și nu ne duce pe noi în ispită

Nu Dumnezeu este Cel care ispitește, "Dumnezeu nu ispitește pe nimeni", spune sfântul Iacob (1, 13). E o atitudine semitică dacă spunem: nu ne ispiti, Doamne, nu ne lăsa să cădem în ispită.
Despre ce "ispită" este vorba? Mai întâi despre cea a crimei sau a sinuciderii - și sunt atâtea feluri de a omorî sau de a se omorî - care se naște din ceea ce sfântul Maxim Mărturisitorul numește "teama ascunsă de moarte". Atunci avem nevoie de dușmani, pentru a proiecta asupra lor această neliniște fundamentală. Pe aceasta trebuie s-o demascăm printr-o memorie lucidă a morții, anamneză la capătul căreia vom găsi nu neantul fardat al deriziunii, ci pe cel Înviat care ne aduce la viață. Transformarea totală a neliniștii în încredere, ne permite în fine, într-o oarecare măsură, să ne iubim vrăjmașii, urmând porunca, inițial de neînteles, a lui Iisus.
Dar ispita este mai ales secretul ultimei apostazii. Este un mister care afectează toate epocile creștinismului, din moment ce suntem în vremea din urmă, de la Întrupare și Cincizecime încoace: "Ați auzit că vine antihrist, spune sfântul Ioan, iar acum mulți antihriști s-au arătat" (1 Ioan 2, 18). Poate că acest mister se clarifică în epoca noastră, care este cu adevărat o apocalipsă în istorie și care dă la iveală atâtea lucruri îngrozitoare. Sau poate credem asta numai pentru că este epoca noastră: nu mai "apocaliptică" decât multe altele (ne dăm seama de asta studiind crizele trecutului).
Marea apostazie nu este neapărat ateismul. Revolta, chiar blasfemia, Îl caută pe Dumnezeu în felul lor. În fața durerii lumii există și un ateism al compasiunii, care negreșit își găsește locul în Eli, Eli, lama sabahtani de pe Golgota. Marea apostazie ar fi mai degrabă să te simți vindecat de Dumnezeu, vindecat de orice întrebare, despărțit de taină, incapabil de neliniște și uimire.
Nu numai absența lui Dumnezeu, ignoranța împăcată, dar mai ales captarea dorinței de absolut, de niște parodii atroce și seducătoare: magie, droguri, paroxisme, tortura și erotismul, strâns legate, de altfel, beții totalitare de altădată (vorbesc de Europa), transformarea actuală a religiilor în ideologii, înlocuirea comuniunii, fuziunea ei cu posesia, în atâtea forme ale artei contemporane, în atâtea medii sectare, invazia parapsihologiei și a ocultismului care vor permite mâine fascinarea maselor de către falși făcători de minuni, minuni provenind din puteri ca cele pe care Hristos le-a refuzat în pustie.
Mă gândesc la Povestirea despre Antihrist, a lui Vladimir Soloviev, unde îl vedem pe Antihrist mare reformator social și spiritualist patentat, asociindu-se cu un mag care oferă omenirii "semne și minuni". Mă gândesc și la "ultimul om" al lui Nietzsche în prologul lui Zarathustra: Am avut privilegiul să-l întâlnesc și să-l ascult pe Andrei Tarkovski, cineastul lui Andrei Rubliov și al lui Stalker, printre altele. Îmi spunea că în zilele noastre cel mai mare risc este ca oamenii să nu-și mai pună întrebări. Și că s-a dedicat misiunii de a-i trezi, de a-i face să înțeleagă că omul este întrebare. Îmi spunea și cât se simțea de singur.
Trebuie să rămânem oameni ai neliniștii și ai uimirii, nu să ne amăgim cu idoli si cuvinte, trebuie să rămânem oameni care își pun întrebări, chiar și cu prețul unei oarecari nebunii. De ce creștinismul occidental n-a putut să-i primească pe un Nietzsche, un Artaud, un Khalil Gibran, sau un Kazantzakis? Oare n-a venit timpul ca Biserica să ofere un loc celor care pun întrebări?
"Nu ne lăsa să cădem în ispită": în ispita de a Te uita, de a ne considera vindecați de Tine, de a Te parodia subtil sau grotesc, de fapt întotdeauna grotesc. (Olivier Clement - Meditații la Rugăciunea Tatăl Nostru, text apărut în limba română în volumul "Trei rugăciuni: Tatăl Nostru, Împărate Ceresc, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul", editura Reîntregirea, Alba Iulia)

http://www.librariasophia.ro/carti-T...r-so-1081.html
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)

Last edited by CristianR; 11.05.2017 at 20:39:53.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 11.05.2017, 21:18:05
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.206
Implicit HoratiuM: Numai ortodocșii se mântuiesc...

Citat:
În prealabil postat de HoratiuM Vezi mesajul
Ca răspuns la problema foarte actuală ridicată de acest thread, am să vă spun o povestioară care ilustrează bine problema asta:

E Eschatonul, toți cei mântuiți sunt în Împărăție și nu mai este suferință și plângere. Domnul Dumnezeu îl ia pe Sfântul Petru și începe să Se plimbe printre Neamuri.

Ajunge în raiul budiștilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt cei care s-au mântuit prin Nirvana. Au lepădat toate cele lumești și s-au dus după Legea Ta pe care le-ai pus-o în inimă, chiar dacă nu Te cunoșteau cu adevărat." Și Domnul a intrat în marele templu budist unde a fost întâmpinat cu slavă și mare bucurie.

Ajunge în raiul musulmanilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt iubitorii de pace și cei care s-au supus Ție pentru toată viața lor și care ți-au dat slavă. Ei nu au suferit să cunoască Adevărul Tău așa cum este El, dar au venit după chemarea Ta pe care le-ai sădit-o în inimi". Și Domnul a pătruns în marea moschee unde a fost întâmpinat cu mare slavă și multă iubire.

Ajunge în raiul evreilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aceștia sunt fiii tăi. Aceștia sunt cei care s-au luptat mereu cu tine ca niște țapi neascultători, iar unii dintre ei Te-au răstignit. Dar au zburdat de bucurie la Glasul Tău căci au înțeles la sfârșit că Tu ești în toate și că Tu i-ai chemat la ființă din veșnicie când i-ai întocmit, Tu i-ai legănat și i-ai alăptat, Tu i-ai hrănit și i-ai crescut, Tu le-ai dat un nume printre Neamuri." Și Domnul a pătruns în marele templu unde s-au auzit strigăte de bucurie și lacrimi de biruință.

Apoi, Domnul a ajuns în fața unei cetăți mari, mândre și înalte până la tăriile Cerului, cu ziduri de diamant și cremene, tot atât de înalte, semețe și amenințătoare, ferecată și fără porți de intrare sau ieșire. Mirat, Domnul l-a întrebat pe Sfânt: "Ce este aceasta oare? Nu e oare aici raiul? Cine mai stă în rai cu porțile ferecate și nu mai lasă pe nimeni să intre când Eu am hotărât să las înăuntru pe aceia de care-Mi va plăcea?"

Trist și rugător, Sfântul Petru se uită stăruitor la Domnul și-I spune:
"Să nu te mânii, Doamne, căci aici nu mai poate fi mânie. Dar acesta e raiul ortodocșilor și-și țin cetatea ferecată și semeață pentru că ei se știu atât de drepți încât cred că numai ei s-au mântuit..."
Sper, Cătălin, să n-o iei ca pe o provocare. Nu ăsta e scopul. Nici de a-mi sustine părerile, desi e inevitabil să-mi placă mesajele fată de care rezonez. Însă ideea topicului e de a aminti postări care ni se par valoroase.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 11.05.2017, 21:47:34
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.206
Implicit

„L-am vazut pe Hristos in ochii lui.”

Citat:
În prealabil postat de glykys Vezi mesajul
Eheee... in vremea adolescentei mele, acum cativa ani, m-am indragostit! Era prima mea dragoste adevarata si cel putin atunci imi parea un om inaccesibil.

A fost o experienta luminoasa, caci pentru prima data am vazut si L-am simtit cu adevarat pe Hristos in ochii unui om, macar ca e un ateu si un viciat si jumatate. Stiti, noi spunem si credem ca fiecare om poarta in sine chipul lui Hristos, dar este asa, o credinta intelectuala, pe care nu o simtim de cele mai multe ori si pe care incercam sa ne-o impunem, atunci cand nu putem gasi singuri frumusetea din om. Am realizat toate comorile care se ascundeau in sufletul meu, pe care le descatusase acea iubire de primavara si mi-am zis ca nu ar trebui sa se piarda in van si ca ar fi mai bine sa imi innobilez acea iubire, sa nu se scuture ca florile de mai, sa il iubesc ca pe un frate... Asa am inceput eu sa ma rog sistematic acum cativa ani pentru respectivul, sa il lumineze Dumnezeu, sa se intoarca la calea cea dreapta... Lucrurile insa au luat o alta intorsatura, in sensul ca m-am mai intalnit cu el in drumul vietii si alte contexte la care nu m-as fi asteptat, si in mijlocul bucuriilor unei iubiri senine au aparut si suferinta, si nadejdea, si cioburile, si framantarile si reindragostirile si iluziile spulberate... Singurul lucru care a ramas intact si luminos si care face cu putinta "o iubire de la departare", atunci cand anotimpurile au trecut, imaginile s-au spart si toate asteptarile s-au stins este faptul ca L-am vazut pe Hristos in ochii lui. Printre multele umbre si intunecimi, aceasta a ramas Lumina cea adevarata. O iubire de la departare supravietuieste bine in rugaciune. Se nasc astfel niste punti sufletesti care cu greu ar putea fi construite altfel.


O alta lumina de primavara este legata de Pasti, de curtea unei catedrale, de sunetul unei orgi care a cantat numai pentru doua suflete si de daruirea unei crengute cu flori albe culeasa dintr-un pom.

Acum, purtand in suflet cele doua lumini de primavara, astept sa vina vara :).
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 12.05.2017, 07:58:57
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.206
Implicit Nicolae Steinhardt: Crez ortodox

O frumoasă mărturisire de credintă a unui intelectual, evreu, român, crestin, călugăr cu minte luminată si cu inimă fierbinte:

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
Doamne ajută!
În primul rând, felicitări pentru inițierea acestui topic dedicat părintelui Nicolae Steinhardt, unul dintre mărturisitorii credinței din perioada comunistă.
În continuare, voi posta una dintre cele mai frumoase și educative predici din volumul "Dăruind vei dobândi" - Crez ortodox - un text scurt, dar de o deosebită profunzime, în care monahul de la Rohia își rezumă concepția de viață.

"Cred în Sfânta Treime. Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă și iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor și a ne da simțul demnității și nobleței. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejește pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând și smerit cu inima ci și mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci și ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreț și solemn, ci să fie batjocorit și ocarât și să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită și mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiției omenești: suferința.

Care pe cei drepți îi iubește și de cei păcătoși se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică și nedezmințită afecțiune, fie ei încărcați cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost și El om pe pământ, unde Și-a primit stigmatele și a dobândit o silă anume față de turnători, funcționari strașnici și birocrație.

Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde și când vrea, spre scandalul și zăpăceala fariseilor, angeliștilor și habotnicilor, care, ca și Tatăl și Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice și scripturale. Căruia îi este lehamite de țapi și viței sub orice chip, pricepându-se a-i desluși și identifica în formele lor cele mai moderne și mai neașteptate. Carele nu grăiește pilduitor, serafic și prețios, Carele ne călăuzește modest și sigur, după dreapta socotință și nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate și morala ostentativă.

Credința noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmărește o cunoaștere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Județul de Apoi și este străină de unele intransigențe naive ca de pildă: orice ar fi, eu nu mint (pe când monahul îmbunătățit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viața unui om). Și nu se potrivește cu o concepție pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică și rece și, până la urmă, inchizitorială: frunți încruntate și grumaji țepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala și neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă și convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptățile și cruzimile lumii; cred în Dumnezeu [la modul] adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deși ele, vai, există cu prisosință.

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor și dezrobirea de sub jugul prejudecăților, micimilor și meschinăriei, spre adoptarea unor reacții creștinești în iureșul vieții de toate zilele, faptelor și evenimentelor ei.

Nu aștept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumești, a căror înțeleaptă chivernisire ne revine nouă ca ființe înzestrate de El cu minte rațională și o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumești mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le disprețuiesc deoarece țin de creația divină. Iar viața, defaimându-i deșărtăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa și printr-însa ni se joacă soarta de veci.

Cred în Biserică și în Sfintele Taine, mă aștept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni și să păstreze cu sfințenie cele duhovnicești spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu și paradoxal, n-o vreau nici oarbă și nepăsătoare la păsurile credincioșilor și la complicațiile existenței.

Dau puțină importanță filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului și erudiției, care toate nu-s de o ființă cu dreapta credință liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existențialiști, dar nici nu văd totul numai în negru, știu că lumea e neunitară și surprinzătoare, că totul – în bine ca și în rău – se poate petrece în cuprinsul ei.

Mă rog fierbinte să fiu cucerit de Domnul Hristos și slobozit din mrejele părelniciilor și de frică, să mă port bine cu semenii, să mă învrednicesc de o ținută nimerită unuia ce poate fi oricând numit prieten al Domnului și să-mi fie nu numai faptele ci și gândurile curate și onorabile.

Cred în minuni (ca și eroul lui Mircea Eliade în O fotografie veche de 14 ani) și că Iisus Hristos cu instinct de vânător, se va milui de mine, deși mă las atât de greu răpus de nesfârșita Lui iubire.

Aștept, mort de spaimă și plin de nădejde, Judecata de Apoi, știu că nu știu nimic, n-am nici o dovadă, nici un argument și nici o îndreptățire și singurul lucru pe care-l știu este că Domnul e Calea, Adevărul și Viața. Aflat pe Golgota în vremea răstignirii sunt sigur că nu I-aș fi cerut Domnului să coboare de pe cruce spre a crede că e împărat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.

Mulțumesc puterilor cerești că m-am învrednicit a crede, că mi s-a fâcut această neasemuită onoare și din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi ca la Marcu 9, 24: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”.

Slavă lui DUMNEZEU pentru toate !!!"
Sursa online: www.ortodoxiatinerilor.ro

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe părintele Nicolae Steinhardt!
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)

Last edited by CristianR; 12.05.2017 at 08:07:47.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 12.05.2017, 10:51:59
Urbanophon Urbanophon is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.11.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 258
Implicit Inedit!

"Care pe cei drepți îi iubește și de cei păcătoși se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică și nedezmințită afecțiune, fie ei încărcați cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost și El om pe pământ, unde Și-a primit stigmatele și a dobândit o silă anume față de turnători, funcționari strașnici și birocrație."

Oare cine se ingaduduie sa vina exact cu Episoadele Biblice unde avem turnatori, functionari si birocratie.

Foarte interesant!
Reply With Quote
  #7  
Vechi 13.05.2017, 15:32:01
Jonnyw2013 Jonnyw2013 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.02.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 646
Implicit

Citat:
În prealabil postat de CristianR Vezi mesajul
Citat:
În prealabil postat de HoratiuM Vezi mesajul
Ca răspuns la problema foarte actuală ridicată de acest thread, am să vă spun o povestioară care ilustrează bine problema asta:

E Eschatonul, toți cei mântuiți sunt în Împărăție și nu mai este suferință și plângere. Domnul Dumnezeu îl ia pe Sfântul Petru și începe să Se plimbe printre Neamuri.

Ajunge în raiul budiștilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt cei care s-au mântuit prin Nirvana. Au lepădat toate cele lumești și s-au dus după Legea Ta pe care le-ai pus-o în inimă, chiar dacă nu Te cunoșteau cu adevărat." Și Domnul a intrat în marele templu budist unde a fost întâmpinat cu slavă și mare bucurie.

Ajunge în raiul musulmanilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt iubitorii de pace și cei care s-au supus Ție pentru toată viața lor și care ți-au dat slavă. Ei nu au suferit să cunoască Adevărul Tău așa cum este El, dar au venit după chemarea Ta pe care le-ai sădit-o în inimi". Și Domnul a pătruns în marea moschee unde a fost întâmpinat cu mare slavă și multă iubire.

Ajunge în raiul evreilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aceștia sunt fiii tăi. Aceștia sunt cei care s-au luptat mereu cu tine ca niște țapi neascultători, iar unii dintre ei Te-au răstignit. Dar au zburdat de bucurie la Glasul Tău căci au înțeles la sfârșit că Tu ești în toate și că Tu i-ai chemat la ființă din veșnicie când i-ai întocmit, Tu i-ai legănat și i-ai alăptat, Tu i-ai hrănit și i-ai crescut, Tu le-ai dat un nume printre Neamuri." Și Domnul a pătruns în marele templu unde s-au auzit strigăte de bucurie și lacrimi de biruință.

Apoi, Domnul a ajuns în fața unei cetăți mari, mândre și înalte până la tăriile Cerului, cu ziduri de diamant și cremene, tot atât de înalte, semețe și amenințătoare, ferecată și fără porți de intrare sau ieșire. Mirat, Domnul l-a întrebat pe Sfânt: "Ce este aceasta oare? Nu e oare aici raiul? Cine mai stă în rai cu porțile ferecate și nu mai lasă pe nimeni să intre când Eu am hotărât să las înăuntru pe aceia de care-Mi va plăcea?"

Trist și rugător, Sfântul Petru se uită stăruitor la Domnul și-I spune:
"Să nu te mânii, Doamne, căci aici nu mai poate fi mânie. Dar acesta e raiul ortodocșilor și-și țin cetatea ferecată și semeață pentru că ei se știu atât de drepți încât cred că numai ei s-au mântuit..."

CristianR a scris:... Însă ideea topicului e de a aminti postări care ni se par valoroase.
Ma bucur de acest topic cu cele mai valoroase posturi de-a lungul timpului.Impartasesc punctul de vedere al postului de mai sus.
Considerr ca dreapta credinta, nu este o anumita Biserica .Ortodoxia,dreapta credinta este o stare de spirit,o intelepciune si o traire speciala.Imi vin in minte cativa oameni dreptcredinciosi,pana in maduva oaselor.

1.Gandhi -un om care in primul rrand a trait ceea ce predica.Le spunea oamenilor in cuvinte simple si directe crrezul sau.Inca din timpul vietii,multi oameni il considerau un sfant .Tinea posturi de purificare ,ca arma politica,unele duse la limita supravietuirii,cei din jur, traind cu teama ca va muri la urrma acestor posturi prelungite.Au fost zile cand dezinteria il chinuia cuumplit,ajungand de zeci de ori la WC.

Umbla de multe ori avand la el, nu numai Bhagavad gita,ci si Biblia si Coranul.
Era un om de mare cuvant .La un moment dat are o disputa cu unul din elevii lui,,si
isi autoimpune sa manance doar o data in zi vreme de doua luni.Lucru care a spus ca nu il va mai face, deoarece a fost foate greu sa isi tina cuvantul dat si a avut probleme de sanatate.El ca profesor putea sa dea toata vina pe elevul sau, dar el vede ca o parte din eroarea conflictului lor ca fiind vina lui, ca profesor si se autoblameaza ptr asta.
Sunt multe de spus, despre acest om magic ,despre care Albert Einstein a spus, ca generatiilor viitoare le va fi greu sa creada, ca un asemenea om a existat cu adevarat in carne si oase.
Cu atat mai mult raman ca marturie cuvintele Sfantului Nicolae Velimirovici ca raspuns unui lord englez :Scrisoarea a 90-a
UNUI LORD ENGLEZ, CHARLES B.,CARE ÎNTREABĂ CE SEMNIFICAȚIE ARE PERSONALITATEA INDIANULUI GANDHI?

2.Pam Stenzel-https://www.youtube.com/watch?v=JEO0PuO4mSE
Pentru hotararea,experienta despre problemele expuse despre viata sexuala in afara casatoriei,curajul de a strabate SUA, de la un cap la altul, ptr a rraspunde unei probleme actuale a tinerilor.Vorbirea in cuvinte directe si simple exemplu care imi vine in minte:"Esti special tocmai ptr ca esti virgin!"Deci nu e ceva de care sa iti fie rusine dimpotriva.

3.Terry Crews-ptr a fi distrus "aura" acea a unui tip teribil(fost fotbalist si actor de succes) si a spus simplu despre dependenta sa de pornografie.Deci nu vorbea despe cineva abstract:"Uite ala a gresit asa si asa ,nu faceti asa!"
A spus simplu "Pornografia era sa imi distruga viata!Nu face-ti ca mine ca s-ar putea sa va distruge-ti casatoria,familia."
Multi i-au dat zeci de mii de like-uri autentice, la filmuletul acela de cinci minute pe Facebook in care isi recunostea dependenta.Multi l-au iubit si mai mult ptr sinceritatea lui.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Terry_Crews

4.George Muller ptr credinta sa de neclintit.A pornit un orfelinat si apoi a avut tot mai multi copii si mai multe orfelinate.A avut cativa ani in care i-a fost pusa credinta la incercare in activitatea sa cu copii,apoi ingrijirrea lor o primea ca din mana Domnului.Un fragment dintr-o carte:
CAPITOLUL XI
"Vizită la orfelinate
Cînd s-a clădit casa nr. 1, Miiller a numit-o "NoulOrfelinat"; de aici numele de
New Orphân Houses care arămas celor cinci șiruri de clădiri. înainte i se zicea:
"Orfelinatul domnului Miiller", și lui George Muller îi era ne-caz văzînd că se pune în seama lui o slavă, care "nu este decît a lui Dumnezeu". "Nu este orfelinatul meu,zicea el,nici orfelinatul vreunei secte, vreunei partide: este

Orfelinatul lui Dumnezeu"; și a făcut tot ce putea ca să înlăture denumirea aceea.Cînd ai atins înălțimile din Ashley Down, îți dai seamadintr-o aruncătură de ochi despre mărirea lucrării: cinci clădiri foarte mari, cu acareturile lor, care țin de ele, sevăd ca un întreg oraș. Te izbește atît simplitatea clădirilor,cît și mărimea lor;nici cea mai mică podoabă,
ci numaitot ce este de folos pretutindeni.Acum cîțiva ani, aceste clădiri erau în mijlocul unor pajiști verzi; azi ferestrele lor se deschid în toate părțile șidau spre șiruri de vile frumoase. Fiecare orfelinat își areziua lui de vizită; fie că ești prinț, fie că ești țăran, nu se fa-ce nici o abatere de la regulă. Nr. 1 (300 de copii), trebuievizitat miercuri după-amiază; nr. 2 (400 de copii), marțidupă-amiază, nr. 3 (450 de copii), joi după-amiază; nr. 4(450 de copii), vineri după-amiază; nr. 5 (450 de copii),sîmbătă după-amiază.122Cel dintîi șir de vizitatori trece la ora 2 și jumătate; aldoilea la 3; iar al treilea, cînd există, la 3 și jumătate. îțitrebuie cam un ceas și jumătate ca să vezi fiecare casă..."

Cateva poze cu unul din orfelinatele infiintate de el la sapte ani dupa moarte lui:

https://www.google.ro/imgresimgurl=h...act=mrc&uact=8
http://www.georgemuller.org/photos.html
__________________
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...-ca-pe-erezii/
"€žCând am ieșit pe ușa care mă purta spre libertate, am știut că dacă nu las ura și amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare€".-Nelson Mandela
Reply With Quote
  #8  
Vechi 15.05.2017, 12:19:35
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.206
Implicit

O experiență de viață (și de moarte) cutremurătoare:
Citat:
În prealabil postat de OmuBun Vezi mesajul
Pentru majoritatea dintre noi, viata ne pune la dispozitie multe ocazii prin care sa intelegem rostul nostru pe aceasta lume. Spuneam pe un alt topic despre un foarte bun prieten de familie bolnav de cancer, ce abia implinise 41 de ani.
Barbat chipes, bland, romantic si extrem de sociabil, nu stiu daca a refuzat pe cineva vreodata cand i s-a cerut ajutorul. Casatorit, doi copii - o fetita de 6 ani si un baiat de 9.
Ne stiam de foarte multi ani, pe cand nici nu eram casatoriti, iar dupa ce a cunoscut-o pe cea care avea sa-i devina sotie am devenit un grup omogen, petrecandu-ne serile pana tarziu, cantand la chitara, mancand nuci cu paine sau sunca cu ceapa, si band must sau, mai tarziu vin fiert... De curand ne-am amintit de toate acele seri cand nu aveam atatea griji ca cele de astazi.
Acum vreo doua saptamani, la cateva zile dupa serbarea zilei de nastere, sotia lui ne-a sunat sa ne grabim ca e rau... Am mers in graba si l-am pazit toata noaptea, dar prezenta noastra il insenina, ii dadea incredere si speranta fiindca de fiecare data crizele dispareau ca prin farmec, iar noi ne pomeneam glumind si chiar razand. O rugasem pe sotia mea sa nu mai planga fiindca Dumnezeu are planul Lui, iar egoismul nostru ii poate aduce bolnavului mai multa suferinta. Dimineata plecam sa pregatim copii pentru scoala dupa care ne grabeam la serviciu.
Pe parcursul acestor doua saptamani au fost cateva astfel de nopti cand am vegheat intreaga noapte si ma intrebam cum poate sotia lui sa reziste atator nopti nedormite...
Vineri seara am mers cu inca o familie de prieteni care voiau sa-l mai vada o data si sa-si ia ramas bun, fiindca noi cei din culise stiam ca e o chestiune de zile. Apoi am ramas din nou doar noi trei de veghe - sotia lui, sotia mea si eu! Mama lui a stat un timp, dar cand a vazut cat sufera, a preferat sa plece in jurul orei 22.00.
In jurul orei 2.00 a inceput agonia. Nu am mai asistat niciodata si nu stiam cum este dar nici nu-mi era teama. Ceva imi spunea in sufletul meu cu mult timp in urma, pe cand eram inca in Londra si am aflat ca are cancer, ca eu voi fi in final alaturi de el. Ne-am asezat in genunchi, sotia lui incercand sa citeasca din rugaciunile speciale ale acestor momente. Cum nu avea putere din cauza lacrimilor, sotia mea a continuat.
Vedeam cum se lupta, parca exact ca in randurile scrise in acele rugaciuni. Privirea nu mai era ca cea de pana atunci, ci rece, adanca, patrunzatoare. Vorbea intr-una, iar noi incercam sa intelegem ce spune, fiindca acele cuvinte nu mai intrau in aria noastra de cunoastere. Din cand in cand o striga pe sotie, iar ea incerca sa inteleaga ce vrea. De fapt el nu mai vorbea de mult cu noi. Noi eram doar niste martori care NU puteam vedea ceea ce vedea el. "Nu pot sa trec!" spunea. Apoi iar cuvinte fara sens... "Mai lasa-ma putin!" ... "Ah...ce frumos!" Din cand in cand deschidea ochii si ne fixa pe fiecare in parte spunandu-ne ceea ce noi oricum nu intelegeam. Nici nu stiu daca noi mai eram NOI pentru el sau el vedea cu totul altceva. Incet-incet "marul lui Adam" i se ridica in sus.
Pe la 5.30 a inceput o noua agonie, si iarasi ne-am asezat in genunchi, sotia mea incepand din nou sa citeasca. I-am aprins lumanarea din nou si i-am asezat-o in mana iar el o strangea cu o forta neobisnuita, avand in vedere ca mai inainte cu cateva ore spunea ca are mainile si picioarele grele ca plumbul. Pentru cateva clipe, la 5.50, sotia lui a iesit la toaleta, iar el a inspirat adanc si s-a oprit. Pentru prima oara am izbucnit in plans. I-am facut semnul crucii si i-am zis "Dumnezeu sa te ierte!" Sotia lui a intrat, iar cand l-a vazut, a inteles si a izbucnit in hohot de plans. O a doua respiratie a urmat, ceea ce ne-a surprins fiindca nu stiam cum se intampla. Am rugat-o pe sotie sa continue sa citeasca si oricum nu mai erau decat cateva fraze pana la sfarsitul rugaciunilor. Dupa alte 20 de secunde, o ultima respiratie, aranjandu-si fatza intr-o expresie mai linistita ca cele de pana atunci dupa care s-a terminat. I-am inchis ochii si gura si ne-am focalizat pe sotie care parea panicata, derutata, neputincioasa. Am dat telefoane si in scurt timp casa a fost plina cu cei care urmau sa-l scalde, sa-l imbrace si sa-l aseze in sicriu...

Imaginile acelei nopti n-o sa le uit niciodata si parca mi-au mai completat o parte din lacunele privitoare la trecerea catre cele vesnice! Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l ierte fiindca a fost cel mai bun, mai iubitor si mai milostiv om pe care l-am cunoscut vreodata!
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Reply With Quote
  #9  
Vechi 15.05.2017, 12:52:08
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.206
Implicit

În același registru, o altă mărturie foarte profundă, pentru că cele mai bune lecții de viață se pare că ne sunt rânduite atunci când ne confruntăm cu moartea - a noastră, ori a celor dragi.

Mărturia acestei soții și mame, epopeea pe care au trăit-o împreună cu soțul muribund și transformările prin care au trecut sufletele tuturor se înscriu cu siguranță în dimensiunea harică a existenței noastre, cea despre care atât de mult vorbim, dar atât de rar o trăim.

Reiau această impresionantă postare, însă e de urmărit topicul de la începutul lui:

Citat:
În prealabil postat de stasylena Vezi mesajul
Revin si eu cu cateva noutati. Astazi am venit pana acasa sa-mi iau niste lucruri, acte medicale. As vrea sa va mai rugati pentru noi, iar cei carora ati facut-o deja vreau sa va multumesc din suflet, nimic nu a fost in zadar.

Mi-as dori sa incep cu inceputul. In urma cu o luna Vasile a fost cu parintele Adrian la Iasi. Au trecut si pe la Cuvioasa Parascheva ca sa se inchine. Vasile nu mai fusese niciodata in viata lui la Sfanta Parascheva. Cand a ajuns la racla s-a inchinat Cuvioasei iar cand a atins-o pe mana a simtit-o foarte calda. Initial a tresarit, pentru o secunda s-a gandit ca ar fi Sfanta incalzita pe dedesubt si a incercat inca o data sa o atinga . Si a doua oara a simtiti-o tot calda. Din cate mi-a povestit Vasile parintele era in urma lui si dumnealui a simtit-o rece. Cand a ajuns acasa a fost foarte entuziasmat si fericit ca a simtit atata bucurie in suflet. Dupa vreao cateva zile sotul meu a cazut la pat, n-a mai putut sa-si miste picioarele si incetul cu incetul starea lui de sanatate s-a agravat. Pe 1 ianuarie Vasile l-a chemat pe parintele sa-l spovedeasca si sa-l impartaseasca, iar a doua zi dimineata , cand s-a trezit avea senzatia ca totul e blocat in el. Am sunat la ambulanta, a ajuns la spital, acolo, medicii s-au ostenit sa gaseasca un doctor bun la care sa apeleze ca sa-l primeasca si sa se ocupe de el. Dumnezeu a randuit ca sa ajunga pe mainile domnului profesor Poeata. Pe data de 2 ianuarie seara a fost transportat la spitalul neurochirurgie din Iasi unde s-au facut investigatii. La computerul tomograf au iesit 3 tumori pe coloana vertebrala, iar la cap niciuna. Una din cele trei tumori rea destul de avansata si intre vertebre se facea o compresie care apasa pe nervul care il paraliza de picioare. In zilele urmatoare medicii i-au facut si investigatii suplimentare la celelalte organe, pe care le-au gasit in starea buna de functionare. Situatia clinica era complicata, sotul meu pe zi ce trece nu-si mai misca picioarele si nici nu le mai simtea atat de bine. Pe data de 6 ianuarie l-au dus la urgenta pentru a-i indeparta tumoarea si pentru a-i da drumul la durerea de coaste si miscarea picioarelor.
Partea frumoasa a lucrurilor a venit la operatie. Sotul meu a avut in timpul operatiei o trairea inexplicabila. La ora 13 l-au bagat in sala de operatie. Dupa ce i-au facut anestezia au inceput sa se intample lucruri extraordinare. S-a visat intr-o sala de gradinita alaturi de o doamna foarte frumoasa si tare blanda. In jurul lui erau cativa copii, toti stateau pe jos, dar in jurul acelei femei. Vasile s-a simtit extraordinar datorita atmosferei din clasa, era foarte, foarte cald acolo, iar dragostea doamnei "educatoare " il ungea la suflet. In sala aceea a stat o perioada, dar dintr-o data femeia i-a spus ca timpul de vizita a expirat si ca va trebui sa plece de acolo. L-a condus la usa , i-a deschis usa si dupa ce el a parasit camera a simtit cum masca de oxigen i-a fost trasa de pe nas iar vreo doua palme le-a simtit peste fata. A stat la reanimare o zi , dar in seara de dupa operatie cand l-am vizitat acolo era luminat la fata si era asa de fericit, statea cuminte ca un copil. Cand l-am tot intrebat ce face si cum se simte dupa operatie isi tot repeta ca tare bine a fost acolo: CALDURA, LINISTE, FRUMUSETE, PROTECTIE,FERICIRE.

Acum trebuie sa ma grabesc sa ajung la Iasi la spital. De ieri a ramas cu tatal sau. Eu mai am de aranjat cateva treburi. Inainte de a termina vreau sa va zic ca la operatie am stat cu una din surorile lui, cea pe care n-o mai vazuse de 7 ani. Dumnezeu i-a dat gand bun si a trimis-o alaturi ne noi. Duminica s-a intors in Bucuresti, iar azi ne-a sunat sa ne zica ca si-a gasit de lucru, ca tocmai si-l pierduse saptamana trecuta. Cealalta sora a sunat tot azi sa ne zica ca a plecat spre maternitate, ca sa aduca pe lume un baietel.
Daca ma intrebati pe mine care e starea mea de suflet nu pot sa zic decat ca sunt un om FERICIT!!!

Va iubesc pe toti si va rog din suflet sa aveti grija de sufletele voastre. Iertati-ma daca v-am intristat cu povestea noastra. Voi incerca sa mai scriu din Iasi. La spital n-am internet , dar va voi tine cu siguranta la curent cu toate.
Iată și ultimul mesaj, scurt și curat ca un verset din Epistole, al soțului, ce se pregătea atunci să treacă prin moarte către Viață, care deja creștea tot mai mult în sufletul său:

Citat:
În prealabil postat de vasile79 Vezi mesajul
Va multumesc mult ptr rugaciunile voastre. Un gand as avea pentru voi fratii mei: iertati cat mai mult, iubiti-va familia si pe cei din jurul vostru, lasati-va in voia Lui Dumnezeu si sa ne rugam mult.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)

Last edited by CristianR; 15.05.2017 at 13:06:07.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare