Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Intrebari utilizatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 21.03.2011, 09:03:19
MARGARETA MARGARETA is offline
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Mesaje: 1
Implicit

"Buna Vestire – gr. Evangelismos, sl. Blagovestenie, lat. Anuntiatio Beatae Mariae Virginis – a Intruparii lui Dumnezeu prin nastere neintinata, unul dintre cele 12 praznice imparatesti de peste an, tinut de toata crestinatatea la 25 martie, este preludiul minunat al Evangheliei, al Vestii celei Bune aduse de Hristos si raspindite in lume prin Apostolii Sai. Gavriil binevestind-o pe Maria – “Bucura-te, ceea ce esti plina de har! Domnul este cu tine. Binecuvintata esti tu intre femei… Duhul Sfint va pogori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri; pentru aceea si Sfintul care se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 28-35) – este una dintre temele iconografice cele mai raspindite si mai indragite in lumea crestina, iar raspunsul smerit al Fecioarei – „Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvintul tau!” (Luca 1, 38) – inseamna insusi consimtamintul firii omenesti la marele plan mintuitor al lui Dumnezeu.

Buna Vestire se pare ca era praznuita de Biserica inca dinainte, dar reprezentarea ei iconografica – dupa unele tatonari timpurii (ca de pilda cea din catacomba Priscilla, datata in secolul II si controversata tematic) – prinde contur mai precis abia prin secolele VI-VII, ca si imnografia aferenta (Acatistul Bunei Vestiri, atribuit Patriarhului Serghie al Constantinopolului, este din secolul VII). Ea se bazeaza pe textul evanghelic al lui Luca (citat mai sus), pe evocarea liturgica (“Astazi este inceputul mintuirii noastre si aratarea Tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu fiu Fecioarei Se face, si Gavriil harul il binevesteste...” – Troparul Bunei Vestiri) si, in unele variante, pe Protoevanghelia lui Iacob (XI, 1: mai intii Maria ar fi auzit un glas la fintina – asa-numita si rar reprezentata “inainte-vestire” – si, intorcindu-se in casa tulburata si nedumerita, se apuca sa toarca sau sa coasa).

Ingerul coboara de sus, din stinga, fiind infatisat de obicei cu picioarele departate, ca in plina alergare, uneori cu o aripa ridicata in sus si alta lasata in jos (ceea ce intareste impresia venirii in zbor), in mina stinga tinind toiagul sau sulita (simbol al investiturii sale divine) si cu mina dreapta intinsa in semn de binecuvintare spre Fecioara, care sta dinaintea lui fie in picioare, fie asezata in jilt, dar smerita si cutremurata, cu capul inclinat in directia crainicului ceresc, dar parca evitind sa-i infrunte privirea (ochii ei cauta mai degraba spre privitorul icoanei, ca intr-un fel de complicitate a umanului). Cu mina dreapta Fecioara schiteaza un gest de raspuns, iar in stinga tine fusul sau ghergheful (care uneori pare sa-i scape din mina, marcind emotia puternica a momentului).

“De obicei, icoana scoate in evidenta unul dintre cele trei momente ale evenimentului.
Primul moment: aparitia Arhanghelului, salutarea lui, tulburarea si chiar frica Sfintei Fecioare. In aceasta situatie, ea se intoarce si, in surprinderea ei, scapa din miini fusul cu care torcea.
Al doilea moment: mirarea si prudenta Maicii Domnului. [...] Din cauza caderii stramoasei noastre Eva, Fecioara Maria este retinuta si nu primeste de indata vestirea minunata din lumea de dincolo, ci pomeneste de legea firii : «Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?!». Icoana reda acest lucru prin gestul miinii ei, pe care o tine in dreptul pieptului, cu palma intoarsa in afara – semn al uimirii si al ezitarii de a accepta.

In fine, al treilea moment: consimtirea Maicii Domnului. Aici, plecindu-si capul, isi duce mina la piept - gest al acceptarii, al supunerii, hotaritor pentru soarta lumii: «Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvintul tau!» [...].
Dar aceasta evidentiere a momentelor mentionate nu este o regula generala si multe icoane le combina, infatisind, ca sa spunem asa, o sinteza a starii psihologice a Maicii Domnului. Ea isi indreapta mina spre inger, cerindu-i parca raspuns la indoielile care o asalteaza, si, in acelasi timp, plecindu-si capul, isi exprima supunerea” (L. Uspensky, Vl. Lossky, Calauziri..., pp. 184-185).

Arhitectura esentializata din fundal inchipuie Biserica, dar si pe Fecioara insasi – Templu al Celui Prea Inalt. Duhul Sfint e infatisat discret in partea de sus, ca manunchi de raze ce ating nimbul Mariei (penetrind o esarfa rosie – valul fecioriei) sau ca porumbel (cum apare in scena Botezului in Iordan). Istoric, reprezentarea a evoluat de la un aspect mai static spre unul mai dinamic. In programul iconografic al bisericilor rasaritene, scena este reprezentata de regula in doua parti: pe stilpii (coloanele) dintre altar si naos (Arhanghelul in stinga, Fecioara in dreapta) si pe usile imparatesti.

“Incepind din secolul al XV-lea, cind iconostasul si-a gasit forma definitiva, cu mai multe registre, mergind pina la bolta, Buna Vestire va ocupa un loc central, pe usile imparatesti. Prin aceste usi trece cortegiul preotilor cu Evanghelia si cu Cinstitele Daruri si in fata lor primesc credinciosii Sfinta Impartasanie. Astfel, de fiecare data cind se tine liturghia euharistica, taina Bunei Vestiri e reactualizata...” (E. Sendler, Icoanele..., p. 44).

Sa ne amintim ca in limbajul liturgic Maica-Fecioara este numita ea insasi “cheia Imparatiei”, “usa cereasca” sau “usa a mintuirii”, ori “dumnezeiasca intrare a celor ce se mintuiesc”. Ea, Hodighitria (“Indrumatoarea”), ne calauzeste in chip tainic, ca un rug aprins si nemistuit, spre plinatatea bisericeasca a umanului si ni se face noua “poarta” duhovniceasca spre Noul Ierusalim, spre lumina neinserata a Zilei a Opta". (Razvan CODRESCU)

Last edited by admin; 23.03.2012 at 15:44:21. Motiv: buna vestire
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului Gabriel Intrebari utilizatori 16 26.03.2012 20:45:23
Buna Vestire monica73 Generalitati 15 25.03.2010 22:41:22
Hramul Buna Vestire crisnic Intrebari utilizatori 0 24.03.2010 12:03:39
Pelerinaj de buna vestire in Grecia agriniotour Pelerinaje la locuri Sfinte 0 10.12.2008 12:22:29