Razboiul nevazut!

[alexdu]

In razboiul spiritual si nevazut intra fiecare crestin chiar din ceasul botezului si fagaduintei sale in fata lui Dumnezeu de a lupta in acest razboiu si a muri pentru numele Lui dumezeiesc.
Vrajmasii netrupesti si nevazuti ai nostrii sunt diferitele pasiuni si dorinti ale carnii, pacatului si demonului si care zi si noapte nu inceteaza a lupta impotriva noastra.
Ostasii care au sa se arunce in aceasta lupta sunt toti crestinii. Conducatorul lor este Domnul nostru Iisus Hristos, insotit de toti coloneii si capitanii Sai, adica de toate cetele ingerilor si sfintilor. Campul de bataie si terenul in mijlocul caruia are loc acest razboiu este inima noastra si toata natura launtrica a omului.
Durata razboiului este toata viata noastra.
Iubite frate, adu-ti aminte ca la Sfantul Botez ai fagaduit sa renunti la tine, la faptele tale, sa lupti impotriva lui Satan, impotriva lucrurilor, lucrarilor, ingerilor si pompelor lui, care sunt : iubirea de placeri, de marire, de argint si de alte pofte. De aceea, cat iti este cu putinta lupta sa-l infrangi, sa-l supui pe deplin.
Si care-i rasplata ce o vei primi pentru aceasta victorie ?
Nu-i numai una, ci sunt multe si mari.
Auzi-le, cuvant cu cuvant, dela Dumnezeu, din gura Lui, fagaduite tie in sf. Apocalipsa : " Celui ce va birui ii voi da sa manance din pomui vietii care este in mijlocul Raiului lui Dumnezeu " ( 11, 7 ); " nu va fi rapit de a doua moarte " ( II, 11 ); " el va manca din mana cea ascunsa, si-i voi da piatra alba si-n piatra nume nou scris, pe care nimeni nu-l stie, ci numai cel ce-l ia " ( II,17 ); " si putere peste neamuri si-i voi da steaua de dimineata " ( II. 26, 28 ); sa seada cu mine in scaunul meu " ( III, 21 ); " si va vedea cer nou si pamint nou " ( XXI, 1 ).
Vezi dregatoriile ? Vezi cinstirile si onorurile ? Vezi coroanele nevestejite pregatate pentru tine ? Frate, nu te lasa, ci invinge pe cel rau.


Ce parere aveti de razboiul nevazut?
Cum se desfasoara acest razboi in viata de zi cu zi?
Si cum sa invingem in acest razboi?

[Mihnea Dragomir]

Războiul nevăzut trebuie să îl purtăm cu aceşti trei duşmani: diavolul, noi înşine şi lumea.
-diavolul: el nu vrea ca noi să ne bucurăm de slava de care el s-a bucurat odată, dar a pierdut-o. Aşa cum vedem că fac şi unii oameni răi, el nu se mulţumeşte cu căderea lui, ci vrea să îi antreneze pe cât mai mulţi în căderea aceasta. Are felurite tehnici, dintre care cea predilectă este sugestia diabolică.
-noi înşine: aplecarea noastră spre păcat, dată de natura noastră îmbolnăvită de neascultare. Patimile noastre, gândul nostru scurt, care mai mult de burtă nu ţinteşte. Goana după imediat.
-lumea: nu e vorba de lume cu frumuseţile ei, ci de lumea plină de false învăţături, de falşi prieteni, dintre care unii ne spun că nu există Dumnezeu, alţii că există, dar nu a spus ceea ce a spus. Că Biserica e o invenţie, ori altele de felul acesta. Prin erorile lor, ca şi prin exemplul lor rău, ne pot abate de la drumul nostru.

Dacă i-am identificat pe cei trei duşmani ai noştri, să vedem acum unde anume se desfăşoară lupta nevăzută. Teatrele de luptă sunt tot în număr de trei, în această ordine: noi înşine, Biserica şi lumea.

-lupta din noi înşine, războiul cel interior, este cea cu care trebuie început. Rostul ei este de a ne converti, adică de a ne transforma în Cristos. Golindu-ne de noi şi umplându-ne de El vom fi adăpaţi la apa cea vie. Nu există "om nou", decât omul în Cristos.
-lupta din Biserică înseamnă că trebuie să fim, fiecare la locul nostru, agenţii prin care Cristos realizează indefectibilitatea (=nepierirea) Bisericii. Să îi întărim pe fraţii noştri. Să îi ajutăm pe cei mai slabi. În special în cazul nostru, al laicilor: să creştem copii cu iubire pentru Tatăl lor, care este în Cer, şi pentru Maica lor, Biserica.
-lupta din lume înseamnă să facem în aşa fel încât Cetatea Oamenilor să fie Cetatea lui Dumnezeu. Când spunem "lume" nu spunem "mapamond", ci spunem: familia noastră, serviciul sau şcoala noastră, strada noastră, oraşul şi ţara noastră. Pentru ca lumea toată să Îl încoroneze pe Împăratul nostru, trebuie ca mai întâi El să fie încoronat în aceste locuri mai mici.

[anna21]

Citeste "Razboiul Nevazut" de Sf. Nicodim Aghioritul.

Eu am descarcat-o de pe http://arhiva-ortodoxa.info/

(cu right click.. te descurci tu) :)

[MariS_]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Războiul nevăzut trebuie să îl purtăm cu aceşti trei duşmani: diavolul, noi înşine şi lumea.
-diavolul: el nu vrea ca noi să ne bucurăm de slava de care el s-a bucurat odată, dar a pierdut-o. Aşa cum vedem că fac şi unii oameni răi, el nu se mulţumeşte cu căderea lui, ci vrea să îi antreneze pe cât mai mulţi în căderea aceasta. Are felurite tehnici, dintre care cea predilectă este sugestia diabolică.
-noi înşine: aplecarea noastră spre păcat, dată de natura noastră îmbolnăvită de neascultare. Patimile noastre, gândul nostru scurt, care mai mult de burtă nu ţinteşte. Goana după imediat.
-lumea: nu e vorba de lume cu frumuseţile ei, ci de lumea plină de false învăţături, de falşi prieteni, dintre care unii ne spun că nu există Dumnezeu, alţii că există, dar nu a spus ceea ce a spus. Că Biserica e o invenţie, ori altele de felul acesta. Prin erorile lor, ca şi prin exemplul lor rău, ne pot abate de la drumul nostru.

Dacă i-am identificat pe cei trei duşmani ai noştri, să vedem acum unde anume se desfăşoară lupta nevăzută. Teatrele de luptă sunt tot în număr de trei, în această ordine: noi înşine, Biserica şi lumea.

-lupta din noi înşine, războiul cel interior, este cea cu care trebuie început. Rostul ei este de a ne converti, adică de a ne transforma în Cristos. Golindu-ne de noi şi umplându-ne de El vom fi adăpaţi la apa cea vie. Nu există "om nou", decât omul în Cristos.
-lupta din Biserică înseamnă că trebuie să fim, fiecare la locul nostru, agenţii prin care Cristos realizează indefectibilitatea (=nepierirea) Bisericii. Să îi întărim pe fraţii noştri. Să îi ajutăm pe cei mai slabi. În special în cazul nostru, al laicilor: să creştem copii cu iubire pentru Tatăl lor, care este în Cer, şi pentru Maica lor, Biserica.
-lupta din lume înseamnă să facem în aşa fel încât Cetatea Oamenilor să fie Cetatea lui Dumnezeu. Când spunem "lume" nu spunem "mapamond", ci spunem: familia noastră, serviciul sau şcoala noastră, strada noastră, oraşul şi ţara noastră. Pentru ca lumea toată să Îl încoroneze pe Împăratul nostru, trebuie ca mai întâi El să fie încoronat în aceste locuri mai mici.

Mihnea, impecabil ai descris cei trei dusmani ai nostrii, ca si ordinea in care se duce lupta. Ce ma nedumireste pe mine, fara sa fac referire explicita sau implicita la cineva, poate doar la mine, este de ce cei mai multi dintre noi inversam acea ordine si ne razboim mai intai cu lumea, cu cei din jurul nostru si, daca mai apucam, la urma de tot, incepem asa incetisor si bland sa ne ocupam si de dusmanul din noi insine? Repet, e o intrebare generala fara sa vizeze pe cineva.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Erethorn]

C.S. Lewis folosea într-una din cărţile sale o comparaţie foarte sugestivă. În mare, aceasta suna cam aşa:

Lumea este un câmp de luptă între Dumnezeu şi diavol. Până la întruparea lui Dumnezeu, în persoana Mântuitorului Isus Cristos, diavolul a stăpânit câmpul de luptă; a ocupat ca un cuceritor şi uzurpator ţara pe care Dumnezeu o crease pentru oameni; a murdărit Creaţia şi l-a alungat pe stăpânitorul de drept din ţara sa şi din sufletele oamenilor.

Venirea Mântuitorului pe Pământ poate fi asemuită cu un desant în spatele liniilor inamicului.
În urma acetui desant, s-a format o mică mişcare de rezistenţă - Biserica - un grup de partizani care au încurajarea Generalului lor, care a condus personal desantul, că vor reuşi să-şi elibereze ţara de sub inamicul cotropitor.

Noi toţi facem parte, cel puţin formal, din această mişcare de rezistenţă, şi avem datoria să luptăm pentru a lua înapoi ţara noastră - atât pământul cât şi sufletul nostru - de la diavol.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de MariS_

de ce cei mai multi dintre noi inversam acea ordine si ne razboim mai intai cu lumea, cu cei din jurul nostru si, daca mai apucam, la urma de tot, incepem asa incetisor si bland sa ne ocupam si de dusmanul din noi insine?

Ca regulă generală, Isus vorbea foarte blând oamenilor. Totuşi, există trei ocazii, relatate în Evanghelii, când pare că Blândul Isus Şi-a pierdut cumpătul, când vorbele Lui au fost neobişnuit de caustice. Acestea sunt: când a vorbit fariseilor, când a întâlnit smochinul cel neroditor şi când i-a găsit pe simoniaci la Intrarea în Templu. Prima dintre ele este foarte relevantă pentru întrebarea pusă: a sublinia mereu paiul din ochii altora, în timp ce nu vezi bârna din proprii ochi înseamnă fariseism. Fariseul este cel care începe cu lupta exterioară şi nu se ocupă niciodată de el. Este "mormânt văruit", una din cele mai "tari" metafore folosite de Domnul nostru.

În comparaţie cu simplul păcătos, cu cel care nu a început nici o luptă, nici interioară, nici exterioară şi spune "despre ce război nevăzut vorbeşti dumneata, că nu văd nimic !", fariseul îşi îngreunează situaţia. Motivul este arătat în Carte: cu aceleaşi criterii cu care judecăm, vom fi judecaţi.

[dobrin7m]

Ceea ce este mai grav este ca multi dintre noi nu isi dau seama si nu identifica cel cu care se razboieste.
Adica daca se razboieste cu diavolul el spune ca se razboieste cu lumea nerecunoscand-l pe diavol. Daca se razboieste cu el insusi spune ca se razboieste cu lumea. Tot timpul si aproape intotdeauna altcineva e de vina si nu identifica corect adversarul. Si atunci nici el nu riposteaza corect.
Eu am fost in aceasta stare 20 ani. Intotdeauna lumea a fost in razboiul meu, asa vedeam, dar de fapt in razboiul meu au fost toate trei: diavolul, lumea si eu.
Si asa sunt multi. Auzim deseori: seful e rau, prietenul m-a tradat, nu imi merge bine, X mi-a pus gand rau, sotul e rau sau sotia, prietenii il trag in jos, anturajul il strica si asa mai departe. Daca am identifica in noi unde gresim si apoi ne-am impotrivi duhului lumesc si diavolului toate cele rele ar disparea.
Doamne ajuta!

1.6. Din gândurile diavolesti
Toată lupta Bisericii si, deci, a crestinilor este lupta cu diavolii, fiindcă ei sunt izvorul a toată răutatea si mai ales cei care fac răul. DiaVolul numai ne ispiteste, el nu are nici o putere de a ne face rău, cât trăim în această viată pământească. Diavolii au atâta putere asupra noastră, câtă le dăm noi.
După căderea lui Adam si a Evei din Rai si pierderea comuniunii harice cu Dumnezeu, diavolii pot să vorbească sufletului omenesc prin gândurile păcătoase. Demonii ne îndeamnă prin gânduri la păcate, dar nu ne pot obliga să păcătuim. Au puterea de a ne însela, de a ne duce în eroare prin gândurile pe care ni le insuflă.
Satana pierzând, prin mândrie si blestem, constiinta dumnezeiască a ajuns nestiutor. De aceea, nu poate sti de la sine ce să facă, ci vede ce face Dumnezeu ca să ne mântuiască si se sileste să facă cele contrare, ca să ne piardă. Astfel, împotriva proorocilor a ridicat prooroci mincinosi, împotriva legii - fărădelegea, împotriva virtutilor - patimile si păcatele, împotriva credintei - necredinta, hula si erezia.



Toti diavolii se luptă să întunece mintea noastră prin pofte, mânie si mândrie si apoi ne transmit gândurile cele rele si fac pe oameni să săvârsească lucruri pe care numai cei iesiti din minti le-ar putea face.
Când mintea se luminează de darul Sfântului Duh, oamenii se rusinează de cele făcute si de ei însisi. De aceea, Sfintii Părinti ne învată să nu actionăm niciodată când mintea noastră este întunecată de pofte, mânie si mândrie.
Viclenii diavoli ne războiesc cu încercările pe care ni le aduc, îndemnându-ne fie să spunem, fie să facem ceva necuvenit, iar dacă nu reusesc ne îndeamnă să aducem multumire plină de mândrie lui Dumnezeu. Viclenii diavoli se pot retrage pentru o vreme, ca neglijând noi niste patimi mari, pentru că le socotim mici, să le facem boli de nevindecat. Ei ne silesc fie să păcătuim, fie să judecăm pe cei care păcătuiesc.
Pe cei ce nu au cunoscut păcatul, viclenii diavoli îi îndeamnă să facă numai o încercare si apoi să înceteze. Pe cei care au păcătuit,îi războieste cu amintirea păcatului, pentru a cădea iarăsi. Diavolul slavei desarte poate transmite unui frate gânduri pe care să le descopere apoi altui frate, iar acesta să spună apoi fratelui cele ce sunt în inima lui, crezând că este văzător cu duhul (diavolesc).



Demonii stiind că oamenii iubesc adevărul, se îmbracă în haina dreptătii si astfel toarnă prin gânduri otravă în sufletul lor. Astfel a înselat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, dar amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1).



Satana se străduieste să ne facă să credem că tot ce ne învată el este bine. Ne sopteste la ureche: "Nu vezi că ai dreptate? Te-a jignit! Răzbună-te." De multe ori diavolul ia chipul celui cu care te-ai certat, făcându-te să te lupti cu el, în imaginatia ta. Astfel, îti întăreste prin sugestie si energie vointa (Psalm 62,4) si de cele mai multe ori nu-ti poti stăpâni mânia si ura când te întâlnesti cu persoana cu care te-ai certat si te răzbuni.



Diavolul mândriei înaltă pe om până la Cer si de acolo îl aruncă în fundul Iadului. Istoria mândriei omenesti se rezumă la diversele moduri în care oamenii s-au lăudat cu lucrările lui Dumnezeu si s-au pus în locul Lui.
Vicleanul diavol învată pe oameni să mintă cu gândul, cu cuvântul si cu felul lor de viată. De multe ori cei aflati sub inspiratia lui nu-si dau seama că mint si că sunt condusi de diavoli. Si mai grav este când astfel de oameni sunt investiti cu functii politice si sociale.



Sursa: Razboiul crestinilor cu diavolii, p.6-7

,,Există diavoli necurati care ne sfătuiesc nu numai să facem păcate, ci să facem părtasi si pe altii la săvârsirea răului, ca să ne pricinuiască o si mai mare osândă. Multi oameni se bucură când îsi asociază si pe alti oameni la păcatele lor. Parcă le justifică, le micsorează si le dă curaj.



Ispititorul diavol caută să transforme puterile sufletesti cu care ne-a înzestrat Dumnezeu în puteri distrugătoare pentru suflet. Astfel, puterea seminală care se află în noi pentru nasterea de prunci, diavolii ne-o schimbă spre desfrânare. Puterea mânioasă pe care o avem pentru a munci si a ne lupta sufleteste cu diavolii ne-o schimba spre ura si distrugerea aproapelui.



In momentele de mânie, pentru a ne lupta cu diavolii si nu cu oamenii, trebuie să spunem rugăciuni scurte, puternice si dese, cu gândul: "Doamne Iisuse Hdstoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă"; "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!" Sfintii Părinti spun că atunci când suntem mâniosi, dacă ne certăm cu oamenii vom petrece în pace cu diavolii, iar dacă ne vom lupta cu diavolii prin rugăciune, împotrivire si smerenie, vom fi în pace cu oamenii.


Avem în noi puterea râvnitoare spre virtute, dar potrivnicul diavol ne îndeamnă să râvnim păcatele. Avem în noi poftirea slavei ceresti, dar vrăjmasul diavol ne-o schimbă spre poftirea acestei lumi păcătoase. Avem în noi bucuria pentru Domnul si faptele cele mântuitoare, dar dusmanul diavol o transformă în bucuria si plăcerea păcatelor.


Traditia noastră crestină spune că diavolul dispune de multe posibilităti de înselare: cu cel inteligent face pe înteleptul, cu cel mai putin întelept face pe prostul. Poate să ne captiveze sub influenta citirii unei cărti scrise sub inspiratia lui. Fiind duh, lucrează asupra mintii noastre, soptind: "Nu asculta de duhovnic, nu te spovedi, nu te sfătui cu altii, să nu mergi laBiserică..."
Este un sfătuitor care ne asigură întotdeauna că ne vrea binele. Ne stimulează plăcerile lumesti si ale păcatelor, ale celor care se obtin prin muncă necinstită si înselăciune. Printre altele ne prezintă răul sub chipul binelui. Chiar atunci când ne îndeamnă la bine, o face cu scopuri rele.
Vicleanul diavol jubilează numai atunci când înseală pe cineva, când oamenii iau de bun si adevărat ceea ce este fals si minciună. Multora, suprafata faptei li se pare bună. Naivii se înduiosează. Face si bine, dar aranjează să iasă rău. Te îndeamnă să mănânci peste măsură ca să te îmbolnăvesti, îti spune să bei ca să te îmbeti, îti atâtă drepturile ca să-ti pierzi măsura si să te răzbuni, îti sopteste la ureche ce spun altii despre tine pentru a-ti dezlăntui ura, te îmbie la logică pentru a-ti stimula încăpătânarea.



Ii place să convingă, când înseală. Din gura lui argumentele curg în cascadă. Când se retrage, o face pentru a ne distrage atentia si a-si schimba tactica. Pe cel care trăieste în robia păcatelor, vrăjmasul diavol se sileste să-i steargâ orice gând bun care l-ar aduce la pocăintă. Cu uneltiri dinainte pregătite si cu prilejurile pe care le are, îl face să cadă în aceleasi păcate sau în păca-te mai mari.''



Sursa: Razboiul crestinilor cu diavolii, p.7

,,Pe cei care îsi dau seama de viata păcătoasă pe care o trăiesc si vor s-o schimbe, demonul îi amăgeste cu această armă: "Nu te îndrepta astăzi, ci lasă pe mâine spovedania. Ai să te spovedesti în postul celălalt. Doar nu ai să mori astăzi".



Nu lăsati pe mâine îndreptarea voastră, pentru că nu stiti clipa când veti pleca din această lume. Pe cei care sunt râvnitori, diavolul îi pune să facă nevointă peste măsură, aruncându-i în păcatul mândriei. Celui bolnav, care suferă cu multumire boala lui, îi spune câte fapte bune ar fi putut face dacă ar fi fost sănătos si prin aceste cugete îl face pe crestin să-si piardă răbdarea si chiar să cârtească împotriva lui Dumnezeu, pentru boala sa.
De cele mai multe ori diavolul ne aduce argumente din Sfânta Scriptură pentru a păcătui. Diavolul este cel care împarte, cel care dezbină, cel care pune să se lupte om cu om, confesiuni religioase, grupări etnice, partide politice, armate cu armate.



Demonii sunt cei care organizează, prin gândurile insuflate, împotrivirea părtilor una cu alta, din diferite motive. Acesta este rolul lui principal. Din dorintă de răzbunare împotriva lui Dumnezeu, caută să ne piardă si pe noi oamenii. Pe cei ce sunt în lume si sunt aproape de materiile patimilor, diavolii îi luptă cu războiul lucrurilor. Iar pe cei aflati în pustie, datorită raritătii lucrurilor, diavolii caută să-i surpe cu gândurile.



Vrăjmasul omului, ocrotitorul curviei, spune că Dumnezeu este iubitor de oameni si dă iertare pentru patima aceasta, ca una ce este naturală si necesară. După ce am săvârsit fapta, ne scufundă în deznădejde, spunându-ne că Dumnezeu este drept judecător si fără de milă.
Un alt scop al lor este să ne murdărească în stare de veghe, prin aducerea aminte de visele desfrânate. De multe ori diavolii se asează în stomac si nu lasă pe om să se sature, chiar dacă ar mânca tot Egiptul si ar bea tot Nilul (Sfântul Ioan Scărarul).
Cel mai mult se străduiesc diavolii, duminica si în timpul sărbătorilor religioase, să facă pe crestini ca să nu meargă la Sfânta Biserică. De cu seară îi pune să meargă la petreceri, să se uite la filme pornografice, să aibă legături trupesti, iar dimineata, când se trezesc cu sufletul si trupul pline de desfrânare, le dă dureri de cap si oboseală ca să nu poată merge la Biserică. Pe unii îi pune să facă mâncare, să plece la cumpărături, la meci sau să se închine la televizor. Pe cei care prăznuiesc ziua onomastică îi conduce la cârciumă, ca să se îmbete, apoi îi pune la ceartă si omor.



Diavolul sopteste la urechea bărbatilor să-si tundă părul si să-si radă barba, iar la femei să se fardeze, să-si scurteze fustele, pentru a stâmi în lume putoarea desfrânării. Femeilor pasionate de lux si de distractii le sopteste să se îmbrace după modă, mereu cu altfel de haine, să-si cumpere altă mobilă, altă casă si altă masină. Tot diavolul sopteste la ureche femeii ca să facă avorturi, spunându-le că fătul avortat nu este om si deci nu au păcate de moarte.
Necuratii demoni se duc la cei bogati si le împietresc inimile, ca să nu facă milostenie, si de multe ori îi pune să răpească si putina agoniseală a celor săraci. Intunecatul diavol te îndeamnă să furi si te acoperă cu acoperământul lui, spunându-ti că nu te vede nimeni.



Satana sopteste la urechile crestinilor să nu facă cruce când trec pe lângă Sfânta Biserică. Vrajmasul mântuirii noastre ne dă griji si ocupatii ca să întârziem la slujbele Sfintei Biserici, să plecăm mai devreme, să nu ne închinăm la Sfintele Icoane, la Sfintele Moaste, să nu sărutăm mâna preotului, să nu plătim pomelnice pentru cei vii si pentru cei mutati la cele vesnice, să stăm de vorbă cu alti credinciosi în timpul slujbei, să vorbim de rău pe preoti, să clevetim pe aproapele. Blestematul diavol ne împinge de la spate să facem păcatele, iar după ce le-am făcut, ne stă în fată cu rusinea, ca să nu le mărturisim la duhovnic. Când păcatul este mare, ne transmite gânduri de deznădejde si de sinucidere. Când ne spovedim, ne spune să ascundem păcatele cele mari si să dăm vina pe altii.



Cel mai mult luptă diavolii pe crestini când se roagă. Orice crestin când se roagă poate observa cu mintea pe diavol, care caută să-l întrerupă, rătăcindu-i gândurile în toate colturile lumii si la toate păcatele pe care le-a făcut sau le-ar putea face. Iar altii din cauza păcatelor nu pot spune
va urma