Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Din Noul Testament
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #341  
Vechi 07.04.2018, 21:14:58
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.166
Implicit Predică la Învierea Domnului : PATRIARHUL TEOCTIST ARĂPAȘU ( continuare)

Să ne îngrijim, mai stăruitor, de îndatoririle noastre de fii ai învierii, de plinirea lipsurilor celor aflați în sărăcie și nevoie: copii părăsiți, tineri aflați în derivă morală și spirituală, bătrâni neajutorați, lipsiți de îngrijirea necesară unei vieți demne, familii nevoiașe cu prunci numeroși. Să folosim prilejul sărbătoririi învierii Domnului pentru a înlătura ceea ce ne separă și ne îndepărtează pe unii de alții, de semenii noștri. Să regăsim drumul împăcării cu aceștia, sădind în suflete și în viața noastră de fiecare zi bobul dragostei și al bunătății. Să aducem în relațiile noastre cu semenii acele virtuți care să arate tuturor că viața trăită în Hristos reprezintă cea mai înaltă treaptă a existenței omenești. [...]
Mântuitorul Hristos Cel înviat a treia zi din morți să reverse asupra noastră și a lumii pacea și bucuria cu care i-a întâmpinat pe Apostoli și pe mironosițe în ziua învierii Sale, să vă ocrotească de orice încercare, prin purtarea Sa de grijă, viața, familia și gospodăriile tuturor.
Vă îmbrățișez, iubiții mei, cu multă și părintească dragoste în această sfântă și dumnezeiască sărbătoare a învierii Domnului, și vă adresez, încă o dată, tuturor, vestea mântuitoare:
Hristos a înviat!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #342  
Vechi 13.04.2018, 06:52:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.166
Implicit

Frați creștini,
Ne aflăm încă în săptămâna luminată și în această saptamână ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului — Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viața noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Maica Domnului, Mamă bună si preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul in viata Lui pământească și a suferit foarte mult, ca o mamă langa Pruncul—Dumnezeu…
Iisus a suferit foarte mult și ca prunc, de la nașterea Lui în Betleem, până la fuga în Egipt. Iar ea s-a apropiat cu foarte multă dragoste de El și în copilărie, dar și mai târziu, cand Iisus a ieșit să vestească Evanghelia Sa în mijlocul mulțimilor și îi învăța pe oameni ca nimeni altul. Și, odată, fariseii și cărturarii, foarte invidioși și geloși pe El, L-au scos din cetate și L-au urcat pe sprânceana muntelui, cu gândul să-L arunce în prăpastie. Dar Iisus a trecut foarte liniștit prin mijlocul acelei mulțimi tulburate de ură și a mers în pace, pe drumul Lui. Maica Domnului însă a leșinat de durere și de spaimă. Ea era de față și a înțeles că dușmanii voiau să-L distrugă pe Fiul ei iubit. Mai târziu, pe locul acela unde a leșinat sfânta Fecioară s-a ridicat o mănăstire numita mănăstirea Groazei , în amintirea acestui moment de groază adâncă din viața Maicii Domnului. Această durere, această groază a urmărit-o toată viața, căci a suferit cu amar, alături de Iisus, până la sfârșitul vieții Lui pământești.
In ziua Răstignirii toți ucenicii L-au părăsit pe Iisus. Au fugit de frică să nu fie arestați și ei, și asta a fost o mare durere și pentru Mântuitorul Hristos, și pentru Maica Domnului. Ea a rămas lângă El și L-a însoțit pe drumul Crucii, împreună cu alte femei credincioase Lui. Ea a fost martoră și atunci când Iisus a fost țintuit pe Cruce. Și a rămas acolo, lângă Cruce, ea și sfântul Ioan evanghelistul, ucenicul iubit al lui Iisus.
In biserica de pe Golgota, în Țara sfântă, sunt două icoane mari, în mozaic. Una Il arată pe Iisus jos la pământ, pe Cruce, și un călău care lovește cu ciocanul în cuiele din mâini. Cealaltă icoană o reprezintă pe Maica Domnului cu o sabie înfiptă în inimă. Această sabie este simbolul tuturor durerilor pe care ea le-a suferit pentru Iisus, așa cum îi spusese bătrânul Simeon în prorocie:
„ Prin sufletul tău va trece sabia“ [3] .
Sabia durerii – pentru că Maica Domnului a suferit din adânc toate durerile și toate insultele aduse Fiului ei.
De sus de pe cruce, Iisus privea la mama Sa și la ucenicul iubit și le-a spus acele cuvinte: „Femeie, iată Fiul tău” , iar ucenicului: „Iată mama ta” [4] . Adică, frați creștini, Iisus o lasă pe Mama Sa ca Mamă lumii întregi. Intâi pentru apostoli, pe care ea i-a mângâiat și i-a ajutat mult, și apoi pentru toți creștinii, cu care este întotdeauna bună și miloasă, ca o mamă adevărată.
Maica Domnului a dobândit foarte mult har de la Fiul ei și a fost înzestrată cu o mare putere de a face minuni. Despre o asemenea minune este vorba și în sărbătoarea de astăzi, numită Izvorul Tămăduirii.
Era pe la anul 450, în Constantinopol. Un prinț se plimba seara, în pădurea de lângă palatul său și întâlnește un orb însetat care voia să iasă din pădure, dar era cu totul slăbit din cauza setei. Nu era nici o fântână în apropiere și orbul, ars de mare sete, îl roagă pe prinț să-l ajute. Prințul, pe nume Leon, caută apă, dar caută în zadar. Nu reușește să găsească nici un izvor în pădure, și ar fi vrut să-l ajute pe orb. Și cum era el în această frământare, aude un glas dulce care-i spune așa:
„Caută, Leon, pentru că izvorul nu este departe de tine”!
Uimit și surprins, prințul continuă să caute, dar fără nici un succes. Și iarăși aude glasul acela dulce care-i spune:
„Impărate Leon, izvorul este foarte aproape de tine, caută în dumbravă, adapă-l pe orb și unge ochii orbului, spală ochii lui cu această apă, ca să vezi puterea lui Dumnezeu”!
Prințul mai face câțiva pași și găsește, într-adevăr, izvorul cu apă . Ia apă în pumni și potolește setea orbului, apoi cu aceeași apă îi spală ochii și orbul se vindecă îndată.
Desigur că lumea a aflat foarte repede de această minune și toți cei care aveau trebuință de vindecare au alergat la acest izvor care s-a dovedit a fi foarte bogat în minuni. Mai târziu, prințul Leon a ajuns într-adevăr împărat al Bizanțului, asa cum îi spusese acolo, în pădure, glasul dulce al Maicii Domnului: „împărate Leon”
– așa îi strigase ea, vestindu-i că va fi împărat al Bizanțului.
Impăratul Leon a făcut în acel loc o biserică pentru creștini, pentru cei care veneau să se vindece la acest izvor făcător de minuni. Chiar împăratul Iustinian cel Mare care a urcat pe tronul Bizanțului după mulți ani, s-a vindecat de o boală foarte grea, spălându-se și bând din acea apă minunată. Iustinian a refăcut biserica de lângă acest izvor care a devenit foarte popular, tămăduind bolile trupești și sufletești.
Frați creștini, noi totdeauna suntem bolnavi trupește, dar mai ales sufletește. Pentru bolile trupești ne sunt la îndemână medicii, care și ei au darul lor de la Dumnezeu. Pentru bolile sufletești însă, noi umblăm ca și când am fi deplin sănătoși și nu vrem să ne gândim cât de bolnavi suntem pe dinăuntru. Pentru bolile acestea sufletești, pentru vindecarea lor, în sfânta Biserică avem trei sfinte taine, lăsate de Mântuitorul Hristos: taina sfântului maslu, mai ales pentru bolile sufletești; taina sfintei spovedanii și taina sfintei Impărtășanii, pentru sfințirea vieții noastre. De aceea, când ne simțim bolnavi, este foarte bine să mergem la doctor, dar mai înainte de asta e foarte bine să venim aici, la biserica, frați creștini. Mai ales Maica Domnului are un rol foarte important în aceste vindecări — așa cum auzim noi cântându-sa la strană: „Maica Domnului, grabnic ajutătoare”.
S-au alcătuit în cinstea ei șapte acatiste foarte frumoase și trei paraclise. Este foarte bine să citim acesta rugăciuni, atât cât putem. Dar când citiți, de pildă, Acatistul Maicii Domnului, aveți grijă să fiți foarte atenți la fiecare cuvânt de acolo, să nu vă fie mintea în altă parte. Rugăciunea aceasta să fie făcută cu luare-aminte, cu lacrimi și cu toata încrederea, pentru că Maica Domnului este cu adevărat foarte aproape de noi și foarte grabnică în a ne ajuta. Ea este Mama noastră cea bună, Mama bătrânilor și a tuturor celor neputinciosi, „ajutorul celor fără de ajutor” — așa cum se spune în acatistul ei. Să nu uitati că ea este Mama lui Iisus — și are foarte multa putere de a ne ajuta.
Rugați-vă ei cu atenție și cu părere de rău pentru păcatele dumneavoastră și veți afla răspuns, fără îndoială, pentru că ea este cu adevărat Mama noastră a tuturor.
[1] Matei 25, 31-45
[2] Ioan 14, 6; dupa Ioan 14, 27.
[3] Luca 2, 35.
[4] Ioan 19, 26-27.
(din: Parintele SOFIAN , Editura Bizantina, 2007, Bucuresti
)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #343  
Vechi 04.08.2018, 21:20:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.166
Implicit

CUVANT LA EVANGHELIA DUMINICII !

Evanghelia de astăzi ne înfățișează pe un tată care avea un fiu bolnav, chinuit cumplit de un duh necurat. Aducându-l mai târziu la Apostoli, aceștia n-au putut să-i facă nimic băiatului. Adresându-se către Învățătorul dumnezeiesc să-l vindece, Iisus a certat demonul să iasă din acel bolnav și copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

La întrebarea directă a Apostolilor de ce ei n-au putut izgoni demonul, Mântuitorul le reproșează lipsa de credință. Deși le dăduse putere asupra duhurilor necurate (Lc. 9, 1), se pare că erau stăpâniți de îndoială. De aceea, le spune: „Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acesta: Mută-te de aici acolo! și se va muta și nimic nu va fi vouă cu neputință” (Mt. 17, 20).

Iubiți credincioși,

Fiindcă Îl auzim pe Hristos Domnul făcând elogiul credinței și arătând puterea ei, socotim că este de cea mai mare trebuință să vorbim astăzi de virtutea credinței creștine și importanța ei în viața omenească.

A crede, din punct de vedere creștin, înseamnă a te rezema pe cuvântul lui Dumnezeu și a trăi din adevărul Lui. Sau, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Credința este încredințarea celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor nevăzute” (Evr. 11, 1).

Credința este un har dumnezeiesc prin care noi, ajutați și călăuziți de Duhul Sfânt, ne încredem în cele ce ni le-a descoperit Dumnezeu și ne orientăm viața potrivit acestor lumini mai presus de lume.

Sfânta Scriptură ne prezintă nenumărate cazuri de astfel de încredințări în spusele Stăpânului ceresc. Patriarhul Avraam, la porunca lui Dumnezeu de a ieși din Mesopotamia, n-a șovăit o clipă, ci, lăsând toate, s-a dus în Canaan. Când i s-a cerut să-l jertfească pe unicul său fiu, era gata să-l junghie, căci „se gândea că Dumnezeu poate să-l învieze și din morți” (Evr. 11, 19). Tocmai pentru această credință, el a fost binecuvântat să fie părintele tuturor celor ce aveau să se mântuiască.

Tot astfel, Moise prin credință a ieșit cu poporul biblic din Egipt, fără a se teme de oștirile lui Faraon. În perioada petrecerii în pustiu, el a biruit „în nădejde, ca și cum ar fi văzut pe Cel nevăzut” (Evr. 11, 27). La aceste mărturii despre puterea credinței, amintite de Sfântul Apostol Pavel din Vechiul Testament, putem adăuga altele mult mai mari, luate din istoria creștinismului.

Când arhanghelul Gavriil a spus Fecioarei Maria că va naște pe Mesia, ea a crezut cele spuse ei de la Domnul și a zis: „Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38). În același chip, pescarii Galileei au urmat cu credință pe Iisus, devenind Apostoli și mărturisind până la sânge credința lor.

Așa au crezut și Mucenicii care au suferit prigoană și moarte pentru Evanghelie și apoi atâția creștini din toate timpurile și părțile lumii care, lăsându-se călăuziți de farul luminos al credinței, au ascultat cuvântul lui Dumnezeu și s-au jertfit pentru cauza Bisericii creștine.

Din aceste exemple, se vede clar că adevărata credință înseamnă convingere, nădejde, smerenie, ascultare, angajare totală a omului, acceptarea adevărului mântuitor și mărturisirea lui cu gura, dar și cu viața de fiecare zi.

Pentru creștin, credința este o legătură personală, vie și fierbinte cu Mântuitorul, o predare plină de încredere, întocmai cum se lasă un copil în grija iubitoare a tatălui său.

Domnul a spus că omul prin credință ar putea să mute munții. Aceasta pare o exagerare, dar din punct de vedere duhovnicesc este întocmai. Mulți dintre noi au în suflet munți de îngrijorare, munți de teamă și munți de suferință. Acei munți pot să ne copleșească și să ne paralizeze când ne lipsește credința.

Însă, acolo unde există încredere în Duhul lui Dumnezeu, prezent pretutindeni, noi putem spulbera munții răutăților și putem simți că Dumnezeu ne iubește și este alături de noi. „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?”, întreabă psalmistul David. Și tot el răspunde: „Tu ești Dumnezeu, Care faci minuni!” (Ps. 76, 13).

Credința dă o culoare minunată vieții noastre, pentru că cel ce crede va avea pace, bucurie și acea putere care biruiește lumea (Efes. 6, 16; I In. 5, 4-5).

Sunt unii care privesc la creștinătate ca la o religie imposibilă. Ei cred că Hristos stă pe vârful muntelui Everest, chemându-ne să luptăm cu stâncile ca să ajungem la El. Acești oameni trebuie să-și schimbe complet imaginea falsă despre Hristos. El nu stă pe culme, așteptându-ne să urcăm la El, ci coboară să-l întâlnească pe fiecare pe munte, să caute oaia pierdută. Ne întinde mâna ca lui Petru, ne ajută să ajungem la culme.

Fără El, noi nu am putea-o atinge niciodată, pentru că a zis: „Fără Mine nu puteți face nimic” (In. 15, 5). Cine are credință, rămâne în Hristos precum mlădița în viță. Prin credință, ne apropiem de Dumnezeu, primim harul Sfântului Duh, iertarea păcatelor, mântuirea și viața veșnică (Mc. 16, 16).

Așa atingem piscul însorit al desăvârșirii, unde am urcat împreună cu Hristos, „începătorul și plinitorul credinței” (Evr. 12, 2).

O femeie, cunoscută pentru încrederea sa profundă și pentru calmul sufletului, a fost întrebată de cineva care dorea să-i afle secretul: „Ești tu o femeie cu credință mare?”. Ea a răspuns: „Nu. Eu sunt o femeie cu o credință mică într-un Dumnezeu mare”.

Aceasta este adevărata credință care mută munții, căci „celui ce crede, toate îi sunt cu putință” (Mc. 9, 23). Când un creștin crede cu tărie și își ancorează speranța sa în puterea și bunătatea de sus, nu este problemă pe care el să n-o poată rezolva, nici povară pe care să n-o poată purta.

Credința eliberează sufletul de teama păcatului și a morții, ajutându-l să intre în stăpânirea harului divin (Mt. 10, 28; Lc. 12, 5). Din credință începe și se sfârșește mântuirea, căci „fără de credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu” (Evr. 11, 6).

Credința menține în noi certitudinea fericirii veșnice, pe care o vom primi după trecerea din această lume. Prin credință, înaintăm cu speranță spre ținta finală.

Pe bună dreptate spune poetul George Coșbuc: „Credința-n zilele de-apoi/E singura tărie-n noi,/Că multe-s tari, cum credem noi,/Și mâine nu-s!”.

Iubiții mei,

Bietul om al vremii noastre! Sufletul său cel veșnic este copleșit de păcat, flămând de fericire, însetat după dreptate, adevăr și lumină. Numai întâlnindu-L pe Hristos prin credință și trăind întru El prin fapte de iubire, vom fi mulțumiți și împliniți, cum glăsuiește Fericitul Augustin: „Ne-ai creat după Tine, Doamne și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni întru Tine!”.

În acest veac în care trăim, am învățat să explorăm puterea vântului, a mării, a soarelui și a atomului. Dar foarte puțini dintre noi am învățat cum să dezvoltăm deplin puterea credinței.

Noi trebuie să descoperim tăria ei formidabilă, spre a depăși deșertăciunea ideologică și tumultul lumii, ca astfel să ne bucurăm de darul cerului aducător de fericire.

Credința ajută pretutindeni unde genunchii se pleacă și gura se roagă Bunului Dumnezeu, precum a fost ajutat Iisus în timpul agoniei Sale din Ghetsimani (Mt. 26, 39). Credința este necesară ca aerul și ca hrana, pentru că dă scop vieții, biruință idealurilor și împlinire rugăciunilor noastre (Mt. 21, 22).

Datoria noastră este să fim tari în credință, să o mărturisim ca Sfinții și să o dovedim prin fapte bune (Ic. 2, 26). Așa vom primi, ca răsplată pentru credința noastră, cununa vieții nemuritoare de la Hristos, Care zice: „Cine crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi” (In. 11, 25). Amin.
Arhiepiscop Irineu Pop de Alba Iulia
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #344  
Vechi 08.08.2018, 09:09:25
gpalama's Avatar
gpalama gpalama is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.02.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.077
Implicit

Te intreb si eu.

Deosebit de frumoase predici. Frumoase la maxim.

Si totusi omul le aude, le simte si pleaca GOL. Iese fara nimic, se intoarce la ale lui si ... face in continuare ce a facut.


TE INTREB: CE LIPSESTE DIN PREDICI?

Cum trebuie sa fie o predica HRISTICA, una care sa mute multimile, sa disloce mii de oameni din inertia lor si sa-i aduca langa Hristos?

Cum poti sa fii apostol dupa Apostoli si apostol dupa Hristos ca sa muti muntii cu cuvintele? Este neputinta sau este nepricepere? Sau lene crunta si neasumare corecta a lui Hristos? Sau a muta muntii este un dar al lui Dumnezeu? Sau dupa ce te-ai mutat pe tine din loc pot sa-i muti pe altii.

Caut de mult timp raspuns la intrebarea asta: unde este decuplajul intre text, intelegere si actiune in toata retorica ortodoxa. Hristos a mutat muntii, noi nu mutam nici o scandura din loc.
__________________
Du-te si fa ce vezi. Dumnezeu este al celui ravnitor, care se jertfeste in toate.

Last edited by gpalama; 08.08.2018 at 09:14:03.
Reply With Quote
  #345  
Vechi 12.08.2018, 00:08:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.166
Implicit

CUVANT LA EVANGHELIA DUMINICII !

Sfanta si dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arata datoria de a ierta pe cei ce ne gresesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne invata ca toata Legea si proorocii, se reazema pe doua porunci, adica sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40).

Dragostea lui Dumnezeu catre noi se aseamana cu dragostea parintilor pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tata si o mama buna isi iubesc pe fiii lor si, ori de cate ori ar gresi ei, daca se intorc si cer iertare, ii iarta si ii mangaie, asa este si dragostea lui Dumnezeu spre noi, care suntem fiii Sai (Ioan 1, 12) si asa ni se cuvine sa fim cu dragostea si cu mila fata de cei ce ne gresesc noua. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au rastignit spunand: “Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac“ (Luca 23, 34).

Fiul lui Dumnezeu venind in lume, din nemarginita Sa bunatate, cu dragoste si mila pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desfiintat deosebirea intre vrajmasi si prieteni si ne-a dat porunca sa iubim pe vrajmasii nostri, sa binecuvantam pe cei ce ne blestema, sa ne rugam pentru binele celor ce ne vatama si ne prigonesc si sa facem bine celor ce ne urasc (Matei 5, 44). Dupa marturia acestei invataturi nu avem voie sa uram pe nimeni, ci pe toti cei ce ne gresesc sa-i iubim si sa le iertam greselile, chiar daca ne-ar face cel mai mare rau.

Sa ne aducem aminte ca Dumnezeu din a Sa nemarginita bunatate “ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti, si rasare soarele Sau peste cei buni si peste cei rai“ (Matei 5, 45). De aceea suntem si noi datori a face bine tuturor si a ierta greselile celor ce ne gresesc (Matei 6, 12;

Asadar, fratii mei, aducandu-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu fata de noi, care pururea gresim inaintea Lui, sa ne silim si noi dupa a noastra putere sa iertam intotdeauna pe cei ce ne gresesc noua (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arata intre noi fara de iubirea dintre noi si fara iertarea celor ce ne gresesc noua (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).

Iubiti credinciosi,
Sa ascultam acum pe Sfantul Efrem Sirul, care, vorbind despre iertarea celor ce ne gresesc, de care atarna si iertarea pacatelor noastre, zice asa: " Tu iarta fratelui tau greselile lui si Eu iti iert pe ale tale! Si darul tau atunci il primesc cand te impaci cu cel ce iti vrajmaseste tie, cand nu ai vrajba asupra cuiva intru mania ta. Cand ai pace si dragoste catre toti, atunci rugaciunea ta este bine primita si prinosul tau bine placut si casa ta este blagoslovita si tu esti fericit. Daca tu cu fratele tau nu te impaci, cum ceri iertare de la Mine?

Cuvintele Mele le calci si ceri iertare de la Mine? Eu, Stapanul tau iti poruncesc si tu nu iei aminte? Apoi cum indraznesti sa aduci catre Mine rugaciune si jertfa? Caci precum tu iti intorci fata de catre fratele tau, asa si Eu despre rugaciunea ta si de la darul tau voi intoarce ochii Mei" (Cuvant pentru dragoste, tom III, pag. 31-33, M-rea Neamt, 1823).

Asadar, frati crestini, sa luam aminte cu toata frica de Dumnezeu la cuvintele acestor sfinti parinti, care se reazema pe cuvintele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis in Sfanta Sa Evanghelie: “De veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru Cel ceresc nu va ierta voua greselile voastre“ (Matei 6, 14-15).

Fratii mei, daca credem ca acestea sunt cuvintele si poruncile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, si ca niciodata gura Lui nu poate sa spuna neadevar, El fiind fiinta adevarului, apoi sa ne dam seama ca niciodata nu vom primi iertarea de la Dumnezeu, atata vreme cat vom fi invrajbiti cu oamenii si "nu vom ierta din toata inima pacatele si greselile fratilor nostri" (Marcu 11, 25). Nimeni sa nu creada ca, cu darurile sale sau cu slujbele ce le da la sfanta biserica, se va putea impaca cu Dumnezeu si va lua iertare de pacatele sale, mai inainte de a se impaca si a se ierta cu cei ce au fost invrajbiti.

Acest adevar ni-l arata Insusi Hristos Domnul cand zice in Sfanta Evanghelie: “De-ti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, lasa darul tau inaintea altarului si du-te de te impaca cu fratele tau, apoi vina si adu darul tau“ (Matei 5, 23-24).

Cand stati de va rugati, iertati tot ce aveti asupra cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre“ (Marcu 11, 25). Iertarea sta la temelia pacii din inima si a cunostintei fiecaruia dintre noi. Iertarea salveaza familia de divort si distrugere, salveaza rudele de cearta si judecati, salveaza lumea de razboaie, de ura si de moarte.

Insa nimic nu-i mai greu pentru noi oamenii decat sa iertam pe cei ce ne-au jignit, ne-au defaimat sau ne-au pagubit. De aceea nu putini mor certati intre ei, spre vesnica lor osanda. Ca dupa moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru mantuirea lui.



Iubiti credinciosi,
Cea mai mare virtute crestina este iubirea. Ea este viata noastra si avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfantul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, impacarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea strainilor si altele asemenea sunt fiicele cele mai mari ale iubirii crestine.

Iubirea de Dumnezeu si iubirea de aproapele, sunt poruncile cele mai mari din Sfanta Evanghelie care stau la temelia mantuirii noastre.

Daca aproapele nu vrea sa ne ierte, sa urmam sfatul duhovnicului, sa cerem iertare de trei ori si asa, daca nu ne mustra constiinta, ne putem impartasi cu Sfintele Taine. Iar daca inca suntem tulburati si ne chinuie gandurile de razbunare, sa amanam Sfanta Impartasanie, ca sa nu ne fie spre osanda. Smerenia si rugaciunea curata ne ajuta cel mai mult la impacare. Cine urmeaza calea aceasta, acela nu este departe de mantuire!

Sa rugam pe Dumnezeul dragostei si pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a rastignit pe cruce din dragoste pentru noi, sa ne impace pe toti in numele Sau, stiind ca dragostea nu moare niciodata! Amin.

Parintele Cleopa Ilie
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Predica despre iertare Ioana Amariucai Intrebari utilizatori 4 29.06.2012 11:08:05
o predica frumoasa marius.b. Generalitati 1 31.07.2011 23:18:41
Predica de pe Munte catalinabalhui Din Noul Testament 1 17.03.2009 16:58:46
Predica Hartford Despre Biserica Ortodoxa in general 3 06.02.2008 12:14:30