dragostea care nu cade

[Iorest]

„[...]Cunosc un doctor care s-a însurat cu o femeie pe care o iubea foarte mult. Toți ceilalți membri ai familiei lui nu erau de acord cu această căsătorie. Fiecare dintre ei aducea argumente, însă el refuza să-i înțeleagă, nu-i asculta și s-a căsătorit. După douăzeci de ani, el și soția având deja trei copii, intenționau să sărbătorească aniversarea căsătoriei într-un restaurant.

Dar la ieșirea din casă ea i-a spus: „Nu pot să-mi imaginez că ar putea exista un soț mai bun ca tine. Și ești un tată extraordinar. Însă nu te mai iubesc. Am întâlnit pe altcineva. Îți mai dorești să iei cina cu mine?”
Și asta după douăzeci de ani!
Ea a plecat, lăsându-i pe copii și aceste cuvinte: „Ca părinte ești mai bun decât mine”.

Iar după cinci ani s-a îmbolnăvit de cancer. În acești cinci ani el nu a văzut-o niciodată. Cel mai mare dintre băieți a refuzat să se mai întâlnească vreodată cu ea. Cel mai mic își dorea mereu să o vadă pe mama sa. Iar cel mijlociu, având pe atunci în jur de 15 ani, s-a întors într-o zi acasă după o întâlnire cu mama și a povestit despre diagnosticul ei.
Și cunoscutul meu, doctorul, s-a dus la fosta lui soție. Ea suferea de o profundă tristețe. Noul soț era cu zece ani mai mic decât ea, căci ea era foarte frumoasă, și datorită primei căsnicii, foarte bogată. Aflând despre cancer el a părăsit-o.

Primul soț i-a spus:
- „Îmi ești în continuare soție, în pofida divorțului. Ești mama copiilor noștri. Întoarce-te acasă o să am eu grijă de tine.
- Însă există ceva ce trebuie să știi, i-a răspuns femeia.
- Nu trebuie să știu nimic.
- Trebuie să-ți spun că nu te iubesc.
- În schimb eu te iubesc.”
Și el a îngrijit-o pe fosta soție până când aceasta a murit.

Dacă unul dintre soți își îndeplinește îndatoririle, iubind, căsnicia nu moare. Dar este greu!
Căsătoria este un lucru foarte greu! Căsătoria este ca un pat de trandafiri: de fiecare dată când te întorci pe altă parte, spinii te înțeapă dureros. Nu uitați asta![/...]”

Schiarhimandritul Ioachim Parr, „Când cei doi devin una”, editura Egumenița, 2016, pag. 35-37.

[AlinB]

Hai sa fim seriosi, e trasa mult de par, are un gust siropos, de hollywood.

Casnicia aia a murit de cand aia l-a parasit si nu doar pe el ci si copiii.
Si daca a acceptat sa fie ingrijita ultimele luni de viata, desi i-o spus.clar ca nu are ce iubi la el, aia nu e casnicie si nici nu acopera golul lasat de lipsa ei ca mama in dezvoltarea sufleteasca a copiilor. Doamne fereste sa fi fost si o fata, ca avea ce sa invete ce e iubirea, te duci dupa ala care ...mai bine. Ca sot bun era, tata bun era, bani avea, iar alalalt cu 10 ani mai tanar, si sarac se pare, deci nu e greu de ghicit ce ii lipsea si ce iubea muuult de tot.

Si era f. frumoasa, ca alte calitati, sunt motive sa ne indoim, deci e clar pentru ce a luat-o fraierul de nevasta, aia din jur si-au dat seama, dar el nah..pofticios, macho, 'o fac eu femeie de casa'. Si 20 de ani a mers, desi si asta ar fi cu semnul intrebarii, 3 teste de paternitate ar fi fost indicate, dar probabil ca nu vroia sa se supere si mai tare..

Ok, ala tot o iubea, dar pentru ce? Ca a fost o sotie buna? Mama buna? Sau inca poftea la ea?

Si aia nu e definitia casniciei ci mai degraba a codependentei intr-o relatie cu o persoana care are cel putin un viciu major.

[Demetrius]

În prealabil postat de AlinB

Hai sa fim seriosi, e trasa mult de par, are un gust siropos, de hollywood.

Casnicia aia a murit de cand aia l-a parasit si nu doar pe el ci si copiii.
Si daca a acceptat sa fie ingrijita ultimele luni de viata, desi i-o spus.clar ca nu are ce iubi la el, aia nu e casnicie si nici nu acopera golul lasat de lipsa ei ca mama in dezvoltarea sufleteasca a copiilor. Doamne fereste sa fi fost si o fata, ca avea ce sa invete ce e iubirea, te duci dupa ala care ...mai bine. Ca sot bun era, tata bun era, bani avea, iar alalalt cu 10 ani mai tanar, si sarac se pare, deci nu e greu de ghicit ce ii lipsea si ce iubea muuult de tot.

Si era f. frumoasa, ca alte calitati, sunt motive sa ne indoim, deci e clar pentru ce a luat-o fraierul de nevasta, aia din jur si-au dat seama, dar el nah..pofticios, macho, 'o fac eu femeie de casa'. Si 20 de ani a mers, desi si asta ar fi cu semnul intrebarii, 3 teste de paternitate ar fi fost indicate, dar probabil ca nu vroia sa se supere si mai tare..

Ok, ala tot o iubea, dar pentru ce? Ca a fost o sotie buna? Mama buna? Sau inca poftea la ea?

Si aia nu e definitia casniciei ci mai degraba a codependentei intr-o relatie cu o persoana care are cel putin un viciu major.

”Ca toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorand de la Tine, Parintele luminilor."

Toata darea ce buna a pogorat peste doctorul ramas langa copii, dar tu, contrar semnaturii tale, deosebesti raul si vorbesti "omeneste"(ca la coltul blocului) pe forumul ortodox impotriva invataturii ortodoxe, cu toate ca, uneori( cand iese soarele in inima ta), vorbesti si de bine.



P.S. Ai oarece reprosuri fata de vreo femeie?

[AlinB]

Nene, eu n-am nimic cu doctorul, desi evident a facut o alegere proasta, poate chiar dintr-o patima/slabiciune, a dus-o frumos.
Cat despre femeie, daca e reala si daca nu s-a pocait pana a murit, sfintenia barbatului nu o ajuta cu nimic. Impactul asupra copiilor nu se sterge cu buretele.
Ce mi se pare insa aberant si am explicat de ce e partea cu 'casnicia nu moare' ca si cand pentru casnicie e de ajuns in om si sentimentele lui, frustrarile copiilor sunt chiar un detaliu minor.
Poate e o eroare de traducere, dar nu cred.

Si BTW, mi se pare ca lozinca cu 'sfintirea indirecta' clar pica aici, femeia a avut 20 ani la dispozitie sa se contamineze cu sfintenia sotului si uite ca n-a reusit ci a picat si mai jos.

Si cine isi inchipuie ca pana atunci ar fi fost o mama si sotie perfecta si deodata s-a rupt firul, nu cunoaste natura umana.
O femeie care intelege iubirea astfel, e o pacoste.
E aberant sa crezi ca 20 ani a fost usa de biserica, cand s-a despartit deja avea o alta relatie care cine stie de cat timp dura pe ascuns si la o astfel de femeie nu e exclus ca si inainte sa fi avut altele, oare dupa cati ani s-a plictisit de casatorie?

Sigur, el fiind plecat poate mai mult pe la servici (nu te imbogatesti din 2-3 pacienti pe zi) dandu-i destui bani si libertate pentru a-si satisface instinctele, sub aparenta unei casnicii functionale, lucrurile au mers binisor o vreme. Probabil pana ea s-a prins ca.nu e musai sa simuleze dragostea pentru suport financiar, divortand poate avea la.partaj suficient din aia 20 ani de munca ai sotului plus un gigolo tanar fara sa se (mai) ascunda - da-o incolo de decenta, important e ca uite, nu il mai minte.
Dar copiii, oare cata atentie, afectiune, educatie or fi primit in timpul asta din partea mamei si cu absenta tatalui?

Sigur, putem sa invinovatim si sotul, a muncit prea mult, din pasiune sau pentru bani sau amandoua - ce conteaza, nu i-a acordat femeii suficienta atentie, timpul petrecut la servici a facut-o legitim geloasa ca asa e.natura femina, cum se abera alt parintel pe undeva si i-a ucis iubirea nevinovata care de fapt o avea..

Eu din limitata experienta, pot sa zic: mama buna dar sotie groaznica, e o aberatie. Sotie buna dar c..a, la fel.

Astfel de combinatii nu exista in realitate - doar in reviste pentru femei, articole scrise din imaginatie pentru umplut rubrica 'scrisori de la.cititoare' asa cum probabil e si povestea asta.

O femeie care nu e miscata sufleteste de calitatile umane a omului de langa ea si nu are nici vericalitatea morala de a-si tine promisiunile facute la casatorie, poftele de carnita frageda fiind mai puternice e clar ca a fost mereu o pacoste.
Ca desi la barbati, prin asezarea instinctelor, mai poti intelege ceva gen, mai ales ca desi inseala mai rar parasesc, la femeie este chiar impotriva naturii sale care trebuie sa fie profund corupta ca sa ajunga pana acolo incat sexul sa o faca sa.abandoneze familia, copiii in special.

Si in povestea asta - e recunoscuta o ordine naturala a lucrurilor, nu isi ia nici un barbat femei cu 10 ani mai in varsta si mai ales cu o varsta la care e indoielnic sa mai aiba copii decat pentru bani. Ba si aici e o pudoare, ca nici banii singuri n-ar fi fost un argument, daca nu ramanea 'FOARTE frumoasa' (sau ca sa nu dea si altora cu soti bogati si naivi idei?)

Nu ca astfel de lucruri nu se intampla, dar nu au nici pe departe aura care incearca sa li se dea, ca sa nu mai zic ca pot fi intelese si f. gresit..impingand spre relatii profund morbide sub pretextul dragostei care de fapt e o dependenta - materiala, sentimentala, sexuala, sociala etc.

Sotul ala trebuia.sa-si dea.seama din timp ca nevasta e in balarii, sa o duca la preot, pshilog, hell - daca vroia sa mearga cu ea tot asa trebuia sa se asigure ca nu se alege cu cine stie ce la divort si ii taia 90% din avant si sanse la amant -10ani, ca si pentru un gigolo, care ar trece pe nonprofit oricat de frumoasa ar fi ramas la 40+, nu e greu sa alegi intre o saraca de 20+ si una de 40+ .
Cred ca se poate spune ca indulgenta cu care a lasat-o sa dispuna de bani i-a facilitat caderea.

Dar in loc sa faca CEVA a preferat sa ignore si sa se hraneasca cu iluzii pana cand treaba a devenit fara intoarcere.

Cine e de alta parere, poate sa vina cu exemple concrete.

[gpalama]

E complexa situatia descrisa.

Si arata de fapt intr-un mod destul de clar problema fundamentala a casatoriei: implinirea nevoilor de catre celalalt dar si efortul pentru pastrarea afectiunii reciproce.

Si eu am nevoile mele, si sotia are nevoile ei.

Casnicia este in primul rand fericire, bucurie, iubire.
Daca eu nu reusesc sa ofer fericire celuilalt, pe termen lung la un moment lucrul asta crapa, nu functioneaza.

Dupa ani de zile in care entuziasmul casniciei sustinut de diverse artificii precum copiii si alte contexte artificiale scade. Si legatura dintre cei 2 scade rapid, abrut, pana in momentul in care unul din cei 2 zice: eu efectiv nu mai sunt atasat de tine, pentru ca au disparut toate legaturile si contextele care creau atasamentul. Si se retrage.


Mie mi se pare un caz tipic de greseala in casnicie: mergem impreuna, dar nu suntem atenti unul la nevoile celuilalt; celalalt se plange in continuu, insa degeaba. Si fisurile se adancesc si la un moment se produce ruptura.

Si mai este inca un aspect de mentionat: nepotrivirea initiala, care este compensata de entuziasm si care va duce in timp la ruptura. Oamenii nu se potrivesc efectiv, ei se iau pentru ca gasesc la inceput bucurie, insa in ani de zile isi dau seama ca firile lor nu sunt compatibile si ca nu reusesc sa-si rezolve problemele.

Problema casniciei este una simpla: casnicia este in primul rand intre soti. Care trebuie sa aiba grija unul de altul in toate aspectele. Si apoi au grija si de copii, care sunt la fel de importanti; insa legatura cu copiii nu trebuie sa o sparga pe cea a parintilor.

[Bucuriepedrum]

În prealabil postat de gpalama

E complexa situatia descrisa.

Si arata de fapt intr-un mod destul de clar problema fundamentala a casatoriei: implinirea nevoilor de catre celalalt dar si efortul pentru pastrarea afectiunii reciproce.

Si eu am nevoile mele, si sotia are nevoile ei.

Casnicia este in primul rand fericire, bucurie, iubire.
Daca eu nu reusesc sa ofer fericire celuilalt, pe termen lung la un moment lucrul asta crapa, nu functioneaza.

Dupa ani de zile in care entuziasmul casniciei sustinut de diverse artificii precum copiii si alte contexte artificiale scade. Si legatura dintre cei 2 scade rapid, abrut, pana in momentul in care unul din cei 2 zice: eu efectiv nu mai sunt atasat de tine, pentru ca au disparut toate legaturile si contextele care creau atasamentul. Si se retrage.


Mie mi se pare un caz tipic de greseala in casnicie: mergem impreuna, dar nu suntem atenti unul la nevoile celuilalt; celalalt se plange in continuu, insa degeaba. Si fisurile se adancesc si la un moment se produce ruptura.

Si mai este inca un aspect de mentionat: nepotrivirea initiala, care este compensata de entuziasm si care va duce in timp la ruptura. Oamenii nu se potrivesc efectiv, ei se iau pentru ca gasesc la inceput bucurie, insa in ani de zile isi dau seama ca firile lor nu sunt compatibile si ca nu reusesc sa-si rezolve problemele.

Problema casniciei este una simpla: casnicia este in primul rand intre soti. Care trebuie sa aiba grija unul de altul in toate aspectele. Si apoi au grija si de copii, care sunt la fel de importanti; insa legatura cu copiii nu trebuie sa o sparga pe cea a parintilor.

Păi, sunteţi destul de inconsecvent. Ce sunt copiii, până la urmă? "Artificii" sau ceva important?

[Demetrius]

În prealabil postat de AlinB

...
Eu din limitata experienta, pot sa zic:...

Cine e de alta parere, poate sa vina cu exemple.concrete.

Pot sa-ti dau cate un verset, copilas(caci e un copil inca cel ce nu a invatat binele) pentru fiecare fraza pe care ai scris-o din gandurile tale patimase, dar n-am s-o fac fiindca oricum nu le intelegi si vei umple alte pagini cu ganduri "luxate", exceptie fiind recunoasterea experientei tale foarte limitate prin care raspunzi (fara sa constientizezi) P.S.-ului meu anterior.

[Bucuriepedrum]

În prealabil postat de AlinB

Cine e de alta parere, poate sa vina cu exemple concrete.

Nu neapărat altă părere, dar e un exemplu concret la care mi-a fugit mintea şi din care eu am avut de învăţat despre ce înseamnă familia, puterea iertării şi dorinţa de a merge mai departe.

Povestea mi-a spus-o bunica mea, i s-a întâmplat bunicului ei (deci stră-străbunicului meu matern): soţia lui era slujnică în casa unui boier, care de multe ori pretindea de la ea şi altceva decât să gătească/aibă grijă de copiii lui/să facă curat. Mai limpede de atât, seara o chema în patul lui, iar ea se ridica de lângă soţ şi mergea la el. Stră-străbunicul a îndurat o vreme, până când i-a dat ultimatumul: ori rămâne să lucreze acolo, ori se întoarce cu el în satul natal. Şi s-au întors. Ea între timp rămăsese însărcinată (sau chiar născuse, nu mai reţin exact) o fată, pe care soţul a crescut-o ca şi când ar fi fost copilul lui, deşi ştia că nu-i aparţine. Mai târziu, femeia i-a născut şi lui o fiică. Stră-străbunicul niciodată n-a făcut diferenţe între ele. Ba mai mult, când prima (fata vitregă) a ajuns la vârsta maturităţii şi l-a chemat drept martor într-un proces pentru pământ, s-a dus şi a comis sperjur pentru ea. De atunci (fiindcă jurase pe Biblie), i s-au declanşat crizele de epilepsie. Toată viaţa, începând de la proces, a suferit de boala asta.

Nu spun că era un sfânt, din descrierile bunicii am dedus că a fost un om bun. Ideea este că nu a renunţat la soţia lui, deşi aceasta se culca cu altul. Ba mai mult, i-a acceptat şi copilul nelegitim.

[gpalama]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Mai limpede de atât, seara o chema în patul lui, iar ea se ridica de lângă soţ şi mergea la el.

Chestia asta mi se pare dementiala.
Trebuia sa se duca barbatu-su cu un par in mana in locul ei si rezolva rapid problema.

Deja povestea asta mi se pare de domeniul rahatului ordinar in orice forma o pui.
Nu are nici o treaba cu ingaduinta, mila, dragostea crestina.

Din crestinism milostiv si ingaduior o dam in prostie maxima... Hai sa facem distinctie intre crestinism, prostie si sex.

[Demetrius]

În prealabil postat de Iorest

„[...]
Dacă unul dintre soți își îndeplinește îndatoririle, iubind, căsnicia nu moare. Dar este greu!
Căsătoria este un lucru foarte greu! Căsătoria este ca un pat de trandafiri: de fiecare dată când te întorci pe altă parte, spinii te înțeapă dureros. Nu uitați asta![/...]”

Schiarhimandritul Ioachim Parr, „Când cei doi devin una”, editura Egumenița, 2016, pag. 35-37.

Un adevarat eveniment cu... ingeri.

14. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.(1Cor7,14)

Exemplul care ii va marca pe copii si pe care acestia il vor urma este tatal si puterea lui.