Despre sinodul cretan ,pareri

[Lancelot]

În prealabil postat de suslik

Stii, Lancelot, exista un proverb castilian, citat de Cervantes in "Don Quijote" (banuiesc ca mai exista si alte variante ale acestui proverb, la alte popoare europene): "Dupa Cruce se ascunde Necuratul". Este un proverb/o zicala, care descrie exact fenomenologia ipocritului/fanaticului religios, gen Antonia & compania schismatica, si avertizeaza, totul intr-un mod superb de succint, asupra consecintelor teribile ale aceste existentei si activitatii acestei specii de credinciosi.
Mie oamenii astia imi provoaca aceleasi frica, suspiciune, dispret si ura ca si sectele apocaliptice sau ufolatre. Instinctiv. Iar eu imi ascult instinctele: nu ma inseala vreodata.

mie mi se face frica. sigur, imi fac curaj, n-o arat, dar mi-e frica de ei.

[CristianR]

În ce mă priveşte, cu cât văd mai obtuză viziunea unora privind legătura omului cu Dumnezeu, cu atât mai largă tind să mi-o alcătuiesc pe a mea.
Ortodoxia nu poate fi un sistem închis şi limitativ, după părerea mea, care face din Adevăr o religie de nişă; una între multe altele.
Întruparea şi Învierea lui Hristos aduc o noutate care trebuie să covârşească întreaga existenţă, iar raportarea la Adevăr o facem cu întreaga noastră viaţă, prin tot ceea ce făptuim, simţim, gândim. Evanghelia, înainte de a fi pusă pe hârtie, a scris-o Dumnezeu în inima omului, încă de când l-a creat, iar prin Hristos suntem ajutaţi să o redescoperim. Şi ea nu poate fi înţeleasă decât cu inima şi cu mintea împreună, pentru că limbajul ei este cel al iubirii, ce nu poate fi gândită. Gândirea dogmatică (a unora) păcătuieşte tocmai prin faptul că nu ştie, nu poate integra iubirea; după cum şi afirmarea iubirii lipsite de participarea minţii, a gândirii, reprezintă un eşec al credinţei şi o ratare a legăturii cu Dumnezeu.
Adevăraţii teologi nu le separă niciodată pe cele două.

[Lancelot]

În prealabil postat de CristianR

În ce mă priveşte, cu cât văd mai obtuză viziunea unora privind legătura omului cu Dumnezeu, cu atât mai largă tind să mi-o alcătuiesc pe a mea.
Ortodoxia nu poate fi un sistem închis şi limitativ, după părerea mea, care face din Adevăr o religie de nişă; una între multe altele.
Întruparea şi Învierea lui Hristos aduce o noutate care trebuie să covârşească întreaga existenţă, iar raportarea la Adevăr o facem cu întreaga noastră viaţă, prin tot ceea ce făptuim, simţim, gândim. Evanghelia, înainte de a fi pusă pe hârtie, a scris-o Dumnezeu în inima omului, încă de când l-a creat, iar prin Hristos suntem ajutaţi să o redescoperim. Şi ea nu poate fi înţeleasă decât cu inima şi cu mintea împreună, pentru că limbajul ei este cel al iubirii, ce nu poate fi gândită. Gândirea dogmatică (a unora) păcătuieşte tocmai prin faptul că nu ştie, nu poate integra iubirea; după cum şi afirmarea iubirii lipsite de participarea minţii, a gândirii, reprezintă un eşec al credinţei şi o ratare a legăturii cu Dumnezeu.
Adevăraţii teologi nu le separă niciodată pe cele două.

În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt.

si cat de frumos Zice acolo, exact cum spunea o colega, iti vine sa plangi daca citesti fiind intr-o stare asa, mai speciala un pic.

[stefan florin]

În prealabil postat de catalin2

Ortodoxia, spre deosebire de protestantism, are si Sfanta Traditie, pe langa Sfanta Scriptura.
Asa cum am spus si in mesajul precedent, invatatura despre vamile vazduhului nu a contestat-o niciun sfant. Sfintii Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Iustin Popovici si multi alti sfinti au scris despre aceasta invatatura.
Sfântul Episcop Macarie scrie: „Învăţătura Bisericii despre vămi este aceeaşi pretutindeni, mai ales între Dascălii credinţei din secolul al IV-Iea, iar acest fapt mărturiseşte netăgăduit că această învăţătură a fost transmisă de către Sfinţii secolelor anterioare şi îşi are originea în Tradiţia Apostolică" (Teologia dogmatică ortodoxă, tom. V, pp. 85 - 86).
Mai multe detalii in link-urile urmatoare: http://www.crestinortodox.ro/inmorma...lui-70165.html
https://ro.orthodoxwiki.org/V%C4%83mile_v%C4%83zduhului

prietene, vamile vazduhului sunt niste locasuri FOARTE importante (asta in cazul in care ele chiar ar exista) prin care ar trece sufletul. Cum se face ca Hristos a uitat sa mentioneze de ele? Cum se face ca la sinoadele ecumenice, nici un sf. parinte nu a pomenit de vreo vama a vazduhului?
ps:datorita unor invataturi de genul acesta, in care unele persoane (destul de multe) considera ca Sf. Traditie ar gira aceste invataturi (in cazul de fata vamile vazduhului) s-a ajuns la faptul ca sectantii sa considere invataturile Sf. Traditii, traditii omenesti inventate de popi (scuzati limbajul)

[Ratoon]

În prealabil postat de Lancelot

În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt.

Aș dori să fac o precizare. Se tot vorbește de Tatăl, dar nimic de Mamă. Ei bine vreau să mărturisesc din trăirea mea personală că Mama este Duhul Sfânt, acea adiere rece de vânt cu sclipire de diamante. Tatăl este un foc, iar în momentul în care vine te încingi automat. Fiul este Iubirea, o iubire de nedescris.

Ceea ce vreau sa spun este că Trinitatea este de fapt Familia: Tatăl, Mama și Fiul.

Nu e de mirare de ce aceasta lupta a sistemului contra familiei.

[CristianR]

Ceva adevăr există în ceea ce scrii, concordând în parte cu ce spun teologii.
Și anume, Sfânta Treime este, cu adevărat, Familia, unită într-o relație de iubire desăvârșită.
Mama este Biserica, întemeiată fiind de Duhul Sfânt. Ea ne naște și ne crește duhovnicește. E considerată și un pântece al Duhului Sfânt, în care ne aflăm într-un stadiu embrionar, urmând ca moartea să ne fie o nouă naştere, în viaţa veşnică.

[Ratoon]

În prealabil postat de CristianR

Ceva adevăr există în ceea ce scrii, concordând în parte cu ce spun teologii.
Și anume, Sfânta Treime este, cu adevărat, Familia, unită într-o relație de iubire desăvârșită.
Mama este Biserica, întemeiată fiind de Duhul Sfânt. Ea ne naște și ne crește duhovnicește. E considerată și un pântece al Duhului Sfânt, în care ne aflăm într-un stadiu embrionar, urmând ca moartea să ne fie o nouă naştere, în viaţa veşnică.

"Cine va huli Duhul Sfant nu va avea iertare în veac"
Tatăl e ca Tata iertător, Fiul e inocent nu știe, dar Mama rabdă, rabdă dar și când se supăra...

Haide să nu o hulim și să luăm ce e al Ei de fapt. Și anume că e Mama... Biserica nu e Mama, e trupul lui Hristos, mare diferență, enormă...

Si încă ceva. Ea e cea care a umbrit-o pe Maria. Ca să arate că de fapt Ea e Mama ... Dar dacă vreți sa o huliți, veți suporta consecințele.

[CristianR]

Înainte ca noi să ne dăm cu părerea despre adâncimile Sfintei Treimi au fost unii care au studiat cu multă atenţie Scripturile şi gândirea sfinţilor, care s-au rugat, au cugetat, iar apoi au exprimat pentru urmaşii lor nişte învăţături, care au intrat în tezaurul Bisericii. Nu-i păcat să le ignorăm, reinventând roata?

[suslik]

Cristian, Ratoon are in cea mai mare parte dreptate: Preasfanta Nascatoare este Mama, Nascatoarea de Dumnezeu, proclamata dogmatic la al treilea Sinod Ecumenic de catre Chiril I, sfint si doctor al Bisericii, Papa si Patriarh al Alexandriei, Egiptului si intregii Africi.
Biserica e o organizatie umana, inspirata divin in unele momente (nu uita de sinoade tilharesti si de erezii). Stiu, noi ortodocsii, daca e sa facem o statitica a vorbelor cu temei de credinta folosite, rezulta descurajator ca prea mult vorbim de Biserica sau sfinti, in timp ce de Dumnezeu mult mai putin. Cumva, punem mesagerii cam pe un plan de cinste primejdios de aproape de al Celui Care i-a trimis. Sa nu ma fiu inteles gresit: NU atac cinstirea sfintilor, ci eretica inchinare pietist-idolatra la unii din acestia si chiar la persoane nesanctificate (esti constient de multimea inspaimantatoare de subcatehizati si anticatehizati care habar nu au ca la sfinti NU te inchini, si nici la moaste sau la cruce, nu-i asa?), si NU atac considerarea Bisericii ca si comunitate mistica de credinciosi, fereasca Dumnezeu, cu politica ei de inducere a unei forme de cripto-autoidolatrizare de-a lungul vremii, dupa nefasta iesire din catacombe, ca organziatie infailibila. Hai sa avem logica: nu are cum sa aiba ceva format din creaturi, in speta oameni, infaibilitate. Dumnezeu, Maica Domnului, Sfintii deja plecati si proslaviti acolo Sus, Cei Fara de Trup Necazuti (puterile ceresti ramase cu Domnul, anume doua treimi), toti Acestia NU gresesc si NU pot gresi vreodata. Insa o organziatie care a trecut prin trial-and-error sinodal (stii, sinoadele eretice: la momentul la care aveau loc, toti mirenii ziceau "ce bine a facut Biserica ca am scapat de icoane" (un exemplu, ok? erezia iconoclasta), apoi mirenii din eventual aceleasi familii, sau chiar aceiasi, depinde de virsta si momentul nasterii, ziceau, la momentul victoriei iconodule "ce bine ca Biserica e inteleapta si a reintrodus icoanele") nu are cum sa spuna ca nu poate avea erori, fie si de politica ecleziala. Nu poti zice ca succesiv, noaptea e neagra, si apoi ca eluminoasa, doar fiidca Biserica, la timpi succesivi a spus asa. In istoria ecleziala. ca si in cea mundana, invingatorul scrie istoria. Iar asta trece, in si prin ochi habotnici, drept negresalnicie. Nu inteleg de ce a spune, calm si analitic, bazat pe istorie si fapte, toate aceste lucruri trece pentru unii drept blasfemie.
Asa ca, cu toata rezerva fata de subiectivismul gregar acritic organizational, care sigur ca va avea o reactie pe masura citind postarea asta, fireste ca privesc membralitatea in Biserica ca pe o premiza a mintuirii, desi nu singura, evident.

[suslik]

Biserica a fost intemeiata la Cinzecime, cind apostolii au devenit episcopi, primind multe haruri, de la cel al vorbirii in limbi, la cel al ordinarii. De acolo rezulta "succesiunea apostolica". E ceva de catehism elementar: Biserica, ca si comunitate euharistica, este intemeiata de Hristos pe episcopi si credinciosi. Preotii apar mai tirziu, ca delegati ai episcopilor, iar monahii si ieromonahii mult mai tirziu. Deci taman gruparile care caraie la Radeni ar trebui sa isi tina pliscurile schismatice inchise, caci tocmai categoriile din care fac parte sint disposabile. Adica Biserica a mers si poate merge si fara ele (monahi si ieromonahi, sau mireni turbulenti si pietisti).
Recunosc ca postarea anterioara ma vadeste ca de atitea ori ca fiind un intelectualist si un relativist, dar sint si vreau sa ramin ortodox. Cei ca mine sintem incapatinati in a gindi cu propriul cap, dar in schimb nu contestam autoritatea ierarhilor si nu aducem tulburare sau instigam la schisma fata de Biserica, chiar daca avem o staruire in a privi rece, analitic, intelectualist, relativist si umanist Biserica.
Eu am o vorba, si cred ca e evident intemeiata in istoria ecleziastica: "Ereziile sint nascocite de minti reflexive si cu scopuri inalte, iar schismele provocate de firi isterice si cu ambitii marunt-personale". Cu alte cuvinte, in cazul razvratitilor, e vorba de isteria pietista si paseista a unor calugari nespalati si a unor mireni seditionisti si spalati pe creier de bloguri extremiste, isterie autocatalogata "ravna". Ravna, poate, dar a lor ravna nu e, cel mai probabil, pentru Dumnezeu.