Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserica Romano-Catolica
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 29.09.2010, 02:14:00
paradosis paradosis is offline
Banned
 
Data înregistrării: 18.07.2010
Mesaje: 141
Implicit Marea schisma

Ii raspund aici lui Eugen7 deschizind totodata un nou thread pe o tema, zic eu, interesanta.

Teoria pe care o vehiculeaza Eugen7, conform careia la 1054 s-ar fi anatemizat doar capii Bisericii intre ei, este falsa si diversionista. De altfel, primul care a sustinut-o a fost exact cel care a ridicat anatema la 1965, Patriarhul Ecumenic si Mason de gradul 33 Athenagoras.

Iata textul anatemelor lasate la Constantinopol de catre Cardinalul Humbert si insotitorii sai (ambasadori imputerniciti ai Romei):
“Humbert, episcop cardinal al Sfintei Biserici Romane prin Harul lui Dumnezeu; Petre, arhiepiscop de Amalfi; si Frederick, deacon si cancelar, catre toti fiii Bisericii Catolice.

Sfintul Scaun primar si apostolic al Romei, caruia toate bisericile i se subordoneaza mai ales ca si unui cap, ne-a acordat increderea de fi ambasadorii sai in acest oras imparatesc pentru pacea si bunul mers al Bisericii asa incit, in concordanta cu cele ce s-au scris, sa venim si sa vedem daca plingerea care i-a ajuns pina la urechi este indreptatita sau nu. Pentru aceasta, fie ca slavitii imparati, clerul, senatul si poporul orasului Constantinopol, precum si intreaga Biserica Catolica sa stie ca am observat aici si mult bine, fapt pentru care tare ne bucuram intru Domnul, dar si raul cel mai mare, pentru care plingem cu durere. In tot ceea ce priveste puterea imperiala si pe onoratii si inteleptii cetateni, acest oras este cit se poate de crestin si ortodox. Dar in ceea ce il priveste pe Mihail, cel care este numit patriarh prin abuz de termen, si pe sustinatorii sai in aceasta nesocotinta, nenumarate sint buruienile ereziilor pe care le planteaza in fiecare zi in mijlocul lor.
  1. Deoarece, ca si simoniacii, aceia vind darul lui Dumnezeu;
  2. ca si valesienii isi castreaza oaspetii si ii promoveaza nu numai ca si clerici, dar si la episcopie;
  3. ca si arienii boteaza din nou pe cei botezati in numele Sfintei Treimi, si in special pe Latini;
  4. ca si donatistii zic ca, cu exceptia Bisericii Grecesti, Biserica lui Hristos si botezul au pierit din lume;
  5. ca si nicolaitii permit si apara casatoriile carnale ale slujitorilor sfintului altar;
  6. ca si severianii zic ca Legea lui Moise este blestemata;
  7. ca si pneumatomahoii sau teomahoii taie purcederea Duhului Sfint de la Fiul;
  8. ca si meniheanii, printre altii, zic ca absenta este insufletita (animatum);
  9. ca si nazarenii pastreaza curatenia carnala ca si evreii pina acolo incit refuza sa boteze copilasii pe moarte inainte de a opta zi de la nastere si
  10. refuzind sa impartaseasca femei insarcinate sau la ciclu interzic sis a fie botezate in cazul in care sint pagine;
  11. si pentru ca isi lasa plete si barba si nu accepta comuniunea cu cei care isi taie parul si isi rad barbile urmind ordinea instapinita (institution) a Bisericii Romane.

Pentru aceste greseli si multe altele pe care le-au facut, Mihail insusi, cu toate ca a fost certat prin scrisori de catre stapinul nostru, Papa Leo, a refuzat cu dispret sa se pocaiasca. Mai mult decit atita, cind noi, ambasadorii Papei, am vrut sa eliminam cauzele acelor mari rele intr-un mod acceptabil, el a refuzat sa se intilneasca si sa discute cu noi, a interzis bisericilor sa faca mesa, asa cum si mai inainte a inchis bisericile latinilor numindu-le “azimite” si i-a persecutat pe latini peste tot, si in vorba, si in fapte. Cu adevarat, atita i-a persecutat incit a ajuns ca intre proprii fii sa anatemizeze scaunul apostolic si in ciuda lui continua sa scrie ca el este patriarhul ecumenic.

De aceea, pentru ca n-am tolerat acest scandal si aceasta vatamare a primului, sfint si apostolic scaun, si pentru ca am fost preocupati ca credinta catolica sa nu fie subminata in multiple feluri, prin autoritatea Sfintei si Indivizibilei Treimi si a scaunului apostolic, pe care il reprezentam ca ambasadori, si a tututor parintilor ortodocsi ai celor sapte consilii ale intregii Biserici Catolice, prin aceasta subscriem la urmatoarea anatema pe care inaltul papa a proclamat-o impotriva lui Mihail si a celor care il urmeaza, doar daca nu se pocaiesc.

Mihail, noul patriarh prin abuz de functie, care a imbracat rasa monahala numai din frica de oameni si care este acuzat de multi de cele mai rele vinovatii, si cu el Leo, numit episcop de Achrida, Constantin, capelanul acestui Mihail, care a calcat in picioare jertfa latinilor si toti cei care le urmeaza in greselile mai inainte pomenite si in comportament, sa fie anatema maranatha impreuna cu simoniacii, valesienii, arienii, donatistii, nicolaitii, severianii, pneumatomahoii, manicheanii, nazarenii si toti ereticii, dar si cu diavolul insusi si cu ingerii sai, doar daca nu se pocaiesc. AMIN, AMIN, AMIN.”
Alta anatema lasata la Constantinopol in prezenta Imparatului si a Printilor sai:
“Oricine se opune cu incapatinare credintei Bisericii Romane si a jertfei sale sa fie anatema maranatha, sa nu fie nici numit crestin catholic, ci eretic cu piine dospita. Asa sa fie, asa sa fie!”
Dupa cum se vede, trimisii papali au insailat aceste penibile acuzatii foarte probabil pe loc si in fata iminentei anatemizarii lor de catre Mihail Cerularius, pentru ca cea mai buna aparare este citeodata atacul. Dar, cum gura “pacatosului adevar graieseste”, din preambulul lui Humbert putem deduce acuzele pe care Biserica din Est le-a adus Romei: filoque, azimile si, foarte posibil, botezul care nu mai era facut canonic, prin intreita scufundare. Nu stiu daca s-a pastrat textul anatemei lui Cerularius, dar din scrieri colaterale mai reiese si ca latinii au fost acuzati ca permit, impotriva canoanelor, casatoria fratilor cu surori.

Iata aici si un citat din “sfintul” Papa Leo, care deja se si visa infailibil, reprezentantul lui Hristos pe pamint, din scrisoarea prezentata de cardinalul Humbert Imparatului:
”Credem si marturisim cu convingere urmatoarele: Biserica Romana este asa incit daca orice natie (Biserica) de pe pamint care n-ar fi in propria-i mindrie de acord intru toate cu ea, acea Biserica inceteaza sa se mai numeasca asa si sa fie considerata Biserica – ea este un nimic. Ar fi chiar inainte de a se exprima o grupare clandestina de eretici, o adunare de schismatici si o sinagoga de-a lui Satan.”
4 zile mai tirziu, la 20 iulie 1054, Mihail Cerularius, patriarhul ecumenic, a convocat Sfintul Sinod in care i-a anatemizat pe trimisii papei si pe toti cei pe care ii reprezentau. In cadrul acelui sinod a spus: “O, voi cei care sinteti ortodocsi, fugiti de la partasie cu cei care au primit pe latinii eretici si care ii considera pe latini drept cei dintii crestini in Sfinta Biserica Catolica a lui Dumnezeu!” si “Papa este eretic”. (pt. conformitate vezi, de exemplu, aici)

Deci, cum era si firesc, nu exista dubii ca anatemele au fost puse pe Bisericile intregi, pentru ca raminind sub ascultarea celor anatemizati te faci, evident, partas la ereziile care au fost condamnate. Observati si indemnul patriarhului Mihail catre ortodocsi pentru a rupe comuniunea cu Papa care “este eretic”! Aceasta a fost intotdeauna invatatura ortodoxa: ereziile si ereticii au fost condamnati (iar cel care nu o face se pune el insusi sub anatema!), iar ascultarea si comuniunea inceteaza atunci cind episcopul se dovedeste eretic. (Citeste mai mult aici:


Last edited by paradosis; 29.09.2010 at 02:25:49.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 29.09.2010, 02:25:41
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Citat:
În prealabil postat de paradosis Vezi mesajul
Deci, cum era si firesc, nu exista dubii ca anatemele au fost puse pe Bisericile intregi,
Anatemele nu se referă la instituții, ci la persoane. În prezent, ortodocșii nu se mai află sub anatemă, deoarece a fost ridicată de papa Paul al VI-lea. Dealtfel, din punct de vedere strict canonic, nici nu s-au aflat sub anatemă, deoarece mandatul mandantului încetează când mandatarul încetează din viață. Or, la data pronunțării anatemei, papa murise, ceea ce face ca mandatul E.S. să nu mai fi fost valabil.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #3  
Vechi 29.09.2010, 02:34:50
paradosis paradosis is offline
Banned
 
Data înregistrării: 18.07.2010
Mesaje: 141
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Anatemele nu se referă la instituții, ci la persoane. În prezent, ortodocșii nu se mai află sub anatemă, deoarece a fost ridicată de papa Paul al VI-lea. Dealtfel, din punct de vedere strict canonic, nici nu s-au aflat sub anatemă, deoarece mandatul mandantului încetează când mandatarul încetează din viață. Or, la data pronunțării anatemei, papa murise, ceea ce face ca mandatul E.S. să nu mai fi fost valabil.
Prin Biserica (cel putin atunci cind este vorba de cea Ortodoxa) se intelege in primul rind multimea credinciosilor in Hristos.

Pe ce va bazati cind spuneti ca mandatul legatilor papali devenise nul pentru ca Papa Leo intre timp murise? A confirmat succesorul lui asa ceva si a retras anatema sau, ma rog, in baza carui canon ati ajuns la o asemenea concluzie?
Reply With Quote
  #4  
Vechi 29.09.2010, 02:41:25
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Citat:
În prealabil postat de paradosis Vezi mesajul
Pe ce va bazati cind spuneti ca mandatul legatilor papali devenise nul pentru ca Papa Leo intre timp murise?
Dacă eu v-aș da o procură ca să faceți ceva în numele meu, dar, în momentul în care faceți acel lucru (un act, să presupunem) eu sunt mort, atunci actul pe care l-ați făcut în numele meu nu este valabil.
Și da, succesorul lui Leo, Paul al VI-lea, a revocat anatema, astfel că nu mai există nici un dubiu astăzi.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #5  
Vechi 29.09.2010, 02:56:12
paradosis paradosis is offline
Banned
 
Data înregistrării: 18.07.2010
Mesaje: 141
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Dacă eu v-aș da o procură ca să faceți ceva în numele meu, dar, în momentul în care faceți acel lucru (un act, să presupunem) eu sunt mort, atunci actul pe care l-ați făcut în numele meu nu este valabil.
Și da, succesorul lui Leo, Paul al VI-lea, a revocat anatema, astfel că nu mai există nici un dubiu astăzi.
Eu am intrebat daca succesorul imediat al lui Leo a revocat anatema. Nu are nici un fel de relevanta in acest context ce a decis 900 de ani mai tirziu mina stinga a Masoneriei si a Satanei (dreapta fiind Athenagoras). Si nu mi-ati raspus in baza carui canon faceti afirmatiile cu privire la aplicarea deciziilor episcopale.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 29.09.2010, 08:32:55
Erethorn Erethorn is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.12.2009
Locație: Timisoara
Religia: Catolic
Mesaje: 2.079
Implicit

Citat:
În prealabil postat de paradosis Vezi mesajul
Eu am intrebat daca succesorul imediat al lui Leo a revocat anatema. Nu are nici un fel de relevanta in acest context ce a decis 900 de ani mai tirziu mina stinga a Masoneriei si a Satanei (dreapta fiind Athenagoras). Si nu mi-ati raspus in baza carui canon faceti afirmatiile cu privire la aplicarea deciziilor episcopale.
Patriarhul Athenagoras este mana dreapta a Satanei ?!

Ah, scuze, am uitat, dumneavoastra sunteti stilist. Banuiesc ca si IPF Daniel o fi vreun madular al celui necurat, in viziunea dumneavoastra....
Reply With Quote
  #7  
Vechi 29.09.2010, 10:27:20
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit Marea schisma de la 1054

Citat:
În prealabil postat de paradosis Vezi mesajul
[indent]Ii raspund aici lui Eugen7 deschizind totodata un nou thread pe o tema, zic eu, interesanta.

Teoria pe care o vehiculeaza Eugen7, conform careia la 1054 s-ar fi anatemizat doar capii Bisericii intre ei, este falsa si diversionista. ...
Nu este teoria mea ci este ce spune istoria. S-au anatemizat episcopii intre ei si nu Instututia Bisericeasca.

MAREA SCHISMA DE LA 1054

Prin schisma (separare, scindare), intelegem situatia de separare canonica si de intrerupere a comuniunii liturgice intre doua Biserici. Prin erezie, intelegem invatatura gresita sau conceptii particulare in materie de probleme dogmatice a unor persoane care si-au organizat crezul lor aparte, deosebit de al Bisericii pe care au parasit-o. Este necesara o astfel de clarificare a notiunilor, deoarece ele vor fi foarte des folosite in disputele dintre scaunul de Constantinopol si Roma. Vazuta din Rasarit, schisma s-a manifestat la inceput ca rupere de raporturi oficiale intre cele doua Biserici autocefale de frunte, romana si constantinopolitana.

Ruperea raporturilor formale a fost precedata de o lunga serie de cauze al caror efect a fost o instrainare reciproca si invrajbire crescanda intre Orientul si Occidentul crestin reprezentate prin capii lor bisericesti, patriarhii de Constantinopol si papi. Vazuta din Apus, schisma este socotita o actiune unilaterala greceasca: un act de rebeliune greaca impotriva autoritatii papale, pana atunci recunoscuta si acceptata. Pentru catolici, singurii raspunzatori de acest act de sectarism sunt patriarhii: Fotie (858-867; 877-886) si Mihail Cerularie (1043-1058). Cauzele generale ale schismei Schisma nu poate fi privita si inteleasa numai in momentul conflictelor din secolele IX-XI, ca o simpla “cearta de cuvinte” intre oameni capriciosi si orgoliosi. Cauzele schismei sunt multe, vechi si adanci. Ele vin de dincolo de purtatorii de cuvant ai celor doua Biserici, care au fost la vremea lor patriarhii Fotie si Mihail Cerularie si papii Nicolae I si Leon al IX-lea. S-a zis cu drept cuvant ca schisma bisericeasca a fost precedata de una politica.

Aceasta ruptura s-a vazut mai ales in incoronarea lui Carol cel Mare ca imparat “roman” (800). Constituirea lumii romane in doua parti deosebite administrativ si politic prin crearea unei capitale noi in rasarit de catre Constantin cel Mare la anul 330 a dus la mari consecinte politice, culturale si sociale. Existenta a doua imperii crestine, unul grec-oriental si altul german-occidental, le punea in opozitie pe chestiunea legitimitatii titlului de “imperiu roman”, revendicat de fiecare din ele impotriva celuilalt. Mai rau, cele doua imperii “romane” deosebite national, isi disputau nu numai titlul ci si teritorii si drepturi. Pe de o parte era vorba de castig de teren si de putere politica, pe de alta de prestigul si de influenta in care interesele religioase au jucat un rol foarte important. Conflictul politic si religios era intretinut si de tendinta celor doua imperii de a-si intinde sfera de putere si de influenta prin misiune la popoarele necrestine asezate intre ele. Misiunea crestina a devenit astfel o chestiune politica si motiv de discordie si de frictiuni cu consecinte imediate grave. In febra conflictelor personale si a incidentelor politice, lumea crestina nu a mai vazut, simtit si judecat cu mintea si cu inima ei crestina, ci cu mintea si inima romanului si a grecului, care aveau de castigat o mare intrecere in fata popoarelor noi. Dupa conflictul iconoclast, cand Leon al III-lea (717-741) a smuls Iliricul oriental, Italia de sud, Sicilia si Creta de sub jurisdictia Romei, papa s-a reorientat politic.

De la Pepin cel Scurt, regele francilor, papa Stefan al II-lea primeste in dar teritoriile proaspat cucerite de la longobarzi. Teritoriile acestea vor constitui baza statului papal: Patrimonium Sancti Petri. In epoca premergatoare schismei, limba si cultura greaca erau superioare celor occidentale. Bizantul cunostea atunci o renastere de care Occidentul era departe si care umplea pe greci de mandrie fata de toate popoarele. Aceasta renastere trezea si cultiva sentimentul national. Nici un popor vecin, cum era cel bulgar nu se putea sustrage atractiei civilizatiei bizantine. Roma a convertit popoarele barbare germane si o parte din cele slave, carora le-a transmis odata cu crestinismul ideea geniului si superioritatii ei.

Asa cum Constantinopolul elenizase Orientul crestin, Roma latinizase Occidentul. La aceste deosebiri si neintelegeri s-au adaugat si disputele religioase. In timp s-au format unele traditii locale, s-au introdus unele practici regionale, s-au manifestat unele conceptii si preferinte speciale. Cunoasterea lor n-a rupt dintr-o data legaturile obisnuite, dar cu timpul existenta lor a intrat in constiinta crestina ca un element diferential putand provoca reprosuri si controverse. Sinodul quinisext (Constantinopol 691-692) este cel dintai care a cenzurat cateva practici occidentale: celibatul clerului , postirea sambetei, consumarea de vite sugrumate si de sange, reprezentarea lui Hristos ca miel. Lucrul cel mai interesant e ca Sinodul aminteste ordinea patriarhatelor, asa cum fusese stabilita de sinoadele II si IV ecumenic, pentru a arata ca primatul papal era numai unul de onoare nu de autoritate efectiva.

Cu mult mai grava decat diferentele cultice a fost disputa in jurul formulei “filioque”. Aceasta inovatie, adoptata intai in Spania prin sinoadele de la Toledo (449 si 589) s-a generalizat in tot Apusul. Unul din motivele opozitiei lui Carol cel Mare fata de sinodul VII ecumenic a fost si lipsa formulei “filioque” din marturisirea de credinta a patriarhului Tarasie al Constantinopolelui. Mai mult, la sinodul de la Aachen (809), s-a aparat si adoptat formula “filioque”. Daca papa Leon al III-lea a rezistat in fata cererilor staruitoare ale lui Carol cel Mare de a introduce “filioque” in Simbolul de credinta, peste doua veacuri, papa Benedict al VIII-lea (1012-1024) a cedat cererii imparatului german Henric al II-lea. Poate ca daca lipseau aceste interventii regale si imperiale, straine de doctrina si interesele Bisericii, chestiunea “filioque” n-ar fi ajuns sa tulbure raporturile dintre Biserici. La jumatatea secolului al XI-lea, azima era, dupa “filioque”, obiectul cel mai pasionant al polemicii. Ca si in chestiunea “filioque”, latinii nu se multumeau sa se apere ci acuzau cu sporita pasiune pe greci, considerand erezie uzul acestora. In judecarea cauzelor schismei, gravitatea cea mai mare prezenta nu atat ceea ce se prezenta in epistole sau scrierile patriarhilor greci, cat ceea ce nu se numea inca, dar se simtea: primatul papal.

Si istoricii romano-catolici recunosc importanta exceptionala a primatului papal intre cauzele schismei cand vad originea ei in refuzul grecilor de a se supune autoritatii papale si vorbesc de “sustragerea” lor de sub aceasta autoritate. Doi papi tari pe succesele lor in Apus, pe teoria primatului papal mult rotunjita pana in vremea lor si chiar pe false temeiuri, ca decretalele pseudo-isidoriene si donatia lui Constantin – Nicolae I si Leon al IX-lea – incercau supunerea Orientului. Insa acesta s-a opus prin Fotie si Mihail Cerularie. Schisma este mai ales efectul acestei opozitii, cea mai importanta din cate au invrajbit pe greci si pe latini.

Schisma in secolul al IX-lea Iconoclasmul tulburase adanc situatia la Bizant si raporturile cu Occidentul. El lasase doua partide si doua conceptii care se manifestau mai ales la alegerile de patriarhi. Prezenta acestor doua curente – unul traditional si altul liberal-reformator - explica situatia creata la Constantinopol in jurul alegerii patriarhilor Ignatiu si Fotie. Ignatiu (847-858) fusese ales cu sprijinul imparatesei vaduve Teodora, care favoriza partida calugarilor studiti. Patriarhul Ignatiu si-a facut repede adversari prin atitudinea excesiv de severa. El reprezenta opozitia fata de guvernarea imparatului Mihail si a cezarului Bardas. In locul lui a fost ridicat marele invatat Fotie, contra caruia Ignatiu si partizanii lui au protestat apeland la interventia papei Nicolae I. Intr-un sinod tinut la Roma in 863, Fotie a fost lovit cu excomunicarea daca nu paraseste scaunul patriarhal in timp de o luna. In schimb, imparatul a trimis papei in 865 o regretabila scrisoare in care trata pe latini ca pe barbari iar pe papa cu dispret si cu amenintari nesabuite despre distrugerea Romei. Raspunsul protest al papei a fost o lunga apologie a primatului papal. In anul urmator (866), papa a scris opt epistole pentru cei de la Constantinopol si o enciclica adresata clerului si credinciosilor din Asia si Libia. Papa vroia o solidarizare cu sine a crestinatatii orientale in lupta contra lui Fotie. Insa problema cea mare era atunci convertirea bulgarilor. Prin botezarea lui Boris de misionarii greci (864-865), situatia se lamurise in favoarea Bizantului. Situatia s-a complicat la un an dupa crestinare cand Boris trimite papei Nicolae I o lunga scrisoare. El cerea lamuriri la o multime de intrebari practice in legatura cu noua credinta.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 29.09.2010, 10:27:50
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit

Scopul lui ascuns era obtinerea unui patriarh propriu. Raspunsul diplomat al papei n-a intarziat, in Bulgaria sosind si o misiune latina ce a obtinut alungarea clericilor greci. Concurenta pentru convertirea bulgarilor il face pe Fotie sa actioneze. El raspunde printr-o enciclica adresata tuturor patriarhilor rasariteni prin care reprosa catolicilor urmatoarele: 1) faptul ca postesc sambata; 2) ca despart prima saptamana a Paresimilor de restul Postului prin consumarea de lactate; 3) incep Postul miercuri si nu luni; 4) dispretuiesc pe preotii rasariteni pentru faptul ca sunt casatoriti; 5) nu recunosc valabilitatea mirungerii savarsita de catre preot ci numai pe cea facuta de episcop; 6) falsificarea dreptei credinte prin “filioque”. In vara lui 867 se convoaca un sinod in care se condamna amestecul papei in treburile interne ale Bizantului si excomunicarea lui. Odata cu moartea lui Nicolae I (nov. 867) si asasinarea lui Mihail al III-lea (sept. 867), spiritele s-au calmat. Fotie nu impartaseste pe Vasile I Macedoneanul sub pretext ca a participat la uciderea lui Mihail si este exilat. Ignatie este reales si se reiau legaturile cu papa Adrian al II-lea. Intre schisme, raporturile intre Biserici au fost formale, fara a fi stranse. In secolul X, imoralitatea va domni la Roma. Si la Constantinopol, puterea politica va deveni foarte influenta, aservindu-si scaunul patriarhal. La inceputul secolului al XI-lea, papa a fost din nou scos din diptice, fie pentru mutilarea unui papa grec impus de Bizant (Ioan al XVI-lea), fie ca acceptase “filioque” in crez in 1014. La venirea lui Cerularie, raporturile intre cele doua Biserici erau rupte si acuzatiile reciproce se inmulteau continuu. Schisma din 1054 In imoralitatea Bisericii Occidentale din secolele X-XI, Leon al IX-lea a fost primul papa reformator. Imparatul Henric al III-lea sustinea cu zel miscarea de reforma. Pentru a indrepta Biserica, el a numit un sir de papi germani (Clement II, Damasus I, Leon IX, Victor II), care sunt de un devotament docil fata de imparat si interesele Germaniei. Leon al IX-lea a identificat rapid bolile Bisericii catolice: simonia si concubinajul clerului.

Pentru indreptarea situatiei, Leon al IX-lea a luat masuri energice, a aplicat pedepse, a facut numeroase calatorii, a tinut sinoade. In grija de a indrepta Biserica si in calitatea sa de papa imperial german, Leon al IX-lea a dat o deosebita atentie Italiei de sud. Zelul lui era in chip special stimulat de prezenta grecilor, amestecati in populatia latina. Casatoria preotilor ortodocsi era un adevarat scandal in planul de reforma al papei. Clerul lui gasea in ea o justificare pentru concubinajul sau, ale carui proportii erau ingrijoratoare. In sudul Italiei, actiunea reformatoare insemna nu numai indreptarea Bisercii latine, ci si criticarea celei grecesti. In 1050, papa va depune pe arhiepiscopul grec din orasul Siponto, oras pe care-l va subordona Beneventului. Dupa stirile date de latini, in primavara anului 1053, patriarhul Mihail Cerularie a interzis si el ritul latin la Constantinopol, ceea ce a avut ca urmare inchiderea Bisericilor latine din oras. Indemnat de patriarh, arhiepiscopul Leon al Ohridei a trimis episcopului Ioan de Trani, in Italia de sud, in anul 1053, o scrisoare in care critica practicile latine a impartasirii cu azima, a postirii sambetei precum si mancarea de sugrumate si de sange si necantarea lui aleluia in postul mare. Polemica dintre cele doua Biserici era reluata, in conditii care aveau sa o inaspreasca mult. Ca si Leon, a scris contra latinilor si un calugar studit, Nichita Stithatos, criticand nu numai uzul azimei si postirea sambetelor, ci si pe “filioque” si celibatul preotilor. Intre timp, situatia politica din Italia se inrautatise pentru papa. In iunie 1053, Leon al IX-lea a fost prins de normanzi, eliberat tocmai in februarie 1054. In interesul de a combate pe normanzi, adversari comuni, papa si imparatul Constantin al IX-lea Monomahul se aliasera prin mijlocirea ducelui Arghyros, comandantul trupelor bizantine si guvernatorul Italiei de sud. Insa Arghyros a fost infrant de normanzi inainte sa se faca unirea trupelor aliate. In aceste conditii si avandu-se in vedere situatia papei, captiv la Benevent, s-a incercat o schimbare de atitudine a Bizantului fata de papa, in interesul combaterii normanzilor.

Dupa primirea unor scrisori irenice de la imparat si patriarh si a unor promisiuni de ajutor, papa totusi le scrie obsedat de primatul sau: “daca cineva se desparte de Biserica Romana, acela nu mai formeaza Biserica, ci conciliabul de eretici, o adunare de schismatici, o sinagoga a satanei . Sa stie patriarhul ca fara aprobarea papei nici nu are drept sa existe.... Imparatul insusi trebuie sa fie un fiu ce se intoarce cu umilinta la maica sa........”. Legatii papei, cardinalul Humbert, episcopul Petru de Amalfi si diaconul cancelar Friederic, trimisi cu scopul de a intari alianta politica si de a trata impacarea cu patriarhul, sosesc in Constantinopol in iunie 1054. Astazi si istoricii catolici recunosc ca delegatia nu avea sanse de succes datorita caracterului lui Humbert si ca ea nu fusese trimisa ca sa negocieze, ci sa impuna vointa latina la Constantinopol. Imparatul face front comun cu catolicii si obliga pe Nichita Stitathos, staretul de la Studion, sa-si renege doua lucrari contra practicilor romane. Propunerea patriarhului de a se discuta chestiunile bisericesti intr-un sinod cu patriarhii orientali a fost respinsa de legati, care venisera nu sa trateze, ci sa judece. Indignat de atitudinea lor, patriarhul a refuzat legaturile cu ei si le-a interzis sa savarseasca liturghia in Constantinopol, masura explicabila dar excesiva. Simtindu-se jigniti, pierzandu-si radbarea si fiind incurajati de atitudinea sovaitoare a imparatului, legatii papali au facut cel mai grav si mai nefericit pas din toata istoria schismei. In dimineata de 16 iulie 1054, au intrat in Biserica Sf. Sofia, in timpul serviciului divin, rostind – desigur cardinalul Humbert – un cuvant catre clerul si poporul adunat. Apoi au depus pe sfanta masa o excomunicare a patriarhului Mihail Cerularie si a “ partizanilor lui”.

Parasind Biserica, si-au scuturat praful de pe picioare zicand “sa vada Dumnezeu si sa judece”. PROBLEMA ANATEMEI LATINE In actul de excomunicare, latinii acuzau pe greci pentru urmatoarele: 1) vand harul lui Dumnezeu, ca simonienii; 2) fac eunuci si-i ridica la demnitatile preotesti si la episcopat, ca valesii; 3) reboteaza pe cei botezati in numele Sfintei Treimi si mai ales pe latini, ca arienii; 4) considera ca doar in Biserica grecilor mai e Biserica lui Hristos si jertfa cea adevarata si botezul, ca donatistii; 5) admit casatoria pentru slujitorii sfantului altar, ca nicolaitii; 6) spun ca legea lui Moise e blestemata, ca severienii; 7) au taiat din Simbolul de credinta formula “filioque”, ca pnevmatomahii.

Patriarhul impreuna cu Leon al Ohridei, cu sachelarul Constantin si cu toti partizanii lor, erau excomunicati: “sa fie anatema, impreuna cu ereticii numiti mai sus si cu toti ereticii, ba chiar cu diavolul si cu ingerii lui, de nu se va indrepta”. La adapostul “oficiului lor de ambasadori”, legatii au parasit rapid orasul, de mania poporului. Agitatia produsa in oras a intimidat pe imparat, care-i sustinuse continuu. El a cautat sa dea vina pe interpretii legatilor si pe Arghyros. Interpretii si ginerele lui Arghyros au fost pedepsiti. Despre sentinta, imparatul zicea sa fie arsa in public, iar cei care au scris-o, ca si cei care au fost complici cu sfatul sau cu stirea sa fie anatematizati. Patriarhul n-a ars sentinta latina si a tinut un sinod cu un numar de episcopi prezenti in capitala in 20 iulie 1054.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 29.09.2010, 10:28:22
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit

PROBLEMA ANATEMEI GRECESTI In edictul sinodal se arata mai intai acuzatiile pentru care legatii anatematizasera pe ortodocsi: 1) raderea barbii; 2) primirea impartasaniei de la preoti casatoriti; 3) neprezenta in Simbol a adaosului “filioque”. Apoi se prezinta argumentatia ortodoxa. In privinta barbii,textul din Levitic IX,27 este suficient: “nu taiati barbile voastre”. In privinta casatoriei preotilor, canonul 13 al sinodului quinisext precizeaza: ”Voim ca sa ramana in vigoare si de acum inainte casatoriile legitime ale barbatilor sfintiti...caci apostolul invata: cinstita este nunta intru toate”. Referitor la prolema Filioque, se spune: „...iar daca Sf.Duh purcede si de la Fiul, cum zic ei in nebunia lor, Sf.Duh se deosebeste de Tatal prin mai multe decat Fiul. Iar daca Sf.Duh s-ar distinge prin mai multe deosebiri decat Fiul, ar fi mai aproape de fiinta Tatalui Fiul decat Sf.Duh. Si astfel, ar iesi iarasi la lumina indrazneala lui Macedonie contra Duhului Sfant”….Este exprimata apoi convingerea patriarhului ca legatii au fost trimisi de Arghyros si nu de papa, iar scrisorile aduse erau false. Se reda in continuare continutul anatemei tradusa din limba latina de protospatarul Cosma Romanul, Pyrros si monahul Ioan Spaniolul. Urmeaza scrisoarea imparatului catre patriarh in care se considera ca tot raul provine de la “interpreti” si de la Arghyros. Urmeaza decizia sinodului:”...deci, prin purtarea de grija a piosului imparat, actul cel nelegiuit insusi, cei care l-au publicat si au dat fie idee pentru facerea lui, fie ca au ajutat celor care l-au facut, au fost anatematizati in marele secret.”- (tribunalul patriarhal)- In ziua de 24 iulie urma sa se faca citirea actului in auzul multimii, anatematizandu-se din nou actul nelegiuit, precum si cei care l-au publicat, scris sau si-au dat consimtamantul si sfatul la facerea lui. Originalul actului nu s-a ars sau rupt ci s-a incredintat hartofilaxului. Cu aceasta, schisma se socoteste incheiata.

Mai trebuie mentionat ca papa Leon al IX-lea murise pe 19.04.1054 si ca legatii nu aveau mandat pentru faptele savarsite. Noul papa, Victor al II-lea, a fost ales pe 16 aprilie 1055. El si papii urmatori n-au confirmat actiunea necugetata a lui Humbert dar nici n-au infirmat-o. De remarcat ca patriarhul de Constantinopol s-a mentinut pe terenul principiilor, criticand idei si fapte, nu persoane.

Consecintele schismei Cu toate ca raporturile dintre crestinii rasariteni si apuseni incepura sa se raceasca inca dinainte de 1054, dezbinarea reala nu s-a facut simtita decat mai tarziu, mai ales in timpul si-n urma cruciadelor. Teofilact al Bulgariei (+1108) spunea: „Nu cred ca greselile latinilor sunt asa de multe si atat de grave, incat sa poata motiva o schisma intre Biserici”. La 1087, moastele Sfantului Nicolae erau aduse la Bari, iar papa Urban al II-lea (1088-1099) va canoniza un grec din Trani pe nume Nicolae. Pelerinii apuseni se bucurau in deplina liniste de vederea Locurilor Sfinte, iar in Athos continua sa existe inca si in secolul al XII-lea manastirea Amalfinezilor. Papa Grigore al VII-lea Hildebrand ii excomunicase pe imparatii bizantini pentru ca se opuneau planurilor lui. In 1088, papa Urban al II-lea a ridicat imparatului bizantin excomunicarea, spunandu-i lui Alexios I Comenul ca ar dori sa fie pomenit in diptice la Constantinopol. In dialogul dintre ei, imparatul pomeneste de intamplarea de la 1054 ca de o simpla cearta intre Mihail Cerularie si cardinalul Humbert, spunand ca arhiva imperiala n-a mai pastrat nimic in legatura cu schisma. In continuare, unirea Bisericilor nu s-a putut realiza in fapt deoarece papa a cerut intotdeauna bizantinilor recunoasterea primatului papal. Istoria urmatoare a raporturilor politico-bisericesti intre Bizant si Occident este ilustrarea agravarii schismei ca fapt de dusmanie reciproca. Pericolul turcilor s-a conturat rapid pentru Bizant. Pusi in inferioritate politica si constransi sa negocieze un acord religios imposibil, in conditiile impuse de papi, grecii s-au gasit intr-o situatie penibila, pe care occidentalii au speculat-o cu neomenie. Mai mult, Constantinopolul a devenit tinta atacurilor occidentale armate, obiectiv de cruciada. Grecii trebuiau combatuti, ca si necredinciosii din cauza “ereziei” si a neascultarii lor fata de papa.

Adevarata si iremediabila ruptura s-a produs abia prin cucerirea Constantinopolului in 13 aprilie 1204 de catre cruciati. Nevoia a facut pe Mihail VIII Paleologul sa incheie unirea de la Lyon (1274), pe Ioan al V-lea sa primeasca personal unirea de la papa in 1369 si pe Ioan al VIII-lea sa accepte “unirea” de la Ferrara – Florenta. Demersuri inutile, caci Occidentul a asistat impasibil la caderea Constantinopolelui in 29 mai 1453. Pe plan teologic, la vechile deosebiri s-au adaugat altele, cu mult mai multe. Credinta in purgatoriu, teoria si practica indulgentelor, importante invataturi noi, rituri, practici si obiecte introduse dupa schisma, dogmatizarea unor credinte straine Bisericii vechi si intre toate proclamarea primatului papal absolut si a infailibilitatii papale (1870-1871), au indepartat tot mai mult occidentul papal de orientul ortodox. De la calcarea unor randuieli canonice si practici traditionale, s-a ajuns la schimbarea constitutiei Bisericii.
Biserica papala incepuse sa evolueze spre monarhie bisericeasca, cu lege proprie, care era vointa papei. Un demers contemporan salutar a fost ridicarea concomitenta a anatemelor pe 7 decembrie 1965 de catre papa Paul al VI-lea si patriarhul ecumenic Atenagora I.

BIBLIOGRAFIE: POPESCU, Prof. Teodor M., Sentinta de excomunicare de la 16 iulie 1054, in „Studii Teologice”, an II (1931), nr. 1, p. 49-68; II (1931), nr. 2, p. 35-46. Idem, Geneza si evolutia schismei, in „Ortodoxia”, an XI (1954), nr. 2-3, p. 163-217. RAMUREANU, Pr. Prof. Ioan I., SESAN, Pr. Prof. Milan, BOGODAE, Pr. Prof. Teodor, Istoria bisericeasca universala, vol. I-II, EIBMO, Bucuresti, 1987.

http://www.crestinortodox.ro/diverse...054-96495.html
Reply With Quote
  #10  
Vechi 29.09.2010, 10:50:14
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Anatemele nu se referă la instituții, ci la persoane. În prezent, ortodocșii nu se mai află sub anatemă, deoarece a fost ridicată de papa Paul al VI-lea. Dealtfel, din punct de vedere strict canonic, nici nu s-au aflat sub anatemă, deoarece mandatul mandantului încetează când mandatarul încetează din viață. Or, la data pronunțării anatemei, papa murise, ceea ce face ca mandatul E.S. să nu mai fi fost valabil.
Cu totii stim ca ruptura efectiva intre Biserica Ortodoxa si cea Romano-catolica nu s-a produs in anul 1054. Oamenii de rand atat din rasarit cat si din apus nu prea intelegeau ei "disputele teologice". Diferentele intre ritualul latin si cel grecesc existaul deja de ceva vreme, dar ele nu impiedicau comuniunea ecleziala si euharistica. Episcopii se certau se anatemizau si se impacau. O arata clar istoria primului mileniu.

Ruptura efectiva intre rasarit si apus, intre Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica a fost cruciada a IV-a 1204 D.Hr., deci tot un factor politico-economic. Desi in aceste evinemte nefaste, ca si in cele din 1054, Episcopul Romeni, Papa, nu a avut un control direct (altii luand deciziile) el a fost raspunzator pentru aceste evenimente si urmarile lor tragice. Aceast arata ca influenta sa si autoritatea sa nu erau atat de mari pe cum se credea, dar nici nu i se poate anula responsabilitatea.


http://ro.wikipedia.org/wiki/Cruciada_a_patra
... Papa Inocențiu a fost foarte alarmat de turnura pe care o luaseră evenimentele și a scris o scrisoare conducătorilor cruciați, pe care i-a amenințat cu excomunicarea. Conținutul scrisorii nu a fost dus la cunoștința soldaților de rând, iar atacul asupra orașului Zara s-a dat așa cum se plănuise. Catolicii din Zara le-au amintit atacatorilor că sunt coreligionari, agățând steaguri cu crucea la ferestrele diferitelor clădiri ale orașului și pe zidurile fortificațiilor, dar orașul a fost luat cu asalt și cucerit după un scurt asediu. Atât venețienii cât și restul cruciaților au fost excomunicați imediat de Inocențiu al III-lea.

...La început, cruciații aveau ca obiectiv restaurarea domniei lui Isaac al II-lea, astfel încât ei să se poată bucura de un generos suport financiar și de ajutorul unui important contingent bizantin. Conon de Bethune a trimis un mesaj care conținea aceste obiective ambasadorului lombard, care, la rândul lui, l-a prezentat împăratului Alexius al III-lea Angelus, cel care uzurpase tronul frantelui său Isaac. Cetățenii Constantinopolului nu erau deloc preocupați de soarta împăratului detronat și a fiului acestuia. Uzurpările de tron între clanurile nobile bizantine nu erau lucruri neobișnuite și, cel puțin de această dată, coroana rămăsese în cadrul aceleiași aceiași familii. De pe zidurile de apărare ale orașului, cetățenii capitalei luau în derâdere mulțimea pestriță a cruciaților, care se așteptaseră ca prințul Alexius să fie primit cu entuziasm. Cruciații au debarcat și au atacat colțul de nord-est al fortificațiilor și au provocat pierderi orașului care nu au făcut decât să scadă până la zero popularitatea lui Alexius al III-lea, care a fugit din oraș. Prințul moștenitor Alexius al IV-lea a devenit coregent alături de tatăl său orb, Isaac.

...Mesajul preoților latini a fost menit să îmbărbăteze și să mobilizeze la luptă cruciații. Afirmația că atacul asupra Constantinopolului era de natură spirituală se baza pe două argumente. În primul rând, grecii erau trădători și ucigași de timp ce își asasinaseră monarhul de drept, Alexius al IV-lea. n al doilea rând, preoții au folosit cuvinte grele atunci când au afirmat că "... grecii sunt mai răi decât evreii" și au invocat puterea lui Dumnezeu și a Papei atunci când au chemet cruciații la luptă. În ciuda faptului că Papa Inocențiu al III-lea le-a cerut cruciaților să nu atace din nou Constantinopolul, scrisoarea papală a fost cenzurată de preoți, iar cruciații s-au pregătit să atace de pe uscat fortificațiile, în timp ce venețienii s-au pregătit să atace de pe mare. Armata bizantină și garda imperială formată din mercenari varegi erau pregătiți de luptă, dar Alexius al V-lea a fugit din oraș în timpul nopții.

...Cruciații au provocat pierderi uriașe orașului și locuitorilor săi după un jaf de trei zile, în timpul căruia numeroase opere de artă și de cultură antică romană și greacă au fost furate sau distruse. În ciuda jurămintelor și amenințării cu excomunicare, cruciații au desacralizat fără scrupule lăcașurile de cult ale orașului, distrugând, pângărind sau furând tot ceea ce se putea. După cum afirma cronicarul Choniates, cruciații au plasat pe Tronul Patriarhal Bizantin o prostituată. Când Papa Inocențiu al III-lea a auzit de purtarea sălbatică a pelerinilor săi, s-a simțit foarte rușinat și i-a mustrat cu amărăciune.

...Moștenirea celei de-a patra cruciade a fost una amară, a trădării de către latini a coreligionarilor bizantini. Evenimentele din 1204 au făcut ca schisma dintre vestul catolic și estul ortodocs să fie completă și ireversibilă. Papa Inocențiu al III-lea, cel care fusese inițiatorul acestei expediții, critica violent cruciații astfel:

"Cum va putea cu adevărat biserica grecilor, indiferent de cât de grav este asaltată de nenorociri și persecuții, să se reîntoarcă în uniune ecleziastică și devoțiune pentru Sfâtul Scaun, când ea vede în latini numai un exemplu de pierzanie și de lucrătură a întunericului, așa încât, pe bună-dreptate, acum îi detestă pe latini mai mult decât pe câini? (...) Ei au furat vasele din argint din altare și le-au spart în bucăți pentu ei. Au violat locurile sfinte și au răpit cruci și relicve. "[2]

Last edited by Eugen7; 29.09.2010 at 11:02:55.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
"Marea Schisma" (1054) s-a intamplat cu adevarat? AlinB Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni 30 23.01.2017 13:34:40
Sfantul Luca al Crimeei despre erezie si schisma catalin2 Sfinti Parinti (Patrologie) 5 12.09.2012 22:38:10
Militantismul politic cu caracter izolat poate duce la schisma in sanul Bisericii? mariamargareta Despre Biserica Ortodoxa in general 1 10.01.2011 12:21:19
Organizarea Bisericii inainte de Marea Schisma(1054) Danut7 Generalitati 4 13.03.2010 13:13:32
schisma cea mare catalinabalhui Biserica Romano-Catolica 9 22.07.2009 09:32:26