Omule, incotro?

[tabitha]

În prealabil postat de ovidiu b.

acel citat este ca nuca-n perete dacă-l corelezi cu ultimele tale mesaje.

Păi nu e deloc ca nuca-n perete. Că dă turma peste tine si... restul Domnul stie. Gata, am încheiat discutiile pe tema asta.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de tabitha

Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară....

Cum adică urcă ... invers?
Păşind cu spatele?
Pe partea cealaltă a scării? (asta e mai degrabă pentru purec, decât pentru om).
Sau cum vine cu urcuşul ăsta?.....
P.S. Ca să nu fie interpretări şi supărări, din nou, vreau să precizez clar că îl admir mult mai mult pe Dan Puric în arta lui, decât în incursiunile băgăreţe din ultimii ani. Desigur, actorul poate zice şi face tot ce vrea, mai ales că are farmec şi isteţime cât cuprinde, precum şi oarece mimă de cultură, însă cred că apariţiile lui publice ar fi fost ideal să rămână la cele pe care le practică de minune.

În prealabil postat de tabitha

Păi nu e deloc ca nuca-n perete. Că dă turma peste tine si... restul Domnul stie. Gata, am încheiat discutiile pe tema asta.

Concluzia era că nu ai dat un răspuns potrivit turmei...în cazul de faţă inima nu este prea largă cum pare să fie, dacă vrei să pricepi, dacă nu ţine nasul pe sus, îţi şade "bine"...facem şi o poză să o punem pe topicul Lucruri minunate in imagini. :))

[stefan florin]

În prealabil postat de tabitha

Avea cineva o vorbă pe-aici: "Prietenii rămân prieteni. Cei care nu rămân... înseamnă că n-au fost."

dar mai este o vorba: apara-ma Doamne de prieteni...!

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de stefan florin

dar mai este o vorba: apara-ma Doamne de prieteni...!

Hai, nu mai pune şi tu sare pe răni...:)

[Ioan_Cezar]

Mirela, dacă aş alege un cuvânt de-al lui Dan Puric (e chiar în volumul "despre omul frumos", la pagina 143), unul care să îmi placă la modul sănătos, l-aş alege mai degrabă pe acesta:

Sunt femei ale acestui neam care sunt sfinte şi care au ajutat să nu se piardă credinţa.
Deasupra Craiovei era un duel aerian. O ţărăncuţă, undeva în marginea Craiovei, printr-un sat, urmărea înspăimântată cum trăgeau cu mitralierele în aer unul într-altul; şi, la un moment dat, un avion românesc cade în flăcări.
Şi ce-a putut să facă femeia aia?
A luat nişte lumânări şi, de pe câmp, în goană, a strâns nişte floricele, să-i ducă pilotului mort, acolo, la căpătâi,
pentru că ştia că are şi ea un copil care este pilot.
Şi alergînd cu lumânările şi cu florile - avionul era în flăcări -, ea se ducea suspinînd,
fără să ştie că cel din avion era chiar fiul ei.

Spre deosebire de alte texte, pline de emfază şi de pretenţia că informează ori învaţă (ce să înveţe excesul de artificiu retoric, cabotin?), acest fragment face un lucru foarte bun, foarte sănătos: emoţionează puternic, mai exact încununează un sentiment frumos (provocat de gestul femeii) cu măreţia tragică (moartea fiului, pe care ea îl cinsteşte fără să ştie, sub puterea tainei).
Nu poţi citi un astfel de text fără să te simţi chemat în miezul marilor experienţe ale vieţii. Noi oamenii de azi (mai ales) nu avem nevoie de frecţii la picior de lemn precum dulcegăriile sentimentale şi gâdilările rafinate ale egoului din lumea babiloniei contimporane, ci de poveşti ca acestea - simple, cutremurătoare, înălţătoare. Altminteri, inclusiv patriotismul - ca să amintesc un sentiment înălţător - va pieri în derizoriu, ca multe altele... Câte n-au pierit dizolvate în bancuri şi glumiţe pe valurile neiertătoare ale istoriei!...

[stefan florin]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Hai, nu mai pune şi tu sare pe răni...:)

chiar NU am vrut sa fac asta!

[Copacel]

https://www.youtube.com/watch?t=48&v=JZyo2G42SeM
Nu cumva este vorba de moschea care este construita pe locul unde
a fost templul lui Solomon ?
Era o profetie parca (s-ar putea sa ma insel) ca Antihristul se va inscauna
in viitorul templu al lui Solomon, unde este acum aceasta moschee.
Asta insemna ca din "greseala" moschea se va darma.

[DragosP]

În prealabil postat de stefan florin

chiar NU am vrut sa fac asta!

...doar puțin ardei iute...

[Mosh-Neagu]

Am ezitat o vreme daca sa continui sa postez pe unul dintre topicele incinse de orgolii, sau in alta parte. Ce-i drept am incercat si acea varianta, dar spiritele raman incinse, desi postul a inceput deja. Si pentru ca a inceput, poate n-ar strica o pregatire pentru spovedanie...
Am mai spus-o si cu alte ocazii, iar acum cu atat sunt mai convins de sfintenia Parintelui Paisie Olaru. Am urmarit toate conferintele Parintelui Rafail Noica, despre Parintele Sofronie, caruia i-a fost ucenic si care a intrat in randul sfintilor. Atat de patrunzator vorbeste despre el incat nu poti sa nu fii miscat si cu adevarat convins ca Parintele Sofronie a fost cu adevarat un om sfant. Si totusi, nici nu stim ca avem chiar aici, in preajma noastra un Parinte care a fost cel putin la inaltimea sfinteniei Parintelui Sofronie. Am fost in doua randuri si am privegheat la mormantul Parintelui Sofronie. Nimic nu ma grabea, nimic nu-mi tulbura prezenta, fiind singur cu gandurile mele. Nu asteptam si nu cautam sa se intample ceva anume, fiindca nu eram acolo pentru a mi se indeplini o dorinta, ci fiindca eram in acea lume doar pentru o vreme, si acel loc era de departe cel mai plin de sfintenie, dupa parerea mea. Nu voiam sa pierd acele sanse. Era ca si cum as trece prin Grecia, si nu m-as opri la Sf Nectarie, sau Sf Ioan Rusu...
In cimitirul din Sihastria, era mereu cate cineva la crucea parintelui Cleopa... Multe femei veneau, se asezau un genunchi si plangeau in hohote... M-am asezat undeva la distanta pe o banca, aproape fara ganduri, dar cu toata pacea in suflet. Un monah se strecura printre cruci, adaugand ulei in fiecare candela, si avand grija ca tote sa fie curate si aprinse... Si deodata, fara motiv, am fost coplesit de o smerenie care n-o mai simtisem niciodata in acel fel. Imi venea sa plang, dar nu isteric, nu patimas, ci undeva in interior, in adancul inimii... Parca era o boare de iubire care-mi coplesea intreaga fiinta, si care venea de undeva... Directia era catre mormantul Parintelui Cleopa, si m-am ridicat apropiindu-ma incet, in timp ce plangeam aparent fara motiv... Si cu cat ma apropiam, cu atat sentimentul era mai puternic. Am ocolit crucea Parintelui Paisie, dand sa ma apropii de cea a Parintelui Cleopa. Si totusi, NU de acolo venea acea "adiere", ci chiar de la Parintele Paisie... Nu stiu cat a durat totul. Poate 2 minute, poate 3, poate 5... Nu stiu... Dar as fi vrut sa nu se mai ternine... Am sarutat crucea si am multumit lui Dumnezeu pentru tot. Dar eu nu eram acolo sa cer ceva, sau sa caut ceva... Eram... in trecere... De-atunci, pentru mine, Parintele Paisie Olaru, nu are egal intre duhovnicii Romaniei. Pentru mine! Din fotografia inramata, si asezata pe birou, ma priveste zilnic, cu ochi usor dojenitori si mainile impreunate... Mi-e atat de drag incat nu stiu cum sa-i fac mai mult loc in inima mea, ca parca niciodata nu-i deajuns... Acum am gasit ceva nou despre Parinte. Si cum e timpul postului si al spovedaniei, si cum as dori ca duhul pacii sa se aseze macar pe durata postului, pe forumul nostru... ortodox, as zice sa lasam orgoliile, sa nu ne mai facem tulburare unii altora, ci sa privim mai mult in interiorul nostru, ca avem ce vedea!...

Iata si mesajul de care vorbeam:
http://www.ganduridinierusalim.com/d...intele-paisie/