Versetul de azi

[cristiboss56]

Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat) Matei 22, 2-14
Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, au nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi, și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slujitorilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.

[cristiboss56]

Marcu 6, 1-7
„În vremea aceea a venit Iisus în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. Și, fiind sâmbătă, a început să învețe în sinagogă. Și mulți, auzindu-L, erau uimiți și ziceau: De unde are El acestea? Și ce este înțelepciunea care I s-a dat Lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Oare nu este Acesta teslarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, și al lui Iosi, și al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt oare surorile Lui aici la noi? Și se sminteau în privința Lui. Dar Iisus le zicea: Nu este proroc disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa sa. Și n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Și mâinile peste puțini bolnavi, i-a vindecat. Și Se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur învățând. Apoi a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate.”

[cristiboss56]

Marcu 6, 7-13
„În vremea aceea a chemat Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Și le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe cale: nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare, ci numai toiag; să fie încălțați cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine. Și le zicea: În orice casă veți intra, acolo să rămâneți până ce veți ieși de acolo. Și dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieșind de acolo, scuturați praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai ușor va fi Sodomei și Gomorei în ziua judecății decât cetății aceleia. Deci, ieșind ei, propovăduiau să se pocăiască. Și scoteau mulți diavoli și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau.”

[Demetrius]

În prealabil postat de cristiboss56

Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat) Matei 22, 2-14
Zis-a Domnul pilda aceasta: ... Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi, și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slujitorilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.

Prezenta la orice nunta impune respectarea unui cod... sacru, iar nunta Fiului de Imparat cu atat mai mult, desi Imparatia "duce lipsa" de nuntasi.
Haina necesara pentru toti nuntasii este stralucirea aurei sufletesti, fara de care ei(nuntasii) doar au Chipul Imparatului, dar nu se si Aseamana cu El.

2. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;(Ps103,2)

Editat ulterior(dupa comentariul capeteniei hotilor, Ali Baba) : Lumina aurei sufletesti devine cu atat mai stralucitoare cu cat faptele omului devin mai apropiate de Voia Imparatului.




P.S. Imi cer iertare pentru intarziere (desi nunta e vesnica).

[Ali Baba]

În prealabil postat de Demetrius

Prezenta la orice nunta impune respectarea unui cod... sacru, iar nunta Fiului de Imparat cu atat mai mult, desi Imparatia "duce lipsa" de nuntasi.
Haina necesara pentru toti nuntasii este stralucirea aurei sufletesti, fara de care ei(nuntasii) doar au Chipul Imparatului, dar nu se si Aseamana cu El.

2. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;(Ps103,2)




P.S. Imi cer iertare pentru intarziere (desi nunta e vesnica).

nu poate fi asta intelesul, e tare gresit dupa parerea mea. trebuie sa fie altceva aici.

[Ali Baba]

În prealabil postat de Demetrius

Prezenta la orice nunta impune respectarea unui cod... sacru, iar nunta Fiului de Imparat cu atat mai mult, desi Imparatia "duce lipsa" de nuntasi.
Haina necesara pentru toti nuntasii este stralucirea aurei sufletesti, fara de care ei(nuntasii) doar au Chipul Imparatului, dar nu se si Aseamana cu El.

2. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;(Ps103,2)

Editat ulterior(dupa comentariul capeteniei hotilor, Ali Baba) : Lumina aurei sufletesti devine cu atat mai stralucitoare cu cat faptele omului devin mai apropiate de Voia Imparatului.




P.S. Imi cer iertare pentru intarziere (desi nunta e vesnica).

ali baba nu e seful hotilor, mosule
nu mai stiu cum arata mesajul tau needitat, din cauza asta eu precizez exact ce anume am schimbat cand editez ceva, ca sa las posibila greseala de fond neschimbata. din ce ai scris prima oara am inteles ca te refereai inclusiv la imbracamintea celui izgonit, ceea ce nu putea fi corect. nu are nicio legatura cu hainele omului, pentru ca putea fi dintre cei luati cu forta la nunta si putea fi un om sarman, care nu avea ca imbracaminte decat un sac legat cu o franghie la mijloc. deci este vorba numai de traire, nimic din ce tine de lumea materiala.

[cristiboss56]

Marcu 6, 45-53
„În vremea aceea Iisus a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie și să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii. Iar după ce i-a dat drumul, S-a dus în munte ca să Se roage. Și, făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El era singur pe țărm. Și i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Iar către a patra strajă a nopții a venit la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei. Dar, când L-au văzut umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă și au strigat, căci toți L-au văzut și s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei și le-a zis: Îndrăzniți! Eu sunt; nu vă temeți! Apoi S-a suit la ei în corabie și s-a potolit vântul. Iar ei erau peste măsură de uimiți în sinea lor; căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoșată. Și, trecând marea, au venit în ținutul Ghenizaretului.”

[Demetrius]

În prealabil postat de Ali Baba

ali baba nu e seful hotilor, mosule
nu mai stiu cum arata mesajul tau needitat, din cauza asta eu precizez exact ce anume am schimbat cand editez ceva, ca sa las posibila greseala de fond neschimbata. din ce ai scris prima oara am inteles ca te refereai inclusiv la imbracamintea celui izgonit, ceea ce nu putea fi corect. nu are nicio legatura cu hainele omului, pentru ca putea fi dintre cei luati cu forta la nunta si putea fi un om sarman, care nu avea ca imbracaminte decat un sac legat cu o franghie la mijloc. deci este vorba numai de traire, nimic din ce tine de lumea materiala.

In mesajul initial m-am referit exclusiv la "imbracamintea" sufletului nuntasului, care nu are nimic material, ci traire sufleteasca vrednica de prezenta la nunta. Toti sunt chemati la nunta, chiar si cei saraci, murdari, pacatosi (nimeni nu e fortat) dar prezenta este garantata doar de stralucirea aurei, care se obtine prin straduinta de a respecta Voia lui Dumnezeu; cei care nu se ridica la aceasta cerinta nu au loc la "masa vesnica" a nuntasilor. "Nunta" are loc in Rai.
De aceea se incheie cu "Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși."




P.S. Ali Baba e "nashul" hotilor; scuze.
P.P.S. Editarea ulterioara nu presupune schimbarea mesajului, ci adaugarea de precizari de la acel loc; pana la "Editare" e acelasi mesaj.

[cristiboss56]

Luca 10, 38-42; 11, 27-28
„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.”

[cristiboss56]

Comentariu explicativ :
Pr. Asist. Dr. Alexandru Atanase Barnea
Duminica dinaintea Înălţării Cinstitei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17
Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.
Evanghelia acestei Duminici rânduite de Biserica noastră înaintea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, ca o pregătire tematică și liturgică pentru examenul primirii, asumării și urmării Sfintei Cruci în viața noastră, ne invită să medităm la sensul jertfei creștine, printr-o înțelegere duhovnicească a ceea ce înseamnă, de fapt, credința creștină. Acest scurt fragment din capitolul al treilea al Evangheliei după Ioan face parte din convorbirea mai amplă a lui Nicodim cu Mântuitorul Iisus Hristos. Nicodim era, în același timp, unul dintre fruntașii fariseilor, dar și „unul dintre ei” (Ioan 7, 50), adică ucenic. El este singurul dintre farisei care a dat dovadă, mai târziu, de o anumită deschidere sau, cel mult, de o abordare corectă față de învățătura Mântuitorului (Ioan 7, 51). Această deschidere, în contextul unei tensiuni generalizate ulterior în ură nedisimulată, lua forma unui curaj deosebit. Nicodim a avut curajul interior de a se deschide învățăturii celei noi a lui Iisus, dar nu a avut la - momentul respectiv - și curajul exterior de a-și asuma acest dialog în public, preferând siguranța nopții și o anumită rigoare formală, mai ales în ceea ce privește poziția sa socială. Ulterior, înțelegând Taina Crucii și lucrarea mântuitoare a Jertfei Învățătorului, avea să treacă la o mărturisire asumată, înmormântând împreună cu Iosif din Arimateea trupul Mântuitorului.
Jertfa, lucrarea dragostei lui Dumnezeu dăruită nouă prin Fiul Său
Tema centrală a convorbirii lui Iisus cu Nicodim este viața cea nouă la care omul are acces prin naștere duhovnicească, „nașterea de sus”, „din apă și din Duh” (vv. 3, 5), dar și dragostea lui Dumnezeu, Care nu judecă lumea după criteriile judecăților omenești, ci care îmbrățișează omul cu măsură dumnezeiască, după măsura pogorârii lui Dumnezeu la oameni: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Dragostea este cea care depășește limitele impuse de om cerului și devine criteriu al judecății și, mai ales, forță a mântuirii, dar nu fără o participare reală a noastră, ci prin credința noastră în Dumnezeu Întrupat, asumată concret în timpul vieții. Numai așa credința noastră devine lucrătoare în iubire (Galateni 5, 6), după modelul aceleiași iubiri a lui Dumnezeu nelimitate față de noi, prezentă în Întrupare și Jertfă, și numai așa putem și noi primi, urma și, în cele din urmă, slăvi Taina Crucii.
Sfânta Cruce se înalță în pustiul acestei lumi
Există multă suferință în lumea în care trăim. Cea mai mare parte a acesteia nu ne este cunoscută, fiind ascunsă sub cicatricile adânci pe care păcatul le-a lăsat pe chipul omului desfigurat de neascultare, boală și moarte. Iar suferința pe care o știm nu o putem însă înțelege, pentru că depășește cu mult limita imaginabilă a raportului logic dintre vină și responsabilitate. Se suferă prea mult și fiecare în parte rămânem cu imaginea amară a faptului că, dincolo de boli, accidente, nedreptăți, omul își trăiește viața departe de mângâierea acelei bucurii pe care ne-o transmite Mântuitorul: „Bucurați-vă și vă veseliți” (Matei 5, 12). Dar câteodată, fără a urma un oarecare scenariu gândit de oameni, o anumită suferință se ridică în mijlocul lumii. Se arată de sus ca suferință mântuitoare. Precum odinioară șarpele de aramă pus de Moise în mijlocul pustiei pentru ca evreii care își vor fi legat privirea și nădejdea de acela să fie vindecați de mușcătura veninoasă a șerpilor. În fața suferinței absurde date de acest experiment cu iz de falsă libertate (de fapt, de autonomie față de Dumnezeu) și a disperării eșecului evreilor de a traversa deșertul pe cont propriu (similară eșecului omului contemporan de a asuma suferința pe cont propriu), șarpele ridicat în pustie a făcut posibilă o suferință asumată prin credință și transformată în vindecare și viață. Șarpele înălțat în pustie este înțeles în Sfânta Scriptură și în literatura patristică ca chip (icoană) a Sfintei Cruci înălțate pe Golgota. Cea din urmă, Sfânta Cruce, nu poate fi primită și înțeleasă, în cele din urmă cinstită liturgic decât prin credință. Când omul crede și își trece suferința prin focul credinței, transformând-o în dragoste și jertfă, suferința lui are sens și devine mântuitoare. Chiar și la nivel fizic, dacă există credință, Dumnezeu poate lucra, după rațiunile Sale dumnezeiești, vindecarea. Niciodată vindecarea fizică nu poate veni fără examenul minimal al credinței. Dar și la nivel sufletesc, dacă există credință, suferința ascunsă sau vădită ajută sufletul să treacă prin examenul pocăinței și îl curăță, îl luminează, îl sfințește, îl salvează. Suferința devine o șansă pentru omul contemporan, dacă acesta o primește cu credință și dacă, prin credință, suferința lui devine jertfă, adică expresie sau răspuns de dragoste față de Jertfa lui Dumnezeu.
Credința schimbă perspectiva asupra înțelegerii corecte a Sfintei Cruci
Biserica ne pregătește în această duminică să ne apropiem de Sfânta Cruce nu cu criteriile unor judecăți omenești, ci cu credință. Credința schimbă complet perspectiva asupra Sfintei Cruci. Sfânta Cruce este, de fapt, ea însăși semn al credinței noastre. Dacă vom evita să unim lucrarea Sfintei Cruci de credința în Dumnezeu Întrupat răstignit pe Cruce, vom ajunge să îngroșăm numărul celor care filosofează despre suferință și care dau omului încă un mijloc de smintire în fața așa-zisei nedreptăți exagerate din lume. Sau vom vorbi despre Cruce fără să Îl recunoaștem pe Dumnezeu răstignit pe Cruce. Mai mult despre un fenomen al istoriei decât despre dragostea lui Dumnezeu în istorie. Versetul central al fragmentului evanghelic de astăzi arată că Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât Însuși Fiul Său a fost dat Jertfă, pentru ca noi, prin credința în El, să nu pierim, ci să avem viață veșnică. Realitatea atât de cuprinzătoare a dragostei lui Dumnezeu pentru oameni se descoperă omului prin două căi, ele însele nedespărțite: Jertfa iubitoare până la moarte, „și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8), și credința prin care noi, primind Jertfa de dragoste dată nouă de Dumnezeu prin Întrupare, putem să câștigăm viața veșnică, adică unirea veșnică a omului cu Dumnezeu. Adică putem să ne eliberăm de limitările pline de suferință ale experimentelor cumplite ale vieții „libere” de Dumnezeu și pline de păcat și să fim vii cu adevărat, chiar dacă încă suferim pe acest pământ. Prin credința în Jertfa Lui, ne eliberăm de durerile noastre. Nu ca și cum acestea nu ar mai exista, ci la modul în care acestea devin pline de sens și ne apropie de Dumnezeu. Prin credința în Hristos, suferința omului devine la rândul său Cruce și cale unică spre Înviere. Și nu ca și cum am primi în mod intelectual, printr-o credință teoretică, Jertfa lui Dumnezeu, și acest lucru ar fi suficient. Ci prin credința noastră asumată concret și deplin, în toate aspectele vieții creștine, să devenim jertfitori și jertfe, după modelul dat de Dumnezeu. Ca un răspuns de dragoste față de dragostea Lui dumnezeiască arătată nouă, viața noastră devenind viață nouă, începând de la cea de-a doua naștere, „din apă și din Duh”, spre jertfa nedespărțită de Jertfa iubitoare a lui Hristos, până la înviere și viață veșnică.